Sistemul circulator

SECTIUNI:

 Inima (cordul)
 Sistemul venos
 Sângele
 Sistemul arterial

Sistemul circulator este cel ce realizează mişcarea sângelui prin ȋntreg organismul.
Inima şi vasele sanguine sunt cele mai improtante componente ale sistemului circulator.
Fiecare bătaie ȋmpinge sângele ȋn vasele de sânge ce transportă: oxigen şi nutrimente
către ţesuturi prin intermediul sistemului arterial şi produşi de degradare şi metaboliţi de
la nivel tisular către cord prin intermediul sistemului venos. Sistemul limfatic este cea de-
a treia componentă a sistemului circulator, iar mecanismul

Anatomia sistemului circulator

Sistemul circulator este alcătuit din două sisteme reprezentate de:
• Sistemul vaselor sanguine;
• Sistemul vaselor limfatice.

Sistemul vaselor sanguine este alcătuit din următoarele componente:

• Arterele – sunt vase ce pleacă de la nivelul cordului şi se ramifică pe traiectul lor la fel
Capilarele – sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formează o reţea difuză ce
realizază numeroase anastomoze şi la nivelul cărora au loc schimburile dintre ţesuturi şi
sânge.
• Venele – sunt vase ce se formează prin unirea reţelei difuze a capilarelor, realizând un
sistem ramificat ce porneşte ȋn mod opus arborelul arterial, de la terminaţii subţiri către
canale progresiv mai largi.

Sistemul limfatic este alcătuit din:

• Un sistem complex de capilare ce colectează limfa de la diferite organe şi ţesuturi;
• Un sistem elaborat de vase ce colecteză şi conduc limfa de la nivelul capilarelor la
nivelul venelor gâtului şi anume: la nivelul confluării dintre vena jugulară internă stângă
şi subclaviculara stângă pentru ductul toracic şi confluarea dintre vena jugulară internă
dreaptă şi subclaviculara dreaptă pentru ductul limfatic drept;
• Organe limfoide şi noduli (ganglioni) limfatici ce sunt localizaţi pe traiectul vaselor
colectoare şi au drept scop filtrarea limfei şi ȋmbogăţirea ei cu limfocite.

Structura vaselor sanguine

Structura vaselor sanguine este una generală reprezentată de cele trei straturi: intima,
media şi adventicea, la care se adaugă diferite modificări şi adaptări specifice fiecărui
sistem.

Cele trei straturi, de la interior spre exterior, sunt:

1. Intima - este alcătuită la rândul ei din mai multe straturi reprezentate de:
• endoteliul ce este localizat la nivelul laminei bazale;
• ţesutul subendotelial ce este reprezentat de ţesut conjunctiv lax şi fibre musculare
netede cu dispoziţie longitudinală şi
• membrana elastică limitantă internă ce este prezentă doar la nivel arterial, fiind
alcătuită din numeroase fibre elastice, cu multiple fenestraţii.
2. Media – este alcătuită din multiple straturi concentrice reprezentate de fibre
musculare ce au o dispoziţie helicoidală, la care se adaugă numeroase fibre elastice,
fibre reticulare, proteoglicani. Această tunica este limitată la exterior de membrana
limitantă externă.

3. Adventicea – este alcătuită din ţesut conjunctiv cu numeroase fibre de colagen de tip
I, fibre elastice dispuse longitudinal. La nivelul vaselor mari, la nivelul adventicei, se
poate identifica şi vasa vasorum ce se defineşte ca fiind un strat ce conţine numeroase
vase ce realizează vascularizaţia adventicei şi porţiunii externe a mediei. Vasa vasorum
este mai bine dezvoltată la nivelul venelor. Ȋn ceea ce priveşte capilarele limfatice,
acestea se pot găsi la nivelul adventicei pentru artere, iar pentru vene, acestea pot
penetra şi ajunge până la medie.

Inervaţia vaselor se realizează prin intermediul unei reţele de fibre nervoase

nemielinizate simpatice ce mai poartă denumirea şi de nervi vasomotori şi formează
nervi vascularis. Fibrele nervoase sunt mai numeroase la nivelul venelor decâ la nivelul
arterelor.
Terminaţiile nervoase aferente de la nivel arterial se pot clasifica ȋn baroreceptori şi
chemoreceptori.

