ASISTENA PSIHOPEDAGOGIC N FAMILIE A PERSOANELOR CU CERINE EDUCAIONALE SPECIALE

DOMENIUL I OBIECTUL A. NORMALITATEA

PSIHOIGIENEI PERSOANEI

Omul este fiina contient care aspir ctre universal prin integrarea pancosmic. (P. Teilhard de Chardin). Prin dubla capacitate de a reflecta i a avea identitate, omul este persoana, un Eu cu o anumit i unic identitate de care el este contient att n raport cu lumea fizic ct i n relaiile sale cu ceilali. Conceptul de sntate depinde de natura i concepia socio-cultural i istoric a modelului socio-cultural al unei societi considerate. El se judec n funcie de conceptul de normalitate. Conceptul de normalitate este strns legat de valorile i normele unei culturi i de ideile social-politice ale epocii respective. Normalul este o stare-situaie a persoanei, pe cnd anormalul apare ca fiind contrariul acestuia. Noiunile de normal i anormal apar ca opuse celor de kbine i de ru, avnd la baz o dialectic a contrariilor. Normalul este cel care definete coninutul conceptului de cntate; sntatea fiind conceptul normativ care definete tipul ideal de structur i comportament organic. n acest caz, sntatea este un concept normativ-descripiv, definind o anumit dispoziie i reacie a unui organism fa de posibilele boli la care este expus. B. ANORMALITATEA Starea de anormalitate apare ca opusul strii de normalitate, ele fiind situaii complementare. Rezult de aici faptul c dac starea de normalitate echivaleaz cu cea de sntate mintal, starea de anormalitate reprezint condiia apariiei bolii psihice. Anormalitatea reprezint, prin urmare, orice form de abatere de la norm. Ea este o stare de dezechilibru pe mai multe planuri. Ceea ce este important este ca att normalitatea ct i anormalitatea nu au limite precise, ele intersectndu-se. Bolnavul psihic este persoana care prezint modificri psihice de diferite aspecte i n diferite grade. Acestea se pot manifesta prin urmtoarele modificri: inadaptare la realitate stare de oboseal, cu performante intelectuale sczute variaii emoional-afective tulburri de contiin tulburri de gndire dificulti de activitate tulburri de comportament tulburri de identitate, de autopercepere tulburri de percepie. Psihoprofilaxia personalitii Mediul extern poate aciona asupra personalitii prin factorii .si exogeni, fie n sens sanogenetic, stimulnd i dezvoltnd sntatea mintal sau, dimpotriv,

morbigenetic, n sensul deteriorrii acesteia i apariiei bolii psihice (P. Bugard, L. Levi, R. S. Lazarus, C. Enchescu). Aciunea de igien mintal se desfoar in trei etape: psihoprofilaxia acioneaz asupra cauzelor, a factorilor stresani, atenund sau chiar mpiedicnd aciunea lor psihotrau.tnatizan.ta asupra individului. Ea are dou aspecte: profilaxia nespecific sau medico-social (n familie, la locul de munc, n colectivitile colare, n comu nitatea uman); profilaxia specific sau psihoindividual (regim de via i de munc protejat, satisfacii materiale si morale). Intervenia este etapa terapeutic i ea se adreseaz persoanei m. condiiile apariiei i evoluiei olinice a bolii mintale, cutndu-se supri marea acesteia prin mijloace terapeutice (terapie biologic, psihoterapie, socioterapie). Ea se prezint sub trei forme: Terapia intraspitaliceasc; terapia semiambulatorie; terapia ambulatorie. Postintervenia, sau etapa recupera tor ie, acioneaz asupra of re telor bolii psihice, a strii de deficien psihic post/procesual, a'uiUind s compenseze consecinele bolii i s recupereze, printr-o readaptri-complex, individul la modul de via normal. Se utilizeaz postcuni sanatorial, milieu therapie", protecia familial, condiii de mum';'i protejate, controale periodice de specialitate i tratament de ntreinere pentru prevenirea recderilor, reprofesionalizare etc. Ea are dou as pecte: recuperarea nespecific sau medico-social; recuperarea specific sau individual. Psihoigiena deficientilor Deficienta nu trebuie confundata cu boala. Ea are alta semnificatie: in timp ce boala implica alterarea structurala sau functionala a organismului din punct de vedere somatic, psihic sau psiho-somatic si are drept caracteristica suferinta, deficienta nu etse boala, intrucat ea nu implica suferinta, ci invaliditatea. Ele au insa un element comun, si anume starea de anomalie a individului. Deficienta este o stare de invaliditate, de pierdere sau inexistenta congenitala a unei anumite aptitudini a individului. Pierderea aptitudinii la deficienti poate fi partiala sau totala, poate interveni pe parcursul vietii individului sau poate avea un caracter congenital, innascut sau dobandit ereditar. Deficientele pot avea caracterul unor infirmitati fizice, motorii sau senzoriale, dar pot fi si deficiente psihice sau de ordin metabolic congenital. Un aspect particular il prezinta deficienta psihica. Referitor la aceasta G. Heuyer vorbeste despre o stare de inadaptare la mediul familial, social, scolar sau profesional, fie legat de factori individuali, fie de factori defavorabili de mediu. Pentru el, deficienta intelectuala se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte: alura globala; predominanta insuficientei intelectuale pe care o pot evidentia si evalua testele de inteligenta; caracterul precoce sau congenital al acesteia; lentoarea si limitarea dezvoltarii psihice in raport cu copiii normali de aceeasi varsta; existenta unor leziuni cerebrale care impiedica dezvoltarea psihica normala. Avand in vedere caracterul polimorf al acestei grupe a deficientilor, se impune adoptarea unor masuri de igiena mintala, adaptate special necesitatilor practice, dupa caz, avand ca scop protejarea personalitatii acestor categorii de indivizi. Starea de deficienta duce la o dezadaptare sau la o adaptare incompleta a individului, limitarea capacitatii de comunicare sau pierderea totala a acesteia si, prin urmare, la modificari importante in sfera comportamentului. Statutul psiho-social al deficientilor este deosebit de important si decurge din atitudinea societatii fata de deficienta si deficienti, deoarece ea este cea care construieste o anumita imagine sociala a omului, care este investita cu valoare deplina in societate. Imaginea sociala nu mai are un caracter formal, extern, ci un caracter normativ si este data de conceptul antropocultural al personalitatii de baza, legat de valorile modelului socio-cultural. statutul

social al individului este diferit in raport cu imaginea sociala a omului respectiv, cu mentalitatea sociala si cu modelul socio-cultural. Igiena mintala este o actiune medico-psiho-sociala complexa, care implica antrenarea modelului socio-cultural in aplicarea ei. Ea este o consecinta a valorilor modelului social, a mentalitatii sociale si imaginii sociale a omului. Igiena mintala mai este si expresia unei mentalitati, a unei atitudini fata de om si problemele acestuia. Un aspect deosebit revine actiunii de igiena mintala in cazul deficientilor. De aici rezulta faptul ca igiena mintala nu se limiteaza la aspectele pur psihiatrice, ci ea isi extinde aria de actiune asupra tuturor problemelor psiho-individuale sau psiho-sociale ale intregii comunitati social-umane, dincolo de simpla profilaxie a bolilor psihice. Recuperarea deficientilor Recuperarea deficienilor apare ca un deziderat social, ca o inalta datorie socialmorala , ca o forma de umanism psihiatric , caracteristic timpurilor moderne. In ziua de azi, bola mintala nu mai constitue o rusine ci o problema de interes si intelegere din ce in ce mai crescuta. Aspectele lgate de recupararea psiho-sociala a bolnavului psihic pun noi probleme , antrenand colaborarea unor institutii medicale specializate , asistam chiar la organizarea unei vaste retele de institutii si organizatii medico-sociale , stiintifice, terapeutice sau de protectie , precum si a unor organisme guvernamentale specializate : ONU,OMS,UNICEF,CWOIH, Societati de patronaj, Servicii de reclasare sociala,etc. Pentru C.E. Caniff, factorii esentiali care concura la aplicarea eficienta a recupararii bolnavilor psihici sunt : o mare parte din populatie are nevoie si poate profita de pe urma personalului calificat pentru a presta servicii de recuperare ; intelegerea de catre membrii comunitatii social umane a valorii recupaerarii pentru bolnavii psihici ; dorinta societatii de a actiona in scopul recuperarii prin asigurarea serviciilor si a programelor destinate acestui scop. Cateva din principiile care stau la baza procesului de recuperare unt urmatoarele : a) principiul antrenarii consta in atragerea si antrenarea activa a bolnavilor psihici in procesul de recuperare. b) principiul activarii are la baza antrenarea activa , permanenta , prin dinamizarea bolanvului in cursul actului de recuperare, cu mentinerea unui anumit itm al activitatii terapeutice. c) principiul cooperarii , conform caruia medicul sau echipa terapeutica trebuie sa coopereze cu organizatiile sociale si profesionale specializate in procesul de recuperare. d) principiul varietatii si al mobilitatii consta in diversificarea ritmului recuperarii, trecerea de la un tip la altul, ca modalitate de diversificare a activitatii si crearii unui climat interesant , atractiv, neobositor, antrenant si cu efecte pozitive pentru bolnav. e) principiul supravegetii dirijate vizeaza conducerea si desfasurarea activitatii de recuperare dupa criterii medicale si psiho-sociale riguros stiintifice , rolul director revenind medicului i echipei terapeutice. f) principiul normalitatii functionale reprezinta scopul recuperarii in dorinta redobandirii capacitatilor si aptitudinilor pierdute de bolnavul respectiv. Pe langa aceste pricipii de recuperare mai pot fi clasificate si metode de recuperare, cum ar fi : recuperarea fizica , reprezentand toatalitatea formelor de tratament in vederea readaptarii fizice (deficienti , fizici, motori, senzoriali, etc.). recuperarea psihica, se adreseaza in primul rand bolnavilor psihici si ea consta din crearea unui climat psihologic favorabil si antrenarea in activitate a acestora. Recuperarea profesionala consta in readaptarea deficientului la o activitate profesional-scolara adecvat cu tipul sau de deficienta. Recuperarea sociala este o actiune complexa , care vizeaza readaptarea familiala , scolar-profesionala si sociala a bolnavului. La baza metodelor de recuperarestau principiul planificarii si cel al programarii . orice recuperare are un caracter planificat si vizeaza urmatoarele obiective : asigura si mentine mijloacele de recuperare la un inalt nivel calitativ ; asigura conditiile de recuperare pentru

toate tipurile de deficienta , din toate sectoarele populatiei si din toate zonele geografice ; creeaza o informare intensiva referitoare la valoarea procesului de recuperare. Sopul recuperarii se realizeaza prin intermediul actiunii practice de recuperare. Recuperarea se poate face fie prin regimul de internare intraspitaliceasca, fie prin regimul de tratament ambulator al bolnavilor psihici. Actiunea de recuperare propiu-zisa este incredintata echipei terapeutice specializata in acest domeniu. Orice recuperare se realizeaza in trei etape, care reprezinta : profilaxia, terapia si recuperarea propriu-zisa. Orice actiune de recuperare trebuie instituita si condusa in functie de natura starii de sanatate mintala sau de boala psihica a individului, precum si de stadiul de evolutie clinica in care surprindem subiectul in cauza. In sensul acesta, pentru individul normal se impun masuri de psihoprofilaxie. La cazurile limita , se impune depistarea precoce a tulburarilor si instituirea unor masuri eficace de tratament pentru a opri evolutia bolii. La bolnavii declarati se impun masuri de terapie adecvata. Recuperarea propriu-zisa se adreseaza indivizilor dupa incheierea evolutiei clinice a bolii. Particularitatile recuperarii psihiatrice Recuperarea in oligofrenii Oligofrenii sunt capabili sa desfasoare o munca organizata, sunt foarte rezistenti la unele munci si au o mare satisfactie de a vedea munca indeplinita. Din aceste motive, rezultatele muncii lor trebuie a aiba un caracter concret,vizibil imediat. Important in integrarea sociala a oligofrenilor sunt urmatorii factori : existenta sau absenta anomaliilor morfologice ; existenta sau absenta infirmitatii motori,senzoriale,etc. gradul de afectivitate si sociabiliate al acestora este foarte important precum si existenta sau absenta anomaliilor de caracter sau a tulburarilor de comportament (apatia, impulsivitatea, perversiunile) aspecte care compromit actiunea de recuperare. Recuperarea in nevroze Nevroza este cauzta de factorii psihotraumatizanti, fiind facilitata de factorii soamtogeni, de un anumit tip de reactivitate individuala , de structura psihica a personalitatii bolnavului, de modelul de comportament individual , de conflictul dintre nivelul de aspiratii si posibilitatile personale de realizare , de factorii morbigenetici exogeni si de natura relatiilor interpersonale. In cursul evolutiei clinice a nevrozelor, tulaburarile pihopatologice pot influenta negativ capacitatea de munca a bolnavilor , mai ales in domeniile care solicita o activitate intelectuala sustinuta, de intensitate medie sau scazuta. Recuperarea bolnavilor nevrotici trebuie sa cuprinda masuri complexe. In acest sens sunt mentionate trei aspecte principale. Masurile clinico-psihiatrice constau din terapie psihotropa , dar concomitente sau in unele cazuri, asociata cu psihoterapia individuala sau de grup. In al doilea rand, se impune instituirea unor masuri psihoprofilactice de evitare a situatiilor de incordare,suprasolicitarii profesionale, starilor conflictuale , tensiunilor emotionalafective din familie, societate, de la locul de munca. Recuperarea in psihozele endogene In cazul psihozelor endogene, deficienta psihica se traduce printr-o altaerare grava a personalitatii , constand din urmatoarele: ruperea de realitate cu alternarea starii de constienta; aparitia unor importante modificari perceptive (iluzii, halucinatii); tulburari de gandire (obsesii, idei delirante); tulburari de activitate si comportament (apatie, agresivitate,suicid, homicid) ; modificari afective (euforie, distimie, paratimie, depresie, melancolie, anxietate). Recuperarea bolnavilor psihotici are in vedere mai multa aspecte : -terapia intraspitaliceasca (terapie psihotropa specifica, terapie de oc, bioterapie, terapie ocupationala, ergoterapie) -terapie extraspitaliceasca, ambulatorie se face in cadrul dispensarelor de psihiatrie sau la centrele de igiena mintala.

-masuri de psihoprofilaxie, de forme variate, constand in protejarea acestei categorii de bolnavi psihici. -masuri psihosociale vizand readaptarea deficientilor in familie, in comunitate social-umana, in mediul social-uman, in mediul profesional. -masuri medico-pedagogice si de tip profesional, menite sa actoineze in directia reincadrarii acestei categorii de bolnavi intr-o activitate practica utila, care sa le trezeasca interesul sa-i stimuleze, sa le ofere satisfactii si posibilitati de realizare sociala, asigurandu-le totodata si un venit material corespunzator. Interventii educationale generale Dintre formele de interventie educationala sau de strategii generale, la nivel mondial, cele mai recunoscute sunt urmatoarele : Accelerarea studiilor ; Gruparea in clase speciale ; Adaptarea curriculara (curriculum diferentiat) ; Amplificarea (imbogatirea) extracurriculara ; Alte strategii. 1.Accelerarea aceasta strategie educationala permite avansarea elevului cu unul sau mai multi ani scolari pentru a-i oferi un context curricular adecvat capacitatilor sale. Se urmareste astfel adaptarea curriculumului la nevoile si cerintele copilului, motivandu-l, prin oferirea unui ritm de invatare conform nivelului sau. In momentul flexibilizarii perioadei de scolarizare, reducerea duratei unui ciclu trebuie sa aiba in vedere : Justificarea propunerii de modificare a unui curriculum, constatandu-se descrierea masuratorilor complementare si de adaptare referitoare la procesul de educare si invatare, identificandu-le pe cele care au fost puse in practica inaintea solicitarii ; Relatia dintre capacitatile care vor fi rioritar implicate in procesul de finalizare, incheind cu succes etapa corespunzatoare ; Relatia dintre continuturile si obiectivele stabilite pentru ciclul corespunzator in proiectul curricular al centrului ; Adaptarea curriculara individualizata a optiunilor metodologice si organizatorice, a formelor si instrumentelor de evaluare, a resurselor materiale. Accelerarea este o adaptare a unui curriculum pentru un singur individ. Acest proces poate presupune : Admiterea timpurie in scoala ; Un salt de niveluri ; O accelerare a materiilor predate ; Un program de studii de progress continuu cu un ritm flexibil, copilul putand face 2 sau 3 ani de scoala intr-unul singur. Avantajele accelerarii : Reducerea plictiselii ; Cresterea provocarilor academice ; Prevenirea apatiei mentale ; Descoperirea intereselor si abilitatilor individuale ; Cresterea satisfactiilor, motivatiei si increderii in sine ; Posibilitatea succesului precoce conform baremului academic; Pozitivarea atitudinilor fata de scoala; Utilizarea resurselor educative normale fara taxe suplimentare. Dezavantajele accelerarii: Frica de reactiile sociale privind separarea de grupul de aceeasi varsta; Cresterea presiunii odata cu dezvoltarea si maturizarea mai rapide,de aici avantajul unui program obisnuit ;

Dorinta de izolare datorata metodelor prea individualizate ; Neconcordanta dintre dezvoltarea fizica, cea sociala si cea emotionala ; In unele cazuri, probleme de compatibilitate si de orar . 2. Gruparea in clase speciale aceasta strategie educativa consta in gruparea elevilor tinand seama de capacitatile lor si in oferirea de programme educative, adecvate nivelului lor, reusind astfel o crestere a nivelului motivatiei prin crearea de clase speciale si chiar de scoli speciale, cu exigente specifice de randament si o conceptie pedagogica adaptata dorintelor de studiu si aptitudinilor copiilor. Tehnica gruparii nu inseamna sa-i lasi pe elevi permanent in afara sarcinilor care au fost alese pentru ei, ci sa-i aduci la un loc cu altii ale caror necesitati de invatare sa fie similare, indiferent de timpul afectat. Una dintre variantele practice ae gruparii este numita gruparea-ciorchine. Elevii de 4-8 ani, identificati la un anumit nivel si la o anumita materie sunt grupati intr-o clasa al carei proces de interventie a fost pregatit in functie de modul de diferentiere a unui plan de studii si de intructiunile corespunzatoare copiilor. Referito la aceasta tema, se semnaleaza ca elevii supradotati au nevoie sa fie alaturi de cei care au caracteristici similare la nivel intelectual si interese asemanatoare, pentru a fi stimulati si,in acelasi timp, pentru a obtine o imagine autentica asupra propriilor capacitati. 3. Adaptarea curricular aceasta strategie educativa consta in conceperea programelor educative individualizate, aplicate in cadrul orarului scolar obisnuit, si pledeaza pentru o intindere tematica si un nivel mai inalt de complexitate. Adaptarea curriculara cere nu doar pregatirea mai multor materiale cu acelasi nivel de dificultate (imbogatire orizontala), dar si pregatirea de materiale cu un grad sporit de dificultate (imbogatire verticala). Este logic sa se anticipeze faptul ca motivatia creste, intrucat copilul este cel care isi stabileste ritmul de lucru. Conceperea si desfasurarea unui curriculum sunt procese care solicita un ansamblu de decizii ce vor trebui sa aiba in vedere caracteristicile si particularitatile concrete ale centrului care aplica un astfel de curriculum. Aceste decizii se prezinta sub forma proiectului educativ al centrului, a proiectului curricular al centrului si a planificarii ciclului de scolarizare. Proiectul educativ va da coerenta si continuitate actiunii educative si va include principiile pedagigice si organizationale proprii centrului respectiv. Proiectul curricular va permite concretizari individuale adaptate la caracteristicile, ritmurile de invatare si la individualitatea fiecarui elev, facilitand aplicarea principiilor de integrare, individualizare si personalizare. Programarea ciclului se organizeaza prin intermediul unitatilor de prigramare. Adaptarile curriculare nesemnificative presupun masuri de interventie asupra programei, fie in ceea ce priveste obiectivele, fie in ceea ce priveste continutul. Cel mai adesea, adaptarea de obiective si cea de continut vor fi simultane, ambele elemente fiind in stransa legatura. Alteori, va fi suficient sa se realizeze adaptari metodologice ; in sfarsit, in anumite cazuri este necesar sa se recurga la adaptari ale procedeelor de evaluare. 4. Amplificarea(imbogatirea) extracurricular aceasta strategie consta in conceperea unei serii de programme educative individualizate aplicate in gruprui mici in afara programului scolar, ele favorizand dezvoltarea integrala a elevului si mai buna dezvoltare a curriculumului ; astfel, ele includ studiul disciplinelor sau al acelor arii de invatare ce nu pot fi puse in practica la cursul obisnuit, putand fi folosite atat la nivelul primar, cat si la nivelul secundar. Imbogatirea poate fi efectuata pentru un singur individ sau pentru un grup de indivizi de catre un educator sau specialist ce nu e direct legat de domeniul educatiei, pentru o materie anume sau pentru studii generale. Modelul de imbogatire psihopedagogica si sociala se bazeaza pe studiul diferentelor de dezvoltare si al caracteristicilor copiilor supradotati, rezultate in urma unei identificari si

evaluari exhaustive ce permit o cunoastere a diferentelor de dezvoltare si a caracteristicilor proprii fiecarui subiect ; astfel, ar putea sa fie realizate o orientare si o interventie asupra urmatorilor factori : scolari, emotionali, motivationali, sociali. 5. Alte strategii Invatamantul la domiciliu (homeschooling) este o miscare educativa contemporana raspandita in SUA. Acest mod de educatie este particular, astfel incat, uneori, poate parea ca indeparteaza nu doar copilu, ci si familia de comunitate. De aceea, este necesar sa existe un motiv destul de convingator pentru a fi nevoit sa recurgi la aceasta decizie in familie. Trebuie sa fie o decizie adoptata de intreaga familie, fara discrepante intre parinti si cu acceptul copilului. Aceasta strategie ducationala este frecvent destinata elevilor supradotati, prezentand elemente adecvate precum tutorii, mentorii, educatia individualizata, participarea la problemele reale, oportunitatile de accelerare precum si de imbogatire. Procesul de invatamant la domiciuliu se desfasoara in mai multe moduri. Astazi, multi copii supradotati sunt educati acasa atat de catre membrii familiilor lor, cat si de tutori sau mentori. Prin acest program, parintii au un grup de profesionisti de sprijin care ii orienteaza spre planurie de studiu ce pot fi urmate, identificarea metodelor necesare etc. Aceste grupuri realizeaza alte tipuri de activitati cum ar fi calatoriile sau organizarea de clase speciale. Dezvoltarea unui curriculum special pentru invatamantul la domiciliu este similara cu dezvoltarea intr-o clasa normala sau speciala, astfel incat trebuie avute in vedere interesele, abilitatile persoanelor implicate etc. Referitor la materialele de utilizat, se pot folosi cele traditionale sau cele desemnate de chiar copiii in cauza, fiind permis acest lucru aproape in orice stat. Exista un ghid anual prin care diferiti profesori universitari se ofera drept colaboratori pentru copiii si tinerii din sistemul homeschooling care doresc sa-si amplifice cunostintele intr-o materie anume.

CONSILIEREA I EDUCAIA PRINILOR Notiuni generale despre familie Definitii ale familiei Familia reprezinta una dintre verigile sociale cele mai importante si mai vechi in asigurareaq continuitatii si afirmarii depline a fiintei umane. Cuvantul familie provine din latinescul famulus si a desemnat ansamblul sclavilor si al servitorilor ce traiau sub acelasi acoperis,iar mai tarziu casa in intregime,care reprezenta stapanul pe de o parte si sotia, copiii si servitorii pe de alta parte. Familia antica este o asociatie religioasa ce depaseste simpla asociatie potrivit naturii. (Druta,F.,1998,p.3). Cultura indiana confera o semnificatie sacra raporturilor dintre barbat si femeie. Rolurile de sotie si mama confera femeii autoritate morala si prestigiu. Vechii evrei prescriau o varietate de conduite rituale, care daca erau urmate,puteau duce la o casatorie fericita. Familia este o forma de comunitate umana intemeiata prin casatorie, care uneste pe sotie si pe copiii acestora prin relatii stranse de natura biologica, economica si spirituala. (Breham,V.,1987,p.357) Familia este institutia sociala bazata pe sexualitate si pe tendintele materne si paterne,a carei forma variaza de la o cultura la alta.(Sillamy,N.,1996,p.125)

Familia, constituie obiectul de studiu a mai multor discipline precum:sociologia,stiintele juridice,demografia,pedagogia,antropologia,medicina,stiintele economice. Famila extinsa, bazata pe un sistem larg de inrudire, nu a reusit sa traverseze societatile puternic industrializate. Viata urbana, competitia profesionala, forta statului si a sistemului administrativ, au condus la o devalorizare a institutiei familiale. Astazi familia tinde tot mai mult sa se reduca la un cuplu cu fata spre viitor. Cuplul reprezinta structura bipolara, tip bio-psiho-social,bazata pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimuleaza, se sustin,se dezvolta si se realizeaza ca individualitati biologice,afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt).(Mifrofan,I.,1998,p.8) Rolurile membrilor familiei se definesc in contextul relatiilor cu ceilalti. Rolurile sunt descrise de apartenenta la sex,varsta si sunt transmise de la o generatie la alta. Regulile si normele familiale clare determina implicare copilului in activitatile familiale. Regulile clare il vor ajuta pe copil sa-si adapteze nevoile, la nevoile celor din jur, il vor invata ca nevoile tuturor trebuie luate in calcul si vor deveni pentru copil jaloane ale socializarii si integrarii lui sociale. Familia-cadru de satisfacere a nevoilor copilului Nevoi de baza ale copilului -Dragoste si securitate-nevoie permanenta in copilarie si extrem de importanta in construirea atasamentului. De masura in care va fi satisfacuta aceasta nevoie va depinde calitati a viitoarelor relatii sociale ale adultului cu colegii, cu prietenii, cu propia lui familie. -Nevoia de experiente noi, de stimulare-conditioneaza dezvoltarea inteligentei copilului.Jocul si liombajul sunt cele mai importante activitati ale copilului in sensul trairii de experiente noi. -Nevoia copilului de a fi apreciat se de a fi recunoscute capacitatile incurajarile adultului si exprimarea unor exigente rezonabile fata de copil esentiale in socializarea copilului. Acest mod de rasplata ii formeaza copilului o stima de sine crescuta, il responsabilizeaza, ii creeaza o atitudine pozitiva fata de sarcini si fata de effort. -Nevoia de responsabilitati-devine la o anumita varsta o nevoie de baza a copilului. Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvolta autonomia copilului. Responsabilitatile cresc pe masura ce copilul creste si dau copilului sentimentul puterii lui, al libertatii in actiunile propii. -Nevoile de baza fiziologice ale copilului-la varsta mica, adultul raspunde in totalitate de cunoasterea si indeplinirea lor. Ele sunt garantia supravietuirii si a dezvoltarii copilului. Abilitati parentale Functia de parinte presupune a veni in intampinarea nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, a acompania copilul si a-l dirija in dezvoltarea lui. -Abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de baza ale copilului- presupune, in primul rand, cunoasterea nevoilor de baza ale copilului, si apoi disponibilitatea parintilor de a-si sacrifica propiul confort in favoarea satisfacerii nevoilor copilului. Abilitatea de a oferi copilului experiente noi, de a-l stimula cognitiv si afectiv-dezvoltarea mentala a copilului are nevoie de experiente care sa-l stimuleze in actiunea sa de invatare. Copilul descopera modul in care functioneaza lucrurile, propiile limite precum si limitele ingaduintei si a cunoasterii celor din jur,face propiile greseli si invata din acestea. Abilitatea de a avea o relatie empatica cu copilul- este o abilitate pe care parintele trebuie sa o utilizeze pentru a identifica neviole nerostite ale copiilor.O buna capacitate empatica il va face pe parinte sa se angajeze in jocul,bucuria, descoperirile copilului.

Abilitatea de a avea asteptari realiste fata de comportamentul copilului-de modul in care parintii isi percep copilul depinde atitudinea si comportamentul fata de el.Asteptarile fata de copil sunt determinate de imaginea pe care parintele o are despre acesta. Asteptarile parintilor sustin conduita lor fata de copil. Ele pot stimula copilul provocandu-l la dezvoltarea acelor trasaturi pe care parintele le asteapta si pot fi deci confirmate de evolutia copilului. -Abilitatea de a pune limite copilului-reprezinta abilitatea prin care se construieste in mintea copilului autoritatea parintelui. Din punctul de vedere al socializarii copilului putem spune ca regulile si limitele ajuta copilul sa se adapteze mediului si grupului din care face parte. -Abilitatea de a rasplati/valoriza copilul- una din cele mai importante functii parentale aceea de a raspunde pozitiv, valorizand copilul pentru lucruri bune pe care le face. -Abilitatea de a-si infrana propiile dureri si porniri agresive fara a le proiecta in relatia cu copilul- este absolut vital ca parintele sa-si mentina calmul in relatia cu copilul mai ales in momentele in care copilul il testeaza, pentru a vedea cum reactioneaza. Responsabilitati parentale Fiecare familie in parte isi dezvolta propia structura de repartizare a responsabilitatilor, devenind astfel un agent de socializare. Daca echilibrul nevoi-resurse nu poate fi satisfacut , familia intampina dificultati de adaptare,de realizare, de socializare a urmasilor;cu alte cuvinte apar dificultati de integrare in noile ritmuri.Normele generale dupa care trebuie sa se desfasoare procesul de crestere si de educare a copilului in familie impun responsabilitati precise din partea parintilor. Cadrul dezvoltarii copilului in familie este conturat de modul in care sunt satisfacute nevoile de baza ale copilului si de gradul si modul in care sunt indeplinite functiile parentale. Comunicarea in sistemul familial Familia, ca sistem deschis permite schimbarea, dezvoltarea si transformarea ei, iar in relatiile ce unesc membrii familiei evoluiaza in timp si spatiu. Intr-o familie exista relatii de dependenta intre membri, relatii care nu merg pana la pierderea independentei. De asemenea, relatiile pot fi si metrice si complementare. Relatiile simetrice se caracterizeaza prin egalitate si minimalizarea diferentelor intre interlocutori. O reactie este complementara atunci cand comportamentul unui partener il complementeaza pe al celuilalt.Un model de comunicare joaca un rol larg in determinarea rolurilor si structurii puterii relatiilor.Relatiile simetrice si complementare sunt destul de des intalnite in viata familiala si in circumstante obisnuite nu sunt considerate patologice. Comunicarea este o interactiune, o conduita, o redefinire continua a relatiei despre participanti. Un rol important il are si modul cum ascultam mesajul, celalalt fiind mai interesant de propia persoana decat de noi. Atunci cand ne mai manifestam ca un ascultator activ ii facem un compliment celuilalt, chiar fara sa rostim un cuvant. In comunicarea dintre doi parteneri se stabilesc doua cana le: constient si inconstient. In esenta o comunicare sanatoasa impune ca doua persoane sa-si indrepte atentia asupra aceluiasi punct si sa obtina aceeasi parere in acest demers. Din punctul de vedere al comunicarii deviante putem aminti doua astfel de modalitati: comunicarea paradoxala si comunicarea deghizata. Comunicarea paradoxala- conceptul dublei legaturi. Dubla legatura sau dublul mesaj afecteaza gradul de siguranta si coerenta a comunicarii. Membrii familiei se simt stanjeniti, neputand interpreta clar mesajele parinte, nici sa le comenteze adecvat.

