Sunteți pe pagina 1din 314

SECRETUL

CELOR TREI LUMI


PETER DEUNOV

EDITURA ORFEU 2000


MaestrulPeterDeunov(1864-
1944)areaduslumii
învăţăturamariiFrăţiiAlbeUn
iversale.
Mesajulsău,careînglobeazăc
unoaştereaomuluiîn
totalitatea sa, a universului
vizibil şi invizibil şi a
divinului,se adresează
oricăruiom care,în mod pe
deplin
liber,cautăiubirea,înţelepci
uneaşiadevărulîn
viaţă,pentrubineletuturorfiin
ţelor.
Învăţătura augustei Frăţii
Albe Universale se bazează pe
treiprincipii:Dragostea,înţe
lepciunea şi
Adevărul,careformeazătriplar
evelaţieaDumnezeului unic.
Cele treiaspecte ale
divinităţiimanifestate sunt
fundamenteleoricăreiînţelege
rişirealizărispirituale.
Lucrareafundamentalăadisci
poluluicareaspirăla
comunicarea cu ierarhia
Maeştriloromeniriiconstă în
supraveghereaatentăaceeacepr
imeştesauemanădin el prin
intermediul gândurilor,
sentimentelor sau
acţiunilorsaledinviaţacotidi
ană.
Secretul celor trei lumi:
lumea divină, lumea spirituală
şi lumea materială, sau pentru
oameni:
gândirea,sentimentulşivoinţa
,estecheiacaredeschide poarta
adevărateicunoaşteriiniţiati
ce şicare permite
rezolvareatuturorproblemelor
existenţei.
Celcarenu
cunoaşteaceastăcheieestecond
amnat la studierea exclusivă
a lumii faptelor materiale,
neglijând lumea
legilorşiprincipiilorcaresunt
forţele motrice ale
lumiivizibile.Astfelelse
mulţumeşte cu suprafaţa
lucrurilorşirămâne
prizonieruldomeniului
aparenţelor,aliluzieifără a
putea atinge plenitudinea
vieţiişiadevăratacunoaştere.
Ştiinţacelortreilumiestech
eiacaredeschidetoate

porţileiniţierii.
Prefaţă

Pentru
aînţelegesensulvieţii,trebui
esăacceptăm să-iurmăm
învăţăturile,să devenim
eleviconştienţiai
mariiforţeavieţiicareînsufleţ
eşteuniversul.
Sensulvieţiirezidă în
faptulcă pământuleste o şcoală
uriaşă şică oameniivin
aicipentru a face
anumiteexperienţe,pentru
aseîmbogăţi,aseîndrepta
şiaprogresarapid.
Aceastăşcoalăavieţiidivine
aretreinivele:şcoala
suferinţei, pe care o cunoaşte
toată lumea, şcoala
înţelepciuniişişcoala
iubirii.Fiecare fiinţă trebuie

