Comportamente cu risc pentru

sanatate. Comunicarea pentru

schimbarea comportamentului cu risc
pentru sanatate.
 Plan
1. Noţiune de comportament deviant.
Clasificarea conduitelor deviante.
2. Comportamentul nociv pentru
sănătate.
3. Comunicarea pentru schimbarea
comportamentului
 1. Noţiune de comportament deviant.
Clasificarea conduitelor deviante.
Comportamentul reprezintă reacţia globală – a
unei persoane într-o împrejurare dată.
Prin această reacţie totală organismul uman
răspunde la o situaţie trăită în funcţie de
stimulările mediului şi de tensiunile sale interne.
E important să ţinem cont

Sistemul specific de referinţă pentru

comportamentul uman îl reprezintă situaţia
sau contextul social la care orice persoană
răspunde prin acte, mişcări şi gesturi
vizibile, observabile, în strânsă corelaţie atât
cu particularităţile situaţiei, cât şi cu
particularităţile şi trăsăturile personalităţii
sale.
 Respectiv

 Odată cu dezvoltarea procedeelor şi tehnicilor

de înregistrare a reacţiilor organismelor au
fost descoperite şi urmărite nu numai reacţiile
exteriorizate ale organismului dar şi
modificările interne ce ţin de procesele
gândirii, emoţiei şi limbajului.
 Astfel, s-au distins două modalităţi de
răspuns comportamental:
a)comportamentul aparent,
aparent care include reacţiile
exteriorizate ale persoanei, observabile direct, cum ar fi
limbajul vorbit sau gestual, mimica, activitatea de mişcare
a membrelor sau corpului ;
b)comportamentul inaparent,
inaparent care include modificările
interne, ce însoţesc procesele gândirii, emoţiei, limbajului
şi anume, modificările ritmului respirator, ale ritmului
cardiac, a secreţiei salivare, intensificarea activităţii
glandelor sudoripare, a compoziţiei chimice şi hormonale
a sângelui.
 Ce este devianţa?
 Devianţa reprezintă o abatere de la normele
unui grup.

 Comportamentul deviant ca atare – semnifică

deviaţiile în sens negativ, antivaloric, de tipul a
tot ceea ce este denumit în termeni generici,
comportament antisocial, criminalitate sau
infracţionalitate.
 Comportamentul deviant poate fi
înţeles în două moduri:
1.fie ca produs al incapacităţii
funcţionale a individului, datorată unor
deviaţii fiziologice sau anormalităţii
psihice;

2.fie ca rezultat al unui comportament

perfect normal, dar incompatibil, cu
standardele de normalitate de grupuri.
 Forme particulare ale
comportamentului deviant.
 Conduita deviantă de simulare - reprezintă o
formă particulară şi, în acelaşi timp, specifică de
manifestare a dezadoptării sociale. Această formă de
exprimare a devianţei, situată la limita dintre normal
şi patologic, tinde să scoată în relief patologicul, din
punct de vedere somatic sau neuropsihic.
 Simularea foloseşte predominant forme subiective de
exprimare pornite uneori dintr-o necesitate
instinctuală.
 Forme particulare ale
comportamentului deviant.
 Conduita deviantă autodistructivă – în această perspectivă,
comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara
subiectului ci şi asupra sinelui. Astfel, trebuie să diferenţiem
între actele comportamentale autodistructive, forma cea mai
gravă fiind sinuciderea şi actele comportamentale care pot
periclita sănătatea şi echilibrul organismului (fumat, alcool,
droguri). Elementul esenţial de diferenţiere îl constituie
desigur prezenţa intenţiei autodistructive.
 Forme particulare ale
comportamentului deviant.
 Conduita deviantă heterodistructivă –
comportamentul heterodistructiv este
expresia nu numai a unei agresivităţi
potenţiale deosebite ca o tulburare a
comportamentului emoţional, ci este strâns
legată de personalitatea specifică individului,
fiind influenţată de temperament şi voinţă.
 Conduite deviante
 Tulburări de personalitate. Sindroame
comportamentale în bolile psihice.

 Violenţa în familie. Deviaţii sexuale.

 Stări presistente de conflict.