Comunicarea deghizata-mistificarea. Termenul de mistificari utilizat pentru prima data de Laing este in stransa legatura cu conceptul dublei legaturi si descrie modul in care anumite familii coopereaza in conflictele si punctele de vedere contradictorii prin obscurizarea sau mascarea a tot ceea ce se petrece intre membrii familiei. Cerinele (nevoile) familiei Se recunosc azi dou categorii de nevoi fudamentale ale familiei, pe carwe societatea trebuie s le satisfac: nevoia de sprijin i nevoia de autonomie i responsabilizare social. Fiecare familie triete ntr-o continu dependen de societate, de relaiile cu celelalte familii i are nevoie de sprijin pentru a-i gsi sensul i locul n comunitatea din care face parte. n acelai timp este constatat nevoia de autonomie, de identitate i independen manifestat de toate familiile. n plan social este esenial s legm independena de responsabilizare i afirmare social. Acestea se adaug la ceea ce denumim nevoile de baz ale fiecrei familii: informaionale, afective, educative, culturale, economice, de sntate i medicale, de orintare n sfera individual i a interrelaiilor. Nevoile familiei se manifest n momente diferite i dezvoltare a ei. Toate sunt la fel de importante i depind de identitatea fiecrei familii. Astfel, distingem: Nevoile iniiale ale grupului familial apar chiar nainte de formarea acestuia. Ele au n vedere cunoaterea reciproc a membrilor, responsabilizare pentru grup i pentru fiecare membru. Nevoile permanente au ca obiect: unitatea i coeziunea grupului pstrarea i funcionarea sa creterea i educarea tinerei generaii Nevoile n situaii de criz . Familia are nevoie de sprijin n special n momentele de criz, de disoluie sau ruptur, cnd se destram cuplul iniial sau se separ membrii familiei din motive diferite. Politicile i interveniile sociale n sprijinul familiei i al copilului. problematica creterii, ngrijirii i educrii copilului cu CES Amploarea politicilor familiale este variabil de la ar la ar. Azi se constat o dezvoltare considerabil a aciunilor n sprijinul familiei pentru a determina limitarea plasrii copiilor n instituii care nlocuiesc familia. Se vorbete n ultimii ani de dezinstituionalizare ca de o aciune complex care nseamn: reinerea copiilor n familiile de origine sprijinirea familiilor s fac fa socio-educaional i economic sarcinilor de cretere i educare a copiilor transformarea instituiilor rezideniale n centre de sprijin, deschise, flexibile ca durat, acces i orientare dezvoltarea serviciilor de sprijin al copiilor n funcie de diversitatea situaiilor de risc i dificultate. Cnd un copil are o deficien i aceasta se transform ntr-un handicap fizic sau mental grav, creterea i educarea lui devine tot mai mult o problem care trebuie rezolvat de profesioniti (mpreun cu familia) i nu plasarea ntr-un internat specializat. Se accentueaz azi ideea de a sprijini prinii i nu de a-i substitui. Niciodat familia nu a fost mai solicitat i rolul su nu a fost niciodat att de mare ca azi. Se remarc, astfel, necesitatea optimizrii politicilor de cretere i educaie a copiilor centrate pe familie. Aceasta se refer la nevoia de sprijini familia, cu precdere n perioada copilriei mici a copilului.

n perioada de vrst de la 0 la 7 ani, copilul primete majoritatea influenelor care determin direcia dezvoltrii personalitii sale. Principalul responsabil, n aceast perioada, de dezvoltarea i devenirea individului este familia. Dac familia este partenerul profesionitilor n problemele de dezvoltare i dac exist o "ngrijire centrat pe familie", orice problem poate fi rezolvat sau nlturat. n ceea ce privete parpiciparea familiei la intervenia timpurie , trebuie respectate urmtoarele principii: familia trebuie spijinit n alegerea alternativelor i luarea deciziilor programul trebuie axat pe valorile i prioritile familiei programul s corespund cerinelor diverse i n continu schimbare ale familiei s fie sprijinit parteneriatul cu toate persoanele care realizeaz servicii pentru familii. Cerina fundamental pentru aplicarea principiilor se concretizeaz n crearea unui mediu ct mai primitor n interiorul familiei i n cadrul centrelor de ndrumare ntre profesioniti i membrii familiilor care particip la programe. Iat cteva sugestii: S se cear tuturor familiilor s participe S ajute familiile cu preocupri similare s stabileasc legturi ntre ele S se recunoasc toate modurile n care familiile pot participa Familiile s fie incluse n schimbul de informaii Familiile s lucreze mpreun cu personalul Activitile derulate n program s fie cunoscute de prini S se asigure mereu de ncrederea familiilor Orice schimbare n personalul programului s fie cunoscute de prini Trebuie creat un comitet de primire i ndrumare a familiilor Familiile i personalul trebuie s parcurg mpreun anumite "cursuri de formare" Trebuie create posibiliti de cunoatere ntre familii, personal i administraia programelor de intervenie timpurie.

Domenii i forme de sprijinire a familiei cu persoane cu CES Consilierea i educaia prinilor n cadrul formelor de sprijin a familiei Studiile din ultimele decenii i rezultatele dezastruoase ale politicii instituionalizrii excesive a copiilor au dovedit c orice copil crete mai bine n familia sa, dac aceasta e ajutat s-i realizeze rolurile. Orict de bine ar fi dotat, o instituie nu poate nlocui cldura unui cmin. Prin instituionalizare se nelege suplinirea pe o perioad mai lung sau mai scurt a familiei printr-o instituie-substitut. n locul familiei naturale, copilul este crescut de o instituie. Dezinstituionalizarea propune gsirea celor mai adecvate i flexibile mijloace de sprijinire a familiei i copiilor pentru ca acetia din urm s ias din instituiile-substitut i s poat beneficia de o via ct mai normal i natural, pe ct posibil, mpreun cu familia natural sau cu alta (de adopie). Se constat o dezvoltare fr precedent a activitilor desfurate n interiorul familiilor pentru a limita instituionalizarea i plasarea copiilor n alte familii sau instituii. Familia poate fi sprijinit material i socio-educaional. Printre formele de sprijinire propuse familiei de azi se nscriu: Sprijin financiar sub form de alocaii Asisten n sarcinile domestice Sprijin prin psihoterapie individual sau de familie Consiliere educativ Profesori itinerani nvmnt menajer

Activiti de animare n cartier etc. Intervenia socio-educaional este un complex de msuri care sprijin familia i intervine n mecanismele care favorizeaz relaiile intrafamiliale, n favoarea educaiei familiei i educrii copiilor. Dintre aceste forme face parte consilierea educativ a familiei sau consilierea familial. Educaia familiei i educaia prinilor (parental) sunt componente ale acestei forme de sprijin. Consilierea familiei se refer la un set de aciuni preventive i directe de sprijinire a membrilor familiei pentru creterea, ngrijirea i educarea adecvat a urmailor. Consilierea parental se adreseaz n principal prinilor i prevede ntrirea rolurilor acestora n aciunile n favoarea educaiei i pstrrii coeziunii familiei. Educaia familiei i educaia prinilor au n vedere aciuni ndreptate spre exersarea funciei educative ca atare i spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare i de interaciune n familie. Elemente de baz n sprijinirea familiei. Aciune i prevenire. Sprijinirea familiei este necesar n special n momentul n care ea ntmpin situaii dificile, cnd apar riscuri n realizarea funciilor sale. Principala preocupare i problem n care se simte nevoia unui sprijin este creterea i educarea copiilor. n acest sens, sprijinul familiei are n componen elemente care se refer la stimularea dezvoltrii individuale, a personalitii membrilor ei. Hermanns identific trei forme necesare de sprijin: sprijin emoional - presupune s dai prinilor ocazia de a-i exprima emoiile fr critic sau condamnare sprijin informaional - s ajui prinii s-i neleag propria lor situaie sau s rspund la ntrebri referitoare la dezvoltarea copilului i caracteristicile specifice ale acestuia spijin instrumental - s ajui prinii s-i rezolve problemele de zi cu zi, s organizeze i s realizeze opional ngrijirea i educaia zilnic. Actiunea de sprijin propus n favoarea familiei este prevenirea psihosocial care se poate realiza prin factori de prevenire i moduri de aciune. Se dezvolt nevoia de prevenire planificat n cel puin dou direcii de intervenie: Schimbarea factorilor de obstrucie (tradiional).Este vorba de a cunoate, evalua i schimba, la prini i la ceilali membri ai familiei, acele idei, practici, concepii, atitudini care mpiedic realizarea funciei educative. Acestea se pot obine prin responsabilizarea n interaciunea printe-copil i stimularea cognitiv. Se pune, de asemenea, accent pe intervenia timpurie(early intervention) care este constituit din urmtoarele etape: analiza problemelor desemnarea cauzelor proiectarea programului evaluarea programului Prevenirea (modern). Se pune accentul pe crearea condiiilor n care procesele s se autoregleze, iar prinii i copiii s-i rezolve singuri propriile probleme. Se pornete de la a considera c fiecare familie/copil este un sistem cu autoreglare i c eforturile trebuie intite spre a da noi posibiliti i momente de rezolvare proprie a problemelor.

Orientri conceptuale n domeniul sprijinirii dezoltrii copilului cu CES n familie i n societate 1. Situaia de risc 1.1.Situaia de risc i orientrile interveniei socio-educative

Prin serviciile sale de sprijin, societatea poate preveni situaiile defavorizante i poate stimula familia s intervin optim n dezvoltarea copiilor. Termenul de intervenie socioeducaional are n vedere att aspectul social, ct i organizarea influenelor de tip educaional nonformal i incidental. Situaiile n care ar putea fi sprijinit familia n relizarea demersului su educativ sunt n special cele de criz i cele care potenial pot afecta procesul socializrii primare i rezultatele sale. Din punct de vedere al construirii unei intervenii de sprijin putem identifica: situaii de risc - care potenial pot influena dezvoltarea urmailor situaii de criz - probleme care cer o intervenie imediat. 1.2.Concepte fundamentale n discuie A.n domeniul identificrii cauzelor, prevenirii i interveniei n criz se opereaz cu concepte ca: situaii de risc acumularea riscurilor defavorizare context socio-cultural B.Referindu-se la aciuni specifice sunt introduse concepte ca: educaia familial formarea parental i educaia parental intervenie socio-educativ. 1.3.Situaia de risc Exist situaii de risc n funcie de natura problemelor care sunt bariere n calea dezvoltrii. Se nominalizeaz riscuri: biologice i/sau fiziologice socio-culturale economice educaionale. Stadiile dezvoltrii copilului care se consider a fi determinante pentru evoluia individual sunt: intrauterin intrapartum(n timpul naterii) postpartum(naterea) 1-6 luni 6 luni-1an 1-3 ani. 1.4. Legtura dintre situaia de risc i mediul social Se consider copii n situaia de risc cei care aparin unui mediu social defavorizant din punct de vedere socio-cultural i economic ceea ce conduce la dificulti de integrare n viaa de adult. La vrstele mici (0-10 ani), eecul integrrii este evideniat de probleme pe care aceti copii le au n: mediul socio-cultural i economic al familiei dificulti de adaptare colar deficiene i handicapuri comportamente dificile. La vrsta adolescenei, eecul integrrii se manifest n modaliti diferite care se refer la: probleme de sntate

alcoolism omaj toxicomanie delincven sarcini la vrst mic(adolescen) comportamente antisociale etc. 1.5. Situaiile de risc pentru dezvoltare Conceptul de risc construiete o alt dimensiune a nelegerii problematicii copilului aflat n situaii dificile (cu CES ). Privite n acest sens, riscurile se refer la 3 grupuri de probleme: a.Riscurile prestabilite - determinate de zestrea cu care copiii vin pe lume b.Riscurile biologice - se refer la copiii cu probleme fizice la natere care ns pot fi remediate c.Riscurile determinate de mediul de dezvoltare - se refer la riscurile survenite din cauza unui mediu de cretere, dezvoltare i educaie care nu este destul de suportiv pentru copil. 1.6.Definiia operaional a situaiei de risc Situaia de risc este identificat cu problemele pe care le au copiii, n special n adaptarea la viaa social i colar. 1.7.Factorii favorizani situaiilor de risc Putem identifica 3 categorii de elemente: cele care aparin copilului i zestrei sale genetice cele determinate de caracteristicile personale i de deprinderi ale prinilor cele aparinnd contextului socio-cultural n care triete familia. Factorii sociali por fi identificai ca factori predictivi; ntre cei mai cunoscui sunt: srcia apartenena la un gpup social tipul de coal n care se integreaz copilul probleme familiale coala factori dependeni de comunitate. Factorii extracolari care determin eecul colar sunt: copilria petrecut n srcie familii lrgite cu copii muli i de vrste apropiate prezena n familie a unui printe omer, a unui bolnav cronic, a unui analfabet etc. copilria petrecut ntr-un mediu social defavorizant copilria petrecut n afara familiei biologice sau ntr-o instituie etc. Factorii colari care influeneaz dezvoltarea copilului: tipul de abordare/orientare colar managementul colii strategiile didactice profesorul colaborarea dintre familie i coal etc. 1.8.Forme principale ale situaiei de risc, manifestrile eecului colari social A.Eecul colar se caracterizeaz prin: rezultate colare nesatisfctoare lipsa participrii absenteism colar refuzul colii

abandonul delincvena B.Eecul social este manifestat n: probleme de sntate alcoolism toxicomanie maladii psihosomatice sarcini timpurii omajul. 1.9.Politici educaional epentru rezolvarea situaiilor de risc Au dou funcii: prevenirea instituionalizrii i intervenii socio-educative. Pentru rezolvarea situaiilor de risc, politicile educaionale globale de la nivelul diferitelor ri recurg la urmtoarele elemente orientative: flexibilitatea programelor educaionale parteneriatul educaional perspectiva holistic asupra colii coala eficient. 1.10.Cauzele riscurilor n diagnoza problemelor, cauzele evideniate sunt urmtoarele: lipsa de responsabilizare i sensibilitate n interaciunile timpurii printe-copil lipsa de stimulare cognitiv lipsa de ocazii/oportuniti pentru familie i/sau comunitate lipsa unei coordonri ntre aciunile celor ce doresc/ofer alte oportuniti 1.11.Conceptul de"acumulare a riscurilor" Rutter analizeaz 6 categorii de risc asupra dezvoltrii fizice i asupra comportamentelor copilului: conflicte parentale condiii proaste de via condiii de locuit inadecvate probleme psihice materne comportament violent/criminal al tatlui creterea temporar a copilului n afara familiei.

6. Recomandri pentru atragerea prinilor n programele de educaie a copiilor cu cerine speciale: Recomandri pentru construirea unor ocazii de implicare a prinilor: Comunicare de tip profesional cu prinii Participare n clas (a prinilor) Activiti i ntlniri profesionale cu prinii Urmrirea unor interese speciale Sprijin pentru copil/familie/printe Reeaua de comunicare ntre prini (de la printe la printe) Conducerea din partea prinilor Implicarea personal a prinilor

Problema deficienei Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu este intotdeauna constanta, ea variaza de la societate la societate, furnizand semnificatii diferite, functie de cultura si de valorile promovate. In antichitate se considera ca Homer cel orb vede ce ceilalti nu vad si nici nu inteleg. Despre evanghelicul orb din nastere, vindecat, Iisus Hristos spune ca in aceasta se arata lucrarile lui Dumnezeu. Tot Evul Mediu este marcat de ideea ca deficientele umane reprezinta un semn de ales al lui Dumnezeu sau de posedat de diavol. In cultura moderna europeana repulsia fata de acestea este atat de mare, incat nu numai ca devine imposibila propozitia Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla ! , dar om si minune deopotriva sunt izgoniti la periferia lumii, daca lumea are asa ceva. Principiul separarii oamenilor cu deficiente de restul societatii exprima, pe de o parte, frica acestore de contaminare, iar pe de alta parte forma de a-si transfera propriile esecuri sociale, politice, economice asupra celor ce nu aveau cum sa se apere de asemenea acuzatii. In cadrul societatilor ce promoveaza valori religioase, deficientele pot fi interpretate ca pedepse pentru pacatele savarsite, ca semne ale alegerii sau ale pedepsirii . In cadrul societatii moderne, industriale ce promoveaza valori ale succesului individual si realizarilor personale,, deficienta reprezinta un dezastru, o nenorocire, o tragedie personala. Ce se crede despre persoanele cu deficiente ? Multi oameni au reticente fata de acestea deoarece au o conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu handicap faptul ca erau cersetori sau lautari ori au in acest domeniu o slaba experienta. Nici una dintre aceste idei nu ofera o imagine clara a persoanelor cu deficiente. Si ele sunt oameni ca si ceilalti : unii dependenti, altii independenti ; unii lideri, altii persoane obisnuite ; unii bogati, altii saraci ; unii grasi, altii slabi etc. Ca orice persoana, ei sunt produsul unic al ereditatii lor si al mediului si sunt indivizi. Dar si persoanele deficiente, la randul lor, au doua pareri in ceea ce priveste imppedimentul lor : unele il considera un dezastru, iar altele un simplu inconvenient. Definirea deficienei Exista mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizeaza in diferite definitii sau modele ale acestuia : 1. Modelul medical. Handicapul este definit ca o boala cronica. 2. Modelul economic. Pe baza definitiei medicale, se considera ca persoanele cu handicap sunt incapabile de a munci sau a se deplasa, deci sunt neproductive sau mai putin productive. Handicapul este, asadar, o boala economica. 3. Modelul limitarii functionale. Handicapul este definit ca o deficienta severa, cronica, proprie persoanei care indeplineste urmatoarele conditii : manifesta o deficienta mentala sau fizica sau o combinatie de deficiente mentale si fizice ; se manifesta inainte de varsta de 22 de ani ; pare a continua fara a preciza vreo limita ; reflecta nevoia persoanei de ingrijire, tratament sau alte forme de servicii (de tip special, interdisciplinar sau general) pentru o perioada indelungata sau pentru toata viata, concepute si aplicate in mod individual. 4. Modelul psiho-social raporteaza handicapul la societate. Problema handicapului este plasata la interactiunea dintre persoane si siferitele segmente ale sistemului social. Adaptarea nu mai este unilaterala, nu mai apartine doar persoanei. Din ce in ce mai mult, societatea este cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun. Anul 1981 a fost Anul International al Persoanelor Handicapate, iar scopul sau oficial : a ajuta persoanele cu handicap sa se adapteze din punct de vedere fizic si psihic la societate.

Shearer apreciaza ca problema reala este cea a societatii si nu a persoanei cu handicap, si anume, cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si asteptari relativ la integrarea persoanei. UPIAS (Union of Physically Impaired Against Segregation) intr-un program publicat la Londra inca din 1976, intitulat Fundamental Principles of Disability , precizeaza ca handicapatii insisi, teoretizand asupra propriei lor conditii in societate fac distinctia dintre deficienta fizica si situatia sociala a celor cu astfel de deficiente, numita incapacitate (disability). Deficienta fizica este denumita ca lipsa totala sau partiala a unui membru al corpului sau ca deformarea unui membru, a organismului sau a intregului mecanism al corpului. Incapacitatea fizica este definita ca dezavantaj sau restrictie in activitate, datorita unei organizatii sociale ce nu ia in seama (sau nu o face suficient) persoanele cu deficienta fizica, excluzandu-le din aria activitatilor sociale. Concluzia UPIAS este foarte clara : incapacitatea sau handicapul fizic reprezinta o forma particulara a opresiunii sociale. Intre cele doua puncte de vedere prezentate exista o diferenta semnificativa, desi pozitia teoretica de pe care sunt formulate este in principal aceeasi : a) Shearer considera ca societatea trebuie sa vrea si sa faca ceva pentru oamenii cu handicap. b) UPIAS considera ca ei insisi trebuie sa lupte pentru a obtine/impune ceea ce doresc. De aici rezulta consecintele diferite pentru intregul personal care activeaza in acest domeniu, in sensul in care este pus in situatia de a opta intre : a lucra pentru persoane cu handicap, a lucra cu persoane cu handicap. Integrarea sociala in mediul de viata Recunoscand faptul ca orice proces de readaptare a unei persoane handicapate ar trebui sa tina cont de masurile care favorizeaza autonomia sa personala si/sau asigura independenta sa economica si integrarea sa sociala cea mai completa posibil, trebuie incluse si dezvoltate programme de readaptare, masuri individuale si colective care sa favorizeze independenta personala, care sa-i permita de a duce o viata cat mai normala si completa posibil, ceea ce include dreptul de a fi diferit. O readaptare totala presupune un ansamblu de masuri fundamentale si complementare, dispozitii, servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic si psihologic. Adaptarea mobilierului exterior si urbanismul, accesul in cladiri, la amenajari si instalatii sportive, transportul si comunicatiile, activitatile culturale, timpul liber si vacantele trebuie sa constituie toti atatia factori care contribuie la realizarea obiectivelor readaptarii. Este important si de dorit de a determina participarea, in masura posibilului, apersoanelor handicapate si a organizatiilor care-i reprezinta la toate nivelele de elaborare a acestor politici. Legislatia trebuie sa tina cont de drepturile persoanelor handicapate si sa favorizeze, pe cat posibil, participarea lor la viata civila. In cazul in care persoanele handicapate nu sunt in masura de a-si exercita in mod deplin drepturile lor de cetateni, trebuie sa fie ajutate de a participa cat mai mult posibil la viata civila, asigurandu-le ajutorul adecvat si luand masurile necesare. Posibilitatea de acces la informatie este cheia unei vieti autonome. Mai mult, profesionistii trebuie sa informeze asupra tuturor aspectelor vietii, iar persoanele handicapate trebuie sa aiba posibilitatea de a-si procura informatia ele insele. Daca natura, gravitatea handicapului sau varsta persoanei nu permit reconversia sa personala, chiar in atelier protejat, la domiciliu sau in centre de ajutor pentru munca, ocupatiile cu caracter social sau cultural trebuie sa fie prevazute. Masuri potrivite trebuie avute in vedere pentru a asigura persoanelor handicapate si in special persoanelor cu handicapuri mentale conditii de viata care sa le asigure dezvoltarea lor

normala a vietii psihice (inclusiv cea sexuala). Aceste masuri necesita informatii si educatie sexuala in scoli si institutii. Socializarea in familie Copilul diferit se adapteaza greu la relatiile interpersonale, de aceea parintii trebuie sa joace rolul de tampon, de mediator intre copil si persoanele straine. Uneori parintii pot dramatiza excesiv reactiile inadecvate venite din partea unei persoane straine, identificand o falsa rea intentie intr-un gest oricat de neutru. In alte situatii, ei neaga tot ceea ce copilul observa in jurul sau legat de propria deficienta, insista pe rautatea si ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivand la copil convingerea ca lumea in care traieste este rea. Pe de alta parte, unii parinti refuza sa tina cont de dificultatile sociale determinate de deficienta. In acest fel, ei ii impiedica pe copii sa inteleaga si sa accepte toate aspecte legate de propria deficienta. Datorita acestui rol suplimentar de mediator, reactiile parintilor in fata unui copil cu deficienta capata o importanta majora. Parintii reactioneaza prin supraprotectie, acceptare, negare sau respingere. Aceste reactii au determinat gruparea parintilor in urmatoarele categorii : -parinti echilibrati, -parinti indiferenti, -parinti exagerati, -parinti autoritari (rigizi), -parinti inconsecventi. Parinti echilibrati. Caracteristica acestei familii consta in realismul cu care membrii ei privesc situatia. Ei ajung rapid in stadiul de acceptare, se maturizeaza si pornesc la actiune. Dupa ce cunosc situatia reala a copilului, ei isi organizeaza viata in asa fel incat sa acorde atentie copilului cu nevoi speciale. In functie de diagnostic si de prognostic, parintii vor gasi resursele necesare pentru a actiona singuri sau cu ajutorul celorlalti membri ai familiei pentri a-l ajuta pe cel mic . Parintii stiu : ce este necesar , cand si cum trebuie oferit , ce, cum si cat de mult se poate cere copilului cu nevoi speciale. Aceste reguli constituie un adevarat ghid al comportamentului fata de copil. Parintii unui copil cu deficienta indeplinesc teoretic aceeasi functie ca si parintii unui copil sanatos. Ei trebuie sa ramana in primul rand parinti. Parintii unui copil surd, paralizat nu au nimic de facut pentru a-l ajuta. Aceasta atitudine apartine parintilor echilibrati care privesc toate problemele cu calm. Acesti parinti joaca un rol important in medierea relatiei dintre copil si mediul exterior. Ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in societate. Un copil cu deficienta, chiar daca este sustinut are probleme legate de comportamentul natural in fata unei persoane straine. In acest caz, parintii joaca un rol de tampon sau de mediator intre doua persoane. Aceasta interventie va permite depasirea jenei si tensiunilor ce pot aparea in cadrul relatiilor interpersonale. Rolul de mediator este usor de indeplinit de catre parintii echilibrati, care abordeaza totul cu calm. In cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienta are drepturi si obligatii egale. Ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu surorile sale, sa se simta ca toata lumea . Daca se simte egal in familie, el va ajunge sa se simta egal si in societate. Practic, familia joaca rolul unui laborator in care copilului cu deficienta i se ofera oportunitatea de a-si gasi locul si de a se obisnui cu situatia in care se afla. Copilul cu deficienta trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si surorile sale. El nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor, chiard aca are nevoie de o atentie si de o ingrijire suplimentara. In familiile echilibrate, acest copil este egal cu fratii si surorile sale, dar in acelasi timp este ingrijit corespunzator. In acest context copilul se dezvolta in armonie cu cei din anturajul sau, care-i accepta dificultatile.

Familia impune copilului unele restrictii, incurajeaza activitatile gospodaresti si mai ales pe cele de autoingrijire, stimuleaza abilitatile fizice si sociale ale copilului. O persoana cu deficienta are nevoie de a fi recunoscuta pentru ceea ce este si asa cum este. Atmosfera familiala va fi calda doar atunci cand fiecare membru isi ocupa locul care ii apartine. Parintii echilibrati sunt calmi, deschisi si isi manifesta frecvent dragostea. Caldura implica deschidere catre cei din jur, placere, atentie, tandrete, atasament. Acesti par4inti zambesc des, isi incurajeaza copiii fara a folosi critici permanente, pedepse, amenintari. Copiii acestor parinti vor fi atenti, prietenosi, cooperanti si stabili emotional. Parintii indiferenti. Acesti parinti reactioneaza printr-o hipoprotectie, prin nepasari, lipsa de interes. La o astfel de situatie se poate ajunge prin : -lipsa de afectiune, -suprasolicitarea copilului, -respingere. Lipsa de afectiune-parintii demonstreaza copiilor o lipsa de interes, de afectiune, de ingrijire. Frecvent, acesti parinti, sunt reci, ostili, isi cearta copilul pentru nimic, il pedepsec sau il ignora. In aceste familii au loc certuri frecvente, iar copilul este antrenat in disputele dintre parinti. O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea vietii profesionale. Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant. Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar. Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei considera copilul ca toata lumea si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare. In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului. Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat. Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat. Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea. Parintii exagerati. Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta. Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine. Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie. Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur. Pentru copiii cu deficiente aceasta situatie este foarte dificila, intrucat ei nu beneficiaza de un regim care implica stimularea si antrenarea in activitatile casnice.

Acesti parinti vor reusi marea performanta de a creste un copil singuratic, lipsit de posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate. Copilul se va confrunta cu greutatile vietii, dar nu va fi capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere. Parintii autoritari acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor cu o vointa puternica. Acesti parinti isi controleaza copiii intr-o maniera dictatoriala. Ei stabilesc reguli care trebuie respectate fara intrebari. Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai ce , cat si cum i se spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune. O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia. Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare. Acest ti de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot parintii decid, in functie de parerile lor. Parintii inconsecventi oscileaza de la indiferenta la tutela. Cel mai adesea este vorba despre parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm pentru o anumita atitudine. Alteori copilul este pasat la diferiti membri ai familiei, fiind supus unor metode educative diferite, adesea contradictorii. Crescuti intr-un mediu inconstant, lipsit de metode stabile, copilul devine nesigur si usor de influentat de persoane rau intentionate. Integrarea scolara Scoala este, de asemenea un mediu important de socializare. Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi urmatoarele: clase diferentiate, integrate in structurile scolii obisnuite, grupuri de cate doi-trei copii deficienti inclusi in clasele obisnuite, integrarea individuala a acestor copii in aceleasi clase obisnuite. Integrarea scolara exprima: atitudinea favorabila a elevului fata de scoala pe care o urmeaza; conditia psihica in care actiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de invatare; situatie in care copilul sau tanarul poate fi considerat un colaborator la actiunile desfasurate pentru educatia sa; corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si posibilitatile copilului de a le rezolva; existenta unor randamente la invatatura si in plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare. In scoala, copilul cu tulburari de comportament apartine, de obicei, grupului de elevi slabi sau indisciplinati, el incalcand deseori regulamentul scolar si normele social-morale, fiind mereu sanctionat de catre educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburari de comportament se simte respins de catre mediul scolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de scolar intra in relatii cu alte persoane marginalizate, intra in grupuri subculturale si traieste in cadrul acestora tot ceea ce nu-i ofera societatea. Datorita comportamentului lor discordant in raport cu normele si valorile comunitatii sociale, persoanele cu tulburari de comportament sunt, de regula, respinse de catre societate. Aceste persoane sunt puse in situatia de a renunta la ajutorul societatii cu institutiile sale, traind in familii problema, care nu se preocupa de bunastarea copilului.

