Slide 2

Agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care încă se caută o soluţie, studiul
ştiinţific al cauzelor violenţei, precum şi al mijloacelor de a reduce prevalenţa acestora fiind de o
importanţă majoră într-o lume caracterizată printr-o creştere a agresivităţii atât la nivelul
relaţiilor interpersonale, cât şi la nivelul celor internaţionale.
Formele cele mai fregvente și mai cunoscute ale comportamentului agresiv sunt delicvența și
infracționalitatea DAR,
Agresivitatea nu înseamnă întodeauna violenţă. Deşi de foare multe ori comportamente
agresive sunt confundate cu comportamentele violente, acestea prezintă diferenţe fundamentale.
Violenţa se exprimă prin dorinţa clară de a vătăma, de a face rău, însă acest lucru se poate face şi
fără agresivitate, fără ca iniţiatorul să dea dovadă de comportament agresiv. De exemplu,
otrăvirea unei persoane, este într-adevăr un act agresiv, dar nu implică violenţă. 

SLIDE 3

Agresivitatea nu este nici comportament antisocial, şi nu trebuie confundată sau identificată

întodeauna cu delincvenţa sau cu infracţionalitatea. Agresivitatea nu implică întotdeauna un
caracter antisocial. De exemplu luptătorul de arte marţiale, în ring, poate avea un comportament
agresiv. Totuşi, în acest caz, deși există agresivitate, chiar explicită, nu putem vorbi de
comportament antisocial. De asemenea, nici situaţia inversă nu este întotdeauna valabilă; nu
orice comportament infracţional, sau antisocial poate fi însoţit de agresivitate.

Agresivitatea nu este întotdeauna îndreptată în afara subiectului. Există situaţii când

comportamentul agresiv se îndreaptă asupra subiectului însuşi, în acest caz vorbind de
comportament auto - agresiv. Dar şi aici se face distincţia între actele auto agresive grave
precum sinuciderea sau auto mutilarea, şi alte comportamente auto agresive uşoare, care pot
afecta sănătatea, însă nu într-o manieră aşa evidentă. În acest ultim caz putem vorbi de fumat,
alcool, droguri, etc

Slide 4

Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă,
ostilitate, punerea în primejdie sau chiar distrugerea obiectului ei. Agresivitatea se găseşte şi la
animale dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană sau al teritoriului, dar la om poate căpăta
și o tendinţa competitivă.
SLIDE 5
Agresivitatea este definită ca acel comportament intenționat pentru a răni sau a distruge și este
orientat către un individ, un obiect sau propria personă.
Există mai multe tipuri de agresivitate printre care verbală, emoțională și fizică.
Sursele agresivității:
- furia
- manifestarea dominației
- poate apărea și ca răspuns al fricii
- Frustrarea
- Atacul sau provocarea directa (verbala sau fizica)
- Durerea
- Caldura
- Aglomeratia

Dar aceasta este o perspectivă mai restrânsă, deoarece agresivitatea poate proveni dintr-o
combinație mai mare de factori biologici și mediul social, familial și cultural.
Voi prezenta în contimuare câteva teorii care au încercat de-a lungul timpului să explice
comportamentul agresiv.

SLIDE 6
Teoria biologică (Freud)
Printre primii susținători ai acestei teorii se află Freud care considera că agresivitatea este
înăscută, este un instinct pur și era văzută într-un mod negativ.
Întradevăr, studiile efectuate pe gemeni arată că dacă un frate are o predispoziție violentă și
celălalt va avea la fel.
Iar din punct de vedere neurologic, zona din creier responsabilă de agresivitate pare a fi sistemul
limbic și agresivitatea a fost asociată cu activitatea scăzută din lobii frontali, aceștia având un rol
vital în controlul impulsurilor.
Agresivitatea poate fi influențată și de biochimie, mai exact de hormoni ca testosteron,
glucocorticoizi, feromioni.
Această teorie a fost intens dezbătută și s-a constatat că agresivitatea nu este determinată doar de
factorii biologici, dar și de factorii psihologici și culturali care joacă de asemenea un rol
important.
SLIDE 7
Teoria frustrae-agresivitate (Miller și Dollard)
Această teorie propune că agresivitatea este rezultatul blocării sau contracarării eforturilor
unei persoane de a atinge un obiectiv.
Conform acestei teorii, frustrarea ar fi emoția care apare atunci când ceva ce am planificat nu
este îndeplinit. Agresivitatea este definită ca un act al cărui obiectiv este de a dăuna unui alt
organism, fie fizic, fie emoțional. Când ceva ne provoacă frustrare, corpul nostru are nevoia să-l
elibereze sau să rezolve ceea ce l-a provocat. Cu toate acestea, dacă acest lucru nu este posibil,
ajunge să fie eliberat prin alte mijloace, agresivitatea fiind una dintre ele. Această agresivitate
este descărcată asupra unei persoane sau a unui obiect.
Principiile acestei teorii sunt modificate mai târziu iar ipoteza inițială este schimbată
recunoscând că mulți oameni au învățat să răspundă frustrărilor lor într-un mod neagresiv. De
atunci încolo s-a propus că frustrările generează diferite înclinații sau reacții, printre care
folosirea agresivității ca răspuns ar fi doar una dintre reacțiile posibile. 