treacăprinacestetreişcolipen
truaatingeplenitudinea
dezvoltăriisalearmonioase.
Pentru
apătrundeînşcoalaînţelepciun
iitrebuiesă fiideja un
discipolconştientşisă
accepţisă lucrezi asupra
propriei tale materii, să-ţi
activezi viaţa
interioară;aceasta este şcoala
în care este dată cheia
trinităţii.
Şcoala
iubiriicorespundelumiidivine
,fiind şcoala fericirii, a
libertăţii, a plenitudinii,
învăţătura
învăţătoruluiIisusfiindgenera
tădestrălucireaacesteia.
Ceicenu
acceptănicidragostea,niciînţ
elepciunea se pomenesc
obligatoriu în şcoala
suferinţei, a încercărilor. Nu
este însă o pedeapsă, ci o
etapă
necesarădezvoltăriiarmonioas
eaomului.
Necazurile, suferinţa
conţin ele însele multă
înţelepciune şi dragoste. Ele
sunt adesea necesare
treziriisufletului.
În şcoala
vieţiidivine,recunoaştem
treiforţe care
formeazătriplarevelaţieaDumn
ezeuluiunic.Acestetrei
forţe,acestetreiaspecte
aledivinităţiimateriale,sunt
baza indispensabilă a
înţelegeriiînvăţăturiiuniver
sale.
Toatereligiileesotericelemenţ
ioneazăşisepoatespune că
secretulcelor treilumieste
cheia care deschide
porţileiniţieriiînînţelepciu
neadivină.
În învăţătura Johanită
(Sectă din Orientaicărei
membri sunt botezaţi în numele
Sfântului Ioan
Botezătorul)onumim
„TriplarevelaţiealuiDumnezeu
” sau „Ştiinţa
Trismegistă”.
Termenul „Trismegist”
înseamnădetreiorimare;eldese
mneazăstareadefapt a
celuiceposedă ştiinţa
celortreilumi:lumea divină,
umanăşianaturiivii.
Pentru a fi un
„Trismegist”,trebuie nu
numaisă
cunoşticeletreilumi,cişirapo
rturile,schimburilecare au
locpermanentîntreacestea.Ini
ţiaţiisuntinteresaţi
îndeosebide raporturile,de
legăturile ce ţin laolaltă
fiinţele şi diferitele ierarhii
din natura vizibilă şi
invizibilă.
Încazuloamenilor,aceastătr
iplărevelaţieaunităţii divine
se regăseşte în facultatea de-a
gândi,simţişi
înfăptui.Toată lucrarea
unuidiscipolceînaintează pe
calealuminiiîncadrulşcoliiîn
ţelepciuniiconstăîna-şi
dezvoltaarmoniosacestetreifa
cultăţi,princaresepoate
dezvăluişimanifesta lumea
divină a iubirii.În cadrul
intelectului, aceasta
revelaţie produce lumina
înţelepciunii,înalinimii-
călduradragostei,şiîncadrul
vieţii-
puterealibertăţii.Acestetreie
lementesuntcele datorită
cărora un discipolse poate
înălţa până la
cunoaştereaadevărului,pentru
caapoisăîltranspună
înfaptelesale.
Dacă un discipolaspiră la
cunoaşterea adevărului
unicşiabsolut,elpoate,precum
Buddha,săiadecizia de-
aseaşezasubuncopacînpoziţied
emeditaţieşisă
facăunefortformidabildeconce
ntrareagândiriipentru
aseînălţasprelumeaadevărului
.Elîşiîndreaptăatunci
gândurilespreadevărulunicceî
nglobeazătoatemicile
adevăruriparticulare,toatepu
ncteledevederemaimult sau mai
puţin limitate. El reflectează,
construieşte
concepteşicautăodefiniţieclar
ă,oviziunelimpedea
adevărului.Când de pe urma
meditaţieisale ţâşneşte
lumina, discipolulşi-a atins
scopul, cunoaşte acum
adevărulşiîlînţelege.Acum,el
nu maiarenevoiesă-şi
concentrezegândurileasupraac
estuisubiect,deoarece
gândirea vie nu e interesată
decât de ceea ce nu
cunoaşteîncă.Cândştiicuadevă
ratunlucru,nutemai
gândeştilael,efiresc.În
acestsens,discipolulînţelege

