MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA DREPT, ADMINISTRATIE SI ORDINE PUBLICA
CATEDRA PROCEDURĂ PENALĂ, CRIMINALISTICĂ ȘI SECURITATE
INFORMATIONALĂ

REFERAT

Disciplina: Psihologie si Pedagogie Judiciara

Tema: Psihologia agresivitatii. Agresivitatea comportament destructiv.

A realizat studenta gr.DFT-204

Eșanu Daniela

Chșinau 2023
 Cuprins:
✓ Introducere;
✓ Agresivitatea;
✓ Caracteristicile agresivității și comportamentului agresiv;
✓ Formele agresivității;
✓ Sursele agresivității;
✓ Agresivitate la copii;
✓ Agresivitate – Bullying;
✓ Concluzii;
✓ Bibliografie.
 INTRODUCERE
Fără îndoială, problemele pe care le suscită manifestările agresive – îndeosebi
cele cu caracter antisocial- sunt de mare actualitate, mass-media semnalizînd
zilnic ominprezența violenţei în societatea noastră sub aspectul ei extrem şi
spectacular: asasinate, tâlhării, violuri, atacuri cu mână armată, atentate etc. Iată
de ce, agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se aşteaptă o
soluţie, studiul ştiinţific al cauzelor violenţei, precum şi al mijloacelor de a reduce
prevalenţa acestora fiind de o importanţă majoră într-o lume caracterizată printr-
ocreştere a agresivităţii atât la nivelul relaţiilor interpersonale, cât şi la nivelul
celor internaţionale.

Ca şi multe alte concepte psihologice, termenii de „agresivitate”, respectiv

„agresiune” şi „violenţă” aparţin deopotrivă limbajului comun şi arsenalului
tehnic al psihologiei, cele două puncte de vedere putând să nu coincidă cu
necesitate. Fără a adera în mod necesar la o filosofie potrivit căreia omul este
funciarmente bun – și deci societatea este cea care îl pervertește- sau rău- și atunci
societatea este cea care direcționează, canalizează şi inhibă natura sa – omul de
pe stradă şi-a făcut o idee mai mult sau mai puţin clară asupra originii
comportamentului agresiv.

Problema comportamentului agresiv, de larg si permanent interes sociologic, a

fost abordata în literatura de specialitate de cele mai multe ori ca rezultat al
cercetarilor separate, ori exprimand opinii diferite ale psihologilor, sociologilor,
psihiatrilor, pedagogilor si juristilor. În următoarul conținut voi relata o
comunicare de idei acumulate și sistematizate dintr-o serie de articole și
comunicate ale mai mult specialiști în domeniu legate de psihologia
comportamentului agresiv.
 AGRESIVITATEA
Agresivitatea sau comportamentul agresiv poate fi definit ca fiind acea formă de
comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune,care
pot fi materiale, psihologice, morale sau mixte. Prin urmare, actul agresivităţii,al
comportamentului agresiv poate fi îndreptat către obiecte, precum casa, mobila,
vesela, către ființele umane sau ambele. La polul opus agresivității se află
comportamentul prosocial. Formele cele mai fregvente și mai cunoscute ale
comportamentului agresiv sunt delicvența și infracționalitatea. O definiție mai
completă a agresivității ar fi aceea că agresivitatea este orice formă de conduită
orientată către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor
prejudicii, a unor răni, distrugeri sau daune.

Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament destructiv şi

violent orientat spre persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă,
nonviolentă dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate,
punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Agresivitatea se găseşte
şi la animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană, nu ca omul care o
face din tendinţa competitivă.

Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, dar această teză
a fost contrazisă, observându-se atât la animale cât şi la om că agresivitatea este
un rezultat al învăţării, al modelării comportamentului în funcţie de mediul de
dezvoltare. Dar, unii cercetători au descoperit o aşa zisă genă a agresivitaţii, care
se transmite de la tată. Să fie oare acesta motivul pentru care suntem agresivi, dar
acele persoane care sunt paşnice, nu au această genă a agresivităţii? Mediul de
dezvoltare îşi pune şi acesta o amprentă serioasă asupra comporatmentului, de
exemplu un copil creşte într-o familie în care mama şi tatăl sunt ambii alcoolici,
se ceartă şi se bat.

