Aprobat: şeful catedrei

Filologie Engleză/franceză
dr., conf. univ. Victor Chiseliov
Istoria Literaturii Universale
Anul I, Facultatea limba Engleză și franceză/Italiană/Germană
Varianta 4
Examinator: dr. conf. univ., Victoria Baraga

1 .Care sunt particularităţile epocii şi ale literaturii iluminismului? Numiţi

motivele literare dominante, genurile şi speciile literare care s-au bucurat de
succes. Ilustrați prin lecturile efectuate.
Curentul literar iluminismul a rezultat din curentul umanist al Renașterii și este o
replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a
propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii. luminismul a pretins
eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă. Tutela era incapacitatea ființei
umane de a se folosi de propriile abilități cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o
altă persoană. Evenimentele științifice și intelectuale din secolul al XVII-lea
precum descoperirile lui Isaac Newton, raționalismul lui René Descartes,
scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza și empirismul lui
Francis Bacon și John Locke, au promovat credința în legile naturale și în ordinea
universală, precum și încrederea în rațiunea ființei umane și în abilitățile
inovatoare ale acesteia care au reușit să influențeze întreaga societate a secolului al
XVIII-lea. Principalii promotori ai acestor concepte erau filosofii. Cei mai
reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de
Montesquieu, Voltaire și contele de Buffon, baronul Turgot și alți fiziocrați, Jean-
Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte mare asupra romantismului.
Opere reprezentative ale iluminismului:
Pierre Beaumarchais – Bărbierul din Sevilia;
Daniel Defoe – Robinson Crusoe;
Henry Fielding – Tom Jones;
Carlo Goldoni – Gondolierul;
Louis de Montesquieu – Scrisori Persane;
Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză; J
onathan Swift – Călătoriile lui Gulliver;
François Voltaire – Candid.
2. Enumeraţi reprezentanţii de vază ai romantismului, indicând ţara, operele
semnificative și specia literară a acestora.
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și
intelectuală apărută în Europa. Caracteristicile generale ale literaturii romantice:
prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor exprimarea cu
prioritate a sentimentului și sensibilității libertatea creației.
Reprezentanții:
• Wilhelm Hauff – povestitor ,Germania
Operele:
Othello- dramaturgie (1603)
Ultimii cavaleri din Marienburg- dramaturgie
• Heinrich Heine – poet, Germaia,
Operele:
Florentine-Nights
 Victor Hugo – Franța
Operele:
Hernani – roman , Dramaturgie
Cocoșatul de la Notre-Dame (1831) roman
Les Miserables roman
 Prosper Mérimée- Franța, Opera Carmen, 1845 – roman, dramaturgie
 Alfred de Vigny(Franța) - Chatterton (1835), Dramaturgie
 Francisco Goya- Spania
Opera ,,Alb și negru” – 1830 dramaturgie
3. Elucidaţi particularităţile creaţiei lui Dante Alighieri (F. Rabelais,
Charlotte sau Emily Bronte). Argumentaţi în baza textului.
Dante este primul mare poet de limbă italiană, Autor al „Divinei Comedii”,
capodoperă a literaturii universal. Particularităţile creaţiei lui Dante a fost cântarea
dragostei nestăpânite pentru o femeie și viziunea filosofică în imaginea
maiestuoasă a unei esențe divine superioare iubite. (Beatrice Portinari a fost
singura și adevărata muză a poetului)
4. Tematica, linia de subiect şi personajele principale în romanul lui F. M.
Dostoievski (W.M. Thackeray sau L. N. Tolstoi).
F. M. Dostoievski “Sufletelor moarte”, 1842

Ideea „Sufletelor moarte” a fost prezentată de A.S. Pușkin, care însuși a

recunoscut-o în timpul exilului său la Chișinău. Poemul „Suflete moarte“ Nikolai
Vasilievici Gogol a fost conceput ca o imagine pe scară largă a întregii societăți
ruse. Trăsăturile de caracter ale personajelor principale din „Sufletele moarte” sunt
prezentate de scriitor în așa fel încât să reflecte fiecare clasă a Rusiei din secolul al
XIX-lea. În lucrarea sa, Gogol ridiculizează în mod deschis venalitatea birocrației,
ignoranța proprietarilor de terenuri. Genul pe care autorul însuși l-a desemnat ca
poem.
Personagele principale:
Chichikov Pavel Ivanovich; Manilov; Cutie (Nastasya Petrovna) ; Nozdrev;
Sobakevici; Plyushkin

Din punct de vedere metaforic, „galeria” de portrete a clasei conducătoare se

distinge prin moartea propriilor sale sentimente și gânduri, care suprimă tot ce
înflorește. „Stăpânii vieții” pur și simplu „fumează pământul”, deoarece natura
umană este de neconceput fără mișcări spirituale adevărate. Prin urmare, sufletele
lor sunt cu adevărat moarte, dar iobagii au o forță creativă, vie, capabilă să schimbe
țara în bine.
5 .Tipologia romanului secolului al XX-lea. Particularitățile fiecărei direcții,
exponenții acestora și operele lor literare.
La începutul sec. al XIX-lea, romanul era un gen literar în care realismul lupta
împotriva “romanței” cu iluziile ei nerealiste, emoțiile încărcate de sensibilitate,
așa cum au fost exprimate prin sublimul gotic, au ajuns la decli. În cele din urmă
secolului XX – lea precum și evoluția tehnicilor scriitoricești - proză ce tinde să
devină un instrument tot mai perfecționat de expresie literară atât a realităților
istorice, sociale, individuale, cât și a domeniilor invizibilului. Evoluția romanului
se caracterizează printr-o unitate dialectică între continuitate și discontinuitate,
între tradiție și inovație.În secolul al XX-lea apar romane care inovează formulele
speciei, fie prin deplasarea unor accente, fie prin modificări de structură. Apar
opere care Thomas Mann - Casa Buddenbrook, John Galsworthy – Forsyte…
Epica de mai mici dimensiuni (schița, nuvela, povestirea) se dezvoltă în special pe
direcțiile observației sociale, a simbolicului și fantasticului. La începutul secolului
XX, nuvelele lui Thomas Mann îmbină observația oamenilor cu estetismul din
perspectiva unui ideal neoclasic. Influența stilului ziaristic, sobru, direct, concis se
exercită asupra prozei, ilustrată de E. Hemingway. Nuvela fantastică, având
rădăcini în romantism, se îmbogățește în secolul XX, aprofundând latura filozofică
și de substrat mitic. Evoluția romanului se caracterizează printr-o unitate dialectică
între continuitate și discontinuitate, între tradiție și inovație. Naturalismul este
continuat în romanele scriitorului maghiar Moricz Zsigmond, iar prozatorul
american John Steinbeck îmbină elementele naturaliste cu lirismul spre a prezenta
viața dezmoșteniților. Romanul secolului XX a fost profund marcat de experiența
proustiană, de autoanaliza minuțioasă și pătrunzătoare