Profesor L.

Ursu
 Ce este sănătatea
 Nu exista o definitie unica, ci o pluralitate de
definitii, pluralitate care tine de cunostintele
acumulate, de dinamica si specificul valorilor
culturale si pentru ca sanatatea are un caracter
procesual, evolutiv.
Criteriile utilizate pentru definirea sanatatii:
1. Bunastarea functionala
2. Capacitatea organismului de a se adapta la
conditiile variate de viata si munca
3. Conditia umana care il face pe individ creativ
(criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definitia sanatatii individuale din constitutia OMS
(1967): "stare de bine completa din punct de vedere
fizic, mental si social si nu numai absenta bolii sau
infirmitatii".
Caracteristicile acestei definitii sunt:
 este acceptata de toata lumea ca o "aspiratie";
 realizarea ei presupune responsabilitatea societatii;
 subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sana-
 tatii.
Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca
fiind o sinteza a sanatatilor individuale apreciata
într-o viziune sintetica, globala (ecosistemica).
 Câteva definiţii ale sănătăţii au fost enunţate astfel:
 Sănătatea este tăcerea organelor;
 Sănătatea constă în lipsa bolilor;
 Sănătatea este o stare de perfectă bunăstare fizică, mentală şi
socială, şi nu numai lipsa bolilor;
 Sănătatea este nivelul de eficacitate funcţională şi/sau
metabolică a unui organism, atât la nivel micro (celular), cât şi
la nivel macro (social);
 Sănătatea este un echilibru dinamic în continuă mişcare de la o
stare de sănătate la o alta- de boală, aceste oscilaţii depinzând
de numeroşi factori sau variabile biologice, psihologice şi/sau
sociale, în interacţiune intimă şi continuă;
 Sănătatea constă în capacitatea de a reacţiona la factori adverşi
de orice tip, fără a compromite sistemul de viaţă;
 Sănătatea este un proces, este capacitate şi dispoziţie de a trăi
în formă autonomă, solidară şi cu capacitate pentru veselie şi
bucurie;
 Sub profilul mintal, se afirmă că sănătatea este capacitatea de a
iubi, de a se bucura şi de a tolera.
 Sănătatea ca tindere spre armonie
Există alte definiţii care tind mai degrabă să ajungă la
o anumită armonie
 Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că sănătatea este:
"Tinderea spre armonia fizică, psihică, socială şi
spirituală, şi nu numai lipsa bolilor, care îl capacitează
pe om să îndeplinească misiunea pe care Dumnezeu i-a
încredinţat-o în viaţa sa".

Intr-o frumoasa exprimare, un mare endocrinolog

(N. Pende) descoperea urmatoarele 4 armonii in
organismul sanatos : ‘sanatatea este armonia
functiunilor, asa cum frumusetea este armonia
formelor corpului, asa cum adevarata bunatate este
armonia sentimentelor etice si adevarata intelepciune
este armonia intelectului’
 ALTE DEFINITII ALE SANATATII
NEGATIV vs. POZITIV
 Sănătatea ca absenţă a bolii şi dizabilităţii
 Sănătatea ca stare de bine fizică, psihică şi socială.
FUNCŢIONAL vs. EXPERIENŢIAL
 Sănătatea ca adaptare şi rezultat al unor procese de reglare optimă (Annandale,
1999)
 Sănătatea ca măsură în care individul este capabil, pe de o parte, să îşi realizeze
aspiraţiile şi nevoile proprii, iar pe de altă parte, să răspundă adecvat mediului
social, fizic şi biologic (Starfield, 2001)
Cercetările realizate de Blaxter (1990) şi Staiton-Rogers (1991) pe loturi
populaţionale largi, au identificat următoarele percepţii laice (de simţ comun) asupra
sănătăţii:
1. Sănătatea ca un dat natural
2. Sănătatea ca o valoare
3. Sănătatea ca dar divin
4. Snătatea ca responsabilitate individuală
5. Sănătatea ca voinţă
6. Sănătatea ca drept fundamental
7. Sănătatea ca lipsă a bolii
8. Sănătatea ca resursă (de a muncii, de a te bucura de viaţă)
9. Sănătatea ca produs.
 În fapt, sănătatea este o:

stare complexă şi
multidimensională
stare relativă şi
variabilă
stare procesual-
dinamică
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) definişte
sănătatea ca:

 ,,Integritate anatomică şi funcţională, capacitate de

confruntare cu stresul fizic, biologic, psihic şi social,
capacitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor şi
morţii premature, confort fizic, psihic, social şi
spiritual, ca stare de bine’’

 ,,Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime

sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii ’’
 Componentele sănătăţii :

 absenţa bolii, disfuncţiei şi

dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă
(a percepe scopul şi semnificaţia
vieţii)
 asumarea controlului propriei
vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine
Condiţiile esenţiale pentru sănatate
pace
 adăpost
 educaţie
 alimentaţie
 venituri
 ecosistem stabil
 resurse confirmate
 dreptate
 Grade ale sănătăţii

1. Sănătate optimă
2. Sănătate
3. Sănătate aparentă
4. Sănătate precară
5. Sănătate foarte
precară
Aşa cum reise din
definiţia OMS,
modelul de abordare
a sănătaţii este unul
holistic, ecologic,
care are în vedere
atât dimensiunile sale
multiple cât şi
determinismul
complex.
 Dimensiunile sanatatii
 Punctul de vedere modern este acela că, sănătatea are
câteva dimensiuni – emoţională, intelectuală, fizică,
socială şi spirituală, fiecare dintre acestea contribuind
la condiţia de bunăstare a unei persoane.
 Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din
viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-un mod
integrat.
 Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat.
 Organismul, mintea, spiritul, familia, comunitatea, ţara,
locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate
interrelaţionate.
 Modul prin care aceste aspecte se interacţionează
contribuie la îmbogăţirea vieţii unei persoane, fapt care
ajută la determinarea caracterului de unicitate al
persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.
 DIMENSIUNILE SĂNĂTĂŢII
Sănătatea emoţională- include înţelegerea
emoţiilor şi cunoaşterea modului de
soluţionare a problemelor cotidiene, a stresului
cât şi capacitatea de a studia, de a lucra sau de
a îndeplini actviităţi eficiente şi cu bună
dispoziţie.
Emoţiile influenţează de asemenea sănătatea
fizică.
Unii cercetători au argumentat că trăsătura de
personalitate denumită forţă de caracter poate
ajuta la întărirea sistemului imunitar
împotriva efectelor vătămătoare ale stresului.
 DIMENSIUNILE SANATATII
Sănătatea intelectuală toţi indivizii sunt
capabili să înveţe cum să dobândească şi să-
şi evalueze informaţiile, cum să aleagă între
alternative şi cum să ia deciziile asupra
diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv
sănătatea.
Sănătatea intelectuală este uneori inclusă în
sănătatea emoţională ca parte a sănătăţii
mentale. Emoţiile pot altera capacitatea de
a gândi a unei persoane, iar gândirea
confuză poate accentua şi mai mult
problemele.
 DIMENSIUNILE SANATATII
 Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la
răspunsurile acestuia în faţa vătămărilor şi a bolii.
 O stare bună de sănătate fizică necesită faptul ca o
persoană să acorde atenţie mesajelor trimise prin
simţurile organismului asupra a ceea ce el are nevoie –
mai multă odihnă sau diferite alimente, ca să enumerăm
câteva exemple şi, să răspundă la aceste mesaje într-un
mod adecvat, coerent.
 Aptitudinile fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta
persoanele să-şi soluţioneze micile probleme de sănătate.
 Totuşi, este la fel de important acceptarea
responsabilităţilor pentru controale şi de a şti să abordăm
în cunoştinţă de cauză instituţiile şi serviciile de sănătate
atunci când apar probleme serioase medicale.
 DIMENSIUNILE SANATATII
 Sănătatea sociala- se referă la capacitatea de
realizare a rolului din viaţă, cum ar fi rolul de fiu
sau fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau
cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu
plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială,
de protecţie al altor persoane.
 Împlinirea trebuinţelor umane pentru dragoste,
intimitate, de apartenenţă, constituie un factor
important în realizarea sănătăţii sociale.
 Persoanele care sunt private de aceste trebuinţe
pot dezvolta comportamente ce pot aduce
ameninţare la starea lor de sănătate şi de bună
dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei,
devianţei şi patologiei sociale.
 DIMENSIUNILE SANATATII
Sănătatea spirituala o altă dimensiune a
sănătăţii, acel sentiment, trăire, după care
comportamentul şi valorile fundamentale ale
unei persoane sunt în armonie.
Anumiţi specialişti în sănătate susţin că
forţele spirituale afectează şi sunt afectate de
sănătatea pe ansamblu.
Sănătatea spirituală poate include
sentimentul de veneraţie, profunda credinţă
religioasă sau sentimentul de pace lăuntrică
referitor la viaţa cuiva. Aceasta se dezvoltă
prin efortul de dezvoltare a semnificaţiei
relaţiei cu universul şi cu viaţa însăşi.
 Lagache D., sintetizând datele obţinute de unii
cercetători descrie următoarele caracteristici
principale ale sănătăţii mentale:
Capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni
suficient de mari şi de a le reduce într-o formă
satisfăcătoare pentru individ,
Capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la
cele ale grupului,
Capacitatea de adaptare a conduitei proprii la
diferite tipuri de relaţii cu ceilalţi indivizi,
Capacitatea de identificare atât cu forţele
conservatoare, cât şi cu cele novatoare ale societăţii.
 Sănătatea mentală – spune C-tin Gorgos - apare drept o vastă
sinteză, rezultantă complexă a unei mulţimi de parametri ai
vieţii organice şi sociale, aflaţi în echilibru dinamic, ce se
proiectează pe modelul funcţional sau morfologic în istoria sa
vitală.
 Manifestarea acestor stări de sănătate ar fi existenţa unei
judecăţi şi a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de
existenţa unei discipline psihologice şi sociale a muncii, bazate
pe autocontrolul voliţional, acordat la normele sociale, pe
fundalul bucuriei de a trăi şi al echilibrului introversie-
extroversie.
 Deşi oamenii se pot orienta pe diferitele aspecte
ale sănătăţii, toate aceste dimensiuni sunt interrelaţionate.
 Efectele pozitive dobândite într-o anumită direcţie tind să
se lege de altă dimensiune iar influenţele negative ce apar pe
o dimensiune va genera probabil probleme pentru celelalte.
 Este foarte importantă dobândirea şi menţinerea unei
strări de echilibru.
 Echilibrul este conceptul cheie al stării de sănătate, corpul
căutând starea de homeostazie pentru a se menţine şi revigora
pe sine.
 Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un
efect asupra celorlalte.
 Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună
pentru a asigura randamentul funcţiilor şi astfel să asigure
confortul.
 Grupele de determinanţi (OMS) direcţi şi indirecţi

1. macro-economici
2. factori de mediu
3. sociodemografici
4. educaţionali
 Dimensiunile sănătăţii pot fi influenţate de
câţiva factori:
Determinanţi generali sunt:
 biologia umană
 ambientul
 forma de viaţă
 organizarea sănătăţii
Factori foarte importanţi:
 exerciţiul fizic
 nutriţia
 sănătatea mintală.
 DIMENSIUNILE SĂNĂTĂŢII POT FI
INFLUENŢATE DE CÂŢIVA FACTORI
1. În timp ce toţi aceşti factori sunt importanţi pentru
sănătate, cea mai importantă influenţă în această lume
dezvoltată este stilul de viaţă, acesta fiind un factor ce
poate fi controlat.
2. Stilul de viaţă se referă la modul de ansamblu în care
trăim – atitudini, obiceiuri şi comportamentele
persoanei în viaţa cotidiană. Din perspectiva
specialiştilor americani, în SUA, stilul de viaţă
contribuie în mare măsură la 7-10 din cauzele ce
conduc la deces.
3. Componentele stilului de viaţă sunt stilul de lucru,
stilul de recreere, stilul de distracţie, stilul de
comunicare, stilul de relaţionare, stilul de cunoaştere,
stilul de consum, stilul de alimentaţie şi stilul de
ecologie.
4. Alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte stilul de
viaţă ne afectează şi ne determină starea de sănătate
într-o şi mai mare măsură.
 STILUL DE VIATA

Nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub

controlul individului; oamenii abordează tipuri de stiluri
de viaţă care le afectează în mod direct sănătatea şi
bunăstarea.
Deşi stilul de viaţă este complex, totuşi acesta se situează sub
controlul personal şi este dictat de capacitatea de a alege în
mod amplu fapt care poate fi un beneficiu asupra vieţii şi
sănătăţii persoanei.
Diversitatea de conduite ce alcătuiesc stilul de viaţă al unei
persoane, indică faptul că, stilul de viaţă este afectat de
multe variabile şi, sugerează că este greu de a fi controlat
şi modificat. Stilul de viaţă este caracteristic fiecărei
categorii socioprofesionale, având la bază piramida
trebuinţelor, piramidă conceptualizată de Abraham
Maslow.
 Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt
structurate piramidal:
5. Nevoia de autorealizare, de implinire de sine, vizeaza construirea unei imagini de
sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.

