Sunteți pe pagina 1din 14

PSIHSOCIOLOGIA SNTII

Sociologia medical are drept obiect de studiu fundamentele sociale ale sntii i imbolnvirii, interdependena dintre factorii sociali i starea de sntate sau de boal a populaiei, precum i incidena strii de sntate sau de boal asupra vieii sociale a indivizilor i a grupurilor umane. Obiectivele sociologiei medicale Obiectivul medical. Sociologia medical informeaz asupra proceselor sociale care interfereaz cu echilibrul fizic sau mental al indivizilor, aducandu-i aportul la realizarea studiilor de epidemiologie social, la studiul concepiilor despre sntate, i al comportamentului sanitar, in organizarea activitii sanitare i elaborarea politicii sanitare. Obiectivul economic .Sociologia medical efectueaz cercetri asupra costurilor ingrijirii medicale, consumul de medicamente, cheltuielile individuale i de la buget referitoare la sntate, oferind cunotine utile asupra comportamentelor sociale care influeneaz producerea i consumul prestaiei sanitare. Obiectivul sociologic .Analizand problemele de sntate, sociologia medical vizeaz cunoaterea societii, domeniul medical reflectand in mod specific comportamentul individual i al grupurilor sociale. Studiind raportul sntate boal societate, sociologia medical incearc s dezvluie acest loc particular al vieii sociale. Problematica sociologiei medicale. Intre temele dominante ale sociologiei medicale se numr: conceptele socicologice de sntate i boal schimbarea social i dimanica timpurilor de morbiditate cauze sociale ale imbolnvirilor comportamentul bolnavului in spital i in societate relaiile dintre medic i pacient spitalul i pacienii moartea i starea de muribund comunicarea in practica medical inegalitatea accesului la serviciile sanitare etnicitate, sntate, asisten medical familia i imbolnvirea femeile ca paciente i asistente ale bolnavilor persoanele in varst i sntatea medicina i controlul social devian, etichetare i stigmat social sistemul sanitar naional in perspectiv internaional (comparativ) profesiile medicale i rolul lor in domeniul aprrii i promovrii sntii publice msurarea strii de sntate evaluarea asistenei medicale.

Boala i sntatea nu pot fi definitie decat prin raportare la fiina uman privit entitate biologic, psihic i social in acelai timp. Conceptul de sntate este, la fel ca i cel de boal, unul plurisemantic, semnificaia sa inregistrand nuanri in funcie de grupuri, clase sociale sau populaii. In domeniul medical, sntatea este privit de ctre patolog ca o stare de integritate, de ctre clinician ca lips de simptome i de bolnav ca o stare de bien-etre (A. Athanasiu, 1983). Sntatea presupune mai multe dimensiuni (C. Herzlich): absena bolii constituie genetic bun, respectiv un capital biologic innscut stare de echilibru a organismului dat de adaptarea individului la mediul de via Factorii care influeneaz starea de sntate sunt (J. Bond, S. Bond, 1994): - biologia uman: motenire genetic, procese de maturizare, imbtranire, tulburri cronice, degenerative, geriatrice - mediul: apa potabil, medicamente, poluare, salubrizare, boli transmisibile, schimbri sociale rapide - stilul de viat: hran, activiti fizice, sedentarism, tabagism, alcoolism - organizarea asistenei medicale: cantitatea i calitatea resurselor medicale, accesul la ele, relaia dintre persoane i resurse in asistena medical. Din punct de vedere biologic, sntatea poate fi definit drept acea stare a unui organism neatins de boal, in care toate organele, aparatele i sistemele funcioneaz normal (organism in homeostazie). Din punct de vedere psihic, sntatea poate fi ineleas drept armonia dintre comportamentul cotidian i valorile fundamentale ale vieii asimilate de individ, reprezentand starea organismului in care capacitatea sa de a munci, a studia sau a desfura activitile preferate este optim. Exist i anumite criterii ale sntii mintale (A. Ellis, W. Dryden, 1997): 1. contiina clar a interesului personal 2. contiina limpede a interesului social 3. auto-orientarea (capacitatea de a se conduce i orienta singur in via) 4. nivelul inalt de toleran a frustrrii 5. acceptarea incertitudinii i capacitatea de ajustare la incertitudine 6. angajarea in activiti creatoare 7. gandirea tiinific, realist i obiectiv 8. auto-acceptarea 9. angajarea moderat i prudent in activiti riscante 10. realismul i gandirea utopic 11. asumarea responsabilitii pentru tulburrile emoionale proprii 12. flexibilitatea in gandire i aciune 13. imbinarea plcerilor immediate cu cele de perspectiv Din punct de vedere social sntatea este starea organismului in care capacitile individuale sunt optime pentru ca persoana s ii indeplineasc in mod optim rolurile sociale (de prieten, vecin, cetean, so, printe, cetean etc.). Parsons definete sntatea drept capacitatea optim a unui individ de aindeplini efficient rolurile pentru care a fost socializat. Sntatea pozitiv are dou componente (Downie, 1992): 1. bunstarea fizic, psihic i social 2. fitness forma fizic optim incluzand cei patru S (in englez) - strenght for fizic - stamina vigoare (rezisten fizic)

