Delimitări conceptuale

1. Agresivitate
2. Agresiune (Agresor, Victimă)
3. Violenţă
4. Bullying
5. Abuz
 Agresivitatea
Termenul de agresivitate provine din latinescul aggresio (atac) şi
poate fi definit astfel:
- orice act care are ca intenţie producerea unui prejudiciu ţintei vizate
(R. A. Baron);
- secvenţă comportamentală a cărei finalitate este lezarea persoanei
împotriva căreia este îndreptată (L. Berkowitz );
- pulsiune unitară şi independentă, proiecţie a instinctului de moarte
sau distrugere (S. Freud);
- manifestare a dorinţei de putere asupra altuia şi afirmare de sine (A.
Adler);
- regresiune ce pulverizează esenţa axiologică a omului (E. Pamfil)
 Agresiune

• I. Dollard, L. Doob, Miller, Mowrer şi Sears, definesc agresiunea ca

fiind “o anumită secvenţă de comportament al cărui răspuns ţintă este
vătămarea persoanei spre care este îndreptată acţiunea”.
• Behavioriştii consideră agresiunea ca fiind orice comportament care
răneşte sau aduce prejudicii altuia;
• Pentru neobehaviorişti agresiunea este o intenţie de a răni sau de a
aduce un prejudiciu altuia;
• La cognitivişti, un comportament este considerat agresiv numai dacă
este în acelaşi timp intenţional şi reprezintă o violare a normei care
guvernează situaţia în care se produce;
●Freud o defineşte ca şi comportament spontan izvorât dintr-o pulsiune
unitară şi fundamentală care îşi are rădăcinile în sfera biologică şi a
cărei energie trebuie imperativ descărcată.

Agresor - este orice persoană care organizează sau săvârşeşete o

agresiune
Victima – este orice persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a
vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite
săvârșite de altcineva
 Violenţa
Se referă la un act agresiv care în desfăşurare îmbracă forma
utilizării forţei, a constrângerii fizice. A. Lalande (V.T.
Dragomirescu,1990) definea violenţa ca o utilizare ilegitimă şi ilegală a
forţei, iar Lafon (V.T. Dragomirescu,1990) vedea violenţa ca forţă care
se utilizează împotriva regulii, a legii sau a dreptului.
În sens larg, violenţa este definită ca utilizare a forţei şi a
constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială în scopul
impunerii voinţei, prin forţă, asupra altora.
Violenţa are loc atunci când cuvintele sau faptele unei persoane sperie,
provoacă durere şi suferinţă altei persoane. De asemenea, atunci când
cineva ameninţă că va lovi sau va face rău altcuiva.
Ştiai că…?

• Fiecare copil are dreptul să trăiască într-o lume fără violenţă.

• În 1989, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la
drepturile copilului, care interzice aplicarea oricărei forme de violenţă
împotriva copilului. Conform acestei Convenţii, copil este orice
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
• Există mai multe tipuri de violenţă:
- emoţională
- fizică
- sexuală
 1. Violenţa emoţională:

Violenţa emoţională are loc atunci când un copil este numit cu cuvinte jignitoare, poreclit,
ameninţat, intimidat, izolat sau atunci când nevoile copilului sunt ignorate.
Unele acţiuni sau cuvinte ale altor oameni îţi pot provoca durere emoţională.
Acest lucru se întâmplă atunci când cineva:
• strigă la tine;
• te porecleşte sau te numeşte cu alte cuvinte urâte;
• îţi spune că nu eşti bun(ă) de nimic;
• te imită într-un mod urât sau îţi arată gesturi indecente;
• te ignoră sau te respinge.
 2. Violenţa fizică:

Uneori, maturii sau alţi copii te fac să simţi durere fizică. Acest lucru se întâmplă atunci
când cineva:
• te loveşte cu palma, cureaua, varga sau cu alte obiecte;
• te trage de urechi sau de păr;
• te zgârie, te pişcă;
• te împinge sau te îmbrânceşte.
Violenţa fizică este atunci când un copil este supus unor acţiuni care îi provoacă durere
fizică.
În special, la vârsta adolescenţei, mulţi copii încearcă să rezolve conflictele cu pumnii.
Alţii inventează porecle urâte şi îşi tachinează, astfel, colegii. Se întâmplă adesea, ca un
grup mai mare de copii, având un lider, să-şi aleagă o victimă care să devină ţinta atacurilor.
 3.Violenţa sexuală