4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care

doreste sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi
apreciate competentele, cunostiintele, performantele, calitatile etc.

3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup

social, de a face parte dintr-o comunitate.

2. Nevoia de securitate individuala atat in mediul natural cat si in cel social ; se

refera la protectia individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care
atentează la integritatea fizica a acestuia.
1. Nevoile elementare sunt nevoile de ordin fiziologic (nevoia de aer, apa, hrana,
imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc.).
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii
 - a elaborat strategia „Sănătate pentru toţi” prin acţiuni
concertate pe trei teme, probleme de sănătate publică
importante pentru Europa:eradicarea rujeolei;scăderea
incidenţei bolilor cardiovasculare; acţiuni antitabagice.
 -consideră că pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos
ar fi necesar ca toate statele Europei să adopte politici
naţionale care să asigure mecanismele legislative,
administrative şi economice menite să furnizeze un suport
intersectorial larg şi resursele necesare, inclusiv
participarea oamenilor la toate nivelele la care se
elaborează asemenea politici.
 -ar fi necesar, de asemenea, ca toate statele membre ale
Regiunii Europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, să
aibă programe speciale menite să întărească rolul major al
familiei şi a altor grupuri sociale în dezvoltarea şi
susţinerea unui mod de viaţă sănătos.
 Dezideratul ar fi ca în toate statele membre să se
înregistreze:
o creştere semnificativă a comportamentului
sanitar pozitiv, (nutriţie echilibrată, lipsa
fumatului, activitate fizică corespunzătoare,
evitarea stresului) şi
o scădere semnificativă a comportamentelor
prejudiciabile sănătăţii (abuz de alcool şi produse
farmaceutice, folosirea medicamentelor ilicite,
substanţe chimice periculoase, comportament
antisocial violent).
 În România, prevenirea şi combaterea consumului de droguri a
cunoscut, în ultimul an, o implicare crescută a forurilor
decidente, fiind o
prioritate în programele de sănătate dar şi de sănătate publică,
înfiinţarea
Centrelor Judeţene de Prevenire şi Consiliere Antidrog
reprezentând un
model de implicare comunitară :
 în prevenţia primordială (prevenirea apariţiei unor noi factori
de risc în mediu),
 primară (prevenirea intervenţiei factorilor de risc existenţi în
mediu asupra populaţiei),
 prevenirea secundară (tratamentul bolii şi profilaxia deceselor
premature),
 Prevenţia terţiară (prin activităţile de post-cură, inclusiv
reinserţia socio-profesională şi familială a foştilor dependenţi).
Alegerile în ceea ce priveşte sănătatea:
1. Implică informaţia obiectivă;
2. Necesită înţelegerea obiectivelor de ansamblu ale
individului,definirea
3. Acestora în mod realist (obiectivele pe termen scurt sunt mai
uşor de
4. Realizat decât cele pe termen lung;
5. Implica desemnarea priorităţilor prin autoevaluare.
 Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a lansat actiunea „Fumatul sau
sănătatea”,.
În 1988 la Conferinţa de la Madrid s-a adoptat „Charta
antitabac” care prevede cele şase drepturi fundamentale:
 dreptul de a respira un aer pur, fără fum de tutun;
 dreptul copiilor şi adolescenţilor de a fi protejaţi de promoţia de
tutun şi de a beneficia de asistenţă şi educaţie în ceea ce priveşte
consumul de tutun;
 dreptul la aer nepoluat în locurile publice;
 dreptul la un loc de muncă cu aer nepoluat de tutun;
 dreptul fumătorilor de a fi încurajaţi şi ajutaţi să renunţe la fumat;
 dreptul tuturor cetăţenilor de a fi informaţi cu privire la riscurile
extrem
 de mari pe care le reprezintă fumatul pentru sănătate.

A fost elaborat al III-lea Plan pentru următorii 5 ani pentru o

„Europă fără tutun”.
În anul 2002, la Varşovia, a fost lansată „Declaraţia pentru o
Europă fără tutun”.
 PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII
Definiţie: Promovarea sănătăţii reprezintă strategia de
mediere între persoane şi mediul lor de viaţă (ecosistem)
care sintetitează alegerea personală şi responsabilizarea
societăţii faţă de sănătate. Promovarea Sănătăţii este
Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul
de Viaţă pentru a obţine o Sănătate Optimă restabilind
Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane:
1. Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) prin: Exerciţii Fizice,
Nutriţie Echilibrată, Autoîngrijire Medicală, Evitarea
Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe
Dăunătoare Organismului;
2. Emoţional (Planul Emoţional):prin Managementul
Stresului şi Asistenţă pe timpul Crizelor Emoţionale;
3. Social (Planul Emoţional):prin realizarea şi Întreţinerea
permanentă a Reţelei de Suport din Familie, Prieteni,
Colegi de Serviciu şi Comunitate;
4. Intelectual (Planul Mental Concret) prin Educaţie
Generală, Pregătire şi Evoluţie Profesională Continuă
împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă
a Carierei Profesionale;
5. Spiritual prin Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi
Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate
Ajutorării celor din Jurul nostru.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia
promovării sănătăţii stau cinci principii care au în vedere
Următoarele:
1.Implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi
cu zi, concentrându-se mai puţin asupra populaţiei cu risc
crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea
informării adecvate în vederea luării deciziei;
2.Orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de
mediu, comportamente, servicii de sănătate, biologie umană,
promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3.Utilizarea de metode, abordări diferite, complementare,
incluzând comunicarea, educaţia, legislaţia, măsurile fiscale,
schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi
activităţile locale spontane împotriva riscurilor asupra
sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând  realiza menţinerea
şi promovarea sănătăţii;
4.Urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea
conoştinţelor dobândite în comportamente, prin participarea
concretă şi eficientă a publicului;
5.Promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în
domeniul social şi medical, implicarea personalului medico-
sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a
întregii populaţii având un rol important în răspândirea şi
susţinerea promovării sănătăţii.
 Valorile care sunt componente esenţiale ale
sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru
creşterea autonomiei individuale.

 Activităţile de promovare a sănătăţii au un

caracter neutru, nefiind supuse influenţelor
politice sau de altă natură.

 În orice comunitate există o serie de valori care

trebuie clarificate iar rolul promovării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de
persoane să descopere care le sunt, cu adevărat,
aceste valori.
 Există trei principii care stau la baza clarificării
valorilor, ca element esenţial în promovarea sănătăţii:
1. Importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în
clarificarea propriilor valori, adică ajutorul acordat
pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi
abordarea unei atitudini care nu-şi propune să judece un
comportament sau o atitudine;
2. Utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în
ajutorul acordat;
3. Promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul
unor culturi specifice, cu propriile păreri despre modul în
care viaţa trebuie trăită şi, de aceea, trebuie înlăturată
tendinţa ce se reflectă în activitatea promotorilor de
sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare
la viaţă şi la valorile ei sunt fie corecte, fie greşite.
 Domeniile principale de interes în promovarea
sănătăţii vizează:
 Accesul la sănătate, cu eliminarea diparităţilor
determinate de apartenenţă la un anumit grup;
dezvoltatrea unui mediu sanogenic (oraşe
sănătoase, şcoli sănătoase), care impune o politică
adecvată, naţională şi internaţională, în care
starea de sănătate, fiind considerată parte
componentă, includerea ei în politica de dezvoltare
socio-economică a zonei respective reprezintă o
prioritate.
 Acest model obligă la favorizarea sănătăţii atunci
când se proiectează dezvoltarea ţărilor;
crearea şi dezvoltarea reţelelor sociale şi a
sprijinului social;
promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii;
dezvoltarea cunoştinţelor privind sănătatea, încă de
la cele mai mici vârste.
 Măsuri posibile pentru promovarea sănătăţii
ar fi:
 dezvoltarea serviciilor personale, pentru că
persoanele trebuie să fie informate, convinse de
eficacitatea metodelor de promovare a sănătăţii;
 dezvoltarea resurselor comunităţii cu susţinerea
multisectorială a sănătăţii;
 dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile
sănătăţii cu apariţia comisiilor parlamentare de
promovare a sănătăţii şi stimularea coparticipării
factorilor de răspundere şi a populaţiei (structuri
de stat, grupuri sociale formale).
 reglementări de ordin socio-economic, legislativ.
18.05
     Conceptul de profilaxie, desi este un concept foarte vechi (de
peste doua milenii) a cunoscut in ultimele decenii o
reactualizare, devenind o preocupare dominanta a multor
societati si guverne din tarile dezvoltate.
      Factorii care au condus la aceasta reactualizare au fost:
1.Observatia ca tehnologiile medicale noi, de virf, dezvoltarea
unei medicini supraspecializate nu au avut efectul scontat in
imbunatatirea starii de sanatate a populatiei.
2.Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii au crescut mult, intr-un
ritm mai mare decat produsul national brut al tarilor, iar
rezultatele in domeniul sanatatii nu au fost pe masura
investitiilor.
3.Unele ameliorari ale starii de sanatate au aparut inainte de
introducerea in practica a unor tehnologii foarte scumpe.
4.Inechitati ale starii de sanatate intre diferite populatii definite
geografic sau socio-economic, medicina moderna neavind o
influenta satisfacatoare
 Prin profilaxie se intelege ansamblul masurilor
luate de individ, familie, societate si stat (ca
putere) care au drept scopuri:
  sa promoveze sanatatea;
  sa ocroteasca sanatatea;
  sa previna bolile;
 sa reduca consecintele acestora (incapacitatea,
invaliditatea);
 sa evite decesele premature.
 Conceptul de profilaxie este aplicabil atat in
medicina clinica (intalnit si sub numele de
medicina preventiva) cit si in sanatatea publica.
 OBIECTIVELE PRINCIPALE IN MEDICINA
PREVENTIVA
 Ernest Winder defineste drept obiectiv principal al
medicinii preventive: "Sa faci populatia sa decedeze cit
mai tirziu posibil, dar valida".
 R.Doll defineste doua obiective:
 prelungirea vietii prin cresterea longevitatii (a duratei
medii a vietii);
 scaderea incapacitatii.
 O varianta a celor doua obiective enuntate mai sus intilnim
in strategia europeana privind "Sanatatea pentru toti pina
in anul 2000", si anume sunt formulate 3 obiective:
1.A da viata anilor (prin masuri de control al morbiditatii si
incapacitatii);
2.A da sanatate vietii (prin promovarea sanatatii);
3.A da ani vietii (prin reducerea numarului deceselor
premature si prin cresterea duratei medii a vietii).
 MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII
SANATATII SI PREVENIRII BOLILOR

Exista 3 modele posibile :

• 1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
• 2.Modelul epidemiologic.
• 3.Modelul etapelor vietii.
 1.Controlul bolilor bazat pe întelegerea etiologiei
bolilor.
 Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor
include in factorii etiologici si factorii de risc.
 McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:
a. Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare
 Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale unei singure gene,
ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul
ambiental si comportament;
 nu pot fi in mod practic influentate; frecventa lor este
rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare majora
din punct de vedere al sanatatii publice;
 ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.
Controlul bolilor bazat pe intelegerea etiologiei bolilor