- suppleness - suplee fizic - skills indemanare (abilitate) fizic Conform OMS (1946), sntatea reprezint starea de complet bunstare fizic, mental i social, care nu se reduce la absena bolii sau a infirmitii. Deinerea celei mai bune stri de sntate de care este capabil persoana uman este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Complexitatea strii de sntate este dat de dimensiunile, componentele si gradele diferite pe care le presupune. 1. Dimensiunile snttii: biologic (anatomic, fiziologic si biochimic) psihologic (cognitiv, emotional, comportamental) socio-profesional (roluri, relatii, aspiratii) spiritual (valori, religie, experiente non-cotidiene) 2. Componentele snttii: absenta bolii, disfunctiei si dizabilittii rezistent fizic si fiziologic atitudinea pozitiv fat de viat (a percepe sensul si semnificatia vietii) asumarea controlului propriei vietii acceptarea de sine relationare social pozitiv stare subiectiv de bine 3. Grade ale snttii sntate optim sntate sntate aparent sntate precar sntate foarte precar Conceptul de boala Boala, ca si sntatea, este definit n mai multe moduri, n functie de perspectiva din care este privit: form particular de existent a materiei vii consecint a unor agenti patogeni sau traumatici semne, simptome, disfunctii abatere de la norm manifestarea esecului n adaptare Boala reprezint, mai mult decat o o sum de simptome, fiind un proces care chiar dac nu conduce la modificri importante structurale sau funcionale, afecteaz psihicul individului ca o reacie la boal. Starea de boal, legitimat prin diagnostic, conduce la apariia unui comportament structurat in jurul acestei stri. Contiina bolii conduce la manifestarea unor stres uri psihice majore i de lung durat. Se difereniaz in acest sens anozognozia, negarea subiectiv sau nerecunoaterea bolii i opusul su, hipernozognozia, respectiv supraevaluarea subiectiv a simptomelor. Boala presupune i anumite restricii modificand stilul de via al individului i implicit afectand starea sa psihic: restrangerea sau modificarea unor activiti motrice sau fiziologice limitarea sau suprimarea unor activiti intelectuale sau profesionale

suprimarea unor activiti extraprofesionale modificarea relaiilor intepersonale in sensul diminurii contactelor cu cei apropiai dereglarea raporturilor familiale sau conjugale pierderea sau reducerea capacitii de munc i, implicit, a posibilitilor asigurrii subzistenei dependena de alte persoane, mai ales in cazul apariiei unor infirmiti. Termenul de boal (ca si conditie obiectivat si diagnosticat de medic) se relationeaz cu alte concepte: Deficient: orice pierdere sau deviatie datorat unei boli sau traume n functionarea fizic si psihic optim a individului Dizabilitate: orice restrictie n ndeplinirea sarcinilor cotidiene si n abilittile de autongrijire Handicap: orice dezavantaj social indus de deficient si dizabilitate Suferint: experienta subiectiv a simptomelor Boala presupune nu doar tratament medical dar si ngrijire uman, datorit faptului c boala (stare obiectiv) este acompaniat de cele mai multe ori si de suferint personal (stare subiectiv). Atitudinile pacientului ca expresie a trairilor fata de boala Modul in care individul isi percepe boala, handicapul sau dizabilitatea, felul in care isi evalueaza sansele si isi adapteaza comportamentul la noua situatie de viata difera de la o persoana la alta. In general, in fata bolii, indivizii adopta trei tipuri de atitudini: 1. Acceptarea bolii presupune o atitudine de dependenta si conformitate fata de medici, fata de procedurile de investigare si tratament. O asemenea atitudine se asteapta din partea fiecarui pacient si numai o astfel de atitudine sta la baza relatiei de cooperare medic-pacient. Pacientul este compliant la toate indicatiile medicale. 2. Negarea bolii. Bolnavul are o atitudine de refuz a bolii care poate imbraca diverse modalitati de conduita: bagatelizarea simptomelor, interpretarea simptomelor ca fiind semnele unei afectiuni intercurente (raceala confundata cu pneumonia) automedicatia, apelul la cunostintele medicale ale unor semiprofesionisti, neincrederea in diagnosticul medicului, necomplianta terapeutica, refuzul renuntarii la comportamentele nocive din programul de viata al bolnavului. 3. Ignorarea bolii. Exista persoane, mai ales suferinzii de boli psihice sau cei cu retard psihic si cu nivel cultural redus si cu nivel cultural redus, care ignora boala, in ciuda evidentei simpotomatologiei. Ignorarea bolii poate aparea inclusiv la indivizii cu psihic normal si bine integrati in cotidian, dar care sunt focalizati pe alte prioritati. Alte persoane sunt atat de blazate prin depresie sau drogare, incat nu manifesta nici un interes pentru propria soarta, au o atitudine de resemnare, de demisie fata de viata. Stare de bine n ultimii ani se pune un accent tot mai mare pe aspectele calitative ale strii de sntate. Atenia acordat unor concepte precum starea de bine sau calitatea vieii nu are ca rezultat diminuarea rolului integrittii somatice si fiziologice a organismului ci sublinierea faptului c sntatea nu se reduce la integritate somatic i fiziologic.

