ANTON LENUTA II.

METODE DE INVESTIGARE A PERSONALITATII

METODELE PSIHOLOGIEI SCOLARE: 1. Cercetarea psihologic stiintific 2. Conceptul de metod; specificul metodelor psihologiei scolare; 3. Clasificarea metodelor; 4. Principalele metode ale psihologiei scolare: a) Observatia b) Experimentul c) Convorbirea d) Ancheta psihologic e) Metoda biografic f) Metoda analizei produselor activittii g) Metodele psihometrice 1. Cercetarea psihologic stiintific Complexitatea cerintelor sociale fat de scoal impun cadrului didactic, ca profilul su, centrat pe transmiterea de informatii s se completeze cu cel de investigator, cercettor al fenomenelor psiho-educationale, conditie a optimizrii rezultatelor din nvtmnt si a competentei profesionale.Fenomenele psiho-educationale au att o determinare obiectiv (ideal, scop, obiective educationale) ct si una subiectiv prin fortele care actioneaz n cadrul lor (cadru didactic, elev, grup, clas), motiv pentru care ptrunderea n universul psihic al elevului trebuie realizat stiintific. Cea mai mare dificultate ntmpinat de profesorul-cercettor provine din necunoasterea metodologiei cercetrii.

Orice cercetare stiintific n psihologie presupune parcurgerea urmtoarelor etape:

precizarea scopului cercetrii n functie de care se alege tema;Principalele

criterii n baza crora se alege tema sunt: dobndirea unei experiente personale care este considerat de ctre cel n cauz c prezint larg interes; dinamica evolutiei unui fenomen, proces, nsusire psihic (ex. spiritul de observatie la scolarul mic), remedierea unor deficiente comportamentale (de ex. corectarea si dezvoltarea limbajului scris la elevii din nvtmntul primar);

informarea bibliografic: tehnica documentrii;Succesul depinde de calitatea

listei bibliografice care trebuie s cuprind lucrri reprezentative pentru domeniul investigat. Dac se realizeaz prin efort propriu, cercettorul poate fi ajutat de catalogul pe materii si catalogul alfabetic care pot fi consultate la bibliotecile universitare, municipale, judetene.Se recomand ca pe lista bibliografic s fie incluse monografiile, articolele din revistele de specialitate. Apoi se studiaz bibliografia.Tehnica documentrii este complex, n cadrul acesteia dou operatii fiind indispensabile: citirea si consemnarea celor citite n fise, care sunt de mai multe tipuri: analitice (citate, comentariile noastre) si sintetice (contin cte o idee din lucrarea citita).

formularea ipotezei (hypo-sub, thetis-asezare, pozitie: supozitie, presupunere)este un enunt care cuprinde concomitent ntrebarea si raspunsul probabil, cercetarea urmnd sa se pronunte asupra corectitudinii lor si daca se valideaza sa fie transformate n idee generalizatoare. Avansarea ipotezei este un moment creator care depinde de pregatirea teoretica si de o serie de factori psihologici ai personalitatii cercetatorului (creativitate, spontaneitate, tenacitate).De exemplu, una din preocuparile scolii contemporane priveste aptitudine profesionale n raport cu orgnizarea sistemului de nvatamnt. Se stie ca unele aptitudini se manifesta la vrste mai timpurii, altele mult mai trziu. Una din ipoteze poate porni de la ntrebarea care este , ct mai reprezentativ vrsta minima sau vrsta medie sau vrsta maxima a aparitiei aptitudinilor. Aceasta ntrebare, care urmareste aflarea unei vrste specifice pentru o aptitudine sau pentru mai multe declanseaza initierea unei cercetari psihologice sau psihopedagogice.

metodica cercetarii cuprinde: metodele pentru recoltarea faptelor, demersul

logic ( inductiv, deductiv), esantionul (clasele, numarul de elevi, sexul, vrsta, mediul de provenienta) si n unele cazuri esantionul de control (martor).Tendinta utilizarii unilaterale a unei singure metode ca si convingerea ca unele sunt infailibile trebuie evitate. Cu toate ca observarea si experiementul sunt

modalitati fundamentale de investigare a personalitatii, cercetarea ramne incompleta daca nu se apeleaza si la convorbire, chestionar, studiul produselor activitatii, al documentlor scolare, anamneza, fiecare furniznd date specifice asupra unor aspecte ale evenimentului cercetat.

prelucrarea, analiza si interpretarea datelor se poate face att prin operatii

de analiza, sinteza, comparatii, rationamente ct si prin metode statistice pentru calcularea valorilor centrale (media aritmetica, mediana), valori care exprima abateri fata de tendinta centrala (abaterea centrala, abaterea standard).