ASISTENTA IN FAMILIE PERSOANELOR CU C.E.S. Familia unei persoane cu cerinte specile are urmatoarele roluri si indatoriri: sa ingrijiasca persoana cu handicap sa ii asigure conditii de viata in siguranta sa asigure o buna coomunicare cu persoana cu handicap sa puna inplaicare si sa respecte programul de recuperare, de imbunatatire a starii de handicap, dupa caz, urmand bineinteleles instructiunile doctorului care se ocupa de respectiva persoana sa sustina si sa incurajeze, chair sa participe cu peroana cu handicap la activitatile zilnice la munca la joaca sa isi dezvolte capacitatile de autoingrijire si autoservire, intr-un cuvant sa o ajute sa capete o anumita independenta sa asigure participarea persoanei cu handicap la viata familieie si a comunitatii dinc are face parte respectiva persoana. Persoana cu handicap este o fiinta asemeni tuturor celorlalte, care are nevoie si dureri, bucurii si sperante adica aceleasi simtaminte omenesti si valoare umana egala cu a celor din jur.valoarea acestei persoane va fi recunoascuta prin tratarea ei cu respect, consultarea sa in fiecare decizie ce se ia cu referire la propria persoana, respectarea si indeplinirea cerintelor pe care le exprima si asigurarea libertatii persoanle in viata de zi cu zi. Un alt lucru de importanta majora o reprezinta asigurarea dreptului la intimitate a persoanei cu handicap. Deci a ingriji o persoana cu handicap inseamna ai asigura tot ce are nevoie un om obisnuit pentru a putea trai si a nu se imbolnavi. Hranirea corecta a persoanei cu handicap este importanta pentru viata persoanei cu handicap, pesntru starea ei sufleteasca, pentru reabilitatrea ei fizica. Servirea mesei trebuie sa fie prilej pentru ca adultul sau copilul cu handicat sa invete sau sa reinvete sa se descurce singur in situatiile obisnuite ale vieti, cum ar fi luarea mesei. De asemenea locul unde manaca o persoana cu handicap este foarte important deoarece trebuie tinut cont ca o astfel de persoana are o foarte mare nevoie de afectiune deci de a sta printre familia sa, impreuna cu ceilalti membri. Deci membri familiei trebuie sa faca tot posibilul ca mesele sa fie servite odata pentru toti si in aceeasi incapere astfel se evita ca persoana cu handicap sa se simta neglijata sauizlata ceea ce ar duce la consecinte nedorite pentru dezvoltare. Ca la orice alta persoana normala , la persoana cu handicap trebuie sa se asigure zilnic igiena personala iar in unele cazuri familia trebuie sa ajute persoana in aceata activitate.starea de sanatate a persoanei cu handicap mai depinde si de igiena loculuii in care aceasta isi petrece cea mai mare parte din timp. De aceea familia trebuie sa se asigure ca patul persoanei cu handicap va fi asezat intr-o camera luminoasa, intr-un loc ferit de curent la deschiderea usii, iar camera trebuie sa fie frecvent aerisita.daca este cazul unui copil cu handicap, este de preferat ca acesta sa doarma in aceeasi camera cu unul dintre fratii sau parintii dai. De afltfel trebuie sa se tina cont de faptul ca majoritatea persoanelor cu handicap au nevoie sa doarma mai mult de aceea trebuie create conditii ca persoana cu handicap sa poata dormi dupa amiaza si intre orele 22.00 si 07.00. iar in aceste intervale trebuie sa se asigure linistea pentu ca somnu sa fie odihnitor s sa ajute persoana . Copilu cu handicap are nevoie mai mult decat un copil normal sa fie pregatit pentru culcare sa fie mangaiat alinat, sa i se spuna povesti. Cand se stabilieste programul zilnic ale persoanelor cu handicap trebuie sa se tina cont de parerile si dorintele respectivei persoanei deci programul sa se faca imrpreuna cu ea. Dar programul zilnic va contine si acele activitati, recomandate de catre medicisi cuprinse inprogramul individual pentru recuperarea, imbunatatirea starii de fapt sau pentru prevenirea

unei inrautatiri a acesteia. Cand este vorbas de copii se vor avea in vedere cand vienvorba de programul zilnic, nevoile lor de dezvoltare si invatare. Fmilia trebuie sa stie ca o persoana cu handicap, pentru a se simti ingrijita si protejata trebuie sa fie acceptata asa cumeste, trebuie sa i se acorde incredere si sa nu i se tradeze increderea, nu trebuie abandonata, trebuie mangaiata si ascultata, trebuie ascultata cu atentie si tratata cu tandrete. Omul nu poate trai fara sa comunice cu cei din jur. Comunicarea nu se rezuma numai la realizar prin vorbire ci si prin semne, prin expresia fetei, prin gesturi si prin imagini. De multe ori comunicarea permanenta cu o persoana cu handicap previne starile de depresie si nervozitate ale acesteia.de asemenea persoana cu handicap trebuie sprijinita sa realizeze cu effort propriu cu sau fara sprijin catmaimulte miscari si actiunile cerute de ingrijirea personala si autoservire.cu copii trebuie sa se vorbeasca foarte mult pentru asi dezvolta limbajul si abilitatile comunicative. Familia trebuie sa creada ca persoana cu handicap poate face progrese, ca se poate miscora influenta deficientei sau a blii asupra vietii sale. De aceea in toate activitatile fizice zilnice va crea conditii ca persoana cu handicap sa fie activa, sa execute mai bine prin effort propriu, anumite miscari, sa invete ceva. Familia trebuie sa fie constienta de importanta activitatii pentru mentinearea si dezvoltarea potentialului fizic si mintal al persoanei cu handicap.activitatea este un mod de exiostenta a omului. Omul ca fiinta umana arenevoie de activitate deoarece inteligenta omului se dezvolta numai prinactivitate. De aceea si adultul sau copilul trebuie sa se ==faca ceva util pentru viata familiei, sa se joace sa munceasca chair deoarece consecintele lipsei de qactivitate sunt dezastruase asupra starii fizice si psihice generale. Copilul cu handicap, ca orice copil, are nevoie de miscare si joc. Jocul este tipul e activitate specific copilariei. Familia trebuie sa acorde un anumit timp activitatilor de joc ale copiilor cu hanicap deoarece daca aceasta nu poate realiza acest lucru, daca nu poate invata sau nascoci jocuri simple dezvoltarea sa ulterioara fa vi gra afectata. Pentu a asigura integrarea persoanei cu handicap inviata familiei si a comunitatii locale, aceasta trebuie sa participe la intreaga viata a familiei, la evenimentele familiei, la bucuriile si necazurile ei. Este importanta prezenta persoanei cu handicap la aniversarile zilelor de nastere, la nunti, botezuri si asa mai departe. De asemenea persoana cu handica trebuie sa ia part la viata comunitatii localev (sat, comuna, cartier)ca orice om obisnuit. Familia trebuie sa il insoteasca la biserica la manifestarile sportive, in parc, in diferite locuri de distractie. Si inca un lucru important e faptul ca familia trebuie sa incurajeze si sa sustina persoana cu handicap sa aiba (sa isi mentina) propriul cerc de prieteni in cadrul caruia sa activeze ca membru activ, asflet urmarinduse diminuare sentimentului de izolare. Probleme de integrare a copiilor cu Cerinte Educative Speciale Ca fiinta sociala, omul este dependent de ceilalti oameni. Aceasta dependenta inseamna, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica si coopera. Acest lucru da nastere la sentimentul de apartenenta si solidaritate umana, precum si la sentimentul de securitate al individului. Din categoria copiilor cu CES fac parte atat copiii cu deficiente propriu-zise la care, cerintele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cat si copiii fara deficiente, dar care prezinta manifestari stabile de inadapatare la exigentele scolii. Deci, din aceasta categorie fac parte : - copiii cu deficiente senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii etc, - copiii cu deficiente mintale, - copiii cu tulburari afective (emotionale), - copiii cu handicap asociat.

Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu este intotdeauna constanta, ea variaza de la societate la societate, furnizand semnificatii diferite, functie de cultura si de valorile promovate. In antichitate se considera ca Homer cel orb vede ce ceilalti nu vad si nici nu inteleg. Despre evanghelicul orb din nastere, vindecat, Iisus Hristos spune ca in aceasta se arata lucrarile lui Dumnezeu. Tot Evul Mediu este marcat de ideea ca deficientele umane reprezinta un semn de ales al lui Dumnezeu sau de posedat de diavol. In cultura moderna europeana repulsia fata de acestea este atat de mare, incat nu numai ca devine imposibila propozitia Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla ! , dar om si minune deopotriva sunt izgoniti la periferia lumii, daca lumea are asa ceva. Principiul separarii oamenilor cu deficiente de restul societatii exprima, pe de o parte, frica acestore de contaminare, iar pe de alta parte forma de a-si transfera propriile esecuri sociale, politice, economice asupra celor ce nu aveau cum sa se apere de asemenea acuzatii. In cadrul societatilor ce promoveaza valori religioase, deficientele pot fi interpretate ca pedepse pentru pacatele savarsite, ca semne ale alegerii sau ale pedepsirii . In cadrul societatii moderne, industriale ce promoveaza valori ale succesului individual si realizarilor personale,, deficienta reprezinta un dezastru, o nenorocire, o tragedie personala. Ce se crede despre persoanele cu deficiente ? Multi oameni au reticente fata de acestea deoarece au o conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu handicap faptul ca erau cersetori sau lautari ori au in acest domeniu o slaba experienta. Nici una dintre aceste idei nu ofera o imagine clara a persoanelor cu deficiente. Si ele sunt oameni ca si ceilalti : unii dependenti, altii independenti ; unii lideri, altii persoane obisnuite ; unii bogati, altii saraci ; unii grasi, altii slabi etc. Ca orice persoana, ei sunt produsul unic al ereditatii lor si al mediului si sunt indivizi. Dar si persoanele deficiente, la randul lor, au doua pareri in ceea ce priveste impedimentul lor : unele il considera un dezastru, iar altele un simplu inconvenient. Exista mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizeaza in diferite definitii sau modele ale acestuia : 1. Modelul medical. Handicapul este definit ca o boala cronica. 2. Modelul economic. Pe baza definitiei medicale, se considera ca persoanele cu handicap sunt incapabile de a munci sau a se deplasa, deci sunt neproductive sau mai putin productive. Handicapul este, asadar, o boala economica. 3. Modelul limitarii functionale. Handicapul este definit ca o deficienta severa, cronica, proprie persoanei care indeplineste urmatoarele conditii : manifesta o deficienta mentala sau fizica sau o combinatie de deficiente mentale si fizice ; se manifesta inainte de varsta de 22 de ani ; pare a continua fara a preciza vreo limita ; reflecta nevoia persoanei de ingrijire, tratament sau alte forme de servicii (de tip special, interdisciplinar sau general) pentru o perioada indelungata sau pentru toata viata, concepute si aplicate in mod individual. 4. Modelul psiho-social raporteaza handicapul la societate. Problema handicapului este plasata la interactiunea dintre persoane si siferitele segmente ale sistemului social. Adaptarea nu mai este unilaterala, nu mai apartine doar persoanei. Din ce in ce mai mult, societatea este cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun. Anul 1981 a fost Anul International al Persoanelor Handicapate, iar scopul sau oficial : a ajuta persoanele cu handicap sa se adapteze din punct de vedere fizic si psihic la societate. Shearer apreciaza ca problema reala este cea a societatii si nu a persoanei cu handicap, si anume, cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si asteptari relativ la integrarea persoanei.

UPIAS (Union of Physically Impaired Against Segregation) intr-un program publicat la Londra inca din 1976, intitulat Fundamental Principles of Disability , precizeaza ca handicapatii insisi, teoretizand asupra propriei lor conditii in societate fac distinctia dintre deficienta fizica si situatia sociala a celor cu astfel de deficiente, numita incapacitate (disability). Deficienta fizica este denumita ca lipsa totala sau partiala a unui membru al corpului sau ca deformarea unui membru, a organismului sau a intregului mecanism al corpului. Incapacitatea fizica este definita ca dezavantaj sau restrictie in activitate, datorita unei organizatii sociale ce nu ia in seama (sau nu o face suficient) persoanele cu deficienta fizica, excluzandu-le din aria activitatilor sociale. Concluzia UPIAS este foarte clara : incapacitatea sau handicapul fizic reprezinta o forma particulara a opresiunii sociale. Intre cele doua puncte de vedere prezentate exista o diferenta semnificativa, desi pozitia teoretica de pe care sunt formulate este in principal aceeasi : a) Shearer considera ca societatea trebuie sa vrea si sa faca ceva pentru oamenii cu handicap. b) UPIAS considera ca ei insisi trebuie sa lupte pentru a obtine/impune ceea ce doresc. De aici rezulta consecintele diferite pentru intregul personal care activeaza in acest domeniu, in sensul in care este pus in situatia de a opta intre : a lucra pentru persoane cu handicap, a lucra cu persoane cu handicap.

PRICIPII SI OBIECTIVE ALE ASISTENTEI LA DOMICILIU Este interzis de a avea initiative sau a asculta de sfaturile ale unor persoane nevizate. Gradarea efortului are o mare importanat in procesul de reabilitarea capacitatii functionale a unei persoane cu nevoi speciale. Se porneste de la cel mai scazut nivel al posibilitatilor functionale si se ajunge treptat cu pasi mici la nivelul corespunzator al miscarilor cotidiene. Efortul trebuie sa urmeze o curba ascendenta, plasata la limita superioara a posibilitatilor functionale de moment. In acest sens se actioneaza trecand de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex. Procesul de refacere este diferit de la un pacient la altul datorita unei diversitati de localizari, particularitati individuale privind reactiile organismului la tratament, de varietatea actiunilor, din aceste motive sistemul de lucru trebuie individualizat in functie de situatia fiecarui pacient. Se tine cont de urmatorii factori: varsta este cunoscut ca rezultatele cele mai bune se obtin la copii si tineri, in timp ce la persoanele in varsta vindecarea este de durata si cu unele dificultati; sexul prezinta particularitati sub raportul tratamentului in sensul ca la femeie se obtin rezultate mai bune sub raportul controlului motor, la mobilitate si abilitate, pe cand la barbati la mobilitate controlata, in care elementele de forta au un rol important; experienta motrice un pacient care a acumulat, inainte de declansarea bolii, o experienta motrica va face fata mai bine solicitarilor procesului de recuperare fata de o persoana sedentara; nivelul cultural sfera de cunoastere fiind cuprinzatoare, pacientul isi poate explica mult mai bine situatia in care se afla, el poate apela la cunostintele sale de anatomie si fiziologie, intelege mai bine explicatiile medicului si colaboreaza ami usor cu asistentul, ignorarea acestui aspect poate fi o piedica in obtinerea rezultatelor intr-un domeniu in care intelegerea si cooperarea sunt esentiale; tipul si localizarea afectiunii este important sa cunoastem tipul si localizarea afectiunii inainte de a sistematiza programul de lucru, care va fi adaptat la acesti parametri; daca in sfera activitatilor intra copilul, atunci avem in vedere clasificarea afcuta de N.Robanescu, care precizeaza: -boli genetice si congenitale; -boli de crestere;

-sechele posttraumatice; -deficiente preponderent osteoarticulare si musculare; -deficiente preponderent neurologice. Prin valoarea lor, obiectivele generale includ finalitati de maxima generalitate, a caror orientare coincide cu scopurile de baza ale organizarii asistentei persoanelor cu nevoi speciale. Obiective din domeniul cognitiv- in relatiile sale cu persoanele cu nevoi speciale, asistentul urmareste sa abordeze si sa puna in practica obiectivele care decurg din acest domeniu. Prin repetarea actiunilor, prin comunicarea cu pacientul, prin executia corecta si stereotipa a actiunilor, prin solicitarea de a-si reaminti sau executa unele actiuni, prin insistenta cu care urmareste ca toate procedeele sa aiba o finalitate, asistentul realizeaza, de fapt, un proces de invatare, de memorare a unor actiuni pe care le-a oferit pacientul anterior imbolnavirii. Obiective din domeniul afectiv- pentru practicarea si asimilarea unor actiuni cu valoare deosebita pentru pacient sun stabilite obiective care, fiind interiorizate, au efecte favorabile pe plan afectiv. Obiective din domenil psihomotor- corpul poate fi privit ca un mijloc de relatie cu sine, cu altii si cu mediul inconjurator. Relatiile cu sine cuprind in special, coordonarea posturala bazata pe reflexe, cu componentele spatiale, ritmice si energetice. De aceea sunt importante obiectivele care vizeaza: -dezvoltarea chinesteziei, a perceptiei complexe a miscarilor; -dezvoltarea capacitatii de miscare a organismului si de adaptare la diferite solicitari, stapanirea corpului, stapanirea mediului; -evaluarea potentialului psihomotric pentru a pune in valoare posibilitatea de a reface capacitatea motrica afectata; -refacerea nivelului perceperilor si deprinderilor, afectate ca urmare a unor disfunctionalitati instalatae din cauze interne sau externe; -redobandirea calitatilor motrice afectate de deficienta. Dupa Osterrieth, intregul camp de relatii parinte-copil se organizeaza in jurul unei axe care are la o extrema acceptarea afectiva, iar la cealalta extrema respingerea afectiva a copilului de catre parinte. Pornind de la o interpretare psihanalitica, Osterrieth investiigheaza cu multa subtilitate atitudinile rejective, pe care le considera mult mai frecvente decat ar arata aparentele, dificultatea detectarii lor provenind din faptul ca ele nu se manifesta decar arareori deschis, nu se exprima intotdeauna prin comportamente rejective, ci pot adopta itinerarii deviate, pot lua infatisari derutante, cum ar fi conduitele de ispasire sau conduitele de compensare ce esueaza de obicei in rasfatarea fara limite a copilului si in adoptarea unei pozitii net abdicatoare fata de acesta. De cele mai multe ori, asemenea conduite nu reprezinta acoperiri fatarnice, ci ascund o adevarata drama a parintelui, care traieste violente conflicte subliminale, conflice ce nu pot fi intotdeauna controlate si nici macar definite cu claritate. Maternitatea si paternitatea sunt realitati biologice activate de un instinct fundamental, insa acest instinct este confruntat cu o dezvoltare ontogenetica proprie, cu date psihice personale, este confruntat cu situatii obiective, cu determinari sociale, economice si alte forte restrictive pe care nu le poate oricand subordona. Sistemul lui Osterrieth ne ofera posibilitatea de a patrunde in stratul obscur al motivatiilor parintelui, de a indentifica fortele psihice care isi afla acolo teren de infruntare si ne ofera posibilitatea de a descifra contradictiile. A intrat in obicei ca familia sa fie discreditata si invinuita de toate relele, obicei care nu este foarte bun, deoarece acesta nu subliniaza limpede ca nu familia poarta vina, ci carenta familiei, incapacitatea sa psihologica, pedagogica si morala. Paul Osterrieth este de parere ca este nedrept sa punem pe seama familiei numai defectele si neimplinirile noastre si sa insinuam astfel ca tresaturile valide si pozitive ar avea alta origine, probabil sadita in noi insine. In aceasta carte se incearca sa se situeze copilul in raport cu familia si incearca sa sublinieze importanta experientelor pe care le traieste copilul in primii ani de

viata. Astfel, cu toate ca parintii in general isi dau seama de importanta, de autoritatea lor, admit cu foarte mare greutate ca atitudinile sau actele lor au consecinte asupra personalitatii copiilor; parintii prea severi se mira ca au copii apatici sau revoltati, mamele care traiesc in locul urmasului lor sunt uimite ca nu gasesc la acesta nici cea mai mica initiativa, parintii care isi neglijeaza copiii sunt dezamagiti atunci cand vad ca acestia se instraineaza de ei sau cauta in alta parte satisfactii care uneori sunt greu de marturisit. Desigur ca familia nu este totul, iar educatia familiala nu este singurul factor determinant, insa Paul Osterrieth este de parere ca ele inseamna mai mult decat gandim uneori cu nejustificata graba si usurinta. Atitudinile parintilor fata de copil Respingerea copiilor de catre parinti si efectele acesteia In acest caz, protectia de care se bucura copilul este insificienta; copilul este oarecum abandonat, lasat prada presiunilor si exigentelor unui univers care i se infatiseaza ca esential amenintator. Cadrul familial nu tine seama de vulnerabilitatea reala a copilului , nu-l protejeaza sau, mai exact, nu-l protejeaza decat e necesar pentru a-i asigura supravietuirea sau pentru a evita criticile si dezaprobarea celor din afara familiei. In importanta sa lucrare asupra relatiilor dintre parinti si copii, Symonds a definit pe respins ca pe copilul care nu este acceptat de mama sau de tatal sau. Tatal sau mama nu acorda copilului ingrijirile necesare, protectia sau afectiunea, sau manifesta preferinta fata de alti copii din familia lor; in general, copilul este neglijat, intr-un fel sau altul. Osterrieth se intreaba ce origine pot avea aceste atitudini care la prima vedere apar ca fiind impotriva naturii, revoltatoare. Dupa unii autori, mamele rejective par sa fi fost la randul lor copii respinsi, care nu avut posibilitatea de a isi constri imagini ale parintilor satisfacatoare; ele nu au invatat de la parintii lor decat atitudinea rejectiva. Dupa alti autori, parintii rejectivi s-au bucurat, in copilarie, de o dragoste parinteasca excesiva, iar sentimentul lor de responsabilitate nu a fost educat. <<Respinsul>> este dependent, pasiv, avid. Atitudinea sa fata de parinte este in esential captativa, dupa cum spune Paul Osterrieth. Deoarece si-a format o imagine frustranta despre parinti, viziunea pe care o are despre lumea externa si despre adul in general va fi imprimata de acelasi caracter. Lumea exterioara este pentru el amenintatoare, ostila, locuita de fiinte care cauta sa ii faca rau. Neputandu-se apara, se teme de ea. Se simte izgonit de ceilalti, deoarece nu a fost admis de mediul sau de origine. Crezand ca este vesnic o tinta a loviturilor celorlalti, previne atacurile atacand el mai intai, cautand sa se simta in siguranta prin conduite agresive. Nu considera ca existenta lui prezinta importanta pentru ceilalti, nu apartine nimanui si nu are sentimentul propriei valori. Psihologul practician ncercnd s valorifice drepturile i trebuinele copilului,tie c se poate lovi de rea-vointa care apare din partea printilor,dar ntlnete i printi ce-i acept sfaturile.Problemele apar datorit faptului c fiecare din prini ndeplinete un rol determinat n familie i fa de copil.A pretinde c mamele sunt mai indulgente i taii mai autoritari nseamn a ne exprima ntr-un mod cu totul simplist i exist destule exemple ce contrazic acest mod de a gndi. n familia tradiional existau unele ndatoriri,unele sarcini,unele atitudini care ar fi aparinut fie numai tatlui,fie numai mamei.Cu trecerea anilor tabloul traditional al familiei s-a modificat profund si continu s se modifice.Evolutia statutului femeii s-a schimbat,ea exercit activiti profesionale n afara cminului,ea contracteaz obligaii i i asum responsabiliti n afara cminului.Aceste activiti i responsabiliti denot c soia este din mai multe puncte de vedere pus pe picior de egalitate cu brbatul. n rile occidentale,stuctura famillial evolueaz n sensul democratizrii-tatl care spal vasele nu mai este o exceptie,maternitatea sau paternitatea a luat o nou nfiare,diverse funcii legate de ele au ajuns s

fie ndeplinite fie de un so fie de cellalt.Copilul nu suport consecinele acestor schimbri deoarece el nu cunoate cum a fost n trecut el vede cum este n prezent.Aceti tineri i vor construi propriile imagini printeti avnd ca model proprii prini. In faa unei situaii noi poate fi cuprins de ndoial,cci imaginile vechi nu se mai potrivesc cu mprejurrile noi. Mama este cea care l poart pe copil n snul su,l aduce pe lume,l hrnetei-l ngrijete motiv penru care exist o relaie cu totul unic ntre cei doi.Copilul mic triete nfuncie de mam;n consecin, de mam depinde calitatea ,,instalrii,,lui n existen.Totalitatea contactelor cu sugarul,aa cum le resimte acesta,este determinat de atitudinea mamei.Dac mama i dorete copilul sau nu acesta simte;ngrijirile sunt administrate cu rceal iar mesele sunt prilej de insatisfacie sau din potriv ele sunt surs de plcere profund.Universul copilului va fi resimit ca bun sau ru,ca satisfctor sau frustrant,dup calitatea acestor prime experiene. Temeliile de neters ale personalitii depind direct de dragostea mamei,despre care se poate spune c are aceeai importan ca hran.Reprezentnd la nceput pentru sugar,cldura,hrana,senzaia de mulumire,mama devine o persoan exterioar,care i druiete toate aceste satisfacii.Astfel, dup ce s-a iubit oarecum pe sine n mam, sugarul ncepe s-i iubeasc mama ca pe alt persoan. Mama este deci prima person pe care o va iubi,ea este prima relatie cu alt persoan.Atitudinea copilului fa de alte persoane este esenial determinat de relaia sa cu acea prim persoan care este mama.Pentru copil exist un singur mod de a proceda i de a comporta modul pe care l-a nfiat constant mama. Copilul vede i verific lumea dup modul n care mama interpreteaz aceast lume n faa lui prin reaciile nva s o cunoasc.Prin intermediul mamei copilul descoper limbajul ,mama este prima autoritate cu care se gsete confruntat copilul.n relaiile sale cu mama copilul face cunotin i cu primele reguli,cu primele obligaii,cu primele forme alei moralei. Mama care nu consolideaz sentimentul de siguran al copilului care i submineaz ncrederea n ea sau n el nsui,care l face s se team de lume,pune sub semnul ndoielii nsi dezvoltarea fizic a copilului. Cercetrile au artat c la toate vrstele,mama, rmne refugiul preferat al biatului ca i al fetei,cnd apar conflicte de orice natur tot aa i n ochii copilului mic ea este ca autoritatea cea mai hot rtoare n viaa de zi cu zi. Mama i nva pe copii ce este o femeie,ea le ofer imaginea fundamental a feminitii fapt tot att de important pentru fat ct i pentru biat.Prin feminitatea sa mama i ajut pe copii s ia cunotin de sexul lor. Moartea mamei constitue o mare lovitur pentru copil reprezint prbuirea sentimentului de siguran.Nu e neobinuit s gsim la copil sentimente de culpabilitate,ca i cum s-ar simi oarecum rspunztor de ceea ce s-a ntmplat.S-a insistat n ultimul timp asupra noiunii astzi fundamentale de caren de ngrijiri materne.Exist tulburri grave aprute n dezvoltarea multor copii,care devindeficieni afectiv,intelectual sau chiar fizice din cauz c relaia fundamental cu mama nu a putut fi stabilit. Carena matern atrage consecine grave pentru dezvoltarea individului,mai ales n ceea ce privete elaborarea personalitii sale afective i domeniul iniierii pentru viaa concret. Chiar i dup 3 ani desprirea prelungit de mam,datorit plasrii n internat,chiar n cazul unui climat excelent i al unor condiii igienice bune ,poate avea consecine suprtoare. Considerm,c o mam acaparat de profesiune i care se ntoarce acas obosit fiind nevoit s se ocupe i de treburile gospodriei,va avea prea puin timp pentru copii i se va ocupa de ei prea expeditiv.Important este ca aceast separare fa de copil s se fac treptat,iar relaia dintre mam i copil s fie strns.

Probleme apar i n cazul prinilor divorai atunci cnd mama pierde custodia iar cel care va avea de suferit este copilul deorece acesta va fi internat fie ntro instituie de asisten social fie ncredinat unei persoane ce nu posed caliti afective cerute. Psihologii practicieni ntlnesc zilnic mame cu tulburri psihice ce afecteaz i personalitatea copiilor.Un caz este reprezentat de mamele care nu accept fapt ce duce la lipsa modelului feminin pentru fiic i acelui masculin pentru fiu[tatl este acoperit de personalitatea mamei]. Exist mame care joac un rol de copil.Aceste persoane sunt foarte ataate de prini i ateapt de la anturajul lor dragoste,siguran,le cere mereu copiilor servicii,prin urmare copii devin anxioi.Profund frustrat copilul se prezint ca o fiin care cerete dragoste i atenie. Se ntlnesc i mame dominatoare,aceti copii vor rmne toat viaa n umbra prinilor iar caracterul lor va fi lipsit de trie.Ct despre mama sadic,evident ea nu-i poate dect respinge copilul,a crui formare va prezenta carene grave.Acceptarea de sine a mamei depinde mult de propria-i copilrie i de proprii prini i depinde ntr-o larg msur de atitudinea soului. Soul reprezint pentru soie dragoste i siguran i prin aceasta indirect pentru copil.Din punctul de vedere a copilului,rolul tatlui are la nceput manifestri n bun parte indirecte,dar aceasta nu-i tirbete caracterul esenial. Soul vine s lrgeasc cu contribuia sa gama de stimuli de satisfacie i recompens oferite copilului de ctre mam. Tandreea sa genereaz i stri de mulumire,i n braele sale copilul ncearc sentimentul de siguran. Copilul cunoate prin tat un mod diferit de a fi i nva s se adapteze fr s se simt ameninat n sentimentul su de siguran.Rolul patern capt trsturi specifice pe msur ce tatl prinde consisten pentru copil i acesta,raportndu-l la atitudinea pe care o observ la mam,i atribuie mai mult importan i consideraie.Tatl este personajul cruia i se povestete tot ce se ntmpl n familie i care n ochii copilului este cel care d verdictul. Personajul patern este cel care aduce banii n cas reprezint o putere economic i moral pentu copil. Dei autoritatea mamei se manifest mult mai direct i mai continuu n viaa curent a copilului,nu exist ndoial c tatl reprezint n ochii copilului autoritatea suprem.Tatl nva copilul s se judece i s se conduc singur n acelai timp i arat-ca i mama-cum triete i se comport un adult,l orienteaz n domeniul obligaiilor,al principiilor i al legilor generale. S-a confirmat c la copil carena patern se traduce mai ales printr-o caren moral.Tatl trezete n copil fore de rezisten,de opoziie i de afirmare de sine mai mult sau mai puin violente,cu dorina de a-l egala,de a-i lua locul chiar de a se debarasa pur i simplu de el, aceste sentimente se exprim cteodat foarte deschis.Este datoria tatlui de a proceda n aa fel nct obstacolul necesar pe care l formeaz propria-i persoan s nu anihileze n copil forele ce-i vor permite s-l depeasc.Prin prezena sa viril n cmin,tatl provoac oarecum pe biat s fie masculin iar pe fat s fie feminin n acest fel ajutndu-i s se instaleze n caracteristicile sexului lor i s vad n acest lucru un fapt pozitiv. Exist tai care consider c de educaia copiilor trebuie s se ocupe mama deoarece ei se dedic,,treburilor serioase,,.Neparticipnd la experienele infantile,fundamentale,ei ajung nite strini pentru copil,cteodat temui i detestai,uneori simpatici,dar de cele mai multe ori indifereni.Ei nu las dect un gol i o absen n zonele personalitii copilului pe care ei tocmai aveau datoria de a le insufla.Structura personalitii infantile rmne deficitar mai ales n ceea ce privete orientarea sa ctre un viitor personal i ctre relaiile familiale. Educarea copiilor presupune nelegere ntre prini i dragoste reciproc,de aceea atunci cnd vine vorba de cretere copiilor n realitate totul i desparte .Exist conflicte ntre prini uneori chiar i incontiente,ei nu se mai simt bine mpreun,se evit,se ajunge la refugiul n munc.Copilul este att de legat de prini nct se dovedete extraordinar de sensibil la tot ceea ce i privete,cu att mai mult cu ct i propriul lui sentiment de siguran

este n joc,de aceea el acioneaz la cel mai mic semn de conflict.Copilul se simte vinovat n conflictele ce apar n familie.Disperat i anxios,copilul care este martor al conflictului conjugal ce-i dezbin pe prinii si asist i la prbuirea ntregului su sentiment de siguran.Dac prinii se despart,el va pstra nostalgia i regretul pentru printele absent iar alternana vizitelor de la un printe la altul nu face dect s-i nteeasc suferina.Deposedat,diferit de ceilali,copilul se simte slab,nedorit i vulnerabil. Din punct de vedere psihologic divorul este fr ndoial un nonsens,copii se aleg cu diverse tulburri de personalitate.Desprirea poate fi consecina unei lungi perioade de tensiune i conflicte de pe urma crora copilul a suferit din plin i din care el iese complet dezorientat sau divorul este prezentat fr nici o pregtire prealabil copilului, ca un fapt mplinit i ca o chestiune care nu-l privete.Atunci cnd prinii divoreaz trebuie s explice copilului c nu va fi lsat la o parte i ei l vor iubi n continuare. Prinii divorai obinuiesc s-i manipuleze copilul ca pe un obiect,s-l ntoarc mpotriva celuilalt printe,lucru ce-l va afecta pe copil.La divor se obinuiete ca prinii si mpartcopii.Risipirea familiei sporete simitor dificultatea copilului,sentimentul su de dezorientare,de frustrare i respingere.Meninerea grupului de frai este un factor de securizare i stabilizare Pentru copii ai cror prini s-au desprit,ea asigur o via mult mai normal. Sunt prini a cror via este o ,,lun de miere,,.Aceste familii sunt n realitate profund scindate n 2 grupuri.pe de o parte grupul prinilor din care copii sunt ca i exclui,pe de alt parte grupul copiilor care se simt oarecum ca nite intrui,nite strini ntro via familial axat pe cuplul prinilor. S-a observat c dac este esenial pentru copil ca prinii s se iubeasc,iubirea lor nu trebuie s-l exclud pe copil-ci dimpotriv s-l asocieze strns.Bunicii fiind adulii care se bucur de oarecare influen asupra copiilor,ei contribuie la relativizarea atotputerniciei printeti i la atenuarea elementelor prea absolute care pot exista n atitudinea prinilor.Bunicii constituie n plus de obiecte de afeciune pentru copii, o afeciune care difer de aceea purtat de prini.Mai puin angajai n procesul educativ,ei pot certa,consola sau ncuraja cnd momentan,punile dintre prini i copii sunt rupte.Prezena lor subliniaz c prinii nu sunt singurii aduli care reprezint ceva i c aceti aduli nii au fost copii care trebuiau s asculte i uneori svreau greeli.