Baroreceptorii se pot identifica la nivelul:

• Sinusului carotidian, localizaţi imediat sub bifurcaţia carotidei primare, iar terminaţiile
nervoase provin din nervul XI;
• Arcului aortic.

Chemoreceptorii se pot identifica la nivelul:

• Corpusculului carotidian, fiind localizat la nivelul bifurcaţiei carotidei şi este alcătuit din
două tipuri de celule glomice;
• Corpusculului aortic, ce este localizat ȋntre subclaviculară şi carotida dreaptă, pe
dreapta şi ȋn apropierea subclavicularei stângi pe stânga.

A. Arterele
sunt vasele eferente de la nivelul cordului, adică toate vasele ce pleacă de la acest nivel.
Au formă tubulară, asemenea unor conducte, şi pe traiectul lor se bifurcă şi se subţiază
totodată, toată circulaţia arterială având aspect arborescent.
Dimensiunile lor sunt diferite, acestea putând fi clasificate ȋn funcţie de acest criteriu:

• Arterele de mari dimenisuni sau arterele elastice sunt reprezentate de: aorta, ramurile
sale mari, subclaviculara, carotida comună, artera iliacă şi arterele pulmonare.
• Arterele medii sau musculare ce mai sunt denumite şi artere de distribuţie sunt
reprezentate de arterele ce realizează vascularizaţia viscerelor.
• Arterele de mici dimensiuni sau arteriole ce se clasifică la rândul lor ȋn arteriole mari şi
mici.

Structura arterelor mari este reprezentată de cele trei tunici elementare: intima, media
şi adventicea la care se adaugă periadventicea, ce are drept scop poziţionarea arterei
pe traiectul său.

Intima este alcătuită din:

• Endoteliu ce se continuă şi la nivelul cordului, constituind endocardul şi este
reprezentat dintr-un epiteliu simplu pavimentos. Celulele endoteliale au drept scop
realizarea unei permeabilităţi selective ce facilitează o difuziune simplă pentru oxigen şi
dioxid de carbon, transportă activ glucoza, aminoacizii şi electroliţii, realizează
endocitoză pentru diverse molecule precum: LDL colesterol, factori de creştere,
transferină. De asemenea, celulele endoteliale ȋmpiedică apariţia trombilor prin controlul
trombozei, trombolizei şi agregabilităţii palchetare, elaborând molecule anticoagulante şi
antitrombotice (prostaciclină, activator al plasminogenului, molecule heparin-like),
molecule protombotice precum factorul von Willebrand şi echilibrează fluxul sanguin şi
reactivitatea vasculară prin intermediul substanţelor vasoconstrictoare şi vasodilatatoare.
• Subendoteliul - este un ţesut conjunctiv cu numeroase fibre de colagen tip I şi tip II,
ȋntr-o matrice bogată ȋn proteoglicani.

• Membrana elastică limitantă internă ce este alcătuită din elastină dispusă lamelar.

Media este alcătuită din lame elastice formate din fibre elastice fuzionate. Acestea sunt
dispuse sub formă de spirale, şi sunt conectate prin punţi. Printre lamele elastice pot fi
identificate şi fibre musculare netede.

Adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, iar la nivelul ei se găseşte şi vasa
vasorum ȋmpreună cu terminaţii nervoase şi are rolul de a fixa arterele pe traiectul lor, rol
suplimentat prin intermediul periadventicei.

Structura arterelor medii şi mici este reprezentată tot de cele trei component de bază:
intima, media şi adventica, ȋnsă cu anumite modificări specifice faţă de arterele de mari
dimensiuni.

Intima este de astă dată aclătuită din endoteliu şi din ţesut endotelial, acesta din urmă
putând fi chiar absent la nivelul arteriolelor. Membrana limitantă elastică internă are un
aspect crenelat pentru arteriole şi pentru arterele medii.

Media este alcătuită din miocite contractile ce sunt dispuse laminar, ȋn 10-38 de straturi
concentrice. Pe lângă miocitele contractile se pot identifica şi miocite secretorii ce
sintetizează matricea extracelulară alături de prostacicline, factori de creştere şi factori
chemotactici. La nivelul mediei poate apărea şi metaplazia fibroelastică din cadrul
aterosclerozei. Numai la nivelul arterelor de calibru mare se poate identifica şi
membrana elastică limitantă externă.

Adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, ce este bogat ȋn colagen de tip I. Vasa
vasorum este prezentă până la nivelul membranei elastice limitante externe, alături de
terminaţiile nervoase. Terminaţiile nervoase de origine simpatică determină pe
musculatura arterială vasoconstricţie (numai la nivelul coronarelor determină
vasodilataţie), iar parasimpaticul determină vasodilataţie.

ca ramurile unui copac, devenind din ce ȋn ce mai mici, alcătuind arborele arterial ce
ȋndeplineşte funcţia de transport la nivel tisular atât a nutrimentelor, cât şi a oxigenului.
 Sistemul circulator

SECTIUNI:

 Inima (cordul)
 Sistemul venos
 Sângele
 Sistemul arterial
Sistemul circulator este cel ce realizează mişcarea sângelui prin ȋntreg organismul. Inima şi
vasele sanguine sunt cele mai improtante componente ale sistemului circulator. Fiecare bătaie
ȋmpinge sângele ȋn vasele de sânge ce transportă: oxigen şi nutrimente către ţesuturi prin
intermediul sistemului arterial şi produşi de degradare şi metaboliţi de la nivel tisular către cord
prin intermediul sistemului venos. Sistemul limfatic este cea de- a treia componentă a sistemului
circulator, iar mecanismul său de funcţionare va fi detaliat ulterior.

Anatomia sistemului circulator

Sistemul circulator este alcătuit din două sisteme reprezentate de:
• Sistemul vaselor sanguine;
• Sistemul vaselor limfatice.

Sistemul vaselor sanguine este alcătuit din următoarele componente:

• Arterele – sunt vase ce pleacă de la nivelul cordului şi se ramifică pe traiectul lor la fel ca
ramurile unui copac, devenind din ce ȋn ce mai mici, alcătuind arborele arterial ce ȋndeplineşte
funcţia de transport la nivel tisular atât a nutrimentelor, cât şi a oxigenului.

• Capilarele – sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formează o reţea difuză ce realizază
numeroase anastomoze şi la nivelul cărora au loc schimburile dintre ţesuturi şi sânge.
• Venele – sunt vase ce se formează prin unirea reţelei difuze a capilarelor, realizând un sistem
ramificat ce porneşte ȋn mod opus arborelul arterial, de la terminaţii subţiri către canale
progresiv mai largi.

Sistemul limfatic este alcătuit din:

• Un sistem complex de capilare ce colectează limfa de la diferite organe şi ţesuturi;
• Un sistem elaborat de vase ce colecteză şi conduc limfa de la nivelul capilarelor la nivelul
venelor gâtului şi anume: la nivelul confluării dintre vena jugulară internă stângă şi
subclaviculara stângă pentru ductul toracic şi confluarea dintre vena jugulară internă dreaptă şi
subclaviculara dreaptă pentru ductul limfatic drept;
• Organe limfoide şi noduli (ganglioni) limfatici ce sunt localizaţi pe traiectul vaselor colectoare
şi au drept scop filtrarea limfei şi ȋmbogăţirea ei cu limfocite.

Structura vaselor sanguine

Structura vaselor sanguine este una generală reprezentată de cele trei straturi: intima,
media şi adventicea, la care se adaugă diferite modificări şi adaptări specifice fiecărui sistem.
Cele trei straturi, de la interior spre exterior, sunt:

1. Intima - este alcătuită la rândul ei din mai multe straturi reprezentate de:
• endoteliul ce este localizat la nivelul laminei bazale;
• ţesutul subendotelial ce este reprezentat de ţesut conjunctiv lax şi fibre musculare netede cu
dispoziţie longitudinală şi
• membrana elastică limitantă internă ce este prezentă doar la nivel arterial, fiind alcătuită din
numeroase fibre elastice, cu multiple fenestraţii.
2. Media – este alcătuită din multiple straturi concentrice reprezentate de fibre musculare ce au
o dispoziţie helicoidală, la care se adaugă numeroase fibre elastice, fibre reticulare,
proteoglicani. Această tunica este limitată la exterior de membrana limitantă externă.
3. Adventicea – este alcătuită din ţesut conjunctiv cu numeroase fibre de colagen de tip I, fibre
elastice dispuse longitudinal. La nivelul vaselor mari, la nivelul adventicei, se poate identifica şi
vasa vasorum ce se defineşte ca fiind un strat ce conţine numeroase vase ce realizează
vascularizaţia adventicei şi porţiunii externe a mediei. Vasa vasorum este mai bine dezvoltată la
nivelul venelor. Ȋn ceea ce priveşte capilarele limfatice, acestea se pot găsi la nivelul adventicei
pentru artere, iar pentru vene, acestea pot penetra şi ajunge până la medie.
Inervaţia vaselor se realizează prin intermediul unei reţele de fibre nervoase nemielinizate
simpatice ce mai poartă denumirea şi de nervi vasomotori şi formează nervi vascularis. Fibrele
nervoase sunt mai numeroase la nivelul venelor decâ la nivelul arterelor.
Terminaţiile nervoase aferente de la nivel arterial se pot clasifica ȋn baroreceptori şi
chemoreceptori.

Baroreceptorii se pot identifica la nivelul:

• Sinusului carotidian, localizaţi imediat sub bifurcaţia carotidei primare, iar terminaţiile
nervoase provin din nervul XI;
• Arcului aortic.
Chemoreceptorii se pot identifica la nivelul:
• Corpusculului carotidian, fiind localizat la nivelul bifurcaţiei carotidei şi este alcătuit din două
tipuri de celule glomice;
• Corpusculului aortic, ce este localizat ȋntre subclaviculară şi carotida dreaptă, pe dreapta şi ȋn
apropierea subclavicularei stângi pe stânga.

A. Arterele
sunt vasele eferente de la nivelul cordului, adică toate vasele ce pleacă de la acest nivel. Au
formă tubulară, asemenea unor conducte, şi pe traiectul lor se bifurcă şi se subţiază totodată,
toată circulaţia arterială având aspect arborescent.
Dimensiunile lor sunt diferite, acestea putând fi clasificate ȋn funcţie de acest criteriu:

• Arterele de mari dimenisuni sau arterele elastice sunt reprezentate de: aorta, ramurile sale
mari, subclaviculara, carotida comună, artera iliacă şi arterele pulmonare.
• Arterele medii sau musculare ce mai sunt denumite şi artere de distribuţie sunt reprezentate
de arterele ce realizează vascularizaţia viscerelor.
• Arterele de mici dimensiuni sau arteriole ce se clasifică la rândul lor ȋn arteriole mari şi mici.

Structura arterelor mari este reprezentată de cele trei tunici elementare: intima, media şi
adventicea la care se adaugă periadventicea, ce are drept scop poziţionarea arterei pe traiectul
său.

Intima este alcătuită din:

• Endoteliu ce se continuă şi la nivelul cordului, constituind endocardul şi este reprezentat dintr-
un epiteliu simplu pavimentos. Celulele endoteliale au drept scop realizarea unei permeabilităţi
selective ce facilitează o difuziune simplă pentru oxigen şi dioxid de carbon, transportă activ
glucoza, aminoacizii şi electroliţii, realizează endocitoză pentru diverse molecule precum: LDL
colesterol, factori de creştere, transferină. De asemenea, celulele endoteliale ȋmpiedică apariţia
trombilor prin controlul trombozei, trombolizei şi agregabilităţii palchetare, elaborând molecule
anticoagulante şi antitrombotice (prostaciclină, activator al plasminogenului, molecule heparin-
like), molecule protombotice precum factorul von Willebrand şi echilibrează fluxul sanguin şi
reactivitatea vasculară prin intermediul substanţelor vasoconstrictoare şi vasodilatatoare.
• Subendoteliul - este un ţesut conjunctiv cu numeroase fibre de colagen tip I şi tip II, ȋntr-o
matrice bogată ȋn proteoglicani.
• Membrana elastică limitantă internă ce este alcătuită din elastină dispusă lamelar.

Media este alcătuită din lame elastice formate din fibre elastice fuzionate. Acestea sunt dispuse
sub formă de spirale, şi sunt conectate prin punţi. Printre lamele elastice pot fi identificate şi
fibre musculare netede.

Adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, iar la nivelul ei se găseşte şi vasa vasorum
ȋmpreună cu terminaţii nervoase şi are rolul de a fixa arterele pe traiectul lor, rol suplimentat
prin intermediul periadventicei.