redactarea lucrarii-structura si dimendiunea sunt n functie de subiect. De regula

se porneste de la motivarea alegerii temei, rezumarea cercetarilor precedente asupra problemei. Urmeaza partea experimentala n care se avanseaza ipoteze, se prezinta metodica cercetarii, interpretarea faptelor, formularea concluziilor. Se anexeaza materiale ilustrative, listele bibliografice utilizate;

valorificarea cercetarii-n plan subiectiv cercetatorul este mult mai edificat, iar
n plan socioprofesional, lucrarea poate ntruni calitatile unei surse de referinta. 2. Conceptul de metoda; specificul metodelor psihologiei scolare Provenind din grecescul methodos (care nseamna cale, drum catre ceva), metoda este definita n psihologia romneasca de P.Golu ca reprezentnd acea mbinare si organizare de concepte, modele ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijloceste trecerea, ridicarea treptata de la problema de cercetare, enuntata n plan teoretic la reconstructia ei -observationala, experimentala, actionala n vederea corectarii, optimizarii, potentarii, restructurarii unui sector sau altul al practicii sociale.Psihologia scolara utilizeaza un ansamblu de metode de cercetare si investigare comune si altor discipline psihopedagogice, dar, n cadrul acesteia distingndu-se prin anumite particularitati specifice si modalitati de aplicare si utilizare a lor, n scopul cunoasterii personalitatii elevilor. Faptul ca subiectul cercetat l reprezinta copilul, elevul si nu adultul, ca activitatile studiate sunt cele de nvatare didactica sau sociala si nu activitati de munca productiva atrage dupa sine individualizarea metodelor. Astfel, observatia din psihologia generala devine observatie psihopedagogica n psihologia scolara. Alaturi de metodele mprumutate si adaptate necesitatilor specifice, psihologia scolara si elaboreaza nsa si propriile ei metode cu o fizionomie distincta si aplicabile doar n investigarea si cunoasterea elevilor.

3. Clasificarea metodelor Metodele psihologiei au un caracter instrumental, de interventie, informare, interpretare si actiune. Ele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:1.dupa caracterul lor: obiective si subiective;2.dupa specificul relatiilor investigate: calitative si cantitative;3. dupa natura relatiei cercetator-subiect: directe si indirecte;4. dupa scopul lor: metode de recoltare a informatiilor, metode de prelucrare si interpretare a acestora, metode de investigatie intensiva si extensiva, metode de diagnoza si prognoza, metode de cercetare si metode aplicative (psihoeducationale, psihoterapeutice);5. dupa caracterul stiintific: metode intuitive, empirice si metode stiintifice.Metodele sunt ghidate de conceptia generala a cercetatorului, de principiile teoretico-stiintifice de la care acesta porneste, reunite sub denumirea de metodologia cercetarii. 4. Principalele metode ale psihologiei scolare sunt: a) Observatia b) Experimentul c) Convorbirea d) Ancheta psihologica e) Metoda biografica f) Metoda analizei produselor activitatii g) Metodele psihometrice a) Observatia Observatia ca metoda de cercetare psihologica, consta n urmarirea intentionata si nregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si al contextului situational al comportamentului.Principalele probleme pe care le ridica observatia n fata psihologului sunt: 1. ce observam ? (continutul observatiei); 2. care sunt formele observatiei?; 3. de ce anume depinde calitatea observatiei?; 4. care sunt conditiile unei bune observatii?; 5. cum pot fi combatute unele obstacole ce apar n calea observatiei?;

6. care sunt limitele si avantajele observatiei? 1. Continuturile observatiei sunt reprezentate de simptomatica stabila, adica trasaturile bio-constitutionale ale individului (naltimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinta craniana) ca si trasaturile fizionomice precum si de simptomatica labila, adica multitudinea comportamentelor si conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbala, cea motorie, mnezica, inteligenta ca si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale. 2. Formele observatiei pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii: a) orientarea actului observational: observatia si autoobservatia; b) prezenta sau absenta intentiei de a observa: observatia ocazionala, observatia sistematica; c) prezenta sau absenta observatorului: observatia directa, observatia indirecta sau mediata, cu observator uitat, ignorat, cu observator ascuns; d) implicarea sau nonimplicarea observatorului: observatia pasiva, observatia participativa; e) durata observarii: continua sau discontinua; f) obiectivele urmarite: integrala sau selectiva. 3. Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale observatorului: capacitea de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul, de gradul sau de sugestionabilitate precum si de anumite caracteristici ale perceptiei umane: selectivitatea ei, categorizarea spontana si structuranta a cmpului de observatie sau pur si simplu factorii sociali ai perceptiei care o modeleaza si o deformeaza. 4. Conditiile unei bune observatii sunt: a) stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului urmarit; b) selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor simijloacelor necesare; c) elaborarea unui plan riguros de observatie, d) consemnarea imediata a celor observate ntr-un protocol de observatie; e) efectuarea unui numar optim de observatii; f) utilizarea grilelor de observatie. 5. Combaterea obstacolelor aparute n calea observatiei vizeaza observarea unuia si aceluiasi fapt de catre mai multi observatori si apoi analiza comparativa a protocoalelor de observatie elaborate, realizarea ct mai multor observatii de catre unul si acelasi observator pe baza unor grile de observatie.

