PORTOFOLIU LA LIMBA ȘI

LITERATURA ROMĂNĂ

Porcescu Adrian
Cuprins

Simbolismul
Bacovia
Macedonski
Expresionismul
Lucian Blaga
Neomodernism
Modernism
Postmodernismul
 SIMBOLISMUL
Considerat de numeroase persoane ca fiind unul dintre cele mai
grele și complexe curente literare, simbolismul are scopul de a
se manifesta ca o reacție împotriva romantismului și
parnasianismului. Ideea fundamentală pe care se bazează
simbolismul este aceea că valoarea fiecărui obiect și fenomen
din lumea înconjurătoare poate fi exprimată sau descifrată cu
ajutorul unor simboluri.

Pe scurt, simbolismul este o tehnică utilizată de poeți, prin

care sunt folosite simboluri precum cuvinte, oameni, semne,
locuri, fenomene, idei abstracte și alte elemente cu valoare
simbolică pentru a reprezenta, dincolo de sensul literar,
anumite situații.

La fel ca fiecare curent literar, simbolismul este special și poate

fi recunoscut în funcție de câteva particularități unice pe care
le are. Iată câteva trăsături ale simbolismului:
 Particularitățile simbolismului
Toate trăirile eului liric sunt sugerate și nu conturate clar;
Puterea de sugestie este oferită prin intermediul folosirii motivelor,
versificației și sentimentelor – singurătatea, nevoia, reveria, spleen-ul,
starea de plictis, toamna, ploaia, marea, instrumentele muzicale etc.;
Prezența versului liber;
Respingerea a tot ce este comun și banal;
Temele adesea abordate în cadrul poeziilor simboliste: natura,
singurătatea, moartea, orașul, iubirea (care este asociată cu numeroase
semne ale morții sau bolii, în niciun caz cu o iubire salvatoare a eului liric),
evadarea, spleen-ul, târgul provincial, nevroza, toamna, ploaia;
Muzicalitatea exterioară – ritmuri și rime perfecte și interioară – imagini
artistice, aliterații, asonanțe;
Obsesia cromaticii – alb, violet, negru, roșu, galben, urmată de obsesia
instrumentelor muzicale – vioara, harfa (harpa), pianul, clavirul
Cele patru etape ale simbolismului românesc:

Etapa căutărilor – Al. Macedonski, Tudor Arghezi

Direcția pseudosimbolistă – ”Viața nouă” de Ovid DensuSianu – poezia
citadină
Simbolismul exterior – Ion Minulescu – modalități noi de expresie
Simbolismul autentic bacovian – George Bacovia – în volumele ”Plumb”,
”Scântei galbene” – promovează poezii ale tristeții, depresiei
 Simbolismul în literatura română Deschizătorul influenței simboliste
în poezia autohtonă este Alexandru Macedonski, iar alți
reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și cel mai
reprezentativ poet al simbolismului George Bacovia.
Citeşte întreaga ştire: Simbolism - care sunt caracteristicile și
trăsăturile curentului literar
Potrivit Dicționarului de terminologie literară, simbolismul se
definește ca fiind un „curent de mare prestigiu în literatura mondială,
construit în Franța după 1886, în cadrul mișcării decadenților, apărut
ca reacție împotriva romantismului retoric, a naturalismului pozitivist
și plat și a rigidității statice parnasiene”.
Simbolismul este un curent literar apărut ca reacție la adresa
romantismului și a parnasianismului, primului reproșându-i-se
teatralitatea, iar celui de-al doilea impersonalitatea. Originar din
Franța, simbolismul este pus în lumină în operele unor autori care
au contribuit și la definirea sa conceptuală, printre care se
numără Charles Baudelaire și Stéphane Mallarmé. Pe lângă cei
doi, poeții simboliști l-au avut drept model și pe scriitorul
american Edgar Allan Poe, autorul celebrului poem „Corbul”.
Răspândit în spațiul european, simbolismul își face simțită
prezența în scrierile românești prin activitatea literară a lui
Alexandru Macedonski, atingând apogeul în primele decenii ale
secolului al XX-lea, prin poeziile lui George Bacovia.
 George Bacovia

