Grupa I:-Ionel Cristina Grupa V:-Bîrdea Andrei

-Darie Delia -Dunduc Cristian

-Dinu Elena -Ispir Miruna
-Bîtlan Tatiana -Naca Maria
-Caraș Maria -Brănescu Ada
-Mitrea Alina -Stoian Carina

Fișă de sinteză
Simbolismul european

Simbolismul este un curent literar care a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea în Franța
ca o reacție împotriva romantismului retoric, a naturalismului și a parnasianismului,
promovând conceptual de poezie modernă .

Termenul de "simbolist" intră în circulație dupa 1886, când Jean Moréas publică un
manifest literar intitulat "Le Symbolisme", iar termenii de "simbolism" și "simbolist" sunt
preluați și impuși treptat de critica și istoria literară. Mai târziu însă, Moréas ajunge să nege
acest curent.

Ideologia și estetica simbolismului:
Simbolismul reprezintă o reacție antipozitivistă și antiraționalistă. Poeții simbolisti vor pr
elua  din școlile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor neliniștit și dornic de
„altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant și vor fi receptivi la tot ce este
nou în domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al științelor și al
artelor în general. Sunt prețuiți în special Vilon, Racine, Chateaubriand, Nerval,
Lamartine. Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte,Hegel,
Schelling,Schopenhauer,sunt atrași de poezia lui Novalis,a lui Poe și Whitman,
de artă orientală. Având multe asemănări cu simbolismul francez, simbolismul românesc nu
este o simplă varianta a lui. El a apărut și s-a dezvoltat în cu totul alte condiții social-
istorice și mai ales în cu totul alt context literar. Simbolismul românesc nu a avut un caracter
antiparnasian,ci și-a asimilat parnasianismul. Temele predominante sunt:  natură, motivul
ploii și iubirea
 Alexandru Macedonski – teoretician al simbolismului
La revista „Literatorul” 1880, Al. Macedonski deschide calea noii orientări artistice.
Teoretizând simbolismul, el a dovedit totodată gust și simpatii pentru mai toate celelalte
curente literare cu caracter novator. Abordând, înainte de 1880, problema artei romantice și a
celei simboliste, Macedonski susține că poetul nu este decât un
instrument al senzațiilor primite de la natură, pe care le transmite apoi în formulări inedite;
poezia îi apare că o revărsare a sentimnetului. Poetul accentua, astfel, latura romantică a
poeziei. După 1890, în „Artă versurilor”, el relevă faptul că poezia are o muzică interioară, care
este altceva decât muzicalitatea prozodica.

Trăsăturile esteticii simboliste:

SIMBOLUL: Simbolul este un substituent; el înlocuiește expresia directă și mediază
cunoașterea pe calea analogiei și a convenției. Procedeu artistic care, în baza unor corespondențe
sau legături, înlocuiește și reprezintă altceva decât elementul concret-real exprimat la prima
vedere, simbolul este o „imagine concretă”, având o semnificație proprie, pentru o realitate
ascunsă, abstractă.

SUGESTIA: La baza tehnicii simboliste stă sugestia, calea poetică de realizare a simbolului
și de exprimare a corespondențelor/ a legăturilor ascunse dintre lucruri, a stărilor vagi,
nelămurite. În concepția simboliștilor, accesul la transcendent nu se produce direct, ci pe căi
mediate, poezia fiind un fel de instrument de investigație subiectivă, unde sunetele, cuvintele,
parfumurile au misiunea de a releva misteriosul.

CORESPONDENȚELE: Sunt afinitățile invizibile dintre diferitele părți ale universului

(eu poetic și lume), care se traduc la nivelul receptivității prin simboluri.

SINESTEZIA (corespondența senzorială): Reprezintă o asociere spontană între

senzații de natură diferită, care se sugerează reciproc. Ea are, pentru simboliști,valoarea unei căi
de acces la unitatea misterioasă a lumii.

