Universitatea de Vest Timioara

Facultatea de Sociologie i Psihologie

Psihologie Clinic i Consiliere Psihologic
______________________________________________________________________

Psihologia dezvoltrii
Agresivitatea prezentare generala
Lucian Danescu
PCCP anul I

______________________________________________________________________
Timioara
2015

Agresivitatea
Agresivitatea sau comportamentul agresiv poate fi definit ca fiind acea form de comportament
orientate n sens distructiv, n vederea producerii unor daune, care pot fi materiale, psihologice, morale
sau mixte. Prin urmare, actul agresivitii,al comportamentului agresiv poate fi ndreptat ctre obiecte,
precum casa, mobila, vesela, ctre fiinele umane sau ambele. La polul opus agresivit ii se afl
comportamentul prosocial. Formele cele mai fregvente i mai cunoscute ale comportamentului agresiv
sunt delicvena i infracionalitatea. O definiie mai complet a agresivitii ar fi aceea c agresivitatea
este orice form de conduit orientat ctre obiecte, persoane sau ctre sine, n vederea producerii unor
prejudicii, a unor rni, distrugeri sau daune.
Conform definiiei din dicionar, agresivitatea este un comportament destructivi violent orientat
spre persoane, obicte sau spre sine. Exist i o agresivitate calm, nonviolent dar ntotdeauna
agresivitatea semnific atac, ofensiv, ostilitate, punere n primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei.
Agresivitatea se gsete i la animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hran, nu ca omul care o
face din tendina competitiv.
Agresivitii i-a fost acordat o origine ereditar sau instinctiv, dar aceast tez a fost
contrazis, observndu-se att la animale ct i la om c agresivitatea este un rezultat al nvrii, al
modelrii comportamentului n funcie de mediul de dezvoltare. Dar, unii cercettori au descoperit o
aa zis gen a agresivitaii, care se transmite de la tat. S fie oare acesta motivul pentru care suntem
agresivi, dar acele persoane care sunt panice, nu au aceast gen a agresivitii? Mediul de dezvoltare
i pune i acesta o amprent serioas asupra comporatmentului, de exemplu un copil crete ntr-o
familie n care mama i tatl sunt ambii alcoolici, se ceart i se bat. Probabilitatea ca acest copil s
aib acelai comportament cnd va deveni adult este foarte mare. Acesta va avea un comportament
agresiv fa de lumea ce-l nconjoar fiindc a fii violent i destructiv fa da el i fa de ceilali este
modul lui de a-i exprima frustarea ce a acumulat-o pe parcursul vieii.[4]
Agresivitatea se poate spune ca este o forma particulara, care poate avea o semnificatie
psihologica si socio-patologica .Ea reprezinta o forma specifica a comportamentului deviant, deoarece
este o conduita umana sau actiune sociala diferita de cea normala, de ordin non-normativ(opus
modelului normativ), in cazul indivizilor asociali bolnavi psihic, pentru care nu exista reguli. In
circumscrierea sferei notiunii de comportament agresiv(sau agresivitate) un element important il
constituie definirea comportamentului.
P. Janet integreaza obiectul de studiu al psihologiei, atat comportamentale (behiviorismul), cat

si viata psihica anterioara (ex.psihanaliza) dezvoltand conceptul de conduita. Astfel, conduita reprezinta
totalitatea manifestarilor vizibile orientate spre exterior, precum si a proceselor de organizare interna
ale manifestarilor exterioare.
A. Porot defineste comportamentul ca : o modalitate de a fi sau reactiona a unui individ in
viata obisnuita sau in prezenta unor circumstante speciale, o atitudine a individului fata de obligatiile
morale."
Deci, autorii evidentiaza ca principala functie a comportamentului este aceea de relationare intre
individ si mediul sau.
Heyer defineste comportamentul ca fiind ansamblul de tendinte emotivo-afective ereditare sau
dobandite, care regleaza raportul individului cu, conditiile mediului.
Din punct de vedere social, comportamentul deviant (agresiv) capata valente importante in
raport cu mediul ambiant, cu artificialiazarea nevoilor si reducerea posibilitatilor de satisfacere a unora
din trebuintele naturale ( miscare, contactul cu altii etc.).
Agresivitatea sau conduita agresiva, ca modalitate de producere, este un act care prin natura sa
explica aspecte care se proiecteaza pe planuri diferite.
Din punct de vedere psihologic si psihopatologic agresiv, reprezinta o reactie comportamentala
de tip antisociala, idee care implica factorul individual instinctiv si cauzele psihopatologice specifice
(schizofrenia, epilepsia etc.).
Emil Durkheim respinge ideea predispozitiei psihologice sustinand un determinism social. O
alta dimensiune a fenomenului este de ordin etic. Conduita agresiva, ca fapt antropologic, se incadreaza
in toate planurile mentionate anterior.

