Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei

Limba și literatura română

Prof. Diana Blaga

Curente literare

Simbolismul – curent literar care ia naștere spre sfârșitul sec. al XIX-lea în Franța și care
reprezintă o schimbare față de atitudinea romanticilor, a parnasienilor și a naturaliștilor,
schimbare a cărei nevoie este resimțită ca urmare a unui sentiment de „mal de siècle” caracterizat
de neîncredere în viitor, dezamăgire, lipsa speranței, neliniște, senzația de sufocare, nevoia de
evadare.
Printre condițiile istorice care au condus la această stare se numără dezvoltarea
industrială a societății, pozitivismul care încurajează o reprezentare a lumii limitată la
cunoașterea imediată, precum și dorința a tot mai mulți tineri de a deveni scriitori ca urmare a
democratizării scrisului.
Poezia simbolistă este una a sensibilității pure, iar poeții simboliști au o structură
interioară contemplativă, sunt produsul unei sensibilități citadine, moderne.
Inadaptarea la mediu, la societate este surprinsă în poezia lor.
Teoreticianul curentului: Jean Moréas cu art. Le Symbolisme (1886).

Trăsăturile simbolismului:
 Folosirea simbolurilor, care sugerează stări psihologice, înlocuiește expresia
directă și mediază cunoașterea;
 Utilizarea sugestiei prin imagini, preferată unui discurs direct, mimetic (care imită
realitatea), simboliștii fiind împotriva prozaismului, a poeziei discursive și a descrierilor ample;
 Utilizarea corespondențelor, reprezentând stabilirea unor conexiuni
(corespondențe) între culori, litere, numere, sentimente, senzații etc.;
 Muzicalitatea: utilizată atât tematic, cât și la nivelul formei, în versificație.
Simboliștii consideră muzica arta cu cea mai mare putere de sugestie:
Paul Verlaine – „Muzica înainte de toate”.
Al. Macedonski susține în Despre logica poeziei: „arta versurilor nu este nici mai
mult nici mai puțin decât arta muzicii”.
E. Lovinescu spune despre simbolism că este „expresia unei sensibilități muzicale”
 Utilizarea sinesteziei: procedeu specific simbolist prin care se asociază imagini
care țin de simțuri diferite;
 Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufletești nedefinite, vagi, precum
plictisul, angoasa, disperarea, amărăciunea, spleenul (stare de incertitudine, de nesiguranță,
provocată de inadaptare) etc.
 Înclinația simboliștilor spre autoanaliză;
 Teme și motive simboliste: singurătatea, nevroza, erosul, târgul provincial,
melancolia, boala, moartea, descompunerea materiei, parfumul, culorile, muzica, instrumente
muzicale, modernitatea alienantă, parcul etc.

Reprezentanți: Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Jean Moréas, Emile
Verhaeren, Rainer Maria Rilke ș.a.

1
Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei
Limba și literatura română
Prof. Diana Blaga

Simbolismul românesc este o imitație a celui francez, dar devine original prin Ion
Minulescu și George Bacovia. El marchează o îndepărtare în epocă de romantism, de direcția
junimistă și de cea sămănătoristă, introducând o nouă poetică în poezia românească.

Mircea Scarlat în lucrarea sa Climat poetic simbolist identifică patru etape ale
simbolismului românesc:
1. Faza întâi (1890-1899): figura dominantă: Al. Macedonski și revista și cenaclul
„Literatorul”. El semnează prima încercare de poezie simbolistă din literatura
română, În arcane de pădure.
Reprezentanți: Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu și alți poeți de la
„Literatorul”

2. A doua etapă (1899-1908): simbolismul se autohtonizează și apar primele capodopere

românești ale curentului: începe să publice Bacovia + Ștefan Petică, Dimitrie Anghel.
Prin Ovid Densusianu și revista sa „Vieața nouă” care apare în 1905 avem parte și de
teoretizarea simbolismului în spațiul românesc.

3. Simbolismul exterior – începând cu 1908, odată cu publicarea Romanțelor pentru mai

târziu de Ion Minulescu și a „Revistei celorlalți” înființată de același. Până în 1916,
simbolismul predomină pe scena poetică românească, reprezentat de Ion Minulescu
(original prin vitalism și stări euforice), D. Iacobescu, M. Săulescu, Claudia Millian
etc.

4. Perioada târzie: începând cu 1916, când Bacovia publică volumul Plumb. În 1919
simbolismul deja intră în tradiția literară. Bacovia evoluează și depășește curentul
prin mijloace simple, astfel fiind original.