1. Ce este normalitatea și anormalitatea psihică? Conform căror criterii?

Oferiți o definiție
personală a normalității, în raport cu principiile și valorile voastre, precum și în acord cu
propria experiență de viață.
Normele pentru comportamentul considerat normal variază în funcție de cultură și societate. Ceea
ce este considerat normal într-o cultură poate fi diferit de ceea ce este considerat normal în altă
cultură. În general, comportamentul considerat normal este adesea asociat cu funcționarea eficientă
în societate. O persoană care se adaptează cu succes la cerințele și așteptările sociale poate fi
considerată "normală". Starea emoțională echilibrată și capacitatea de a face față stresului și
provocărilor vieții sunt, de asemenea, adesea asociate cu normalitatea.

Comportamentul sau gândirea considerate anormale se abat semnificativ de la normele sociale sau
culturale. Aceasta poate include comportamente care sunt rare, inadecvate sau perturbatoare.
Anormalitatea poate fi asociată și cu disfuncționalitatea. Dacă un comportament interferează
semnificativ cu funcționarea normală a unei persoane în diferite domenii ale vieții (de exemplu,
școală, muncă, relații), poate fi considerat anormal. Suferința psihologică sau emoțională
semnificativă poate indica, de asemenea, anormalitate. Aceasta poate include simptome precum
anxietatea severă, depresia, halucinațiile sau gândurile suicidale.

Dacă ar fi să mă refer la experiența mea de viață ș ila modul în care propria mea percepție asupra
acestor termeni s-a modificat

Este important să subliniem că linia dintre normalitate și anormalitate este adesea subiectivă și
depinde de evaluarea unui profesionist în domeniul sănătății mintale. În plus, normele și percepțiile
asupra normalității evoluează odată cu schimbările culturale și sociale. Anormalitatea nu trebuie să
fie considerată întotdeauna negativă sau patologică; uneori, ea poate reprezenta o modalitate de
adaptare la o lume care se schimbă rapid sau poate indica nevoi și provocări care necesită atenție și
sprijin. Diagnosticul și evaluarea sunt adesea complexe și trebuie să fie realizate cu atenție și în
contextul unei înțelegeri mai ample a individului și a societății.

2. Ce înseamnă să fii sănătos? Care sunt palierele la care identificăm sănătatea sau boala?
Este starea în care organismul nostru funcționează la parametri normali. Din momentul în
care ne naștem, organismul nostru se dezvoltă, iar undeva pe la vârsta de 25 de ani ajungem
la sfârșitul acestui ciclu de dezvoltare. Din acest moment încet-încet apare și procesul de
îmbătrânire. Sănătatea înseamnă să menținem corpul, organismul nostru la acei parametri la
care funcționează normal. Boala sau afecțiunile care pot apărea pot fi influențate, astfel
trebuie să analizăm motivul pentru care apare o afecțiune. Bolile au niște factori care
favorizează apariția lor, iar acești factori nu pot fi întotdeauna influențate de către individ.
Îmbătrânirea în sine nu este opusul sănătății, deoarece și un bătrân poate să fie sănătos, iar
boala nu înseamnă că suntem bătrâni. Sunt de fapt două idei separate.

3. Care sunt formele de psihopatologie a copilului recunoscute de DSM V (2013)? Ce

propuneri ați avea de revizuire a acestei clasificări, în acord cu evoluția psihopatologiei
copilului în ultimii 10 ani (2023)?
 Opţiuni şi soluţii noi promovate de DSM-v.
Unele au caracter general, cele mai multe vizează aspecte relativ punctuale. Între argumente
reţinem:
 adecvarea la realitate prin eliminarea a ceea ce practica nu a confirmat,
 asimilarea progresului ştiinţific realizat în domeniu,
 facilitarea capacităţii de a absorbi descoperirile viitoare,
 trasarea unor graniţe mai riguroase între diferitele entităţi şi între acestea şi normalitate,
 alinierea la nozografia promovată de OMS,
 nevoia de a facilita capacitatea de a anticipa evoluţia tulburărilor şi de a aprecia severitatea şi
nevoile pacientului,
 reducerea numărului de false comorbidităţi şi a excesului de cazuri neclasificate în altă parte
şi fireşte,
 destigmatizarea.
Opţiuni şi soluţii noi cu caracter general.
În DSM V pot fi identificate patru opţiuni metodologice noi cu caracter general şi anume:
1. Renunţarea la sistemul explicit multiaxial de clasificare.