 Violenţa în familie
 reprezintă orice acţiune fizică sau
verbală săvârşită cu intenţie de
către un membru al aceleiaşi familii
care provoacă o suferinţă fizică,
psihică, sexuală sau un prejudiciu
material.
 Tipuri de violenţă:
violenţa fizică activă – prin care se provoacă celuilalt
membru de familie o serie de vătămări (lovirea cu
pumnul sau piciorul, bătaie);
violenţa fizică pasivă – impune victimei izolare,
inclusiv refuzul de a-şi vizita copiii;
violenţa psihologică activă – reprezintă agresiuni
verbale periodice la adresa victimei;
violenţă psihologică privind oprirea accesului la bani;
violenţa sexuală – forţarea la activitate sexuală nedorită.
 Cauzele violenţei în familie
social înrădăcinarea tradiţiei potrivit căreia “bărbatul este
capul familiei” şi el decide în toate problemele legate de
aceasta, la care se adaugă obiceiul educaţiei copilului
“prin bătaie”;
economic situarea a mai mult de jumătate din familii sub
pragul minim de sărăcie duce la amplificarea stress-ului
cotidian;
politic-legislativ considerarea (multă vreme) a familiei şi a
spaţiului său de vieţuire ca fiind tabu, de “neviolat”;
individual personalitatea, temperamentul şi caracterul
indivizilor sunt factori psihologici ai violenţelor în familie.
 2.
Comportamentul nociv pentru
sănătate. Alimentaţia dezechilibrată.
Fumatul, consumul de alcool şi de
droguri.
 Comportamentul alimentar
 Alimentarea prin substanţe nutritive reprezintă
un comportament al cărui evidentă finalitate
biologică este menţinerea homeostaziei.
Comportamentul alimentar este un rezultat al
unei învăţări şi al unei condiţionări.
 Comportamentul alimentar al oamenilor şi
animalelor depinde nemijlocit de apariţia
senzaţiilor de foame, saţietate şi sete, având o
reglare complexă, nervoasă şi umorală, de-a
lungul unei evoluţii extrem de elaborate, a
controlului metabolic.
 Interrelaţia dintre alimentaţie şi sănătate

 Problema interrelaţiei dintre alimentaţie şi sănătate

este una dintre cele mai vechi preocupări din istoria
medicinei. Herodot arăta că egiptenii considerau că
„hrana este sursa tuturor relelor", concepţie regăsită
de-a lungul istoriei omenirii, unele reminiscenţe fiind
percepute adesea şi în epoca noastră.
 Cunoaşterea comportamentului alimentar,
condiţionat bio-psiho-social, este influenţat şi de
dezvoltarea cunoştinţelor noastre despre alimente,
compoziţia acestora, modul lor de preparare, etc.
 Interrelaţia dintre alimentaţie şi sănătate

 Până acum aproximativ 10 mii de ani omul a

trăit din vânătoare şi eventual din legumele,
rădăcinoasele şi fructele, care creşteau
spontan. În paleolitic alimentaţia era
predominant carnată şi destul de săracă în
glucide. Surprinzător însă nu s-au găsit
semne de insuficienţă alimentară la acest tip
de populaţie.
 Interrelaţia dintre alimentaţie şi sănătate
Secolul al XlX-lea se caracterizează prin prezenţa
produselor rafinate şi semirafinate, preparate industrial
(zahăr şi produse zaharoase, concentratele alimentare,
făinurile de diverse extracţii, etc.) în alimentaţia omului.
Consecinţele au fost perturbările grave de nutriţie, atât din
punctul de vedere al raportului dintre principiile
alimentare, care alcătuiesc meniul, cât şi din cel al
necesităţilor calorice.
Efectele sunt uşor sesizabile sub forma dezechilibrelor
metabolice care din nefericire se regăsesc la originea
multor maladii degenerative cronice, caracteristice
civilizaţiei actuale.
 Societatea contemporană şi alimentaţia
 Societăţile dezvoltate contemporane caracterizate
prin exces de informaţie, robotizare şi sedentarism,
îşi pun amprenta şi asupra comportamentului
alimentar. Apar noi ritmuri, noi modele alimentare, noi
produse, etc.
 Hrana propriu-zisă, revoluţionată prin noile tehnici şi
constituienţi alimentari (produsele artificiale, etc), este
încorporată în ritmuri diferite, astfel că societatea
noastră devine din ce în ce mai puţin controlată de
normele culturale tradiţionale şi de tradiţia religioasă.
în plus, datorită noilor procedee industriale în
producerea, alegerea, prepararea hranei, nici nu mai
ştim exact ceea ce mai ingerăm.
 Mass-media, igieniştii, dieteticienii, specialiştii în
sănătate publică, medicii, ne bombardează cu
noi informaţii, astfel încât ne aflăm în faţa unei
adevărate cacofonii dietetice, prezentă din SUA
până în Egipt.
 Fluctuaţiile ideologiei dietetice sunt exprimate
prin evoluţia recomandărilor guvernamentale
americane şi europene, astfel că pentru Comisia
McGovern inamicul public numărul 1 era
zahărul. La sfârşitul anilor '80, zaharofobia a fost
înlocuită de lipofobie (teama de grăsimi).
 Mijloacele mass-media se complac în
prezentarea nocivităţii unor regimuri alimentare
şi în recomandarea în acelaşi timp a unor reţete
sofisticate cu o mare încărcătură calorică.
 Complexele alimentare

