Sănătatea și modele ale sănătății

Sănătatea este definită ca „o stare de bine din punct de vedere biologic, psihologic și
social” (Organizația Mondială a Sănătății- 1946)

Această definiție unanim acceptată indică o abordare holistică a sănătății, luând în

considerare următoarele dimensiuni:

- biologică- integritate anatomică și funcționarea aparatelor și sistemelor în limite normale cu

menținerea homeostazei organismului

- psihologică- funcționare cognitivă optimă, echilibru emoțional, realizarea aspirațiilor,

comportament sanogenic

- socială- îndeplinirea eficientă a rolurilor sociale și a atribuțiilor profesionale, relații sociale

armonioase

Celor trei dimensiuni OMS a adăugat în anul 1998 dimensiunea spirituală, pe care încă
din anul 1984 a considerat-o parte integranta a strategiei pentru sănătate.

Dimensiunea spirituală implică fenomene non materiale care țin de domeniul

credințelor, valorilor morale și ideilor înnobilatoare, prezente în mintea și conștiința ființei
umane.

Componentele și gradele diferite pe care le presupune sănătatea:

- Absența bolii, disfuncției și dizabilității

- Rezistența fizică și fiziologică
- Atitudinea pozitivă față de viață (a percepe sensul și semnificația vieții)
- Asumarea controlului propriei vieți
- Acceptarea de sine
- Relaționarea socială pozitivă
- Stare subiectivă de bine (satisfacție, fericire)

1
 Grade ale sănătății

- Sănătate optimă
- Sănătate
- Sănătate precară
- Sănătate foarte precară

Noțiunea de normal, aplicată la om, înseamnă că acesta este conform normelor

speciei umane sănătos din punct de vedere psihic și fizic.

Sănătatea psihică poate fi considerată o stare înscrisă în perimetrul normalității- întrucât

presupune o adaptare eficientă la solicitările mediului, în concordanță cu răspunsurile
majorității mebrilor comunității- dar implică și buna funcționare a proceselor și funcțiilor
psihice.

Sănătatea psihică se referă și la percepția adecvată a lumii externe, autoapreciere

corectă, autonomie, capacitate de creație și de dezvoltare personală.

Factorii determinanți ai sănătății

a. Factori externi

- biologici: bacterii, virusuri, paraziți

- fizici: temperatura și umiditatea aerului, radiațiile

- chimici: elemente sau substanțe chimice existente în mediu sau sintetizate de om

- sociali: suportul social, relațiile sociale, , resurse socio-economice

b. Factori interni

- biologici: genetici,constituționali, imunologici și biochimici

- psihici: cogniții, comportamente, emoții,percepția și răspunsul la stres

- spirituali: idealurile, valorile și credințele individului

- culturali: nivelul de cunoaștere, apartenență religioasă

Comportamente sanogenetice și factorii care le influențează

Comportamentul se definește ca:

2
- ansamblul manifestărilor obiective ale unui individ prin care își exteriorizează viața psihică,

- modalitatea unei persoane de a reacționa la factorii de mediu și de a acționa în anumite

împrejurări sau situații.

Condițiile de lucru, resursele financiare ale individului, nivelul de cunosștințe, religia,

anturajul, familia, școala sunt factori care pot influența comportamentele sanogenetice.

Modele teoretice care explică formarea comportamentelor sanogenetice:

1. Modelul convingerilor despre sănătate- explică factorii cognitivi care determină un

individ să adopte comportamente sanogenetice

2. Modelul învățării sociale- este un model explicativ care ne arată că, multe dintre
comportamentele noastre sunt învățate prin imitare, datorită persuasiunii sociale sau prin
întăririle primite de la cei apropiați.

3. Teoria motivației pentru protecție- un element hotărâtor în adoptarea comportamentelor

sanogenetice este reprezentat de teama individului de a nu se îmbolnăvi. Această teamă este
motivată de frecvența crescută a bolii respective în populație și de severitatea acestei
afecțiuni.

4. Teoria social cognitivă- consideră că adoptarea comportamentelor sanogenetice se axează

pe evaluarea raportului dintre beneficii și costuri, ținând cont de exemplul celor din anturaj
care au adoptat același comportament.

Teoriile etapelor de modificare comportamentală- aceste modele descriu etapele prin care
trece un individ în procesul de adoptare și menținere al altui comportament și barierele față de
schimbare întâmpinate în diferite etape.

Modelul Transteoretic al schimbării comportamentale- acest model include: etapele

modificărilor, procesele schimbării, echilibrul decizional, și stima de sine

Factorii psihologici implicați în menținerea sănătății

Rolul factorilor cognitivi în sănătate

1.Premisa centrală a teoriei social cognitive este că omul își reglează comportamentul pe baza
expectanțelor, a planificării și predicției situațiilor și consecințelor acțiunilor întreprinse.

Principalele dimensiuni cognitiv- atitudinale ale personalității studiate în psihologia sănătății:

3
Autoeficacitatea- un concept propus de A. Bandura în 1982, ce reprezintă capacitatea
autopercepută de a face față unor situații specifice.

Optimismul definit de Scheier și Carver, astfel: „este o tendință generală, relativ stabilă, de a
avea o concepție pozitivă asupra viitorului și experiențelor vieții și o trăsătură magică” în
predicția sănătății, a stării de bine, a emoțiilor pozitive și a recuperării din boală.

Sentimentul de coerență - concept propus de Antonovski și definit de acesta ca o orientare

globala față de lume care este percepută ca fiind explicabilă, predictibilă, flexibilă și plină de
semnificații.

Locul de control intern - reprezintă convingere unei persoane că evenimentele pot fi

controlate și influențate datorită capacităților și aptitudinilor sale.

Robustețea- este un concept introdus de Kobasa și reprezintă un cumul de trăsături de

personalitate care conferă rezistență la stres și anume:- stima de sine- dimensiunea evaluativă
a imaginii de sine, formându-se din copilărie, pornind de la părerile și reacțiile celor din jur.
Aprecierile și criticile acestora sunt interiorizate de către copil, determinând o stimă de sine
crescută sau scăzută.

Rolul factorilor emoționali în sănătate

Afectivitatea pozitivă- are efect mobilizator stimuând activitatea mentală și fizică.

Facilitează procesarea cognitivă eficientă și accesarea informațiilor relevante din mediu.
Mobilizează persoana să își atingă scopurile propuse.

Numeroase studii au demonstrat că exteriorizarea emoțiilor, în special a celor negative prin

scris, pictură, verbalizare, dans și cântat, contribuie la menținerea sănătății și la prevenirea
bolilor psihosomatice.

Afectivitatea negativă- ca tendință generală a persoanei de a experimenta stări de tristețe,

pesimism, descurajare, determină efecte negative asupra stării de sănătate

Bibliografie:

Psihologia Sănătății- curs universitar Asistent Universitar Dr Carmen Răpițeanu

Psihoterapie- Editura Ştiinţifică Bucureşti Ionescu, G.,

4
5