DESPRE AGRESIVITATE

Referat in cadrul Comisiei metodice a Dirigintilor

Profesor coordonator Comisia Dirigintilor, Anca Pascui

Agresivitate: Forma de comportament orientata in sens distructiv

Definirea fenomenului agresivitatii nu a gasit un consens general, existand o mare
diversitate de puncte de vedere datorita complexitatii acestui fenomen psihosocial.
Agresivitatea este o dispozitie fundamentala prezenta la toate formele de viata si
manifestata ca mijloc principal al acestora de a-si asigura realizarea trebuintelor in vederea
perpetuarii speciei, in special a celor dictate de instictele alimentare si sexuale.
Desi ar putea parea reductionist, toate instinctele care dicteaza actiunile oricarei forme de
viata, de la insecta, ori chiar forme unicelulare, si pana la mamifere, converg catre un singur
scop, iar acest scop ultim nu este altul decat insasi perpetuarea speciei.Chiar la om, trebuintele
superioare care apar si se cer a fi satisfacute, si in primul rand nevoia de socializare, nu sunt
altceva decat mijloace mai subtile, si uneori mai eficiente, de a atinge acest scop ultim.
Prezenta intr-un mediu extern care apare nu de putine ori ca ostil si lupta pentru
supravietuire, manifestata inclusiv ca lupta pentru intaietate, conduce la exprimarea acestei
conduite. Fie ca se prezinta in forma interspecifica fie intraspecifica, agresivitatea apare
intotdeauna atunci cand instinctele ori trebuintele sau interesele unor indivizi vin in conflict cu
ale altora.
Cauze naturale (biologic-instinctuale) si psiho-sociale. Cauzele profunde ale agresivitatii
au avut diverse incercari de explicare, diferiti autori aducand in atentia comunitatii stiintifice, si
nu numai, diferite posibile explicatii, diferite cauze. Principalele teorii se refera la rolul jucat de
instinctualitate (impulsul nativ), de frustrare (reactia la resimtirea unui prejudiciu) si teoria
invatarii sociale.
Din punctul de vedere al teoriei instinctualitatii, sustinuta de autori precum Sigmund
Freud sau Konrad Lorentz, agresivitatea este motivata in contextul manifestarii instinctelor de
supravietuire. Cauzele biologice ale agresivitatii sunt legate de mecanisme innascute, cerebrale si
hormonale. S-a demonstrat insa ca, atat la animale, cat si la om, agresivitatea nu poate avea o
determinare exclusiv biologica (hormonala sau cerebrala), ea producandu-se doar ca raspuns la
anumite conditii ambientale sau sociale.
Unii autori considera ca agresivitatea este strans legata de frustrare (John Dollard), de
insatisfactii resimtite ca profunde, determinate de blocarea unei conduite orientate spre un scop
important pentru individ, resimtit ca vital pentru existenta sa. In acest caz tinta agresivitatii
devine fie sursa frustrarii, fie o sursa similara (agresivitate redirectionata - displacement).
Intensitatea frustrarii poate varia in functie de intensitatea impulsului initial, de gradul de blocare
a conduitei orientate spre scop si de numarul de raspunsuri frustrante.
Nu orice frustrare conduce insa la agresiuni, dupa cum arata si Alfred Adler.
Manifestarea agresivitatii este mai probabila la subiectii sau grupurile care se simt injust tratate,
care au un statut coborat sau care se simt mai putin puternice. Invatarea rolului si experientele de
socializare, de asemenea, au si ele o importanta deosebita in agresivitate, diferentele intre barbati
si femei, destul de semnificative, fiind un bun exemplu in acest sens. Rolul invatarii in
agresivitate este demonstrat si prin experimentele realizate de Albert Bandura asupra
achizitionarii comportamentului agresiv, in care acesta arata ca prezenta unei manifestari
agresive observabile in apropierea subiectului duce la o crestere a agresivitatii subiectului.
Familia, scoala, grupul de prieteni, media si jocurile sunt tot atatia factori care pot
influenta invatarea agresivitatii. In procesul socializarii, prin recompensa sau penalizare ori prin
observare directa, copilul invata conduitele, atitudinile si valorile culturii sale, retinandu-le cu
precadere pe acelea pe care le poate observa mai des, mai aproape sau pe care le constata ca sunt
eficiente social. Astfel, agresivitatea putand aparea ca una din conduitele de maxima eficienta
sociala, probabilitatea interiorizarii si apoi a manifestarii acestui tip de conduita este mare. O
data invatata, intrata in obisnuinta, interiorizata, agresivitatea este intarita prin exercitare, ceea ce
implica aparitia unui cerc vicios: expunerea la modele agresive determina producerea unor
scheme agresive, care la randul lor determina cresterea agresivitatii si tendinta de a interpreta
interactiunea sociala intr-un mod agresiv (cu cat subiectul observa mai multa agresivitate in jur,
cu atat este mai agresiv si cu cat este mai agresiv, cu atat este mai susceptibil sa perceapa
agresivitate in jurul sau).
In anumite societati, in care agresivitatea este considerata ca o dovada de putere si
incurajata in anumite limite prin atitudinea pozitiva a comunitatilor fata de persoanele agresive,
aceasta atitudine a condus la un nivel crescut de manifestare a agresivitatii. In alte societati
manifestarea constanta a oprobiului comunitatii fata de orice fel de manifestare a agresivitatii a
determinat un nivel foarte redus al agresivitatii (P. Karli).
In acelasi timp nu putem sa nu tinem seama de interventia unui alt factor in agresivitate:
conditiile social istorice. Populatiile in care agresivitatea este redusa sunt in general populatii
izolate avand putine schimburi (sociale, economice etc) cu alte populatii.
Agresivitate in regnul animal In regnul animal, conduita agresiva intraspecifica are rolul
de a stabili si mentine organizarea sociala: marcarea si apararea teritoriului de intrusi, in vederea
asigurarii conditiilor de existenta, precum si stabilirea ierarhiei in cadrul grupului, ierarhie prin
care se stabileste intaietatea la hrana, adapost si reproducere. Acest tip de agresivitate are un rol
biologic pozitiv asigurand rezistenta si supravietuirea indivizilor cei mai vigurosi.Agresivitatea
intraspecifica este o constrangere naturala, in general controlata si limitata prin inhibitii
innascute, fiind indreptata spre intimidarea adversarului si nu spre distrugerea acestuia
(comportament agresiv ritualizat - K. Lorentz). Conduita agresiva interspecifica este legata in
special de obtinerea resurselor pentru supravietuire, respectiv de agresiunea reactiva, de aparare.
Agresivitatea modelata cultural La om, agresivitatea instinctuala este modelata cultural. Iar
aceasta modelare culturala are atat aspecte pozitive, in ceea ce priveste impiedicarea agresivitatii
prin norme sociale, legi sau porunci religioase, cat si aspecte negative, legate in special de
anumite forme specifice de agresivitate umana cum ar fi razboiul sau criminalitatea.
Desi in toate societatile agresivitatea este condamnata prin norme si reguli, controlarea ei apare
ca dificila pentru oameni, acestia fiind mai degraba tentati sa utilizeze cunostintele acumulate
pentru a perfectiona instrumentele folosite pentru agresiune.
Chiar in societatea umana un minim nivel al agresivitatii este inevitabil si necesar in
vederea stabilirii si mentinerii unei anumite ierarhii sociale. Fireste, nu vorbim aici despre
agresivitatea violenta, ci despre acea agresivitate privita ca dinamism al persoanei indreptat catre
inlaturarea dificultatilor in scopul afirmarii proprii.
Tipuri de agresivitate
Tipurile principale de agresiune sunt agresiunea reactiva si cea instrumentala.
 Agresiunea reactiva, directa, biologic adaptativa, este indreptata spre pedepsirea raului
provenit de la o alta persoana.
 Agresiunea instrumentala, indirecta, biologic nonadaptativa, este indreptata spre
producerea unor dezavantaje unei alte persoane pentru a atinge un anumit obiectiv.
In afara acestora mai putem identifica si alte tipuri de agresiune cum sunt:
 Agresiunea simbolica, verbala, se refera la producerea unui dezavantaj care nu include
prejudicii de natura fizica.
 Agresiunea fizica, implica producerea unor prejudicii de natura fizica asupra victimei:
raniri sau distrugere.
Agresiunea permisa se refera la raspunsul la agresiune, la agresiunea de aparare, fie ca este
vorba de actiunile militarilor in timp de razboi, fie de aplicarea pedepselor, in justitie sau in
interiorul unor diverse grupuri sociale guvernate de norme proprii (grupurile criminale).
Raspunsul la agresiune este influentat mai mult de perceperea (atribuirea) unei intentii
agresive sau potential agresive si de nivelul perceput al intentiei decat de agresarea in sine.
Intr-o tipologizare mai complexa, unii autori (Mitrofan, Zdrenghea, Butoi) iau in calcul mai
multe criterii de clasificare.
In functie de persoana care adopta conduita agresiva:
 agresivitatea tanarului si cea a adultului
 agresivitatea masculina si cea feminina
 agresivitatea individuala si ce a colectiva
 agresivitatea spontana si cea premeditata
In functie de mijloacele utilizate:
 agresivitatea fizica si cea verbala
 -agresivitatea directa asupra victimei si cea indirecta, prin intermediari
In functie de obiectivele urmarite:
 agresivitatea orientata spre obtinerea unor beneficii
 agresivitatea orientata spre ranirea sau distrugerea victimei ori unor
bunuri
In functie de forma de manifestare a agresivitatii:
 agresivitatea violenta si cea nonviolenta
 agresivitatea latenta si agresivitatea manifesta.
Consideratii finale:
Prin urmare, intr-o incercare de definire care sa cuprinda intr-o formula cat mai
completa intreaga complexitate a fenomenului agresivitatii, agresivitatea apare ca fiind intentia
de a cauza dezavantaje altora in vedere obtinerii unor avantaje personale (legat in mod direct de
selectia naturala) sau a unor compensatii pentru frustrarile percepute (legat indirect de selectia
naturala), pentru aceasta avandu-se in vedere orice mijloace. Termenii ce trebuie subliniati in
aceasta definitie sunt intentia si perceperea (intentiei, respectiv frustrarii) intrucat in lipsa
intentiei nu se poate vorbi de agresivitate, iar perceperea (si nu neaparat conditiile obiective) este
aceea care determina agresivitatea.

Bibliografie

Buneci, Petre, Butoi, Tudorel, Butoi, Ioana-Teodora, Sociologie Juridica

si devianta speciala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2001
Cosmovici, Andrei, Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996
Golu, Pantelimon, Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex Ponto,
Constanta, 2000
Mitrofan, Nicolae, Zdrenghea, Voicu, Butoi, Tudorel, Psihologie
Judiciara, Editura Sansa, Bucuresti, 2000
Sillamy, Norbert, Larrouse-Dictionar de Psihologie, Editura Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 1998