 raportul sinelui cu propriul corp;

 raportul faţă de cei apropiaţi şi de alţii;
 raportul faţă de lumea înconjurătoare.
 Comportamentele alimentare patologice
 V.Gaillac (1994) propune următoarele forme clinice ale
tulburărilor comportamentului alimentar:
 Anorexia restrictivă pură este o boală extrem de gravă care
debutează înainte de 25 de ani, maifestată printr-o
distorsiune implacabilă a comportamentului alimentar, teama
intensă de a deveni obez, pierderea de greutate mai mult de
25% în cazul absenţei unei patologii organice sau psihiatrice.
 Anorexia ca mecanism de control al greutăţii nu are o
semnificaţie patologică deosebită. în aceste cazuri se recurge
frecvent la: vărsături, hiperactivitate fizică, diuretice, laxative,
administrare de amfetamine, hormoni tiroidieni sau
anorexigene.
 Anorexiile secundare, care survin în cadrul unor afecţiuni
organice sau psihice cunoscute, se întâlnesc frecvent şi sunt
pasagere.
 Comportamentele alimentare patologice
 Bulimia, ca şi mecanism de control prevalent al greutăţii
(restricţie, vărsături, hiperactivitate fizică, laxative, substanţe
amfetaminice, anorexigene, hormoni tiroidieni), este descrisă
ca o suferinţă sindromatică caracterizată prin excese repetate
de „hiperfagie" şi o preocupare excesivă pentru controlul
greutăţii corporale.
 Bulimia, cu sau fără antecedente de anorexie sau de
obezitate, se referă ia pacienţii suferinzi de pulsiunî irezistibile
şi imperioase de a mânca excesiv, având o teamă morbidă de
a se îngraşă şi un comportament compensator inadecvat.
 Anorexie-bulimie, formă clinică a anorexiei nervoase, constă
din asocierea episoadelor anorexice cu cele bulimice.
 Bulimiile secundare se manifestă prin excese alimentare
similare bulimiilor nervoase în cadrul unor afecţiuni medicale,
neurologice (Sindromul Kline-Levine, Kliiver-Bucy, tumori
cerebrale, etc), intoxicaţii, etc.
 Night-eating syndrome, se exprimă prin anorexie matinală,
hiperfagie vesperală, insomnii sau treziri din somn pentru a
mânca. Suferinţa este condiţionată, în special, de stresul psihic.
 Comportamentele alimentare patologice
 Bulimia, cu sau fără antecedente de anorexie sau de
obezitate, se referă ia pacienţii suferinzi de pulsiunî
irezistibile şi imperioase de a mânca excesiv, având o teamă
morbidă de a se îngraşă şi un comportament compensator
inadecvat.
 Anorexie-bulimie, formă clinică a anorexiei nervoase,
constă din asocierea episoadelor anorexice cu cele bulimice.
 Bulimiile secundare se manifestă prin excese alimentare
similare bulimiilor nervoase în cadrul unor afecţiuni
medicale, neurologice (Sindromul Kline-Levine, Kliiver-
Bucy, tumori cerebrale, etc), intoxicaţii, etc.
 Night-eating syndrome, se exprimă prin anorexie matinală,
hiperfagie vesperală, insomnii sau treziri din somn pentru a
mânca. Suferinţa este condiţionată, în special, de stresul
psihic.
 Excesele alimentare, se traduc prin ingerarea unor mari
cantităţi de hrană în anumite perioade de timp. Spre
deosebire de bulimie, alimentele sunt în special constituite
