Educatie pentru sanatate , C3 Relaţia dintre educaţia pentru sănătate si promovarea

sănătăţii

3. Relaţia dintre educaţia pentru sănătate si promovarea sănătăţii

Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenire a îmbolnăvirilor, de
îmbunătăţire şi de menţinere a stării de sănătate
1. Trecerea de la educaţia pentru sănătate la promovarea sănătăţii
Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :
1. Conştientizare (a faptului că anumite comportamente reprezintă un risc pentrusănătate)
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc)
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc)
4. Persuasiune (informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite pentru a menţine
atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de adoptare a măsurilor de schimbare de
comportament)
5. Comportament  (practicarea comportamentelor sanogene)
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene)
7. Prozelitism (zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentelor sanogene)
3.1. Promovarea sănătăţii si prevenirea imbolnăvirilor:
Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi
creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de
sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de
schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai.
Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu,
combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea
în viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary,
1989).
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare multidimensională de
îmbunătăţire a stării de sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de promovare a
unor schimbări comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri legislative.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă
pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici
trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional.
La Conferinţa de promovare a sănătăţii care a avut loc la Ottawa în anul 1986, principiile
enunţate anterior au fost dezvoltate, elaborându-se “Charta de la Ottawa de promovare a
sănătăţii”. Acest document subliniază, în special, necesitatea ca promovarea sănătăţii să realizeze
următoarele:
I. Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.
II. Crearea unor medii favorabile.
III. Întărirea acţiunii comunitare
IV. Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale
V. Reorientarea serviciilor medicale

În cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta s-au

identificat priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI (OMS, 1997):

1. Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate

2. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate
3. Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate
4. Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului
5. Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii

Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii:
 cea axată pe probleme/subiecte/boli,
 cea axată pe factori de risc şi
 cea axată pe grupuri ţintă.

Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei probleme/subiect de
promovare a sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare
sănătăţii. Astfel, se elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o
varietate de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi
sectorul voluntar.

“Promovarea sănatăţii este ştiinta şi arta de a ajuta oamenii sa-şi schimbe stilul de viaţă în
vederea atingerii unei stări optime de sănătate. Starea optimă de sănătate este un echilibru
al organismului din punct de vedere fizic, emoţional, social, spiritual şi intelectual.”
(American Journal of Health Promotion)

Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de Viaţă
pentru a obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane
 Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) Prin Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată,
Autoîngrijire Medicală, Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe
Dăunătoare Organismului;
 Emoţional (Planul Emoţional): Prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul
Crizelor Emoţionale;
 Social (Planul Emoţional): Prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de Suport
din Familie, Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
 Intelectual (Planul Mental Concret): Prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie
Profesională Continuă împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a Carierei
Profesionale;
 Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) propus de R-OM-SERV srl: Prin Restabilirea
şi Dezvoltarea continuă a Intuiţiei, Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a Evenimentelor;
 Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea continuă a
Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în Practică
Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi pentru ceilalţi);
 Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată): Prin
Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate
Ajutorării celor din Jurul nostru.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau
cinci principii  care au în vedere următoarele:
1.  implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concentrându-se mai
puţin asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea
informării adecvate în vederea luării deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de
sănătate, biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comunicarea, educaţia,
legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile
locale spontane împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând  realiza
menţinerea şi promovarea sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical,
implicarea personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a
întregii populaţii având un rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale. Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind
supuse influenţelor politice sau de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere care le sunt, cu
adevărat, aceste valori.

Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea

sănătăţii:
1.    importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor
valori, adică ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei
atitudini care nu-şi propune să judece un comportament sau o atitudine;
2.    utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3.    promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu
propriile păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi de aceea trebuie înlăturată tendinţa ce
se reflectă în activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile
referitoare la viaţă şi la valorile ei sunt fie corecte, fie greşite

MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII SI PREVENIRII BOLILOR

Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor:

1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.
       
1. Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.

Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de
risc.

McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:

a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale
unei singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si
comportament. Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor
afectiuni nu este mic, frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare
majora din punct de vedere al sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.

b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala
(nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori
infectiosi, toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie
prea mult, carenta de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele
afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate.

c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din
mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in
curs de dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor
sanitare tinde sa ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
       Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
       Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
       Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.

d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la modelul de

viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinte
sociale noi, incapacitatea adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii
noi. Apar modificari de comportament si bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de
boli.

2. Modelul epidemiologic

       Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-

efect).
       Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei specifice
si/sau nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
       Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.
       Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii
actuale este modelul epidemiologic multifactorial.
       Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa
de boli (factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
       Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza
unor actiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.
      
3. Modelul etapelor vietii

       Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de
sanatate si nu celei traditionale.
       Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o
probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice,
ocupationale, medicale, etc. Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii
preventive specifice diferitelor grupe de virsta.