TERAPII FAMILIALE SI ASISTENTA SOCIALA A FAMILIEI Asistenta sociala presupune activitatea profesionala de ajutorare a indivizilor,a grupurilor,comunitatilor in rezolvarea problemelor si in sporirea capacitatii de dezvoltare si de promovare a operatiilor efective si umane de conducere spre aceasta finalitate.Asitenta sociala promoveaza bunastarea sociala si raspnde unor nevoi sociale mai largi promovand sanse egale pentru fiecare varsta ,sex,preferinta sexuala,clasa sociala rasa,cultura sau religie.Asistenta sociala mai poate fi definita luand in considerare indatoririle asistentului social precum: -un asitent social are o pregatire profesionala recunoscuta; -asistentul social este responsabilitatea asumata de societate pentru furnizarea serviciilor speciale,munca lui fiind indrepatata in special catre persoanele vulnerabile; -asistentul social are ca scop sa ii ajute pe ceilalti sa isi satisfaca necvoile sociale sau sa le elimine greutatile astfel incat acestia sa poate folosi la maxim capacitatile lor de a duce o viata o viata plina si satisfacatoare astfel inat sa poata contribui la binele societatii. complexitatea activitatii unui adevarat profesionist presupune urmarirea principiilor asistentei sociale:

-asistentul social trebuie si ar trebui sa fie angajat in folosirea constienta a eu-lui.Principalul instrument de lucru este chiar persoana proprie.Trebuie sa posede o buna cunoastere a propriei persoane,sa fie constient de limitele si prejudecatile sale; -asistentul social trebuie sa mentine o stare de obiectivitate in orice moment; -asistentul social trebuie sa respecte diversitatea umana; -asistentul social este dator sa urmareasca evolutia personala si profesionala; -asistentul social trebuie sa maximizeze participarea clientului; -asistentul social trebui sa isi trateze clientul cu demnitate; -asistentul trebui sa individualizeze clientii; -asistentul trebuie sa aiba capacitatea de a-l facepe client de a lua singur deciziile; -asistentul social trebuie sa isi invete clientul sa dezvolte deprinderi care sa il ajute sa isi rezolve singur problemele; -asistentul trebuie sa asigure confidentialitatea clientului; -asistentul trebuie sa evalueze continuu proegrsele procesului de schimbare. Cel acre se adreseaza unu asistent social inseamna ca are o problema,astfel ac asistentul social are datoria ca in elaborarea procesului de interventie sa ia in considerare uramtoarele etape: 1.Evaluarea nevoilor clientului informatiile pot fi obtinute din diefrite surse: -dintr-un formular pe care il va completa clientul; -folosirea relatarilor personale; -observarea directa in cadrul relatiei cu trecutul; -observarea directa a interactiunilor dintre membrii familiei,cuplului; -informatiile luate de la cunoscutii; experienta personala a asistentrului privind relatia cu clientul. Dupa culegereainformatiilor,acestea pot fi structurate dupa urmatoarele intrebari: Ce persoane si sisteme sunt implicate in situatia clasica? Cu sau in ce fel sunt implicate persoanele in aceste sisteme? Care sunt nevoile,dorintele nesatisfacute implicate in aceasta problema? Ce stadiu al vietii este relvant pt problema pua? Ce inteles atribuie clientul problemei? Care sunt reactiile emotionale ale clientului? Cum a incercat clientul sa isi rezolve problema? Care sunt deprinderile si punctele tari ale clientului? Ce resurse externe sunt necesare? 2.Stabilirea obiectivelor interventiei Trebuie avute in vedere ,astfel: -stabilirea unor scopuri masurabile ,realizabile,valabile; -posibilele costuri si resurse; -realizarea unui sistem al agentiilor de schimb; -determinarea rolului clientului; -estimarea timpului necesar interventiei uramrind respectivii pasi; realizarea modalitatilor de oferire a serviciilor; -stabilirea de obiective pe termen lung sau scurt; -prioritatea obiectivelor. Al doilea ingredient folosit in definirea obiectivelor este reprezentat de functii.In definirea functiilor este important sa includem toate activitatile implicate.Procesele descriu

metodele si motivele prin care componentele isi indeplinesc functiile.Procele sunt fraze adverbiale care modifica functiile sau activitatile. Asistentul social trebuie sa clarifice rolurile si serviciile pe care le poate oferii.

3.Faza de interventie In aceasta faza accentul este pus pe actiune.este foarte importanta maleabilitatea asistentului social astfel ca,cu toate ca au stabilit exact ce ii se poate oferi clientului,independent de acesta lucrurile se schimba.Astfel ,in aceasta etapa principala deprindere trebuie sa fie culegerea de informatii intre sedinte,putand astfel sa monitorizeze mai bine evolutia clientului,cu toate ca astfel prioritatile se schimba. Urmatoarele 2 deprinderi care tine de aceasta faza sunt : -deplasarea de la general la particular; -gasirea semnificatiilor tacerii. Empatia profesionistului poate fi demonstrata prin folosirea urmatoarleor deprinderi: -intelegrea sentimentelor clientului,ce se refera la comunicari verbale care demonstreaza clientului ca este inteles si ca este capabil sa simta ca el; -transpunerea sentimentelor clientului in cuvinte. Aceasta se refera la ajutorul pe care asistentul il da clientului pt ca acesta sa-si paote exprima sentimentele mai bine; -conectarea sentimentelor la lucrul impreuna cu asistentul social. Aceasta deprindere il ajuta pe client sa stabileasca o legatura intre sentimentele sale si obiectivele interventiei. -exprimarea sentimentelor deschis de catre asistentul social. Este important ca asistentul social sa isi exprime doar sentimentele legate de relatia sa cu clientul si sa le evite pe cele legate de problemele personale. -sprijinirea punctelor tari ale clientului. Asitentul social poate exprima autenticitat si grija atunci cand afce declaratii de incredere in abilitatea clientului de a se descurca cu problemele sale,de a duce la bun sfarsit anumite lucruri sau de a se adapta la situatii dificile. Ajutorul efectiv impluca mult mia mult decat intelegerea situatiilor sau problemelor clentlui.El trebuie ajutat sa ia decizii si sa actioneze.Chiar si atunci cand individul doreste sa se schimbe poate opune rezistenta,ce poate fi data de dorinta de a mentine vechile obiceiuri,frica de noutate si de ruptura ce se produce intre vechiul si noul comportament,efectele asupra situatiei sale si asupra familiei. Schimbarea,de asemeni,implica incercarea de noi comportamente .Aceasta inseamna ca clientul isi asuma anumite riscuri.Este imoprtant sa recunoasca un anumit grad de teama,ambivalenta sau rezistenta.Este o reactia enormala la schimbare.De altfel ,lipsa ei s-ar putea sa indice ca efortul lui de a se schimba este numai o iluzie. Profesionistul trebuie sa solicite o implicare consistenta a clientului ,pe acre acesta o poate resimti ca pe o presiune suplimentara pt a se mobiliza sa faca pasii urmatori.Deci,trebuie,tot timpul ca asistentul social sa il fortezee pe client sa munceasca impreuna cu el. 3.Faza de lucru efectiv Cererea de a lucra este strans legata de empatia profesionistului ,fara de care individul se poate simti respins.Pe de alta parte un asistent social empatic,dar care nu face nici o crere de munca poate fi privit ca cineva care poate fi eliminat sau controlat. Deprinderi folosite in aceasta faza: -deprinderea de a imparti grijile clientului.

Aceasta consta in a imparti problemele ,care par imense la prima vedere si ,cuprinzand multe domenii,in parti mici.Aceasta presupune ,ca efect,ca preocuparile si grijile mai putin inspaimantatoare permit clientului o concentrare mai buna asupra solutiilor. -mentinerea atentiei pe un anumit obiect. Aceasta deprindere incearca sa mentina gandurile clientului pe o anumita grija.Este importanta in cazul clientilor care au tendinta de a vorbi continuu si despre nimic,ceea ce poate indica evitarea concentrarii asupra grijilor importante.Clientul trebuie sa fie ajutat pt a se putea concentra asupra lucrurilor importante. -demonstrarea iluziei muncii. Aceasta deprindere consta intr-un fel de confruntare ,menita sa arate clientului ca ceea ce spune sau face in legatura cu rpobleme sale este in realitate o forma de rezistenta ,din care rezulta evitarea unei implicari semnificative in rezolvarea problemei. Implicarea reala in rezolvarea problemelor personale este dureroasa si reprezinta o lupta.De aceea procesul de ajutor si continutul comunicarii asistentului social va avea o incarcatura emotionala puternica. Daca dupa o anumita perioada de timp ,profesionistul observa ca discutiile si comportamentul clientului nu implica emotii sau forte putin si nu exista nici o schimbare semnificativa in situatia sa ,este foarte probabil ca el sa nu participe la procesul de ajutor.Aceasta s-ar putea numi iluzia muncii. -verificarea consensului artificial Aceasta deprindere incearca sa verifice existenta sentimentelor indoielnice, ambivalente sau nesigure ale clientului.Adesea, el poate fi de acord fara sa fie constient de rezistenta pe care o va intampina mai tarziu. Urmatoarele 3 deprinderi sunt folosite pentru inlaturarea obstacolelor aparute in calea procesului de ajutor.Acestea isi pot afla originea in natura realtiei de ajutor ,in caracterul ei interpersonal. Multi clienti au avut dificultati prealabile cu autoritatile iar asistentul este vazut ca facand parte din aceasta categorie.Deci sentimentele clientului fata de profesionist pot bloca comunicarea. Aceaste obstacole trebuie recunoscute si abordate imediat si direct.In acest sens se folosesc urmatoarele deprinderi: -sprijinirea clientului in domeniile tabu. Aceasta deprindere este utilizata pentru a ajuta clientul sa discute despre subiecte sensibile.De multe ori,sentimentele clientului pot bloca discutia asupra unui anumit subiect important fara ca el sa fie constient de acest lucru.In acest moment profesionistul poate folosi urmatoarea deprindere: -identificarea obstacolelor in aclea muncii Asistentul transmite clientului mesaje,cu scopul de a-i mari gradul de constienta asupra blocajului determinat de sentimentele sale.Este important ca atunci cand utilizeaza aceasta deprindere ,asistentul sa il confrunte pe client cu obstacolele.O atentie deosebita se va acorda mesajelor verbale si comportamentelor nonverbale ale clientului.Atunci cand clientul are o reactie negativa fata asistent poate fi considerata o atitudine normala daca acesta este privit ca exponent al autoritatii.Pentru a depasi aceasta atitudine,profesionistul poate folosi deprinderea de: -operare cu obiectul autoritatii Problemele cauzate de aceasta perspectiva,in cadrul relatiei de ajutor ,trebuie discutate deschis,cinstit,imediat.Clientul nu isi va exprima parerile direct,el respinge idee de a isi exprima criticile la adresa asistentului pe care il vede ca autoritate iar,daca acesta nu da atentie faptului,rezultatul poate fi ca ,clientul mai curand se va retrage din relatie decat sa il confrunte.Din nou este nevoie ca profesionistul sa dea o atentie deosebita comportamentelor non verbale.

Urmatoarele 4 deprinderi sunt folosite in faza de incheiere a procesului de ajutor.Relatia asistent -client poate lua sfarsit atunci cand lucrul impreuna s-a incheiat sau lucratorul social trebuie sa transfere cazul unui alt profesionist care ajuta. Acestea sunt: -evidentierea sfarsitului Are rolul de a aminti clientului apropierea sfarsitului relatiei inact sa poata folosi la max timpul ramas,pentru a lucra impreuna cu profesionistul; -impartasirea sentimentelor de sfarsit. Profesionistul poate ajuta clientul sa se descurce cu aspectele emotionale legate de despartire,exprimandu-si propriile sentimente . -cererea de revedere a invatarii Scopul acestei deprinderi este de a preciza ceea ce clientul si asistentul au facut impreuna.Aceasta il ajuta pe client sa vada in termeni foarte precisi cum s-a scimbat; -gasirea intelesului sentimentelor de sfarsit Este important ca profesionistul sa il ajute pe client sa isi exprime sentimentle legate de sf relatiei ,pozitive sau negative. Terapia familiala-poate fi definita,in sensul larg,ca o incercare de a modifica relatiile dintr-o familie pentru arealiza armonia.O familie este vazuta ca un sistem deschis ,creat printr-o interconexiune triunghiulara,mentinuta sau schimbata cu ajutotul feed back-ului.Se definesc astfel 3 concepte de baza : -sistem; -interconexiune triunghiulara; -feed back. In terapiile familiale locul patologiei este schimbat de la individ la sistem.Sistemul este compus din diferite parti cu 2 lucruri comune: -partile sunt interconectate si interdependente printr-o cauzalitate mutuala,fiecare afectandu-l pe celalalt; -fiecare parte este legata de cealalta printr-o stabila modalitate suplimentara.Un sistem deschis ,ca familia are 3 proprietati: 1.este un intreg; 2.relatie constituie ceea ce se intampla intre parti si necesita interactiune; 3.finalitatea sau autoperpetuarea structurii intelegand ca daca interventia este facuta aici si acum,schimbarea poate sa apara deoarece sistemul deschis nu este guvernat de conditiile initiale. Interconexiunea triunghiulara O serie a interconexiunii se refera la sistemul relatiilor familiale.O retea emotionala ca cea din cadrul familiei este compusa dintr-o serie de interconexiuni care dau stabilitate sistemului.Cu alte cuvinte,oricand legatura emotionala dintre 2 indivizi devine prea intensa sau prea distanta,o a3a persoana sau lucru poate restaura echilibrul sistemului ,dandu-i stabilitate.In terapia familiala,analiza variatelor triunghiuri din sistem si i netrventia pt schimbarea sistemului reprezinta sarcina primara.Murray si col.-adepti ai teoriei sistemice a familiei sau concentrat pe triunghiul ce cuprinde 3 generatii.Salvador si structuralistii sau concentrat asupra familiei nucleare.Ambele teorii privesc,totusi schimbarea ca fiin produsa de triunghi si nu de individ in sistem. Feed back-ul In teoriile sistematice ,feed back-ul se refera la procesele prin care sistemul se ajusteaza pe el insusi.Feed back-ul negativ corecteaza deviatia si reda echilibrul ,in timp ce feed back-ul pozitiv distruge sistemul,fortandu-l sa se schimbe si sa nu revina la forma initiala.Feed backul pozitiv este ilustrat prin abordarea numita ''aplecarea turnului din Pisa".Astfel,terapeutul in

loc sa corecteze simptomul,impinge problema in alta directie ,astfel acesta se prabuseste sub propria greutate.Aceasta abordare foloseste absurditatea simptomului si in loc sa ii redea echilibrul ,muta sistemul intr-un haos suplimentar,in final distrugandu-l. CENTRELE DE RESURSE PENTRU PARINTI FORME DE SPRIJINIRE A PARINTILOR IN UNITATILE GENERALE DE INVATAMANT Sunt structuri construite in acdrul gradinitei sau scolii pentru a sprijini programul de educatie timpurie sau un alt program in favoarea copiilor si a familiilor lor.Ele nu necesita profesionisti anume,ci proiectarea si organizarea periodica a unor activitati pentru printi. Cum programele se bazeaza pe relatii de parteneriat cu familia,in Centrele de resurse pentru parinti(CRP)se pot organiza si sustine activitati de implicare si voluntariat al parintilor.CRP este un spatiu anume pregatit sa asigure un mediu propice comunicarii optime si pozitive dintre profesori,educatoare si parinti.CRP este un loc de desfasurare a activitatilor cu parintii in mod individual si in grupuri mici.Tot aici, in comitetul de parinti isi poate tine intalnirile periodice,iar profesotii si educatoarele pot evita, de cate ori este de discutat o problema,pe parintii im plicati,pentru a eviat intalnirile la usa grupei sau in prezenta celorlalti. La CRP este bine sa existe o videoteca, in care sa fie adunate diferite filme educative,inclusiv filme cu serbarile copiilor si cu programul educativ propus de gradinita. Structurarea unitatilor de interventie in activitatile socio-educative cu parintii Derularea programelor de informare si educare a parintilor In functie de onditii,de optiune,de program,dar si de dezvolatrea politicilor socioeducationale,exista mai multe forme de institutionalizare a sprijinului acordat familiilor.Putem identifica trei astfel de institutii: -centre separate pentru [arinti; -camere speciale in acdrul altor institutii; -asistenta itineranta. 1)Centre separate: -centre de sprijin pentru familie; -centre de informare si consiliere; -centre de resurse pentru parinti 2)Camere special amenajate:cabinete,centre in in teriorul unei institutii de plasament sau de ingrijire a copilului. 3)Asisten special itinerar social,educational,juridic,medical,etc. Identificam in general doua tipuri de interventie asupra familiilor: -de prevenire -de rezolvare a unor situatii/crize ,probleme,conflicte. Metode de antrenare a parintilor in programul de educatie Printre cele mai cunoscute si mai eficiente metode de participare a parintilor in problemele de educatie parentala enumeram urmatoarele: -discutare fata in fataa problemelor; -informatii asupra activitatilor copilului, asupra dezvoltarii, si problemelor care pot interveni ; -crearea de povesti pentru copii,pornind de lapropria experienta; La aceste Modele de sedinte educative cu parintii sedinte pot participa parinti diferiti au familii diferite.Fiecare sedinta are 1-2 ore Prima sedinta este destinata cunoasterii initiale si familiarizarii cu obiectivele programului urmarit.Ultima sedinta trebuie sa permita evaluarea intregului proiect de catre parinti si

neaparat sa foloseasca autoevaluarea parintilor.Fiecare sedinta este tematica, in functie de obiectivul central al programului educativ. Demersul unei sedinte: Pentru prima sesiune: 1.Parintii sunt invitati sa se prezinte unul altuia si sa comunica lucruri despre ei si copii lor. 2.Conducatorul sesiunii prezinta parintilor o inregistrare video despre cresterea,dezvoltare asi educare acopiilor la care face referire programul respectiv; 3.Parintii sunt invitati sa formuleze o serie de intrebari si impresii; 4.Analiza in grup largit a solutiilor gasite in grupurile mici; 5.Discutii intre parinti pe perechi,si in grupuri mici 6.Parintii pot lucra impreuna o tema noua sau pot completa anumite caiete de activitate. 7.Analiza in grup mare a interventiilor propuse de parinti; Distribuirea de brosuri. Indicatorii de evaluare in programele de ducatie familiala Goodwin si Discoll(1980)ordoneaza ,in ordinea importantei,urmatorii indicatori de evaluare a efectelor pe care le au programele in domeniul educatiei familiale: -frecventa participarii parintilor la intalnirile propuse de program; -evaluare anivelului de satisfactie a parintilor referitor la programul desfasurat; -evaluarea cunostintelor si abilitatilor insusite de parinti. Parintii voluntari-criterii de selectie Derularea programelor de educare si de rezolvare impreuna a unor probleme educative are nevoie de sprijinul afectiv eficient al beneficiarilor.Este dezvoltat in acest sens conceptul de voluntariat. Calitatile esentiale: -experienta pozitiva in calitate de parinte; -este o persoana sanatoasa psihic si fizic; -are suficient timp liber pentru a se ocupa de proiectul de derulare; -este capabil sa comunice util si eficient. Calitati dezirabile: -cunoaste bine comunitatea; -are deprinderi si abilitati de a-i asculta pe ceilalti; -poate realiza legaturi cu agentii educationali diferiti. .Structura unei unitati de interventie/a unei sedinte de lucru la nivelul unui grup Fiecare sedinta de lucru are 3 parti importante: -prima parte 20-30minute,de recapitulare a celor lucrate anterior sau a temei pregatite acasa -prezentarea noilor elemente-30-40minute.Noul subiect luat in discutie /lectia noua -antrenarea personala a fiecarui parinte pentru a-si expune parerile si opiniile referitor la noile idei prezentate se face prin discutii. .Un model de centru pentru parinti in scoala,bazat pe comunitate Comunitatea educativa se defineste ca ansamblul institutiilor si relatiilor sociale din mediul social apropiat al copilului. Institutiile de comunitate care pot fi antrenate in parteneriatul educativ cu scoala si familia sunt: -biserica,politia,asociatiile nonguvernamentale,intreprinderile economice,institutiile sanitare,mass-media. Scopurile centrului: -sprijinirea dezvoltarii socio-educative a copilului si a familiei in cadrul comunitatii locale; -prevenirea institutionalizarii si integrarea sociala si scolara a copiilor ci CES; -analiza si construirea strategiilor de rezolvare a crizelor intre scoala,familie,comunitate,copil. Obiective generale: -dezvoltarea de activitati si programe de informare si formare ;

-identificarea si dezvoltarea resurselor umane,materiale,metodologice; -formarea deprinderilor si practicilor de parteneriat in relatiile dintre copil,scoala,comunitate. Parteneriatul educational-conditie a eficientei interventiilor socio-educative bazate pe scoala si comunitate Conceptul de parteneriat educational Parteneriatul educational este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane.Este un concept si o atitudine in campul educatiei.Ca atitudine parteneriatul contine: -acceptarea dferentelor si tolerarea opiniilor diferite; -egalizarea sanselor de participare la o actiune educativa comuna; -interactiuni acceotate de toti partenerii; -comunicarea eficienta intre participanti; -cooperare; -colaborare. Partenerii actiunilor educative Parteneriatul educational se realizeaza intre: -institutiile educatiei:familie,scoala,comunitate; -agentii educationali:copil,parinti,profesori; -influene educative exerciatate la anumite momente asupra copilului; -formele educatiei in anumite perioade. Dimensiunile parteneriatului educational Conceptul de parteneriat are valoare d e principiu in pedagogie si are o extensie de la principiul unitatii cerintelor in educatie.Aceasta presupune nevoie unei comuniuni in ceea ce priveste obiectivele propuse actului educativ. Institutiile educatiei La educarea copilului contribuie ca institutii bine determinate ale societatii,familia,scoala si comunitatea. Structurile de sprijin ale scolii merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica,de consiliere,de rezolvare a unor probleme specifice si a centrelor de resurse pentru familie sau pentru profesori. Pachetul de resurse pentru profesori elaborat de UNESCO propune astfel, pentru realizarea unor scoli eficiente in care toti elevii sa invete si sa fie valorizati,urmatoarele: -profesorii trebuie sa fie interesati ca toti elevii sa invete prin: profesorii sa isi cunoasca foarte bine fiecare elev; elevii trebuie sa fie ajutati sa inteleaga ceea ce incearca sa invete; clasele sa fie astfel organizate incat elevii s fie permanent ocupati; Colaborare,cooperare si comunicare intre scoala si familie Cele mai importante relatii sunt: -relatii dintre profesor-elev; -relatiile interindividuale; -relatii dintre profesori si parinti; Parteneriatul educational se aplica la nivelul tuturor acestor relatii. Relatia parinti-profesori Colaborarea ci cooperarea parintilor cu scoala sunt eficiente si benefice, in conditiile in care comunicarea este reala,in functie de dimensiunea sa umana. Cadrele didactice se raporteaza,in general,la categoriile socio-profesionale din acre provin parintii,structura familiei si problemele ei deosebite. 9.7.Parametrii analizei relatiei dintre parinti si profesori La analiza relatiilor parinti profesori,este bine sa se tina seama de urmatorii parametri: -parintii nu formeaza un grup omogen;

-de cele mai multe ori parintii nu isi identifica problemele sau nu au incredere sa solicite sprijinul in rezolvarea lor; -parintii ofera si solicita informatii. Relatia dintre parintii si profesionistii implicati in programe de sprijin si stimulare (consilieri psihologici,psihologi,medici,asistenti sociali) Membrii fam sunt parteneri care detin cele mai utile si importante informatii necesare pentru cresterea unor bune servicii pentru copii. Peincipala cerinta pentru aceste programe sa fie intr-adevar eficiente este ca ele sa fie incepute cit mai timpuriu si sa se desfasoare in parteneriat cu familiile. Oferim din experienta Consiliului de Interventie Timpurie,citeva repere prin care familiile au fost ajutate sa devina parteneri esentiali in programele de interventie timpurie. Modalitati de sprijinire a activitatii dedactice prin intermediul familiei Majoritatea parintilor sunt dornici sa comunice informatii desre copiii lor si capabili sa contribuie intr-una dn odalitatile urmatoare la formarea copiilor lor: -sa-si ajute copii la anumite activitati,acasa; -sa urmareasca in mod regulat progresul copiilor lor; -sa-i ajute la realizarea temelor acasa; -sa faca parte din comitetele scolare; -sa ajute alti copii din clasa; Unii parinti au dorinta si timpul sa joace un rol in activitatile scolare.Acest lucru este vizibil in invatamantul primar.Ei trebuie incurajati de profesori,nu respinsi. Conflictele cu parintii si posibilitati de rezolvare Aceste conflicte pot fi determinate de: -slaba colaborare; -lipsa informatiilor necesare; -numarul limitat al intalnirilor dintre parinti si profesori; Tipurile de activitati cu parintii pe care le pot organiza cadrele didactice Exista o varietate mare a activitatilor care se pot desfasura cu parintii,in parteneriat. Noi va propunem categoriile cele mai importante: 1)Activitatile de spart gheata,care se refera la primele intalniri cu parintii; 2)Informarea parintilor despre:activitatile scoalre;despre copilul lor;despre alte teme. 3)Consilierea psihopedagogica in rezolvarea unor situatii problema cu copii lor. 4)Actiuni de orientare . Sfaturi pentru comunicarea interpersonala eficienta Comportamentele cadrelor didactice,in colaborarea cu parintii trebuie sa fie deschise,transparente,empatice,reflexive si pozitive. Psihoterapia de familie Aceasta categorie de actiune psihoterapeutica se defineste ca ,,ansamblul de interventii psihoterapeutice , care vizeaza familia ca system , considerand individual ca simptom in patologia sistemului si centrand actiunea terapeutica nu pe tulburarile individului , ci pe disfunctiile sistemului . Conceptele teoriei sunt : -familia ca sistem deschis si identificarea caracteristicilor sistemului ; -interactiunea triangulara in cadrul familiei ; -feed-back-ul ; -familia ca gestalt dizarmonic ; -relatii de inrudire si interactiune dintre membrii familiei ; -balanta emotionala a familiei ; -feed-back-ul negative , ca restaurare a echilibrului familiei . La structurarea si dezvoltarea acestei teorii si practice terapeutice in ultimele decenii si-au adus contributia o seama de autori , dintre care cei mai importanti sunt : A.Adler , S.Freud , H.Sullivan , Jackson , Weagland , Bowen , S.Hirch , R.D.Caing.