Probabilitatea ca acest copil să aibă acelaşi comportament când va deveni adult

este foarte mare. Acesta va avea un comportament agresiv faţă de lumea ce-l
înconjoară fiindcă a fii violent şi destructiv faţă da el şi faţă de ceilalţi este modul
lui de a-şi exprima frustarea ce a acumulat-o pe parcursul vieţii.

Agresivitatea se poate spune ca este o forma particulara, care poate avea o

semnificatie psihologica si socio-patologica. Ea reprezinta o forma specifica a
comportamentului deviant, deoarece este o conduita umana sau actiune sociala
diferita de cea normala, de ordin non-normativ(opus modelului normativ), in
cazul indivizilor asociali bolnavi psihic, pentru care nu exista reguli. In
circumscrierea sferei notiunii de comportament agresiv(sau agresivitate) un
element important il constituie definirea comportamentului.

Caracteristicile agresivității și comportamentului agresiv

Din perspectiva scopului urmărit, unele comportamente agresive sunt orientate,

au ca scop producerea unui rău unei alte persoane, în timp ce alte comportamente
agresive au în principal ca scop demonstrarea puterii sau masculinităţii
agresorului, ambele demonstrate prin agresivitate. Agresivitatea nu este nici
comportament antisocial, şi nu trebuie confundată sau identificată cu delincvenţa
sau cu infracţionalitatea. Agresivitatea nu implică întotdeauna un caracter
antisocial. Luptătorul de arte marţiale, în ring, poate avea un comportament
agresiv. Totuşi, în acest caz, deli există agresivitate, chiar explicită, nu putem
vorbi de comportament antisocial. De asemenea, nici situaţia inversă nu este
întotdeauna valabilă; nu orice comportament infracţional, sau antisocial poate fi
însoţit de agresivitate.

Agresivitatea nu înseamnă violenţă. Deşi de foare multe ori comportamente

agresive sunt confundate cu comportamentele violente, acestea prezintă diferenţe
fundamentale. Violenţa se exprimă prin dorinţa clară de a vătăma, de a face rău,
însă acest lucru se poate face şi fără agresivitate, fără ca iniţiatorul să dea dovadă
de comportament agresiv. De exemplu, otrăvirea unei persoane, este într-adevăr
un act agresiv, dar nu implică violenţă. Agresivitatea nu este întotdeauna
îndreptată în afara subiectului. Există situaţii când comportamentul agresiv se
îndreaptă asupra subiectului însuşi, în acest caz vorbind decomportament auto -
agresiv. Dar şi aici se face distincţia între actele auto agresive grave precum
sinuciderea, auto mutilarea, şi alte comportamente auto agresive uşoare, care pot
periclita sănătatea, însă nu într-o manieră aşa evidentă. În acest ultim caz putem
vorbi de fumat, alcool, droguri, etc.

Formele agresivității

Dat fiind faptul că agresivitatea, respectiv comportamentul agresiv este un

fenomen foarte complex, o încercare de tipologizare este foarte dificilă. Criteriile
cele mai frecvente după care se poate clasifica agresivitatea sunt:

În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă comportament agresiv,

agresivitatea poate fi clasificată în :

» agresivitatea tânărului şi agresivitatea adultului

» agresivitatea masculină şi agresivitatea feminină

» agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă

» agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată

În funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării intenţiilor agresive, putem

împărţi agresivitatea în:

- Agresivitatea fizică şi agresivitatea verbală

- Agresivitatea directă, care are efecte directe asupra persoanei agresate, şi
agresivitatea indirecta, în cazurile în care pot apare intermediari între agresor
şi persoana agresată, victimă a comporta-mentului agresiv

Clasificarea agresivităţii în funcţie de obiectivele urmărite:

- Agresivitatea care are ca scop implicit sau explicit obţinerea unor beneficii, a
unui câştig material.

- Agresivitatea ce are ca principal scop rănirea şi uneori chiar distrugerea

victimei.