n literatura de specialitate se face distincia ntre stare de bine subiectiv (ex. satisfacie, fericire) i stare de bine psihologic (ex. scop, semnificaie) respectiv stare de bine global i stare de bine specific unui anumit domeniu de funcionare (ex. carier). Unul dintre progresele importante fcute n acest domeniu de studiu l constituie identificarea unor factori ce explic variabilitatea strii de bine, constituind predictori ai acesteia: Factori de personalitate : dispoziia afectiv Factori cognitivi : autoeficacitatea, percepia progresului n atingerea obiectivelor trasate Factori comportamentali : participarea la activiti valorificate Factori contextuali : suport social Starea de bine presupune : Acceptare de sine Relatii pozitive cu ceilalti Autonomie Control asupra propriei vieti Sens si scop n viat Dezvoltare personal Calitatea vieii Calitatea vietii este definit de Organizaia Mondial a Sntii ca perceptia subiectiv a pozitiei n lume n relatie cu standardele si asteptrile personale, standarde i ateptri care pot s reflecte diverse domenii de funcionare (ecologic, economic, cultural, fizic, psihic, social). Notiunea de calitate a vietii este ns una complex si multidimensional motiv pentru care n literatura de specialitate nu s-a ajuns la un consens cu privirea la definirea acesteia (vezi cadrul conceptual propus de Browne, 1997 i cadrul conceptual propus de Muldoon, 1998). Lipsa unui consens n definirea calitii vieii a condus la diferite modaliti de operaionalizare a conceptului. Astfel, s-a propus msurarea unidimensional a calitii vieii (msurarea unui singur aspect relaionat cu starea de sntate), msurarea multidimensional a calitii vieii (msurarea global a strii de sntate) i msurarea individual (msurarea subiectiv a strii de sntate). Dimensiunile calittii vietii relevante pentru starea de sntate sau boal sunt : fizic (mobilitate, ngrijire personal, controlul reflexelor, absenta durerii, vitalitate) psihic ( reactii emotionale, functionare cognitiv) social (relatii interpersonale, comunicare, roluri) comportamental (somn, alimentaie, recreere, hobby-uri) economic (financiar) culturala spirituala (existenta unui tel in viaa) Modele ale sntii i bolii Modelele sntii i bolii adoptate de societate pot avea consecine serioase. De exemplu, n primul rzboi mondial, soldaii care semnalau prezena unor simptome ca urmare a stresului intens de pe cmpul de lupt erau mpucai pe baza convingerii c acetia simuleaz. 1. Modelul Biomedical Asumpiile modelului: Boala este cauzat exclusiv de modificri la nivel biologic Pacientul este o victim, neavnd nici o responsabilitate pentru instalarea bolii