2. Trecerea de la o clasificarea categorială la una dublată de criterii cantitative.

3. Diversificarea substanţială a tipurilor de specificanţi.
4. Opțiuni noi terminologice și diagnostice.

4. Care sunt factorii de risc și cei protectivi în psihopatologia copilului? Sugerați 3

recomandări de prevenție derivate din acești factori identificați.
Rezilienţa la tineri reprezintă o noţiune complexă și poate fi definită ca o capacitate a copiilor și
adolescenţilor de a se adapta cu success în faţa unui stres major sau a unor evenimente de viaţă stresante.
Luthar si Zelazo ( 2003) ne îndeamnă să folosim conceptul de rezilienţă ca un “proces” și nu ca o
caracteristică a personalităţii. Această calitate dobândită este un proces dinamic de adaptare în condiţii
nefavorabile. Astfel, este important de menţionat faptul că unii autori consideră că rezilienţa nu este un
proces static, nu este o trăsătură și nu poate fi măsurată direct.
S-a discutat, de asemenea, despre faptul că polimorfismele genetice asociate cu vulnerabilitate crescută la
un mediu de viaţă nefavorabil pot fi asociate cu o resposivitate crescută la un mediu pozitiv, neconflictual,
cu ajutorul intervenţiilor terapeutice.
Printre factorii care influenţează heterogenitatea rezilienţei se numără și legătura dintre influenţa genetică
în raport cu mediul de viaţă (o formă de interacţiune între gene și mediu, GxE –
gene-environment interactions).
Din punct de vedere al factorilor de risc care cresc riscul dezvoltării unei tulburări mintale sau a unei
tulburări de adaptare menţionăm: statutul economic scăzut, pierderea unui membru al familiei, abuzul,
atașamentul nesigur sau alte evenimente de viaţă traumatizante. De asemenea, menţionăm factori non-
psihologici cum ar fi: traumatisme prenatale și postnatale, agenţi infecţioși sau alţi agenţi patogeni ce pot
interveni în dezvoltarea normală a copilului.
Au fost examinaţi în special 6 predictori în psihopatologia dezvoltării copilului: conflicte intrafamiliale
severe, statusul economic scăzut,
familie numeroasă, criminalitatea în familie, statusul mental al mamei, insituţionalizarea. Prezenţa a doi
factori de risc, au mărit de patru ori efectele negative asupra dezvoltării psihice ale copilului. Acest lucru
demonstrează faptul că asocierea între factorii de risc cumulativi și adaptare are implicaţii directe asupra
gradului de rezilienţă al individului.
Cu ajutorul datelor din literatura de specialitate, am analizat relaţia dintre factori de risc, rezilienţă și riscul
de a dezvolta un episod psihotic.
Prodromul psihozei sau perioada de declin clinic și funcţional, oferă o oportunitate unică pentru a
identifica mecanismele psihozei și de a implementa strategii de intervenţie precoce. În practică, prodromul
se referă la simptomele precoce și semnele de boală care preced manifestările clinice caracteristice ale
psihozei.
La copiii și adolescenţii cu înalt grad de risc pentru a dezvolta psihoză apare un declin în: funcţionarea
socială și școlară, modificări ale gândirii, emoţiilor și percepţiilor, simptome psihotice subclinice (scurte,
limitate, intermitente), retragere socială, pierderea interesului și a iniţiativeI.
CRITERIILE SINDROAMELOR PRODROMALE CONFORM SIPS (INTERVIU STRUCTURAT
PENTRU SINDROAME PRODOMALE)
1. Sindromul simptomelor pozitive atenuate
1.1 Rata de severitate moderată, moderat severă sau severă, dar nu psihotică la oricare din cele 5
simptomele pozitive SIPS.
1.2 Simptomele apar peste nivelul de severitate la o frecvenţă moderată pentru cel puţin o dată pe
săptămână în ultima lună.
1.3 Simptomele trebuie să fi început în ultimul an sau în prezent trebuie să întrunească cel puţin cu un
punct mai mult decât cu 12 luni înainte.
2. Sindromul de risc genetic și de deteriorare
2.1 Rudă de gradul I cu psihoză sau pacientul să întrunească criteriile DSM pentru Tulburare de
personalitate de tip schizotipal.
2.2 30% scădere a scorului GAF comparativ cu ultimul an și prezentă în ultima lună.
3. Sindrom psihotic scurt intermitent
3.1 Scor de 6 pe scala intensităţii psihozei la oricare dintre cele 5 simptome pozitive din SIPS
3.2 Simptomele sunt prezente cel puţin câteva minute pe zi cu o frecvenţă de cel puţin o dată pe lună.
3.3 Simptomul trebuie să fi atins intensitate psihotică în ultimele 3 luni.
3.4 Simptomele nu sunt serios dezorganizate sau periculoase.
3.5 Simptomele nu durează mai mult de o oră pe zi cu o frecvenţă medie de 4 zile pe săptămână, pe
parcursul a unei luni.
În ceea ce privește premorbidităţile psihiatrice și neurologice amintim: Tulburări de anxietate, Depresie,
Tulburarea obsesiv-compulsivă, ADHD, Tentativa suicidară, Tulburări de comportament, Tulburări