6. Unul dintre avantajele observatiei este ca permite surprinderea menifestarilor comportamentale ale individului n conditiile lui obisnuite de viata si activitate, oferind mai ales date de ordin calitativ. n schimb, un dezavantaj al ei l constituie faptul ca observatorul trebuie sa astepte intrarea n functiune a fenomenului studiat. 2. Experimentul Dupa Greenwood, 1945, experimentul consta n testarea ipotezelor cauzale prin integrarea unor situatii contrastante controlate.Leon Festinger arata ca experimentul consta n masurarea efectelor manipularii unei variabile independente asupra variabilei dependente ntr-o situatie n care actiunea altor factori este redusa la minimum. Variabilele dependente sunt cele care fac obiectul observatiei, cele carora cercetatorul le va studia variatia n cursul experimentului. De exemplu numarul de cuvinte reamintite dupa citirea unei liste de cuvinte, timpul n care se parcurge un test, numarul de erori ntr-o proba reprezinta variabile dependente. Variabilele independente nu depind de nici o alta variabila, ele fiind legate de decizia experiemntatorului, care n mod deliberat le-a introdus n experiment.Cele mai raspndite tipuri de experimente sunt:a) Experimentul de laborator b) Experimentul natural c) Experimentul psiho-pedagogic a)Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din atmosfera lui obisnuita de viata si activitate si introducerea ntr-o ambianta artificiala anume creata (camere special amenajate, aparatura de laborator, conditii si programe de desfasurare a experiementelor bine determinate, deseori obligatorii. b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii declansatoare ntr-un cadru obisnuit, familiar de existenta si activitate a individului. c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de doua feluri: 1) constatativ (urmareste fotografierea, consemnarea situatiei existente la un anumit moment dat) si 2) formativ (tinteste spre introducerea n grupul cercetat a unor factori de progres, n vederea schimbarii comportamentului, schimbare constatata prin compararea situatiei initiale cu cea finala. Daca intentionam sa verficam superioritatea unui procedea didactic, predam la o clasa folosind noul procedeu si la o alta modelul

traditional. Comparnd performantele elevilor nainte de introducerea noului procedeu cu cele obtinute dupa folosirea lui si mai ales cu cele de la o alta clasa la care s-a procedat dupa procedeele traditionale, vom sti daca noul procedeu este eficient sau nu. c) Convorbirea Convorbirea este o discutie angajata ntre cercetator si subiectul investigat care presupune: relatia directa de tipul fata n fata ntre cercetator si subiect (elev), sinceritatea partenerilor implicati, abilitatea cercetatorului pentru a obtine angajarea autentica a subiectilor n convorbire; empatia cercetatorului.Spre deosebire de observatie si experiment prin intermediul carora investigam conduitele, reactiile exterioare ale subiectului, convorbirea permite sondarea mai directa a vietii interioare a acestuia, a intentiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiratiilor, conflictelor, prejudecatilor si mentalitatilor, sentimentelor si valorilor subiectului. Formele convorbirii sunt: 1.convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi ntrebari, n aceeasi forma si ordine, tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale); 2.convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor ntrebari suplimentare, cu reformularea altora, cu schimbarea succesiunii lor); 3.convorbirea libera, spontana, asociata (n functie de particularitatile situatiei n care se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar si de particularitatile momentului cnd se face). Aceasta metoda se particularizeaza n psihologia copilului si psihologia scolara dupa cum urmeaza: la vrstele mici este recomandabila folosirea ei nu ca metoda de sine statatoare, ci integrata altor metode (ndeosebi observatiei) sau subordonata unei activitati pe care subiectul o are de ndeplinit (n timp ce el solutioneaza o problema, sau face, executa ceva i se pot pune tot felul de ntrebari). J.Piaget care a folosit mult aceasta metoda n cercetarile sale, insista asupra necesitatii neutralitatii cercetatorului, acesta netribuind sa dirijeze sau sa corecteze n vreun fel mersul gndirii copilului, sa-l distreze sau sa-l amuze. Convorbirea trebuie sa se desfasoare n conditii absolut normale pentru ca numai asa vor putea fi surprinse mecanismele psihice n desfasurarea lor fireasca. La vrstele mai mari (pubertate,