viziuniisaleîilipseşteceva,ş
iareacum nevoiesă resimtă prin
intermediul simţurilor sale
interne ce
anumeesteadevărulcasentiment
.Elştieinstinctivcă
acestsimţământinteriorîlva
facesă înaintezeşimai
departepecaleacăutăriiadevăr
ului.Atunci,elîşiîncepe
concentrarea senzitivă şi
elaborează în sinea lui
sentimentuladevăruluiabsolut
.
O dată ce acestsentimentşi-a
făcutapariţia,el poate să
resimtă în străfundurile sale
ce anume este adevărul.
El are acum o înţelegere a
adevărului prin
intermediulceluide-aldoilea
centru alsentimentului.
Aceastănouăînţelegereparepli
nădecăldură.Discipolul
simteînsăcămaiexistăunelemen
tcareîiscapăpentru a atinge
esenţialul,adică plenitudinea
revelaţiei.Din
acestmotiv,elhotărăştesăpers
everezeîn concentrarea
sa,deoarecesimtenevoiadeafiad
evărul,deafuziona cu el,de a se
contopicu elpentru a atinge
unitatea
desăvârşită,identificarea,şid
eaieşidinseparaţie.
Pentru acunoaşteîn
modrealadevărul,trebuieca tu
însuţisă fiiadevărul,să fiiuna cu
el.În această
experienţă,discipoluldescoper
ăcăspecificulseparaţiei esteo
iluzieşică în realitateela
fostmereu una cu
adevărul,legatindisolubilcu
acesta,darcă nu oştia, uitase.
Elsimte senzaţia de-a se trezi
dintr-un vis
îndelungat.Acestaestepunctul
finalalrevelaţiei.
Ca subiectde concentrare am
luatadevărul,dar
discipolulelibersăaleagăsubi
ectelecareisepotrivesc
maibine.Dacă,deexemplu,iacas
ubiectoportocală,el începe
prin a-şiconcentra gândurile
şiîianalizează
culoarea,forma,compoziţiachi
mică,funcţiile...Estefaza
deconcentrareintelectuală.
Apoi,eltrebuie să încerce să
simtă portocala,şi pentru
aceasta o va cojişio va
mânca,gustându-i
savoarea,impregnându-
sedeparfumulei...aceastafiind
concentrarea senzorială.
Apoi, se va identifica cu
portocala pentru a deveniuna cu
ea,aceasta fiind concentrarea
vie,trăită.Chiarşiîn
simplulfaptde-a
mâncaoportocalăregăsim
legileştiinţeitrismegiştilor.
Omulştieprin
intelectcăportocalaebunăpent
ru
el,ştieundesăogăseascăşicum
săocojească...Apoio gustă, o
savurează, apoi în sfârşit îi
asimilează
elementelecarevorfuziona cu
elîn alchimia digestiei.
Recunoaştem clar aici cele trei
faze ale procesului
cunoaşteriiiniţiatice,aperce
pţieinteligibile.
Omulpoatepercepefiinţelepri
n intermediulminţii
sale,asentimentelorsaleşiavi
eţii.Pringândireaactivă,
undiscipolţeseopuntedelumină
întreignoranţasaşi
cunoaştere, tot aşa cum
noaptea aprindem
lumina pentru
caeasănedezvăluieobiectele.D
arcunoaşterea astfeldobândită
nu este completă, deoarece
această lumină a gândirii nu
face să apară decât latura
exterioară, suprafaţa
lucrurilor, tot aşa cum
coaja portocaleiascunde
pulpa şisâmburii,cu toate că în
acelaşi timp ea dezvăluie
acţiunea şi prezenţa lor.
Sâmburiisimbolizează
spiritul, iar fructulîn sine -
sufletul.Coaja,corpulfizic,mate
riaascundespiritulşi
sufletul,darîn acelaşitimp ele
dezvăluie acţiunea şi prezenţa
lor.Dacă discipolulvrea să
pătrundă latura interioară a
lucrurilor, el trebuie
să-şi dezvolte
sensibilitatea.Cutoateacestea
,chiarşiprinintermediul
sensibilităţii, cunoaşterea nu
este încă desăvârşită,
deoarecelipseşteesenţialul:vi
aţaintimă,spiritul.Abia
prinintermediulceluide-
altreileacentrudecunoaştere
devine discipolulceea ce voia
să ştie,putând spune:
„Suntasta”,deoarececunoaşter
eaadevenitostarede fapt. Doar
această stare de fapt este
adevărata
cunoaşteredinpunctdevederein
iţiatic.
Gândirea
şisentimentulsuntmijloacedea
ccesla această
cunoaşteredivină.Elesunttoto
datămijloacele prin care o
putem manifesta ulterior în
lumea exterioară.
Bineînţeles,într-
unasemeneaprocesdecunoaştere
,
corpulfizicaldiscipoluluinuset
ransformăînportocală;
fuziunea se produce la
nivelulconştiinţei.Adevărata
cunoaştere,saugnoză,esteînai
ntedetoateoexperienţă
interioară. Din acest motiv,
învăţătorulSfântulIoan spune:
„Şiacestoraş(omulsolar)nu
arenevoienicide soare
(gândirea),nicide lună
(sentimentul)pentru a-l
lumina.Deoareceelesteluminat
deglorialuiDumnezeu
şimieluleste farulsău
(iluminarea vieţiiomeneştide
cătreviaţadivină)”.
Putem să avem
destulecunoştinţeintelectual
esau sentimentale,darîn
acelaşitimp să nu fim nimic.În
acestcaz,oricecunoaşterenu
estedecâtdeşertăciune
saumaicurândabur,dincarenuva
rămânemarelucru
înurmătoareareîncarnare.
Discipolulcare s-a aşezatpe
jos ca să cunoască adevărul
adevărat poate să rămână toată
viaţa în meditaţie mentală
sau în contemplaţie în faţa
adevărului,dardeîndată
ceparvinela identificare,se
ridicăşisepuneînmişcarepentr
u aacţionaşialucra întru
adevăr,fiindcăelesteadevărulc
esemanifestăîn lume.
Aceastăştiinţăatrismegiştil
oresteextrem devastă,
darceesteimportantdeştiutecă
un discipoltrebuie să-
şidezvoltearmoniosaceştitrei
centriaicunoaşterii
pentruaprimi,adevenitriplare
velaţiealuiDumnezeu,
pentruaficuadevăratelînsuşiîn
realitateafiinţeisale.
Pentru
aceasta,discipolulîşipoateim
aginacă,din înaltul cerului,
dincolo de stele, o rază de
lumină strălucitoare ca un
diamantse desprinde din soarele
tuturorsorilorşicoboarăînspr
eelpentruapătrundeîn
verticalitatea solară a
coloaneisalevertebrale.Aceas