George Bacovia a fost un scriitor român format la școala

simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și
proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite
influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, dar și,
cum spune versul bacovian, „din Eminescu, Heine și Lenau.” La
început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o
receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai
important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți
poeți din poezia română modernă.
În 1923 a fost premiat de Ministerul Artelor pentru
volumul Plumb.
În 1925 primește premiul pentru poezie al Societății
Scriitorilor Români, ex aequo împreună cu Lucian
Blaga.
În 1934 Premiul Național de poezie este acordat lui
George Bacovia și lui Tudor Arghezi.
Simbolismul in opera lui Bacovia
Despre G. Bacovia , N.Manolescu afirma ca este simbolist prin formatie , dar
care isi depaseste epoca , apartinand poeziei moderne ca unul dintre marii
precursori

Implicarea simbolismului in opera lui Bacovia este evidenta, intrucat acesta

recurge la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate , prozodie .
Influentele resimtite in poemele sale sunt diverse : E.A Poe , Rollinat ,
Verlaine , Baudelaire , s.a .Temele si motivele simboliste preluate de poet ar
fi : conditia poetului si a poeziei , motivul singuratatii , melancolia , evadarile
, natura romantica , starea de nevroza , culorile si muzica , poezia targului,
s.a. Declararea atasamentului fata de simbolisti se regaseste in volumul Cu
voi.
Bacovia alesese sau poate fusese el cel ales de muze sa reprezinte si sa
urce la cote nebanuite simbolismul romanesc. Caci in 1916 , cand ii aparea
volumul de debut Plumb , literatura noastra consemmna de fapt una din
datele de referinta ale poeziei , cartea anuntand o individualitate lirica de
necontestat , atat in raport cu ceilalti simbolisti ( Macedonski , Minulescu ,
M.Demetriade , S.Petica , D.Anghel ) cat si cu cei de alte orientari ,
predecesori sau contemporani cu el . Si fata de unii , si fata de altii ,
Bacovia venea cu un univers al lui , orasul provincial , stilizat in linii si
culori esentiale , in tonuri de cenusiu , violet si galben .El aduce acel
sfarsit continuu , cum avea sa-i defineasca mesajul operei un comentator
de mai tarziu , Ion Caraion .

Bacovia are voluptatea mortii , a dezagregarii , a trecerii in neant si toate

simbolurile poeziei sale conduc catre aceasta idee. Cel mai adesea
fixarea cadrului in care isi plaseaza simbolurile are loc toamna si iarna ,
cel dintai dintre aceste anotimpuri fiind prin excelenta el insusi un simbol
al mortii . Caderea frunzelor apare in plan strict vegetativ al naturii ca o
eliberare , stare catre care , cazand in moarte in plan uman tinde sa
ajunga si poetul , impreuna cu iubita lui , precum in Note de toamna . In
ceea ce priveste primavara , poetul ii contrapune latura sumbra a
existentei , si de aceea el nu scrie poezii senine si optimiste ci Nervi si
Note melancolice .
Alexandru Macedonski

A fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român.

Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din
literatura franceză, este primul reprezentant al
simbolismului în literatura română. Inițiatorul
cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut
modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă
polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios
cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile
sale cu Vasile Alecsandri Mihai Eminescu și Ion Luca
Caragiale.
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la
începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri
talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe
care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista
Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și
Gala Galaction.
Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-
mortem al Academiei Române.
 Simbolismul in Opera lui Macedonski
Poezia lui Macedonski este eclectică, are elemente împrumutate de la
parnasianism, simbolism, sau romantism. Până în 1890 Macedonski scrie
poeme ample, de faptură romantică, cu versuri lungi, şi cu un pronunţat
caracter satiric, scrie ciclul Nopţilor, caracterizat şi printr-un abundent
retorism romantic, inspirat din volumul „Nopţile” al poetului romantic francez
Alfred de Musset. După 1890 lirica lui Alexandru Macedonski trece printr-un
proces de esenţializare. În acest an scrie Rondelurile, iar discursul liric este
rezultatul unui efort de sinteză şi se bazează pe o metaforă concretă. Poetul
renunţă la retorismul primei etape, poezia devenind sugestie şi
muzicalitate.Tot în aceeași perioadă scrie:” Rondelul rozelor ce mor”,
„Rondelul apei din grădina japonezului”, „Rondelul câinilor”, „Rondelul
lucrurilor”.
Macedonski e unul dintre puţinii noştri autori de rondel. Spre sfârşitul vieţii a
scris celebrele cicluri: „Rondelurile pribege”, „Rondelurile celor patru vânturi”,
„Rondelurile rozelor”, „Rondelurile Senei” şi „Rondelurile de porţelan”. Cele
cinci cicluri au fost publicate în volumul postum „Poema Rondelurilor”(1927).
A publicat un volum de versuri în limba franceză intitulat Bronzes.
Macedonski este şi fondatorul revistei şi cenaclului „Literatorul”, o grupare
formată în 1880 ca reacţie a influenţei germane a grupării Junimea. Poetul a
încercat astfel să relanseze caractarul neolatin al limbii şi literaturii române.
Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti,
numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-
a publicat în revista sa – „Literatorul”. În 1873 scoate ziarul „Oltul”, iar în
1896 revista „Liga ortodoxă„ în care vor debuta alţi mari scriitori: Tudor
Arghezi, Gala Galaction.
Teoretician al simbolismului şi promotor al noii poezii: „Arta versului” (1890);
„Poezia viitorului „(1892). A fost influenţat de instrumentalismului poetului
belgian René Ghil.
Peste câteva luni scrie ultima serie de Rondeluri. Apare în „Universul
literar”ultima poezie tipărită de Macedonski în timpul vietii este: „Rondelul
apei din ograda japonezului”.
 EXPRESIONISM
Expresionismul a fost un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie
și pictură, ce are ca origine Germania la începutul secolului al XX-lea.
Acesta este caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă strict
subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a crea momente emoționante
care să transmită idei și stări de spirit. Artiștii de origine expresionistă
caută să indice înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență
emoțională comparată cu înțelegerea "obișnuită" sau rațională a lumii
materiale.
Expresionismul în literatura
În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau
naturalismului, o căutare a unei realități psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a
unor evenimente exterioare surprinse în secvența lor logică. În roman, termenul este legat
de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conștiinței, stream of
consciousness). În teatru, August Strindberg este considerat un precursor al mișcării
expresioniste, deși termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele
decenii ale secolului al XX-lea, incluzând pe Georg Kaiser, Ernst Toller și Frank Wedekind.
Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. Alți dramaturgi, deși nu
erau afiliați curentului, au scris opere cu tentă expresionistă, de exemplu Karel Čapek în
R.U.R. (1921) și Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). Mișcarea, deși a durat puțin
timp, a dat un avânt substanțial modernizării teatrului european.

Numeroase opere literare românești au intrat în atingere cu expresionismul. Astfel,

majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent.
Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu, Săptămâna luminată. Opera
„Săptămâna luminată” de Nicolae Brânzeu pe un libret de Constantin Pavel după piesa lui
Mihai Săulescu; cu premiera în 1943 la Opera Română din București. Aceasta din urmă
poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă; ea reliefează un
tragism răscolitor, realizat cu o măiestrie uimitoare. Din nefericire, după 1990, nicio Operă
din țară nu a înscris-o în repertoriul ei.
CARACTERISTICI
Expresioniștii au construit un stil de protest social cu
care au încercat să-și transmită ideile critice despre
societate.
Ei au încercat să distorsioneze caracteristicile obiective
ale realității. Pentru a face acest lucru, au folosit
elemente simbolice și unirice în lucrările lor pentru a
ilustra sensibilitățile umane înstrăinate de societatea pe
care au criticat-o.
Criticile sale au fost orientate spre situații generale, nu
către personaje particulare. Prin urmare, au folosit în
cadrul operelor lor aluzii la tipurile simbolice de
caractere, în loc să se refere la personajele individuale.