• b.Bolile determinate prenatal, dar dupa

fecundare, de factori ce apar în perioada
intranatala (nidarea oului si primele faze de
multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii
factori infectiosi, toxici, fizici (rubeola,
talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre
care nu se stie prea mult, carenta de iod care este
tot mai frecvent citata in literatura, etc.);
• rezulta ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi
controlate.
Controlul bolilor bazat pe intelegerea etiologiei bolilor

c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor

carente sau agresiuni a factorilor de risc din mediu.
 Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul
de morbiditate din tarile in curs de dezvoltare si in tarile in
care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al
serviciilor sanitare tinde sa ajunga la modelul tarilor
dezvoltate.
 Aici intra:
1. bolile nutritionale-malnutritia;
2. bolile infecto-parazitare;
3. bolile legate de carente igienice.
 Controlul se poate realiza prin:
1. masuri cu caracter socio-economic;
2. masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.
Controlul bolilor bazat pe intelegerea etiologiei bolilor
d.Boli postnatale determinate de defecte de
adaptare a organismului, a populatiei la
modelul de viata nou, caracteristic tarilor
dezvoltate, model de viata determinat de
tehnologia noua, cerinte sociale noi,
incapacitatea adaptarii organismului la viteza
cu care societatea absoarbe tehnologii noi.
 Apar modificari de comportament si bolile
legate de stilul de viata.
 In modelul actual al morbiditatii din tara
noastra se reintîlnesc toate cele 4 grupe de boli.
       2.Modelul epidemiologic
 Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor
transmisibile (agent cauzal-efect).
 Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin
cresterea rezistentei specifice si/sau nespecifice, fie
vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
 Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care
domina tabloul morbiditatii actuale este modelul
epidemiologic multifactorial.
 Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii
care conditioneaza fiecare clasa de boli (factori biologici, de
mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
 Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti
factori.
  3.Modelul etapelor vietii
 Este modelul la care se face tot mai mult apel,
fiind adaptat problematicii actuale a starii de
sanatate si nu celei traditionale.
 Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea:
elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o
probabilitate diferita in diferitele momente ale
vietii, in functie de conditiile biologice,
ocupationale, medicale, etc.
  Aceasta abordare permite elaborarea unor
pachete de servicii preventive specifice diferitelor
grupe de varsta.
 STRATEGII PREVENTIVE
1.Strategia bazata pe demersul individual în
care actiunile se adreseaza individului cu
boala sa.
 Aceasta strategie apartine exclusiv sectorului
clinic.
  Este strategia in care, in fiecare moment, in
mintea medicului apare ideea riscului relativ
ca expresie a fortei asociatiei epidemiologice.
  Este o strategie importanta pentru practica
medicala individuala.
STRATEGII PREVENTIVE
2.Strategia populationala, care se
bazeaza pe populatie, în care intereseaza nu
boala individului, ci incidenta bolii în
populatie.
 Cauzele bolii sunt diferite de cauzele
incidentei.
 Frecventa bolii este explicata prin factori
ambientali.
 Strategia populationala intereseaza medicul
colectivitatii (de sanatate publica).
STRATEGII PREVENTIVE-strategia populationala

2.a.Strategia riscului inalt, bazata pe populatia la risc inalt.

Operatiuni:
1. Identificarea persoanelor la risc inalt, prin screeningul
populatiei;
2. Identificarea acestor persoane se poate realiza si fara
screening cand, cunoscindu-se factorii de risc, se pot
identifica succeptibilii fara a mai fi examinati
(ex.:sugarii, muncitorii care lucreaza în medii cu noxe,
etc.).
Avantaje:
1. Interventia serviciilor de sanatate este adecvata
intereselor individului, caci cel cu factori de risc este mai
interesat sa adopte masuri preventive; modelul este
apropiat rationamentului clinic;
2. Motivatia individului de a participa este mai mare; la fel
si cea a medicului;
3. Raportul cost/eficacitate este favorabil, caci investitia se
limiteaza la persoanele la risc inalt;
4. Raportul beneficiu/risc este favorabil pentru ca sunt
supusi eventual "efectelor secundare" numai cei
susceptibili, nu si ceilalti.
STRATEGII PREVENTIVE-strategia populationala-strategia riscului inalt,

 Limite:
1. Dificultatile si costurile screeningului, cand este necesara
efectuarea lui;
2. Efectele vor fi paleative si temporare, durata lor fiind egala cu
durata interventiei exercitate asupra grupului la risc inalt.
Deci este protejat doar grupul identificat initial, persoanele noi
la risc inalt care vor apare pe parcurs fiind ignorate;
3. Efectele pozitive ale unei asemenea interventii sunt limitate la
cei care fac obiectul interventiei si nu la toata populatia;
4. Limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o
segregare etica, protejind numai o parte a populatiei;
5. Într-o populatie data numarul indivizilor la risc înalt este mic
(de aici avantajul economic), in timp ce persoanele la risc mic
sau moderat, care sunt cele mai numeroase, ramân
neprotejate.
STRATEGII PREVENTIVE-strategia populationala
2.b.Strategia ecologica (care se adreseaza întregului grup
populational)
1. Aceasta strategie incearca sa modifice cauzele care produc
incidenta, adica sa determine scaderea incidentei
Avantaje:
1. Abordarea nu mai este paleativa, ea adresindu-se
distributiei factorului de risc în populatie;
2. Potential mare (de ex. Studiul epidemiologic Framingham
a aratat ca o scadere cu 10 mmhg a TA sistolice va avea
drept consecinta o scadere cu 30% a mortalitatii datorate
HTA);
3. Este o strategie adecvata din punct de vedere
comportamental, psihologic, deoarece nu face nici o
discriminare;
4. Beneficiile la nivelul populatiei sunt foarte mari.
 2.b.Strategia ecologica (care se adreseaza intregului grup
populational)
Limite:
1. Prezinta avantaje mici pentru cei la risc inalt;
2. Motivatia este insuficienta pentru individ si medic;
3. Presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare,
neobisnuit;
4. Raportul beneficiu/risc nu mai este asa de mare ca la
strategia riscului inalt. Este vorba de "paradoxul
prevenirii", masurile preventive care aduc mari beneficii
pentru populatia generala, dar beneficii mici pentru
indivizii la risc inalt.
      Conduita optima ar fi reprezentata de combinarea celor
2 strategii pentru ca strategia riscului inalt si strategia
ecologica nu sunt competitive ci complementare.
  Interventia la nivelul
populatiei generale se
poate realiza la 3
nivele:

I. Profilaxie primara
II.Profilaxie secundara
III.Profilaxie tertiara
 Profilaxia primara se adreseaza oamenilor sanatosi, in dorinta
de a ramine sanatosi, de a nu face boala.
Profilaxia primara urmareste:
1. Evitarea aparitiei bolii la nivelul individului;
2. Scaderea incidentei bolii la nivelul populatiei prin schimbarea
factorilor de risc in populatie.
 Se poate realiza la nivelul medicinii preventive, aplicata de
medic si la nivelul sanatatii publice (masuri luate si de alte
sectoare, nu numai medicale).
Metode (mijloace) de profilaxie primara:
1. Imunoprofilaxie;
2. Chimioprofilaxia TBC;
3. Fluorizarea apei;
4. Igiena;
5. Educatie sanitara pentru schimbarea comportamentelor
nefavorabile sanatatii;
6. Identificarea cazurilor la risc inalt;
7. Utilizarea unor tratamente (de ex. Tratamente hormonale).
 Alte sectoare trebuie sa instituie masuri de sanitatie privind
mediul (aerul, apa, solul), alimentatia, medicina ocupationala.
 Problemele actuale ale starii de sanatate tin de poluarea
chimica, fizica (radiatiile ionizante), iatrogenii, stress,
responsabilitatile revenind atat serviciilor sanitare cit si altor
sectoare.
 Profilaxia secundara are drept scop:
1. Depistarea precoce a bolii (deci se adreseaza esecului
2. Masurilor profilaxiei primare), pentru a evita consecintele
3. Bolii (durata, incapacitate, etc.);
4. Sa controleze evolutia bolii, sa previna consecintele,
5. Schimbind cursul nefavorabil al evolutiei bolii la nivelul
individului.
 Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la
scaderea prevalentei bolii prin vindecare si reducerea
duratei bolii, deoarece prevalenta este rezultatul produsului
dintre incidenta si durata bolii.
 În cadrul profilaxiei secundare, sanatatea publica este
interesata prin faptul ca aici se plaseaza screeningul,
dispensarizarea, controlul periodic.
 Profilaxia tertiara cuprinde o serie de masuri care urmaresc:
1.Evitarea handicapului;
2.Recuperarea medicala, profesionala, sociala;
3.Evitarea incapacitatii complete prin stabilizarea morfo-
4.Functionala ca urmare a aplicarii masurilor terapeutice;
5.Asigurarea unei autosatisfactii a vietii si a unei autosuficiente
în dezvoltarea unor activitati cu caracter social.
  Astazi însa se recurge la combinarea strategiilor la risc înalt
cu strategiile globale.
 De asemenea, se pune tot mai mult accent pe "strategia"
deceselor evitabile.
 D.D.Rutstein împreuna cu un grup de specialisti (SUA) au
întocmit o lista cu evenimentele santinela care semnalizeaza
carente în activitatea serviciilor sanitare.
Alta clasificare
 Prevenirea primara (stadiul de om sanatos si înca nestresat)
 Are ca obiectiv prevenirea îmbolnăvirilor înainte ca procesele de
deteriorare a sănătăţii să înceapă.
 Ea constă în 2 tipuri de activităţi:
A - PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII:
 Mişcare şi exerciţii fizice;
 Alimentaţie;
 Adaptabilitate la situaţii neprevăzute şi dificile;
 Recreere;
 Echilibru între serviciu şi familie;
 Program de lucru flexibil;
 Creşterea copiilor şi grija faţă de părinţi;
 Adopţia copiilor.
 Deoarece promovarea sănătăţii presupune optimizarea stilului de viaţă şi
a atitudinii faţă de situaţiile ce nu pot fi evitate, este nevoie de un consum
mai mare de energie de adaptare ( energie vitală ).
 De cele mai multe ori aceste schimbări sunt greu de acceptat sau de
menţinut pe termen lung datorită deficitului de energie de adaptare
provocat de suprasolicitare, lipsa de odihnă şi stresul cotidian.
Prevenirea primara
 B - PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR:
Prevenirea Rănirilor sau Intoxicaţiilor prin:
1. Investigarea accidentelor;
2. Monitorizarea igienei la locul de muncă;
3. conform ultimelor cercetări publicate pe site-ul institutului
american al stresului 60% - 80%  din accidentele de
muncă au la origine stresul.
4. Evaluarea riscurilor profesionale şi domestice;. 
Prevenirea Îmbolnăvirilor prin:
1. Managementul stresului;
2. Educaţia pentru sănătate;
3. Incetarea fumatului;
4. Păstrarea unei greutăţi optime;
5. Evaluarea riscurilor de îmbolnăvire.
 2 - Prevenire Secundară - Stadiul de Reacţie de Alarmă la Stres
 Are ca obiectiv Intervenţiile de Restabilirea Sănătăţii când
Modificările Fiziologice care preced Îmbolnăvirea sunt
recunoscute sau când începe dezvoltarea Afecţiunilor
Subclinice.
 Se realizeaza prin:
1. Consultaţii şi analize medicale periodice;
2. Diagnosticarea şi tratarea la timp a accidentelor, cu raportarea
şi
analiza cauzelor, monitorizarea riscurilor profesionale şi a igienei
la locul de muncă;
3. Programe de evaluare clinică tip screening ( pentru depistarea
precoce a îmbolnăvirilor): mamografie şi analize ale dermei,
urinei şi a ângelui;
4. Educaţia celor cu risc crescut de îmbolnăvire (cardiaci,
diabetici, astmatici):
 Restaurând armonia funcţională;
 Reactivând cortexul şi intuiţia;
 Eliminând manifestările specifice virusului emoţional;
 Readucând întreaga fiinţă în starea de sănătate optimă.
3 - Prevenire Terţiară - Stadiul de Rezistenţă la Stres
 Are ca obiectiv readucerea persoanei stresate din
stagiul de rezistenţă ( când prin folosirea voinţei şi a
stimulatorilor hormonilor fericirii nu mai poate
conştientiza faptul că se află în prezenţa stresului
interpretat cronic) în faza de reacţie de alarmă şi apoi
în starea de sănătate optimă prin:
1. Managementul stresului;
2. Restaurarea vitalităţii consumate de stres;
3. Restabilirea echilibrului între muncă şi odihnă, precum
şi cel dintre activităţile obligatorii şi cele plăcute;
4. Restabilirea rezervelor fiziologice ale organismului
printr-un regim alimentar şi eventuale suplimente
alimentare stabilite de către specialişti în urma
examenelor clinice şi paraclinice.
 4 - Prevenire Quaternară (Stadiul de epuizare la
stres): 
 Are ca obiectiv limitarea consecinţelor clinice produse
de boala deja apărută:
 Programe de autoîngrijire;
 Gestionarea handicapului prin:
 Modificarea atribuţiilor profesionale;
 Centre de recuperare şi terapie la locul de muncă;
 Reabilitare profesională şi ajutor pentru reîncepere a
activităţii profesionale;
 Programe de asistenţă specială pentru cei cu handicap
pe termen lung sau a celor cu afecţiuni cronice
ireversibile;
 Monitorizarea igienei industriale.
 Intreruprea reacţei în avalanşă a accidentatului
sau a bolnavului cronic prin:
 Restabilirea încrederii în sine, a acceptării situaţiei temporare în care se
află bolnavul sau accidentatul şi a dorinţei de a coopera şi participa activ la
reversarea bolii cronice sau la recuperarea
 Restaurarea energiei de homeostazie ( folosind procedura de punere în
formă şi directările generale alături de armonizarea camerei, patului,
alimentelor şi medicamentelor) care scade sensibilitatea la suferinţele fizice
şi psihice provocate de boala cronică sau de accident şi creşte potenţialul de
răspuns la medicamentele şi procedurile medicale (amplificând efectul
benefic, diminuând efectele secundare şi eliminând riscul apariţiei efectelor
paradoxale);
 Eliminarea condiţionărilor fizice şi psihice negative provocate de accident
sau de descoperirea afecţiunii cronice ( folosind directările pentru
evenimente trecute );
 Eliminarea îngrijorărilor faţă de potenţialele consecinţe viitoare ale
accidentului, evoluţiei bolii cronice, a tratamentelor sau procedurilor
medicale pentru sănătate sau viaţa bolnavului, precum şi a efectelor
probabile ale acestor evoluţii nedorite asupra familiei sau a locului de
muncă (folosind directările pentru îngrijorări);
 Refacerea şi consolidarea reţelei de suport (familie, colegi, prieteni,
comunitate) atât de importante în această perioadă dificilă a bolnavului sau
accidentatului (prin directările de grup).
 Modelul conceptual al
promovării sănătăţii:
C1 - PROCESE
INFORMAŢIONALE:
 Promovare
 Conştientizare

