Literatura italiană

Italia, leagănul Renașterii, nu s-a remarcat doar în artele vizuale. Literatura italiană a fost reprezentată de
o dorință de a reveni la spiritul Antichității și de a sărbători unicitatea fiecărui om. Cu reprezentanți ca
Dante Alighieri, Giovanni Bocaccio, Niccoló Machiavelli și Francesco Petrarca, aceasta rămâne unul dintre
cele mai importante moduri de expunere ale ideilor renascentiste.

Dante Alighieri
 "Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele."

Dante Alighieri (1265–1321) a fost un poet, prozator și filozof italian, cunoscut pentru
opera sa "Divina Comedie". Prin această lucrare, Dante oferă o viziune profund creștină
asupra destinului omului, îmbinând experiența personală a exilului cu o călătorie
alegorică prin Infern, Purgatoriu și Paradis. Importanța sa în literatură este amplificată de
alegerea limbii italiene pentru scrierea poemului, contribuind astfel la dezvoltarea limbii
italiene ca limbă literară.

Pe lângă "Divina Comedie", Dante a scris lucrări teoretice și a fost influențat profund de
tradiția clasică, fiind familiarizat cu operele lui Vergiliu, Cicero și Boethius. De asemenea,
era versat în filozofie și teologie. A fost implicat în viața politică a vremii, având opinii
puternice reflectate în lucrarea sa "De monarchia".

Viața lui Dante a fost marcată de conflictele dintre ghibelini și guelfi, grupări politice din
Italia medievală, care au influențat atât Florența natală cât și destinul personal al
poetului. Mentorul său, Brunetto Latini, i-a modelat gândirea politică și intelectuală,
îndrumându-l spre înțelegerea valorilor republicane și a importanței cetățeanului în
societate. Astfel, Dante a pus bazele valorilor umaniste, contribuind la apariția Renașterii
un secol mai târziu, la Florența.

Niccolò Machiavelli
“Scopul scuză mijloacele.”

Niccolò Machiavelli (1469-1527) a fost un scriitor și filosof italian, recunoscut ca unul

dintre fondatorii teoriei politice moderne. A lucrat ca secretar al apărării în Florența
natală, unde s-a distins prin politici eficiente. De asemenea, a fost implicat în misiuni
diplomatice, întâlnind figuri importante precum Ludovic al XII-lea, Papa Iulius al II-lea și
Cesare Borgia, acesta din urmă inspirându-l pentru personajul principal din opera sa
„Principele”.
Cariera politică a lui Machiavelli a suferit o înfrângere în 1512 când a căzut în dizgrația
familiei de’ Medici, fiind acuzat de conspirație, torturat și exilat temporar. În această
perioadă, a scris „Principele”, publicat postum în 1532, în care descrie necesitatea unui
lider amoral și pragmatic. Cu toate acestea, această lucrare nu i-a redobândit favorurile
familiei de’ Medici și l-a alienat de poporul său.

Francesco Petrarca
Picurând întruna umila picătură, e-n stare-ncet să roadă şi piatra cea mai dură

Francesco Petrarca (1304-1374) a fost un important prozator, poet și umanist italian,

recunoscut pentru perfecționarea sonetului și influența sa asupra liricii europene. Este
considerat un precursor al Renașterii, alături de Dante Alighieri, promovând unitatea
între cultura clasică și învățăturile creștine. Opera sa majoră, "Canzoniere", inspirată de
întâlnirea sa cu Laura, explorează teme ale iubirii și frumuseții, marcând un punct de
cotitură în literatura italiană.

Petrarca a fost un avid admirator al clasicii antice, reflectat în călătoriile sale și în lucrările
sale în latină, precum „l’Africa” și „De viris illustribus”. A primit recunoaștere culturală
vastă, ideile lui fiind sărbătorite în Campidoglio. A oscilat între viața laică și cea
monahală, scriind opere valoroase ca „Secretum” și „De vita solitaria”. La invitația lui
Giovanni Visconti, a petrecut câțiva ani în Milano, îmbogățindu-și opera literară.