Structura arterelor medii şi mici este reprezentată tot de cele trei component de bază: intima,
media şi adventica, ȋnsă cu anumite modificări specifice faţă de arterele de mari dimensiuni.

Intima este de astă dată aclătuită din endoteliu şi din ţesut endotelial, acesta din urmă putând fi
chiar absent la nivelul arteriolelor. Membrana limitantă elastică internă are un aspect crenelat
pentru arteriole şi pentru arterele medii.

Media este alcătuită din miocite contractile ce sunt dispuse laminar, ȋn 10-38 de straturi
concentrice. Pe lângă miocitele contractile se pot identifica şi miocite secretorii ce sintetizează
matricea extracelulară alături de prostacicline, factori de creştere şi factori chemotactici. La
nivelul mediei poate apărea şi metaplazia fibroelastică din cadrul aterosclerozei. Numai la
nivelul arterelor de calibru mare se poate identifica şi membrana elastică limitantă externă.

Adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, ce este bogat ȋn colagen de tip I. Vasa vasorum
este prezentă până la nivelul membranei elastice limitante externe, alături de terminaţiile
nervoase. Terminaţiile nervoase de origine simpatică determină pe musculatura arterială
vasoconstricţie (numai la nivelul coronarelor determină vasodilataţie), iar parasimpaticul
determină vasodilataţie.

Microcirculaţia este alcătuită din următoarele elemente:

• O arteriolă;
• Reţeaua de capilare;
• Metarteriole;
• O venulă postcapilară.
Excepţiile de la această regulă sunt reprezentate de glomerulul renal şi sistemul port.

Arteriola are o structură asemănătoare arterelor musculare la care doar membrana elastică
limitantă internă este vizibilă. Rolul arteriolelor este de a realiza rezistenţa vasculară periferică,
apărând astfel tensiunea arterială diastolică. De la nivelul arteriolei vor lua naştere 2-3
metarteriole ce prezintă un diametru mai redus şi sunt lipsite de adventice.
Reţeaua capilară este realizată prin intermediul ramificării arteriolelor, de la nivelul unei
arteriole rezultând un capilar preferenţial, iar din acesta formându-se reţeaua capilară, ce se
concentrează pe capilarul preferenţial ce drenează la nivelul venulei postcapilare.
Capilarele sanguine sunt formaţiuni tubulare cu dimensiuni foarte mici, cu un diametru de
aproximativ 4-14 um şi cu o lungime mai mica de 1 mm. Sunt alcătuită ȋn cea mai mare parte din
endoteliu, iar la nivelul membranei bazale se pot identifica numeroase pericite sau celule
Rouget. La nivelul locului de emergenţă din capilarul preferenţial se găseşte sfincterul
precapilar, ce este prezent şi la nivelul capilarului preferenţial, relaxarea unuia determinând
contracţia celuilalt.

Capilarele pot fi ȋmpărţite astfel:

• Capilare de tip I sau continui sunt repartizate ȋn special la nivelul regiunilor cu schimburi
reduse, pe la nivelul peretelui acestora putând sa treacă numai molecule mici şi gazele.
• Capilarele tip barieră, localizate la nivelul timusului şi ţesutului nervos.

• Capilarele de tip II sau fenestrate ce sunt repartizate ȋn special la nivelul regiunilor cu

schimburi mai intense precum intestinul, pancreasul, glandele endocrine.
• Capilarele de tip III sau sinusoide se pot identifica la nivelul ficatului, a măduvei hematogene,
limfoganglionilor, dar şi a splinei, fiind vase cu traiect sinuos ce prezintă un endoteliu
discontinuu.

Structurile de tip glomus pot fi identificate la nivelul extermităţilor precum vârful degetelor, la
nivelul urechilor, la nivelul lor vena fiind situată ȋn continuarea arterei, membrana limitantă
elastică internă dispărând.

Venula postcapilară are un diametru cuprins ȋntre 10 şi 100 um şi prezintă numeroase pericite şi
colectează la nivelul venulei colectoare, ce drenează la rândul ei la nivelul venei musculare.