 Intervenţii:
 Evaluări
 Activităţi
 Dezvoltare de noi
abilităţi
 Întreţinere
C2 - IMPACT:
 La nivel cognitiv şi emoţional:
 Cunoaştere
 Atitudine şi concepţii
 Valori
 Motivaţii
 Încredere în sine
 Eficienţă
 Dorinţă şi capacitate de schimbare
 La nivel comportamental:
 Stil de viaţă
 Autoîngrijire
 Utilizarea serviciilor de sănătate
 Conformitate cu standardele de lucru şi viaţă
C3 - REZULTATE:
 La nivel individual
 Reducerea riscurilor de îmbolnăvire
 Fizice
 Psihosociale
 Îmbunătăţirea stării de sănătate
 Reducerea afecţiunilor şi simptomelor acestora
 Reducerea complicaţiilor provocate de eventualele
îmbolnăviri
 Îmbunătăţirea stării de bine până la atingerea şi
păstrarea unui nivel de sănătate optim
C3 - rezultate
 La nivelul corporaţiei, unitatii :
 Efecte directe prin reducerea costurilor de recuperare a
sănătăţii angajaţilor bolnavi sau accidentaţi
 Efecte indirecte prin:
 Creşterea productivităţii, cooperării şi creativităţii angajaţilor:
 Reducea absenteismului pe motiv de boală sau accident
 Reducerea numărului, duratei şi perioadei de handicapuri
provocate de îmbolnăviri şi accidente:
 Beneficii suplimentare prin:
 Creşterea reputaţiei şi imaginii corporaţiei, instituţiei sau
intreprinderii în domeniul condiţiilor de muncă şi viaţă a
angajaţilor;
 Angajarea a cât mai mulţi specialişti de valoare;
 Păstrarea pe durată cât mai mare a celor mai buni angajaţi şi
creşterea loialităţii acestora faţă de locul de muncă;
 Creşterea moralei angajaţilor.
C3 – rezultate
 La nivelul sistemului sanitar :
Efecte directe prin:
 Economii directe la fondurile de asigurări de sănătate şi asigurări sociale prin
Reducerea cheltuielilor destinate recuperării bolnavilor şi accidentaţilor, precum şi a
Celor destinate ingrijirii sănătăţii bolnavilor cronici şi a persoanelor cu handicap;
Alocarea resurselor disponibile activităţilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a
Imbolnăvirilor, precum şi creşterii în condiţii optime a copiilor şi tinerilor.
Efecte indirecte prin:
Creşterea productivităţii instituţiilor din administraţia publică centrală şi locală;
Imbunatatiea colaborarii între instituţii, corporaţii, intreprinderi şi cetăţeni;
Creşterea productivităţii şi creativităţii în corporaţii şi intreprinderi;
Creşterea numărului de contribuabili persoane juridice şi fizice, a nivelului bugetului
de stat şi a asigurărilor sociale care va permite o reducere continuă a nivelului 
impozitelor şi taxelor centrale şi locale:
Alocarea unor resurse bugetare splimentare sănătăţii, invăţământului, cercetării şi
culturii.
Beneficii suplimentare prin:
Creşterea reputaţiei şi imaginii româniei în domeniul economic şi al condiţiilor de
muncă şi viaţă al cetăţenilor ei;
Reversarea fluxului de tineri şi specialişti ( care odată pregătiţi părăseau ţara vpentru
salarii şi condiţii de viaţă mai bune ) şi atragerea altor specialişti străini să lucreze în
corporaţiile şi intreprinderile româneşti
Creşterea moralei cetăţenilor şi reducerea corespunzătoare a actelor antisociale
produse în oraşele şi satele noastre.
 DOMENII DE INTERES ALE PROMOVARII
SANATATII
 Accesul la sanatate
 Dezvoltarea unui mediu sanogenetic:
 Tarile din vestul europei au elaborat politici în care
starea de sanatate este o componenta, iar procesul
general de dezvoltare economico-sociala include si
sanatatea sau este subordonat intereselor care vizeaza
sanatatea;
 Acest model obliga ca atunci cind celelalte sectoare
economico-sociale isi proiecteaza dezvoltarea, ele trebuie
sa favorizeze sanatatea.
 Intarirea retelelor sociale si a sprijinului social.
 Promovarea comportamentelor favorabile sanatatii.
 Dezvoltarea cunostintelor privind sanatatea.
 CHARTA DE LA OTTAWA A STABILIT O
SERIE DE OBIECTIVE PENTRU
PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII LA NIVEL
MONDIAL:
 Dezvoltarea politicilor urbane de sănătate publică
 Asigurarea unui mediu înconjurător favorabil
 Participarea la acţiuni colective, multidisciplinare
 Dezvoltarea capacităţilor individuale
 Încurajarea noilor misiuni ale serviciilor de sănătate
 Asigurarea condiţiilor prealabile sănătăţii
 Promovarea ideii de condiţii favorabile pentru sănătate
 Oferirea (realizarea) de mijloace pentru promovarea
sănătăţii
 CONCLUZII
1. Serviciul sanitar trebuie să devină un mediator pentru
realizarea unei vieţi sănătoase.
2. Programele şi strategiile de promovare a sănătăţii trebuie
adaptate la nevoile şi posibilităţile locale ale ţărilor şi
regiunilor, ţinând cont de diversele sisteme sociale,
culturale şi economice.
3. Promovarea sănătăţii este un proces care conferă
populaţiilor mijloacele de asigurare a unui control asupra
propriei lor sănătăţi şi de ameliorare a acestuia.
4. Este un concept pozitiv ce pune în valoare resursele sociale
şi individuale la fel ca şi capacităţile psihice.
5. Promovarea sănătăţii nu aparţine exclusiv sectorului
sanitar: toate sectoarele de activitate, toţi cei care definesc
cadrul de viaţă al unui individ sau al unei comunităţi sunt
părţi componente esenţiale ale realizării unui mod de viaţă
sănătos.
 În domeniul sănătăţii, în Europa
există 5 obiective generale:
1. Ameliorarea stării de sănătate generală pentru toţi;
2. Reducerea inegalităţilor (disparităţilor) în faţa sănătăţii;
3. Moduri de viaţă favorabile sănătăţii;
4. Calitatea mediului înconjurător;
5. Oferirea de îngrijiri adaptate şi accesibile.

 Întreaga activitate de promovarea sănătăţii se bazează pe

considerarea profilaxiei şi a medicinei preventive ca o resursă
indubitabilă pentru implementarea, la nivel populaţional, a
programelor care vizează menţinerea sănătăţii individuale şi
comunitare, prevenirea bolilor şi reducerea anilor potenţiali
de viaţă pierduţi, evitarea disabilităţilor şi a handicapurilor,
dar şi creşterea speranţei de viaţă la naştere şi la diferite
grupe de vârstă, cu acordarea de şanse egale tuturor, astfel
încât „sănătatea pentru toţi” să nu rămână doar un slogan.
 PROMOVAREA SANATATII,
OBLIGATORIE LA LOCUL DE MUNCA

 Guvernul a stabilit, printr-o Hotarare adoptata in

cadrul ultimei sedinte, cerintele minime pentru
supravegherea sanatatii angajatilor fata de
riscurile pentru securitate si sanatate , precum si
pentru prevenirea imbolnavirii angajatilor.

 Angajatorii au obligatia sa asigure fondurile

necesare si conditiile pentru efectuarea serviciilor
medicale profilactice, respectiv examenul medical
la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la
reluarea activitatii, precum si promovarea
sanatatii la locul de munca.
 PROMOVAREA SANATATII, OBLIGATORIE
LA LOCUL DE MUNCA

Examenul medical de adaptare în munca se

efectueaza la indicatia medicului specialist de
medicina muncii in prima luna de la angajare si
are drept scop completarea examenului medical
efectuat la angajarea in munca, ajuta organismul
angajatului sa se adapteze noilor conditii, dar si
determina depistarea unor cauze medicale ale
neadaptarii la noul loc de munca si recomanda
masuri de inlaturare a acestora.
 PROMOVAREA SANATATII, OBLIGATORIE
LA LOCUL DE MUNCA

Examenul medical periodic se efectueaza în scopul

confirmarii sau infirmarii aptitudinii în munca pentru
profesia/functia si locul de munca pentru care s-a facut
angajarea, depistarea aparitiei unor boli care constituie
contraindicatii pentru activitatile si locurile de munca
cu expunere la factori de risc profesional, diagnosticarea
bolilor profesionale si a celor care constituie risc pentru
viata si sanatatea celorlalti angajati, depistarea bolilor
care constituie risc pentru securitatea unitatii, pentru
calitatea produselor sau pentru persoanele cu care
angajatul intra în contact prin natura activitatii sale.
 PROMOVAREA SANATATII,
OBLIGATORIE LA LOCUL DE MUNCA
 Promovarea sanatatii la locul de munca se realizeaza prin serviciile
de medicina a muncii, care implementeaza programe de
informare, educare si formare profesionala.
 Medicii de medicina a muncii consiliaza angajatii cu privire la
sanatatea si igiena la locul de munca.
 Actul normativ adoptat de Guvern precizeaza ca angajatii trebuie
sa fie informati in legatura cu rezultatele examinarilor medicale si
au acces la toate informatiile referitoare la starea lor de sanatate.
 Medicul specialist de medicina a muncii si medicul de familie se
vor informa reciproc cu privire la aparitia unor modificari in
starea de sanatate a lucratorului.
 La schimbarea locului de munca angajatului i se vor inmana, la
solicitare, copii ale dosarului sau medical si ale fisei de expunere la
riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina a
muncii din unitatea respectiva.
 La intreruperea temporara sau definitiva a activitatii, structura de
medicina a muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului
sau de familie.
 PREVENIREA ÎMBOLNAVIRILOR
PROFESIONALE