alimentare, Enurezis și ecoprezis, Tulburări alimentare, Tulburări de atașament, Tulburări emoționale,
PTSD, consum de substanțe psihoactive, Epilepsie, Tulburări neurologice soft.
Un rol important îl rezervăm factorilor de risc și factorilor protectivi pentru a dezvolta un prim episod
psihotic.
Factorii de risc pentru a dezvolta psihoză se pot împărţi în factori de risc de mediu, familiali și individuali.
Factori de risc individuali sunt: predispoziţia genetică, leziunile perinatale și postnatale, întârzierea în
dezvoltare, deficitul cognitiv, atașament dezorganizat, temperament dificil, evenimente traumatice, stres,
lipsa abilităților sociale și școlare, stima de sine scăzută, probleme de sănătate fizică și psihică, lipsa
recunoașterii și gestionării emoțiilor, autoreglarea deficientă a comportamentelor, abuzul emoţional, fizic,
sexual, neglijarea.
Factori de risc familiali pot fi: plasamentul în afara familiei, abandonul, emigrarea, părinți prea tineri sau
copil nedorit, părinți cu stimă de sine scăzută sau maltratați, părinţii cu o tulburare somatică sau mentală,
criminalitatea parentală, violență conjugală, familiile numeroase, pierderea unui membru din familie prin
divorț sau deces, consum de substanțe psihoactive sau alcool, dificultăți parentale asociate școlii, lipsa
rutinei educative structurate și pedepse inadecvate, probleme financiare și organizaționale, absența
activității profesionale sau probleme socioprofesionale, hiperprotejarea copilului.
Factori de mediu: agenții biochimici, infecțioși, schimbarea frecventă a mediului, mass-media, statutul
socio-economic precar, locuință sau școală în cartiere defavorizate, absența unui model educativ adecvat,
utilizarea inadecvată a internetului, modele de educație inadecvate care consideră normale
neglijarea,maltratarea, neglijența, lipsa rețelei de suport, anturaj cu tulburări de comportament și consum
de substanțe, relații dizarmonice cu colegii și cu mediul școlar, inclusiv bullying-ul.
Acești factorii de risc pot modifica structura creierului și pot asocia anomalii cognitive asociate cu bolile
psihice, astfel tulburările psihotice reprezintă etapa finală a tulburărilor anormale neurodevelopmentale,
care începe cu mulți ani înainte de debutul bolii. Acest lucru ne demonstreză importanţa în identificarea
copiilor și adolescenților cu risc crescut de a dezvolta psihoză și faptul că acest lucru poate împiedica
apariţia tulburării prin intervențiile terapeutice precoce.
La polul opus, divizăm factorii protectivi în: individuali, familiali, environmentali. Acești factori protectivi
au o deosebită importanţă în scăderea impactului factorilor de risc, iar unul dintre acești factori protectivi
important la pacienţii cu istoric familial pozitiv sau cu diferiţi factori de risc pentru tulburările psihiatrice
este reprezentat de rezilienţă.
Factori protectivi individuali sunt: bună capacitate de rezolvare a problemelor, o capacitate bună de
autocontrol și de anticipare a evenimentelor, strategii adecvate de adaptare, stimă de sine crescută, absența
adicțiilor, sarcină și naștere cu evoluție fiziologică, neuroplasticitatea, sănătate fizică, inteligență medie sau
superioară, trăsături de temperament bune, atașament sigur, abilități sociale.
Factori protectivi familiali: relație bună părintecopil și frate-frate, afectuasă, înțelegătoare, cu încredere,
atmosferă plăcută în familie, familie tradițională, familia lărgită prezentă și eficientă, lipsa afecțiunilor
somatice în familie, îngrijire, educație corespunzătoare, așteptări realiste de la potențialul copilului,
susținerea emoțională și practică a copilului, nivel socio-economic și intelectual al familiei bun, credințe
religioase, valori spirituale, buna gestionare a “crizelor”, capacitatea de a solicita și a căuta ajutor.
Factori protectivi de mediu: rețea de suport social prezentă care răspunde nevoilor copilului (vecini,
profesori, prieteni), norme sociale adecvate, anturaj cu influiențe pozitive, mediul de locuit și mediul școlar
bune, activități extrașcolare, valori culturale, sociale, religioase transmise, relații pozitive bune cu alți
adulții din afara familiei, modele bune de dezvoltare și urmare, frecventarea unei colectivități, a unei școli.
Copiii și adolescenţii rezilienţi, în timpul și după evenimentul “stresant” au o funcţionare bună și de durată
în ciuda vulnerabilităţilor și a unui grad înalt de risc, nu prezintă scădere în nivelul lor de funcţionare și nu
convertesc sub efectul stresului. Aceștia își restructureză cogniţiile, credinţele și comportamentul astfel
încât să se adapteze la evenimentul traumatic și să aibă rezistenţă faţă de eventualele traume din viitor