În funcţie de forma de manifestare a agresivităţii aceasta poate fi:

1)Agresivitatea directă/ostilă (actul agresiv este un scop în sine urmărindu-se

explicit provocarea unui rău) vs. agresiunea indirectă/instrumentală (suferința
este folosită pentru atingerea unui scop – sancționarea prin violență a unui
comportament indezirabil);

2)Agresivitatea activă (răul este rezultatul acțiunii nemijlocite a agresorului –

ex.:lovirea unei persoane) vs. agresivitatea pasivă (răul este provocat prin
neintervenție – ex.: persoana care nu intervine pentru protejarea unei victime
supuse violenței, deși ar putea să o facă);

3)Agresiunea fizică, psihică, sexuală sau verbală – privind din perspectiva actului
provocator de suferință, toate având componentă afectivă (suferința psihică);

4)Agresiunea spontană (declanșată conjunctural sau de un concurs de împrejurări

neanticipate de către agresor) vs. agresiunea premeditată (pregătită din timp,
pentru a atinge un anumit scop);

5)Agresiunea provocată (victima a oferit un pretext agresorului, chiar și indirect)

vs. agresiunea neprovocată;
6)Agresivitatea manifestă (consumată într-un act provocator de suferință) vs.
agresivitatea latentă (existând un potențial agresiv, agresorul virtual căutându-și
un pretext pentru a se manifesta);

7)Agresivitate intenționată (declanșată conștient și voit de către agresor asupra

victimei)vs. agresivitate neintenționată (declanșată de circumstanțe independente
de voința agresorului, chiar accidental);

8)Agresivitate autoprovocată, interpersonală, familială, grupală sau publică (după

numărul de persoane implicate, locul și contextul social în care se produce);

9)Agresivitatea privită din punctul de vedere al stării de discernământ a

agresorului, în strânsă legătură cu responsabilitatea juridică și morală a acestuia.

Sursele agresivității

Sursele de influenţare a agresivităţii sunt din păcate foarte multe, li pot fi grupate
pe trei categorii:

surse ce ţin de individ, de conduita şi de comportamentul acestuia

» frustrarea este una din cele mai des întâlniţi factori declanşatori ai agresivităţii

» atacul sau provocarea directă, de cele mai multe ori verbală, dar şi fizică, poate
duce la » comportamente agresive ale celui vizat.

» durerea, în formele ei fizică şi morală, poate duce la creşterea agresivităţii

» căldura este şi ea un factor declanşator al agresivităţii, fapt demonstrat de

numeroase studii

» aglomeraţia este de asemenea un factor declanşator al comportamentelor

agresive, fiind un agent stresor pentru unii oameni

» accesul la materiale pentru adulţi (filme, reviste, etc) poate constitui un factor
care duce la intensificarea / declanşarea comportamentelor agresive. Deşi acest
lucru a fost confirmat de unele cercetări experimentale, alţi autori infirmă acest
lucru.

Efectele agresivității

Principalele complicații ale unui comportament agresiv sunt:

Dificultăți de relaționare la locul de muncă, la școală, în familie sau în alte

contexte sociale;

Întreruperea relațiilor personale;

O relație problematică părinte-copil;

Exmatricularea sau pierderea locului de muncă;

Consum și abuz de droguri și alcool;

Risc crescut de vătămare corporală;

Auto-vătămare;

Încălcarea legii, care poate duce la pedeapsa cu închisoarea.

Agresivitate la copii

Agresivitatea se manifestă frecvent și la copii. Principalii factori generatori sunt:

Abilități slabe de relaționare cu ceilalți;

Anumite probleme de sănătate;

Stres sau frustrare;

Imitarea unui comportament agresiv sau violent pe care îl văd în viața curentă (în
acest fel, ei pot primi atenție din partea membrilor familiei, profesorilor și
colegilor).

De asemenea, ieșirile agresive apar la copii atunci când aceștia se confruntă cu

dificultăți în a face față anumitor emoții, precum frustrarea. Acest lucru este
frecvent întâlnit la copiii cu autism sau cu deficiențe cognitive. Dacă o anumită
situație le produce o frustrare, este foarte probabil ca ei sa nu poată remedia sau
măcar descrie mulțumitor situația, fapt care îi determină să reacționeze agresiv.

Copiii cu ADHD (Tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie) prezintă un

anumit deficit de atenție și de înțelegere și pot fi adesea impulsivi. În unele cazuri,
aceste comportamente impulsive pot fi considerate agresive, mai ales atunci când
sunt inacceptabile din punct de vedere social.

Copiii recurg adesea la violență, mai ales în situațiile în care le este interzis un
anumit lucru. Apar atunci sentimente de frustrare și furie, iar prin apelarea la
violență ei pot obține ceea ce vor. În acest caz, este indicat ca părinții să-i ajute
pe copii să rezolve problemele așa încât să vadă și o alternativă sănătoasă, pașnică
la varianta violentă.