 Un management bun al mediului de munca si al

fortei de munca este nu numai o necesitate, o
cerinta sociala, dar si o afacere rentabila,
impunindu-se, cu prioritate urmatoarele masuri,
stabilite de altfel si de legislatia in vigoare, pentru
prevenirea îmbolnavirilor profesionale.
 PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR PROFESIONALE
1.Masuri tehnico-organizatorice:
 Eliminarea noxelor profesionale din procesul tehnologic prin inlocuire cu altele mai
putin nocive sau inofensive;
 Izolarea aparaturii si a proceselor tehnologice generatoare de conditii deosebite cu
scopul de a reduce numarul angajatilor expusi la risc;
 Organizarea ergonomica a locului de munca;
 Reducerea efortului fizic si/sau neuropsihic;
 Reducerea dupa caz a duratei zilei de lucru sau a duratei expunerii la ncontactului
direct cu factorii de risc profesionali foarte periculosi;
 Aplicarea de masuri tehnice si organizatorice adecvate factorilor de risc existenti cu
scopul prevenirii aparitiei acestora in cantitati agresive în mediul de munca;
 Instruirea si perfectionarea periodica a angajatilor in cunoasterea riscurilor si a
masurilor de protectie aplicate, inclusiv supravegherea si controlul respectarii
acestora;
 Asigurarea consumarii alimentelor, in timpul pauzelor de masa, in afara locurilor
de munca poluate, in locuri igienizate;
 Asigurarea dotarii cu vestiare, spalatoare si dusuri pentru decontaminarea prin
igiena corporala la sfirsitul muncii, la locurile de munca cu substante chimice, praf
industrial, factori biologici infectiosi, temperatura ridicata sau scazuta;
 Asigurarea de materiale sanitare gratuite cu caracter de protectia muncii la locurile
de munca functie de factorii de risc existenti;
 Asigurarea echipamentelor de protectie individuala.
PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR PROFESIONALE
2.Masuri medicale
 Cunoasterea si monitorizarea factorilor de risc profesional
existenti, triajul medical de la angajare a candidatilor prin
depistarea eventualelor contraindicatii medicale la locurile
concrete de munca, tinind seama de factorii de risc,
solicitarile fizice si neuropsihice, starea de sanatate fizica si
mentala a acestora;
 Controlul medical profilactic de medicina muncii în perioada
de adaptare si periodic a angajatilor în vederea depistarii
fenomenelor de neadaptare si contraindicatii medicale
eventuale nedepistabile la angajare sau aparute ulterior si a
modificarilor patologice cauzate da factorii de risc de la locul
de munca;
 Educarea angajatilor care lucreaza la locuri de munca cu risc,
din punct de vedere sanitar.
 EDUCATIA PENTRU SANATATE
 Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se
formează prin instrucţia generală a populaţiei în setul
continuu al generaţiilor.
 Această secvenţă a culturii generale, ce poartă
titulatura specifică „de sănătate”, mai este
considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi
obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie
apreciată ca o noţiune de „pregătire continuă”, de
„educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un
fond pregătit general în sistemul instrucţiei publice a
populaţiei.
 Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze
serviciile de sănătate şi cele educaţionale pentru a
avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, este
educaţia pentru sănătate.
 EDUCATIA PENTRU SANATATE
 Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie
pentru sanatate “drept arma cea mai eficace a sanatatii
populationale, ceea ce impune sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele
sectoare în care aceasta sa participe la aplicarea tuturor
programelor de sanatate publica, pentru a marca astfel
raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor
societatii în ocrotirea sanatatii umane “.
 Educatia pentru sanatate este un sistem care include:
constiinta starii de sanatate, procesul de predare/invatare,
participare.
 Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a
fiecărei ţări,deci organizarea şi propagarea noţiunilor de
ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu revine exclusiv
sectorului sanitar ci, în egală măsură, trebuie să participe
şi alte sectoare ca: învăţământul, organizaţii civice,
biserica, diverse asociaţii, unităţi productive sau
comerciale de stat ori particulare, toate având anumite
responsabilităţi în acest sens.
 Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind :
 o componentă a instrucţiei generale,
 o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în
influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil
sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un
comportament sanogen şi în formarea voinţei politice pentru
acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se
cuvine sănătăţii.
 Educaţia pentru sănătate trebuie să deţină un fond material,
fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd
viabilitate doar atunci când exprimarea teoretică este susţinută
de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate
practică.
 Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect
reciproc, informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor
obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi
un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o
programă analitică şcolară anuală integrată programei tuturor
treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură
sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice).
 Educatia pentru sanatate are
grmatoarele scopuri:
 Ridicarea nivelului de cunostinte medicale al populatiei in
principal in domeniul sanogenezei, protectiei mediului si
preventiei bolilor;

 Formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa

promoveze sanatatea;

 Crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si

fata de problemele sanatatii publice, in sensul atragerii si
capacitarii maselor la participarea activa in realizarea
consolidarii sanatatii.
  TIPURI DE EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE
  Educatia pentru sanatate nonformala vizeaza acele
componente din conduita indivizilor care se formeaza prin
experienta sau imitatie (socializarea primara a
individului). Nu necesita efort cu caracter de educatie, de
transmitere a cunostintelor
 Educatia pentru sanatate formala este rezultatul unui
proces planificat de transmitere de experiente, cunostinte,
ce vizeaza toata populatia (socializare secundara a
individului, cu efort de predare/invatare). Necesita
educatori.
 In cadrul educatiei pentru sanatate comportamentala se
disting:
 O educatie pentru sanatate comportamentala conform
normelor sociale (considerate ca valabile) pentru sanatate;
 O educatie pentru sanatate comportamentala care vizeaza
dezvoltarea sanatatii, care sa influenteze sanatatea,
defavorizind comportamentele nefavorabile si promovind
pe cele favorabile sanatatii.
 OBIECTIVE
EDUCATIONALE:
1. Dezvoltarea cunostintelor;
2. Dezvoltarea de aptitudini
(indeminari);
3. Dezvoltarea atitudinilor,
convingerilor ce vizeaza
sanatatea.
 EDUCATIA PENTRU SANATATE ARE
TREI LATURI:
 Cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea
de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii
sanatatii;
 Motivationala, adica asigura convingerea
populatiei privind necesitatea prevenirii si
combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a
organismului, prin respectarea regulilor de
sanogeneza;
 Comportamental-volitionala, care consta în
insusirea deprinderilor si obisnuintelor
sanogenice, cu aplicarea lor în practica cotidiana.
Cele trei principii de baza ale educatie
pentru sanatate:
 Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in cariera
sanatatii este mai timpurie, cu atat educatia pentru
sanatate va fi mai eficace.
 Al doile principiu, al specificitatii si autoritatii, considera
ca opinia celor cu autoritate legitima este mai credibila,
mai cu seama daca aceasta constituie un exemplu graitor
de comportament sanogenic.
 Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate
in obiectivele politicii social-sanitare a statului  ;
 După alţi autori (L. Vulcu) principiile în educaţia pentru
sănătate sunt următoarele:

 Principiul cultural-ştiinţific: educaţia pentru sănătate reprezintă o

componentă a fondului cultural general şi a ştiinţelor medicale;
 Principiul optimizării: educaţia pentru sănătate fiind integrată actului
medical necesită adaptarea la individ în combaterea stresului bolii;
 Principiul de influenţare a individului şi grupului în schimbarea
comportamentului spre un cadru sanogen;
 Principiul educaţiei continue – atât în ceea ce priveşte un program de
instrucţie legiferat şi stratificat pe etapele instrucţiei generale şi de
consolidare a cunoştinţelor, cât şi în ceea ce priveşte necesitatea aducerii
informaţiei la actualitatea noilor maladii ce apar pe plan mondial, sau în
situaţia recrudescenţei unor stări morbide anterioare;
 Principiul de grup – din punct de vedere al specificului grupului căruia i
se adresează;
 Principiul de informaţie şi instrucţie teoretică şi de aplicabilitate
practică prin demonstraţii
 Caracterul de investiţie cu repercusiuni benefice pentru societate.
 CERINŢELE EDUCAŢIEI PENTRU
SĂNĂTATE SUNT:

1. Largă accesibilitate;
2. Orientare (spre prevenţie) profilactică;
3. Participare activă a populaţiei la apărarea propriei sănătăţi;
4. Caracter optimist;
5. Să fie convingătoare;
6. Exprimare accesibilă;
7. Caracter ştiinţific;
8. Tematică adecvată auditoriului.
Direcţiile de orientare ale educaţiei pentru sănătate se
referă la:
1. Dezvoltarea educaţiei pentru sănătatea familiei;
2. Antrenarea populaţiei în activităţi privind asanarea mediului fizic extern şi
evitarea poluării;
3. Extinderea şi modernizarea educaţiei pentru sănătate în scopul evitării
îmbolnăvirilor profesionale;
4. Încurajarea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, cu
accent pe bolile sociale (tuberculoza, bolile venerice, HIV/SIDA);
5. Susţinerea acţiunilor de prevenire şi combatere a bolilor cronice;
6. Intensificarea educaţiei pentru sănătate în problemele de prevenire a
accidentelor şi instruirea populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului
ajutor;
7. Propagarea cunoştinţelor pentru îngrijirea elementară a bolnavilor, pentru
respectarea indicaţiilor de regim igieno-dietetic în vederea refacerii
sănătăţii, redobândirii capacităţii de muncă şi reintegrării sociale;
8. Popularizarea sistemului de asigurare de servicii medicale pentru populaţie;
9. Dezvoltarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea
factorilor naturali în scopul călirii şi întăririi organismului şi a creşterii
duratei medii de viaţă;
10.Dezvoltarea răspunderii pentru sănătatea proprie, familială şi colectivă.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este
fundamentata prin functiile majore ale educatiei pentru
sanatate :
 Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii
individuale si comunitare, pentru atingerea idealului de
sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase, educatia
sanogenica constituind o parte integranta a medicinii
omului sanatos.
 Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor
preventiei primare, secundare si tertiare.

 Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de

manifestari, cuprinse intre cei 2 poli : sanatatea optima si
exitusul. Indiferent de configuratia starii de sanatate,
osciland intre cele limite, actul educational interfereaza
toate treptele starii de sanatate sau deboala.
 Din acest punct de vedere, sanatatea este privita ca o
caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen,
care reprezinta, în esenta sa, un fapt de educatie.
 CLASIFICAREA EDUCATIEI PENTRU SANATATE
1. Educatia pentru sanatate de gradul zero, care reprezinta o
parte componenta a formarii profesionale, asigurand cadrelor
din profesiile nemedicale, cu rol determinant în dezvoltarea
economico-sociala, si cadrelor de raspundere in organizarea
si conducerea vietii sociale o mai mare competenta in anumite
probleme de sanatate.
2. Educatia pentru sanatate de gradul I cuprinde notiunile
teoretice si aspectele practice care trebuie integrate în
pregatirea profesionala a cadrelor ocupand functii cu
caracter predominant educativ, pentru ca, prin activitatea lor
profesionala, sa contribuie la includerea efectiva a educatiei
pentru sanatate in formele de instruire si educatie de la
nivelul tuturor treptelor sistemului instructiv-educativ.
3. Educatia pentru sanatate de gradul II inglobeaza ansamblul
teoretic si practic al masurilor educationale destinate intregii
populatii. In acest caz, scopul este obtinerea unei cooperari
eficiente in aplicarea politicii sanitare, cooperare intemeiata
pe receptivitate si comportament adecvat promovarii
sanatatii.
 ABORDARI POSIBILE
IN EDUCATIA PENTRU
SANATATE

