MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA


UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA 
 FACULTATEA

ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
 CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE

EDUCAȚIEI

Disciplina: Psihologia Pedagogică

- Ghid -
de comunicare eficientă profesor-elev

Verificat: Gribincea Zinaida ,

conf. univ.

Elaborat: Grădinaru Camelia,

studentă anul III, specialitatea Psihologie

Chișinău 2019
 Comunicarea umana este un ansamblu de activitati in cadrul caruia comunicarea prin
limbaj este doar una dintre componente, e drept, cea mai importanta prin complexitatea ei.
Termenul comunicare poate avea mai multe acceptiuni cum sunt cele de transmitere, prezentare,
instiintare, impartasire ( a unor sentimente, stari de spirit, etc.), aducere la cunostinta, schimb de
idei. etc
Comunicarea este definita ca fiind ansamblul proceselor prin care se efectueaza schimbul
de informatii intre persoane aflate intr-o situatie sociala data.
Una dintre formele de comunicare este cea de tip didactic, activitate care nu se rezuma insa
doar la transmiterea unui mesaj, ci are un caracter deosebit complex prin multitudinea de atiuni pe
care le incumba.
La o privire superficiala, comunicarea didactica ar putea insemna doar predare de
cunostinte, dar activitatea desfasurata in clasa este un act de comunicare mult mai complex, avand
un caracter specific, anume cel didactic si urmarind un anume scop: afectarea personalitatii
elevului,transformarea lui.
Intre competentele de care trebuie sa dispuna un cadru didactic cea de comunicare este una
esentiala, caci aproape intreaga activitrate didactica se bazeaza pe comunicare, fie ea verbala,
scrisa sau nonverbala.
Comunicarea didactica are drept obiectiv transmiterea de informatii si se caracterizeaza
prin urmatoarele trasaturi:
* e structurata pe enumite principii,
* urmareste atingerea anumitor obiective
* se foloseste de strategii de lucru specifice,
* se finalizeaza cu un anumit demers evaluativ.
Pentru a deveni eficienta, comunicarea, si mai ales cea de tip didactic, trebuie sa fie
adaptata la specificul temei si la particularitatile de varsta, trebuie sa utilizeze un limbaj adecvat
si sa depaseasca situatiile inhibitive, dar si sa se desfasoare intr-un spatiu securizat, spatiu care sa-
i ofere elevului siguranta ca activitatea este una care se bazeaza pe principii respectate, in egala
masura, de ambii parteneri.
Uneori activitatea scolara nu se poate desfasura la parametrii optimi din cauza unor surse
de distorsiune, surse care mai sunt numite si bariere sau blocaje in comunicare.
Barierele sunt obstacole ce se interpun in calea realizarii unei comunicari eficiente. Acestea pot
produce efecte nedorite sau pot crea chiar blocaje in procesul comunicarii.
Dintre sursele de distorsiune amintim urmatoarele categorii:
a. surse de distorsiune care au in vedere mediul ambiental,
b. surse ce tin de organizarea defectuoasa a muncii,
c. surse care au in vedere incongruenta rol – cadru - moment,
d. surse ce evidentiaza insuficienta indicilor nonverbali la unele cadre didactice,
e. surse ce tin de incongruente psihologice generale.
Sunt considerate drept bariere in comunicarea eficienta urmatoarele modalitati
comportamentale:
* tendinta de a judeca, de a aproba sau de a nu fi de acord cu parerile interlocutorului, adica
evaluarea negativa a celeilalte persoane.Comunicarea poate fi stanjenita de folosirea unor etichete
de genul: Esti un naiv ca ai facut asta
* oferirea de solutii, fie direct prin sfaturile date, fie indirect prin prin folosirea intrebarilor in mod
agresiv sau cu o nota evaluativa.
* recurgerea la ordine este un mesaj care are ca efect aparitia reactiilor pasive sau agresive si
conduce la scaderea stimei de sine la persoana careia ii sunt adresate ordinele.
* folosirea amenintarilor este o modalitate prin care se transmite mesajul ca daca solutiile propuse
nu sunt transpuse in practica persoana va suporta consecinte negative.
* moralizarea este o alta manieraa neadecvata de comunicare ce include adesea formulari de tipul
: ar trebui, e necesar sa etc.
* evitatrea abordarii unor problemre importante prin formulari de tipul : mai bine sa vorbim despre
…
* incercarea de a rezolva problema comunicarii prin impunerea unor argumente logice proprii fara
a tine cont de factorii emotionali implicati: uite cum stau lucrurile
REGULILE COMUNICARII DIDACTICE EFICIENTE SUNT:
 sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;
 sa observi adica sa te intereseze ceea ce se intâmpla in cadrul situatiei de comunicare si sa
intelegi starea receptorilor;
 sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;
 sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul
comunicarii;
 sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.
PENTRU A FI EFICACE, COMUNICARII DIDACTICE I SE CER ANUMITE
CARACTERISTICI:
1. Ale profesorului:
 claritatea mesajelor
 precizia acestora
 utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor
 utilizarea unui limbaj corect
  structurarea logica a mesajelor transmise
 prezentarea interesanta a continutului instruirii
 asigurarea unui climat adecvat comunicarii
2. Ale elevilor:
 sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea recepta si intelege mesajul profesorului);
 sa posede cunostintele anterioare necesare invatarii ce urmeaza;
 sa fie motivati pentru a invata ( in general si la un anumit obiect studiu, in particular);
 sa cunoasca limbajele utilizate (de profesor sau de calculator )