În acest fel, asocierea rigidă dintre frustrare și agresiune a fost depășită. Deci, dacă agresivitatea
nu a fost întotdeauna comportamentul care a venit după frustrare, a apărut și ideea că agresiunea
nu ar putea fi cauzată de frustrare, ci de alți factori precum frica sau nevoia de a lupta. Acest
lucru ar putea explica situații în care apare agresivitatea fără a fi existat o situație de frustrare.
SLIDE 8
Teorii Comportamentiste (Albert Bondura)
Aceste teorii susțin că agresivitatea este un comportament dobândit prin învățare. Se poate învăța
prin acordarea de recompese sau pedepse sau prin imitarea unor modele din mediul familial sau
social.
De exemplu, părinții copiilor violenți sau ai celor abuzați provin de foarte multe ori din familii în
care s-a utilizat pedeapsa fizică.
În mediile sociale în care metodele de conduită agresivă sunt acceptate, admirate, valorizate,
agresivitatea se transmite foarte ușor noilor generații.
Cercetările au demonstrat că sunt mai predispuse la agresivitate persoanele irascibile, extrem de
competitive, cele care sunt supuse la atacuri fizice sau verbale sau care suferă durere fizică sau
morală.
SLIDE 9
Dacă combinăm toți acești factori biologici și îi asociem cu o persoană cu un temperament și cu
experințe din trecut favorabile pentru exprimarea agresivității, vom putea observa că
agresivitatea are rădăcini multiple.
Pentru a încheia prezentarea într-un mod mai optimist am vrut să pun în perspectivă care ar fi
manifestarea opusă a agresivității? _ Altruismul!
Altruismul este principiul sau practica de preocupare pentru bunăstarea altora. Este
o virtute tradițională în multe culturi și un aspect de bază al diverselor tradiții religioase.
Altruismul este opusul egoismului.
Egoismul (opusul altruismului) este ceea ce alimentează conflictul care de foarte multe ori se
poate manifesta agresiv. Conflictul este incompatibilitatea percepută a unor acțiuni, scopuri sau
idei.
SLIDE 10
Aceasta poate lua forma unei lupte între două națiuni care se luptă pentru teritorii sau grupări
politice care se luptă pentru ideologii culturale sau religioase diferite. Părțile participante în
conflict, urmăresc de obicei interesele proprii pe termen scurt și de cele mai multe ori au un efect
negativ asupra grupurilor pe care le reprezintă și pe termen lung chiar și asupra lor. La o scară
mai mare putem observa cum aceste comportamente egoiste pot avea un impact asupra lumii și
asupra noastră, ca atunci când acțiunile unor lideri politici duc la poluarea sau distrugerea
mediului înconjurător. Atunci când interesele personale devin mai importante decât interesele
comune observăm cum cei din jur se transformă în rivali iar acest lucru ne duce la problema
conflictelor dintre grupuri. Deci, atâta timp cât vor exista interesele personale, vor exista și
conflictele care se vor manifesta prin agresivitate. Aria cea mai optimistă de cercetare în
psihologie rămâne cooperarea. Dacă lăcomia și interesele personale pot distruge lumea, atunci
cooperarea ar putea să o salveze.