I. Medicala
II.Educationala
III.Orientata spre individ
(personalizare)
IV.Schimbarea sociala
Elementul fundamental al educatiei pentru
sanatate este comunicarea.
In cadrul comunicării există doi poli:
 Educatorul (cel care transmite informaţia)
trebuie să accepte sentimentele altor
persoane, să ştie cum să stimuleze discuţia
pentru a avea loc un dialog cu individul sau
convorbirea cu grupul mic de indivizi
ascultătorul (receptorul sau cel care
primeşte informaţia)
Barierele de comunicatie tin de:
1. Deosebirea socio-culturala intre educator si client;
2. Receptivitatea scazuta a audientului (handicap mintal,
bolnav, obosit, lipsa de
3. Valoarea pe care o da pacientul sanatatii fiind preocupat
de alte valori pe care le considera mai importante);
4. Atitudine negativa fata de medic (experienta anterioara
proasta, exemplu prost dat
5. De medic, nu vrea sa afle ce spune medicul, nu are
incredere in institutia respectiva);
6. Intelegere limitata (dificultati de limba, utilizare de
jargoane, etc.);
7. Mesaje contradictorii (ce ii spune educatorul este diferit de
ceea ce stie de la familie, scoala; educatorul isi schimba
opinia pentru ca citeste lucruri noi, etc.).
   Cum se pot depasi barierele?
1. Educatorul sa vorbeasca rar si clar;
2. Sa repete notiunile importante asupra carora are
dubii in legatura cu intelegerea lor de catre
auditor;
3. Sa foloseasca cuvinte si propozitii simple;
4. Intr-o sedinta numarul de informatii sa nu fie
prea mare;
5. Sa fie transmise informatiile intr-o succesiune
logica;
6. Utilizarea de tehnici pedagogice adecvate;
7. Atitudinea, mimica, gesturile educatorului
participa la transmiterea informatiilor.
       Important:
1. Exista si comunicatie nonverbala;
2. Exista 2 poli: educator-ascultator, dar si
educatorul trebuie sa stie sa asculte;
3. Educatorul trebuie sa accepte sentimentele altor
persoane;
4. Educatorul sa stie cum sa stimuleze discutia in
cazul unui dialog cu un singur
5. Individ sau a unei convorbiri cu un grup mic.
  In practica medicala, foarte frecvent se folosesc
grupurile mici care pot fi omogene (cel mai
eficace) sau neomogene.
       Obiectivele
comunicatiei în
grupuri mici:
I. Constientizarea
participantilor privind
importanta sanatatii;
II.Explorarea valorilor si a
atitudinilor lor cu privire la
sanatate;
III.Sa fie ajutati sa decida
singuri;
IV.Sa fie ajutati sa-si schimbe
comportamentul.
        Tehnici utilizate în cadrul transmiterii active în
cadrul grupului de lucru
 "Tehnica brainstorming"-tehnica provocatoare ce
urmareste sa mobilizeze participantii pentru gasirea unor
solutii, pentru identificarea unor nevoi.
 "Tehnica brainwriting"-fiecare persoana este pusa sa-si
exprime in scris si cit mai concis posibil ideile care se
refera la nevoile educative intr-o problema definita, sau
caile pentru a modifica un comportament; ideile
consemnate se triaza si se aduc la cunostinta grupului.
 "Tehnica grupului nominal"-fiecare persoana isi exprima
cate o parere in legatura cu o problema, iar educatorul
grupeaza ideile comune.
 "Tehnica Delphi"-care nu este folosita in educatia pentru
sanatate (mai multe runde de intrebari cu prelucrarea si
sinteza raspunsurilor; aceasta sinteza se va trimite fiecarei
persoane anchetate dupa fiecare runda).
 Metodele educatiei pentru sanatate
 Clasificare în functie de calea de transmitere a mesajului
educativ:
 mijloace auditive (sau orale): convorbirea individuala,
convorbirea de grup, lectia, conferinta, radioemisiunea;
 mijloace vizuale:
     cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura,
formele beletristice;
    cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa,
diapozitivul, macheta, expozitia;
 mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul.
Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare in functie de
adresabilitate.
 Se disting:
 mijloace individuale: sfatul medicului;
 mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul;
 cu un grup omogen in raport cu pregatirea generala
(scolari, muncitori, militari, etc.);
 cu un grup omogen in raport cu interesul fata de subiect
(bolnavi de o anumita boala, gravide sau mame);
 mijloace de larga informare: conferinta, filmul, emisiunea
TV sau radiofonica, tipariturile.
De asemenea se mai pot distinge:
 mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este
transmis ca o informatie nemediata;
 mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce
presupune o forma artistica si care capteaza interesul prin
ea insasi, dar care urmareste, in fapt, acelasi scop.
 Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate
 Instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza persoanele nou
angajate asupra eventualelor riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se
reîmprospătează cu ocazia instructajelor periodice;
 Cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru
personalul unităţilor de găzduire publică, piscinelor, băilor publice,
unităţilor de înfrumuseţare, unităţilor alimentare etc.) Având ca scop
pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi promovarea sănătăţii lor şi a
celor cu care intră în contact sau îi deservesc în decursul acţiunilor pe
care le desfăşoară;
 Cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi
tinerelor mame având drept scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe
privind regimul de viaţă, igiena femeii în perioada gravidităţii şi lăuziei,
alimentaţia sugarului şi a copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului,
tulburările de digestie ale sugarului, afecţiuni ale nou-născutului şi ale
copilului mic, importanţa controlului medical atât al gravidei cât şi al
copilului sănătos, sau la apariţia primelor semne de boală, importanţa
vaccinării etc.;
 Concursurile cu scopul de informare şi educare a populaţiei prin
participarea activă a acesteia;
 Cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat
şi individualizat (indicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul
medicamentos, îngrijirea corectă a bolnavului); convorbirile pe teme de
dietetică; consultaţia profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.
Metodele de educaţie pentru sănătate sunt:
 Metode de cercetare – scopul cercetării fiind acela de a afla
nivelul de educaţie pentru sănătate, înainte şi după o
campanie de informare, ca modalitate de control a
eficienţei acţiunii.
 Metodele de cercetare pot fi:
 Cantitative
 analiza datelor statistice existente;
 anchete prin chestionar;
 Calitative
 metode rapide (R.A.P.);
 observaţia (directă sau participativă);
 interviul (semistructurat, anamneza, în grup);
 conversaţia (individuală, “focus grup”);
 Anchetele sunt utile şi în alegerea canalelor de comunicaţie
care sunt preferate de grupurile ţintă şi care au cea mai
mare audienţă.
 Metode de acţiune – constau în sensibilizarea populaţiei şi
penetrarea informaţiei.
 Sensibilizarea – se adresează unor mase largi de populaţie într-
un interval scurt de timp şi are ca scop creşterea receptivităţii
populaţiei asupra unor probleme de sănătate.
 Substratul acţiunii este informativ, fără să se asume
responsabilitatea modului în care oamenii se hotărăsc să
folosească informaţiile transmise.
 Sensibilizarea pregăteşte terenul unor acţiuni ulterioare şi se
poate realiza prin mai multe modalităţi: postere, filme scurte,
conferinţe, sloganuri, etc.
 Temele abordate sunt probleme de sănătate publică precum:
afecţiuni sezoniere (viroze), epidemii, tuberculoza, sifilisul,
SIDA, etc.
 Penetrarea informaţiei – continuă sensibilizarea pe un interval
de timp mai lung şi se adresează unei populaţii ţintă.
 În acest caz se are în vedere pe lângă informare, educarea şi
consilierea populaţiei sau individului în vederea schimbării
stilului de viaţă.
 Metode de formare de educatori – cursurile de formare de
educatori se adresează atât cadrelor medico-sanitare, cât şi
altor persoane care vor să desfăşoare voluntar o activitate de
educaţie pentru sănătate: cadre didactice, sociologi, psihologi,
etc.
  Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate
1. Identificarea si caracterizarea consumatorilor.
2. Identificarea nevoilor si ierarhizarea lor.
3. Formularea de scopuri si obiective strategice, tactice.
4. Identificarea resurselor pentru a forma un comportament
favorabil sanatatii.
5. Elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit.
6. Actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini,
comportamente.
7. Evaluarea rezultatelor procesului:
 continuă
 imediată
 de etapă
 terminală
 Pe baza evidenţei activităţii de educaţie pentru sănătate se pot
calcula o serie de indici care permit o apreciere mai bună a
modului de efectuare cantitativă a educaţiei pentru sănătate
cum ar fi:
 Indicele acţiunilor de educaţie pentru sănătate:
Numar de actiuni de educatie pentru sanatate
 1000
Numar populatie

 Indicele absolvirii diferitelor cursuri cu conţinut educativ-

Numar persoane ce au absolvit o forma organizata
sanitar: de educatie pentru sanatate
 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva
Numar persoane cu comportament igienico - sanitar corect
 100
Numar total persoane din colectivitatea respectiva

 Indicele comportamentului igienico-sanitar al populaţiei:

Suma in lei utilizata pentru educatia pentru sanatate
 100
Suma in lei repartizata pentru educatia pentru sanatate

 Indicele utilizării fondurilor destinate educaţiei pentru

sănătate
Răspunderile promotorilor de sănătate:
1. Să fie informaţi, să fie la curent cu noile descoperiri în
domeniu;
2. Să fie îndrăzneţi, să-şi depăşească propriile slăbiciuni şi
prejudecăţi;
3. Să fie expliciţi, să nu deruteze oamenii folosind un limbaj
ambiguu;
4. Să evite stereotipia şi blamarea, mai ales dacă este vorba
de o afecţiune transmisibilă;
5. Să-şi concentreze eforturile pentru a schimba
comportamentul în grupurile ţintă;
6. Să activeze pe un front larg - promotorii de sănătate
trebuie să înţeleagă motivele care-i fac pe oameni să
continue să se poarte la fel, dăunând propriei sănătăţi,
găsind alternative acceptabile şi apoi furnizând resursele şi
sprijinul necesar pentru acceptarea alternativelor.
Comandamentele în structura unei politici a educaţiei
pentru sănătate
1. Educaţia pentru sănătate este o componentă a politicii de educaţie
generală şi sanitară şi a politicii de sănătate. Ea trebuie să fie integrată
instrucţiei generale cu utilizarea tuturor metodelor şi mijloacelor de
educaţie ale acesteia.
2. Educaţia pentru sănătate se încadrează în conceptul modern de
necesitate a educaţiei permanente.
3. Educaţia pentru sănătate se încadrează în conceptele de echitate
pentru toate grupele de populaţie şi accentul trebuie pus pe grupurile
periferice, condiţie realizabilă numai prin cuprinderea ei în sistemul
instrucţiei generale naţionale, făcând parte din politica generală,
globală, de dezvoltare.
4. Baza unei educaţii pentru sănătate trebuie înţeleasă de către voinţa
politică în sensul că nu este în primul rând o sarcină a profesioniştilor
din sănătate, şi că ea este reprezentată de sistemul de educaţie
generală şi permanentă, adresându-se formării generale pentru viaţă a
copilului, adolescentului, adultului şi vârstnicului. În prezent este
momentul evoluţiei societăţii prin schimbarea tradiţionalismului
reprezentat de „acţiunile şi activităţile” de educaţie sanitară cu un
sistem de educaţie pentru sănătate, parte integrantă a educaţiei
generale naţionale.
 ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE EDUCAŢIE PENTRU
SĂNĂTATE
 Forul cel mai înalt care coordonează, organizează,
supraveghează şi îndrumă activitatea de promovare a
sănătăţii este Ministerul Sănătăţii. Pentru o mai bună
desfăşurare a activităţii de promovarea sănătăţii în cadrul
Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti a luat fiinţă
„Centrul Naţional pentru Promovarea Sănătăţii şi
Educaţie pentru Sănătate” care are următoarele atribuţii:
1. Transmiterea de informaţii către populaţie în ceea ce
priveşte prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii;
2. Sprijinirea activităţii laboratoarelor judeţene de
promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;
3. Dezvoltarea de programe de formare pentru cadrele
medicale şi alţi specialişti din domeniul promovării
sănătăţi şi educaţiei pentru sănătate;
4. Îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în cadrul componentei
de promovare a sănătăţii din proiectul băncii mondiale.
Formarea de educatori
1. Elemente ale unui program de instruire:
 Instructajul reprezintă un proces de stârnire a interesului,
vizând clarificarea propriilor cunoştinţe şi norme (ale
participanţilor) privitoare la tema abordată;
 Pe timpul instructajului are loc reflecţia asupra stilului de
predare propriu fiecăruia dintre participanţi;
 Instructajul caută să-l ajute pe participant să ajungă la
formularea unor convingeri hotărâtoare, să-şi ridice
nivelul cunoştinţelor;
 De asemenea trebuie să-l ajute pe participant să poată
transmite mai departe şi să aplice în practică ceea ce a
învăţat şi experimentat în timpul cursului.
 2.Durata cursului şi caracterul:
 cursuri de câteva zile sau câteva săptămâni;
 cursuri cu caracter deschis sau închis.

