.

EDUCATIE PENTRU SANATATE

C1

Definitia sanatatii

Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția

următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și
social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”.
Mai târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață
productivă social și economic”.
Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul
holistic, ecologic, care are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi
determinismul complex.

Conceptul de sănătate

„Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic.”

• „Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boală, ci şi expresia unei
rezerve de energie care să-i permită a trece prin situaţii de boală sau criză, fără
urmări” …
• „Sănătatea este acea stare complexă de bine general fizic, mental şi social” (OMS).
• Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a unui
organism neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele
funcţionează normal (organism în homeostazie), stare în care, cum spunea P.
Valery, funcţiile necesare se îndeplinesc „insensibil sau cu plăcere”.
Componentele sănătăţii :
 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine
Grade ale sănătăţii:
 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară
 Conceptul de boală

Pentru limba română, termenul de boala este de origine slavonă şi semnifică

în accepţiunea curentă, laică, “o abatere de la starea de sănătate”.
Boala este definită după Dicţionarul medical român : „ deviere de la starea de
sănătate din cauza unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor
agenţi din mediul extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la normal cu
consecinţe nedorite asupra confortului personal şi activităţii sociale”.
Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia
pacientul îşi reia activitatea normală.
Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea
permanentă, parţială sau totală, este o alterare organică sau funcţională care
obligă bolnavul să-şi modifice modul său normal de viaţă şi care persistă mai
mult timp
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită
faptului că boala (stare obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de
suferinţă personală (stare subiectivă).
Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de
perspectiva din care este privită:
-formă particulară de existenţă a materiei vii
-abatere de la normă
-consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici
-semne, simptome, disfuncţii
-manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se
relaţionează cu alte concepte:
-deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în
funcţionarea fizică şi psihică optimă a individului
-dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în abilităţile
de auto-îngrijire
-handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
-suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor

Promovare sanatatii

Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi

colectivităţilor posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra determinanţilor
sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă un
concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare
atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai.
 Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi
mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având
drept scop asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO,
Health Promotion Glossary, 1989).
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare
multidimensională de îmbunătăţire a stării de sănătate, care include activităţi
de educaţie, activităţi de promovare a unor schimbări comportamentale şi de
stil de viaţă, politici şi măsuri legislative

Educatia pentru sanatate

Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a

instrucţiei generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol
în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în
realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea
voinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol
ce se cuvine sănătăţii.

Trecerea de la educaţia pentru sănătate la promovarea sănătăţii

Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :

1. Conştientizare (a faptului că anumite comportamente reprezintă un risc
pentrusănătate)
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc)
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc)
4. Persuasiune (informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite
pentru a menţine atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de
adoptare a măsurilor de schimbare de comportament)
5. Comportament (practicarea comportamentelor sanogene)
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene)
7. Prozelitism (zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentale
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare
multidimensională de îmbunătăţire a stării de sănătate, care include activităţi
de educaţie, activităţi de promovare a unor schimbări comportamentale şi de
stil de viaţă, politici şi măsuri legislative.

Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate

Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează în scopul:

=creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei în domeniul prevenţiei
bolilor, al sanogenezei, al protecţiei mediului ;
=formării
= dezvoltării unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
=antrenării maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătăţii prin
crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele
sănătăţii publice.

Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:

=al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii
cu atât rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
=al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane
specializate are impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
=al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a
statului.