Dacă, în calitate de părinte, considerați că nu mai puteți ține în frâu agresivitatea

de care dă dovadă copilul dumneavoastră, este bine să apelați la psihoterapie.

Agresivitate – Bullying

Un fenomen care a luat amploare printre copii în ultimii ani este „bullying-ul” –
intimidarea și terorizarea celorlalți copii de către un copil. România se situează
pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări europene în care a fost investigat
fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Bullying-ul pune adesea frâne puternice dezvoltării emoționale sănătoase a
copiilor și poate produce efecte greu de reparat.

Pubertatea se poate dovedi o etapă stresantă pentru mulți tineri. Ei pot acționa, și
adesea chiar o și fac, în mod agresiv, pentru că nu înțeleg ce se întâmplă cu ei și
/ sau nu știu să facă față schimbărilor hormonale apărute în aceasta perioadă. Dacă
există și o tulburare mintală, probabilitatea unui comportament agresiv crește
exponențial.

În ceea ce-i privește pe adolescenți, comportamentul agresiv este destul de

frecvent întâlnit.

Se poate considera că un adolescent are o problemă cu agresivitatea, dacă în mod

regulat:

Țipă în timpul certurilor sau discuțiilor în contradictoriu;

Îi lovește pe ceilalți;

Îi intimidează în mod voit pe ceilalți.

În unele situații, adolescenții pot avea ieșiri agresive ca răspuns la:

Stres;

Presiunea celorlalți;

Abuz de anumite substanțe, precum droguri, alcool sau tutun;

Relații nesănătoase cu membrii familiei sau cu apropiații.

CONCLUZII:
Agresivitatea și violența sunt realități care se regăsesc de-a lungul întregii istorii
umane, indiferent de epocă și de gradul de dezvoltare al civilizației omenești.

Precum s-a mai enunțat anterior, conchidem agresivitatea ca fiind orice formă de
conduită orientată cu intenție către obiecte, persoane sau către sine, în vederea
producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri și daune.

Analizînd complet și definitiv aspectele psihologice ale agresivității,

caracteristicile, formele, cauzele și sursele acesteia concluzionăm că agresivitatea
reprezintă o conduită semnificativ- periculoasă. Cu toate că societatea actuală are
mecanisme de control și de contracarare a comportamentelor agresive,
indezirabile, care atentează la viața/siguranța persoanei și îi afectează
funcționarea atât în viața privată, cât și în societate, la nivel individual se menține
activă nevoia de a găsi o soluție de limitare a manifestării agresivității altora
asupra propriei persoane. Astfel, devine o necesitate capacitarea persoanei în a
face față agresiunii – atunci când aceasta se produce – astfel încât că, pe de o
parte reacția de apărare să fie eficientă și eficace iar pe de altă parte, să respecte
normele legale și să nu victimizeze pe mai departe persoana agresată.

Din punct de vedere practic, putem interpreta manifestarea agresiunii ca sistem

care inter-relaționează următoarele componente: Agresorul, Mediul în care se
produce agresiunea și Persoana agresată. Astfel se face necesară remedierea
comportamentului agresiv pe cât la agresor, prin indentificarea cauzelor
individuale ale agresivității, evitarea motivelor de criză, stabilirea regulilor clare
de comportament, precum și aceeași încurajare și evitarea etichetării, pe atât a
persoanei agresate, aceasta fiind – totodată – și cea mai flexibilă componentă a
sistemului (având de partea sa resursele conștientizate prin pregătire psihologică
și reacția ca deprindere antrenată sistematic.

BIBLIOGRAFIE:

Tudorel Butoi. Psihologie judiciară. Editura Trei, 2012;

Marius Florea. Teorii psihologice asupra agresivității;
A. Cosmovici. Psihologie generală. Polirom. Iași, 1996;
C. Păunescu. Agresivitatea umană. Editura Trei, 1995;
Butoi ioana-Teodora. Tratat universitar de psihologie judiciară. Editura Phobos, București,
2005;
Marius Florea. Tipuri de agresivitate si cauzalitate multiplă.
Adrian Neculau. Psihologie socială, Aspecte contemporane. Nicolae Mitrofan. Agresivitatea.
Editura Polirom, Iași, 1996.