Schizofrenia, particularități la copil

Conceptul de psihoză a fost, vreme de peste un secol,noțiunea principal a psihiatriei ca

ramură a medicine.
Misterul nebuniei, predat spre studiu și gestionare medicine psihiatrice, avea și are în
centrul ei bolile schizofreniei și tulburările maniaco-depresive, pe care Kraeplin le-a polarizat
la începutul sec XX ca principale psihoze endogene.
Termenul de psihoză a fost introdus cu intenția de a crea un concept semiotic pentru
tulburările psihice, care erau plasate până atunci împreună cu cele neurologice sub conceptual
generic de „nevroze”, în ideea că toate își au o bază în perturbarea sistemului nervos.
În psihiatrie, termenul de nevroză s-a păstrat în cursul sec XX, cu înțeles de
„psihonevroză” polarizându-se cu cel de psihoză.
În sec XX, până la DSM III (1980) conceptual de psihoză s-a utilizat în psihiatrie, în
primul rând cu înțelesul unei tulburări psihice grave în care subiectul își pierde conștiința
bolii. Acest fapt o deosebește de nevroze.
În DSM III, definiția restrânsă a psihozei, se referă la prezența unor simptome, mai
precis a delirului și a halucinațiilor accentuate, fără insight. O definiție mai relaxantă acceptă
halucinațiile proieminente dar criticate. O definiție largă include alte simptome pozitive ale
schizofreniei –vorbire dezorganizată, comportament serios dezorganizat sau cataton.
Schizofrenia este caracterizată în prezent din punct de vedere al
simptomatologiei prin coexistența unor simptome din trei grupe:
- Schizo + caracterizat prin halucinații și deliruri bizare
- Schizo -dezorganizante caracterizat prin dezorganizare ideo-verbală și
comportamentală
- Schizo - caracterizat prin deficit de atenție, alogie, anafectivitate, asociabilitate,
anhedonie (incapacitatea de a simți plăcerea), abulie (scăderea sau pierderea voinței)
În concluzie, schizofrenia este o psihoză cronică, procesuală, caracterizată prin
disocierea personalității. Persoana pierde contactul cu realitatea, apar profunde tulburări ale
gândirii și ale afectivității. Boala are o evoluție deteriorantă.
Simptome:

1
 Kurt Schneider împarte simptomele din schizofrenie în simptome de gradul I și
simptome de gradul II. Dacă se întâlnesc ambele, stabilirea diagnosticului este ușoară. Dar
cele de gradul II, nu sunt suficiente pentru un diagnostic pozitiv.
Simptome de gradul I:
- Sonorizarea (ecoul) gândirii- înseamnă ruperea de unitatea gândire- limbaj, cu o ascuțire a
laturii fizice a fenomenului. Persoana are impresia ca este prizonierul unei gândiri sonore,
deoarece își aude cu voce tare gândurile.
- Dialogul vocilor- pentru el vocea reprezintă un strain pe care îl laude comentând propria
activitate, îi dă ordine contradictorii, I se adresează pe un ton imperative și pare extreme de
periculos
- Vocile pe care le aude comentează propria activitate
- Sindromul Kandinski- Clerambault, constând în pseudohalucinații (depersonalizare,
derealizare, percepții delirante, dispoziția delirantă, intuția delirantă, idei de relație) și idei de
influență, mai ales influențe corporale, transmiterea gândurilor din exterior, senzații deosebite
transmise din exterior. Ca exemplu, sunt convinși că emoțiile nu sunt ale lor, ci vin din
exterior.
Simptome de gradul II
- celelalte halucinații (optice, gustative, olfactive, cenestezice) și intuiții delirante
Schizofrenia apare la 0.85%- 1% din populație. Îmbolnăvirea apare și sub vârsta, la
copii, dar cu multe particularități care nu seamănă cu tabloul adultului
Cauzele apariției schizofreniei
1. Genetice: dispoziție specifică poligenică, frecvența bolii este mult mai mare la rudele
schizofrenilor
2. Infecțioasă: boala apare în catatoniile acute febrile
3. Ipoteza organogenă (a schizofreniei latente) susține existența unei personalități premorbide
schizoide
4. Factorii de mediu: - familia schizofrenicului nu este un nucleu, este o familie ciudată în
care fiecare are o independență și o neprecizare de rol ieșită din comun
- familia prezintă un character schismatic și divergent al opiniilor , în
casă este o atmosferă irațională, paranoidă, preocupări incestuoase, izolare socio culturală
- poate fi vorba despre un minus sexual între părinți, sau poate fi vorba
despre o structura familiară patologică cu o mamă schizofrenigenă (rece sau extrem de
posesivă, tiranică, care manevrează copilul) și un tată pasiv și ineficient.
Evoluție