razăesteceaa„individualităţii
-care-sunt”.Menţinându- şi
concentrarea asupra acestei
raze de lumină
diamantină,şiţinându-se cât
poate de drept,elîşi spuneîn
sinea lui:„în raza dediamanta
fiinţeimele
adevăratecaresuntveşnic,drag
ostea divină îmidilată
inimaşiordineacereascăsepogo
arăînvoinţameaspre
bineletuturorfiinţelor”.
Fireştecăaceastămantratreb
uiesăfiepronunţată
înconformitatecuartamagicăat
rismegiştilor,gândind-
o,simţind-oşifiindunacuea.
Aceastăcunoaştereacelortre
icentredeinteligenţă dinom
trebuieaplicatăîncazulconfer
inţelorşimaiales
aesenţelormeditaţiilordatedeî
nvăţătorulPeterDeunov.
Aceste esenţe de meditaţie
provin din străfundurile şi
înălţimilelumiidivine;elecon
ţininfluenţaşiforţatriplei
revelaţii.Din
acestmotiv,eleposedă puterea
necesară pentru a-
lajutapediscipolsă-
şidezvoltearmonioscele
treicentre.
Fiecarecunoştinţaşidragost
eanoastrăsăseînalţe spre
învăţătorul Peter Deunov, acest
binefăcător al
omenirii,şicaînvăţăturadivin
ăsăfieaplicatăîn lume
deunnumărtotmaimaredeFraţişi
Surorifărăniciun felde
limitări,greşelişiiluzii,şisp
re binele tuturor făpturilor.
Aplicarea
învăţăturiidivinecu
sinceritate,puritate
şilimpezimeestecelmaimaredarc
epoatefifăcutunei fiinţe
eliberate şirealizate care a
acceptat limitarea materieicu
totceimplicăacestlucru pentru
aveniîn ajutoruloamenilorde-
alungulîntregiilorvieţi.
Fiecatoţiceicesetrezescşia
jungsăvadălumina să fie
binecuvântaţişiapăraţide
strălucirea solară a
şcoliidivine.