Inainte de a initia o actiune terapeutica , terapeutul are obligatia sa stie : 1. Ce este o familie luand in consideratie : a) trebuintele bazale , cu semnificatie vitala pentru membrii familiei ; b) trebuintele si starile emotionale ; c) trebuintele de apartenenta la sistemul familial ; d) trebuintele de intimidate ; e) semnificatia familiei pe dimensiunea procreerii ; f) familia ca unitate sociala ; g) mariajul ca relatie de intemeiere a unei familii ; h) problema dependentei si independentei persoanelor implicate . 2. Structura familiei disfunctionale implica : a) simptomul ca expresie a disfunctiei familiale ; b) posibilitatile de influentare a fenomenelor transferentiale din cadrul familiei asupra fenomenelor transferentiale din actiuni terapeutice ; c) relatia dintre disfunctia familiala si satisfacerea trebuintelor fiecarui membru ; d) incapacitatea familiei disfunctionale de a admite compromisul pentru evitarea conflictelor majore. 3. Cum functioneaza necesitatea schimbarii familiei : a) stadiile de organizare si functionare a unei familii ; b) rolul copiilor in deschiderea sistemului familiei ; c) rolul copiilor in modificarea rolurilor cuplului marital ; d) relatiile complexe intre parinte-copil ; e) momentele importante in existenta copiilor : frecventarea institutiilor de invatamant ; modificarile psihofizice consecutive stadiilor de evolutie ; separarea copiilor de parinti ; importanta mamei in formarea personalitatii copiilor . Principiile psihoterapiei de familie ( dupa C. Gorgos ) Individul este produsul familiei sale , sistemul familial fiind forta determinanta in formarea individului. Membrii familiei disfunctionale nu au capacitatea sa-si satisfaca trebuintele , asteptarile mutuale reciproce , nu-si exprima liber intentiile , atitudinile. Nu-si pot determina propria identitate. Familia functionala este capabila de compromisuri. Familia disfunctionala nu accepta compromisuri. Trebuintele , preferintele membrilor unei familii disfunctionale , in genere , nu coincide si deci nu se pot satisface reciproc , ducand la conflicte. Compensarea si restructurarea personalitatii cu disfunctii intelective Procesul de compensare Etimologic,notiunea de compensare deriva de la latinescul compensare-a echilibra un efect prin altul.Mai poate fi tradus ca un process de reglare a unui instrument.Prin descompunerea verbului,cum=cu si pensare=a apasa, se poate obtine o explicatie mai mecanicista, care vizeaza obtinerea unui echilibru, prin exercitarea unei presiuni in latura unde se produce decompensarea, cu ajutorul unei contraponderi, care trebuie sa destabilizeze echilibrul initial. In psihologie, pentru ca termenul este intrebuintat cu oarecare variatii semantice, vom recurge la definiri de dictionary.dupa R.Lafon, se defineste ca un process psihologic general care conduce orice individ sa neutralizeze o insuficienta sau deficienta fizica, fie prin cautarea unei complementaritati, fie a unei diversiuni prin perfectionarea a ceea ce este insufficient.In mod gresit se echivaleaza termenul de compensare cu reglarea unor functii

motorii sau organice.O operatie de extragere a unui organ bolnav nu inseamna o actiune de compensare;tot asa dupa cum adaugarea unei proteze nu constituie o compensare.Proteza, inlocuind un segment sau o partea pierduta din functie, suplineste structural sau functional dar nu compenseaza. Adler si-a cladit conceptia despre teoria sistemelor si compensarea pe implicatiile complexului de inferioritate:.istoria umanitatii trebuie considerate ca istorie a sentimentului de inferioritate si a tentativelor de a gasi o solutie.Atunci cand integritatea fiintei umane este lezata si principiul securitatii este pus in cauza, se declanseaza sentimental de inferioritate, care devine un centru in jurul caruia se construieste persoana, cautand in permanenta sa compenseze sau sa anihileze efectele decompensarii.Acest proces poate sa capete urmatoarele forme: a)conduite compensatorii imaginative, reverie consolatoare, tendinte de demisie si pasivitate, ori b)declansarea unor energii psihice, a unor comportamente volitionale marcante, dorinta de afirmare, sublimarea in forme de creatii ori agresivitate, razbunarea, comportamente inferioare. E. Minkowski gaseste 4 forme ale procesului de compensare: -la persoanele cu grave deficiente mintale in care exista mari lacune de ideatie si memorare, compensarea capata forme de fabulatie sau confabulatie; -compensatia afectiva care vizeaza dorintele nerealizate:visele , reverie, fantasmele, defularile, substituirea lumii reale cu o lume imaginara, rupture intre realitate si individ -compensatia fenomenologica:stereotipii de limbaj, gestica, mimica, atitudini, refuzul contactului cu realitatea; -compensatia factoriala este o forma de compensare care consta in faptul ca anumite trasaturi structurale pot contrabalansa anumite efecte simptomatice. Strategiile integrarii Mecanismul motivational al strategiei integrarii se bazeaza pe existenta configuratiei axiologice.In cadrul strategiilor integrarii, putem distinge 3 categorii mari de strategii. a)Strategiile individuale-aceasta categorie priveste mai mult posibilitatile pe care individual, luat ca entitate, le utilizeaza sa se integreze.Orice system educational trebuie sa aiba in vedere sa inzestreze individual cu o gama de strategii individuale pe care acesta sa le poata folosi in imprejurarile diferite ale vietii sale.Toate abilitatile, incepand cu abilitatile intelectuale si terminand cu cele sociale-comportamentale, fac parte din strategiile individuale.Nu trebuie neglijat faptul ca strategiile individuale sunt rezultatul unor strategii collective de integrare la care individul este supus in permanenta.Aceste strategii nu constituie mecanisme de eludare, ci forme de fluenta si creativitate cu care individual este inarmat. b)Strategiile colective-incep de la microgrupul familial, microgrupul de strada, strategiile socioprofesionale, deci scolare si culturale.Fiecare din aceste subcategorii cunosc o mare varietate de indicatori care sale defineasca , trebuind sa se stabileasca intai acesti indicatori individuali si colectivi care sa permita un antrenament , o dezvoltare, o educare a lor in cadrul personalitatii umane. c)Strategiile totale ale integrarii-societatea cunoaste o gama variata de strategii prin care faciliteaza integrarea individului in societate si a valorilor in constiinta individului.Gandirea social-culturala, modelul personalitatii, sistemul de circulatie al valorilor , institutiile sociale sunt tot atatea strategii care deservesc procesul de integrare. Ludoterapia Jocul ca process de invatare si terapie complexa integrate Una din cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.Lucian Blaga spunea caintelepciunea si iubirea copilului este jocul.In mod obisnuit o asemenea activitate este

considerate ca izvorata din nevoia de actiune, de miscare a copilului, sau de a se distra;un fel placut de utilizare a timpului. Jocul ca modalitate de relatie intre eu(subiect) si lumea obiectelor si a relatiilor constituie formula primara a actiunii umane.El este rezultatul unei coexistente subiect-lume si e generat de actiunea de interstimulare afectiva.Intr-o anumita perioada de viata relatiile obiectuale(majoritatea lor) se stabilesc in cadrul jocului.Jocul constituie o forma de organizare a cognitiei si o cale de organizare a cunoasterii. Mecanismele intime ale jocului sunt in esenta mecanismele invatarii.Palparea obiectelor , manipularea lor, deplasarea lor inseamna elaborarea spatiului si timpului senzorial si intr-o masura diferita , a timpului si spatiului mintal.Pe masura ce jocul organizeaza si dezvolta cognitia, el isi pierde din ponderea elementelor stricte ale cunoasterii senzoriale si devine o forma, o relatie obiectuala cu motivatia lucida si promoveaza invatarea.Dupa varsta de 6 ani, jocul indeplineste cerintele invatarii:transformarea, modificrea structurilor si functiilor mintale si organizarea lor dupa modelul activitatii intelectuale. Nu este o intamplare ca deficientii mintali care prezinta tulburari de limbaj sunt copii care se joaca putin.O. Decroly acorda jocului educativ un rol central in ortopedia mintala.Wallon considera jocul un veritabil teste de dezvoltare. J.Piaget sublinia ca functia esentiala a tuturor formelor de joc este aceea ca transforma realul, print-o asimilare mai mult sau mai putin suspusa la trebuintele eului. Jocul este considerat ca o activitate de asimilare care functioneaza pentru ea insasi, neinsotita insa de un efort de acomodare.Triada ludica piagetiana:-jocul exrcitiu, -jocul simbolic, -jocul cu reguli , este structurata pe scara evolutiva a inteligentei, fiecare tip de joc reprezentand o anumita etapa de dezvoltare.In toate cele trei comportamente ludice , predomina asimilarea, dar aceasta se realizeaza prin scheme diferite. Jocul in cadrul procesului de psihoterapie Jocul ramane pentru deficientii intelectivi forma permanenta a procesului de recuperare, pentru ca aceasta modalitate constituie o structura unitara intre stimul intarire- raspunsmodificare. Dienes care a descoperit valentele intime ale jocului ca forma de invatare a detasat 3 categorii de forme: a)forma de joc-invatare explorator-manipulativa :este considerate ca o forma amorfa din punct de vedere al jocului, explorarea prin manipularea de obiecte stabileste, de la formele incipiente pina la formele consecrate de cunoastere, relatia obiectuala.S-a constatat ca la anumite varste (peste 7 ani) deficientii mintali nu pot deosebi formele , marimile sau ca prezinta forme incomplete ale stimularii, atribuind in intregime aceste defecte de cunoastere , inteligentei.Tulburarea fundamentala care priveste organizarea mintala determina modificari de cunoastere, dar nu-I mai putin adevarat ca fenomenele primare ale jocului-invatare lipsesc la deficienti, pentru ca ei nu au un exercitiu de lunga durata in explorarea-manipularea obiectelor.Acest tip de joc-invatare continua formele de invatare latenta, constituind o structura mai complexa , mai evoluata.Ea face parte dintr-un continuum al procesului de invatare si lipsa ei produce grave tulburari ale cunoasterii. Raportata la categoriile stabilite de deficienta mintala , constatam ca acest tip de joc-invatare nu a fost consumat intr-un interval adecvat.Orice tentative de invatare si terapie care nu reface aceasta etapa se bazeaza pe vid sin u poate fi eficienta. b)jocul reprezentativ:apare dupa ce obiectele cu care se joaca copiii incep sa tina locul a ceea ce nu sunt.In mecanismuk invatarii la deficientul mintal avem nevoie de un sistem de antrenament specific pentru formarea si dezvoltarea simbolurilor.Date fiind limitele biofiziologice ale deficientului mintal, nu vom obtine structuri de simboluri de grade superioare dar vom forma un mechanism de baza al invatarii. c)jocul cu reguli:primele forme ale categoriei reguli sunt constituite de legile de asemanare , deosebire, asamblare, succesiune, situare in spatiu.Daca jocul in general are atat o forta

predictive cat si una propulsoare pe planul dezvoltarii personalitatii deficientului mintal, asertiunea de joc-invatare trebuie completata si cu cea de joc-terapie.Jocul este invatare si terapie recuperatorie.Obiectivul imediat al jocului este educational dar cel final mediat este terapeutic, ameliorarea deficitului primar, imaturitatea cognitiva.Jocul este o forma de psihoterapie care se realizeaza prin metode si procedee educationale , valorificand valentele terapeutice oferite de continutul programelor scolare elaborate pentru aceasta categorie de handicapati, in scopul recuperarii copilului deficient mintal. Psihoterapia prin joc in cadrul actiunii de terapie complexa recuperatorie integrate Jocul conceput ca invatare si terapie se inscrie in noua tendinta de evolutie a metodelor de predare-invatare , care urmaresc sa transforme rolul profesorului-terapeut sis a acorde noi posibilitati copilului deficient mintal.Jocul-invatare si terapie incepe sa ocupe un loc din ce in ce mai definit in categoria metodelor , tehnicilor care dezvolta capacitate de observare, de analiza si de operare cu operatori logici in categoria tehnicilor care dezvolta aptitudinile de invatare si dezvoltare.Implicatiile jocului in complexul terapuetic sunt extrem de mari, acordandu-i-se un statut metodologic sui generis. Complexitatea lui este generate de faptul ca acesta poate fi conceput ca metoda de invatare, de terapie sau ca metoda de investigare psihosociala, obiect a 3 stiinte interdisciplinare ca pedagogia jocului(denumita si pedagogia ludens sau pedagogia creativitatii) , cu statut de sine statator si complementara pedagogiei muncii , a psihologiei terapeutice, precum si etnoludologie. Actiunile ludice si organizarea personalitatii Jocul este rezultatul unei coexistente subiect-lume si este generat ca actiune de interstimularea afectiva.Existenta formei de actiune care se numeste joc este o dovada pertinenta de eficienta.Jocul se constituie ca un schimb simpatetic cu obiectul, persoana sau situatia, chiar din primele luni de existenta. Aparitia extrem de timpurie si in conexiune cu structura afectiva face ca actiunea ludica sa contribuie fundamental la structurarea eului afectiv, motivational-cognitiv si social. Majoritatea studiilor asupra jocului sunt centrate pe implicatiile sale intelectuale.Este firesc, pentru ca jocul este o actiune de cunoastere si o forma de invatare.Prin intermediul jocului spune Chateau-copilul dobandeste mai intai acea autonomie, acea personalitate si chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea lui de adult.S-a stabilit ca functiile jocului sunt insasi functiile de reglare a le sistemului psihic. Actiunea ludica si comportamentul psiho-motor Actiunea ludica ocupa primul loc in comportamentul copilului, implica atat maturizarea cat si dezvoltarea functionala a actelor motorii. Gessel, Valentine, Osterich au demonstrate ca exercitiul intr-unul din sectoarele comportamentului motor accelereaza maturizarea atat structurala, cat si functionala, in cadrul unor anumite limite biologice.S-a pornit de la actiunea generala si actiunea ludica, sectionand in primul rand la nivelul actiunilor si gesturilor comportamentul psihomotor.In acest scop s-a descompus in particule specifice comportamentul psihomotor pe grupe de varste.Aceste particule iau parte la actiuni in general dar sunt absolut indispensabile constituirii comportamentului ludic.

ASISTENTA PSIHOPEDAGOGICA IN FAMILIE A PERSOANELOR CU DEFICIENA MINTAL Despre deficiena mintal.........

Un copil cu deficien mintal va avea dificulti de: nvare nelegere - comunicare - comportament Exist diferite grade ale deficienei mintale. Unii copii pot avea doar o uoar ntrziere n dezvoltare i dificulti n nvare; ali copii au ntrzieri grave, ntmpinnd mari dificulti chiar i n nsuirea unor abiliti de baz. Indiferent de gravitatea deficienei, n condiiile acordrii unui ajutor adecvat, fiecare poate nva ceva, n ritm propriu i n limitele date de deficien. Exist o categorie de copii pe care i numim ntrziai n dezvoltare". Ei au un grad redus al ntrzierii n dezvoltare, recuperabil n timp, n condiii de sprijin. In timp diferenele dintre un copil cu ntrziere n dezvoltare i un copil obinuit de aceeai vrst dispar. La copilul cu deficien mintal, diferenele fa de un copil obinuit, de aceeai vrst, se adncesc i cresc n timp, dat fiind caracteristica de stagnare a dezvoltrii mintale. Unii copii pot avea i alte deficiene pe lng cea mintal. De exemplu, un copil poate avea, n acelai timp, dereglri ale auzului i deficien mintal. Deficiena mintal se mai poate asocia i cu incapacitatea fizic. In aceste cazuri trebuie identificat problema de baz, iar ajutorul trebuie acordat, prioritar, n aceast direcie. Majoritatea copiilor cu deficien mintal au dificulti de ordin

comportamental. Acestea se datoreaz, n principal, capacitilor reduse de nelegere i comunicare. Este foarte important ca, copilul cu deficien mintal s beneficieze de ajutor ct mai de timpuriu. Potenialul su de a nva va fi mai mare dac ajutorul i va fi acordat de la o vrst ct mai mic

Dificultile ntmpinate de copilul cu deficien mintal sunt multiple i complexe. El reuete mai greu s stea n ezut, s mearg, s alerge, s prind i s arunce; de asemenea ntmpin greuti n deprinderea unor abiliti de baz, cum ar fi: mbrcatul, splatul, alimentarea. Mai trziu apar dificulti ce in de comunicare, de abilitatea de a nva, de socializare Deoarece copilul cu deficien mintal nva mai greu, obiectivele de lucru cu el trebuie planificate n etape foarte mici. Se mai recomand ca, n timpul nvrii s se revin sistematic asupra etapelor deja parcurse. Trebuie s fim insisteni i rbdtori lucrnd cu aceti copii, nvarea, pentru ei, este ceva dificil i au nevoie de toat ncurajarea pe care o pot obine.

NTRZIEREA N DEZVOLTARE
Un copil cu ntrziere n dezvoltare... are o uoar ntrziere, pentru toate aspectele dezvoltrii sale urmeaz modelul normal de dezvoltare de obicei, nu are dificulti asociate poate frecventa coala obinuit incapacitatea sa nu are caracter permanent n timp, decalajul n dezvoltare se reduce, ajungnd ca, n final, diferenele fa de un copil obinuit, de aceeai vrst s dispar Un copil cu deficien mintal... are o ntrziere grav, unele zone fiind afectate mai mult dect altele urmeaz un model propriu de dezvoltare, de exemplu, poate avea abiliti motorii bine dezvoltate pentru vrsta sa, atenia fiind ca a unui copil mic deseori are probleme de alt gen, de exemplu, dificulti comportamentale sau de autoservire nu va putea frecventa o coal obinuit dect n condiiile unui suport educaional incapacitatea are caracter permanent n timp, nu reuete s ajung la nivelul de dezvoltare caracteristic vrstei dezvoltarea psihic este limitat; dup momentul maxim atins, diferenele dintre copilul cu deficien icopilul obinuit de aceeai vrst se accentueaz

Scopurile noastre sunt: s susinem prinii acestor copii

 s le oferim sfaturi despre metodele de stimulare a copilului lor s ajutm copilul s ating, n toate aspectele dezvoltrii, nivelul corespunztor vrstei sale s monitorizm cu grij progresul copilului i s asigurm existena unui progres constant Cum s ajutm un copil cu ntrziere n dezvoltare... Copiii cu ntrziere n dezvoltare ntmpin dificulti n planul comunicrii. La ei, comunicarea debuteaz greu i i pstreaz, mult timp, un caracter infantil. De aceea este necesar evaluarea comunicrii i o planificare amnunit a obiectivelor.

Stimularea Copiii cu ntrziere n dezvoltare necesit o stimulare mai mare dect ali copii. Momentele ideale pentru a v stimula copilul sunt acelea din cadrul situaiilor cotidiene i n timpul jocului. Unele sugestii n acest sens v vor fi oferite n pasajele ce urmeaz.

Implicai toi membrii familiei n lucrul cu copilul Cele mai importante i competente persoane pentru a ajuta copilul sunt membrii familiei lui. Ei cunosc copilul i se afl n contact cu el n fiecare zi n timpul situaiilor fireti. ncercai s implicai toi membrii familiei n lucrul cu copilul.

Oferii copilului posibiliti de comunicare Copilul trebuie s simt nevoia de a comunica. De aceea, este indicat s-1 ajutai oferindu-i situaii ce-1 stimuleaz s comunice. De exemplu, atunci cnd i oferii hrana, ntrebati-1 ce anume dorete, stimulai-1 s aleag, s arate, s spun ceea ce dorete

Oferii copiilor i prinilor posibilitatea de a se ntlni n grup Prinii copiilor cu deficiene i pot oferi, reciproc, sfaturi i asisten. Fiecare copil este unic, manifestndu-se ntr-un mod individual. Este important s oferim prinilor posibilitatea de a se ntlni i a discuta, iar copiilor posibilitatea de a se juca ntr-un mediu relaxant.

Stimularea n situaii de joc Prin intermediul jocului se dezvolt majoritatea aptitudinilor de comunicare. La copil, jocul formeaz abilitatea de a nelege persoanele i obiectele din jur, ceea ce consti tuie baza comunicrii. Jocul ncepe cu interaciunea dintre mam i copil. Prinii trebuie s-i ncurajeze copilul s participe activ n situaii de joc i s-1 ajute s nve e cum s se joace. Jocul de explorare Copilul cu ntrziere n dezvoltare are nevoie de mai mult ajutor i ncurajare pentru a nva s descopere lumea ce-1 nconjoar. El este, adesea, lipsit de curiozitatea de a cunoate i des coperi obiectele ce-1 nconjoar. De aceea, prin joc, l putei pune n situaia de a cuta, a des coperi, a recunoate anumite obiecte sau persoane. Un exemplu, n acest sens, poate fi urmto rul joc: Dai-i copilului o jucrie, un cub, o minge mic... dup ce suntei siguri c dorete s se joace cu acel obiect, luai obiectul i punei-1 ntr-un loc unde poate fi vzut i de unde poate fi luat de ctre copil. ntrebai copilul unde se afl obiectul respectiv ?" dup care ncepei s cutai mpreun cu copilul. In timp ce cutai comunicai cu copilul, denumind fiecare obiect sau aciune fcut. Stimulai copilul s caute, s arate, s spun despre ceea ce vede, aude, atinge, etc. Jocul de micare Experimentnd micarea, copilul i va cunoate mai bine propriul corp i va ti cum s-1 con troleze.

 De cele mai multe ori, copiii cu ntrziere n dezvoltare au instabilitate psihomotorie; n cazul lor este foarte util antrenarea n jocuri ce implic micare. Putem folosi urmtoarea situaie de joc: Jocul de manipulare Manipularea obiectelor d prilejul unei stimulri complexe: copilul vede, simte, miroase, cp tnd mai multe informaii despre obiect. Prin manipulare copilul i formeaz deprinderi motorii utile. Jocul de socializare Interaciunea cu alte persoane este un factor important n dezvoltare. Trebuie s urmrim fiecare ncercare de comunicare a copilului i s-i rspundem. Copilul nu trebuie izolat, ci trebuie s i oferim ocazii s cunoasc alte persoane, s se joace cu Stimularea copilului prin joc depinde de iscusina i creativitatea de care dm dovad jucndu-ne cu el! ali copii. Stimularea n situaii cotidiene Situaiile cotidiene sunt importante i utile pentru c: fac parte din rutina zilnic a familiei au loc de cteva ori pe zi, prin repetare facilitnd procesul de nvare ncurajeaz copilul s fie activ, ducnd la formarea unor abiliti de baz comunicarea este de maxim utilitate pot fi amuzante nu necesit timp n plus nu necesit spaii sau jucrii speciale implic toi membrii familiei In continuare v vom oferi cteva sugestii despre cum pot fi stimulai copiii n dou dintre situaiile cu care v confruntai zilnic: Stimularea n timpul splatului vorbii-i copilului despre ceea ce urmeaz s se ntmple artai-i obiectele pe care le folosii lsai copilul s simt" tot ceea ce-1 nconjoar: s miroas spunul, s simt temperatura apei n tot acest timp vorbii cu copilul i solicitai-1 s comunice jucai-v cu copilul n timpul mbierii cerei copilului s v imite micrile Stimularea n timpul mbrcatului vorbii-i copilului despre ceea ce urmeaz s se ntmple artai-i hainele cu care va fi mbrcat

 ajutai copilul s se mbrace, artai-i cum s se mbrace n timp ce dvs. v mbrcai cerei copilului s v imite micrile nu facei mai mult dect este necesar; ajutai copilul oferindu-i posibilitatea s se ajute singur Situaiile cotidiene pot constitui prilejuri favorabile de stimulare i pot da rezultate numai cnd familia comunic

Sperane reale n cazul copiilor cu deficien mintal

realizeze la maximum potenialul. Dac ateptm de la el mai mult, exist o mai mare probabilitate ca el s realizeze mai mult. Aadar, speranele i ateptrile noastre n aceast privin au o mare importan; Realizrile copilului cu deficien mintal vor depinde de msura n care i este afectat abilitatea de a nva. Dup cum am mai semnalat, unii copii au dificulti de nvare de ordin major i realizrile lor sunt foarte limitate. Alii au mai puine probleme n acest sens i pot nsui mai mult. Un copil cu deficien mintal trebuie s poat... s-i comunice ntr-un mod oarecare necesitile s-i formeze abiliti de baz n activiti precum mbrcatul, splatul, alimentarea s ndeplineasc sarcini utile n msura posibilitilor sale s formeze aptitudini de integrare n societate mpreun cu ali copii ealizrile copilului cu deficien mintal depind de capacitatea sa de a nva, dar i de posibilitile ce i se ofer. Unii copii pot frecventa o coal special sau ore speciale. Pentru alii, acest lucru nu este posibil. Dar, pentru toi aceti copii, cel mai important prilej de a nva este cel de acas, oferit de familie. i aduli

U n copil cu deficien mintal trebuie ajutat s-i

Care sunt scopurile noastre?

Scopurile noastre sunt: s mbuntim abilitile de comunicare ale copilului s recunoatem i s ncurajm orice fel de comunicare s susinem i s ncurajm prinii s ajutm copilul s devin ct mai independent posibil s oferim acestor copii posibilitatea de a se integra n comunitate alturi de ceilali s le artm prinilor modaliti de abordare a comportamentului dific

Este vina mea c copilul are deficien mintal?

Nu este vina d-voaslr, nici a soului d-voastr. Deficiena mintal se ntlnete la copiii din toat lumea.

Exist vreun tratament pentru deficienta mintal?

Nu exist tratament pentru deficiena mintal. Nu exist medicamente sau intervenii care s rezolve aceast problem. Exist ns, intervenii care ne pol facilita interaciunea cu copilul cu deficien mintal. Deficiena mintal nu este nici contagioas, nici transmisibil; ea nu este de natur infecioas i nici maladie. Deficienii mintali trebuie ajutai s se integreze liber n comunitate.

Deficiena mintal este contagioas?

Cine poate s ne ajute copilul?

Specialitii v pot oferi sugestii, dar, d-voastr suntei cei mai n msur s v ajutai copilul. Cu sprijinul familiei i al comunitii, d-voaslr suntei cei ce putei face cel mai mult pentru copilul dvoastr. D-voastr suntei cei mai importani!

Va putea copilul meu -i poarte singur de grij?

Fiecare copil cu deficien mintal este diferit. Ctigarea autonomiei depinde de capacitatea fiecrui copil de a nva.

Va nva copilul meu s vorbeasc?

Capacitatea de a vorbi este legat de gradul deficienei. De multe ori, copiii cu deficien mintal nva s comunice prin combinarea vorbirii cu gesturile.

Va putea copilul meu s mearg, vreodat, la coal?

Este bine ca, pentru ncepui, copilul s frecventeze grdinia. Exist'grdinie cu programe speciale pentru aceti copii. Apoi, n funcie de nivelul atins, copilul va putea fi orientat spre o coal obinuit sau spre o coal cu program special. Pentru copiii cu deficien sever exist centre specializate de recuperare. In societate exist, totui, munci utile pe care le-ar putea ndeplini aceste persoane, dac li s-ar oferi posibilitatea.

Va putea copilul meu s lucreze pentru a-i asigura existena?

FOLOSIREA GESTURILOR Ce sunt gesturile ? Gestul este o micare a minilor, corpului i a feei, care poart un sens oarecare Prin gesturi se transmit mesaje de exemplu: cnd vrem s spunem "la revedere", folosim o unduire de mn Orice micare a corpului poate fi un gest, doar dac cellalt i nelege sensul Muli copii cu deficien mintal,

De ce trebuie s folosim

gesticulaia n comunicarea cu un copil cu deficien mintal?

ntmpin dificulti n nvarea utilizrii cuvintelor i de aceea comunicarea devine dificil pentru ei Gesturile sunt mult mai uor de vzut, de neles, de memorat pentru copii Folosind gestul n paralel cu vorbirea, putem comunica mai uor cu copilul cu deficien mintal, iar el va ncerca s comunice cu noi folosind cuvntul, dar i gestul Trebuie s ncepem n paralel cu vorbirea, ct mai de timpuriu. Copilul va nva s neleag i s foloseasc gesturile avnd exemplu persoanele din jurul su. Toi cei care intr n contact cu copilul trebuie s foloseasc gesturile, mereu aceleai, n toate cazurile cnd vorbesc cu copilul. Cnd este mic, cel mai simplu mod de a-1 nva este acela de a-i vorbi, gesticulnd, n toate situaiile fireti din fiecare zi. Cnd i facem baie, cnd l mbrcm, cnd pregtim prnzul, vorbim cu el i gesticulm. Aceste situaii sunt ideale att pentru nvarea gesturilor, ct i pentru nvarea cuvintelor. Pentru mai multe informaii citii n continuare...

Cnd trebuie s folosim gesturile?

Cum vom nva copilul s foloseasc gesturile?

Persoanele cu deficien mintal au i dificulti de ordin comportamental. S-a constatat c unul din patru copii cu deficien mintal vor avea tulburri grave de com portament. Deci, acesta este un domeniu n care putem acorda sprijin prinilor. Un comportament considerat inacceptabil de ctre unii poate fi foarte uor acceptat de alii; de aceea este foarte important de stabilit ce anume din comportamentul copilului se dorete a fi schimbat.

 Familia este cea care trebuie s delimiteze, exact, tulburrile comportamentale ale copilului. Este important de reinut c nu ntotdeauna putem schimba comportamentul copilului. Tulburrile de comportament ale copilului pot fi un factor de stres pentru familie; de aceea nu trebuie s nvinuim familia dac ea nu abordeaz n mod corect aceste tulburri. Este important s nelegem ct mai corect situaia copilului i a familiei sale. Iat cteva tipuri de tulburri de comportament... Agresiune fizic Distrugerea obiectelor

ex: atacarea, lovirea, mucarea altor persoane Hiperactivism

ex: ruperea hainelor, jucriilor, a altor obiecte Atomutilare

ex: micarea sau fuga continu, neputina de a se concentra asupra unor activiti Solicitarea continu a ateniei

ex: se lovete sau se muc Producerea de zgomot excesiv

ex: arunc cu obiecte n persoana care nu-i acord atenie Accese de isterie i furie

ex: ip, strig, scncete, geme Comportament repetitiv, stereotipii

ex: devine furios dac nu i

se face pe plac

ex: repet aceeai micare de multe ori, se leagn, se lovete Tulburri ale somnului

Obiceiuri urte, ticuri

ex: scuip, i cur nasul n public...

ex: nu doarme noaptea, umbl prin cas producnd zgomot

Cum stabilim o relaie cu familia i cu copilul

Asigurai-v c avei la dispoziie timp suficient pentru a petrece cu familia. Ascultai mai nti ceea ce dorete familia s v comunice. Doar mai trziu ncepei s ntrebai ceea ce v intereseaz. Este bine s discutai cu ct mai muli membri din familie, nu numai cu mama. Fii receptivi fa de ceea ce se ntmpl n familie. Nu punei ntrebri incomode i nu fii prea insisteni n a obine o anumit informaie. ncercai s nu criticai familia, chiar dac nu suntei de acord cu metoda prin care ncearc s rezolve

Intrai n contact cu copilul, vorbind cu el. Asigurai-v c locul ales pentru joc este linitii i nimic nu va distrage atenia copilului. Alegei o activitate care, dup spusele prinilor, i face plcere copilului. Incurajai-1 s v priveasc, dar nu insistai prea mult. Zmbii-i i vorbii calm i linitii. Nu impunei nimic copilului. Dac v evil i pare sperial, acordai-i timp s se acomodeze cu locul, cu d-voastr. Nu facei micri brule care ar putea s-i distrag atenia. Modificai activitile n funcie de

situaia. ncercai s nelegei lucrurile i din punctul lor de vedere. Artai familiei c suntei interesat de problema lor, c v pas de ei, c dorii s-i ajutai. Trebuie s le ctigai ncrederea! Este esenial ca relaia d-voastr s se bazeze pe ncredere reciproc!

capacitatea de rspuns copilului; urmrii reuita aciunilor. Accentuai capacitile restante ale copilului, i nu deficienele.

Metode de combatere a comportamentului nedorit Aflai ce anume declaneaz comportamentul (foame, plictiseal...) i ncercai s evitai situaia respectiv sau s distragei atenia copilului pn la declanarea comportamentului. Dac nu exist vreo modalitate de a evita comportamentul sau a distrage copilul, ncercai s-i ignorai comportamentul. Dac continu s se comporte la fel, chiar i atunci cnd i ignorai comportamentul i dac depete pragul toleranei, certai copilul cu voce ferm i cu o expresie sever a feei. Dac, dup toate msurile expuse, copilul nu i-a schimbat comportamentul dificil, poate aprea necesitatea de a-1 opri inndu-1 de mini. Nu o facei mai mult de 5 minute. Rmnei

Alte sfaturi pentru a ajuta un copil cu tulburri de comportament... Pstrai-v calmul cu copilul. Nu v pierdei cumptul pentru c acest fapt va nruti situaia. Cnd copilul face ceva nedorit, nu-1 lovii. Mai bine ncercai o serie de rspunsuri de linitire; nti ncercai s ignorai comportamentul, apoi avertizai-1 ntrun mod linitit, luai de la el obiectul, ncercai s-i distragei atenia. ncercai s distragei atenia copilului de la comportamentul lui nedorit, oferindu-i posibili tatea s desfoare o activitate pozitiv.

 Iubii i acceptai copilul! Poate trece mult timp pn cnd va aprea prima schimbare, dar nu renunai! Exist mai multe cauze ale tulburrilor de comportament la copiii cu deficien mintal; adesea ele rmn necunoscute. Comportamentul dificil este greu de schimbat i nu exist rspunsuri gen "reet". Trebuie s colaborai cu familia i, indiferent de obiectivele fixate, ele trebuie s fie realizabile. Vorbii deschis cu familia despre ceea ce poate face i ce nu poate face copilul. ncurajai membrii familiei copilului s discute deschis despre problemele lui i s ajung la un consens privind metodele de stingere a comportamentului indezirabil. Toi trebuie s se comporte la fel Nu fixai mai mult de dou obiective odat. Unul trebuie s vizeze comportamentul ce trebuie combtut, cellalt comportamentul ce trebuie ncurajat. Alegei minuios modalitile de recompens i pedeaps. Elaborai dou planuri de obiective: unul pentru comportamentul indezirabil, altul pentru comportamentul ce se dorete a fi ncurajat. n cazul fiecruia este nevoie s alegem atent metodele de realizare, persoanele responsabile, locul, timpul desfurrii activitilor. Consemnai detaliat progresele copilului. Schimbrile decurg foarte lent, dar este important s continum a susine i ajuta familia i copilul.

Reinei urmtoarele aspecte:

Experienele de via ale copilului sunt determinante pentru dezvoltarea sa! Copilul nva, n general din ceea ce triete! nvarea unor seturi comportamentale precum i dobndirea respectului de sine se vor face, la copil, conform urmtoarelor principii: Dac copilul este criticat, el nva s condamne.