2
O schizofrenie tratată în primii trei ani are șanse mari de remisie
Este însă foarte cunoscut faptul că 75% din cazuri au debuturi mascate și latente care se întind
pe ani de zile.
Se produce astfel un fenomen paradoxal: tot ce numim în copilărie nevroze, psihopatii, reacții,
se pot dovedi ulterior debuturi de schizofrenie
La copil, termenul de schizofrenie a fost introdus pentru prima oară în patologia infantilă de
către Potter în 1993. Majoritatea autorilor adoptă o atitudine prudentă, menționând în cadrul
schizofreniei doar formele ce apar după vârsta de 10 ani. Se consider că 1-5% din
schizofreniile adultului debutează în copilărie. Prevalența bolii în copilărie este de 3-4 la mie.
La copil, spre deosebire de adult, din cauza insuficientei dezvoltari a funcțiilor psihice, a
experienței de viață redusă, a insuficientei delimitări dintre imaginar și real, simptomatologia
este mai slab conturată, mai săracă, mai ștearsă și uneori modificată de existența- mai ales la
vârstele mici- unui sindrom defectual.
Diagnosticul schizofreniei infantile
- Dificil datorită varietății manifestărilor psihopatologice, absenței unor modificări
paraclinice caracteristice și faptului că numeroase alte afecțiuni pot prezenta în cursul
evoluției lor un aspect schizofreniform.
- Diagnosticul de excludere la copil și adolescent se sprijină pe datele clinic- evolutive,
anamnestice și paraclinice (de excludere).
Diagnosticul diferențial se face cu
- Manifestările nepsihotice: nevroză, tulburări de comportament și personalitate,
tulburări organice
- Episodul maniacal din psihoza maniac- depresiva ridică problem de diagnostic
diferențial în special cu forma hebefrenică a schizofreniei, iar episodul depresiv cu
forma catatonică
- Tulburările de personalitate de tip schizoid, care apar la unii copii în perioada
pubertății și adolescenței, ca urmare a amplificării sensibilității, susceptibilității și
dificultăților de socializare. Acestea se diferențiază de schizofrenie prin caracterul lor
temporar și prin absența alurii procesuale a bolii
- Psihozele organice- infecțioase, toxice, traumatice, tumorale, etc
- Formele severe de oligofrenie și afazia congenitală crează problem de diagnostic cu
forma autistă a schizofraniei infantile
Forme de schizofrenie infantilă
1. Schizofrenia sugarului (Bender)

3
- apare la sugar încă din primul an de viață, pe linie ereditară
- se înregistrează un process de dizarmonie în dezvoltare cu o nedezvoltare corespunzătoare
pe
plan motor (diferitele comportamente motorii se dezvoltă neregulat și inegal), care duce la
retard. Pe planul dezvoltării cognitive, în schimb apare o dezvoltare precoce (gângurit,
cuvinte)
- copilul manifestă anxietate constituțională, o anxietate pentru care nu are motive, devenind
temător în raport cu mediul înconjurător și cu intrarea în câmpul lui de observație a
persoanelor
străine.
- apar, de asemenea, tulburări neurovegetative de tip circular, digestive, termic, cu o mare
instabilitate de la o zi la alta
- pe plan comportamental, copilul este într-o stare de distonie neurovegetativă foarte
accentuate,
cu mișcări stereotype, fără intenționalitate în raport cu lumea înconjurătoare.
- în ansamblu, avem de-a face cu o dezvoltare insuficientă și inegală.
2. Schizofrenia simbiotică hiperkinetică (Margaret Mahler)
- apare în perioada 30 luni- 6 ani, fiind caracteristă în special preșcolarilor
- caracteristicile principale sunt hiperkinezia și imposibilitatea de a se diferenția de mama-
este
atât de symbiotic legat de mama încât nu se poate desprinde
- tulburarea începe brusc, în plină stare de sănătate
- în câteva săptămâni își pierde achizițiile și comunicarea, apoi totul se oprește (demențiere)
- copilul manifestă crize de agitație psihomotorie ce apar pe un fond de instabilitate
permanenta, - are tulburări de somn cu fenomene de pavor nocturne și crize de plans
nemotivate cu
manifestări de opoziție zgomotoasă.
- pe un fond de anxietate permanent se manifestă o sensibilitate exagerată la frustrări
affective,
nu suportă cea mai mica tendință de îndepărtare a mamei
- este logoreic, cu character stereotip
- apare tendința marcată de încorporare, transformare corporală.
3. Perioada de latență 6-12 ani
- aceasta este o perioadă de dezvoltare a copilului caracterizată prin echilibru psihic și o