Pacientul este un recipient pasiv al tratamentului, responsabilitatea eliminrii tabloului clinic revenindu-i personalului medical Sntatea se reduce la lipsa bolii, iar boala la lipsa sntii Somaticul i psihicul reprezint entiti ce funcioneaz independent una de cealalt Boala poate avea consecine psihologice dar nu cauze psihologice Critici aduse modelului: Natura dualistic (separarea somaticului de psihic) Natura reducionist (orice fenomen care nu poate fi explicat prin procese biologice este ignorat) Dimensiunea uman a pacientului, respectiv a personalului medical este ignorat. Model cauzal de tip linear (bacil boal) Accent pe boal i ignorarea sntii 2. Modelul Biopsihosocial Modelul biopsihosocial s-a dezvoltat ca reactie la cel biomedical, incorpornd att achizitiile medicinei biologice, ct si variabilele psihocomportamentale, sociale, culturale si ecologice ca factori importanti n etiologia si evolutia bolilor. Asumpiile modelului biopsihosocial: Boala are o cauzalitate multifactorial Dat fiind importana comportementelor n instalarea bolii, pacientul este responsabil pentru starea sa de sntate Pacientul nu este o victim ci este parial responsabil pentru eliminarea tabloului clinic Sntatea i boala se afl pe un continuum Boala poate avea consecine psihologice dar poate avea i cauze psihologice Accent att pe boal ct i pe sntate Accent att pe tratament ct i pe prevenie Critici aduse modelului: Natura dualistic (dei este recunoscut influena pe care psihicul o exercit asupra somaticului i viceversa, cele dou sunt n continuare conceptualizate ca fiind entiti separate) Nu rspunde unor ntrebri de natur practic Odat cu aparitia modelului biopsihosocial s-au petrecut transformri n accentele puse pe diverse aspecte ale snttii si bolii: De la boal la sntate De la boal acut la boal cronic De la abordarea curativ la abordarea preventiv De la intervenie la monitorizare De la ngrijirea n spital la ngrijirea n comunitate De la pacient la persoan Conceptul de stil de viat Prevalenta si natura bolilor s-a modificat semnificativ de-a lungul secolului XX. Dac la inceputul secolului prezent cele trei cauze majore de mortalitate erau pneumonia, tuberculoza si gastroenteritele, incepand cu deceniul al cincilea asistm la o modificare radical a cauzelor de deces. Bolile cardiovasculare, cancerul, accidentele iau locul bolilor microbiene si infectioase. Schimbarea se datoreaz pe de o parte succeselor medicinei moderne in combaterea bolilor infectioase, iar pe de alt parte schimbrilor in stilul de viat. Modificrile sociale rapide rezultate din dezvoltarea economic, industrializare si urbanizare, destructurarea traditiilor si coeziunii familiale, bombardarea informational, caracterul intempestiv

si imprevizibil al multor evenimente, au erodat rezistenta individului la multiplele solicitri psihosociale la care este supus. Totodat s-a impus un nou stil de viat in care sedentarismul, supraalimentatia, fumatul, munca hectic, consumul de alcool, devin comportamente comune. Astfel, omul modern devine vulnerabil la o nou categorie de boli, cu etiologie plurifactorial, in care stilul de viat joac un rol proeminent. Acest fapt le-a conferitbolilor cardiovasculare, cancerului, diabetului, sindromului imuno-deficient achizitionat, numele de boli ale civilizatiei. Conceptul de stil de viat defineste totalitatea deciziilor si actiunilor voluntare care afecteaz starea de sntate. Factorii comportamentali ai stilului de viat se pot constitui in: factori de risc pentru imbolnviri, rniri si morti premature (ex: fumat, conducerea autovehiculelor cu vitez excesiv si/sau fr centuri de sigurant, relatii sexuale neprotejate etc.); factori protectori ai strii de sntate (ex: practicarea regulat a exercitiilor fizice, alimentatie rational, suport social etc.). Datorit efectului stilului de viat asupra snttii, prima categorie de factori comportamentali poart denumirea de stil de viat patogen sau negativ, iar cea de a doua categorie constituie stilul de viat imunogen sau pozitiv. Din punctul de vedere al frecventei si intensittii, comportamentele stilului de viat nesntos pot fi in exces (fumat, consum de alcool, de carne rosie etc.) sau in deficit (exercitiu fizic, somn, relaxare). Se vehiculeaz si clasificarea - comportament nesntos minim, moderat, sever si letal, clasificare care nu se dovedeste operant, deoarece granitele intre categoriile enumerate sunt dificil de trasat, diferentele individuale fiind deosebit de mari. Componentele stilului de viat Rolul factorilor comportamentali in etiologia, evolutia si recuperarea din boal este astzi tot mai clar precizat si inteles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din trile dezvoltate (inclusiv Europa central si de est) se datoreaz factorilor comportamentali. (vezi tabelul 4.1) Tabelul nr. 4.1 Cauzele de mortalitate din trile dezvoltate Cauz Procent din total Stil de viat 50 Factori biologici 25 Factori de mediu 15 Sistem medical 10 Surs: Organizatia Mondial a Snttii (OMS), 1993