din dulciuri sau preparate cu un ridicat conţinut caloric,
cum ar fi îngheţata sau prăjiturile.
 Ronţăitul (ingurgitarea de cantităţi mici de alimente în
afara meselor, pe durata întregii zile), ca şi excesele
alimentare, nu au o semnificaţie psihopatologică evidentă.
 „Foame dureroasă” se manifestă printr-o senzaţie
imperioasă de foame, dar comportamentul alimentar
rămâne adaptat, cu ingerarea alimentelor preferate.
 Fobiile alimentare, fobia deglutiţiei, potomania,
sitiofobia, precum şi tulburările comportamentului
alimentar sezonier sunt incluse de unii autori în cadrul
tulburărilor comportamentului alimentar.
Anorexie…
Anorexie…
Anorexie…
Manifestări ale bulimiei
Manifestări ale bulimiei
Manifestări ale bulimiei
Manifestări ale bulimiei
Fumatul, consumul de alcool
şi de droguri.
 Alcoolismul în sens social — consumul excesiv de
băuturi alcoolice (beţia), care conduce la încălcarea
normelor de comportament, activităţii de muncă, vieţii
cotidiene şi a prosperităţii societăţii.
 Alcoolismul în sens medical — maladie, care se referă la
grupa toximaniei ( atracţie către alcoolul etilic).
 Alcoolismul este o problemă multiaspctuală. Ea nu are o
rezolvare directă, tranşantă simplistă. Chiar dacă se recurge
la «legea prohibiţiei» şi penalizarea aspră pentru încălcarea
ei –numărul băutorilor nu se diminuează, acest lucru a
demonstrat practica multor ţari, care au încercat să limiteze
consumul de alcool de către populaţie.
 De obicei, la băutori este foarte diminuată autocritica şi
obiectivitatea aprecierii situaţiei. «Beau pentru ultima
dată – şi gata, nu mai beau». Vor bea.
 Foarte rar când cineva din această categorie se poate «trezi» de
sinestătător, să se îngrozească de faptul, ce se întâmplă cu el, să se ia
în mâini şi să se impună să refuze de alcool. De obicei acestea sunt
persoane cu o voinţa şi motivaţie puternică.
 În majoritatea cazurilor însă, problema alcoolismului este privită
prin prisma celor ce-i înconjoară – a familiei, rudelor, nebăutorilor,
prietenilor şi prietenelor.
 În primul rând, trebuie de conştientizat faptul că, nimeni şi niciodată,
nici un preparat ultramodern şi nici o metodă sofisticată nu pot s-o
absolvească pe o persoană de dependenţa alcoolică, dacă ea singură
acest lucru nu-l doreşte.
 Însă există şi o altă latură a problemei, atunci când pacientul nu
recunoaşte starea sa de alcoolism. El refuză să se trateze sub nici
un fel de condiţie, deoarece se consideră sănătos. Tratamentul forţat
este posibil numai în cazul când persoana devine periculoasă pentru
societate, în alte situaţii el este în drept să refuze tratamentul. Ce-i de
făcut în atare circumstanţe?
 În ţările economic dezvoltate numărul alcoolicilor în
rândul populaţiei constituie aproximativ, 5%. După
datele J. Zourbas (1981), în Franţa abuzează de alcool
10% din populaţie, dintre care 4,4% — bolnavi de
alcoolism.
 În baza unor calcule aproximative putem constata
că în R. Moldova în jur de 5-7% din populaţie
suferă de alcoolism.

