Tema 3.

Psihoprofilaxia individuală
3.1. Psihoprofilaxia individuală
3.2. Instinctele și motivația comportamentală. Măsuri de profilaxia tulburărilor de comportament
3.3. Viața afectivă și măsuri de profilaxia tulburărilor afective
3.4. Psihoprofilaxia personalității

3.1. Psihoprofilaxia individuală

Psihoprofilaxia individuală sau a persoanei urmărește dezvoltarea, păstrarea și promovarea stării de
sănătate mintală individuală, concentrându-și atenția asupra sistemului personalității umane globale, ca
domeniu de referință și acțiune directă a sa.
Psihoprofilaxia individuală vizează dezvoltarea armonioasă și echilibrată a personalității individului,
adaptarea optimă a acestuia la condițiile mediului său ecologic, social și familial, încadrarea sa în grupul
comunitar și profesional, dezvoltarea încrederii in sine, formarea unor relații interpersonale pozitive, care să
confere personalității lui o dinamică normală.
Aceasta cuprinde măsuri de natură profilactică, vizând evenimentele psihotraumatizante din cursul vieții,
factorii stresanți capabili să ducă la dezechilibre psihice și care ar putea afecta direct starea de sănătate mintală
a individului.
Punând astfel problema, prin intermediul unor măsuri de psihoprotecție a personalității individuale -
protejează sănătatea mintală, oferindu-i soluțiile unui confort psihic care să-i asigure adaptarea la mediu,
conferind satisfacții, încredere în sine, prestigiu și transformând individul într-un element activ al comunității
social-umane. Acțiunea psihoprofilactică nu implică neapărat aspecte patologice. Ea cuprinde totalitatea
măsurilor de ordin psihopedagogic, medico-psihologic și medico-pedagogic legate de anumite etape ale
dezvoltării personalității. O importanță deosebită revine crizelor de dezvoltare ale individului (pubertatea și
adolescența) sau crizelor de involuție (menopauza și andropauza). Aceste etape de tranziție de la un stadiu
psihobiologic la altul sunt marcate de „crize de schimbare”, care pot influența ușor în sens negativ starea de
sănătate mintală a persoanei.
Prin scopurile pe care și le propune, psihoprofilaxia individuală se apropie de profilaxia colectivă, deoarece,
în final, ambele urmăresc eradicarea factorilor morbigenetici și cultivarea condițiilor de sanogeneză, atât în
cazul individului, cât și în cel al comunităților social-umane. În egală măsură, sănătatea mintală individuală
este condiția fundamentală a unei stări de sănătate mintală comunitară normale.
Activități de învățare:
1. Completați explozia stelară cu referire la subiectul citit.
2. Aplicați Tehnica „Cascada întrebărilor”. Formulați cât mai multe întrebări ce
vizează subiectul citit.
3. Ce ai învăţat nou?