 Dac copilul este tratat cu ostilitate, el devine btu. Dac copilul este certat, n permanen, el nva s se simt vinovat. Dac copilul se simte tolerat, el nva s fie rbdtor. Dac copilul este ncurajat, el nva s fie rbdtor. Dac copilul triete n spiritul dreptii, el nva s fie cinstit. Dac copilul triete ntr-un mediu care-l aprob, l apreciaz, el nva s se plac pe sine. Dac copilul triete ntr-un mediu n care exist acceptare i prietenie, el nva s gseasc dragostea n lume. Dac copilul este iubit, el nva s-i iubeasc la rndul su pe ceilali.

ASISTENTA PSIHOPEDAGOGICA IN FAMILIE A PERSOANELOR CU DEFICIENTE DE LIMBAJ Obiectivele urmrite cnd lucrm cu copiii care au dificulti specifice de vorbire: - S identificm corect copiii care au dificulti specifice de vorbire; - S oferim sfaturi prinilor i educatorilor despre modul n care poate fi ajutat copilul; - S tim cnd este cazul s recomandm adresarea la servicii specializate. Sugestii de ncurajare a vorbirii copilului: Da Nu creai o ambian fireasc dedicai timp copilului Forai copilul cuvintele grbii copilul s repete

ncurajai-1 verbal, atunci cnd certai copilul sau rdei de el copilul depune efort fii rbdtori fii nerbdtori

implicai prinii i ali copii n plasai copilul n centrul ateniei comunicare punei ntrebri deschise punei ntrebri nchise

S comparm acum abilitile unui copil cu dificulti specifice de vorbire cu cele ale copiilor care au incapaciti de alt natur. Comparnd rezultatele evalurii cu coloana de mai jos vei putea constata n ce msur copilul pe care-1 evaluai are ntr-adevr dificulti specifice ce in de vorbire. Dac rezultatele obinute nu se potrivesc cu coloana verificai din nou! Dificulti specifice de vorbire (modulul 8) Vorbirea Moderat / grav afectat. nelegerea Gesturile Jocul Atenia Ascultarea Poale fi moderat afectat n ntrzierea n dezvoltarea vorbirii. Asemeni altor copii de aceeai vrst. Asemeni altor copii de aceeai vrst. Poate fi afectat atenia auditiv. Poale fi afectat.

Alternarea i Asemeni ailor copii de aceeai vrst. imitarea Deprinderi de Asemeni ailor copii de aceeai vrst. autoservire Abiliti motorii de Asemeni ailor copii de aceeai vrst. baz Dup cum vedei, copiii care au dificulti specifice de vorbire se deosebesc de ali copii din celelalte categorii examinate. Punctele lor forte sunt nelegerea uneori, gesturile, jocul, alternarea i imitarea, precum i deprinderile de autoservire i abilitde motorii de baz. Numai vorbirea i abibtatea de a asculta i atenia auditiv reprezint necesitile lor. Vom analiza mai detaliat 3 dificulti specifice de vorbire: dificulti de articulaie blbial ntrzierea n dezvoltarea vorbirii La fiecare din ele vom cerceta urmtoarele aspecte: ce este; cum se manifest; care sunt cauzele; care este vrsta potrivit pentru nceperea corectrii; ce metode folosim pentru a veni n ajutorul copilului; sfaturi pentru prini; sfaturi pentru educatori. La fiecare din ele vom cerceta urmtoarele aspecte: ce este; cum se manifest; care sunt cauzele; care este vrsta potrivit pentru nceperea corectrii; ce metode folosim pentru a veni n ajutorul copilului; sfaturi pentru prini; sfaturi pentru educatori.

In cazul copiilor care au dificulti de vorbire s-ar putea s avei nevoie de consultaii suplimentare. Contactarea unui specialist, logoped, psiholog, O.R.L.-ist ar fi binevenit. Ei pot acorda ajutorul necesar n funcie de specificul problemelor copilului. Solicitai consultarea lor si urmati-le sfaturile.

Dificultile de articulaie Ce este articulaia? Articulaia este micarea coordonat a organelor de vorbire pentru a produce sunete inteligibile. Care sunt dificultile de articulaie? Dificultile de articulaie apar atunci cnd organele vorbirii nu funcioneaz normal dintr-o anumit cauz. Copilul nu poate articula corect unele sunete, pot fi omise, alterate sau nlocuite cu alte sunete. Acest tip de tulburare de vorbire se numete dislalie. In funcie de sunetul afectat dislaLiile au denumiri specifice (exemplu: sigmatism, rotacism). Care sunt cauzele acestor dificulti? Dificultile de articulaie pot fi cauzate de o problem n funcionarea unuia sau altuia dintre organele de vorbire. Ne intereseaz: - Buzele - Limba - Poziia dinilor - Palatul dur i cel moale Toate aceste organe funcioneaz mpreun folosind aerul din plmni pentru a articula sunete.

Dificultile articulatorii pot aprea din cauza: Anomaliilor de structur (deformri ale buzelor sau ale limbii, ale bolii palatine, fren lingual prea scurt, deformri ale maxilarelor sau poziiei dinilor). Dificultilor de coordonare ale micrilor necesare articulrii corecte, fr s existe deficiene anatomice. Insuficientei dezvoltri a auzului fonematic i a capacitii de a recepta corect cuvintele. Greelilor de educaie: - Imitarea pronuniei copilului; - Vorbirea neclar i prea rapid a adulilor. - Defectele de vorbire ale adulilor din mediul apropiat copilului, pe care copilul le imit. La ce vrst se pune problema corectrii pronuniei copilului? Numai cnd aceste greeli de pronunie se menin i dup vrsta de 5 ani putem vorbi de o dificultate propriu-zis. Excepie fac cazurile de anomalii ale aparatului articulator, cnd este indicat un control medical de specialitate ct mai devreme Ce obiective urmrim cnd vrem s ajutm copilul s pronune corect? notm sunetele pe care copilul nu le poate articula izolat i n cuvinte. ncercm s determinm cauza dificultilor. planificm un program de exerciii.

 asigurm un mediu n care copilul s comunice cu plcere Cum putem interveni pentru corectarea dificultilor de articulare Vom urmri : 1. formare a respiraiei corecte; 2. gimnastica aparatului articulator; 3. coordonarea micrilor articulatorii pentru pronunarea corect a sunetelor vorbirii; 4. dezvoltarea auzului fonematic. 1. Educarea respiraiei corecte Intre actul respiraiei i actul vorbirii trebuie s existe o foarte bun coordonare. Pot aprea dificulti de respiraie din cauza unor deficiene anatomice, a unor afeciuni ale aparatului respirator. Sunt foarte frecvente cazurile de copii cu respiraie oral (inspir pe gur), din cauza vegetaiilor adenoide. Este obligatoriu consultarea medicului specialist i nlturarea cauzelor. Cnd organismul copilului se afl n plin dezvoltare n perioada copilriei este firesc s apar unele neregulariti fr o cauz organic. De multe ori copiii, cnd vorbesc, efectueaz o respiraie folosind numai partea superioar a plmnilor. In timpul inspiraiei cutia toracic se mrete n plan vertical, copilul ridicnd exagerat umerii i contractnd muchii gtului. Aceasta se numete respiraie superioar i denot o capacitate respiratorie redus. Graba n exprimare i nerespectarea pauzelor necesare n vorbire i fac pe unii copii s vorbeasc i n cursul inspiraiei nu numai al expiraiei cum este normal. Cnd au ceva de povestit unii copii execut micri respiratorii forate prin folosirea unei cantiti prea mari de aer n expiraie. In felul acesta ei consum tot aerul de rezerv din plmni i ultimele cuvinte din propoziie nu se mai aud. Este indicat s facem cteva exerciii simple pentru dezvoltarea capacitii respiratorii i pentru realizarea unei bune coordonri ntre vorbire i respiraie. Se va ncepe cu exerciii de respiraie neverbal. Dac sunt fcute corect i sistematic vor contribui la sntatea ntregului organism. Exerciiile de respiraie se vor face ntotdeauna numai n camere bine aerisite sau n aer biber. Copilul va fi nvat s inspire adnc pe nas i s expire pe gur. Inspiraia va fi nsoit de micri de aplecare n spate a trunchiului, iar expiraia de micarea invers, de aplecare n fa. In timpul inspiraiei se va urmri extinderea abdomenului i a prii inferioare a cutiei toracice i apoi revenirea ncet la normal n timpul expiraiei. Exerciiile se vor face ntr-un ritm lent cu foarte mic efort la nceput. Se va urmri corectitudinea micrilor respiratorii i apoi se va mri treptat durata respiraiei. Urmrim formarea autocontrolului micrilor respiratorii, timpi egali pentru inspiraie, expiraie i pauz.

 Exerciiile vor fi mult mai bine nelese i executate dac ncercm s le realizm sub form de joc. Ne intereseaz dezvoltarea capacitii copilului de a asculta cu atenie. Exerciiile se fac sub form de joc i cresc gradat n complexitate n funcie de vrsta i posibilitile copilului. 1. Imitarea onomatopeelor. 2. Identificarea unei surse sonore dup sunetul emis. 3. Jocuri de repetare a ritmurilor. 4. Recunoaterea persoanelor cunoscute dup voce. 5. Localizarea sursei sonore n spaiu. 6. Memorarea dup auz a unor cuvinte i propoziii. 7. Contientizarea legturii dintre poziia organelor de articulare i emisia sonor. 8. Diferenierea sunetelor. 9. Diferenierea pronuniei corecte de cea greit. 10. nvarea corespondenei fonem grafem. 11. Formarea capacitii de analiz fonetic se va face n acelai timp cu nvarea literelor. 12. Educarea capacitii de analiz fonetic 13. Exerciiile se vor face n mod gradat ncepnd cu sesizarea primului sunet din cuvnt, apoi a sunetului final. 14. Se vor folosi imagini ale cror denumire ncepe cu vocale, apoi cu consoane. 15. Pentru desprinderea sunetului final ordinea este invers. Se ncepe cu imagini ale cror denumire se termin cu consoane i apoi cu vocale. 16. Sunt utile jocurile cu serii de cuvinte n care schimbarea unui sunet va duce la schimbarea sensului cuvntului. Sunt foarte necesare att exerciiile de gimnastic articulatorie ct i cele de auz fonematic. Se va insista mai mult pe unele sau altele n mod diferit n funcie de dificultile caracteristice fiecrui copil. Sfaturi pentru prini natura cauzelor pentru a ti ce msuri s lum. cauz medical copilul trebuie consultat de un medic specialist i logoped. reuita se bazeaz pe o bun colaborare. copilul nu trebuie certat i nu i se vor face observaii n public, vom luda copilul pentru progresul n vorbire. Motivaia este foarte important. Sfaturi pentru educatori Cnd avei n clas un copil cu dificulti de articulare trebuie s tii cum s-i acordai ajutorul. Este necesar n primul rnd o consultaie cu prinii Dac este cazul se vor recomanda prinilor examinri suplimentare, Se va solicita colaborarea permanent a prinilor n cadrul grupului copilul s se simt bine i nimeni s nu rd cnd pronun greit. Va fi ajutat discret, punnd n valoare tot ce poate s fac.

 Trebuie s i se acorde timp suplimentar n perioada activitilor independente. Educatorul poate ajuta foarte mult. Blbial Ce este blbiala? Blbial este o tulburare a vorbirii care const n blocarea cursivitii vorbirii. Sunt afectate ritmul i fluena exprimrii. Cum se manifest? ntreruperea fluxului vorbirii se manifest diferit n func ie de gravitatea tulburrii. Debutul blbielii se manifest prin: - repetarea primei silabe din cuvntul cu care ncepe propoziia; - ezitri, pauze ntre cuvinte, prelungirea unui sunet din cuvnt. Blbial consolidat se manifest prin: - spasme musculare i efort n rostirea primului cuvnt din propoziie; - ncordarea involuntar este urmat de pronunia cuvntului n for; - pauze care ntrerup pronunarea n ntregime a cuvntului; - vorbirea nu are expresivitatea fireasc, este monoton; - apar sunete sau cuvinte parazitare Comportamentul copilului blbit - teama de vorbire este caracteristic acelor copiilor care contientizeaz defectul; - copiii se exprim n propoziii scurte sau incomplete, ocolesc unele cuvinte considerate dificile; - au tendina de a se izola, dezvolt o sensibilitate exagerat i triesc sentimente de inferioritate; - blocajele pot ajunge pn la refuzul de a comunica prin vorbire. Cum se manifest? ntreruperea fluxului vorbirii se manifest diferit n funcie de gravitatea tulburrii. Blbial apare numai cnd copilul se adreseaz altei persoane. Cnd vorbete singur cu voce tare nu se produce blocajul. De aceea este foarte important relaia cu ceilali. Cauzele blbielii Cei mai muli specialiti consider blbial o tulburare provocat de factori psihogeni. Greelile educative sunt cel mai frecvent incriminate n declanarea i agravarea blocajelor n vorbirea copilului. Adulii din mediul imediat apropiat copilului, pruii sau bunici, intervin greit n perioada de formare a limbajului propoziional. In jurul vrstei de 3 ani, cnd copilul nva s se exprime n propoziii, sunt fireti ezitrile, cutarea cuvntului potrivit. Unii copii trec printr-o perioad cnd au tendina s repete prima silab. Este un fenomen obinuit i nesigurana va fi depit pe msur ce se consobdeaz capacitatea de exprimare n propoziii.

Atenionarea, certarea, manifestarea ngrijorrii sunt total neindicate. In loc s duc la nlturarea manifestrilor vor avea efectul contrar, de fixare a lor. Cu ct i se atrage atenia mai des copilului s nu se blbie" cu att defectul se accentueaz. Transmiterea temerii de a nu grei duce la contientizarea repetiiilor, pe care altfel copilul le-ar fi ignorat i depit i la agravarea simptomelor. Astfel n necunotin de cauz printele risc s-i provoace copilului aceast tulburare de vorbire, chiar prin manifestarea grijii pentru o vorbire corect. Alte cauze in de un mediu familial confhctual, de ncordare nervoas prelungit, provocnd stri de team i nesiguran ce afecteaz vorbirea care este n plin proces de formare la copilul precolar. Blbial mai poate aprea cnd unul din prini sau cineva foarte apropiat copilului sufer de aceast tulburare sau vorbete foarte repede. Dup unii autori blbial poate fi declanat i de contrarierea minii stngi. Cnd lateralitatea stng este deja fixat obhgarea copilului de a folosi mna dreapt i provoac o stare tensional care poate fi o cauz a blbielii. Nu se recomand contrarierea lateralitii odat ce aceasta este deja stabilizat. Se poate ntmpla ca simptomele blbielii s apar o dat cu intrarea copilului la grdini sau, dac erau ntr-o faz incipient, s se agraveze. Aici este de vin atitudinea educatorilor. Intrarea n colectivitate este un moment important pentru copil i dac nu este neles i va fi tratat cu prea mare severitate pot aprea simptome de blbial. Cnd copilul a nceput s se blbie naintea intrrii la grdini sunt foarte importante relaiile cu educatorii. Dac va fi pus n situaii de inferioritate din cauza exprimrii verbale sau va fi n centrul ateniei atunci cnd vorbete i ceilali copii vor rde de el, teama de vorbire se va accentua i blbial va lua forme mai grave. Evenimente traumatice, emoii puternice, spaima pot fi cauza declanrii blbielii. In aceste situaii debutul blbielii se manifest direct n formele mai accentuate fr a mai trece prin fazele mai uoare. Blbial poate aprea i pe fondul unei ntrzieri generale n dezvoltarea psihic i fizic sau cnd copilul a suferit mai multe boli devenind foarte sensibil att fizic ct i emoional. Cauzele posibile sunt foarte diferite i se existe la acelai copil concomitent mai interacioneaz. De cele mai multe ori sunt hotrtori factorii n tratarea blbielii se acord o mare educatorilor copilului. poate ntmpla s multe cauze care psihogeni, de aceea atenie familiei i

Ce facem cnd copilul se blbie? Blbiala este o tulburare de vorbire pentru care consultarea logopedului este obligatorie. Sunt situaii cnd blocajele sunt foarte puternice i este necesar solicitarea medicului neuropsi-hiatru. Tratamentul logopedic este complex i se desfoar pe mai multe direcii, viznd:

 examinare complex pentru stabilirea factorilor cauzali; relaiile din mediul familial; relaiile copilului n grdini cu educatorii i grupul de copii; exerciii specifice pentru corectarea vorbirii integrate ntr-un program de psihoterapie. Cnd se ncepe corectarea blbielii? Este foarte important corectarea s se efectueze de la debutul blbielii. Intervenia corect nc de la primele simptome asigur dispariia mai rapid i fr complicaii ulterioare ale blocajelor vorbirii. Dac se observ la copilul de 3 ani tendina de repetare a primei silabe din cuvnt printele se va strdui s-i vorbeasc mai rar, accentund puin intonaia, iar copilul i va imita vorbirea i se va evita instalarea dificultii de vorbire. Dac din diferite motive simptomele de blbial nu dispar se va cere ajutorul logopedului fr a-i face copilului vreo observaie i fr a se manifesta ngrijorarea. De multe ori prinii cer sprijin logopedului dup mai mult timp de la instalarea simptomelor cnd blbial s-a consolidat. Ei ncearc singuri s corecteze" i agraveaz manifestrile. Cnd se intervine la timp i se reuete corectarea dificultii de vorbire n perioada precolar, este mai puin probabil s mai apar recidive. Cnd simptonele blbielii sunt nlturate nainte de a fi contientizate de copil, nu apare teama de vorbire, nu se manifest tendina de izolare, nu este afectat dorina de comunicare. Efortul este considerabil mai mic i rezultatele de cele mai multe ori foarte bune. n ce const colaborarea cu logopedul? Logopedul va sftui prinii i educatorii ce atitudine s adopte n funcie de: cauza blbielii; felul n care se manifest; impactul asupra comportamentului copilului; vrsta copilului. Cnd dificultatea de exprimare nu este consolidat i blbila este n stadiul de debut se aplic metode indirecte de corectare. Activitatea se concentreaz pe: - consilierea prinilor i educatorilor; - exerciii specifice de respiraie i vorbire care se fac sub form de joc, fr s se indice copilului scopul urmrit. Blbial va fi nlturat mult mai uor cnd copilul nu a contientizat c vorbirea sa reprezint o preocupare pentru cei din jur. Nu se va discuta de fa cu copilul despre problemele sale de vorbire, nici despre progresele pe care le nregistreaz. Cnd copilul este mai mare i deja contientizeaz dificultatea de vorbire se apeleaz la metodele directe. Se dau explicaii despre importana relaxrii, despre exerciiile de respiraie i coordonarea respiraiei cu vorbirea. Copilul va participa activ la corectarea vorbirii i i se va solicita autocontrolul. Se urmrete detensionarea i demonstrarea posibilitii de a vorbi fr blocaje. Pe tot parcursul etapelor corectrii se pune mult accent pe educarea ncrederii n sine i nlturarea temerii de a vorbi.

Tratamentul este complex i implic toate persoanele din mediul apropiat copilului, membrii familiei i educatorii cnd copilul este ntr-o colectiviate. Scopul principal este detensionarea copilului i deblocarea capacitii de a comunica cu ceilali. Corectarea vorbirii copilului cu blbial se ncadreaz ntr-un program de psihoterapie care vizeaz ntreaga personalitate a copilului. Sfaturi pentru prini Consultai din timp un logoped nlturat cauza care a declanat blbial. Respectarea unui program zilnic echilibrat Nu i se fac observaii copilului legate de vorbire Vorbii copilului calm, lungind uor prima vocal din cuvnt, respectnd intonaia fireasc a propoziiei. Respectai indicaiile primite de la logoped. Copilul trebuie eliberat de teama de a vorbi. Este foarte bine s-i citii rar i ct mai expresiv poezii, poveti scurte, s folosii jocuri ct mai variate care-i fac plcere copilului i i stimuleaz dorina de comunicare. Nu va fi niciodat constrns s vorbeasc Antrenai n joc i ali copii pentru lrgirea relaiilor de comunicare Eliberarea de nesiguran, de orice team. Sfaturi pentru educatori s adopte un comportament deosebit. Copilului s nu i se fac observaii referitoare la felul cum vorbete Necesar autocontrolul cnd se adreseaz copilului. Acordai suficient timp copilului cnd dorete s vorbeasc. Participai activ la ce dorete s spun Copilul nu trebuie forat s vorbeasc n faa celorlali. Cnd se fac exerciiile de gimnastic i de respiraie stimulat s le execute ct mai corect. Va fi antrenat n jocurile de ritm, de micare asociat cu vorbirea, n dansuri, cntece i recitri de poezii cu versuri scurte ct mai expresive. i ceilali copii vor fi nvai s-1 asculte cu atenie Nimeni nu va rde de copilul cu probleme. Copilul nu se va izola i va comunica cu ceilali.

ntrzierea n dezvoltarea vorbirii In cadrul procesului complex al limbajului vorbirea este actul de utilizare a limbii i reprezint modalitatea primordial i fundamental a limbajului. Ce este ntrzierea n dezvoltarea vorbirii. ntrzierea n dezvoltarea vorbirii este abaterea de la stadiile de evoluie normal ale nvrii limbii vorbite de ctre copil. Vorbirea copilului nu se dezvolt corespunztor vrstei sale n condiiile unui auz normal i fr s existe afeciuni ale aparatului articulator, ntrzierea se refer la: - vocabular;

- structur gramatical; - pronunie. Cum evalum ntrzierea n dezvoltarea vorbirii. Pentru a avea un criteriu dup care observm i evalum vorbirea copilului trebuie s cunoatem etapele de evoluie a limbajului la copilul cu o dezvoltare normal. ntrzierile pot mbrca forme foarte variate, de la mici rmneri n urm fa de nivelul mediu de dezvoltare pentru vrsta respectiv, pn la nedezvoltarea vorbirii. ntrzierea n dezvoltarea vorbirii se manifest: - primele cuvinte cu sens apar dup 2 ani; - formarea propoziiilor simple dup vrsta de 3 ani; - dificultde de articulare sunt frecvente i persistente; - vorbirea este neclar, poate fi chiar neinteligibil; - auzul fonematic este foarte slab dezvoltat; - tot procesul de evoluie a limbajului este mult ncetinit. Pot exista i abateri mai mici de la medie care nu au semnificaia unei ntrzieri i n afara preocuprii fireti pentru stimularea comunicrii verbale a copilului nu va fi necesar un efort special. Un ghid de evaluare a dezvoltrii vorbirii copilului este oferit n modulul I al acestui manual. Cauzele ntrzierii n dezvoltarea vorbirii. 3 categorii de cauze: Afeciuni ale sistemului nervos. Bolile cronice sau bolile infecioase repetate n perioada primei copilrii Mediul nefavorabil i greelile educative - abandonarea copilului i lipsa unui mediu familial normal; - neglijarea copilului; - mediul familial marcat de conflicte i certuri; - persoane din mediul apropiat copilului cu tulburri de vorbire; - suprasolicitarea copilului prin cerine exagerate - bilingvismul .Mediul n care se dezvolt copilul are o importan hotrtoare pentru dezvoltarea limbajului. Prinii sunt primii responsabili prin felul n care asigur climatul de protecie i afeciune att de necesar bunei evoluii a copilului. Limbajul are o foarte mare importan pentru dezvoltarea intelectual i a ntregii personaliti a copilului. Trebuie s se acorde o atenie deosebit stimulrii dezvoltrii vorbirii copilului. Cnd sunt remarcate ntrzieri nu este bine s se adopte o atitudine pasiv de ateptare. Este necesar s fie cutate cauzele i s fie luate din timp toate msurile pentru stimularea dezvoltrii copilului. Influenele educative bine dirijate vor avea efecte mai rapide i mai eficiente cnd copilul este mic i ntrzierea nu s-a agravat. Cum procedm cnd copilul are ntrziere n dezvoltarea vorbirii? ntrzierile n dezvoltarea vorbirii pot avea forme complexe care fac necesare att examinarea i intervenia mai multor specialiti (logoped,

medic, psiholog), ct i participarea activ a prinilor i a persoanelor care rspund de educaia copilului. ntrzierile n dezvoltarea vorbirii, n raport de form i gravitate, nseamn perturbarea principalelor funcii ale limbajului. Activitatea de stimulare a dezvoltrii vorbirii va urmri realizarea acestor funcii care sunt eseniale pentru ntreaga evoluie a copilului: - funcia de comunicare este principala funcie a limbajului; - funcia cognitiv de suport a dezvoltrii intelectuale; - funcia de reglare - de sistematizare i organizare a activitii. Ce obiective urmrim: - stimularea dezvoltrii vocabularului; dezvoltarea capacitii de exprimare n propoziii i fraze; nsuirea structurilor gramaticale; - educarea capacitii de a asculta i a ateniei auditive; formarea unei pronunii corecte; - formarea capacitii de a dialoga. Stimularea dezvoltrii vocabularului mbogirea vocabularului copilului se va realiza respectnd etapele de evoluie. nsuirea cuvintelor cu grad mai mare de generalizare este o etap important n dezvoltarea intelectual a copilului. Ii vom nva pe copii aceste cuvinte, parcurgnd etapele de: nelegere, recunoatere, denumire. Exemplu: nvarea culorilor. Se ncepe cu activitatea de sortare a obiectelor dup culoare. Printele sau educatorul aaz mai multe jucrii dup culoare folosind denumirea culorilor (rou la rou, galben la galben etc). Apoi copilul trebuie s aeze la rndul lui jucriile difereniindu-le vizual. Dup ce a reuit, se trece la etapa urmtoare de recunoatere. Adultul denumete o culoare, iar copilul o recunoate i o arat (d-mi mainua roie" sau arat-mi o main alb", arat-mi alte jucrii de culoare roie"). Dup ce recunoate cu uurin culoarea i se poate cere s o denumeasc i s rspund la ntrebarea Ce culoare are...?". Se ncepe cu diferenierea a dou culori, cuprinznd treptat toat gama culorilor principale. La fel se procedeaz cu cuvintele integratoare: animale, psri, legume, fructe, flori, jucrii, alimente, mbrcminte, mobil etc. Sunt utile jocurile cu imagini variate tip loto pe care copilul le poate manipula cu uurin. Ne jucm clasificnd mai multe obiecte sau imagini dup criterii diferite (culoare, mrime, form). Aezm la rnd mai multe imagini i copilul trebuie s o ia pe cea care nu se potrivete, gsind singur criteriul (mr, par, trandafir, cirea). nvarea cuvintelor de localizare n spaiu este un obiectiv aparte pentru copiii cu dificulti de orientare n spaiu. Copilul va nva s rspund la ntrebarea Unde este...?" folosind cuvintele: pe, sub, sus, jos, lng etc. Schema corporal se nsuete nvnd denumirile prilor corpului i apoi noiunile de dreapta i stnga. Copilul le nva mai nti pe propriul corp, apoi la alii.

 Orientarea n timp este mai dificil i se nva mai trziu. Se ncepe cu succesiunea momentelor zilei prin asociere cu activiti specifice (Ce facem dimineaa?" sau Ce facem noaptea?"). Se introduc noiunile mai nti", dup aceea". Urmeaz nvarea anotimpurilor i n jurul vrstei de 5 ani noiunile azi", mine", ieri". Se pot nva dup aceea zilele sptmnii. In acelai timp cu dezvoltarea vocabularului ne ocupm i de dezvoltarea capacitii de exprimare n propoziii i fraze i nvarea structurii gramaticale. Urmrim etapele fireti care trebuie parcurse n formarea propoziiilor: asocierea a dou substantive, substantiv verb, substantiv adjectiv, propoziii din trei categorii gramaticale cu subiect, predicat i complement. Se dezvolt treptat capacitatea de exprimare n propoziii din ce n ce mai complexe prin: - utilizarea cuvintelor de legtur (cu, la, i etc.) - folosirea singularului i pluralului; - folosirea pronumelui personal i apoi posesiv; - acordurile substantivelor i adjectivelor, schimbarea verbelor dup persoan, numr, timp. Se folosesc jocuri variate, citire de imagini, povestire dup imagini, situaii concrete de comunicare. Educarea capacitii de a asculta i a ateniei auditive; formarea pronuniei corecte. - nvai copilul s asculte zgomotele produse de diferite obiecte - atragei-i atenia cnd sun telefonul, soneria; - ncurajai copilul s asculte o melodie, s o imite i s se mite n ritmul muzicii; - jucai-v cu instrumente muzicale care produc diverse sunete; - spunei-i poveti i modulai vocea i intonaia - nu-i vorbii foarte tare Copiii cu ntrziere n dezvoltarea vorbirii au dificulti specifice de articulaie: au o vorbire neclar cu omisiuni i deformri, - nu pronun corect diftongii i grupurile consonantice; - auzul fonematic este slab dezvoltat; - cuvintele complexe sunt deformate prin omisiuni, nlocuiri, sau prin schimbarea ordinei sunetelor i silabelor. nsuirea pronuniei corecte. Dificultile de articulare sunt foarte diferite. Sub ndrumarea logopedului se vor face exerciiile necesare de gimnastic articulatorie i exerciiile de dezvoltare a auzului fonematic. - Dezvoltarea motricitatii organelor de articulaie - Exerciiile de auz fonematic

 Slaba dezvoltare a auzului fonematic este o constant caracteristic Se va insista pe: - contientizarea legturii dintre poziia articulatorie i emisia sonor; - diferenierea sunetelor cu punct de articulare apropiat; - diferenierea sunetelor surde i sonore; - diferenierea pronuniei corecte de cea greit. Sunt recomandate urmtoarele exerciii: - de analiz a propoziiei. - de mprire a cuvintelor n silabe. - analiza sunetelor din care este format cuvntul. Se parcurge de la exerciiile cele mai simple pn la sesizarea succesiunii n ordine a sunetelor n cuvnt. - separarea primului sunet din cuvnt; - desprinderea ultimului sunet din cuvnt; - selectarea primului i ultimului sunet din cuvnt; - gsirea poziiei n cuvnt a unui sunet dat. Aceste exerciii asigur pregtirea copilului pentru limbajul scris. Toate exerciiile de mai sus sunt foarte utile pentru c vor preveni eecul colar. Formarea capacitii de a dialoga Este necesar respectarea unor reguli: - trebuie s existe intenia de a comunica cu altcineva - este necesar flexibilitatea, adaptarea la partener; - capacitatea de formulare a rspunsului cu promptitudine; - memorarea att a propriilor replici ct i ale partenerilor Capacitatea de a dialoga nseamn interaciune i cooperare Dezvoltarea vorbirii se realizeaz prin lucrul n grup. Crearea situaiilor de joc care reproduc situaiile reale Sfaturi pentru prini i educatori Prinii i educatorii trebuie s acorde o atenie deosebit ntrzierii n dezvoltarea vorbirii. Tulburrile s fie depistate ntrzierile ct mai devreme Stabilirea unui program de recuperare Colaborarea cu prinii i educatorii. Parcurgerea etapelor fireti de dezvoltare a vorbirii. Exerciiile nu trebuie s fie impuse. S li se vorbeasc n propoziii simple, despre obiecte familiare Folosirea oricrui prilej n orice moment al zilei Asigurarea unei atmosfere destinse, plcute. Stimularea dezvoltrii vorbirii copilului va urmri realizarea funciilor limbajului, rolul de suport pentru dezvoltarea intelectual. Nu va fi certat sau pus n situaii de inferioritate fa de ceilali copii. S fie ncurajate relaiile cu ali copii i create situaii de comunicare Vor fi observate i notate progresele i dificultile copilului. Dezvoltarea vorbirii copilului depinde n primul rnd de mediul n care el triete. Un climat n care i sunt asigurate protecia i afeciunea este obligatoriu pentru o evoluie normal. Numai

ntr-un mediu securizant se pot stabili relaii de comunicare fireti Idei importante de reinut despre dificultile specifice de vorbire s identificm ct mai devreme i s folosim metodele adecvate specificului dificultii. intervenia prompt pentru a preveni agravarea problemelor va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, stabilirea obiectivelor i metodelor de corectare. se ncepe cu stabibrea cauzelor se adopt att atitudini ct i metode diferite. s fie cunoscute care sunt etapele n dezvoltarea vorbirii copilului pentru a avea criterii de observare i evaluare. s ne manifestm interesul fa de copil pentru ce vrea s comunice. niciodat nu trebuie s se manifeste iritarea sau nerbdarea fa de nereuitele copilului.