Tem de reflectie nr. 1 Ce modificri ale stilului de viat ar trebui s fac un bolnav cu boal cardiovascular? Dati exemple de comportamente in exces si in deficit care au putut favoriza boala cardiovascular. Importanta factorilor comportamentali asupra strii de sntate s-a confirmat prin acumularea unor studii epidemiologice si prospective relevante. De exemplu, studiul Alameda California, care a luat in observatie 7.000 de subiecti urmriti longitudinal timp de 8 ani, a identificat sapte caracteristici comportamentale care reduc semnificativ riscul pentru imbolnviri: 1. a nu fuma (si a nu fi fost fumtor) 2. activitate fizic regulat

3. mentinerea greuttii potrivite 4. evitarea gustrilor intre mese (cu exceptia fructelor) 5. mic dejun regulat 6. 7-8 ore somn pe noapte 7. consum moderat de alcool. Studiul a estimat c o persoan in varst de 45 ani care practic sase-sapte comportamente drept obisnuinte, va avea o sperant de viat cu 11 ani mai mare decat cea care practic doar unul-trei comportamente. Organizatia Mondial a Snttii estimeaz c procentul de 50% din totalul deceselor datorare stilului de viat, ar putea fi evitat prin modificarea stilului de viat. Astfel, doar evitarea fumatului ar reduce cu 25% mortalitatea prin cancer, iar o reducere de 10% a greut tii unui brbat de 35-55 ani ar determina o scdere a bolilor cardiovasculare cu 20%, avand un impact pozitiv si asupra frecventei artritei degenerative, cancerului gastro-intestinal, diabetului si a accidentelor cerebrale. Constientizarea mai profund, atat la nivel individual cat si la cel populational, a semnificatiei pozitive sau negative a fiecrui comportament sumarizat in tabelul 4.2, ar produce o reducere important a morbidittii si mortalittii prin maladiile civilizatiei. Tabel 4.2. Factorii comportamentali ai stilului de viat 1. Uzul de substante nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de tigaret, pip) consum de alcool (depsirea consumului ocazional) medicamente, droguri (non-aderenta, automedicatia, autoinjectarea drogurilor) 2. Comportament alimentar balant caloric(aport-necesitate) balanta dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale) regularitatea meselor (3 mese/zi) preferinte culinare (carne alb vs. rosie, vegetale, fructe vs. dulciuri, condimente) metode de preparare si conservare (fierbere vs. prjire, inghetare vs. proaspete) 3. Activitate fizic tip de miscare aerobic (flexibilitate, vigoare) frecventa (3-5/sptman) intensitate (60-90% din capacitatea cardiac maxim) durat (20-60 minute) 4. Somn, relaxare 7-8 ore de somn zilnic hobiuri exercitii de relaxare, meditatie echilibru munc/recreatie 5. Alte comportamente preventive imunizri/vaccinri verificri medicale periodice autoexaminri (ex: palparea sanilor, testiculelor) comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a bolilor cu transmisie sexual prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil) comportament la volan (utilizarea centurilor de sigurant, vitez redus, etc.) evitarea expunerii excesive si neprotejate a pielii la soare

evitarea accidentelor domestice si ocupationale

Prezena variabilelor de risc formeaz vulnerabilitatea individului pentru o boal sau alta: Conditii de risc Grupuri de risc Comportament de risc Factori de risc Factorii comportamentali de risc au un rol important in etiologia si evolutia bolilor; de exemplu, peste 25% din bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin modificarea unui singur comportament de risc fumatul. Comportamentele de risc care sunt in relatie cu cele mai importante cauze de deces sunt: a) fumatul, sedentarismul, alimentatia necorespunztoare, stresul - in tulburrile cardiovasculare; b) fumatul, consumul de alcool, alimentatia neechilibrat, expunerea la soare neprotejat in cancer; c) alimentatia neechilibrat, stresul, sedentarismul - in accidentele vasculare cerebrale; d) consumul de alcool, droguri, conducerea fr utilizarea centurilor de sigurant, stresul - in accidente (inclusiv accidentele de masin). Alegeti un comportament de risc, ghidandu-v dup tabelul 4.2. Care sunt factorii care il pot influenta? Ce functie poate avea, in economia comportamental a individului, respectivul comportament?