MUZICALITATEA: În efortul poeziei de a-și crea un limbaj pur, muzica este ridicată la
rang de categorie poetică fundamentală, datorită posibilităților ei de sugestie absolută: Mallarme-
Poezia nu e decât muzică prin excelență; Macedonski- Arta versurilor nu este nici mai mult, nici
mai puțin decât arta muzicii.
 ÎNNOIREA ORIZONTULUI TEMATIC: Atitudinea poetică simbolistă se manifestă
în preferința pentru anumite teme, motive și simboluri: singurătatea, nevroza, spleen-ul, reveria,
crepusculul, toamna și ploaia, orașul, boala, moartea, decorul macabru, declinul, descompunerea
materiei, evadarea în spații exotice, corabia, paradisurile artificiale, parfumul, culorile, muzica,
erosul, odaia, parcul ș.a.

Charles Baudelaire
Charles-Pierre Baudelaire (n. 9 aprilie 1821, Paris – d. 31 august 1867) a fost un poet
francez, a cărui originalitate continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii
operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană
prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal/Florile răului.

Charles Baudelaire a fost, după spusele discipolului său Jules Laforgue, primul poet care
a scris despre Paris ca o persoană condamnată să trăiască zi de zi în oraş, iar cea mai de seamă
dovadă a originalităţii sale a fost, aşa cum scria Verlaine pe la 1865, să „reprezinte puternic şi
esenţial omul modern” în toată complexitatea sa fizică, psihologică şi morală. Baudelaire este
un scriitor fundamental al literaturii şi gândirii europene, iar influenţa sa asupra poeziei
moderne a fost uriaşă.

Jean Moreas
Jean Moréas n. 15 aprilie, 1856 - 30 aprilie, 1910 a fost un poet, eseist și critic literar
francez. A scris în limba franceză. S-a cunoscut și-a fost prieten cu poetul român Ion
Minulescu.
Promotor și teoretician al simbolismului prin manifestul din 1886, a scris versuri de
atmosferă autumnală și crepusculară, cu rezonanțe din Baudelaire și Verlaine, relevând
preferința pentru cuvântul evocator, rar și prețios.
După ce fondează în 1891, împreună cu Ch. Maurras, „École romane”, de
orientare neoclasică, având ca model tradiția greco-latină și poezia Pleiadei, a scris o lirică de
rară simplitate a expresiei, riguros disciplinată, exprimând comuniunea cu natura, în tonalități
meditativ-elegiace.
 Paul Verlaine
Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține
curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de
simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce
contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început
(“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său
inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea
armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o
atmosferă crepusculară și vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală
sugestivă, așa cum o demonstrează volumele sale: “Romanțe fără cuvinte” (1874), considerat
cel mai valoros, “Înțelepciune” (1881), “Odinioară și altădată” (1885), “Iubire” (1888), “Elegii”
(1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuți și formulează, în versurile celebre
din “Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: “Muzica înainte de
toate”; “Sucește gâtul elocinței”; “Nuanță, nicidecum culoare”.

În 1911 un monument în cinstea lui Verlaine a fost ridicat în Paris, în grădinile

Luxembourg. Oscar Wilde a glumit spunând că acesta trebuia amplasat în cafeneaua Françoise
Premier, deoarece "statuia eroului trebuie să fie pe câmpul lui de bătălie" .

Arthur Rimbaud
Jean Nicolas Arthur Rimbaud (n. 20 octombrie 1854, Charleville[*], Republica
Franceză – d. 10 noiembrie 1891, Marsilia, Franța) a fost un poet francez, figură centrală a
literaturii moderne, precursor al simbolismului.

A început să scrie poezii de la vârsta de 10 ani, iar în 1870 publică prima sa scriere "Les

étrennes des orphelins". În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează
și este închis într-o casă de corecție pentru minori.

Relația sa cu Paul Verlaine a fost tematizată de filmul Total Eclipse regizat de Agnieszka

Holland. În rolul lui Rimbaud a fost distribuit actorul Leonardo DiCaprio.
 Gabriele d’Annunzio
Gabriele d’Annunzio a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte
al Academiei italiene. Numele lui a fost asociat cu un curent literar, decadentism, care s-a
intrepăruns adeseori cu simbolismul francez si cu estetismul britanic.Operele sale au marcat o
indepartare de naturalismul romanticilor târzii, fiind in același timp senzoriale si mistice.

