REFLECTAREA HOLOCAUSTULUI ÎN LITERATURĂ

Holocaustul a reprezentat încercarea Germaniei naziste, a aliaților săi și a altor

colaboratori de a ucide evreii din Europa. În cei șase ani ai celui de-Al Doilea
Război Mondial, persecuția și opresiunea sistematică, birocratică, sponsorizată
de stat și organizată de guvern au dus la moartea a șase milioane de evrei
europeni de pe întregul continent.

Persecuția evreilor în Germania a început în anul 1933, aproape imediat după

venirea la putere a naziștilor. Cu toate acestea, uciderea sistematică, în masă, a
evreilor a avut loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La început,
acest lucru însemna ghetoizare și împușcări în masă în Europa Centrală și de
Est. Apoi, între 1941 și 1945, au început deportările în centre de ucidere precum
Auschwitz, Treblinka și Belzec, mai întâi din locații din Polonia ocupată și apoi
din întreaga Europă ocupată. Această fază de ucidere sistematică a fost numită
de naziști ”Soluția finală a problemei evreiești”.

Cu toate acestea, în Uniunea Sovietică, evreii au fost uciși în cea mai mare parte
prin împușcări în masă: aproape o treime din victimele Holocaustului au fost
ucise acolo unde locuiau sau în apropiere, fără a fi duse în ghetouri sau lagăre.
Nici căutarea de către naziști a victimelor evreiești nu a fost limitată la Europa:
evreii din Tripoli au fost deportați la Bergen-Belsen, iar alții din Benghazi au
fost trimiși într-un lagăr de muncă din Austria.

Literatura Holocaustului
Întrebările formulate de literatură despre Holocaust pot fi rezumate în două
propoziții: „Care este legitimitatea artei atunci când se confruntă cu
suferințe extreme?” și „Doar arta are puterea de a scoate suferința din
abis”.

1
Vocea supraviețuitorilor răsună cu cea a celor dispăruți. Ea caută să traducă în
viață suferința și absurdul total al lumii lagărelor, foamea, moartea constantă și
dificultatea de a supraviețui.
Holocaustul reflectat în literatură…
Cărți scrise în limba română:
Ioan Grigorescu, ”Obsesia” (1960)
Obsesia e un volum de nuvele plasate în lagărul de la Auschwitz. Într-unul
dintre aceste texte, Ringul (ecranizat în 1985 de Sergiu Nicolaescu, după un
scenariu de Grigorescu, mai cunoscut prin seria de reportaje TV Spectacolul
lumii), un fost deţinut îşi reîntâlneşte torţionarul, după terminarea războiului,
sub chipul adversarului din cadrul unei gale de box.

Camil Baciu, ”Grădina zeilor” (1968)

O capodoperă a literaturii de imaginație din România, din păcate insuficient

cunoscută, Grădina zeilor brodează în jurul unui motiv science fiction clasic –
contactul omenirii cu o civilizație extraterestră superioară – un roman inspirat
de suprarealismul lui Marc Chagall (la ale cărui tablouri cu oameni zburători se
fac trimiteri). Contele de Droitdieu, un alien cu idei nietzscheene, urmărește un
program de inginerie globală care ar duce la transformarea radicală a
conceptului de om. El reapare în ultima parte a cărții în chip de baron de
Richtegott, conducătorul unui lagăr de exterminare din Polonia, în cel de-al
Doilea Război Mondial.

Norman Manea, ”Întoarcerea huliganului” (2003)

La cinci ani, în 1941, Norman Manea a fost deportat cu familia în Transnistria.

Acest eveniment a fost prelucrat ficțional în câteva povestiri (Puloverul, Ceaiul
lui Proust, Nunțile) din volumele Noaptea pe latura lungă (1969), Primele
porţi (1975) şi Octombrie, ora opt (1981), scrise, din pricina cenzurii, suficient
de obscur pentru ca problema responsabilității românești în Holocaust să
plutească în vag. Ceaiul lui Proust, de pildă, este o variaţie pe motivul madlenei
din În căutarea timpului pierdut: prizonierii îşi imaginează că beau ceai îndulcit
uitându-se la un cub de zahăr, rămăşiţă fetişizată a vieţii de dinainte de
deportare. Nunţile este o critică a standardizării limbajului prin care este descris
retrospectiv Holocaustul. Un copil supravieţuitor este obligat de adulţi să înveţe
pe dinafară şi să recite, în cadru festiv, un discurs despre experienţa traumatică
pe care o trăise. Numai că discursul, redactat într-o limbă de lemn, corupe
trauma originară transformând-o într-o caricatură. Ironia lui Manea e cu atât mai

2
apăsată și mai amară cu cât discursul personajului său se bucură de succes şi
ajunge să fie recitat pe la nunţi, în cadrul programului distractiv.