BOLILE DE CIVILIZATIE CONTEMPORANA Daca bolile de civilizatie in perioadele anteriorare celei contemporane se conturau in spatiul patologiei infectioase (virotice, mirobiene sau parazitare) in perioada contemporana, acestea se contureaza in spatiul patologiei cronice degenerative. Cele cu pondere mare in acest cadru sunt urmatoarele: boli cardiovasculare cronice degenerative: ateroscleroza, cardipatia ischemica, hipertensiunea arteriala; reamintim ca prima cauza de mortalitate in perioada contemorana este reprezentata de bolile cardiovasculare; neoplaziile maligne, cancerele in diferitele lor forme; cancerul reprezinta a doua cauza de mortalitate la nivel mondial in momentul de fata; in Romania, o problema suplimentara este reprezentata de lipsa instrumentelor si organizarii necesare pentru diagnosticul precoce in forme de cancer care abordate in prima faza prezinta mari sanse de vindecare (ex. cancerul mamar); dependenta de substante, comportamentele adictive in ansamblul lor si in marea lor varietate, in speta cele care apar in contextul mass-media contemporana si a cumputerelor si internetului; boli metabolice cronice degenerative: obezitatea, diabetul zaharat; boli de civilizatie in sfera digestiva: problematica gastritelor acute si cronice, a ulcerelor, frecventa mare a cariilor dentare la omul contemporan, colonul iritabil; boli de civilizatie in sfera respiratorie: bronhopneumopatia cronica obstructiva; patologia geriatrica: afectiuni degenerative specifice varstei precum prevalenta crescuta a suferintelor cardiovasculare, a cancerului, tulburari ale functiilor psihice, raspunsuri imune diminuate, toate acestea amplificate de atitudinea sociala inadecvata fata de aceasta categorie de populatie; accidentele, sub multiplele lor forme, specific contemporane: intoxicatii accidentale sau in intentie suicidara, accidente profesionale, abuz de medicamente, accidente rutiere, agresiuni fizice; precizam ca accidentele reprezinta a treia cauza majora de mortalitate la nivel international actualmente; iatrogenozele, prin interventie diagnostica , terapeutica sau chirurgicala. sanatatea mentala contemporana: unii specialisti OMS vad depresia ca marea problema de sanatate publica a secolului XXI.

TIPURI DE RELATII ASISTENT MEDICAL-PACIENT 1. ROLURILE SOCIALE IN RELATIA TERAPEUTICA: ROLUL SOCIAL AL ASISTENTULUI MEDICAL, AL PACIENTULUI Relaia medic pacient este una extrem de complex, vizand aspecte culturale,psihologice i sociale, care vor influena comportamentul fiecruia dintre cei doi actori. Aceast relaie este una care se stabilete intre membrii a dou grupuri sociale distincte in ceea ce privete prestigiul, puterea i orientrile lor: un grup ce ofer ingrijiri specializate unui alt grup care solicit aceste ingrijiri de sntate. Totodat, aceast relaie se desfoar intr-un cadru instituionalizat, dup un anumit ritual. Astfel, in aceast relaie se contureaz extrem de bine conceptele de status i rol social.