3.Elemente de metodologie:
Tehnici utilizate:
 Stabilirea unor reguli ce vor fi respectate în timpul
cursului (timp de lucru, fumat, etc.);
 Discuţia în grup;
 Lucrul pe subgrupe;
 Brainstorming-ul;
 Studiul de caz: jocul de rol, clarificarea valorilor;
 Evaluarea cursului.
4. Profilul instructorilor la sfârşitul cursului:
 Să aibă aptitudini de predare şi un bagaj de
cunoştinţe în domeniu;
 Să fie flexibil în variantele de predare;
 Să fie capabili de comunicare;
 Să aibă o atitudine pozitivă faţă de tema
respectivă;
 Să fie în stare să-i reorienteze pe alţii;
 Să fie în stare să primească şi să transmită feed-
back;
 Să fie capabili să lucreze împreună cu alţi
instructori
Pregătirea şi prezentarea unei sesiuni de
predare

 Planificarea subiectelor va include:

 scopul cursului – să fie menţionat corect;
 grupul ţintă;
 organizarea cursului: numărul sesiunilor, durata
sesiunilor, metode de expunere, aşteptările
participanţilor la curs;

 Conţinutul cursului – trebuie definite

obiectivele specifice pentru fiecare sesiune.
Strategiile de predare eficientă vor include:
1. Scopul şi obiectivele clare ale sesiunii de predare;
2. Planificare şi pregătire;
3. Structurarea sesiunii de predare
4. Ritm alert;
5. Respectarea orarului impus;
6. Organizarea sălii;
7. Coordonarea eficientă a activităţilor;
8. Atmosferă relaxată dar în acelaşi timp ordonată şi
coerentă;
9. Instructorul să fie conştient de nivelul de înţelegere al
grupului şi de nevoile individuale;
10. Expuneri şi explicaţii clare;
11. Implicarea permanentă şi activă a participanţilor la
desfăşurarea sesiunii.
 Aptitudinile de predare vor include:
1. Claritatea prezentării;
2. Urmărirea şi supravegherea indirectă a predării;
3. Predarea directă;
4. Folosirea vocii (intonaţie, tonalitate, etc.);
5. Strategia întrebărilor;
6. Oportunitatea rapoartelor, a rezultatelor, etc.;
7. Stăpânirea subiectului tratat;
8. Aşteptarea oportună.
 Planificarea unei lecţii tactice:
 Obiectivul central – ce urmează să înveţe cursanţii?
1. Introducere
2. Evidenţierea scopului principal al lecţiei
3. Recapitularea lecţiei anterioare, dacă este cazul

 Faza I – prezentarea conţinutului iniţial, în care de obicei profesorul

vorbeşte şi cursanţii ascultă
 Faza II – schimbarea activităţii
 Lucrul pe grupe
 Exerciţii individuale
 Exerciţii cu mai multe variante
 Rezolvarea problemelor, etc.
 Faza III – răspunsul cursanţilor la faza a II-a şi întrebări, dacă este cazul.
 Faza IV

CONCLUZII:
1. Clarificări
2. Sesiuni viitoare (anunţare, programare)
 Obiectivul de bază
al educaţiei pentru sănătate
 Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate
constă în formarea şi dezvoltarea în rândul
populaţiei, începând de la vârstele cele mai
fragede, a unei concepţii şi a unui comportament
igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii,
dezvoltării armonioase şi fortificării organismului,
adaptării lui la condiţiile mediului ambiental
natural şi social, cât şi al participării active a
acesteia la opera de ocrotire a sănătăţii
populaţionale.
 Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării
educaţiei pentru sănătate în randul populatiei:
 Educaţia pentru sănătate vizează nu numai transmiterea catre populatie
a unui bagaj informativ corect din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales
crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce
corespund idealului educaţional;
 Unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este
iniţierea şi realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste
cât mai tinere. Asupra unei persoane deja formate, adulte, astfel de
activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât acţiunile similare,
realizate la vârste mai timpurii;
 Proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării au
demonstrat succesul şi receptivitatea tinerilor pentru acest tip de
iniţiative;
 Nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost
demonstrat deja în alte state, prin studii şi cercetări competente,
autorizate.
 Accentul a fost pus pe domeniile igienă personală şi sănătatea
alimentaţiei, precum şi domeniile noţiuni elementare de anatomie,
activitate şi odihnă, sănătatea mediului, educaţie rutieră
 Să nu uităm nici o clipă că ,,sănătatea este cea mai de preţ avuţie” şi să le
oferim elevilor noştri, pe lângă cheia care deschide taina cititului şi
scrisului, şi cheia care să le ofere un stil de viaţă sănătos.
 CONCLUZII
 Stabilind liniile directoare ale strategiei "SANATATEA
PENTRU TOTI IN SECOLUL XXI", Organizatia
Mondiala a Sanatatii postuleaza: "unul dintre drepturile
fundamentale ale fiintei umane este acela de a dispune de
cea mai buna stare de sanatate pe care este capabila sa o
atinga".
 In perspectiva politicilor de sanatate europene, obiectivele
medicinii preventive (conform strategiei "Sanatatea
Pentru Toti") devin astfel:
 "A da viata anilor" prin controlul morbiditatii si al
incapacitatilor,
 "A da sanatate vietii" prin promovarea sanatatii,
 "A da ani vietii" prin reducerea numarului deceselor
premature si prin cresterea sperantei de viata la nastere.
 In ultimele decenii însa, alaturi de medicina clasica, a carei
principala misiune este de a se ocupa de omul bolnav, a
aparut notiunea de medicina a sanatatii sau a omului
sanatos, Mediul in care traim este intr-o continua
schimbare si, din pacate, adeseori nu in folosul si in
profitul sanatatii.
Cum foarte plastic se exprima LEVI (1998), " ucigasii
moderni" sunt:
1. Noi insine, prin poluarea mediului.
2. Noi insine, prin obiceiurile noastre daunatoare sanatatii.
3. Noi insine, prin acceptarea existentei unor conditii sociale
inadecvate.
 Obiectivul principal al promovarii sanatatii, de la nivelul
individului si macrogrupului familial pana la nivelul
societatii (si, prin extensie, la nivelul intregii umanitati)
este tocmai modificarea comportamentelor, obiceiurilor si
traditiilor pentru a le face favorabile sanatatii.
• Promovarea sanatatii actioneaza asupra
determinantilor starii de sanatate pentru a
crea cele mai mari castiguri pentru
sanatatea oamenilor, pentru asigurarea
respectarii drepturilor umane, pentru a
crea un capital social si demografic, scopul
principal fiind de a creste durata medie a
sanatatii si de a micsora diferentele in acest
domeniu dintre tari si dintre diferite
grupuri.
 Pentru ca este vorba de o "investitie in timp" - cum foarte
sugestiv o denumeste O.M.S. – eficienta educatiei pentru
sanatate se materializeaza in mod lent, cu o scadenta mai
indepartata. Investitiile in acest domeniu sunt insa deosebit
de rentabile, ele fiind incomparabil mai reduse si totodata
mai utile decat cheltuielile efectuate în scopuri terapeutice.
 Educatia pentru sanatate este in esenta un furnizor de
valori orientative necesare sanatatii, tineretii si vietii,
individul uman fiind receptiv la informatia pe care o
primeste în aceasta directie.
 Educatia pentru sanatate va trebui sa devina tot mai mult
un instrument eficient de profilaxie, cu o utilizare
sistematica a mijloacelor, tehnicilor si metodelor necesare
dezvoltarii unor conduite sanogenetice responsabile, în
vederea atingerii idealului de sanatate individual si
comunitar.
 Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci
priveste tot atat de mult societatea in intregime ,,sanatatea
nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic,,
(Schopenhauer).
 OMS a dat o definitie oficiala a sanatatii formulata
astfel : ,,sanatatea este acea stare de complet bine fizic,
mintal si social si nu consta numai in absenta bolii sau a
infirmitatii,,.
 Intr-o frumoasa exprimare, un mare endocrinolog (N.
Pende) descoperea urmatoarele 4 armonii în organismul
sanatos : ,,sanatatea este armonia functiunilor, asa cum
frumusetea este armonia formelor corpului, asa cum
adevarata bunatate este armonia sentimentelor etice si
adevarata intelepciune este armonia intelectului,,.
 Ce întelegem de obicei prin sanatate deplina, poate sa nu
mai corespunda starii reale stiintifice,datorita fie
imperfectiunii posibilitatilor noastre de a ne analiza, fie
neatentiei cu care trecem peste unele simptome, sau chiar
neglijentei cu care obisnuim sa le inregistram si sa luam
masuri.
 Multe probleme de sanatate depind insa si de modul de
viata, de cultura medicala a populatiei, cum ne menajam
sanatatea, cum ne hranim, de igiena muncii fizice si psihice,
de modul cum ne odihnim si ne organizam timpul liber, de
modul cum traim si respectam mediul ambiant.
 Exista factori nocivi care tin si de unele aspecte ale vietii
moderne: sedentarismul, recurgerea la o hrana abundenta si
prea mult rafinata, obezitatea, abuzul de medicamente ;
 Accidentele de circulatie, suferintele create de zgomotul
citadin, poluarea aerului in orase, adaptarea insuficienta la
conditiile vietii urbane, fumatul tutunului, abuzul de bauturi
alcoolice sunt exemple de conditiile nocive pentru sanatate,
de factorii de risc, caracteristice epocii actuale.
 Spunea un mare cardiolog scandinav : ,,experienta a aratat ca
homo sapiens nu este totdeauna o creatura rationala si nu se
lasa usor lipsit de dorinta sa si de placeri, chiar cand acestea
constitue o amenintare pentru sanatatea sa,,

 De aici se nasc marile probleme de sanatate si anume

patologia actuala predominanta a secolului: bolile cardio-
vasculare, tumorile, bolile de nutritie si digestie, bolile psihice,
patologia prin medicamente, bolile reumatice, bolile alergice,
alcoolismul, tabagismul, consum de droguri, bolile infectioase
etc.