ASISTENA PSIHOPEDAGOGIC N FAMILIE A PERSOANELOR CU DFICIENE DE AUZ Cnd un copil nu aude sunetele la fel de bine ca ceilali copii, spunem c el are deficiene de Deficientele de auz sunt rezultatul lezrii centrului auditiv al creierului sau urechilor. Este foarte important ca un copil cu dificulti ale auzului s fie depistat i s-i fie acordat ajutor la o vrst mic - nici o vrst nu poate fi prea mic. Dac un copil depete vrsta de 3 ani i nu s-a intervenit, dezvoltarea lui ulterioar poate fi grav afectat. Auzul poate fi afectat n grade diferite : - Unii copii aud destul de multe sunete; atunci spunem c ei sufer de o pierdere uoar a auzului. - Ali copii nu pot auzi dect cu ajutorul unui aparat auditiv. Despre aceti copii spunem c sufer de o pierdere parial a auzului. - Exist unii copii cu un auz foarte prost sau care nu aud deloc i pe care nu-i poate ajuta nici aparatul auditiv. Spunem c aceti copii au o pierdere grav, profund sau complet a auzului; ei sunt numii surzi". - Despre copiii cu o pierdere uoar sau parial a auzului spunem c sunt hipoacuziei". - Cea mai mare dificultate pentru un copil cu deficiene ale auzului va fi s nvee s vorbeasCe sperane reale putem avea n cazul unui copil cu deficiene de auz.

 Copilul cu deficiene ale auzului trebuie s fie n stare: - s comunice eficient, folosind toate mijloacele posibile de comunicare. - s ndeplineasc anumite sarcini n cadrul cminului i s fie un membru apreciat al familiei i societii. - s frecventeze instituiile precolare locale. - s dispun de acces la nvmntul primar gimnazial i liceal (care satisface necesitile lui), s aib posibilitatea de a veni n contact cu ali copii i aduli cu deficiene ale auzului. i ca adult, el trebuie s fie n stare: - s participe activ la viaa familiei i societii. - s aib acces la nvmnt i instruire profesional. - s aib posibilitatea de a se angaja, de a lucra ntr-o anumit profesie, s stabileasc relaii conjugale i s aib copii. Scopurile pe care le urmrim n activitatea cu un copil cu deficiene de auz. s mbuntim capacitile de comunicare ale copilului. s ncurajm mijlocul de comunicare optim pentru copil. s acordm ajutor i s ndrumm prinii. s oferim consultaii referitor la folosirea aparatului auditiv cnd este necesar. s oferim copiilor cu deficiene de auz posibilitatea de a comunica ntre ei i de a se ntlni cu aduli deficieni de auz. s asigurm copilului ajutor specializat atunci cnd e necesar, servicii de educaie special, servicii medicale etc. Testarea auzului De ce este necesar s identificm un copil care are deficiene de auz? Copilul cu deficiene de auz are nevoi speciale. Pentru a satisface aceste nevoi, copilul trebuie s fie identificat ca avnd deficiene de auz pentru ca s primeasc ajutorul corespunztor. Identificarea corect la orice vrst este foarte important, dar scopul nostru este identificarea timpurie. Prin identificarea timpurie nelegem c dificultile de auz ale copilului trebuie depistate la o vrst ct mai fraged. Nici o vrst nu este prea mic. Unii copii dobndesc afeciunea pe parcursul vieii. Este la fel de important ca aceti copii s fie identificai la timp i ajutai. Ce este necesar s urmrim ? Dac copilul reacioneaz la sunete la fel ca i ali copii de vrsta lui. Dac limbajul se dezvolt la fel ca i la ali copii de vrsta lui. Dac copilul care nu rspunde la sunete sau nu progreseaz n vorbire are deficiene de auz. Observaii asupra copilului i discuiile cu prinii Copilul arat la fel ca ceilali copii? Copilul care are deficiene de auz arat exact la fel ca ceilali copii, n cazul n care deficienele auzului nu sunt nite manifestri ale unui sindrom care afecteaz auzul i nfiarea copilului. Copilul se joac i acioneaz la fel ca ceilali copii? Copilul cu deficiene de auz se joac i acionez la fel ca ceilali copii, cu toate c el poate avea tendina de a fi mai retras, dac n-a fost ncurajat s comunice.

 Capacitile fizice sunt aceleai ca la ceilali copii de vrsta lui? Copilul cu deficiene de auz are capaciti fizice ca oricare alt copil. Cu toate acestea, poate exista o uoar ntrziere, dac a suferit de meningit. Copilul reacioneaz cnd este chemat pe nume? El poate s nu rspund, cnd este chemat din spate. Copilul gesticuleaz mult cnd comunic? Copilul cu deficiene de auz se bazeaz pe gesticulaie pentru a transmite un mesaj. Mama copilului a suferit de vreo boal n timpul sarcinii sau au fost dificulti la natere? Uneori deficienele de auz sunt cauzate de boala mamei n timpul sarcinii sau de dificultile de la natere. Copiii nscui prematur sunt de asemenea expui riscului de a avea deficiene de auz. A avut copilul vreo afeciune grav? Deficiena de auz poate fi cauzat de meningit.

Cauzele deficienelor de auz Afeciunile urechii medii pot fi tratate dac sunt depistate la timp. Dac nu sunt tratate la timp, ele pot duce la afeciuni mai grave i o anumit pierdere a auzului. Afeciunile urechii interne nu se trateaz. Atunci cnd prinii afl c au un copil surd, ncearc de obicei s gseasc explicaia. Este cazul s precizm aici c n 30% pn la 60% din cazuri, cauza surditii rmne necunoscut. In linii mari cauzele surditii pot fi grupate n 3 categorii: - congenitale: prezente la natere - dobndite: aprute dup natere - neidentificate: fr cauza cunoscut Cauze congenitale - Boli genetice (surditate n familie) - Rubeola mamei n timpul sarcinii - Prematuritate - Medicamente ototoxice luate de mam n timpul sarcinii (dei trateaz boala mamei, pot afecta auzul ftului) - Infecia cu citomegalovirus (virus ce afecteaz ftul) - Incompatibilitatea Rh (mama i ftul au snge cu Rh diferit; netratat, aceast situaie poate genera mari probleme la natere) Cauze dobndite Meningita Traumatismul cranian (accidentare grav la nivelul capului) Medicamente ototoxice (anumite medicamente administrate copiilor ca tratament al unor boli grave, pot produce, ca efect

secundar, surditate). Dintre medicamentele ototoxice amintim: streptomicina, gentamicina, kanamicina (mai ales micine"). Oreion, Pojar ambele au ca urmare de multe ori o surditate grav Surditate de transmitere

Fr o cauz cunoscut n 30% pn la 60% din cazuri, cauza surditii rmne neidentificat. Dac nu poate fi identificat cauza surditii copilului prinii vor fi nemulumii. Nu disperai! ntrebri i rspunsuri

Port eu vina pentru faptul c copilul meu are deficiene de auz? Nu! Nu purtai nici o vin. Copilul poate s nu aud din mai multe cauze, dar d-voastr nu purtai nici o vin.

Exist medicamente sau intervenii chirurgicale care ar putea s-mi vindece copilul? Nu! Odat ce copilul are o afeciune a urechii interne, nu exist medicamente sau operaii care l-ar putea ajuta. Gradul de afeciune a auzului la copil de obicei nu se schimb nici spre bine, nici spre ru.

Copilul meu va vorbi vreodat? Aceasta depinde de gradul pierderii de auz i de ajutorul pe care-1 va primi. Copiii cu deficiene de auz pot nva s vorbeasc numai dac sunt ajutai. Oricum, toi copiii pot nva s comunice. Toi copiii cu deficiene de auz sunt la fel? Nu! Exact ca i copiii care aud, fiecare copil cu deficiene de auz este diferit. Fiecare are caracterul su i o dificultate a auzului de natur diferit. Unii aud multe sunete, n timp ce alii nu aud nimic. Unii aud sunetele nalte, dar nu le aud pe cele joase.

Aparatul auditiv i va ajuta copilului meu s aud? Ajutorul pe care un aparat auditiv l poate da depinde de gradul pierderii auzului i de vrsta copilului. Cu ct este fixat mai devreme aparatul

auditiv, cu att e mai bine. Totui, aparatul auditiv nu-1 poate ajuta pe un copil surd s vorbeasc, dect dac copilul este ajutat i stimulat.

Poate copilul meu s mearg la coal i s nvee ca oricare alt copil? Da! Capacitatea copilului de a nva nu este afectat de deficiena de auz. Copilul d-voastr poate nva la fel ca i ceilali copii, dar este foarte important ca el s fie ajutat suplimentar de la o vrst foarte mic att la coal, ct i n familie. Proteza auditiv - n ajutorul auzului Ce este o protez auditiv (sau aparat auditiv)? Proteza auditiv este un dispozitiv care crete intensitatea sunetelor. Exist mai multe feluri de proteze, dar toate se compun din aceleai elemente principale: microfonul, amplificatorul, bateria, receptorul i oliva. Sunetul intr n protez prin microfon, a crui funcie este s capteze sunetele. Aceste sunete sunt apoi transformate n semnale electrice care trec prin amplificator care face sunetele mai tari. Receptorul transform semnalul electric din nou n sunet; de aici sunetele trec prin oliv i ajung n ureche. Aparatul funcioneaz cu o baterie.

Cteva sfaturi Pentru ca proteza s funcioneze, trebuie s-i punem o baterie bun i s nu uitm s o pornim. Proteza nu funcioneaz dac este fixat pe T". Dac emite un iuit, nseamn c funcioneaz, dar nu tii i dac funcioneaz bine. Proteza funcioneaz continuu sau cu intermitene? Foarte uor strngei corpul protezei n timp ce iuie - dac se oprete, aceasta ne poate sugera c proteza s-ar putea s funcioneze intermitent, pornind i oprindu-se ntruna. Verificai zilnic calitatea sunetului, pentru a nu exista distorsiune. Cum? a) Verificai s fie pornit i bateria s fie bun. b) Fixai volumul la ~1. c) Vorbii, ascultnd ct mai aproape de ureche. d) Sunetul poate fi metalic, dar nu trebuie s fie distorsionat. Cum s vorbim unui copil cu deficiene de auz..

Vorbii-i copilului despre lucrurile care se ntmpl n jurul lui. In acest mod el va ncepe s asocieze sunetele care le aude cu aciunile, evenimentele, oamenii i obiectele din jur. Cobori-v la nivelul copilului i vorbii cu el fa n fa.

nainte de a vorbi cu copilul, aragei-i atenia uurel i spunei-i pe nume. Asigurai-v c el se uit la d-voaslr.

Cnd vorbii despre ceva, inei obiectul aproape de fa astfel nct copilul s vad buzele i obiectul. Indemnai-1 s priveasc i s asculte. Folosii gesticulaia cnd vorbii. ndemnai copilul s foloseasc gesticulaia.

Vorbii ntr-un mod firesc. Nu exagerai micrile gurii

Vorbii copilului cu o voce normal. Nu strigai i nu vorbii n oapt.

Cnd se aude un zgomot, artai-i copilului de unde vine acesta. Vorbii-i despre el. Indemnai-1 s se uite n acea direcie.

ndemnai copilul s produc sunete cntnd i jucndu-se cu ele.

Cnd vorbii, folosii-v expresia feii, pentru a ajuta copilul s neleag ce spunei.

Exprimarea prin mesaje verbale si non-verbale Copiii cu deficiene de auz: Deseori neleg un mesaj transmis prin semne, dar pot avea dificulti la nelegerea mesajului verbal. tiu ce doresc s spun. Pot s se exprime folosind semne, dar pot avea dificulti dac folosesc vorbirea. Comunicarea total sau Comunicarea prin toate mijloacele Comunicarea este interaciunea dintre oameni i ncepe de la natere. Ne petrecem mult timp comunicnd. Este la fel de important pentru un copil deficient de auz ca i pentru un copil auzitor, doar c nu este la fel de uor. Cel mai important lucru de care trebuie s v amintii cnd avei un copil cu probleme de auz este c el poate s fac aceleai lucruri ca i un auzitor, doar c nu aude. Mai mult dect orice, el are nevoie de limbaj, deoarece fr limbaj, gndirea este limitat i comunicarea foarte dificil. Nu este important modul n care comunic sau limbajul pe care l folosesc oamenii, ci capacitatea lor de a comunica eficient. Exist diferite moduri de a exprima ceva: vorbirea, limbajul semnelor, gesturile naturale sau expresia feei, dactilemele. Noi nu credem c o cale de comunicare ar fi cea mai bun sau cea mai accesibil pentru copiii cu deficiene de auz. Fiecare copil are alte capaciti i alte necesiti de comunicare. Copilul trebuie lsat s ncerce diferite ci de comunicare, pentru a putea cnd va deveni adult s opteze el nsui pentru una sau alta dintre modalitile de comunicare. Ce este comunicarea total sau comunicarea prin toate mijloacele? Comunicarea total sau comunicarea prin toate mijloacele desemneaz o anumit metod de comunicare n care auzul rezidual, vorbirea , limbajul

semnelor, dactilemele i labiolectura sunt utilizate la un loc, complelnduse reciproc. S-a ajuns la concluzia c recurgnd la toate formele principale de comunicare n scopul dezvoltrii limbajului copilului se obin rezultate mai bune dect folosind o singur metod. De ce trebuie s stimulm toate mijloacele de comunicare? Majoritatea oamemlor folosesc vorbirea ca mijloc de baz n comunicare dar i alte mijloace auxiliare. Cei care nu pot nva limbajul sau nu vorbesc clar din anumite cauze trebuie ncurajai s foloseasc alte mijloace de comunicare. Cel mai important lucru este s transmitem mesajul i nu mijlocul de comunicare. Cum ncurajm copilul s foloseasc i alte mijloace de comunicare? Putem ncuraja copilul s foloseasc i alte mijloace de comunicare, valorificndu-le noi nine i utilizndu-le n comunicarea cu copilul, rspunzndu-i atunci cnd le folosete i ludnduAceasta nu se deosebete de ncurajarea copilului s vorbeasc. Amintii-v! Rolul parintilor este vital n dezvoltarea limbajului copilului, trebuie s v alturai intereselor lui, si ncurajai eforturile, s ncorporai jocuri repetitive si sarcini simple n activitile cotidiene. Producerea de sunete Copiii lipsii de auz, zmbesc, rd i gndesc. ncep chiar s ngne sunete dar, pentru c nu se pot auzi (fr protez), producia lor vocal se oprete aici. Copiii parial auzitori i pot auzi ntr-o oarecare msur propria voce i uneori progreseaz, dezvoltndu-i limbajul vorbit, chiar dac vorbirea lor este neclar. Copiii cu surditate sever sau profund nu-i pot dezvolta vorbirea dect dac sunt ajutai de o protez auditiv. Diagnosticarea timpurie, ndrumarea corespunztoare a prinilor i colaborarea acestora la formarea limbajului propriilor copii i la educaia acestora, constituie msuri obligatorii pentru nite rezultate pozitive. Cuvintele au o mare important. Dar simpla lor enunare, ca o list de etichete (ppu, main, biscuit) nu-1 va stimula pe copil s-i dezvolte limbajul. Nu aceasta este calea fireasc prin care copiii auzitori i formeaz limbajul. Acest lucru este valabil i pentru copiii cu deficiene de auz. Ei au nevoie de prezena zilnic a limbajului vorbit, cu tot cortegiul su de bucurii i emoii. Desigur c multe stadii din perioada de achiziie a limbajului au fost pierdute. Dar, dup diagnosticare i aplicarea unei proteze auditive eficiente i cu ajutorul d-voasr, ei vor avea acces la cel puin o parte din bogia de hmbaj care le st la dispoziie n propriul cmin. Ce trebuie s facei? 1. ndreptai-v atenia spre lucrurile care l intereseaz pe copil. 2. Folosii propoziii simple i clare referindu-v la obiectul (jucria) care ia captat atenia.

3. Dai-i ansa s ia parte la conversaie, facei pauze, acceptai orice contribuie din partea copilului. 4. Nu-1 ntrerupei cnd spune ceva, pentru a-1 corecta. Nu trebuie s corectai ncercrile copilului de a vorbi. Repetai d-voastr corect, fr s-i spunei Nu e bine aa . 5. ntreruperile frecvente nu ncurajeaz, ci rup fluxul comunicrii i descurajeaz copilul. 6. Evitai vorbirea fr ir, monologurile lungi i etichetrile, vorbii natural i degajat. 7. Folosii poezioare, cntecele i jocuri pe degete cu copilul, ajutai-v cu crticele pentru copii. 8. Dac vedei din expresia feei copilului c se teme, i place, e suprat sau a neles ceva, punei toate acestea n cuvinte, comentai. 9. ncurajai copilul s foloseasc protezele auditive, evitnd s-i lsai impresia c acceptarea lui este condiionat: nva mai nti s vorbeti____". Apreciai-1 aa cum este! 10.Verificai protezele ca s fii siguri c funcioneaz bine. Protezele l pot ajuta foarte mult. 11.Antrenai toat familia n aceast activitate. Facei-i pe toi s neleag c i rolul lor este la fel de important n ajutorul pe care 1 vor da micuului cu deficiene de auz.

Labiolectura Labiolectura sau citirea buzelor nseamn descifrarea unui text pe care l rostete cineva prin urmrirea cu atenie a buzelor vorbitorului. n viaa deficienelor de auz, labiolectura joac un rol foarte important; compenseaz ntr-un fel lipsa auzului. Copilul trebuie s neleag, iar noi trebuie s ne asigurm c a neles. Unele sunete sunt invizibile pe buze iar altele seamn mult ntre ele, putnd fi confundate cu uurin. Labiolectura este o abilitate care se nva. Cu ct auzul este mai deficitar, cu att labiolectura devine mai important. Toi copiii deficieni de auz trebuie s-i dezvolte aceast abilitate de a citi de pe buze. Uitai-v n oglind i rostii ina" sau cina". Nu exist nici o diferen pentru c sunetele i" i ci" nu au micri de buze specifice. Sunt necesari muli ani de exerciiu pentru a deveni un bun cititor al buzelor i chiar i atunci, o mare parte din text este ghicit n mod inteligent. Muli copii cu diferene de auz citesc buzele destul de prost deoarece nu au limbajul i vocabularul bine dezvoltate. Limbajul semnelor Ce este limbajul semnelor ? Limbajul semnelor nu este o traducere n semne a unei limbi. Limbajul semnelor este un limbaj cu reguli proprii, structur proprie i modaliti proprii de exprimare. Limbajul semnelor nu nseamn folosirea minilor pentru a ilustra un cuvnt. Unul i acelai semn poate reprezenta mai multe cuvinte din limbajul vorbit.

 Nu exist un limbaj universal al semnelor care s fie neles de comunitile de surzi de pretutindeni. Fiecare zon i are propriul su limbaj al semnelor. Aproximativ 90% din copiii surzi au prini auzitori, deci acas ei nu au acces direct la limbajul semnelor. Ei deprind limbajul semnelor de ndat ce pesc pragul unei instituii precolare pentru copiii cu deficiene de auz. Ce implic limbajul semnelor? Limbajul semnelor este o limb complex, structurat i vie. Tot aa cum n limb apar cuvinte noi, semnele sufer i ele un proces de transformare cu apariia de noi semne. Este un limbaj vizual, tridimensional i dinamic. El nu nseamn doar dou mini care se mic lund forme diferite ci implic participarea persoanei n totalitate. Contextul este foarte important n desfurarea acestui limbaj. Structura limbajului semnelor este diferit de cea a limbajului vorbit. Deficienii de auz au o minte vizual, ei vd ceea ce vor s spun. Limbajul semnelor se nva cel mai bine de la cineva care l folosete de la natere. Copiii auzi-tori, dac sunt nscui n familii de surzi, devin fr nici o dificultate bilingvi. Dar, majoritatea copiilor surzi se nasc din prini auzitori, limba matern este cea vorbit i nu cea a semnelor. Cei mai muli copii cu deficiene de auz nva limbajul semnelor cnd ajung n comuniti de copii surzi (grdinie, coli) de la colegii lor. Pe parcursul primilor ani de via, limbajul semnelor constituie modalitatea natural prin care copilul poate stabili o comunicare eficient. Limbajul acumulat n acest mod de ctre copil va constitui baza de pornire pentru nvarea limbajului vorbit. Copiii au dreptul s stpneasc un limbaj, s se poat exprima i s-i neleag pe cei cu care vin n contact. Pentru unii copii profund surzi este extrem de dificil s i dezvolte vorbirea. Limbajul semnelor i poate ajuta s comunice i s capete ncredere n ei. Este deprimant cum un copil se strduiete s-i comunice ceva i nu poate. Credem c este bine ca membrii familiei s nvee i ei semnele pentru a putea comunica cu copilul i pn ce acesta va ajunge ntr-o instituie precolar. Limbajul semnelor poate deschide pentru copilul surd o u ctre lume. Limbajul semnelor este o limb bogat i variat, care merit s fie privit cu toat seriozitatea de ctre cei implicai n educaia copiilor cu deficiene de auz. Nu este greu s nvm un minimum de semne, pentru a putea iniia copilul de ct mai de timpuriu n tainele acestui limbaj. nvarea unui copil s foloseasc limbajul semnelor. nvarea semnelor include 3 etape. 1. Copilul vede semnele folosite n situaiile cu semnificaii. 2. Copilul leag semnele cu semnificaia lor i ncearc s le imite. 3. Copilul folosete spontan semnele n context. Pentru a parcurge aceste etape, exist unele lucruri importante pe care att prinii, ct i copilul trebuie s le respecte.

Etapa

Copilul...

Adultul... accentueaz semnul si-l folosete n multe situaii diferite repet semnul i-l asociaz clar de semnificaia lui folosete permanent acelai semn pentru un anumit obiect ofer copilului timp s ncerce un semn laud fiecare ncercare a copilului de a face un semn continu folosirea semnului n context continu activitatea pentru a-i oferi copilului timp s se gndeasc si s foloseas-c semnul laud i accept orice ncercare a copilului de a produce un semn ntr-o situaie de sens

Obs. la aceast etap este neaprat nevoie ca copilul s foloseasc semnul copilul trebuie s fie implicat n mod activ n situaie fiti rbdtori aceas-t etap necesit timp putei ajuta copilul fr a-1 fora lsai copilul s capete experien Ia aceast etap. Nu-1 grbii s treac la etapa urmtoare introducei treptat noi semne si activitti urmrii ca dvoastr si familia s folosii gesticulaia tot timpul n comunicarea cu copilul

1 vede semnul Aceasta este folosit n multe ceaca ta situaii variate asociaz semnul ne care-1 vede cu sensul lui ncepe s nelegerea neleag sensului semnul

2 Ia ceaca ta

lmitarea adultului

ncearc s imite semnul pe care-1 vede n situaie este ncurajat de rspunsul adultului ncearc n continuare!

Utilizarea contient a semnului

se gndete ce semn vrea s transmit ine minte cuvntul care exprim sensul dat ine minte cum s fac semnul

Dactilemele Dactilemele reprezint un sistem de semne n care fiecrei litere a alfabetului i corespunde un anumit semn. Dactilemele sunt uor de nvat. Orice cuvnt care poate fi reprezentat n scris prin litere, poate fi reprezentat i prin dactileme.

 Dactilemele sunt n general foarte utile, ele fcnd legtura ntre cuvntul vorbit, semne i cuvntul scris. ncepnd de la 5 ani copiii cu deficiene de auz pot fi nvai literele i implicit dactilemele. Nu exist un alfabet internaional al dactilemelor. Sistemul romnesc folosete o singur mn, n timp ce n alte ri (Anglia) se folosesc ambele mini. Dac copilul cunoate dactilemele vorbii-i n acelai timp cu dactilarea cuvintelor

Important de reinut despre limbajul semnelor Limbajul semnelor este limba matern a multor oameni deficieni de auz. Este un limbaj cu reguli proprii, structur proprie i modaliti proprii de exprimare. ncercai s aflai mai multe despre limbajul semnelor folosit de comunitile de surzi din ara dumneavoastr. Rugai pe cineva s v nvee unele semne, pe care le putei arta prinilor. Semnul nu este doar o micare a minii. El presupune micarea ntregului corp, expresia feei i vorbirea A ajuta un copil s nvee semnele echivaleaz cu a ajuta un copil s nvee cuvinte. Este important s nvm copilul s foloseasc acele semne care-1 vor ajuta s-i exprime necesitile, emoiile, dorinele i interesele. Odat ce copilul nva multe tipuri de semne, el poate nva s formeze propoziii i fraze . Dei este important s nvei un copil cu deficiene de auz hmbajul semnelor, trebuie s stimulam i alte moduri de comunicare, cum sunt vorbirea i scrisul. Comportamentul Copiii cu deficiene de auz pot avea tulburri de comportament, generate de dificultile de comunicare cu ceilali. De asemenea, copilul cu deficiene de auz poate fi frustrat de incapacitatea sa de a se exprima clar. Aceasta este o problem deseori invocat de prinii copiilor cu deficiene de auz, de aceea noi trebuie s-i sftuim cum s se poarte cu

copii lor. Una din metode este efectuarea unui test de control care s prezinte situaii reale din via, cu care se confrunt prinii i s-i rugm s aleag cea mai bun cale de a le depi. Rspunsuri i momente care urmeaz s fie reinute.. l.a. Certai toi copiii, inclusiv pe copilul d-voastr care este surd. * Copilul cu deficiene de auz trebuie s fie disciplinat ca i ceilali copii. Nu-i permitei s fac ce vrea el doar pentru c are deficiene de auz. 2. Nu! N-ai procedat corect. Dac copilul face ceva greii i d-voaslr l certai, atunci trebuie s-1 certai de fiecare dat cnd face lucrul acesla. * Este foarte important ca copilul d-voastr cu deficiene de auz s nvee ce este bine i ce este ru, iar familia lui trebuie s fie consecvent n aceast privin. Fiti consecveni! 3.b. Aratai-i copilului d-voastr, prin expresia feei i gesturi c suntei suprat. Niciodat s nu lovii copilul, ncercai s-i explicai de ce suntei suprat. * Copilul cu deficiene de auz poate s nu neleag bine anumite situaii. De aceea, este foarte important ca situaiile s-i fie explicate prin cuvinte, semne i gesturi. 4. Nu! N-ai procedai corect. Dac ai spus "Nu" la ncepui, nu schimbai rspunsul. * Copilul cu deficiee de auz trebuie s tie c "Nu" nseamn "Nu". Este important ca adultul s se in de cuvnt i s nu se lase influenat de copil. 5.a. Rmnei calm. ncercai s ignorai copilul pn cnd acesla se linitete. Dup ce acesta se linitete, alinai-1. * Din cauza frustrrii sale, copilul cu deficiene de auz poate face trboi, gndin-du-se c astfel va atrage atenia mamei. Dar el trebuie s tie c acesta nu este un comportament bun i c el va atrage atenia numai dac este linitit. 6.b. Certai-1 puin. Luai lucrurile pe care copilul le-a aruncat, apoi ignorai-1. Mai trziu, cnd s-a linitit, arlai-i un joc mai bun, de exemplu cum s arunce pietre ntr-o cutie sau fructe ntr-un coule. * Cnd copilul nu se poart bine, este important s-i spunem c el nu are dreptate, dar n acelai timp s fim calmi. Mai trziu, ncercai s transformai ceea ce fcea el ntr-o activitate pozitiv. Important de reinut despre deficienele de auz Lipsa sau diminuarea auzului cauzeaz o deficien invizibil. Deficienele de auz apar ca rezultat al afeciunilor urechii medii i interne. Creierul nu este afectat i copilul cu deficiene de auz nu este deficient mintal. Copii cu dificulti auditive trebuie s fie depistai precoce i s li se acorde ajutor la o vrst ct mai fraged. Unii copii, pe lng deficienele de auz pot avea i alte dificulti, de exemplu, deficien mintala, deficiene fizice sau de vedere. Modul de abordare a acestor copii va fi diferit. Exist diferite grade de deficien auditiv copilul poate avea o pierdere uoara, parial sau total a auzului.

 Scopul nostru este de a mbunti abiHtile de comunicare ale copiilor cu deficiene auditive. Pentru unii copii cu deficiene de auz, limbajul semnelor poate fi cel mai eficient mod de a comunica. Daca exist bnuiala c nu aude bine copilul, acesta trebuie testat ntro instituie specializat, de ctre personal calificat. Trebuie s ne gndim foarte bine nainte de a recomanda protezarea auditiv a copilului cu pierderi de auz, deoarece nu toi copiii beneficiaz de pe urma aparatului auditiv. Dac pe copil l doare urechea sau are puroi, acesta trebuie s fie trimis urgent la medic pentru a i se acorda asistena necesar. Copiii cu deficiene de auz pot avea tulburri comportamentale generate de dificultile de comunicare. Este important ca nvtorii s primeasc sfaturi cum s ajute n clas copilul cu dificulti auditive. Orice copil cu deficiene de auz are dreptul la educaie.

ASISTENA PSIHOPEDAGOGIC N FAMILIE A PERSOANELOR CU INFIRMITATE MOTORIE CEREBRAL CELE MAI FRECVENTE NTREBRI DESPRE I.M.C.
Exist vreun tratament pentru IMC? Nu. Nu exista tratament pentru IMC. Nu exist medicamente sau operaii care ne-ar putea scpa de IMC. Exist ns tehnici i metode de recuperare funcional care pot ajuta copilul s-i antreneze i s-i mbunteasc abilitile motorii. Nu, nu este contagioas. Nu se transmite de la o persoan la alta. Oamenii cu IMC trebuie ajutai s se integreze n societate.

Infirmitatea motorie cerebral este contagioas?

Cine poate s ne ajute copilul?

Va putea copilul meu s i poarte singur de grij?

Va nvaa copilul meu s vorbeasc?

Va putea copilul meu sa mearg la coal?

Va fi capabil copilul meu s i ctige singur existena?