3.2. Instinctele și motivația comportamentală. Măsuri de profilaxia tulburărilor de comportament

Un aspect important de care se ocupă psihoprofilaxia individuală îl reprezintă sfera instinctelor și a
comportamentului, aberațiile acestora, precum și măsurile de psihoigienă ce se impun în vederea dirijării lor
adecvate sau a corectării lor, în cazurile în care apar tulburări ce amenință sănătatea mintală a individului.
Instinctele grupează pulsiunile, trebuințele, tendințele, totalitatea actelor reflexe automate și inconștiente
cu care individul se naște și care poartă amprenta tipului caracterial al personalității acestuia. S. Freud pune
instinctele la baza vieții psihice, acordând cea mai mare importanță instinctului sexual. A. Adler vorbește
despre tendințele sau instinctele orientate către putere, către voința de afirmare și dominare a individului,
valorificând în acest sens aspectul lor psihosocial.
Ne vom referi, în continuare, la aspectul cel mai important din punct de vedere psihologic, psihiatric și
social al vieții instinctive a individului, reprezentat de agresivitate. Aceasta se află în raport direct și imediat
cu acțiunea de psihoprofilaxie.
Problema agresivității a fost studiată de numeroși specialiști, care au scos în evidență importanța acesteia
(S. Freud, A. Adler, K. Menninger, A. Freud, G. Tarde, C. Lombroso, M. Guttmacher, Y.A. Michaud). Pentru
A. Porot, de pildă, agresivitatea este una dintre trăsăturile fundamentale ale comportamentului oricărei ființe.
Ea îi permite organismului să folosească ceea ce-1 înconjoară pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale vieții.
În sfera instinctuală a personalității, direcțiile de exteriorizare comportamentală sunt de două feluri :
conservarea și agresivitatea. Conduitele instinctive de tip conservator sunt de două feluri: de tip narcisic sau
de autoconservare și de tip altruist individuale ori sociale.
Conduitele instinctive de tip agresiv, cu caracter deviant, sunt tot de două feluri : de tip masochist sau de
autoagresivitate, individuale ori sociale (homosexualitatea, refuzul alimentar, automutilările, suicidul), și de
tip sadic sau de heteroagresivitate, individuale ori sociale (hipersexualitatea, cleptomania, violențele
corporale, omor). În cazul agresivității, trebuie să se aibă în vedere două aspecte principale : agresivitatea
îndreptată către sine sau autoagresivitatea și agresivitatea îndreptată către comunitatea umană sau
heteroagresivitatea.
Un alt aspect la fel de important, legat direct de starea de sănătate mintală, îl reprezintă comportamentul
individului.
A. Porot distinge două accepțiuni pentru comportament : în sens psihofiziologic, comportamentul trebuie
considerat o succesiune și o îmbogățire progresivă de reflexe condiționate, iar în sens mai general, el ne apare
ca maniera de a fi și de a reacționa a unui subiect în viața curentă sau în prezența unor circumstanțe particulare
; în același timp, conduita sau comportamentul reprezintă pe plan social atitudinea unui subiect față de
obligațiile sale morale.
Pentru P. Brânzei, Gh. Scripcaru și T. Pirozynski, comportamentul implică „manifestări diferite în raport
cu situațiile în care se găsește persoana. Comportamentul nu este numai un șir de reacții provocate de stimuli,
ci o activitate complexă, determinată biopsiho- social, prin care persoana umană își reglează relațiile sale cu
mediul”.
J. Masserman consideră comportamentul uman o manifestare dinamică a vieții psihice, o formă de
desfășurare exterioară a personalității umane. Acesta reprezintă latura biodinamică a personalității. J.
Masserman pune la baza comportamentului patru principii fundamentale, și anume : principiul motivației,
principiul mediului, principiul substituției și principiul conflictului.
După S. Freud și J. Masserman, dinamica adaptării personalității este legată de mecanismele de apărare
ale Eului, în acest sens având un rol important următoarele procese : angoasa, supresiunea, represiunea,
formarea reacțională, sublimarea, formarea unor idei bizare, refuzul morții.
Când mecanismele de adaptare ale personalității eșuează, comportamentul ia o formă aberantă, de tip
deviant sau chiar psihopatologic.
Tulburările de comportament se grupează în trei tipuri : sociopatic, psihopatologic și mixt.
a) Tulburările de comportament de tip sociopatic au în primul rând caracter de devianță, fiind abateri de la
normele de conduită socială, etică sau juridică, cu implicații asupra membrilor comunității sau instituțiilor
sociale de care este legat individul sociopat. Indivizii din această categorie sunt răspunzători, sub aspect social-
juridic, de faptele lor cu caracter antisocial. În cadrul tulburărilor de comportament de tip sociopatic am inclus
următoarele : vagabondajul, cleptomania, piromania, mitomania (de a inventa fapte care nu s-au petrecut în
realitate), cazurile de dezorganizare familială sau de grup social, violul, vătămările corporale. Acest tip de
comportament se caracterizează prin incapacitatea individului de a se adapta la mediul social și normele
acestuia, ceea ce are implicații antisociale de tip delictual.
b) Tulburările de comportament de tip psihopatologic au un net caracter morbid (nesănătos) și, în
toate situațiile, se datorează unei alterări primare a personalității, a stării de sănătate mintală, ele fiind, de
fapt, expresia socială a acestor manifestări bolnăvicioase ale individului. În cadrul acestui tip de manifestări
 includem următoarele : fugile patologice, perversiunile sexuale, tulburările de comportament din cursul
psihozelor, tulburările de comportament ale psihopaților, suicidul, actele criminale.
c) Tulburările de comportament de tip mixt sunt acele forme în care coexistă o componentă
psihopatologică și una de ordin sociopatic. În acest caz, manifestarea comportamentală majoră externă este
net sociopatică, dar ca să se poată produce e necesar un anumit teren psihopatologic latent, favorizant, pe
care se grefează aceste manifestări sociopatice. Cele mai tipice forme din această categorie le reprezintă
toxicomaniile și alcoolismul.
Având în vedere aceste aspecte deosebit de importante pe care le prezintă tulburările de comportament,
se impune instituirea unor măsuri de profilaxie adecvate, care constau în :
- măsuri de psihoprofilaxia copilului, vizând atenuarea agresivității și convertirea acesteia în
acțiuni și conduite pozitive ;
- formarea unui comportament social adecvat prin măsuri cu caracter psihopedagogic ;
- acordarea unei atenții deosebite crizelor de dezvoltare psihobiologică, în special celor legate de
pubertate și adolescență, care pot duce la formarea unor conduite de tip deviant agresiv sau antisocial
sociopatic ;
- educația sanitară privind normele de viață, de stimulare, conservare și dezvoltare a unei stări de
sănătate mintală optimă; protejarea individului în mediul familial, social și profesional, prin evitarea
contactelor cu indivizi sociopați, evitarea sau corectarea imitației unor forme de comportament de tip
aberant ;
- lupta antialcool și antidrog, prin măsuri de psihoprofilaxie și protecție socială;
- măsuri cu caracter curativ, medico-psihiatric, în cazul existenței unor tulburări
comportamentale, cura de dezalcoolizare, supravegherea dispensarizată etc. ;
- organizarea unor centre de educare și supraveghere a minorilor delincvenți care au tulburări
psihice ;
- încadrarea acestei categorii de indivizi în activități socioprofesionale în raport cu starea de
deficiență psihică pe care o prezintă ;
- controlul medico-psihiatric periodic al bolnavilor psihic, cu precădere a celor cu un potențial
agresiv antisocial crescut.
Activități de învățare:
1. Raspundeți la următoarele întreberi ce vizează problema agresivității: În ce condiții…?
Cum…? De ce…? Cu ce scop….?
2. Completează tabelul referindu-vă la cele 3
tipuri de tulburări de comportament;
3. Adaugă alte măsuri de psihoprofilaxia care te preocupă.