B. Venele
sunt formaţiuni tubulare, vase de capacitanţă şi pot fi de asemnea clasificate astfel:

• Vene mari: vena cava superioară, vena cava inferioară, venele pulmonare;
• Vene medii şi mici: vena jugulară externă, vena jugulară internă;
• Venule.
Venele prezintă aceeiaşi structură generală reprezentată de intima, medie şi adventice, ȋnsă la
fel ca şi ȋn cazul arterelor, acestea prezintă anumite specificităţi.

Intima este alcătuită din endoteliu şi ţesut endotelial, ȋnsă membrana limitantă elastică internă
lipseşte.

Media este alcătuită din ţesut muscular, fibros şi elastic, ȋnsă ȋn cantitate mai mică decât la
nivelul arterei omonime.

Adventicea este de această data mai groasă decât la nivel arterial, cu vasa vasorum foarte
bogată şi cu numeroase terminaţii nervoase.
La nivelul porţiunii inferioare a corpului, venele sunt adaptate cu valve ce se formează prin
plierea intimei, fragmentând astfel coloana de sânge, scăzând presiunea de la nivel parietal şi
deteminând o singură direcţie de circulaţie a fluxului sanguin.

C. Vasele limfatice
Vasele limfatice sunt extrem de fragile, straturile lor fiind uneori translucide. Ele sunt ȋntrerupte
din loc ȋn loc de porţiuni ȋngustate, traiectul lor având aspect nodular. Acest aspect este
determinat de prezenţa valvelor, ȋn mod similar venelor. Ȋn ceea ce priveşte structura parietală,
aceasta este similară venelor (intimă, medie, adventice) pentru vasele limfatice mari.

Intima este subţire, transparentă, uşor elastică şi este alcătuită dintr-un strat de celule
endoteliale ce este susţinut de o membrană elastică.

Media este alcătuită dintr-un strat muscular neted şi fibre elastice distribuite transversal.

Adventicea este alcătuită din fibre musculare netede cu dispoziţie longitudinală sau oblică ce se
ȋntrepătrund cu fibre conjunctive de la nivelul ţesuturilor ȋnconjurătoare.
Valvele de la nivelul vaselor limfatice sunt alcătuite din ţesut fibros ȋmbrăcat de ţesut endotelial.
Ȋn ceea ce priveşte forma, valvele sunt semilunare şi sunt ataşate prin intermediul marginii
convexe la nivel parietal, marginile concave fiind libere şi poziţionate ȋn sensul fluxului limfatic.
De obicei, valvele sunt localizate sub formă de perechi, una ȋn faţa celeilalte, ȋnsa uneori se pot
identifica şi anomalii, ȋn special ȋn apropierea anastomozelor. La nivelul vaselor limfatice, spre
deosebire de vene, valvele sunt localizate la intervale mai mici, iar numărul lor creşte ȋn
apropierea organelor limfoide, la nivelul vaselor limfatice cervicale şi ale membrelor superioare.
Pe traiectul vaselor limfatice se pot identifica ganglionii limfatici ce au rol ȋn filtrarea limfei şi
ȋmbogăţirea acesteia cu limfocite.

Fiziologia sistemului circulator

Proprietăţile fiziologice ale vaselor sanguine sunt reprezentate de elasticitate şi contractilitate.
Elasticitatea se defineşte ca fiind capacitatea vaselor de a se destinde şi de a reveni ulterior la
forma iniţială, ȋn funcţie de variaţiile de volum şi presiune.
Prin capacitatea de a se destinde, arterele amortizează pulsul cardiac şi cresc totodată
randamentul inimii, dar şi uniformizează fluxul sanguin, dintr-unul sacadat ȋn unul continuu.
Contractilitatea se defineşte ca fiind capacitatea fibrelor musculare de la nivelul arterelor medii
şi de la nivelul venelor de a se contracta sau relaxa sub acţiunea unor factori nervoşi sau
umorali. Acest fenomen poartă denumirea de vasomotricitate, prin vasoconstricţie sau
vasodilataţie realizându-se creşterea sau scăderea tonusului vascular. De exemplu, daca apare
vasodilataţia la nivelul unei arteriole, la nivelul teritoriului respectiv creşte fluxul sanguin, ȋnsă
pe plan general are loc o scădere a presiunii arteriale datorită direcţionării unei cantităţi de
sânge mai mare ȋn teritoriul respectiv. Vasoconstricţia unei arteriole va determina ischemie ȋn
teritoriul corespunzător, iar pe plan general va determina creşterea tensiunii arteriale.