Caracteristicile agresivitatii
Din perspectiva scopului urmrit, unele comportamente agresive sunt orientate, au ca scop
producerea unui ru unei alte persoane, n timp ce alte comportamente agresive au n principal ca scop
demonstrarea puterii sau masculinitii agresorului, ambele demonstrate prin agresivitate. Agresivitatea
nu este nici comportament antisocial, i nu trebuie confundat sau identificat cu delincvena sau cu
infracionalitatea. Agresivitatea nu implic ntotdeauna un caracter antisocial. Lupttorul de arte
mariale, n ring, poate avea un comportament agresiv. Totui, n acest caz, deli exist agresivitate, chiar
explicit, nu putem vorbi de comportament antisocial. De asemenea, nici situaia invers nu este
ntotdeauna valabil; nu orice comportament infracional, sau antisocial poate fi nsoit de agresivitate.

Agresivitatea nu nseamn violen. Dei de foare multe ori comportamente agresive sunt confundate
cu comportamentele violente, acestea prezint diferene fundamentale. Violena se exprim prin dorina
clar de a vtma, de a face ru, ns acest lucru se poate face i fr agresivitate, fr ca iniiatorul s
dea dovad de comportament agresiv. De exemplu, otrvirea unei persoane, este ntr-adevr un act
agresiv, dar nu implic violen. Agresivitatea nu este ntotdeauna ndreptat n afara subiectului. Exist
situaii cnd comportamentul agresiv se ndreapt asupra subiectului nsui, n acest caz vorbind
decomportament auto - agresiv. Dar i aici se face distincia ntre actele auto agresive grave precum
sinuciderea, auto mutilarea, i alte comportamente auto agresive uoare, care pot periclita sntatea,
ns nu ntr-o manier aa evident. n acest ultim caz putem vorbi de fumat, alcool, droguri, etc.

Cauzele agresivitatii
Problema care se pune este daca agresivitatea este determinat de zestrea ereditara, factor
genetic sau echipamentul psiho-comportamental al individului dobandit in functie de conditiile de
mediu.
1) Teorii Etologice.
Etologia, sau biologia comportamentului, este stiinta care studiaza comportamentul
vietuitoarelor, raportat la obiceiuri si deprinderi, la interactiunea interspecii si intraspecii si la
modalitatile de raspuns la stimulii din mediu. Prin studiile facute de-a lungul timpului, etologii au
urmarit sa inteleaga mai bine partea innascuta din comportamentul uman, dar si pe cea dobandita prin
influenta culturala.
Agresivitatea este nnascuta - Principalul sustinator este Freud. Agresivitatea este un instinct
pur, este de natura instinctuala si are un rol negativ. Singurele modalitati de canalizare si reorientare a
acestor instincte sunt exprimate prin arta, sport.
Un alt adept al acestei teorii este Konsad Lorenz. In lucrarea sa despre agresiune, el accentueaza
asupra naturii biologic-instinctuale pe care-l gasim si la om si la animale. In timp ce la Freud, ea are o
valoare adaptiva, fiind esentiala pentru supravietuire.
Datorita faptului ca cel puternic invinge, se creeaza un proces de selectie naturala a celor cu un
bun potential genetic, fapt ce va permite transmiterea comportamentului agresiv, urmasilor. Aceasta
teorie a fost foarte criticata.In virtutea ei ar fi de asteptat ca oamenii sa aiba aceleasi manifestari
agresive oriunde in lume. Acest lucru nu este adevarat , datele statistice cu privire la comportamentul