Petrarca a jucat un rol esențial în renașterea interesului pentru clasicism și în dezvoltarea

umanismului european. Poezia sa, plină de reflecții personale și evocări lirice, a
contribuit semnificativ la evoluția literaturii și culturii europene, marcându-l ca un
fondator al liricii moderne și model pentru viitorii intelectuali.

Giovanni Boccacio
Nu noi trecem prin timp, ci timpul trece prin noi.

Giovanni Boccaccio (1313-1375) a fost un poet și cărturar italian, renumit pentru opera
sa, "Decameronul". Alături de Petrarca, a contribuit la nașterea umanismului
renascentist. Copilăria sa în Florența a fost marcată de o relație tensionată cu tatăl său,
care l-a trimis la Napoli să învețe afaceri. Acolo, Boccaccio a intrat în contact cu lumea
literară și s-a îndrăgostit de o tânără măritată, poreclită Fiammetta, care a influențat
majoritatea lucrărilor sale timpurii.
Perioada de după întoarcerea sa în Florența marchează maturitatea sa literară,
culminând cu "Decameronul", scris probabil între 1348 și 1353. Această operă vastă, care
îmbină perspective tragice și comice, este considerată capodopera sa, având o influență
majoră asupra literaturii renascentiste europene.

"Decameronul" descrie fuga a zece tineri din Florența afectată de ciumă și refugiul lor
într-o zonă rurală idilică unde își împărtășesc o sută de povești unice. Aceste povești
explorează teme diverse, de la dragoste neîmpărtășită până la farse, într-un stil care a
modelat proza literară italiană pentru secolele Renașterii.

Deși are rădăcini medievale în tematică și formă, spiritul cu care Boccaccio își abordează
subiectele este inovator, demonstrând o conștientizare umanistă și o înțelegere
profundă a condiției umane. Viața și opera lui Boccaccio reflectă tranzitia de la Evul
Mediu la Renaștere, evidențiind complexitatea și vitalitatea umană.

Literatura franceză
La fel ca în celelalte zone ale dezvoltării ideilor renascentiste, în Franța, trecerea de la literatura Evului
Mediu la cea a Renașterii a fost influențată mai ales de răspândirea gândirii umaniste, precum și
creșterea interesului cu privire la dragoste și la frumusețea naturii. Cei mai importanți reprezentanți ai
literaturii franceze renascentiste au fost Michel de Montaigne și François Rabelais.

Michel de Montaigne
Nu e deloc mai uşor să conduci o familie decât să conduci o ţară întreagă.

Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix (1533-1592) a fost unul din cei mai importanți filosofi francezi
ai Renașterii. Este recunoscut drept creatorul eseului ca specie literară și pentru ușurința cu care trecea de
la speculații intelectuale serioase la anecdote, unele cu caracter autobiografic. Colecția sa voluminoasă de
„Essais” (cuvânt ce însemna propriu-zis „Încercări”) conține unele din cele mai influente eseuri din istoria
literaturii occidentale. Scrierile lui Montaigne au influențat în mod direct scriitori variind de la William
Shakespeare până la Friedrich Nietzsche.

Pe timpul vieții, Montaigne a fost apreciat mai mult pentru calitățile sale ca om de stat decât pentru cele
de scriitor. Tendința afișată în eseurile sale de a divaga spre anecdote și meditații personale era văzută pe
atunci ca un defect mai degrabă decât o inovație, iar motto-ul său, „Eu însumi sunt tema cărții mele”, a
fost privit de către scriitorii contemporani ca o formă de „răsfăț”. Totuși, Montaigne a fost cel care a pus
bazele literaturii non-ficționale, iar scrierile sale rămân o valoroasă sursă de inspirație pentru
autobiografii.