Circulaţia arterială
Arterele ȋndeplinesc două funcţii majore şi anume:
• Funcţia de rezervor amortizor de contracţie cardiacă;
• Funcţia de canale conductoare ce realizează pomparea sângelui de la nivelul cordului la
periferie pentru a transporta oxigen şi substanţe nutritive la ţesuturi.

Sângele circulă la nivel arterial sub o presiune ce poartă denumirea de presiune arterială.
Datorită distensibilităţii arterelor, contracţia ritmică a cordului este pulsatilă şi fluctuantă
deoarece presiunea din timpul sistolei este mai mare decât cea din timpul diastolei.
Arteriolele reprezintă rezistenţa vasculară periferică şi determină scăderea cu 50% a presiunii
sanguine.

Circulaţia venoasă
Venele prezintă pereţi subţiri ce sunt capabili să ȋşi modifie forma ȋn funcţie de volumul de sânge
circulant. Volumul de sânge este direct proportional cu presiunea venoasă. Când presiune
venoasă este scăzută, volumul de sânge din interiorul lor este scăzut, acestea colabându-se. Pe
măsură ce presiune venoasă creşte, pereţii venelor se expandează la fel ca pereţii unui balon.
Ȋntoarcerea venoasă necesită o pompă, asemănător inimii, care să faciliteze ȋntoarcerea sângelui
de la nivel periferic la nivelul inimii. Principala pompă este reprezentată de muscuatura
picioarelor, repsonsabilă de cea mai mare parte a ȋntoarcerii venoase. La nivelul piciorului se
regăseşte o reţea venoasă ce funcţionează tot ca o pompă, având un rol secundar, după cea
anterior menţionată. Cu fiecare pas făcut, piciorul şi muşchii gambei se contract şi pompează
sângele prin sistemul venos ȋmpotriva gravitaţiei, spre partea drepată a inimii, ce conţine sânge
venos.
Pentru realizarea unui flux unidirecţional la nivelul sistemului venos, sunt necesare valve
integre. Funcţionarea corespunzătoare a valvelor este necesară şi pentru realizarea unei
ȋntoarcerii venoase normale. Valvele de la nivelul sistemului venos funcţionează asemănător
treptelor unei scări, susţinând coloana de sânge până cand aceasta ajunge la nivelul camerelor
drepte ale inimii.
Prin intermediul sângelui venos sunt transportaţi metaboliţi de la nivel tisular şi sânge ȋncărcat
cu dioxid de carbon către camerele drepte ale cordului, iniţial la nivelul atriului drept prin
intermediul venelor cave superioară, respectiv inferioară. Din atriul drept sângele venos ajunge
la nivelul ventriculului drept şi de aici ȋn artera pulmonară ce ȋl transportă la nivelul plămânilor,
unde dioxidul de carbon este eliminat pe cale respiratorie şi este ȋnlocuit cu oxigen, sângele
oxigenat ȋntorcându-se prin intermediul celor patru vene pulmonare la nivelul atriului stâng,
ventriculului stâng şi ulterior la nivelul aortei, ce face parte din circulţia arterială.

Circulaţia limfatică
Aceasta realizează drenajul lichidului interstiţial, reglând presiunea interstiţială şi recuperând
totodată proteinele, menţinând astfel o concentraţie scăzută ȋn interstiţiu a proteinelor. Funcţia
principală a sistemului limfatic este de a readuce ȋn circulaţie excesul de lichid interstitial şi de a
transporta particulele de mari dimensiuni din interstiţiu ȋn sânge.
Ȋn ceea ce priveşte sistemul limfatic de la nivel intestinal, la acest nivel capilarele limfatice joacă
un rol esenţial ȋn absorbţia nutrimentelor, ȋn special al lipidelor. De fapt, cele două funcţii
pricipale şi anume drenarea lichidului interstiţial şi recuperarea proteinelor se ȋntrepătrund, o
presiune oncotică scăzută ȋn intestiţiu limitând fluidul ȋn exces filtrat prin intermediul capilarelor
sanguine ce ar trebui să ajungă tot la nivelul circulaţiei sanguine prin sistemul limfatic.