EXPRESIONISM ÎN POEZIE
Expresionist poezia a aparut in acelasi timp cu
dramaturgia si a impartasit unele caracteristici cu ea. În
principal, sa îndepărtat de narațiunea realității și a
naturii și sa concentrat pe explorarea emoțiilor.
Pe de altă parte, estetica poeziei expresioniste a căutat
un lirism extrem de expresiv, cu putere asociativă mare.
Obiectivul său era de a elimina narațiunea și descrierile
pentru a încerca să exprime esența sentimentelor: era o
poezie condensată care folosea lanțuri de substantive,
adjective și verbe în infinitiv.
Principalele teme abordate în poezia expresionistă s-au
axat pe oroarea vieții urbane și pe prăbușirea civilizației.
Unii dintre acești poeți au fost pesimiști și au exprimat-o
prin satiri de valori burgheze.
 Lucian Blaga
S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală
se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al
nouălea copil al unei familii de preoți, fiul preotului
ortodox Isidor Blaga și al Anei (n. Moga). Tatăl poetului
fusese elev al Gimnaziului evanghelic din Sebeș, apoi al
Liceului Brukenthal din Sibiu, de unde tradiția de
cultură germană.
Frecventând boema vieneză (1916-1920), în urma unei
întâlniri cu un „student-arhitect”, Blaga intră în contact cu
arta nouă prin intermediul unor „broşuri-manifeste de artă
modernă”. Mărturisirile din Hronicul şi cântecul vârstelor
sunt de natură să redea atitudinea imediată, aprecierea
frenetică a primei receptări dar şi evoluţia opţiunii sale
estetice şi rezervele de mai târziu asupra validităţii
programelor expresioniste. „Textul, mărturiseşte Blaga, era
însoţit şi de ilustraţii din domeniul picturii revoluţionare ce se
încerca. Astfel luai întâiul contact cu inovaţiile artei
«expresioniste». Pledoariile nu mi se păreau de loc ezoterice.
Dimpotrivă, le găseam foarte clare, iar textele enunţate aveau
pentru mine evidenţa străvezie a unor axiome. Prea puţin
convingătoare şi catastrofal alese erau însă, după opinia mea,
exemplele destinate să ilustreze tezele: «Astea sunt noile 95
de teze ale lui Luther», glumeam eu. Aveam în faţă desene de
Kokoschka, Feininger etc. (Numai încetul cu încetul am reuşit
în cursul anilor să-mi revizuiesc gustul faţă de noua pictură.).”
Valabilitatea manifestărilor expresioniste este variabilă în
funcţie de gustul artistic blagian. „Eu continuam să le arăt că
teoria înduplecă, spune Blaga, dar că nu mă împac cu
realizările artistice ale expresioniştilor, pe care le socoteam
lamentabile dibuiri, iar nu izbânzi.”
 Neomodernism
Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul
creator postbelic, caracterizat prin respingerea formelor grave și prin
redarea temelor grave într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă
tragicul. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar
poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile și expresie ermetică.
Neomodernismul este un curent literar apărut în secolul al XX-
lea ca prelungire a modernismului şi se caracterizează prin
următoarele aspecte:
Trăsăturile neomodernismului:
poezia sochează permanent asteptările cititorului
este o poetică a existenței și a cunoașterii
intelectualismul
reinterpretarea miturilor
abordarea modernă a marilor teme ale liricii
iornia,spiritual ludic
reprezentarea abstracțiilor în formă concretă
ambiguitatea limbajului împinsă până la aparența de nonsens
ermetismul expresiei

CARACTERISTICILE
neomodernismului în opera lui Nichita Stănescu Scriitorii
neomoderniști au vrut să se despartă de spiritul veacului,
care este cel al războaielor și să recupereze valorile și
modelele. Reprezentanții de seamă ai curentului literar
neomodernismul au fost: Nichita Stănescu, Marin Sorescu,
Gellu Naum, Ana Blandiana, și Adrian Păunescu.
Citeşte întreaga ştire: Neomodernism - cine au fost
reprezentanții și cum se definește curentul literar
 Modernism

