Johan Huizinga

Johan Huizinga(1872-1945) a fost un istoric, profesor și eseist olandez. A studiat literaturile

orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmandu-se in 1897 cu o teza despre teatrul indian. In 1897–
1905 preda istoria la o scoala din Haarlem. Dupa succesul inregistrat cu volumul Originile orasului
Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievala si contemporana la Universitatea din
Groningen. Din 1915 pana in 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. In 1938 este ales
vicepresedinte al Comitetului international pentru cooperare intelectuala al Ligii Natiunilor. Arestat de
nazisti in 1941, este eliberat in 1942, dar i se interzice sa revina la Leiden. Moare la De Steeg, in
februarie 1945.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt:
- Amurgul Evului Mediu, 1919
- Erasmus, 1924
- Explorari in istoria civilizatiei, 1929
- Criza civilizatiei, 1935
- Homo ludens, 1939

Titlul ultimului volum este în limba latină; în traducere înseamnă „omul care se joacă” sau, mai
aproape de sensul textului „omul ca ființă căreia îi este characteristic jocul.”

„Homo ludens” de Johan Huizinga este o carte cunoscută în cultura europeană. Acest eseu
pleacă de la premise că există un element ludic în toate faptele de cultură. Autorul realizează o amplă
investigație, punând jocul în relație cu justiția, războiul, poezia, filozofia, arta etc. Concluzia întregului
volum este că „mintea omenească nu se poate desprinde din cercul magic al jocului”. Fragmentul din
această lucrare deschide eseul lui Huizinga și demonstrează că jocul este propriu nu numai omului, ci și
animalelor, iar în existența umană ocupă un loc fundamental.