Pentru o comunicare eficientă trebuie să ţinem seama de câteva reguli simple şi anume:
dorinţa de a înţelege şi a asculta, să ştii să asculţi, disponibilitate, implicare, discernământ şi
obiectivitate în evaluarea comportamentelor elevilor, onestitate, bunăvoinţă, încredere reciprocă,
respect reciproc, flexibilitate în gândire, toleranţă, complementaritate, sentimentul de dăruire,
găsirea unui limbaj comun, altruism, interese comune, preocupări comune, cooperare, curaj,
îndrăzneală, să dai celuilalt putere, simţul umorului.
Un profesor bun trebuie să ştie calea pe care s-o aleagă pentru ca relaţia profesor-elev să
fie cât mai eficientă. Profesorul trebuie să-i dea încredere elevului în forţele sale, să prindă curaj,
să-l facă să se implice în relaţia de comunicare, să reuşească să-l antreneze intr-o discuţie
constructivă. E necesar ca elevilor să li se transmită acea sete de cunoaştere, acea disponibilitate
şi flexibilitate în gândire, dorinţa de comunicare. Profesorul trebuie să ţină seama de opiniile
elevilor, de dorinţele acestora, de personalitatea fiecăruia în parte. Elevii trebuie consideraţi nişte
persoane responsabile, cărora li se acordă un anumit credit.
În relaţia profesor-elev trebuie avut în vedere, nu în ultimul rând, şi personalitatea elevilor.
Desigur, comportarea profesorului în clasă este condiţionată, în mare măsură, şi de atmosfera
existentă, de comportarea elevilor. Contează, totodată, şi opiniile, valorile, atitudinile şi
caracteristicile personale ale profesorului. De exemplu: nu este totuna dacă este sever sau nu,
îngăduitor sau drastic cu elevii, flexibil sau rigid în raport cu aceştia, tolerant sau nu. Astfel spus,
exercitarea rolului depinde de structura, personalitatea şi particularităţile psihice ale purtătorului
acestora. Ca dovadă, fiecare profesor personifică rolul într-o manieră originală şi ajunge în cele
din urmă la un stil propriu în actul comunicării educaţionale.
Relaţia profesor-elev este reciprocă. Fiecare transmite mesaje-semnale, fiecare le percepe
diferit dar se influenţează reciproc. Anumite cerinţe influenţează personalitatea fiecăruia putând
deveni, cu timpul, constante ale personalităţii.
Aşa cum spunea Jean Jaures, „Nu putem preda altora ceea ce vrem, ceea ce ştim sau ceea
ce credem că ştim; nu predăm şi nu putem preda decât ceea ce suntem”.
 Bibliografie
1. Cerghit Ioan – Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi
strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;
2. Cristea Sorin – Dicţionar de pedagogie, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2000;
3. Hameline Daniel - Profesori şi elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1978;
4. Sălăvăstru Dorina – Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004;
5. Stan Emil - Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora, Bucureşti, 1999;
6. Truţa Elena, Mardar Sorina - Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje, Editura
Aramis, Bucureşti, 2005;