 De asemenea în R. Moldova – au recunoscut, că

abuzează de alcool (au consumat de mai multe ori
într-o lună)
25,3% fete şi
34,8% băieţi din clasele 9-12.
 •Два в одном
 Alcoolul posedă proprietatea de a amplifica
emotivitatea şi nu toţi reuşesc ca cu ajutorul
lui să se detaşeze de problemele cotidiene,
generatoare de stres. Dimpotrivă, la foarte
multe persoane care consumă alcool, se
atestă amplificarea stresului, generând
acţiuni necugetate, uneori chiar şi acte
suicidale.
 S-a constatat, că din toate cazurile de suicid,
sub influenţa substanţelor psihotrope şi
alcoolului se comit 85% din aceste cazuri.
62% ale tuturor accidenteloror rutiere se
produc cu concursul conducătorilor auto în
stare de ebrietate.
 Criminaliştii constată, că majoritatea
omorurilor cotidiene au loc ca urmare a
consumului de alcool. Aceste exemple, cu
regret, nici pe departe nu prezintă lista
completă a tuturor consecinţelor nefaste a
consumului de alcool.
 Influenţa alcoolului asupra sănătăţii şi a
 Alcoolul influenţează într-un mod descendenţilor
deosebit de negativ la femei, ele fiind
continuatoarele speciei umane, de ele
depinzând în mare parte sănătatea
generaţiilor viitoare.
 Starea sănătăţii a copilului, a
adolescentului într-o măsură
importantă determină posibilităţile
viitoare ale omului matur.
 Per ansamblu, la femeile care abuzează
de alcool, se atestă de 2,5 de ori mai
frecvent, în comparaţie cu cele
nebăutoare, diverse afecţiuni
ginecologice.
 Abuzul de alcool, distrugând organismul femeii,
epuizează sistemul ei nervos şi endocrin,
conducând în consecinţă la sterilitate.
 Femeile, care abuzează de alcool, deseori duc o
viaţă sexuală dezordonată, fapt, care conduce
inevitabil la apariţia afecţiunilor inflamatorii ale
organelor genitale, generatoare de sterilitate.
 Narcomania
 Actualemente în Republica Modova au recunoscut, că deja au experienţa
consumului de stupefiante 6,9% din elevii claselor 9-12
 Încă o tendinţă extrem de periculoasă - numărul foarte
mare al laboratoarelor clandestine de producere a
substanţelor narcotice sintetice din grupa amfetaminelor.
Ele sunt cele mai periculoase şi… cele mai în vogă.
Tineretul încearcă să le consume în discoteci, etc. şi
dependenţa faţă de ele se produce practic în mod instantaneu.
 Narcomania este extrem de nocivă nu numai prin însuşi faptul în sine. Un gram
de heroină actualmente costă 300-400 euro. Iar acesta constituie doza zilnică a
narcomanului. Unde el poate să câştige 9 mii de euro pe lună? Este evident, că
numai ocupându-se cu afaceri ilicite, inclusiv, cu comercializarea acestor
stupefiante sau apelând la alte acţiuni criminale, 70% dintre care sunt realizate
de acest contingent.
 În afară de aceasta, în mediul narcomanilor se atestă un spor exploziv al
maladiilor venerice, al infecţiilor SIDA etc., care mai apoi se proliferează în
toate straturile populaţiei.
 Tabagismul
 Cercetările au demonstrat în ce constă nocivitatea
fumatului. În fumul de tutun se conţin mai mult de
30 substanţe toxice: Nicotină, Bioxid de carbon, oxid
de carbon, acid cianhidric, Amoniac, Substanţe
răşinoase, Acizi organici, etc. 1-2 pachete de ţigări
conţin o doză letală de nicotină.
 Pe fumător îl salvează situaţia, că această doză este introdusă în organism
nu în mod simultan, ci în mod fragmentat. Datele statistice atestă: în
comparaţie cu nefumătorii, fumătorii “cu stagiu” de 13 ori mai frecvent
suferă de stenocardie, de 12 ori- infarct miocardic, de 10 ori – ulcer
stomacal.
 Articolele de tutungerie se produc din frunze uscate de tutun, care conţin
proteine, carbonaţi, săruri minerale, celuloză, fermenţi, acizi graşi, etc.
Dintre ele, substanţele foarte periculoase pentru om,- nicotina şi
izoprenoizii.
 Fumătorii constituie 96 - 100% din toţi bolnavii de cancer pulmonar.