François Rabelais
Un om deștept poate să învețe și de la un prost. Invers e mai greu.
François Rabelais (1494-1553) a fost un scriitor și preot francez recunoscut în epoca sa
ca un distins medic și umanist. A rămas cunoscut datorită capodoperei comice
"Gargantua și Pantagruel". Cele patru romane care alcătuiesc această lucrare sunt
notabile pentru utilizarea lor bogată a limbii franceze din perioada Renașterii și pentru
spectrul lor comic, care merge de la un umor burlesc la o satiră de mare profunzime.

Lucrările lui Rabelais adună elemente din legendele populare, farsele teatrale și
povestirile romantice, alături de influențe clasice și italiene, fiind compuse mai ales
pentru un auditoriu cult și de curte. Vitalitatea creativă, varietatea impresionantă și bogăția
vocabularului său, precum și diversitatea stilistică, îi mențin opera actuală și apreciată chiar și în
zilele noastre.

LITERATURA ENGLEZA

Renașterea a însemnat pentru literatura engleză o revenire în atenția publicului a teatrului și a poeziei,
un reprezentant important al amândurora fiind, desigur, William Shakespeare (), bardul din Stratford-
upon-Avon.

„Dacă suntem sinceri cu noi înșine, nu putem să mințim pe nimeni.”

William Shakespeare, un remarcabil dramaturg și poet englez, este considerat unul

dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii de limbă engleză. La 18 ani, s-a căsătorit cu
Anne Hathaway, având împreună trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith.
Shakespeare este cunoscut pentru cele aproximativ 38 de piese de teatru, 154 de sonete
și alte lucrări literare, care au fost traduse în numeroase limbi și sunt frecvent puse în
scenă. Titlurile includ Romeo și Julieta, Hamlet, Macbeth, Visul unei nopți de vară, A
douăsprezecea noapte și Îmblânzirea scorpiei.

Lucrările sale timpurii includ comedii și drame istorice, în timp ce în perioada ulterioară a
creat tragedii remarcabile. Multe din piesele sale au fost puse în scenă la teatrul Globe,
devenind extrem de populare în epoca elisabetană și păstrându-și popularitatea și
relevanța până în prezent. Shakespeare a avut un impact semnificativ asupra limbii
engleze, introducând noi cuvinte și expresii. Ultimii ani ai vieții lui Shakespeare au fost
marcați de colaborări, posibil cu John Fletcher. Temele tratate în operele bardului din
Stratford-upon-Avon nu se vor demoda niciodată și nici nu își vor pierde vreodată
relevanța.

LITERATURA SPANIOLĂ
În Spania, Renașterea a însemnat, pentru literatură, un prilej de apariție a primului roman modern,
asupra căruia se poartă în continuare dezbateri aprinse. Miguel de Cervantes (1547-1616), autorul cărții
Don Quijote de la Mancha, rămâne și astăzi un clasic al literaturii universale.

Dragostea nu are profesor mai bun decât ocazia.

Miguel de Cervantes Saavedra, simbolul literaturii spaniole și autorul romanului Don
Quijote de la Mancha, s-a născut pe 29 septembrie 1547 la Alcalá de Henares, Spania.
După o copilărie dificilă și o tinerețe marcată de studii neclare, Cervantes a călătorit în
Italia și s-a alăturat armatei, luptând în bătălia de la Lepanto unde a fost rănit. Capturat
de pirați, a petrecut cinci ani ca sclav în Algeria până la eliberarea sa în 1580, după care
s-a întors în Spania.

Cervantes a încercat diverse profesii și a fost implicat în mai multe dificultăți financiare și
legale, inclusiv o perioadă de detenție, înainte de a scrie "Don Quijote". Lucrarea sa a
marcat nașterea romanului modern european și a adus contribuții semnificative
literaturii, parodiind genurile literare tradiționale. A publicat și alte opere semnificative,
precum "Nuvelele exemplare".

În ultimii ani, a trăit în sărăcie, însă moștenirea lui literară rămâne influentă și celebrată la
nivel mondial.

Rabelais, Michel de Montaigne

Miguel de Cervantes

Dante

Bocaccio

Machiavelli

Petrarca

Shakespeare