Definiție: Modernismul este un curent literar din

perioada interbelică care apare ca o reacție împotriva
realismului. Aceste se caracterizează prin perspectiva
narativă subiectivă și mediul urban sau citadin, temele
acestor opere fiind întrebările existențiale ale omului
modern, apelându-se la analiza psihologică.
Trăsături:
perspectiva narativă subiectivă
personajul principal este încadrat în tipologia
intelectualului
mediul rural al realiștilor este înlocuit cu cel urban
romanele moderniste sunt considerate romane de
analiză psihologică
timpul narațiunii nu este unul cronologic deoarece
apar multe analepse
 Modernismul în literatura română se defineşte în termeni specifici,
având în vedere că, în istoria şi în critica literară, acest concept –
modernismul – se foloseşte la noi cu referire la perioada interbelică,
fiind teoretizat de Eugen Lovinescu, critic literar, conducător al revistei
“Sburătorul” (1919-1922, 1926-1927), în paginile căreia au şi fost
promovate opere moderniste.
În viziunea lui Eugen Lovinescu, influenţat de filosofia francezului
Gabriel Tarde, există un “saeculum”, adică un “spirit al veacului”,
definit ca “o totalitate de condiţii materiale şi morale, configuratoare ale
vieţii popoarelor europene, într-o epocă dată”. În virtutea acestui “spirit
al veacului”, există o “lege a sincronismului”, bazată pe o primă etapă a
“imitaţiei” culturilor apusene.

Primul mare poet român “care reuşeşte să sincronizeze în mod

definitiv formele poetice româneşti cu cele europene” (Marin Mincu)
este Lucian Blaga, a cărui poezie, cel puţin cea din primele volume –
“Poemele luminii” (1919) şi “Paşii profetului” (1921) – stă sub semnul
expresionismului german, implicit al modernismului. Din expresionism
vin, în lirica blagiană, sentimentul absolutului, exacerbarea eului, elanul
dionisiac, interesul pentru fondul mitic primitiv, spiritualizarea
peisajului. Poetul însuşi mărturisea, în “Filosofia stiulului”, că “De câte
ori un lucru este astfel redat încât puterea, tensiunea sa interioară îl
întrece, îl transcedentează, trădând relaţiuni cu cosmicul, cu absolutul,
cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist”.
 Postmodernismul
este termenul care se aplică în domenii variate
precum: arhitectură, filosofie, literatură, artă sau
cultură. Se ocupă de modul în care autoritatea
unor entități ideale este slăbită prin procesul de
fragmentare, consumerism și deconstrucție.

Caracteristici și trăsături ale

postmodernismului Banalul este
valorificat și evidențiat; Narativul
se combină cu lirismul în poezie;
Accentul cade pe spiritul ludic și
parodie; Renunțarea la clișee;
Sunt preferate jocurile de limbaj,
colajul și oralitatea expresiei;
Este permis amestecul genurilor
literare; Includerea stilurilor
nonficționale și a literaturii
noncanonice; Stilul ermetic și
impersonal este abandonat.
Citeşte întreaga ştire:
Postmodernismul - istoricul și
trăsăturile curentului literar
 Scriitori reprezentanți ai postmodernismului Proză
Mircea Nedelciu – Opere: “Zmeura de câmpie”,
“Femeia în roșu”, “Nora” sau “Balada zânei de la
Bâlea Lac”, “Tânguire de mior”. Adriana Babeți –
Opere: “Femeia în roșu”. Mircea Mihăieș – Opere:
“Femeia în roșu”. Mircea Cărtărescu – Opere:
“Florin scrie un roman”, “Enciclopedia zmeilor”,
“Mendebilul”, “O motocicletă parcată sub stele”,
“Rem”.
Citeşte întreaga ştire: Postmodernismul - istoricul și
trăsăturile curentului literar

Poezie Mircea Cărtărescu – Opere: “Levantul”,

“Poema chiuvetei”, “O seară la operă”, “Ciocnirea”.
Alexandru Mușina – Opere: “Budila Express”; Ioan
Vieru; Matei Vișniec.
Citeşte întreaga ştire: Postmodernismul - istoricul și
trăsăturile curentului literar