 Nu mai încape nici o îndoiala ca medicina moderna va devenii

din ce în ce mai mult preventiva, îndreptandu-se spre o
medicina a omului sanatos.
 In medicina copilului orientarea spre prevenire se va
amplifica si mai mult, incepand mult mai devreme,
prin sfaturi pentru o procreare normala.
 Vom constientiza mama de consultatia genetica
prenatala si de importanta alaptarii la san pentru a
avea un copil sanatos.
 Laptele de mama este alimentatia ideala pentru nou
nascut si sugarul pana la 5 luni, deoarece este
alimentul cel mai complet, lipsit de microbi, sepoate
digera bine deoarece contine fermenti sau enzime,
ferindu-l astfel de aparitia unor tulburaridigestive si
asigurand dezoltarea armonioasa sistarea de sanatate
a sugarului.
 In domeniul bolilor de rinichi un obiectiv important
va fi prevenirea insuficientei renale cronice.
 In medicina interna orientarea majora va fi spre
prevenirea bolilor cronice cu caracter degenerativ :
arterioscleroza, cardiopatia ischemica, reumatismul
degenerativ.
 Pentru aceasta bolnavul:
 Se va prezenta periodic la medic;
 Va evita eforturile utile, emotiile;
 Va face exercitii recomandate de medic;
 Va respecta repausul la pat;
 Nu va consuma bauturi alcoolice;
 Va evita frigul, curentii de aer, umezeala si temperaturile
ridicate;
 Va lua cu regularitate medicamentele prescrise.
In domeniul nutritiei:
 prevenirea obezitatii si a diabetului, prin:
1.Evitarea stresului si sedentarismului;
2.Evitarea traumelor psihice;
3.Alimentatie corespunzatoare;
4.Evitarea abuzului de medicamente;
5.Respectarea regulilor de igiena;
6.Suprimarea consumului de cafea si tutun,
etc.
 In domeniul bolilor infectioase:
 Prevenirea hepatitelor, antraxul, toxiinfectia alimentara,
boli diareice acute prin:
1. Respectarea cu strictete a regulilor de igiena personala si
în gospodorie (în cazul antraxului vor fi efectuate
vaccinarile la animale);
2. Spalarea mainilor inainte de masa si dupa folosirea
toaletei;
3. Utilizarea unei vesele curate;
4. Pastrarea alimentelor acoperite ferindu-le de contactul cu
muste, gandaci sau rozatoare si la temperaturi scazute;
5. Interzicerea consumului apei de suprefata (lacuri, rauri,
parauri);
6. Dezinfectarea periodica a toaletelor din locuinte si cele din
localuri publice;
7. Vaccinari periodice;
 Profilaxia nu mai poate fi
redusa numai la metodele ei
mai vechi cum ar fi prezentarea
la vaccinari contra bolilor
infectioase;
 Trebuie sa ne bazam pe o
profilaxie activa, pe
participarea intregii populatii
la obiectivele medicinii
preventive, prin respectarea
regulilor de viata care asigura
sanatatea, protectia mediului
înconjurator, dobandirea unei
culturi medicale.
 Medicina omului sanatos urmareste sa intervina activ in
apararea sanatatii prin:
 Promovarea masurilor de igienizare a mediului
înconjurator a localitatilor in care traieste si munceste
omul, pentru a face acest mediu cat mai favorabil sanatati
 Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la
fiecare persoana, folosind toate mijloacele de cultura si
educatie, incepand cu scoala, reviste, carti. Intr-un sens mai
larg, formarea unei culturi sanitare, ceea ce incearca sa fie
si lucrarea de fata ca o contributie la acest important
obiectiv. Sanatatea nu se vinde in farmacii, ci se asigura
prin deprinderi igienice : igiena alimentara, igiena muncii
fizice, igiena muncii intelectuale etc;
 Imbunatatirea conditiilor de mediu la locuim de munca si
aplicarea tuturor masurilor care privesc protectia muncii;
 Aplicarea unui complex de masuri pentru dezvoltarea
normala, fizica si mintala a copiilor, incepand cu
supravegherea femeii in timpul sarcinii si continuand cu
cea a copilului si a adolescentului;
 Medicina omului sanatos urmareste sa întervina activ în
apararea sanatatii prin:
 Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a
excursiilor si a vietii in aer liber, folosirea factorilor naturali de
intarire a organismului: aer, soare, munte, mare ;
 Exercitiile fizice reduc stresul, ne ajuta sa ne mentinem
greutatea indeala, sa ne mentinem mobili, fac ca inima noastra
sa functioneze mai bine si ne ajuta la scaderea nivelului
colesterolului si a TA. De asemenea ne protejeaza impotriva
unor imbolnaviri serioase ca: bolile cardiace, diabetul si
comotia cerebrala.
 Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu
combaterea atat a exceselor alimentare,cat si a subnutritiei, a
dezechilibrului in utilizarea tuturor factorilor nutritivi a
prepararii greoaie ori complicate a alimentelor, erori care pot
sa duca la boli de nutritie si ale tubului digestiv.
 Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte
morbide inainte ca acestea sa se exprime prin suferinte si boala
declarata.
 Programul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii 
“Sănătate pentru Toţi în Secolul XXI”
 Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru următorii 20 de ani, în
vederea asigurării condiţiilor necesare tuturor oamenilor de a obţine şi
menţine cel mai înalt nivel posibil de sănătate de-a lungul pe toata viaţa.
 Politica Sănătate 21 a Departamentului European al  OMS conţine
următoarele elemente principale:
1. Scop  unic şi constant este atingerea Potenţialului Maxim de Sănătate
pentru toţi Europenii.
2. Căi principale pentru atingerea obiectivului:promovarea şi protejarea
sănătăţii oamenilor pe tot cursul vieţii,reducerea incidenţei şi suferinţelor
provocate de bolile şi accidentele grave.
3. Valori de bază care formează fundamentul etic al politicii de
sănătate:sănătatea ca drept fundamental al fiecărui OM; echitatea în
sănătate şi solidaritatea în acţiune între tări; participarea ( cu gestionarea
contribuţiilor şi costurilor ) a tuturor oamenilor, grupurilor, comunităţilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor la dezvoltarea serviciilor de
sănătate.
4. Strategii principale de acţiune pentru a asigura susţinerea stiinţifică,
economică, socială şi politică a Implementării programului “Sănătate
pentru Toţi în Secolul XXI”
STRATEGII PRINCIPALE DE ACŢIUNE
 Strategii multisectoriale pentru a implica toţi
factorii care afectează sănătatea;
 Programe şi investiţii pentru promovarea sănătăţi
şi îngrijirea clinică bazate pe eficienţă dovedită a
acestora;
 O asistenţă primara de sănătate integrată la nivel
familiar şi orientată comunitar alături de un
sistem spitalicesc flexibil.
 Un partenariat extins (familie, şcoală, loc de
muncă, comunitate locală şi ţară) în participarea
la toate procesele de promovarea şi ingrijirea
sănătăţii atât la stabilirea deciziilor cât şi la
implementarea şi gestionarea costurilor acestora.
 21 obiective care stau la  baza politicilor de sănătate în toate ţările
europei pe următorii 20 de ani şi vor fi folosite la evaluarea anuală a
progreselor realizate de fiecare ţară în îmbunătăţirea şi protejarea
sănătăţii tuturor cetăţenilor alături de  reducerea riscurilor de
îmbolnăvire:
1. Solidaritate pentru sănătate între toate tările din europa prin
partajarea viziunii, resurselor, cunoaşterii şi expertizei la nivel
european.
2. Echitate în sănătate prin reducerea inechităţilor între diferitele grupuri
umane folosind politici,legislaţie şi activităţi specifice.
3. Un început sănătos în viaţă prin investiţii sociale şi economice în viaţa
părinţilor şi familiilor, acces la servicii de reproducere şi sănătatea
copilului.
4. Sănătatea tinerilor prin asigurarea unui mediu fizic, social şi economic
sigur şi susţinător folosind cooperarea dintre serviciile de sănătate,
educative şi sociale. Este necesară o evaluare periodică a stării de
sănătate a copiilor şi adolescenţilor, inclusiv a sănătăţii lor emoţionale.
5. Îmbătrânire sănătoasă prin asigurarea locuinţei, venitului şi altor
necesităţi destinate imbunătăţirii autonomiei şi productivităţii sociale
folosind promovarea şi protecţia sănătăţii pe tot timpul vieţii.
 Serviciile de sănătate şi sociale la nivel comunitar trebuie să-i ajute
persoanele în vârstă să devine mai active şi să se ajute singure;
 21 obiective care stau la  baza politicilor de sănătate în toate ţările europei
6. Îmbunătăţirea sănătăţii mentale prin adaptarea condiţiilor de lucru şi
siaţă pentru a obţine şi întării un sens al coerenţei şi al relaţiilor sociale,
concomitent cu creşterea capacităţii de a coopera cu situaţiile şi
evenimentele stesante pentru cei care au afecţiuni mentale se propun
creşterea calităţilor serviciilor de sănătate mentală.
7. Reducerea bolilor transmisibile prin eradicarea sau eliminarea 
poliomelitei, pojarului şi tetanosului neonatal folosind monitorizarea
agreată internaţional, imunizare şi strategii de control;
8. Reducerea bolilor netransmisibile prin prevenirea şi controlul factorilor
de risc al acestora folosind noi politici de sănătate publică inclusiv noua
mişcare europeană pentru un stil de viaţă sănătos;
9. Reducerea  vătămărilor provocate de violenţă şi accidente prin
acordarea unei atenţii deosebite siguranţei şi coeziunii sociale la locul
de muncă şi în comunităţile umane;
10. Un mediu fizic sănătos şi sigur prin planuri naţionale şi regionale
referitoare la mediu şi sănătate folosind instrumente legale şi
economice pentru reducerea deşeurilor şi poluării;
 21 Obiective care stau la  baza Politicilor de Sănătate în toate Ţările
Europei
11. O viaţă sănătoasă prin activităţi de sprijinire a opţiunilor sănătoase în
nutriţie, exerciţii fizice şi sexualitate + cooperare cu stresul. Oamenii
trebuie să poată să-şi dezvolte şi utilizeze întregul potenţial pentru avea o
viaţă economică, socială şi mentală mulţumitoare. Este necesară
realizarea unei infrastructuri eficiente prin care cele mai noi iformaţii
despre sănătate să fie puse la dispoziţia oamenilor prin cursuri şi
informare continuă.
12. Reducerea răului provocat de alcool, droguri şi tutun prin strategii de
prevenire a dependenţelor şi tratare a celor dependenţi. Sunt necesare
strategii educaţionale destinate îmbunătăţirii stilului de viaţă şi a stării de
bine, ajutându-i pe oameni să-şi gestioneze mai bine viaţa şi să aibă
opţiuni sănătoase.
13. Stabilimente pentru sănătate prin mecanisme multisectoriale de a face
locuinţele, scolile, locurile de muncă şi oraşele mult mai sănătoase;
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate prin evaluarea
impactului asupra sănătăţii a tuturor sectoarelor din viaţa şi activitatea
umană; 
15. Un sistem de sănătate care integrează serviciile de sănătate primară a
familiilor şi comunităţilor cu un sistem spitalicesc flexibil;
 21 OBIECTIVE CARE STAU LA  BAZA POLITICILOR DE
SĂNĂTATE ÎN TOATE ŢĂRILE EUROPEI
16.Gestionarea calităţii îngrijirilor medicale prin folosirea eficienţei dovedite
a ingrijirilor medicale în programele de dezvoltare a serviciilor de
sănătate;
17.Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor prin creşterea
acoperirii universale, solidarităţii naţionale şi sustenabilităţii, alături de o
alocare a unor resurse financiare suficiente nevoilor de sănătate
prioritare;
18.Dezvoltarea resurselor umane pentru promovarea şi îngrijirea sănătăţii
prin punerea la baza educaţiei pentru sănătate a acestor principii, iar
profesioniştii din sănătatea publică să acţioneze ca iniţiatori cheie şi
avocaţi ai sănătăţii de la comunitatea locală până la nivel naţional;
19.Cercetarea şi cunoaşterea din sănătate să fie orientată către nevoile
prioritare ale acestor obiective, oferind mecanismele practicii medicale
folosind cercetarea stiinţifică;
20.Mobilizarea partenerilor din sănătate prin realizarea unor coaliţii şi
acţiuni reunite in promovarea şi refacerea sănătăţii, cu identificarea şi
evaluarea beneficiilor mutuale ale investiţiilor în acest domeniu;
21.Politici şi strategii destinate sănătăţii pentru toţi să fie formulate şi
implementate de la nivel naţional la nivel local implicând sectoare şi
organizaţii semnificative având la bază aceste 21 obiective.
 J. Fabre şi Th. Krafft au afirmat că: „dacă secolul al XIX-
lea a fost pentru medicina diagnosticului, secolul al XX-lea
este al terapeuticii, secolul al XXI-lea va fi al profilaxiei”.
 În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a
elaborat încă de la sfârşitul deceniului al 8-lea al secolului
XX şi continuând în deceniul al 9-lea, numeroase
programe înglobate într-unul general, denumit „Sănătate
pentru toţi”, care include măsuri de limitare a riscurilor
pentru sănătate.
 Câteva din aceste programe ale Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii sunt: „Şomaj, sărăcie şi starea de sănătate”,
„Educaţia publică şi informaţia pentru sănătate”,
„Promovarea stării de sănătate”, „Fumatul”, „Prevenirea
şi controlul abuzului de alcool şi droguri”.
 O asistenta devine din ce in ce mai mult un
consilier pentru toate activitatile umane care pot
afecta sanatatea, un consilier al sanatatii.
 Sfatul sau va trebui ascultat in toate problemele
care privesc mediul înconjurator si unde pot
aparea factori de risc pentru sanatatea omului.
 Sanatetea este mai mult decat o problema pur
medicala : ea angajaza raspunderea întregi
societati.
 Asa cum spunea Paul Valery ,,medicina înseamna
toate stiintele in serviciul omului,,.
 A FI NURSĂ ÎNSEAMNĂ:

1. Să nu fii niciodată plictisită;

2. Să fii deseori frustată;
3. Să fii înconjurată de probleme ;
4. Să ai multe de făcut şi atât de puţin timp;
5. Să porţi o responsabilitate foarte mare şi să ai puţină autoritate;
6. Să intrii în vieţile oamenilor şi să marchezi o diferenţă;
7. Unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema;
8. Vei vedea oameni (copii) în starea lor cea mai proastă şi în starea lor
cea mai bună;
9. Nu vei înceta niciodată să fii uluită de capacitatea oamenilor, de a iubi,
de a îndura şi de curajul lor;
10.Vei vedea viaţa începând şi ... sfârşindu-se;
11.Vei reputa victorii triunfătoare şi eşecuri devastatoare;
12.Vei plânge mult;
13.Vei râde mult;
14.Vei şti ce înseamnă să fii om şi să fii uman.
Cu dragoste şi încredere, înainte!
(Pro – Nurse, Washington. D.C. USA).
 10 puncte pe care educatorii ar trebui sa le puna in
aplicare sunt insirate mai jos:
1. Ar trebui sa invatam oamenii sa fie autentici, sa fie constienti de marginile lor interioare si sa
asculte vocea interioara a simturilor.
2. Ar trebui sa invatam oamenii sa depaseasca conditia culturii lor si sa devina cetateni ai
lumii.
3. Ar trebui sa ajutam oamenii sa-si descopere vocatia in viata, chemarea lor, soarta lor,
destinul lor. Acestea sunt in special focalizate spre gasirea carierei si a partenerului adecvat.
4. Ar trebui sa invatam oamenii ca viata este pretioasa, ca este prilej de bucurie sa ai
experiente in viata, si daca oamenii vor cauta sa vada partile bune si vesele in toate situatiile,
aceasta va ridica valoarea vietii.
5. Trebuie sa acceptam persoana asa cum este ea si sa o ajutam sa-si invete natura interioara.
Din cunostiinte reale asupra aptitudinilor si limitelor, noi putem sti pe ce sa ne bazam, ce
potential este intr-adevar acolo.
6. Trebuie sa cautam sa satisfacem nevoile de baza ale persoanei. Acestea includ nevoile de
siguranta, de apartinere la cineva si de stima.
7. Trebuie sa reimprospatam constiinta, invatand persoana sa aprecieze frumosul si lucrurile
bune in natura si in viata.
8. Trebuie sa invatam oamenii ca abandonul complet este rau si controlul este bun. Sa cauti sa
imbunatatesti calitatea vieti in toate domeniile este tot o forma de control.
9. Ar trebui sa invatam oamenii sa treaca de problemele minore si sa puna accentul pe
problemele majore din viata. Acestea includ probleme de nedreptate, de durere, de suferinta
si moarte.
10. Trebuie sa invatam oamenii sa fie buni alegatori. Ei trebuie sa aiba o practica buna in a
face alegeri.
• « Trebuie sa stim ce nu trebue sa facem pentru noi insine » si in acest scop o buna cultura
sanitara are o valoare incomensurabila
MULȚUMESC !