Medicii recuperatori, mpreun cu kinetoterapeutul, logopedul i psihologul pot s v ndrume n ngrijirea copilului dumneavoastr. Voi, prinii, suntei ns cele mai importante persoane pentru copilul cu IMC. Fiecare copil cu IMC are caracteristicile sale. Unii dintre copii pot nva s aib grij de ei nii, dar muli vor avea permanent nevoie de ajutor. Cel mai important lucru este ca dumneavoastr s i permi-tei copilului i s i ncurajai eforturile de a deveni ct mai independent posibil. Multi dintre copiii cu IMC nva s vorbeasc mai greu, datorit dificultilor motorii de la nivelul aparatului fono-articulator (buze, obraji, limb etc.). Pentru aceia dintre ei care nu pot articula cuvintele este recomandat folosirea unei combinaii de cuvinte, semne i imagini pentru a comunica. Multi copii cu IMC, mai ales cei cu inteligen nor-mal, ar beneficia mult frecventnd coala. ns foarte des, deficienele de micare ale copilului i fac aproape imposibil frecventarea unei instiluii colare obinuite. Exist doar puine locuri n colile speciale. De cele mai multe ori ns, familia este cea care trebuie s ajute copilul sa nvee, precum i cea care trebuie s ncurajeze integrarea lui colar. Persoanele cu IMC nu reuesc ntotdeauna s i gseasc un loc de munc. Dar exist multe servicii la domiciliu i n comunitate pe care ei le pot ndeplini, cu condiia s li se ofere ansa.

Cum poate medicul s ajute un copil cu IMC ?

Infirmitatea motorie cerebral nu se trateaz, iar un medic nu poate ajuta un copil cu IMC dect n situaia n care el prezint afeciuni asociate. O afeciune obinuit la copiii cu IMC este epilepsia, care se manifest prin crize sau convulsii. Aceti copii trebuie s se afle sub supravegherea medicului pentru urmrirea evoluiei bolii. Deoarece un copil cu IMC prezint dificulti de micare, de poziionare a corpului, precum i dereglri funcionale ale muchilor implicai n tuse, pot s apar afeciuni respiratorii. Acestea trebuie tratate de ctre medic n stadiul timpuriu al apariiei lor. Pentru a corecta contracturile grave ale muchilor la copilul cu IMC, n unele cazuri este uti lizat metoda chirurgical. Oricum, trebuie sa ne gndim foarte bine nainte de a accepta o ast fel de intervenie i s consultm un medic de specialitate. Un copil cu IMC i a crui inteligen nu este afectat nu va avea dificulti de nelegere i nici de alegere a rspunsului. Un copil care poate vorbi va putea oferi un rspuns verbal, chiar dac acesta va fi mai puin clar. Dificultile pot s apar n cazul n care copilul nu poate vorbi. El trebuie s decid cum s trimit rspunsul. Un copil care nu poate vorbi trebuie nvat s foloseasc gesturile sau s indice anumite ima gini pentru a comunica. In timp, el va trebui nvat s scrie i s citeasc, cu sau fr ajutorul calculatorului. Dac nu i se ofer o alternativ pentru vorbire, copilul va avea dificulti la trimiterea mesa jului i atunci ciclul comunicrii se ntrerupe. Deoarece comunicarea este deseori afectat la copiii cu IMC, acest aspect trebuie atent urmrit i sprijinit de timpuriu. Pentru a realiza obiectivul pe termen lung care va permite copilului cu IMC s comunice ntr-un anumit mod, trebuie s evalum capacitile de comunicare ale copilului.

PLANIFICARA OBIECTIVELOR
Pentru a alctui un program individualizat al copilului n vederea dezvoltrii capacitilor sale de comunicare, va trebui s ne reamintim elementele planificrii obiectivelor. n primul rnd, trebuie s ne gndim la dificultatea de baz a copilului. Apoi putem s ne gndim la obiectivele pe termen scurt i la activitile necesare pentru a le atinge. Nu trebuie s uitm c fiecare copil cu IMC are caracteristicile i necesitile lui i, prin urmare, planificarea obiectivelor va fi diferit de la un copil la altul. Obiectivul pe termen lung va fi ntotdeauna legat de mbuntirea comunicrii, dar cele pe termen scurt (corespunztoare prioritilor

imediate) pot fi legate de mbuntirea ateniei, de capacitatea de ascultare, de nelegerea mesajului, de imitarea unor sunete sau de articulare, de mbogirea vocabularului etc.

CUM S VORBETI UNUI COPIL CU IMC

Vorbii cu copilul despre lucrurile care se petrec n jurul lui.

Aezai-v la nivelul copilului i vorbii cu el fa n fa. nainte de a vorbi cu copilul, atragei-i atenia, spunndu-i pe nume. Fii sigur c el se uit la dumneavoastr cnd i vorbii. Artai-i obiectele despre care vorbii i, dac este posibil, apropiai-le de faa lui pentru ca el s le vad i s le pipie. Nu forai copilul s vorbeasc. Exist i alte modaliti prin care copilul poate comunica, atunci cnd el nu articuleaz sunete cu uurin. In paginile urmtoare vei afla cteva informaii despre limbajul semnelor i cel al imaginilor, ca mijloace alternative de comunicare. Un logoped v va ndruma n acest sens. Observai orice ncercare a copilului de a comunica i ntotdeauna rspundei la ea. ncurajai orice mijloc de comunicare. Dai-i copilului timp s rspund. Gsii timp pentru a sta i a vorbi ct mai mult cu copilul. Vom permite copilului s transmit un mesaj, ceea ce i va spori motivaia de a comunica; Ii vom oferi copilului un mijloc de a-i exprima necesitile i de a avea un oarecare control asupra mediului su, ceea ce i va reduce frustrarea posibil; Vom ajuta copilul s i dezvolte abilitile de comunicare; Vom reduce presiunea la care este supus pentru a vorbi (relaxarea ce rezult de aici are dese ori ca rezultat chiar o ameliorare spontan a vorbirii sale); Vom reduce efortul fizic la care este supus copilul deoarece controlul motor asupra gesticulaiei i folosirii imaginilor este mai mic dect cel necesar pentru a vorbi.

Alegerea metodei de comunicare Alegerea metodei de comunicare pentru un copil nu este un lucru uor. Trebuie s folosim toate cunotinele pe care le avem despre copil i despre comunicare, pentru a lua decizia optim n cazul fiecrui copil n parte. Unele din aspectele de care trebuie s inem cont sunt urmtoarele: - vrsta copilului, - motivaia sa de a comunica, - gradul de eficien a metodei de comunicare folosite de el n prezent, - nivelul lui de nelegere, - abilitile vizuale, - abilitile fizice, - sprijinul familiei. Trebuie s fim pregtii s schimbm sau s adaptm metoda de comunicare, dac se dovedete c alegerea noastr nu a fost tocmai potrivit pentru copil.

LIMBAJUL VORBIT

Nu toi copiii cu IMC vor nva s foloseasc limbajul vorbit ca mijloc de comunicare de baz. Deoarece limbajul vorbit este cel mai eficient mijloc de comunicare, trebuie s ajutm fiecare copil s-i dezvolte abilitile ce in de acest aspect, dac este n puterile sale. Unii copii i pot dezvolta limbajul vorbit pn la un nivel la care sunt capabili s formeze din cuvinte propoziii. Ali copii nu vor putea trece niciodat de treapta utilizrii sunetelor cu sens. Factorii principali care vor influena dezvoltarea limbajului vorbit sunt urmtorii: gradul deficienei mintale asociate, gradul incapacitii sale fizice, stimularea pe care o primete din exterior. Trebuie s avem mereu n vedere faptul ca unii copii cu IMC pot nelege bine limba vorbit, dar sunt incapabili s vorbeasc ei nii. Copilul nu trebuie niciodat forat s vorbeasc. Activitatea de dezvoltare a vorbirii trebuie s fie plcut i relaxant. Dac asupra copilului se va exercita prea mult presiune pentru a vorbi, aceasta, de fapt, i va frna dezvoltarea vorbirii. Situaiile cotidiene sunt cele mai bune ocazii de a stimula nelegerea i utilizarea limbii vorbite. Repetarea fr sens a cuvintelor nu contribuie cu nimic la dezvoltarea limbii vorbite. Dac, pe msur ce copilul

Copiii mici cu IMC trebuie ajutai s si dezvolte toate mijloacele de

comunicare

La aceti copii trebuie s dezvoltm capacitile necesare pentru limbajul semnelor, al imaginilor i limbajului scris

crete, devine evident faptul c vorbirea va fi principalul su mijloc de comunicare, atunci trebuie s l ajutm s i dezvolte abilitile n aceast direcie. Totui, este evident c pentru muli copii cu IMC vorbirea nu va deveni niciodat mijlocul princi-s pal de comunicare.

Activiti pendru dezvoltarea limbajului vorbit

nainte de a ncepe lucrul asupra limbajului vorbit cu copilul, trebuie s ne asigurm c el ocup o poziie stabil, sigur i comod, pe un scaun, pe genunchii adultului, sau n alt poziie recomandat de kinetoterapeut sau de medicul recuperator. Organizai jocuri sonore n timpul crora dumneavoastr i copilul imitai diferite sunete. Cnd copilul emite un sunet, imitai-1 i provocai-1 s l repete. Organizai jocuri de mimic i imitaie a expresiilor mimice (eventual, n faa oglinzii) Improvizai jocuri cu buzele", n care se emit sunete diferite cu ajutorul buzelor ncurajai copilul s consume alimente de diverse consistene, pentru a-1 nva s mestece. Oferii-i copilului ocazii de a ncerca s vorbeasc. Nu v grbii cnd vorbii cu el sau cnd l ascultai, lsai-i timp s v rspund.

LIMBAJUL SEMNELOR

Folosirea gesturilor (sau a semnelor) poate deveni mijlocul de comunicare de baz al copilu lui sau poate fi doar un mijloc auxiliar pentru un alt sistem. De exemplu, un copil poate folo si n special vorbirea, dar totodat i unele gesturi, pentru a se face mai uor neles. Unii copii i pot dezvolta gesticulaia ntr-o aa msur, nct sunt capabili s execute semne clare i precise cu minile i mimica feei. Ali copii pot s nu evolueze, rmnnd doar la nivelul unor micri largi ale braelor, feei sau chiar a ntregului

corp pentru a transmite un mesaj de ordin general. Este foarte important ca fiecare persoan care relaioneaz cu copilul s tie i s foloseasc aceleai gesturi - repetarea i consecvena pe care le implic aceasta va ajuta copilul s nvee.

Activiti pentru nvarea gesturilor... nainte de a ncepe lucrul asupra gesturilor cu copilul, trebuie s ne asigurm c el ocup o poziie stabil, sigur i comod, pe un scaun, pe genunchii adultului, sau n alt poziie recomandat de kinetoterapeut sau de medicul recuperator. Improvizai pentru copil jocuri cu minile i cu degetele, gdilndu-1 i suflndu-i n palme, micndu~i braele etc. Dai-i copilului s in n mn i s pipie diferite obiecte. Cnd i vorbii despre diferite obiecte, artai-i-le copilului i facei semnul corespunztor. Ajutai-1 pe copil s v imite, conducndu-i minile. Practicai jocuri n care facei asociere ntre gesturi i obiecte. Organizai jocuri de tip mima". Descriei copilului un obiect fr a-1 numi, apoi punei-1 pe el s spun prin gesturi despre ce obiect este vorba.

LIMBAJUL IMAGINILOR
Att timp ct un copil poate s i transmit mesajul prin sunete i semne, este foarte probabil c el va folosi aceste modaliti. Dar cnd cei din jur nu l neleg, el va recurge la imagini. Unii copii pot folosi doar cteva imagini de baz, alii pot utiliza o ntreag colecie de imagini, pe care o folosesc pentru o comunicare destul de complex. Principalii factori care pot influena negativ capacitatea copilului de a folosi imaginile ca mijloc de comunicare sunt: un grad avansat al deficienei mintale, afectarea vederii, probleme n recunoaterea i utilizarea imaginilor etc. Imaginile oferite copilului trebuie s corespund vrstei lui, necesitilor i mediului cultural. Ele vor trebui organizate ntr-un tabel de comunicare, portabil, pe care copilul s l aib asupra lui mereu. Este important ca toi cei care intr n contact cu copilul s cunoasc imaginile i semnificaia lor pentru copil. LIMBAJUL SCRIS

ASPECTE IMPORTANTE DE REINUT DESPRE COMUNICAREA PRIN TOATE MIJLOACELE

Infirmitatea motorie cerebral afecteaz acea parte a creierului care controleaz micrile muchilor. Aceasta, de obicei, nseamn c toi muchii corpului sunt afectai, inclusiv cei care particip la procesul masticaiei i vorbirii. La muli copii cu IMC este afectat doar centrul motor al creierului, n timp ce inteligena este normal.

La unii copii cu IMC sunt afectai i ali centri ai creierului, astfel inteligena, auzul sau vederea pot fi Ia rndul lor afectate. Pentru IMC nu exist tratament, n schimb exist i alte modaliti de a ajuta copilu s-i mbunteasc calitatea vieii. Copilul cu IMC poate avea nevoie de mijloace diferite de comunicare, fie ca auxiliar pentru limbajul vorbit, fie de un susbstitut al vorbirii. El poate folosi limbajul gesturilor, al imagini lor, limbajul scris sau o combinaie a acestora. Unii muchi ce particip la hrnire particip i la articularea sunetelor. mbuntind abilitile de alimentare ale copilului, l putem ajuta s i dezvolte efectiv i vorbirea.

Pentru a putea folosi limbajul scris, un copil trebuie s nvee s citeasc. El va putea folosi apoi n comunicare un tabel de cuvinte i expresii uzuale, sau va putea folosi computerul n comunicarea cotidian. Iat cteva activiti pentru a nva un copil s citeasc: Asociai imaginile cu cuvinte. - Lipii etichete cu denumiri pe obiectele din cas. - Organizai jocuri de asociere a perechilor de litere identice. - Organizai jocuri de perechi imagine-cuvnt. Apelai la educator sau la logoped pentru a dezvolta aceste activiti.

AISTENA PSIHOPEDGOGIC N FAMILIE A PERSOANELOR CU DEFICIENE MULTIPLE/ASOCIATE

Deficienele multiple/asociate Cnd un copil sufer de mai multe incapaciti diferite, spunem c el are deficiene multiple/asociate. De exemplu, un copil poate ntmpina dificulti de nvare, de control al micrilor, de auz i de vedere. Un copil care ntmpin dificulti n mai multe domenii are dizabiliti severe sau asociate.

Un copil cu deficiene multiple trebuie s poat: s-i comunice necesitile ntr-un mod oarecare; s neleag situaiile obinuite, de fiecare zi; s coopereze cnd i se face baie, cnd este mbrcat sau hrnit. Prin urmare, vedei c deseori nu este realist s ateptm de la copilul cu deficiene multiple s vorbeasc, s mearg, s se ngrijeasc pe sine sau s frecventeze coala. Totui, trebuie s reinem c exist multe lucruri pe care copilul cu deficiene multiple le poate face cu ajutor. Care sunt scopurile noastre pentru un copil cu deficiene multiple? Scopurile noastre sunt: de a elabora modele bune de poziionare i micare pentru a preveni agravarea deficienelor fizice; de a-i forma abiliti de comunicare elementare; de a face mai uoar i mai plcut ngrijirea zilnic a copilului de ctre prini. Deficienele multiple/asociate - ntrebri i rspunsuri..

Este oare vina mea c copilul are o deficien multipl?

Exist pentru meu?

vreun tratament deficiena copilului

Deficienele copilului sunt contagioase?

meu

Cine poate copilul?

ne

ajute

Va putea copilul meu s-i poarte singur de grij?

Nu. Nu este nici vina dumneavoastr, nici a soului dumneavoastr dac copilul are o deficien multipl. Deficiena multipl se ntlnete la copiii din toat lumea i, de obicei, exist cauze de ordin medical care explic de ce copilul are o astfel de deficien. Nu. Nu exist tratament pentru deficiena copilului dumneavoastr. Nu exist medicamente sau intervenii chirurgicale care ar putea s v ajute copilul. Dar, n general, este mult mai important ca dumneavoastr s acceptai deficienele copilului dect s cutai un tratament pentru ele. Nu. Deficienele copilului dumneavoastr nu sunt contagioase. Ele nu se transmit de la o persoan la alta. Prin urmare, putei s ncurajai oamenii s relaioneze cu copilul dumneavoastr. Medicii, psihopedagogii, psihologii, kinetotera-peuii, logopezii, psihoterapeutii .a. v pol ajuta pe dumneavoastr i pe copil. Dar, ceea ce este i mai important, dumneavoastr, cu sprijinul familiei i societii, suntei cei care putei s v ajutai copilul cel mai mult. Dumneavoastr, prinii, suntei cei mai importani oameni pentru copiL Majoritatea copiilor cu deficiene multiple nu vor fi n stare s aib singuri grij de propria persoan. Dificultile pe care ei le ntmpin n micare i nvare, asociate cu alte incapaciti, impun un ajutor permanent la splare, mbrcare i la mas.

Va putea nvee?

copilul

meu

Va putea copilul meu vorbeasc vreodat?

Exist coli pentru un copil ca al meu?

Copiii cu deficiene multiple sunt diferii, dar majoritatea vor ntmpina mari dificulti n nvare i s-ar putea ca niciodat s nu nvee deprinderile pe care le nva ali copii. Este important ca noi s aflm ce poale face copilul, aslfel nct s putem folosi aceasta ca baz de la care vom porni n nvare. El va nva mai ncet i mai anevoios n comparaie cu ali copii, de aceea trebuie s fim persevereni i s avem rbdare. Nu, copilul dumneavoastr nu va nva s vorbeasc, dar el va putea s comunice prin alte mijloace, ca de exemplu, prin sunete, micri i mimic. Copiii cu deficiene multiple au nevoie de mult mai mult ajutor i atenie pentru a nva cum s comunice. Da, exist. Dar, noi suntem de prere c cea mai bun ans pentru un asemenea copil este s nvee i acas, cei mai buni profesori fiind prinii. Ei sunt cei care pot avea grij de copilul lor, l pot ajuta efectiv il pot iubi.

Acestea sunt doar cteva din ntrebrile pe care le pot adresa oamenii. Dumneavoastr putei avea mai multe ntrebri. Niciodat s nu v fie fric s punei o ntrebare sau s aflai mai multe despre copiii cu deficiene multiple. Medicul poate s ajute copilul cu deficiene multiple doar n cazul n care prezint afeciuni asociate. O afeciune asociat la copiii cu deficiene multiple este epilepsia. Ea se manifest prin crize convulsive. Aceti copii trebuie s beneficieze de asisten medical pentru a ine sub control epilepsia. Deoarece copilul cu deficiene multiple are probleme de micare i poziionare, de motilitate a muchilor angrenai n respiraie i tuse, pot aprea afeciuni respiratorii, care trebuie tratate de un medic. Copiii cu deficiene multiple au deseori dificulti de alimentare i i dezvolt mai greu abilitile de hrnire. Prin urmare, s-ar putea ca ei s nu nghit suficient hran pentru a-i satisface necesitile, astfel ajungnd la subnutriie. Orice copil care sufer de subnutriie trebuie s fie consultat de ctre medic.

 Unii copii cu deficiene multiple pot avea contracii musculare. Uneori, prin intervenii chirurgicale se pot corecta contracturile grave, dar trebuie s v gndii foarte bine nainte de a recurge la aceast operaie i s supunei copilul unui examen amnunit. Dac copilul cu deficiene multiple are dificulti de vedere, medicul v va spune ce msuri trebuie luate pentru a mbunti vederea copilului dumneavoastr. Dac copilul cu deficiene multiple are deficiene ale auzului, medicul va stabili dac i cum poate fi mbuntit auzul copilului dumneavoastr. Cnd evalum comunicarea unui copil cu deficiene multiple, este necesar s examinm urmtoarele aspecte: - Abilitile sociale - Auzul / ascultarea - Vederea / privirea Simul tactil - Mirosul - Gustul - Micarea - nelegerea noiunii de obiecte ascunse - Aciunile cu un anumit scop - Imitarea aciunilor - Producerea sunetelor Recomandri cu privire la modul de evaluare a abilitilor de comunicare ale copilului cu deficiene multiple: Dac este posibil, evaluai copilul mpreun cu prinii lui. Urmrii cum relaioneaz ei cu copilul i observai cum le rspunde acesta. Nu uitai c ei tiu cel mai mult despre copilul lor, deci punei-le ntrebri i folosii experiena lor; Realizai evaluarea ntr-un mediu firesc i relaxant, unde prinii, copilul i dumneavoastr v simii liberi pentru a lucra i a discuta mpreun. Rezervai-v destul timp pentru a efectua evaluarea. nainte de a trece la completarea fiei de evaluare, citii-o cu atenie pentru a v reaminti aspectele asupra crora trebuie s v concentrai atenia pe parcursul examinrii. Nu uitai c trebuie s fii flexibili n abordare i s v lsai "condui" de copil. Pentru a obine informaia dorit, ntreprindei dumneavoastr unele activiti cu copilul, dar rugai-i i pe prini s desfoare diferite activiti mpreun cu copilul. Copilul va rspunde dumneavoastr i prinilor n acelai fel? Observai cu atenie copilul! nainte de a ncepe evaluarea, pregtii toate obiectele de care ai putea avea nevoie. Nu grbii copilul s efectueze ct mai multe activiti, ci petrecei mai mult timp cu el, desfurnd aceste activiti calm i minuios. Evaluarea poate fi reabzat n cteva edine, nu este necesar s o finabzai ntr-o singur edin. Dac timpul nu este potrivit pentru evaluare, atunci nu insistai. De exemplu, copilul ar putea fi bolnav sau obosit sau poate prinii doresc s discute cu dumneavoastr despre altceva. Programai edina ntr-o alt zi.

 Manifestai interes i preocupare fa de prini i copil. Incurajai-i ntotdeauna s desfoare activiti i ludai-i atunci cnd au succes. Nu continuai activitile care se soldeaz cu insucces. Planificarea obiectivelor Planificarea obiectivelor pentru copiii cu deficiene multiple presupune concentrarea ateniei asupra transformrii unor simple reacii, descrise n paginile anterioare, n mijloace de comunicare semantice. Astfel, putem stabili comunicarea de baz ntre copil i persoana ce are grij de el i s-i oferim posibilitatea copilului s-i exprime necesitile i s poat controla ntr-o msur oarecare ceea ce se petrece cu el. ncercai s v imaginai ca suntei surd i orb: Cum ar fi aceasta? Ce ai putea face? Ce ar fi dificil pentru d-voastr? Cum ai comunica? Cum ai nva? Cum ar putea alte persoane s v ajute? Copilul surd i orb (cu surdocecitate) nu este doar un copil surd care nu vede sau un copil orb care nu aude. Deficiena este mult mai complex. Copiii multisenzorial afectai sunt incapabili s-i foloseasc simurile de distan (vzul i auzul) pentru a pruni informaii nedistorsionate din mediu. Copilul cu surdocecitate: - nu are capacitatea de a comunica cu mediul nconjurtor ntr-o manier inteligibil; - are o percepie distorsionat a mediului n care triete i se dezvolt; - nu are capacitatea de a anticipa anumite evenimente sau rezultatele activitilor; - este lipsit de multe dintre motivaiile extrinseci de baz; - poate s aib probleme de sntate care s conduc la deficiene serioase n dezvoltare; - poate asimila doar anumite metode de a nva pentru a compensa multiplele sale deficiene; - poate avea dificulti majore n stabilirea i meninerea relaiilor cu alte persoane. Muli copii cu surdocecitate au vedere rezidual i / sau auz rezidual (au resturi de vz i de auz) care ar putea fi folosite n mod eficient. Ei trebuie nvai s-i foloseasc acest potenial rezidual i s integreze informaiile senzoriale de la receptorii de distan la experienele anterioare i la informaiile primite de la ceilali receptori. Exist unii copii la fel de inteligeni i dezvoltai fizic ca i mine i ca voi, dar, deoarece ei sunt .Li surzi si orbi, ei nu se pot mica, nu pot comunica sau nva n acelai mod ca i noi. Deseori, oamenii se grbesc s ndeprteze aceti copii i sunt de prere c foarte puin poate fi fcut pentru a-i ajuta. Ceea ce nu-i dau seama este faptul c dac acestor copii b s-ar acorda ajutorul cuvenit de la o vrst fraged, ei ar avea un mare potenial de a nva. Deci, este de competena noastr s avem grij s le fie acordat ajutorul necesar.

Sugestii despre modul n care putem ajuta copilul surd i orb 1. Cunotina cu copilul 2. Contactul fizic ntotdeauna prezentai-v unui copil Un copil surd i orb are nevoie s se care este surd i orb, astfel nct el simt n siguran din punct de s tie c dumneavoastr suntei n vedere fizic n spaiu. Poziionndupreajma lui. Facei aceasta, lundu-i ne napoia copilului, spatele lui fiind atent mna i per-mindu-i s v lipit de pieptul nostru, putem s-1 ating faa. Lasai-1 s pipie orice ajutm s se mite i s cerceteze n trsturi deosebite, de exemplu, siguran mediul. ochelarii, mustaa, cerceii, prul lung. In cele din urm, copilul va ncepe s v recunoasc prin ceea ce simte. 3. Rutina 4. Mn peste mn Pentru a ajuta un copil care este In orice activiti ntreprinse cu un surd i orb, dezvoltai-i o percepere copil surd i orb trebuie s lum cu a lumii nconjurtoare i a lucrurilor atenie minile lui i s le conducem care i se ntmpl. pe tot parcursul acestei activiti. Trebuie s stabilim programul Astfel, copilul va simi micarea i, activitilor zilnice. Aceasta n cele din urm, va nva s presupune ca aceleai lucruri vor desfoare activitatea cu fore avea loc n fiecare zi i n acelai proprii. mod. Aceasta l va ajuta pe copil s anticipeze sau s prevad evenimentele zilnice. 5. Utilizarea obiectelor in 6. Contribuia senzorial calitate de semnale Din cauza deficienelor de vedere i Alegei un obiect n calitate de semn de auz, copilul surd i orb are nevoie pentru fiecare din activitile zilnice de ncurajare pentru utilizarea pe care le face copilul, de exemplu, simurilor sale tactile, olfactive i lingura va fi semnul mncrii, cana - gustative ca s poat percepe i al dorinei de a bea, spunul - timpul nelege lumea nconjurtoare. Noi de a face baie. nainte de a ncepe o trebuie s-i oferim numeroase ocazii anumit activitate cu un copil surd i de a nva astfel. orb, trebuie s-i permitem copilului s pipie bine obiectele. Aceasta i va permite s neleag ce se va petrece cu el n continuare. In cele din urm, el va nva s anticipeze activitatea prin semnalele care i se dau. 7. Ordinea 8. Perceperea corpului i In cazul unui copil cu surdocecitate, micarea obiectele casnice i mobila trebuie Copilul cu surdocecitate trebuie pstrate ntotdeauna n acelai loc. ajutat s-i cunoasc corpul i felul Aceasta ordine trebuie pstrat n care se mic. El trebuie s zilnic. Astfel, copilul va avea cunoasc toate tipurile de micare i posibilitatea s nvee unde se afla contact fizic pentru a-i crea o obiectele i s le gseasc singur. In imagine a corpului su i a fi sigur perspectiv, aceasta presupune o c poate s se mite independent. mai mare independen a copilului.

Fii rbdtor i insistent! Un copil fr deficiene aude cuvntul mama" de o mie de ori n contexte variate nainte de a rosti el nsui cuvntul. Cnd un copil cu surdocecitate face primele ncercri de semne i gesturi, ajutai-1 si conducei-i minile. Pregtii-v s o facei de mai multe ori nainte ca el s se exprime spontan i independent, folosind gestul sau semnul corect. Necesitatea indicaiilor specifice. De cte ori luai copilul din pat sau din crucior, lsai-v mna ncetior pe el i inei-o cteva secunde acesta devenind semnalul c urmeaz s i se ntmple ceva. Folosirea activitilor de rutin zilnic, utiliznd repetarea aciunii, timpului i locului poate uura procesul comunicrii, acoperind n mod gradat lipsa de nelegere a copilului. Vorbii-i copilului cu surdocecitate la fel cum ai proceda cu un copil fr aceast deficien. De cte ori este posibil, faa d-voastr s fie lng cea a copilului, iar buzele d~ voastr, aproape de urechile copilului. El va primi indicaii specifice suplimentare din micrile faciale i respiraia d-voastr. Plasarea minii lui pe faa sau pieptul d-voastr, cnd activitatea o permite, i va asigura copilului un plus de indicaii de un anumit fel. De asemenea, inerea copilului la piept sau pe genunchi i va permite s simt vibraiile, cptnd astfel informaii suplimentare. Persoanele care populeaz lumea copilului trebuie s foloseasc comunicarea la un nivel adecvat. Comunicarea trebuie s fie permanent contient. Aceleai gesturi, indicaii de un anumit fel i semne trebuie s fie folosite de toat lumea. Pe msur ce copilul cu surdocecitate ncepe s-i nsueasc un sistem de comunicare, este important s introducei ct mai multe metode de comunicare, n funcie de posibilitile lui de asimilare. Limbajul trebuie s se bazeze pe activiti concrete care i fac plcere copilului i pe dialogul care decurge din aceste activiti. Conducei minile copilului n executarea gesturilor / semnelor care se nscriu sub nivelul limbajului su receptiv. Insistai asupra cuvintelor (semne, gesturi) care se gsesc n vocabularul su receptiv. Copiii semnaleaz cnd nu mai au nevoie s li se conduc minile pentru o anumit comunicare. Pentru un copil cu surdocecitate care are un anumit nivel de vedere rezidual este indicat s-l iniiai n tainele desenului. nvai copilul s se joace cu creioanele pe hrtie, s traseze, s coloreze, s ordoneze, s mperecheze. Aceste activiti reprezint un factor important n formarea unei baze utile pentru comunicare.

Important de reinut despre copiii cu deficiene multiple / asociate Copiii cu deficiene multiple sufer de diferite incapaciti i pot ntmpina grave dificulti de nvare. Copiii cu surdocecitate au dificulti de nvare generate de aceast deficien, dar nu sunt totui deficieni mintal sau fizic. Modalitile noastre de ajutor pentru copiii cu deficiene multiple i obiectivele fixate pentru ei difer de cele pentru ali copii.

 Copiii cu deficiene multiple pot avea numeroase i variate domenii de necesiti - comunicarea reprezint doar unul din domeniile n care ei au nevoie de ajutor. Muli dintre copiii cu deficiene multiple nu ajung pn la nivelul nelegerii sau utilizrii cuvintelor. n pofida gravitii dificultilor pe care le ntmpin, toi copiii cu deficiene multiple pot nva s comunice ntr-un anumit mod. Pentru a evalua abilitile de comunicare ale unui copil cu deficiene multiple, trebuie s analizm detaliat cum reacioneaz el la diferii excitani. Este de competena persoanelor care ngrijesc de copil s urmreasc cu atenie modurile prin care copilul ar putea s transmit mesaje i s reacioneze adecvat la ele. Uneori, mesajele copilului pot fi insesizabile. Fiecare copil are modul su unic de a reaciona la stimuli. Cnd lucrm cu un copil cu deficiene multiple, trebuie s planificm obiectivele pe etape mici i s fim pregtii pentru un progres lent. ngrijirea copilului cu deficiene multiple poate fi foarte stresant pentru o familie i nu trebuie s uitm importana de a ncerca s-i susinem n eforturile depuse pentru a-i ajuta copilul.

98