Violenţa sexuală are loc atunci când un copil este atins sau sărutat într-un mod
care-i provoacă neplăcere şi dezgust, este impus să-şi demonstreze părţile intime ale
corpului, să privească sau să atingă părţile intime* ale corpului altei persoane.
Părţile intime ale corpului sunt cele pe care noi, de obicei, le ascundem de ochii
altor oameni (excepţie făcând medicii, în timpul examenelor de sănătate).
Este important să ştiţi că, uneori, abuzatorul sexual poate fi o persoană cunoscută
sau străină, care nu ne bate şi nu ne jigneşte. Dimpotrivă, aceasta este foarte drăguţă,
ne câştigă încrederea prin cuvinte frumoase, încearcă să ne atingă, ne oferă cadouri şi
ne invită acasă, unde recurge la acţiuni cu caracter sexual.
Toate aceste acţiuni sunt violenţă. Din păcate, ele se pot întâmpla oricui şi oriunde:
acasă, la şcoală, în stradă, în transportul public, chiar şi în internet.
 Bullying-ul
Termenul de „bullying” vine de la englezescul „bully”, care înseamnă
bătăuș, huligan.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei
caracteristici:
• intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
• repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
• dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca
fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.
Termenul „bullying” s-ar traduce prin „intimidare”, dar nu se rezumă
doar la asta, pornește de la simpla necăjire, etichetare, batjocură, răspândire
de zvonuri până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit
mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de
vârstă etc., iar copii îl învață de la adulți, copii mai mari, televizor.
 Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere
și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.

Cuvântul „bullying” poate fi asociat cu termenii de intimidare,

terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict
bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga
puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în

mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau
psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele
acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea socială.
 Abuzul

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abuzul

reprezintă orice formă de maltratare fizică şi / sau psihică,
abuz sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în
scopuri comerciale sau orice alt tip de exploatare care poate
cauza daune efective sau potenţiale pentru sănătatea,
supravieţuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului în
contextul unei relaţii de responsabilitate, încredere sau
autoritate.
 Forme de abuz

1. Abuz emoţional – acţionare psihică asupra copilului, unică sau repetată,

atitudine neglijentă sau ostilă, alte comportamente ale părinţilor sau îngrijitorilor
care provoacă copilului deformări ale autoaprecierii, pierderea încrederii în sine şi
care complică procesul de dezvoltare şi socializare a copilului.
Mai frecvent sunt întîlnite următoarele forme de abuz emoţional: rejectarea
(respingerea), izolarea, terorizarea, coruperea, ignorarea.
Altfel spus, abuzul emoţional înseamnă să fii ameninţat, să participi la violenţă
între persoanele dragi ţie, să râdă alţi copii de tine din cauza aspectului tău fizic, a
religiei, a etniei, a problemelor medicale
2. Neglijarea – incapacitate cronică a părintelui / îngrijitorului de a-i satisface copilului nevoile de bază,
precum nevoia de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, îngrijire medicală, oportunităţi educaţionale, protecţie şi
supraveghere. Altfel spus, neglijarea înseamnă să nu fii hrănit suficient, să nu ai haine adecvate
anotimpului, să nu fii îngrijit corespunzător sau să nu fii consultat de un medic atunci când te confrunţi cu
probleme de sănătate.
Cele mai grave forme de neglijare sunt: Neasigurarea alimentaţiei adecvate nevoilor de dezvoltare ale
copilului
- Neasigurarea îmbrăcămintei adecvate
- Dezinteresul faţă de starea de sănătate a copilului
- Locuinţă cu spaţiu şi igienă necorespunzătoare
- Supraveghere insuficientă
- Lipsă de preocupare pentru educaţia copilului
- Privarea copilului de afecţiune
- Abandonul copilului.
3. Abuz fizic – agresarea copilului în mod deliberat de către adultul în grija căruia se
află el, sau de orişicare altă persoană, provocarea de leziuni sau otrăvirea copilului.
Cel mai des, abuzul fizic presupune:
Bătăi cu mîna sau cu un obiect (furtun, cablu, vargă) aplicate pe oricare parte a corpului
Scuturarea copilului
Punerea copilului în genunchi
Legarea copilului, scuturarea sau lovirea lui de obiecte
Trasul de păr şi de urechi
Provocarea arsurilor sau otrăvirea
Expunerea la munci grele, care depăşesc capacităţile fizice ale copilului
4. Abuz sexual – antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a produce
plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi
dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere. Altfel
spus, abuzul sexual înseamnă să fii atins într-un mod care nu îţi place, să fii forţat să
priveşti imagini sau filme cu tentă sexuală, să fii forţat să întreţii relaţii sexuale.
 Cum poate fi prevenit abuzul sexual? Un copil nu este niciodată vinovat pentru abuzul la care este
supus, însă există câteva modalităţi în care putem preveni astfel de situaţii:
- Învaţă faptul că propriul corp îţi aparţine şi nimeni nu are dreptul să îl atingă fără acordul tău;
- atunci când un adult îţi cere să manifeşti anumite comportamente cu caracter sexual (săruturi, mângâieri,
atingeri), apune "NU!" şi anunţă o persoană adultă de încredere;
- nu vorbi cu persoanele necunoscute şi nu le urma dacă îţi cer acest lucru;
- învaţă diferenţa dintre un secret bun (surpriză) şi unul rău (ceva ce ţinem pentru noi, dar ştim că este
greşit şi ne face să ne simţim inconfortabil);
Ştiaţi că…..
În Romania, protecţia copilului este reglementată prin Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, republicată. Este bine să fii informat şi să îţi cunoşti drepturile!
De asemena, într-o situaţie de abuz, instituţia în măsură să intervină este Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului de pe raza judeţului în care domiciliezi.
Dacă nu doreşti să te adresezi direct instituţiilor, sună la telefonul Copilului 116111 (număr apelabil din
reţelele Telekom, gratuit!)