4
 dezvoltare mai accentuate pe plan somatic
- tulburarea apare după o perioadă de acuze somatice de ani de zile în care se caută motivul
suferinței, boala luând la început forma unei suferințe organice și de aceea debutul nu poate
fi
stabilit cu precizie.
- pe neobservate se produce o restrângere treptată a interesului față de mediu și apariția
procesului de deficit, marcat de o serie de dificultăți școlare și randament diminuat.
- copilul devine tot mai dezinteresat de lume, este în permanență oboist și prefer să alunece
treptat spre inactivitate (până și jocul devine o dificultate)
Pe plan somatic se debilizeaza:
- scade în greutate,se topește masa musculară, devine stângaci, apar semne de hipogenitalism
și are o expresie hipomimică
- pare că ridică preocupări complexe, dar nu mai poate rezolva situații concrete (are înclinații
spre o filosofie sterile)
- se înregistrează o reducere a capacității de contact, mai ales cu cei dragi, tendințe de izolare,
mai ales autism
- comportamentul devine repetitiv, încărcat de stereotipuri dar și de comportamente bizare,
șocante
Pe plan comportamental pot apărea două evoluții ale tulburării:
- Fie spre eretism- copilul este agresiv, expansiv, provoacă stricăciuni cu o luciditate
impresionantă, intoleranță la frustrări, stări de furie, fobii, mișcări și comportamente
imprevizibile fără explicație, neglijent, bucuria de a murdări obiectele, revolta pe lumea
înconjurătoare,
- Fie pe linia restrictivă- negativism, inhibiție, mutism, anorexie, refuz școlar. Este foarte
greu
de stability contactul cu un astfel de copil, deoarece este într-o permanent apărare, este
ciudat
în exprimare și nu acceptă contactul ochi- ochi. Privirea lui, deși pare atentă, are o notă de
indiferență. Mimica este labilă, schimbătoare, adesea discordantă cu ceea ce vorbește, iar
zâmbetul este rece, ciudat, permanent (nu poate fi disimulat)
Copilul manifestă:
- un deficit psihologic discordant cu nivelul de instrucție, funcțiile de cunoaștere sunt
mai tare atinse decât în schizofrenia adultului: percepția este bună, dar apare hipoestezia
senzorială; imaginația este alterată (fabulație patologică) și rareori apar halucinații

5
- gândirea este unitară la început ca dinamică, dar între timp începe procesul de disociere:
este
o gândire abstractă, cu elemente obsesiv fobice, ruminații, ideidelirante și prevalente
- pe planul limbajului se manifestă tulburări de vorbire: mutism, paralogii sau recădere la un
nivel inferior de achiziții)
- pe plan afectiv distanțare față de valorile pozitive, iritabil, morocănos,treptat apare
indiferentismul și dezinteresul pentru lumea înconjurătoare, stări disforice nemotivate
(plans).

Activitatea: hipokinetică, hipobulică, diminuare a activității. Pe acest fond apar stări de furie,
copilul își pierde capacitatea de inițiativă, se supune la convențiile din jur, se manifestă ca un
automat
Personalitatea evoluează cronic, spre destrămare, tendințe de autism, dedublare, treptat
pierderea contactului cu mediul.
4. Schizofrenia infantilă propriu zisă (Bleuler)
- începe între 7-14/15 ani, când se produce o disociație între funcții și în fiecare funcție
- se caracterizează prin ambivalență (copilul nu are siguranță în ceea ce spune și face)
- elementul dominant este delirul de încorporare și delirul de relație (apare o relaționare
particular cu lumea)
Percepția:
- disfuncție senzorială – pierdere a integrării între câmpurile senzoriale, fapt care duce la
pierderea treptată a contactului cu realitatea și de aici decurge nesiguranța
- hiperestezie senzorială- trăiește toate informațiile la modul dureros
- tulburări în percepția spațiului, timpului și schemei corporale
- derealizări, depersonalizări,
- halucinații: - auditive (cele mai caracteristice, mai ales pseudohalucinații: își aude gândurile,
i se fură gândurile
- vizuale: terifiante, legate de anxietăți
- gustative
- olfactive- legate de alterarea relației cu părinții- crede că vor să-l omoare
Gândirea:
- tulburări de dinamică – tendința de stereotipie, perseverații, blocaje, merge până la
fenomenul de baraj
- devine mai voalată- character de aproximație în ceea ce spune

6
- tendința la abstracțiuni, oboseală mintală
- tulburări expresive
-delir sistematizat de persecuție
Afectivitatea:
- tulburări ale echilibrului dispozițional- tendința către indiferentism
-își pierde semnificația afectivă în lumea înconjurătoare
- rigiditate afectivă- nu are loc trecerea de la o stare la alta
- pierde raportul afectiv cu anturajul
- tendința de persiflare- face glume proaste
Activitate:
- hipovulie- alterarea voinței
- hipokinezie- topirea activității
- ambivalență- nu are capacitatea de decizie
- parakinezii- activități șocante, stereotipii, poziții vicioase, modificările expresiei fizice a
corpului
- manierisme, grimase, râs exploziv, pierde fluența mișcării
- tulburări de activitate în toate domeniile – vorbire, scris, expresie plastic
- activități impulsive, bruște, neprăvăzute
-tulburări de activitate instinctivă
Personalitatea:
- întâi ăși manifestă frica permanent că își pierde controlul
- apoi îl deranjează foarte mult faptul că este sub influența unor forte externe
- apare un fenomen de dedublare, până la apersonalizare sau tranzitivism
Conștiința:
- Pierderea conștiinței de boală, nu are critica stării, nu recunoaște suferința

Bibliografie
Iuliana Dobrescu - Psihiatria copilului si adolescentului, 2003,
Schizophrenia – seria The Facts, ediția a IV-a, 2019 – Ming T. Tsuang, Stephen V. Faraone,
Stephen J. Glatt; Oxford University Press
Schizophrenia, ediția a II-a, 2015 – David Castle, Peter Buckley; Oxford University Press