OlivierMartin

Celetreilumânări
În simbolul pe care îl vedeţi
sunt trei cercuri
concentrice.Elereprezintăcel
etreilumi:lumeadivină, lumea
spirituală sau astrală şi
lumea materială.
Studierealorestecheiaesenţia
lăcedeschidetoateuşile
adevăratei cunoaşteri.
Universul, oamenii şi toate
lucrurilesuntconstruitedupă
modelulcelortreilumi
simbolizatedeacestdesen.
Atâtavremecâtoameniinucuno
scaceastăcheie,ei sunt
condamnaţi să studieze doar
faptele lumii materiale,
neglijând lumea spirituală şi
cea divină, lumea legilorşia
principiilorcaresuntforţelem
otrice ale lumiifaptelor.În
acest fel,eise mulţumesc cu
suprafaţa lucrurilor,rămânând
prizonieriidomeniului
aparenţei,aliluziilor,fără a
putea atingeplenitudinea
vieţiişiadevăratacunoaştere.
Dacă facem analogia cu fiinţa
omenească,cercul exterior
este corpul fizic, cu toate
posibilităţile şi
condiţiilepecareleposedăpentr
u asemanifesta:forţa
vitală,voinţa.Aldoilea cerc
este sufletulce uneşte corpul şi
spiritul, iar al treilea
reprezintă spiritul
împreunăcutoatepotenţialeles
ale.
Pentru fiinţa
omenească,capacitatea dea
primişi
deatransmitemişcareavieţiico
respundeposibilităţilor
şimijloacelorcerculuiexterio
r;posibilităţileşimijloacele
acestor trei cercuri sunt
capacitatea de a primi şi
transmite: mişcarea vieţii -
pentru cercul exterior,
căldura sentimentului - pentru
cel de-al doilea, şi
luminagândirii-pentrucelde-
altreilea.
Încerculexterior,discipolu
lucreazăpentrua-şiuni
voinţacu
atotputerniciavoinţeidivine.
Încelmedian,el se străduieşte
să-şi deschidă inima spre a
recepta
dragosteauniversală,iarîncer
culinteriorelprimeşteîn
minteaşinteligenţasaluminaîn
ţelepciuniicosmice.
Diametrulcerculuiexteriori
ndicăfelul-încareomul se
comportă primind influenţele
celortreicercuri,ale celor
treilumi- fizică,spirituală
şiintelectuală.În funcţie de
ceea ce primeşte maiîntâi-
forţa vieţii, căldura sau
lumina - omuldobândeşte o
maimare capacitatede-
alucrarespectivpeplanfizic,înd
omeniul sentimentelor sau în
lumea intelectuală.Vom spune
despreacestadinurmăcădăprior
itategândirii.
Forţa,căldura şilumina
reprezintă treilumânări
aprinse în
interiorulomului.Pentru a-
şiduce la bun sfârşit toate
acţiunile, omul utilizează
aceste trei lumânăriaprinseîn
el.Succesulsău în
oriceprivinţă
depindedecantitateadeforţă,de
căldurăşideluminăa
acestortreilumânări.
Un discipollucrează
conştient asupra luiînsuşi
pentru a-
şisporiputerea,căldura
şilumina voinţei,
sentimentelorşiminţii.În
felulacesta elizbândeşteîn tot
ce întreprinde pentru
împărăţia Domnului. Dar
oameniicare nu cunosc această
ştiinţă vorsă devină celebri
fără a se folosi de trei
lumânări. Cum