1. Statusul social. Statusul reprezint poziia ocupat de o persoan sau un grup de persoane insocietate, avand determinare atat pe orizontal, in ceea ce privete reeaua de contacte i schimburi cu persoane avand acelai nivel social, cat i pe vertical, vizand relaiile cu persoane aflate in poziii superioare sau inferioare in ierarhia social. 2. Rolul social. Rolul social reprezint model de comportare asociat unui status, punerea in act a drepturilor i datoriilor prevzute de statusurile indivizilor i grupurilor intr-un sistem social. Statusurile sociale i rolurile sociale n relaia medic pacient In societatea actual, medicul are un status extrem de inalt, difereniindu-se prin nivelul de formaie abstract i specializat, prin orientarea spre profesie, prin recunoaterea autoritii depline asupra bolii i monopolul asupra tratamentului. Monopolul asupra activitii proprii ii difereniaz net pe medici de ali profesioniti, dobandind astfel i o autonomie extrem asupra controlului i exerciiului meseriei. Statusul social al medicului este perceput de ctre masa larg de persoane in asociere cu valori precum: putere, cunoatere, devotament, eroism, putere de sacrificiu. Intervenind in situaiile de criz, medicul apare intr-o tripl ipostaz, de om care: alin suferina vindec boala salveaz viaa bolnavului Medicul dobandete puteri magice, precum amanii, devenind un personaj cu puteri i drepturi inaccesibile muritorilor de rand. Statusul inalt al medicului provine din duritatea i frustarea inregistrate pe parcursul pregtirii profesionale indelungate. Totodat, la acest lucru contribuie i apartenena sa la clase sociale superioare care se datoreaz costurilor mari de instruire. Rolul social al medicului este asociat statusului su i este caracterizat de cinci trsturi principale (T. Parsons, 1956): competena tehnic determinat de coninutul tehnic al tiinei medicale i prioritar in infptuirea eficient a actului medical. Este asimilat inc de la inceputul studiilor i se probeaz prin concursuri i examene i atestat de titlul profesional. Unul dintre atributele sale, intalnit cel mai des in cazul medicilor generaliti, este minima competen in maximum de domenii medicale. Competena tehnic presupune i cunoaterea unor noiuni nonmedicale, care au ins implicaii profesionale ori socioadministrative pentru bolnav (drepturi materiale i legale, pensionri, protective impotriva noxelor, etc.) universalismul care presupune existena unei relaii cu pacientul bazate pe reguli formale i nu pe legturi personale, neputand face nici un fel de discriminare in acest sens. Exist ins i excepiile care confirm regula: medicina de campanie in care asistena medical se acord cu precdere gradelor superioare presiunile de natur social cu privire la ingrijirea unor personaje cheie in viaa politic ori socio-economic cabinetele i clinicile particulare specificitatea funcional privind ingrijirea sntii i rezolvarea cazurilor de boal, care presupune aciunea cu mijloace i tehnici specifice (tehnice, psihologice, psihiatrice, etc.) i fr a interveni in alte aspecte ale vieii pacientului. neutralitatea afectiv care impune existena unei relaii obiective i fr implicare emoional. Dac relaia medic pacient presupune existena unui anumit grad de acces din partea medicului la intimitatea corporal i psihic a pacientului, acest proces nu trebuie s fie unul care s acioneze i in sens invers. Chiar dac in aceste raporturi medicul devine un

surogat de printe, frate sau prieten, el nu trebuie s se confunde cu acetia i nici s judece ori s condamne bolnavul indiferent de culpa acestuia. orientarea spre colectivitate este obiectivul ideologiei medicale, care pune accent pe devotamentul fa de colectivitate i mai puin pe urmrirea unor profituri materiale. Profesiunea de medic presupune, ca i alte profesii, reuita dar, spre deosebire de acestea in care orientarea valorilor se face spre sine, aici este spre alii. In plus, moralitatea medicului este crucial in chiar legitimarea strii de bolnav a pacientului. Rolul social de bolnav implic cinci trsturi caracteristice (I. B. Iamandescu, 1997): situaia marginal a bolnavului din care rezult instabilitate emoional i stri conflictuale pericolul care apare asupra bolnavului i care il determin s apeleze la mijloace i tehnici de protecie, rezultand i aici stri euforice ori sugestibilitate amplificat. restrangerea orizontului egocentrism anxietate i exagerarea aciunii factorilor de mai sus ca urmare a unei perspective temporare de lung durat a bolii. Tot rolul social de bolnav, cu caracter temporar sau permanent presupune alte patru caracteristici (Parsons): degrevarea de sarcinile i responsabilitile vieii normale, ce se poate transforma intr-un drept in cazul in care boala nu se vindec receptarea sprijinului din partea instituiilor abilitate in acordarea ajutorului medical, aciune care presupune i dou extreme: exagerare ori refuz. dorina de insntoire ca o legitimitate condiionat a rolului de bolnav. obligaia de a cuta ajutor competent i de cooperare cu personalul abilitat in acest sens, obligaie care legitimeaz starea de boal, anuland caracterul de devian al acesteia.

2. RELATII DE COMPLEMENTARITATE, DE CONDUCERE, COOPERARE, COPARTICIPARE Natura relaiei medic pacient influeneaz in mod decisiv actul terapeutic i stabilirea diagnosticului. In caracterizarea relaiei sociale medic pacient s-au impus dou puncte de vedere: 2. Relaie intre doi actori sociali (T. Parsons), in care cele dou roluri sunt complementare, iar drepturile i obligaiile sociale prevzute poteneaz eventualul conflict interrelaional, fr a-l elimina in totalitate. Acest model se refer ins la bolile acute, care in societatea actual au cedat locul bolilor cronice, in care pacienii rman in activitatea socio economic cu responsabilitile aferente. Prin prisma faptului c bolile cronice sunt greu vindecabile, relaia medic pacient a suferit modificri aprand i incertitudini de ordin clinic (privind diagnosticul i prognosticul su) i funcionale (privind secretul pstrat de medic asupra diagnosticului). In acest model de relaie s-au difereniat trei situaii, legate de simptomele organice ale pacientului (T. Szasz, M. H. Hollender, 1956): activitate pasivitate, medicul este activ, bolnavul pasiv (rni grave, com, anestezie) conducere cooperare, bolnavul urmeaz sfaturi i are raionament (boli acute, infecii)