5. Prezentați în scris, conceptualizarea unui studiu de caz (copil sau adolescent) conform
recomandărilor de bune practici din cartea lui Marineanu, V. (2017), Editura ASCR -
Practica supervizată în psihologia clinică validată științific.

ISTORICUL PERSOANEI
1. Informatii de identificare
Nume: A.I.
Vârstă:7
Gen: M
Oraș: Satu Mare
2. Acuze
Depresie, anxietate și atacuri de panică în urma decesului tatălui.
3. Istoric al afecțiunii curente
Insomnie și coșmaruri
Nu mai poate manca
Plâns și agitație în fiecare seară
La școală nu vrea să mai meargă și nu vorbește nimic când este în clasă
4. Istoric psihiatric
Nu prezintă alte acuze de acest gen în trecutul său
5. Istoric personal și social
O relație bună bună cu mama pâna la momentul decesului tatălui, de atunci pare să se înțeleagă
bine doar cu bunicii materni. Refuză să mai comunice, este foarte retras și nemultumit de orice i
se propune.
6. Istoric medical
Stare fizică în parametri normali
7. Sănătate mentală
Insomnie
Atacuri de anxietate și panica cu crize de plâns
8. Diagnostic DSM V
Tulburări de anxietate
Fără tulburări de personalitate

Conceptualizarea cazului
 Agenți Etiologici - agenții declanșatori
Decesul tatălui
Expunerea la un nou mediu familial fără tată și o nouă realitate

Evaluarea cognitivității și comportamentelor actuale

Deficit de atenție la școală
Episoade de anxietate și panică cu crize de plâns
Lipsa dorinței de alimentare

Evoluția longitudinală a cogniției și a comportamentului

Evoluția este lentă

Aspecte pozitive și puncte forte

Dorința lui de a se face bine prentu a putea dormii din nou și a merge iar la fotbal unde îl ducea
tatăl

Ipoteza de lucru
Această depresie datorită doliului, care vine la pachet cu anxietate, cu insomnie si lipsa dorinței
de alimentate îî afectează în mod negativ starea fizică generală și sanatatea mentală.

Plan de acțiune terapeutică

Relația terapeutică
Este una bazată pe incredere, cooperare și deschidere
Intervenții/Proceduri
Sedințe de consiliere familială și școlară
Exerciții de respirație
Corectarea comportamentului distructiv

Obstacole
Nu am înregitrat mari rezistennțe din partea subiectului, acesta a fost reticent la început, în
primele 3 ședințe a refuzat să vorbească, dar încet a reușit să se deschidă și să comunice, chiar să
își spună problemele.

REZULTATE
Progres în ceea ce privește crizele de plâns.
Progres în ceea ce privește insomnia.
Progres în ceea ce privește dorința de alimentare.