3.3. Viața afectivă și măsuri de profilaxia tulburărilor afective

Sfera vieții afective are un rol important în edificarea și menținerea unei stări de sănătate mintală optimă
pentru persoană. De aceasta depinde adaptarea individului la mediu, reacțiile sale față de evenimentele vieții
trăite, legate de mediul fizic, social, cultural, familial, profesional-școlar.
În general, sunt admise două categorii de factori care pot determina apariția unor tulburări afective : factorii
exogeni, aparținând mediului extern, și factorii endogeni, intrapsihici, proprii subiectului.
a) Factorii exogeni pot declanșa tulburări afective printr-o acțiune psihotraumatizantă de tip
conflictual, ducând la apariția unor reacții individuale diferite ca intensitate, durată și importanță. Factorii
stresanți exogeni pot fi sociali, familiali, profesionali sau culturali, ducând la dificultăți de adaptare sau
chiar la inadaptarea individului și la stări conflictuale.
b) Factorii endogeni, individuali sau psihogeni, care pot determina tulburări afective, depind de
un anumit teren psihobiologic individual, ce în anumite condiții circumstanțiale de viață duce la apariția
 acestui tip de tulburări. Tulburările afective de tip endogen variază ca intensitate și durată, putând avea o
evoluție clinică periodică sau continuă. Ele se pot manifesta din punct de vedere clinico-psihiatric fie ca
tulburări „în plus” (hipertimii, stări maniacale), fie ca tulburări „în minus” (hipotimii, stări depresive,
melancolie).
În oricare dintre situațiile de mai sus, tulburările afective antrenează o modificare profundă a stării de
sănătate mintală a individului, cu un aspect polimorf: stări de neliniște intrapsihică pe care bolnavul nu le poate
lega de o anumită cauză, crize anxioase, stări de angoasă, suferințe fizice sau somatice rău definite, apatie,
dispoziție tristă, plâns, depresie, deznădejde, la care se asociază idei sumbre, pesimiste, izolarea de lume și
dezgustul față de viață, fenomene ce pot merge până la refuzul alimentar sau chiar tentative de suicid.
În cazul acesta se impun măsuri, fie de tip curativo-psihiatric, fie de ordin psihoprofilactic, în sensul
următor :
- măsuri psihopedagogice privind dezvoltarea emoțional-afectivă a copiilor ;
- evitarea conflictelor, a traumatismelor psihoemoționale, a carențelor și frustrărilor afective, în special
la vârsta copilăriei sau la pubertate, adolescență și menopauză, cu consecințe importante asupra stării de
sănătate mintală ;
- crearea unui climat psihologic protector emoțional, echilibrat și stimulant în familie, în mediile școlare
și profesionale, în comunitate ;
- evitarea factorilor de suprasolicitare emoțională ;
- evitarea conflictelor emoționale în familie ;
- evitarea de către individ a situațiilor de inferioritate, de presiune sau de frustrare, un regim de viață
regulat, ordonat, fără excese sau suprasolicitări și alternarea activității cu perioade de repaus ;
- respectarea programului de somn ;
- evitarea consumului de psihostimulante (cafea, droguri, euforizante, alcool etc.) ;
- depistarea precoce și instituirea unor măsuri de terapie și psihoprofilaxie a tulburărilor afective și, în
special, a ideilor sau tentativelor de suicid;
- un regim de muncă protejat, reducerea efortului fizic sau intelectual, a încordării psihice sau a solicitării
emoțional-afective.
Activități de învățare:
1. Explicați relația dintre psihoprofilaxie și sfera
vieții afective;
2. Completați tabelul referindu-vă la tulburările
afective;
3. Adaugă alte măsuri de psihoprofilaxia care crezi că se potrivesc.