criminal indicand faptul ca la sfarsitul anilor '80, in tarile din Scandinavia: Norvegia, Suedia rata
omuciderilor de 0 la 100.000 loc, pe cand in Thailanda era de 14 la 100.000 loc.
Exista mari diferente interindividuale in manifestarea comportamentului agresiv. Respingerea
clasigeneralizata a naturii instincte ale comp. agresiv nu inseamna insa si ignorarea unor influente
evidente de ordin biologic ca:
a) influene neuronale (exista anumite zone din cortex, care in urma unor mici stimulari, faciliteaza
adaptarea comportamentului agresiv de catre subiect);
b) influene hormonale (barbatii sunt mult mai agresivi decat femeile, datorita diferentelor de tip
hormonal);
c) influene biochimice - cresterea cantitatii de alcool in sange - comportament agresiv.
O alta perspectiva ce sugereaza faptul ca agresivitatea este cel putin innascuta este sfanta de
sociobiologic (Rushton si Wilson). Potrivit lor agresivitatea este vazuta in functie de evolutie,
principiile selectiei favoizand in timp cresterea nivelurilor de agresivitate.
2) Teoria psihanalitic
Desi, initial, in viziunea lor asupra inconstientului, psihanalistii nu au acordat foarte multa
importanta agresivitatii, aceasta fiind vazuta doar ca un mijloc prin care trebuintele de baza sunt
satisfacute, ulterior, agresivitatea primeste recunoastere ca instinct de sine statator de o importanta
remarcabila pentru viata psihica inconstienta.
Odata cu rolul major atribuit agresivitatii, are loc o modificare semnificativa in teoria
psihanalitica a instinctelor. Pulsiunea sexuala se transforma din dusmanul vietii in sustinatorul ei, iar
agresivitatea devine adversarul ei. Astfel, agresivitatea, interpretata la inceput doar ca reactie innascuta,
care potenta celelalte instincte, ajunge sa se bucure de o maxima expunere, fiind transformata intr-unul
din polii dualismului pulsional.
Dualismul pulsional are la baza relatia dintre Eros - instinctul sexual si instinctul de conservare
- si Thanatos - impulsul de autodistrugere (numit si instinctul mortii). In timp ce Erosul este implicat in
conservarea vietii, Thanatosul este implicat in readucerea vietii la stadiul anorganic, prin tendinta de
autodistrugere. Chiar daca la nivel primar este autodistructiva, prin interactiunea cu pulsiunea sexuala
agresivitatea devine distructiva si orientata spre exterior, conform celei de-a doua teorii a instinctelor,
emise de Freud (parintele psihanalizei).

3) Teoria frustrare- agresivitate (Miller si Dollard).

Aceasta teorie are la baza 2 postulate specifice:
a) agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii
b) frustrarea conduce intotdeauna catre o anumita forma de agresivitate
Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca agresivitatea este determinata de conditiile de mediu.
Blocarea caii de atingere a unui scop creeaza anumite frustrari. La randul lor acestea se pot constitui in
sursa de manifestare a agresivitatii. Destul de frecvent este agresiv, nu este orientata asupra sursei. ci
redirectionata catre o alta tinta. Teoria a fost supusa unor revizii, L.Berkonvitz, sustine ca frustrarea
produce doar o anumita stare de pregatire emotionala pentru agresare.
4) Teorii Comportamentiste
Agresivitatea este un comportament social invatat (Albert Bondura).
Agresivitatea se invata prin:
a) direct - prin recompensare (pedepsirea) unor comportamente
b) prin observarea (imitarea) unor modele de conduita ale altora, iar aceste metode fiind intalnite in:
*familie - parintii copiilor violenti, ai celor abuzati, maltratati provin din familii in care s-a
utilizat pedeapsa fizica;
*mediul social - in comunitatile in care metodele de conduita agresiva sunt acceptate, admirate,
valorizate, agresivitatea se transmite mult mai usor noilor generatii.
*exista o exagerare cu privire la rolul mass-mediei, datele statistice arata ca principalii factori
sunt modele familiare si cele sociale apropiate.
1) factori ce tin de individ, de conduita lui, de reactivitatea lui comportamentala
2) factori ce tin de familia individului
3) factori ce tin de mass-media

Bibliografie:
1. Tudorel Butoi. Psihologie judiciar. Editura Trei, 2012;
2. C. Punescu. Agresivitatea uman. Editura Trei, 1995;
3. Nicolae Mitrofan. Agresivitatea. Editura Polirom, Iai, 1996;
4. Duncan Cartwright. Minti criminale. Editura Trei, Bucuresti, 2010;
5. Angela J. Narayan & Michelle M. Englund & Elizabeth A. Carlson & Byron Egeland.
Adolescent Conflict as a Developmental Process in the Prospective Pathway from Exposure to
Interparental Violence to Dating Violence. Journal of Abnormal Child Psychology 2014;
6. ASA KA LLSTRO M CATER. Childrens Meaning-Conciliation of their Fathers Violence
Related to Fathers and Violence in General. Journal of Scandinavian Studies in Criminology
& Crime Prevention 2007;
7. Karyn Riddle, Keren Eyal, Chad Mahood, and W. James Potter. Judging the Degree of Violence
in Media Portrayals: A Cross-Genre Comparison. Journal of Broadcasting & Electronic Media
2006;
8. MARY M. CAVANAUGH. Theories of Violence: Social Science Perspectives. Journal of Human
Behavior in the Social Environment 2012.