Alexandru Macedonski
Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854 București, Țara Românească – d. 24
noiembrie 1920 București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român.
Supranumit poetul rondelurilor, este primul reprezentant al simbolismului în literatura
română. A inițiat cenaclul și revista literară “Literatorul” și a susținut modernizarea poeziei
românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii.. Aceste controverse i-au afectat serios
cariera literară și viața, cele mai cunoscute fiind cele cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și I.
L. Caragiale. Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor
literare, numeroși tineri talentați, precum George Bacovia și Tudor Vianu, cărora le-a publicat
în revista  “Literatorul” primele creații, iar în revista “Liga ortodoxă” debutează, printre
alții, Tudor Arghezi. De asemenea, scriitorul a fost ales (în 2006) membru post-mortem
al Academiei Române

Macedonski părăsește România în 1870, călătorind prin Imperiul Austro-Ungar,

vizitând Viena, iar apoi Elveția. Se vehiculează că în timpul acestei călătorii l-ar fi cunoscut
pe Mihai Eminescu, la acea dată student la Viena. Scopul călătoriei lui Macedonski a fost acela
de a se pregăti pentru admiterea la Universitatea București, dar el a petrecut tot acest timp
într-un mod boem cu numeroase petreceri și escapade romantice. Publică volumul Poezii, în
anul 1881.  Încercând să intre în grațiile Junimii și al lui Titu Maiorescu, participă cu
regularitate la ședințele cenaclului și citește “Noaptea de noiembrie”. Maiorescu l-a aplaudat,
dar în jurnalul personal consemnează că nu a fost impresionat de poezie. De asemenea poezia
este lăudată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, care deși era anti-junimist, se afla în audiență.
 Până în 1890 Macedonski a scris poeme ample, de factură romantică, cu versuri lungi și
cu un pronunțat caracter satiric, ca de exemplu ciclul Nopților, caracterizat și printr-un
abundent retorism romantic, inspirat din volumul “Nopțile” al poetului romantic francez Alfred
de Musset.
După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un proces de esențializare. În
această perioadă scrie Rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de sinteză și se
bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunță la retorismul primei etape, poezia devenind
sugestie și muzicalitate. Spre exemplu Rondelul rozelor ce mor, Rondelul apei din grădina
japonezului, Rondelul crinilor, Rondelul lucrurilor.
Macedonski este unul dintre puținii autori români de rondeluri. Spre sfârșitul vieții a
scris celebrele cicluri Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile
rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în
volumul postum “Poema Rondelurilor” (1927).

George Bacovia
George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) a fost un scriitor român format la
școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza
unei tehnici unice în literatura română, cu influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i
admira. La început, văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare
favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și
unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat
ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său
volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se
dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare,
în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată
de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau
"o bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia
după cel de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi,
fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente
ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau
chiar expresionismul dar și cu școli filozofice cum ar fi existențialismul (Ion Caraion)
 Ion Minulescu
Ion Minulescu a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului
românesc. Emfatic, expresiv, plastic, acesta a oferit posteritãţii o bogatã metamorfozã poeticã
a experienţei sale personale, transpusã sub semnul unui simbolism tardiv care i-a format
reputaţii de ,,maestru simbolist” (Ion Trivale) sau ,,agentul cel mai activ al simbolismului
înainte de rãzboi” (Serban Cioculescu). Poezia sa etericã încã mai reuşeşte sã câştige admiraţia
cititorilor, prin dinamica şi accesibilitatea sa.

Minulescu se prezintã ca un poet al tuturor, nu doar al elitelor, aşa cum s-a erijat
Macedonski. Are o liricã dinamicã, lipsitã de orice sterilitate, cu o preferinţã vãditã pentru
trãiri, nu pentru concepte. Renunţã la polemicile de cenaclu şi la speculaţiile teoretice, el se
adreseazã agorei însetate de poezie. Simbolul este însã prin definiţie ceva ascuns, doar
sugerat prin anumite imagini difuze. Cum se împacã simbolul cu dorinţa de comunicare a
autorului? Menţinând un cod, dar unul lejer şi seducãtor prin eufonie şi coloraturã. Se
strãduieşte sã menţinã deschis orizontul imaginii. Tehnica sa poate fi privitã ca un fel de
dizidenţã in interiorul simbolismului.