Curs nr 8 – Psihologie Generala si Medicala

Tema : Sanatatea si boala in perspectiva istorica si transdisciplinara.

Conceptele fundamentale de sanatate si boala.
1. Sănătatea
Cercetările realizate de Blaxter (1990) şi Staiton-Rogers (1991) pe loturi
populaţionale largi, au identificat următoarele percepţii laice (de simţ comun) asupra
sănătăţii:
 Sănătatea ca un dat natural

 Sănătatea ca o valoare
 Sănătatea ca dar divin
 Sănătatea ca responsabilitate individuală
 Sănătatea ca voinţă
 Sănătatea ca drept fundamental
 Sănătatea ca lipsă a bolii
 Sănătatea ca resursă (de a muncii, de a te bucura de viaţă)
Sănătatea ca produs

Cauza acestor percepții laice contrastante percepției specialiștilor în sănătate rezidă în

nivelul scăzut al alfabetizării cu privire la sănătate. Acest concept face referire la capacitatea
de a lua decizii informate cu privire la propria sănătate. Persoanele cu un nivel scăzut al
alfabetizării cu privire la sănătate nu apelează la servicii de sănătate decât în ultimele stadii
ale bolii. Mai mult, lipsa informațiilor cu privire la tratament conduce la o scădere a aderenței
la prescripțiile specialiștilor în sănătate.
Un nivel crescut al alfabetizării cu privire la sănătate ar conduce la creșterea speranței de
viață la nivelul populației și la eficientizarea furnizării de servicii de asistență medicală.
Îmbunătățirea alfabetizării cu privire la sănătate presupune intervenția la nivelul culturii și
societății, la nivelul sistemului de sănătate și cu precădere la nivelul sistemului educațional.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) definişte sănătatea ca integritate
anatomică şi funcţională, capacitate de confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi
social, capacitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi morţii premature, comfort
fizic, psihic, social şi spiritual, ca stare de bine.
Aşa cum reiese din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul
holistic, ecologic, care are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul
complex. Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari categori:
 factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
 stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe,
exerciţiu fizic)
 factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
 factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de
îngrijire medicală şi politicile sanitare)
 factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)
Sănătatea este percepută de mule ori doar prin prisma uneia din aceste dimensiuni:
Sănătatea ca absenţă a bolii şi dizabilităţii (Negativ) VS. Sănătatea ca
stare de bine fizică, psihică şi socială (Pozitiv)
 Sănătatea ca adaptare şi rezultat al unor procese de reglare optimă
(Funcţional) VS.

Sănătatea ca măsură în care individul este capabil, pe de o parte să îşi realizeze

aspiraţiile şi nevoile proprii, iar pe de altă parte să răspundă adecvat mediului social,
fizic şi biologic (Experienţial)
În fapt, sănătatea este o:
1. stare complexă şi multidimensională
2. stare relativă şi variabilă
3. stare procesual-dinamică
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi
gradele diferite pe care le presupune.
2. Dimensiunile sănătăţii
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică)
psihologică (cognitivă, emoţională,
comportamentală) socio-profesională (roluri, relaţii,
aspiraţii)
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)

3. Componentele sănătăţii
o absenţa bolii, disfuncţiei şi
dizabilităţii rezistenţă fizică şi
fiziologică
o atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe sensul şi semnificaţia vieţii)
o asumarea controlului propriei
vieţii acceptarea de sine
o relaţionare socială pozitivă
o stare subiectivă de bine

4. Grade ale sănătăţii

o sănătate optimă
o sănătate aparentă
o sănătate precară
o sănătate foarte precară

5. Boală
Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de perspectiva
din care este privită:
 formă particulară de existenţă a materiei vii
consecinţă a unor agenţi patogeni sau
traumatici semne, simptome, disfuncţii
 abatere de la normă
 manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se
relaţionează cu alte concepte:
o Deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume
în funcţionarea fizică şi psihică optimă a individului
 o Dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în abilităţile
de auto-îngrijire
o Handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
o Suferinţă: experienţa subiectivă a simptomelor
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită faptului că
boala (stare obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de suferinţă personală (stare
subiectivă).
La nivelul simțului comun, boala este conceptualizată fie prin 1) prezența unor
simptome subiective, fie prin 2) prezența unor semne obiective. Conceptele de sănătate
și boală se află însă pe un continuum în care la un pol se situează sănătatea optimă,
respectiv starea de bine iar la celălat dizabilitatea, respectiv moartea prematură
(Sarafino, 2002) (figura2.1).

Figura 2.1. Relaţia de continuum sănătate-boală

6 . Stare de bine
În ultimii ani se pune un accent tot mai mare pe aspectele calitative ale stării de
sănătate.
Atenția acordată unor concepte precum starea de bine sau calitatea vieții nu are
ca rezultat diminuarea rolului integrităţii somatice şi fiziologice a organismului
ci sublinierea faptului că sănătatea nu se reduce la integritate somatică și fiziologică.
În literatura de specialitate se face distincția între stare de bine subiectivă (ex.
satisfacție,
fericire) și stare de bine psihologică (ex. scop, semnificație) respectiv stare de
bine globală și stare de bine specifică unui anumit domeniu de funcționare (ex. carieră).
Unul dintre progresele importante făcute în acest domeniu de studiu îl constituie
identificarea unor factori ce explică variabilitatea stării de bine, constituind predictori ai
acesteia:
Factori de personalitate : dispoziția afectivă
Factori cognitivi : autoeficacitatea, percepția progresului în atingerea obiectivelor
trasate
Factori comportamentali : participarea la activități valorificate
Factori contextuali :
support social
Starea de bine presupune :
Acceptare de sine
Relaţii pozitive cu ceilalţi
Autonomie
Control asupra propriei vieţi
Sens şi scop în viaţă
Dezvoltare personală

7.Calitatea vieții
 Calitatea vieţii este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca percepţia
subiectivă a poziţiei în lume în relaţie cu standardele şi aşteptările personale, standarde și
așteptări care pot să reflecte diverse domenii de funcționare (ecologic, economic,
cultural, fizic, psihic, social). Noţiunea de calitate a vieţii este însă una complexă şi
multidimensională motiv pentru care în literatura de specialitate nu s-a ajuns la un
consens cu privirea la definirea acesteia (vezi cadrul conceptual propus de Browne,
1997 și cadrul conceptual propus de Muldoon, 1998). Lipsa unui consens în definirea
calității vieții a condus la diferite modalități de operaționalizare a conceptului. Astfel, s-
a propus măsurarea unidimensională a calității vieții (măsurarea unui singur aspect
relaționat cu starea de sănătate), măsurarea multidimensională a calității vieții
(măsurarea globală a stării de sănătate) și măsurarea individuală (măsurarea subiectivă a
stării de sănătate). Dimensiunile calităţii vieţii relevante pentru starea de sănătate sau
boală sunt :
fizică (mobilitate, îngrijire personală, controlul reflexelor, absenţa durerii, vitalitate,
energie)
psihică ( reacţii emoţionale, funcţionare cognitivă) socială
(relaţii interpersonale, comunicare, roluri) comportamentală
(somn, alimentație, recreere, hobby-uri) economică (financiar)
independentă (sexualitate)