Zama Luminita

Anul III A

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

ÎN PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

“Majoritatea oamenilor sunt fericiti în măsura în care hotarăsc sa fie”.

Relaţia dintre cadrele medicale şi pacient nu trebuie să fie una pur formală, ea trebuie să se
transforme într-un parteneriat.

Responsabilitatea fundamentală a ASISTENTEI MEDICALE are patru puncte cardinale:

1. să promoveze sănătatea
2. să prevină boala ;
3. să reinstaureze sănătatea ;
4. să aline suferinţa.

Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boala, ci şi expresia unei rezerve
de energie care să-i permită a trece prin situaţii de boala sau criză, fără urmari. Sănătatea este
acea stare complexă de bine general, fizic, mental şi social.

Prin sănătate se înţelege starea unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se
face în mod normal şi regulat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea ca „o
completă bunăstare fizică, mentală şi sociaă, care nu constă numai în absenţa bolii şi a
infirmităţii". Această definiţie are meritul de a sublinia interacţiunea dinamică şi interdependentă
dintre cele trei componente ale sănătăţii („triunghiul sănătate"): dimensiunea biologică
(dezvoltarea somatică armonioasă, integritatea structurală şi buna funcţionare a diferitelor organe
şi sisteme), dimensiunea psihologică (echilibru psihic, capacitatea de a percepe realitatea în mod
adect) şi dimensiunea socială (adaptarea în familie şi societate, aptitudinea de a sili relaţii
interpersonale armonioase). În opinia comună, a fi sănătos înseamnă a te simti bine, a avea un
organism echilibrat din punct de vedere fizic şi psihic. Sănătatea mai poate fi definită ca starea în
care omul nu este constient de funcţionarea organismului. După părerea poetului francez PAUL
VALERY (1871-l945), „sănătatea este starea în care funcţiile necesare se îndeplinesc insensibil
sau cu placere".

Dupa TUDOR MUSATESCU (1903-l970), dramaturg şi umanist roman, „Viaţa are

o durată calculată riguros matematic. Începe cu prima respiraţie şi se termină cu ultima
suflare indiscutabil, sănătatea reprezintă darul cel mai important şi în acelaşi timp cel mai
util al omului. A fi sănătos, a trai mai mult şi a trai mai bine, au fost dorinţele pe care
oamenii şi le-au asezat întotdeauna la temelia destinului lor. Poetul latin MARTIAL (40-l04)
în Epigrame spunea: „Non est vivere, sed iere, vita". (Nu-i totul să traieşti, ci să fii sănătos).
Dacă scădem - spune poetul - din zilele noastre timpul consumat de tristeţi grave şi dureri
chinuitoare, ajungem dintr-un salt de la copilarie la bătrâneţe. Deviza lui Juvenal (60-l40), poet
satiric român, „Mens sana în corpore sano" (O minte sănătoasă într-un corp sănătos) ne spune ca
omul cu aderat înţelept nu cere cerului decât „sănătatea spiritului împreună cu sănătatea
corpului". Dar nimeni nu este perfect sănătos. Nici cel mai exhaustiv (complet) examen medical
nu poate garanta o sănătate perfectă şi o receptivitate nulă a organismului faţă de boală.

Orice om ştie din experienţa ce este boala. Cu toate acestea, încercarea de a formula o definiţie a
bolii este greu de făcut, sănătatea şi boala sunt două concepte corelative, care nu pot fi definite
decât simultan şi niciodata unul fără altul. Dacă nu ne mulţumim cu constatarea că a fi bolnav
înseamnă a nu fi sănătos, definim boala ca o deviere de la starea de sănătate, datorită unor
modificări ale mediului intern sau acţiunii unor agenţi din mediul extern. În felul acesta locul
unei boli, compus din diferite simptome, este expresia consecinţelor imediate ale leziunilor
produse în totalitatea reacţiilor declanşate în vederea apărării organismului. După medicul şi
endocrinologul român ŞTEFAN MINCU (1903-l997), boala este „o formă particulară de
existenţă a materiei vii, caracterizată prin apariţia unui produs patologic care tulbură unitatea
parţilor în organism şi a organismului cu mediul, urmată de scăderea, creşterea sau vicierea
schimburilor metabolice şi delimitarea sau dispariţia libertăţii şi capacităţii de muncă".

Omul este permanent înconjurat de agenţi sau fenomene producătoare de boală. Prin ele însele,
aceste fenomene producatoare de boală sunt nedăunatoare, atăta timp cât nu are loc o
interacţiune a lor cu omul. De exemplu, drogurile, alcoolul, ţigarile ca atare nu sunt periculoase,
până când omul nu începe să le folosească.
Să apelăm în mod profilactic la ajutorul medicului, pentru ca se ştie că mai uşor previi o boală,
decât o vindeci: să mergem deci la medic nu numai când suntem bolnavi, ci periodic, în plină
stare de sănătate. Un vechi proverb chinez spune: „Omul înţelept previne bolile, nu le tratează".
Orice măsură (igieno-dietetică, farmacologică), menită să prelungească viaţa,va fi eficientă dacă
se ia în perioada premergatoare instalării semnelor de îmbătrânire.

Baza pentru învingerea bolii este încrederea reciprocă dintre medic şi bolnav, stabilirea unor
relaţii de luptători solidari împotriva bolii, în sprijinul sănătăţii.

Ceea ce trebuie facut pentru vindecarea bolnavului reprezintă totdeauna o retetă individuală.
Medicina generală este medicina bolnavului şi nu a bolii. Medicina trebuie să se adreseze
persoanei şi nu unui corp viu. Numai cunoaşterea profundă a personalităţii bolnavului, a
contextului său socio-cultural, poate asigura succesul actului medical terapeutic sau recuperator,
integrarea socio-profesională a acestuia.

Scopul medicinii contemporane este promorea sănătăţii. Activitatea de informare şi educare

sanitară a publicului trebuie să incite oamenii să dorească sănătatea, să caute mijloacele pentru a
o obţine şi pentru a o păstra. Fluxul informaţional difuzat prin intermediul diferitelor forme de
mas-media a ridicat nivelul de înţelegere asupra bolilor, asupra mijloacelor terapeutice de
ameliorare şi vindecare şi a dus la creşterea exigentelor faţă de problemele de sănătate
individuală şi comunitară.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) consideră educaţia sanitară „arma cea mai puternică a
sănătăţii publice". Educaţia sanitară urmăreşte nu numai prevenirea şi promorea sănătăţii în
prezent, ci şi pregatirea omului, sub raportul sănătăţii, de-a lungul întregii vieţi, pentru a se putea
adapta neîncetat permanentelor mutaţii care au loc în viaţă, pentru a fi înarmat împotriva
agresiunilor biologice şi emoţionale ale mediului care se ivesc în procesul evolutiv al vieţii.
Educaţia este, în ultima instanţă, parghia care contribuie la menţinerea şi promorea sănătăţii, -
„Educaţia sanitară singură, spunea marele nostru istoric, NICOLAE IORGA (1871-l940), ar face
mai mult decât toate spitalele împreună".
Nimeni nu poate da decât ceea ce are!