adolescenta) att modalitatea de desfasurare a convorbirii ct si tematica ei se diversifica mult putnd fi folosite toate formele enumerate anterior. d) Ancheta psihologica Ancheta, ca metoda de cercetare psihologica presupune recoltarea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau a unui grup social, ca si interpretarea acestora n vederea desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale. n cercetarea psihologica sunt utilizate doua forme ale acestei metode pe care le prezentam n continuare. Ancheta pe baza de chestionar este una dintre cele mai laborioase metode ale psihologiei, folosirea ei stiintifica implicnd parcurgerea mai multor etape: 1. stabilirea obiectului anchetei; 2. documentarea; 3. formularea ipotezei, 4. determinarea populatiei (a universului anchetei); 5. esantionarea; 6. alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului; 7. pretestul (pentru a vedea daca chestionarul a fost bine elaborat); 8. redactarea definitiva a chestionarului; 9. alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin persoane special destinate acestei operatii sau prin autoadministrare); 10. defalcarea (despuierea) rezultatelor; 11. analiza rezultatelor obtinute n raport cu obiectivele formulate; 12. redactarea raportului final de ancheta. Dintre toate acestea etapele 6 si 8 au o mare importanta.Cercetatorul trebuie sa stabileasca:-continutul ntrebarilor -de regula acestea putnd fi:-factuale sau de identificare-cer date obiective despre subiect cum ar fi vrsta, sexul, studiile;-de cunostinte;-de opinii si atitudini;-de motivatie;-tipul ntrebarilor: cu raspunsuri dihotomice, nchise, da-nu, cu raspunsuri libere, lasate la initiativa subiectului; cu raspunsuri n evantai-mai multe raspunsuri din care subiectul alege 1,2 care I se potrivesc modului de a fi sau de a gndi sau pe care le ierarhizeaza n functie de valoarea ce le-o acorda. De asemenea, cercetatorul trebuie sa evite o serie de greseli n formularea ntrebarilor, ca de pilda ntrebari prea generale, limbaj greoi, artificializat, tehnicist, stiintific, cuvinte ambigui, cu dublu nteles, cuvinte vagi (cam asa, de regula); ntrebari tendentioase care sugereaza raspunsul, ntrebari prezumtive care

presupun cunosterea dinainte a ceva despre cel investigat, ntrebari ipotetice care atrag dupa ele un anumit tip de raspuns, de obicei afirmativ. Ancheta pe baza de interviu presupune raporturi verbale ntre participantii aflati fata n fata, centrarea asupra temei cercetate, directia unilaterala de actiune, fiecare participant pastrndu-si locul de emitator sau receptor (prin acesta se deosebeste de convorbire). Exista interviuri individuale si de grup, clinice, (centrate pe persoana) si focalizate (centrate pe tema investigata). n practica psihologica, la copiii mici se foloseste mai mult interviul, iar la elevi ancheta pe baza de chestionar, chiar prin autoadministrare. Prin intermediul ei sunt sondate de obicei opiniile, atitudinile, dorintele, aspiratiile, interesele vocationale ale elevilor n vederea realizarii orientarii lor scolare si profesionale. Important este ca paleta ntrebarilor dintr-un chestionar sa fie ct mai diversificata pentru a da posibilitatea realizarii unor investigatii, att extensive ct si intensive. ntrebarile trebuie sa surprinda mai multe modalitati de raportare la realitatea sondata:perceptiv: ce impresie si-a facut profesorul de limba romna?-proiectivprezumtiv: intentionezi sa-ti schimbi optiunea profesionala facuta?-apreciativevaluativ: consideri ca angajarea ta n activitatea scoalara este satisfacatoare?motivator-explicativ: care crezi ca sunt motivele care uneori te fac sa nu nveti? De ce te pasioneaza electronica? Pe baza datelor recoltate putem surprinde mai bine planul real si aspirational al unui elev, gradul de constientizare a unor probleme, capacitatea sa de ntelegere. De asemenea creste posibilitatea realizarii unor cercetari de tip comparativ. e) Metoda biografica Aceasta metoda vizeaza strngerea ct mai multor informatii despre principalele evenimente parcurse de individ n existenta sa, despre relatiile prezente ntre ele ca si despre semnificatia lor n vederea cunoasterii istoriei personale a fiecarui individ, att de necesara n stabilirea profilului personalitatii sale. Este prin excelenta evenimentiala, concentrndu-se asupra succesiunii diferitelor evenimente din viata individului, a relatiilor dintre evenimentele cauza si evenimentele efect, dintre evenimentele scop si evenimentele mijloc. Variantele mai noi ale metodei biografice-cunoscute sub denumirea de cauzometrie si cauzograma si propun tocmai surprinderea relatiilor dintre aceste tipuri de evenimente.Metoda biografica este mai putin folosita de psihologia scolara datorita faptului ca cei investigatielevii nu au nca o biografie ampla care ar putea furniza cercetatorului date semnificative. Importanta ei creste n investigarea adolescentilor si tinerilor,