3.4. Psihoprofilaxia personalității

Sistemul complex al personalității umane, structurat biopsihosocial, în relație cu mediul fizic extern,
social, familial, profesional-școlar, cultural, constituie unul dintre aspectele esențiale vizate de acțiunea de
profilaxia individuală.
Factorii exogeni sau endogeni mai sus amintiți pot duce, în anumite circumstanțe, la perturbații ale
sistemului personalității. Deosebit de vulnerabile sunt perioada copilăriei, adolescența, menopauza. În aceste
condiții, se pot dezvolta tulburări psihice variate, după cum urmează : stări psihopatice, nevroze infantile,
tulburări de comportament, complexe ideo-afective, afecțiuni psihotice, devianțe etc.
Pentru evitarea acestor aspecte neplăcute, măsurile de psihoprofîlaxie trebuie instituite încă din perioada
copilăriei. Ele vizează dezvoltarea individului într-un mediu familial, școlar și profesional adecvat, echilibrat,
sanogenetic și protector. Aceste măsuri au un caracter medico-social și psihopedagogic bazat pe o concepție
dinamică a personalității.
Mediul extern poate acționa asupra personalității prin factorii săi exogeni, fie în sens sanogenetic,
stimulând și dezvoltând sănătatea mintală, fie dimpotrivă, morbigenetic, în sensul deteriorării acesteia și
apariției bolii psihice.
Față de aceste aspecte de o mare varietate și complexitate, care invalidează individul, se impune acțiuni
de prevenție. Aceasta constă în :
- măsuri de educație corecte pentru evitarea dezvoltării unor conduite aberante, acordându-se o
atenție deosebită perioadelor de criză psihobiologică ;
- o alimentație echilibrată, programe de odihnă și distracții, somn regulat, mișcare ;
- evitarea consumului de droguri, lupta antialcoolică, supravegherea administrării
medicamentelor psihotrope, cu explicarea în masa populației a riscurilor acestora ;
- educația sanitară pe problemele de sănătate mintală și de adaptare complexă a individului în
societate, familie sau profesiune ;
- amenajarea locului de muncă, organizarea programului de activitate profesională, raționalizarea
sarcinilor de muncă în raport cu posibilitățile individuale, cu pregătirea profesională, vocația, aptitudinile
existente ;
- normarea echilibrată a timpului de muncă ;
- dezvoltarea unor relații pozitive între indivizii comunității sociale, în familie sau la locul de
muncă ;
- depistarea precoce a bolilor psihice și instituirea imediată a unui tratament adecvat, spitalicesc
sau ambulatoriu ;
- dispensarizarea bolnavilor psihic și controlul periodic de specialitate.
Acțiunea de îngrijire se desfășoară în trei etape :
a) psihoprofilaxia, care acționează asupra cauzelor, a factorilor stresanți, atenuând sau chiar împiedicând
acțiunea lor psihotraumatizantă asupra individului ; ea are două aspecte : profilaxia nespecifică sau medico-
socială (în familie, la locul de muncă, în colectivitățile școlare, în comunitatea umană) ; profilaxia specifică
sau psihoindividuală (un regim de viață și de muncă protejat, satisfacții materiale și morale) ;
b) intervenția, care este etapa terapeutică și se adresează persoanei în condițiile apariției și evoluției
clinice a bolii mintale, căutându-se suprimarea acesteia prin mijloace terapeutice (terapie biologică,
psihoterapie, socioterapie) ; ea se prezintă sub trei forme : terapia intraspitalicească ; terapia semiambulatorie
; terapia ambulatorie ;
c) postintervenția sau etapa recuperatorie, care acționează asupra efectelor psihice, a stării de deficiență
psihică postprocesuală, căutând să compenseze consecințele bolii și să readucă individul, printr-o readaptare
complexă, la modul normal de viață ; se utilizează în acest sens postcura sanatorială, protecția familială,
condițiile de muncă protejată, controalele periodice de specialitate și tratamentul de întreținere pentru
prevenirea recăderilor, reprofesionalizarea etc. ; postintervenția are două aspecte : recuperarea nespecifică sau
medico-socială ; recuperea specifică sau individuală.
Activități de învățare:
Completați tabelul: