Viata psihica intre normal si patologic

Motivele pentru care abordam conceptul de normalitate

psihica sunt: stabilirea de standarde pentru calitatea vietii si
evaluarea posibilitatilor profesionale ale unui individ.

Diferente si asemanari între normalitate si sanatate -

sferele de continut ale celor doua notiuni difera. Normalitatea
include sanatatea, având în acelasi timp si elemente distincte. Ele
se diferentiaza în privinta domeniului de studiu, normalitatea vizând
media populatiei în timp ce sanatatea vizeaza mai mult aspectul
calitativ. 515b12f Normalitatea se refera la aspectul adaptativ (cine
este normal este acceptat de grup), sanatatea se refera la valoare.
Conceptul de normalitate este des utilizat în domeniul medicinei, în
special cea curativa, în timp ce sanatatea intra în sfera de
preocupari a medicinei preventive. Normalitatea si sanatatea
ocolesc boala, normalitatea se sustrage bolilor ce agreseaza viata
psihica a individului, sanatatea îndepartându-se de boala,
sanatatea fiind vazuta ca normalitate ideala. Sanatatea e legata mai
mult de aspectele somatice, în timp ce normalitatea este mai
apropiata de aspectele mintale, psihice. Din punct de vedere
somatic, o persoana este fie bolnava, fie sanatoasa, sanatatea
mintala fiind asociata cu normalitate anormalitate.

Definitii ale sanatatii:

din perspectiva negativa (antagonica), care este un punct de vedere

limitativ, sanatatea reprezinta absenta oricarei boli sau infirmitati,
rolul medicului fiind în înlaturarea simptomelor.

din perspectiva pozitiva, sanatatea este starea de bine ce presupune o

capacitate a individului satisfacatoare de munca, de relationare cu
semenii, fiind capabil de iubire atât pentru sine cât si pentru ceilalti,
nefiind dominat de conflicte mintale serioase.

din perspectiva optimala, o sanatate reala este cea mai buna stare de
sanatate posibila în conditiile existente.

Ipostazele sanatatii:
sanatatea ca adaptare - adaptarea este un criteriu pe baza caruia putem
evalua starea de sanatate. Asadar, starea de sanatate este
adaptarea cu maxima eficienta a individului la mediu si la oameni.

sanatatea ca mediu (norma) - în functie de fiecare tip de boala se poate

realiza o investigare a populatiei stabilindu-se o curba a acestor
distributii, sanatatea fiind media acestor curbe.

sanatatea ca proces (dezvoltare) - sanatatea nu e ceva care stagneaza

ci este promovata fie de individ, fie de mediu. Sanatatea este un
proces extrem de dinamic ce presupune existentsanatatea ca proces
de integrare sociala - prin atributul de sanatos te poti integra în grup
sau nu.

sanatatea ca valoare - omull în baza tuturor trasaturilor de personalitate

este atât producatorul cât si beneficiarul propriei sanatati. Asigurarea
conditiilor de sanatate nu este suficienta pentru a conditiona aparitia
starii de sanatate. Un factor important pentru asigurarea si
întretinerea sanatatii este munca.

sanatatea ca morala - sanatatea este permanent raportata la scara de

valori elaborata si valorificata de societatea din care face parte
individul.

Conceptul de boala - din perspectiva traditionala, boala presupune

pe lânga distinctia clara fata de normalitate o procesualitate
specifica fiecarui tip de boala cu etape de debut, evolutie,
remisiune. Boala se manifesta prin comportamente observabile si
masurabile fizic si psihic. Prin terapie putem înlatura aceste
simptome, actionând asupra efectului si odata înlaturate boala este
ireversibila.

Din perspectiva medicinei moderne, modelul traditional al bolii nu

se regaseste concret în practica, de multe ori bolile neavând faza
de debut. A existat o perioada în care între boala si anormalitate se
punea semnul egalitatii (boala deviere de la normal). Actual,
anormalitatea se refera la aspectele comportamentale de conduita,
boala fiind existenta unei procesualitati, anormalitatea fiind fundalul pe
care boala se manifesta individual.

a unor faze.
Formele si mijloacele de prevenire a bolilor sau tulburarilor
psihice si de realizare a starii de sanatate - în aceasta categorie
includem toate masurile de igiena si profilaxie psihica (igienizare
mentala). Pentru a realiza igienizarea si profilaxia bolilor psihice,
este nevoie de o analiza multidisciplinara.

Prin prisma abordarii multidisciplinare, igiena mentala se realizeza

printr-o psihopedagogie medico-sociala, rolul fundamental
revenindu-le medicilor si psihologilor. Psihoigienizarea este un
ansamblu de masuri si mijloace destinate mentinerii si promovarii
starii de sanatate. Ea trebuie sa se întinda pe toata perioada vietii
individului - perioada micii copilarii, pubertatii, în perioada vârstei a
treia, perioada sarcinii, menopauza, andropauza. Toate mijloacele
psihoigienizarii tebuie adaptate vârstei, statutului pacientului.
Actiunile realizate prin psihoigienizare au dubla orientare:

centrifuga - concentrarea atentiei pe actiunile asupra mediului în care

este integrat individul si centrarea pe relatiile cu semenii.

centripeta - orientarea pe propria persoana.

Profilaxia tulburarilor psihice se poate realiza pe baza cunoasterii

aprofundate a cauzelor si conditiilor ce au determinat aparitia
tulburarilor psihice respective. Psihoprofilaxia este ansamblul de
masuri destinate prevenirii aparitiei unei tulburari psihice sau
împiedicarii evolutiei defavorabile a celor depistate.

Modelul psihoprofilactic presupune trei etape:

psihoprofilaxia primara este cea care se orienteaza pe depistarea si

combaterea cauzelor îmbolnavirilor psihice. Are ca preocupari
(scopuri) asigurarea si consolidarea starii de sanatate mintala.
Masurile profilactice sunt de trei tipuri:

a) de tip biologic - trebuie sa actioneze predominant în primii ani

de viata si are ca scop prevenirea actiunii factorilor toxici
(infectiosi). Au ca scop scaderea sau înlaturarea riscului
psihopatogenetic si malformativ pentru descendenti. Se
recomanda conceperea copiilor la vârste tinere, pâna la 40 de
ani.
 b) de tip psihologic. Au ca scop ajutarea individului în a-si
cristaliza si consolida personalitatea, vizând o raportare
adecvata a parintilor fata de copii din punct de vedere atitudinal
si comportamental pentru a putea avea un comportament
nuantat fata de copii. Trebuie cultivate atitudini de tipul
încurajare, adecvare, toleranta la stres, cooperare si
responsabilitate.

c) de tip sociologic (varianta institutional-sociala) au ca scop

evitarea suprasolicitarii fizice si psihice a individului, crearea
unui climat favorabil securizant.

Aceste ultime doua tipuri actioneaza în stadiile avansate ale

vietii. În perioada scolaritatii si în perioada profesionala
predomina masurile profilactice de tip psihologic iar la vârsta
a treia predomina masurile profilactice de tip sociologic.

psihoprofilaxia secundara vizeaza oportunitatea si eficacitatea

masurilor terapeutice. Are ca scop scaderea manifestarilor si evolutiei
tulburarilor psihice, fiind nevoie de diagnostic precoce si tratament
oprtun.

psihoprofilaxia tertiara vizeaza actiunile complexe cu caracter

sociocultural si este destinata limitarii sau prevenirii dezadaptarii
individului sau a dependentei lui de tulburarea psihica. Psihoprofilaxia
tertiara actioneaza prin:

evaluarea gradului de incapacitate de munca ca o consecinta

a nivelului de invaliditate fizica sau psihica.

reabilitarea, readaptarea si resocializarea individului.

Se actioneaza prin psihoterapie si ergoterapie, pregatind

individul pentru a face fata vietii sociale de dincolo de spital
(resocializarea).

Psihoprofilaxia tertiara are o valoare prospectiva, pe baza

comportamentului individului si a conditiilor prezente se prevede ca
cel în cauza ar putea presta o profesie, întemeia o familie si a se
integra optim în mediu.

Daca psihoprofilaxia primara si psihoprofilaxia secundara vizeaza

boala, cea tertiara vizeaza individul prin prisma posibilitatilor sale
latente, posibilitati de obiectivare în sfera activitatilor sociale si
profesionale.