SIMBOLISMUL

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa,ca reacţie împotriva

parnasianismului,a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând
conceptul de poezie moderna.

Considerat din perspectiva social-istorică,simbolismul apare ca produs şi

expresie a stării de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii
capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care in 1886 a

publicat uncelebru articol-manifest, ”Le symbolisme”.In acelaşi an s-a
constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolist㔺i in fruntea căreia s-
a găsit poetul Stephane Mallarme.

SIMBOLÍSM s.n. Curent in arta şi literatura

universală, de la sfarşitul sec. XIX şi inceputul
sec. XX, care a incercat, cu ajutorul simbolurilor,
să stabilească corespondenţe intre fenomenele
universului fizic şi cele ale lumii morale,
eliberand totodată versul de rigorile
tradiţionalismului clasic şi căutand prin melodie
şi armonie verbală să-l apropie de muzică. ♦ (În
artele plastice) Practicarea unei arte ideiste şi
sintetiste in spiritul simbolismului literar.

Termenul de „simbolism” provine din cuvantul grecesc „symbolon ”, intrat

in limbă prin filieră franceză. Simbolul este un substituent, el inlocuieşte
expresia directă, vorbirea noţională,mediind cunoaşterea pe calea
analogiei şi a convenţiei.
O dată cu evoluţia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex,
folosindu-se in toate domeniile culturii, iar in literatură este un mod de
constituire a imaginii artistice.
Simbolismul concentrează in imagini elemente ale realului cu un grad
mai mic sau mai mare de generalizare. In cuprinsul romantismului,
simbolul rămane insă ca in literatura premergătoare,nu se diferenţiază
foarte net de alegorie.
Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă. Poeţii
simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor
neliniştit şi dornic de „altceva” decat ceea ce le putea
oferi mediul ambiant şi vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul
filozofiei, al picturii, al muzicii, al ştiinţelor şi al artelor in general.

Sunt preţuiţi in special Vilon, Racine, Chateaubriand, Nerval, Lamartine.

Simboliştii preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling,
Schopenhauer, sunt atraşi de poezia lui Novalis, a lui Poe şi Whitman,
de arta orientală .
Poezia romanească apare la sfarşitul secolului al XIX-lea, perioadă
măcinată de adanci contradicţii sociale. Pe fondul inapoierii industriale şi
al unei agriculturi ce mai păstra rămăşiţe feudale, contradicţiile dintre
clase se ascut. Creatia literar de la sfarşitul secolului
trecut şi inceputul secolului nostru exprimă o stare de spirit antiburgheză.
Scriitorii devin tot mai sensibili la suferinţele „dezmoştenitorilor” , ei
dezvăluie exploatarea şi asuprirea, comunică exasperarea provocată de
monotonia vieţii provinciale din acea vreme.
Ca şi in Franţa, simbolismul este şi la noi produsul oraşului.El se naşte
impotriva inflaţiei de poezie minoră a epigoniilor eminesciene şi a
semănătorismului care făcea abuz de teme morale, de limbaj ţărănesc,
de „ţărănism sectar”(Ovid Densusianu).
Reprezentantii curentului vor fi simbolişti şi „decadenţi”: cele două
feţe ale mişcării simboliste apar, interferenţe, la Ştefan Petică, D. Anghel,
Ion Minulescu, D. Iacobescu, George Bacovia.
Simbolismul Romanesc
parcurge o etapa estetico-teoretică, incepand din 1880, prin Al. Macedonsk
o perioadă de căutări şi experienţe (1892-1908), una de,plenitudine (1908-1914) şi,
in sfarşit, una de declin(1914-1920)”-Lidia Bote.
Poezia romaneasca premergătoare simbolismului nu-şi pierde lirismul
aşa cum s-a intamplat cu poezia parnasiană franceză, ci, dimpotrivă, ea
s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski şi Coşbuc.
Mihai Eminescu a insemnat, pentru poezia romanească ceea ce a
insemnat Baudelaire pentru poezia franceză. De aceea, s-a spus că
simbolismul romanesc derivă din Eminescu şi că, in faza lui iniţială, este
eminescianizat. Mihai Eminescu, deşi format la şcoala romantică
germană, sub impulsul „spiritului epocii” vine in poezie cu o muzică
apropiată de cea simbolistă („Melancolie”, ”Se bate miezul
noptii).Al.Macedonski este cel care teoretizeaza acest curent, fara ca
poezia lui sa fie in totalitate simbolista.
In desfasurarea simbolisului romanesc se identifica mai multe etape:
1.Momentul experientelor si al tatonarilor –reprezentat de Al. Macedonski si articolele
sale publicate in revista ''Literatorul”. Atrasi de experientele simboliste vor fi si Tudor
Arghezi, Traian Demetrescu, Stefan Petica, Dimitrie Anghel.
In anul 1892,Al.Macedonski publica articolul “Poezia Viitorului”, prin care se
considera un adept al poeziei moderne si o concepe din muzica, imagine si culoare.
Privita in ansamblul ei, poezia lui Macedonski nu este o poezie simbolista,in ea
coexista elemente romantice,clasice,simboliste si parnasiene.

2. Pseudo-sombolismul este sustinut de activitatea lui Ovidiu Densusianu, in cadrul

revistei “Viata noua”, aparuta in anul 1905. Densusianu scrie o poezie citadina,
intrand in conflict cu semanatoristii si poporanistii. Densusianu este considerat al
doilea teoretician, dupa Al. Macedonski.
Ovid Densusianu
Teoretician şi susţinător al simbolismului si intemeietorul revistei „Viaţa
nouă”1905-1925.Simbolismul lui Densusian este polemic prin atitudinea de
combatere a epigonismului eminescian şi a semănătorismului,prin proclamarea
principiului libertăţii şi a progresului in artă.Densusianu cerea o literatură
nouă,afirmand că specificul naţional nu este un monopol al sămănătoriştilor,ci
apare in orice operă scrisă de romani;el nu se găseşte numai la ţară,este prezent
şi in mediul citadin,adică pretutindeni in spaţiul romanesc.

3. Simbolismul exterior sau minulescian este reprezentat de Ion Minulescu. Acesta

valorifica noi modalitati de expresie,aspectul formal si mai putin viziunea,substanta
simbolista.Minulescu este un simbolist doar din punct de vedere formal,din punct de
vedere al continutului.
Poezia sa este retorica,inclina spre versul liber,la muzicalitatea versurilor;
Minulescu are o preferinta pentru numarul fatidic trei si pentru numele exotic. Poezii:
“Multa asteptatei”, “Acelei care va veni”, “Romanta fara muzica”, “Romanta fara
ecou”, “Ultima ora”.

4.Simbolismul autentuc bacovian, este reprezentat de George Bacovia in volumele

“Plumb”, “Scantei galbene”, “Comedii in fond”. El scrie o poezie a
tristetii,a depresiei, a sugestiilor si a corespondetelor eului cu lumea,cu universul
perceput in dezordinea si ciclicitatea sa fatala.
Despre G.Bacovia N.Manolescu afirma ca este simbolist prin formatie , dar care îsi
depaseste epoca , apartinând poeziei moderne ca unul dintre marii precursori .
Implicarea simbolismului in opera lui Bacovia este evidenta, intrucat acesta recurge
la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate , prozodie.
Influentele rresimtite in poemele sale sunt diverse : E.A Poe , Rollinat , Verlaine ,
Baudelaire , s.a .Temele si motivele simboliste preluate de poet ar fi : conditia
poetului si a poeziei , motivul singuratatii , melancolia , evadarile , natura romantica ,
starea de nevroza , culorile si muzica , poezia targului,
s.a. Declararea atasamentului fata de simbolisti se regaseste in volumul “Cu voi ”
.S-a spus ca poezia lui Bacovia sta sub semnul liricii simboliste franceze . Insusi
poetul marturisea in 1943 ca persistenta într-o culoare a deprins-o de la francezi sica
prin 1898-1903 , una din obsesiile sale,a fost simbolismul decadent si l-au preocupat
adânc Verlaine, Rimbaud,Baudelaire,Rollinat ,Jean Moreas.
exprima o stare
depresiva specifica unui intelectual
proletar ,cu o structura sufleteasca
ultrasensibila,de aceea poate fi incadrata
si in directia simbolismului depresiv .