Dar capodopera lui Manea rămâne romanul (sau autobiografia, cum a fost
prezentată în SUA) Întoarcerea huliganului (2003). În prima parte a cărții sunt
rememorate „iniţierea” din Transnistria, o scurtă experienţă de utemist, detaliile
unei cariere apatice de inginer constructor, câteva amoruri, începuturile carierei
literare, intrarea în vizorul Securităţii, plecarea în Europa şi după aceea în SUA
(plecare parţială, întrucât scriitorul rămâne captivul limbii române, „casă a
melcului” de care exilatul nu se poate desprinde). A doua întoarcere o
reprezintă călătoria de douăsprezece zile în România anului 1997, marcată de
fantasmele unei Securități care nu vrea (sau nu vor) să piară.

Mihail Sebastian, ”Jurnal, 1935–1944” (1996)

Apariția integrală a Jurnal-ului în 1996 (fragmente mai fuseseră publicate ici și

acolo chiar în perioada comunistă, deși numele unora ca Mircea Eliade fuseseră
înlocuite prin inițiale) l-a transformat brusc pe Sebastian dintr-un scriitor
interbelic secund într-un star al actualității literare. Jurnalul reprezintă cea mai
sistematică documentare, la nivelul vieții private, a întâlnirii dintre fascism (și/
sau antisemitism) și crema intelectualității interbelice, de la Nae Ionescu și Ion
Barbu până la Mircea Eliade și Camil Petrescu.

Emil Dorian, ”Jurnal din vremuri de prigoan” (1996)

Apărut în același an cu jurnalul lui Sebastian și acoperind cam aceeași perioadă

(1937–1944), jurnalul lui Emil Dorian a rămas într-un con de umbră –
nemeritat, pentru că din punct de vedere documentar, însemnările lui sunt la fel
de importante. De fapt, Dorian urmărește mai minuțios și poate mai empatic
decât individualistul Sebastian degradarea vieții evreilor din România sub
impactul legilor rasiale. Explicațiile acestui insucces relativ sunt la îndemână.
Veteran al Primului Război Mondial, unde participase în calitate de medic,
Dorian a rămas – cu excepția acestui jurnal, continuat și în perioada comunistă –
un scriitor cu totul modest, care frecventa fără mare succes cenaclul lui Eugen
Lovinescu. În plus, nu avut glam-ul intelectual, social și erotic al lui Sebastian –
nici prietenii suspuși ai acestuia, nici accesul la saloanele „lumii bune”, nici
cuceririle lui.

3
Anne Frank, Jurnalul Annei Frank. 12 iunie 1942–1 august 1944, trad.
Gheorghe Nicolaescu, Editura Humanitas, 2011

Anne Frank avea 13 ani când și-a început jurnalul în camera secretă din
Amsterdam, unde se ascundea de naziști împreună cu familia ei (familia era
originară din Germania, însă se refugiase în Olanda ca urmare a persecuțiilor
rasiale). Avea 15 ani când își încheie jurnalul, familia Frank fiind arestată în
urma unui denunț (sau așa s-a crezut multă vreme). Avea 16 ani când a murit
într-un lagăr nazist. Publicat în engleză în 1952 și cucerind prin amestecul de
maturitate și inocență (amândouă prinse în „rama” unei povești tragice), jurnalul
Annei Frank a devenit probabil cea mai faimoasă piesă testimonială asupra
Holocaustului. Nu întâmplător, negaționiștii Holocaustului și-au concentrat
eforturile asupra „demonstrației” că ar fi un fals.

Bibliografie:
https://www.scena9.ro/article/carti-comemorare-holocaust
https://www.storyboardthat.com/ro/articles/e/holocaust-literatura