Fiecare al şaptelea fumător înveterat suferă de endarteriita obliterativă - o
afecţiune gravă a vaselor sangvine.
 Dependenţa tabagistă
 În Republica Moldova au recunoscut, că fumează 5,6% din fete şi 13,8%
din băieţii claselor 5-8 şi 28,3% din fete şi 45,5% băieţii claselor 9-12.
 În Rusia fumează aproximativ o treime din populaţie de la 15 ani
 La majoritatea fumătorilor se formează o dependenţă tabagistă. Dependenţa
tabagistă – aceasta-i o boală cronică, care are o codificare legală în “
Clasificarea statistică internaţională a maladiilor,traumelor şi a cauzelor
deceselor".
 “Persoanele cu dependenţă tabagistă au nevoie nu de o simplă asistenţă
medicală, ci de una specializată". Acest fapt semnifică că numai câteva zeci de
mii de fumători din ţara noastră pot să renunţe la fumat neapelând la asistenţa
medicală şi psihologică.
 Cu regret, în politicile de sănătate publică din R.M. nu este stipulată şi practic
absentează asistenţa reală celor care vor să se debaraseze de dependenţa
nicotinică. Cauzele unei astfel de eficacităţi reduse a tratării tabagismului atât
în Occident, cât şi în ţara noastră conchid în abordarea unilaterală a acestei
probleme.
 Unul dintre motivele fumatului la adolescenţi – o costituie
tendinţa de a fi la modă, dorinţa de a se identifica cu idolul său.
 Spre regret, rarele discuţii ale medicilor în mediul tinerilor
despre nocivitatea fumatului nu ating rezultatul scontat.
 Tinerii, în cadrul acestor discuţii deseori reacţionează astfel: “Eu
conştientizez , că cancerul mă ameninţă peste 20-30 de ani. Dar
acest lucru se va întâmpla nu acum, şi cine poate
să-mi garanteze mie, că eu voi mai trăi
la acea vreme".
 Tinerii se află la o astfel de vârstă, când pe
ei nu-i preocupă problemele sănătăţii.
Pentru ei cel mai important să se
prezinte “cool” în faţa semenilor.
 Fumatul şi sănătatea
 Acţiunea devastatoare a fumului de tutun asupra organismului, fumătorul
însuşi începe să o observe după 15-20 ani de “stagiu tabagist". Practic la
fiecare fumător către această perioadă se dezvoltă bronşita. Componentele
tabagiste, pătrunzând împreună cu saliva în stomac, în proporţie de 100%
garantează apariţia gastritei.
 Pericolul principal al nicotinei consistă în faptul, că la fel ca în cazul
cocainei, ea se prezintă ca un “stupefiant foarte fin", conexând în mod
temeinic psihicul nostru de această substanţă chimică.
 Acţiunea fumatului asupra vaselor sangvine se atestă la aproape toţi fumătorii:
dereglarea memoriei după un anumit “stagiu tabagist"; inima fumătorului
pompează suplimentar într-o diurnă o tonă de sânge în comparaţie cu cea a unui
nefumător, fapt, care conduce la ramolirea ei prematură.
 Fumatul “condensează" sângele, provocând sporirea riscului de formare a
trombozelor (ictusuri, infarcte), îngreuiază circulaţia sângelui venos de la
membrele inferioare, fapt, care conduce la afecţiuni venoase devastatoare, şi ca
urmare, la amputarea lor.
 Fumatul şi sănătatea
 Nicotina acţionează şi asupra glandelor cu secreţie internă, în
speţă, asupra glandei suprarenale, care elimină în sânge
Adrenalina, generând spasmul vaselor, sporirea tensiunii
arteriale şi accelerarea pulsului inimii.
 Având o acţiune nefastă asupra organelor genitale interne,
nicotina contribuie la apariţia la bărbaţi a slăbiciunii sexuale - a
impotenţei. De aceea tratamentul ei se începe prin faptul, că
pacientului i se propune renunţarea la fumat.
 Fumatul este îndeosebi nociv pentru copii, adolescenţi şi
femei. Sistemul nervos şi cel de circulaţie sangvină în plină
formare şi încă nefortificat sunt expuse în mod deosebit acţiunii
devastatoare a tutunului.
3. Comunicarea pentru schimbarea
comportamentului

Individual
 Vă
mulţumesc pentru
atenţie