deoarece ei au o biografie mai ampla. Justificarea teoretico-stiintifica a metodei este data de teza potrivit careia personalitatea copilului, constiinta si comportamentul sau se formeaza ca urmare a factorilor si evenimentelor care actioneaza asupra sa. Diferite evenimente neasteptate, ncarcate emotional, frustrante sau stresante (divortul parintilor, moartea unuia dintre parinti, boli, accidente, schimbari de domiciliu, mprejurarea de a fi copil unic sau de a trai ntro familie cu mai multi copii, ncadrarea ntr-o casa de copii, etc.), lasa urme asupra personalitatii copilului.Cel mai adeseori biografia ia fie forma jurnalelor de nsemnari fie forma anamnezei-o discutie ampla purtata de psiholog cu copilul sau cu parintii acestuia focalizata pe depistarea unor situatii sau factori patogeni (somatici sau psihici). f) Metoda analizei produselor activitatii Este una dintre cele mai folosite metode n psihologia copilului si psihologia scolara. Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigatie psihologica. Prin aplicarea acestei metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispun copiii (coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor, deprinderilor, priceperilor si aptitudinilor, etc), stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit), nivelul dotarii (nalt, mediu, slab), progresele realizate n nvatare (prin realizarea repetata a unor produse ale activitatii). Pentru cercetatori o mare importanta o are fixarea unor criterii dupa care sa evalueze produsele activitatii. Printre acestea mai semnificative sunt: corectitudinea-incorectitudinea, originalitatea-banalitatea, complexitatea-simplitatea, expresivitatea-nonexpresivitatea produselor realizate. g) Metodele psihometrice Aceasta grupa de metode vizeaza, cum reiese si din denumirea lor, masurarea capacitatilor psihice ale individului n vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare. Cea mai cunoscuta si raspndita este metoda testelor psihologice. Testul psihologic este o proba relativ scurta care premite cercetatorului stngerea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si formula un prognostic asupra evolutiei lor ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa ndeplineasca anumite conditii: -validitatea (sa masoare exact ceea ce si propune); -fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare);

10

-standardizarea (sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i favoriza pe unii si defavoriza pe altii). De regula, se standardizeaza: continutul probei (acelasi test cu acelasi continut distribuit tuturor subiectilor); modul de conduita a cercetatorului fata de subiect (se recomanda utilizarea aceluiasi instructaj verbal, a acelorasi conduite fata de toti subiectii, pentru ca daca un subiect este primit ntr-o maniera afectuoasa, iar altul ntr-una brutala vor fi induse stari afective diferite ce-si vor spune cuvntul asupra rezultatelor testului), timpul de aplicare al probei (care trebuie sa fie acelasi pentru toti subiectii-aceasta n cazul testelor cu timp determinat);-etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute pentru a se cunoaste valoarea lor).Testele psihologice se clasifica dupa mai multe criterii: 1.dupa modul de aplicare (individuale, colective); 2.dupa materialul folosit (verbale, neverbale); 3.dupa durata lor (cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului); 4.dupa continutul masurat; 5.dupa scopul urmarit (teste de performanta, teste de personalitate, teste de comportament). Pentru a spori utilitatea si eficienta testelor este necesara respectarea urmatoarelor recomandari: -crearea unor teste n concordanta cu specificul sociocultural al populatiei pe care urmeaza a fi aplicate, sau cel putin, adaptarea celor elaborate pe specificul altor culturi; -utilizarea nu doar a unui singur test n masurarea unei nsusiri psihice, ci a unor baterii de teste; -corelarea rezultelor obtinute prin aplicarea testelor cu rezultatele obtinute prin aplicarea altor metode; -corelarea rezultelor de la teste cu rezultatele obtinute n activitatea practica. BIBLIOGRAFIE 1. Vlasceanu, L., Metodologia cercetarii sociologice. Orientari si probleme, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1982; 2. Zlate, M., Introducere n psihologie, Bucuresti, Casa de editura si presa- Sansa, S.R.L., 1996.

11