participare reciproc, medicul ghideaz bolnavul in a-i acorda singur ajutorul, intalnirile fiind ocazionale (boli cronice). In aceast relaie a fost ins omis o a patra situaie, in care pacientul conduce, iar medicul coopereaz, situaie aprut in momentul in care medicul rspunde pozitiv cererilor pacientului, scriindu-i o reet ori o trimitere. 3. Relaie potenial conflictual (E. Freidson, 1970), originile strii conflictuale fiind interesele i perspectivele diferite avute de medic i pacient. Chiar dac nu va reui s ii impun punctul de vedere in faa medicului, bolnavul nu va fi un element docil pe parcursul existenei unei relaii intre el i medic. Situaiile conflictuale au la origini i ali factori: tipul de activitate medical (chirurgie, psihiatrie, neurologie, etc.) tipul de pacient tipul de boal. De asemeni, tensiuni interrelaionale pot aprea i in cazul in care medicul va efectua consultul fr acceptul pacientului, acesta putand deveni un pericol pentru anturaj (Baron, 1991): alcoolicul violent in stare de intoxicaie acut psihoticul care poate comite suicid sau acte agresive toxicomanul in lips de drog,solicitand violent doza pacienii antrenai intr-un conflict ce poate degenera in violene extreme Prioritile diferite ale medicului i pacientului constituie o alt surs important de conflicte pe parcursul derulrii relaiei intre cei doi. In timp ce pentru pacient prioritatea absolut o are propria afeciune i tratamentul efectuat, medicul trebuie s se implice in tratarea unui numr mai mare de pacieni. Tot surs de conflicte in relaia medic pacient este i diferena dintre cei doi actori in ceea ce privete evaluarea gravitii bolii, diferen ce provine din inechilibrul in cunotiine medicale i din experiena personal diferit a bolii. Astfel, de cele mai multe ori, medicii par a subestima gravitatea bolii i mai ales efectul acesteia asupra vieii cotidiene a bolnavilor, in timp ce pacienii o supraestimeaz, considerand-o extrem de grav. Ateptrile contradictorii ale indicilor cu privire la comportamentul bolnavilor se constituie intr-o alt surs de conflict intre medic i pacient. In viziunea medicilor, pacientul ideal este cel capabil s ii evalueze starea de sntate cu suficient discernmant pentru a cunoate problemele pe care trebuie s le supun ateniei medicului, deci un individ cu suficiente cunotiine medicale. Acest ideal vine ins in contradicie cu dorina ca pacientul s accepte fr echivoc diagnosticul i tratamentul prescris, iar pacientul vzut in aceast dubl ipostaz devine o potenial surs de conflict. 3. STRATEGII DE CONTROL Strategiile de control in relaia medic pacient se impart in patru categorii (Morgan, 1986): 1. Persuasiunea - dac pacienii incearc s conving medicul c un anumit tip de tratament este mai potrivit, prezentand informaiile legate de boal intr-un mod convenabil lor, i medicul va incerca la randul su s conving pacientul c procedeul su este cel mai bun prin copleirea sa cu dovezi sub form de analize de laborator ori exemple din experiena anterioar i nu accept sugerarea de proceduri de ctre pacient. 2. Negocierea procesul prin care medicii i pacienii ajung la un compromis, de obicei in ceea ce privete durata programului de tratament. 3. Incertitudinea funcional in momentul in care exist siguran privind evoluia unei boli ori succesul unei terapii, medicul poate menine incertitudinea pacientului, in scopul

economisirii de timp, evitrii unor scene emoionale, ori al meninerii autoritii asupra pacientului. 4. Comportamentul non-verbal joac un rol important in desfurarea acestei relaii i in influenarea calitii informaiei communicate. Aceste tehnici non -verbale servesc la controlul consultaiei, ori pentru a indica sfaritul acesteia. Din punctul de vedere al comportamentului non-verbal, medicul ocup poziia dominant, conducand dialogul i semnaland intrarea ori ieirea pacientului, posibilitatea acestuia din urm de a influena in vreun fel conversaia depinzand de nivelul cunotiinelor medicale pe care le posed, de gradul de disconfort creat de boal, precum i de capacitatea de a-i exprima tririle, dar i de bunvoina medicului.