vor proceda? Vor face ca


măgarul? Când a creatlumea,
Dumnezeu le-a întrebatpe toate
animalele dacă erau
mulţumitedesituaţialor.Măgar
ul,caregăseacăeprea mic,s-
aplâns.Toateanimalelecaretre
ceau pelângăel
râdeaudetaliasa,iarunelenici
nu-lobservau.Măgarul voia
aşadarsă fie maimare pentru ca să
semene cu
celelalteanimale.Amaicerut,d
eopotrivă,şiunglasmai
puternic,pentru catoţisă-
lpoatăauzi.Dumnezeu i-a
îndeplinitdorinţele,dar,încep
ândsăragă,măgarulle-a
speriatpetoatecelelalteanima
le.Răgetulmăgaruluie
puternic, dar lipsit de orice
conţinut. Văzându-lpe
măgar,omuli-
aapreciattaliaşil-
aluatîngrădină,casă o păzească
de corbişide alte
păsări.Măgaruls-a complăcutîn
roluldepaznicşi,când a
văzutpăsările
zburânddincracăîncracă,aînce
putsăalergedupăele, ca
sălealunge.Făcând însă
aceasta,elastrivittoate
florile şi legumele din
grădină. Văzând pagubele,
stăpânul-abătutşil-aalungat.
Cu
toateacestea,măgaruleraconsi
deratinteligent.
Cândprimulregeallumiiurmasăs
ecăsătorească,ell-
achematpemăgarcasă-
ispunăcepărerearedespre
regină.Privind-o,acesta a
spus:„Cu această regină,
regeleîşivaîncepebineviaţa,d
arşi-ovaîncheiaprost”. Din
cauza
sincerităţiisale,măgarulşi-a
atras multe
necazuri.Dinmomentulîncareşi
-apermissă-şispună
părereadespreregină,mulţiauî
nceputsă-şibatăjocde
el.Acum,când
rage,măgarulspune:„Nu-
ţidapărerea despreregina
lumii”.Altfelspus,nu
spuneţicecredeţi cu
adevărat.Trăiţiîn
adevăr,darfărăavorbidespreel
. Nu vă daţipărerea despre
înţelepciune, nicidespre
dragoste.Trăiţiîndragoste,fă
răavorbideea.Dacăvise pune o
întrebare despre dragoste,
înţelepciune sau
adevăr,păstraţităcerea.Trăiţ
iîn dragoste,înţelepciune
şiadevăr,şinumaiatunciveţipu
teavorbidespreeleaşa cum
trebuie.
Oameniidin
zilelenoastresuferăfiindcăvor
bescde dragoste,înţelepciune
şiadevărfără a le cunoaşte cu
adevărat.Darsălăsam
anecdotele.În fiecareanecdotă
se ascunde un oarecare adevăr.
Pentru a pătrunde
înţelesulacestuiadevăr,omult
rebuiesămediteze,altfel nu
vapricepenimic.Celcenu
gândeştecu proprialui
minteaşteaptăcafericireasă-
ivinădinafară.Darînce
felvinefericirea?Ea vinedin
frumuseţe,sănătate,din
bine,din
bunătate,inteligenţă,forţă.O
mulfrumos e
fericit,omulsănătosefericit,
omulbun efericit,omul
inteligent e fericit şi omul
puternic e şi el fericit.
Dimpotrivă,celceeurât,rău,bo
lnav,prostşislabnue fericit.
Uniiseplângcăoameniinu
îiiubesc.Deundeştiu eiasta?
Cum consideră eidragostea? Ea
nu e ceva material,pecaresă-
ipoţicântări!Atunci,cum
puteţişti
dacăsunteţiubitsaunu?
Existătreifeluride-aştidacă
cineva vă iubeştesau nu.Celce
vă iubeşte vă aduce lumina,
căldura şi puterea. Când intră
în camera
dumneavoastră,lumina
lămpiidevine maiputernică.
Dacăiubiţipecineva,trebuiesă
-iaduceţicelpuţinunul
dintreacestelucruribune:lumi
na,căldurasauputerea.
Dacăîiaduceţilumina,cerulsău
sevailumina;dacăîi
aduceţicăldura,planteleluise
vordezvoltabine;şidacă
îiaduceţiputerea,sănătatealu
isevaameliora.
Laoraactuală,toatălumeavor
beştedeapariţianoii
culturi,anoiiere.Cum
serecunoaşteinfluenţaacestei
noiculturice se instaurează?
Ea va împărţicorectşi
armonioslumina,călduraşiforţ
aîn inimaomenească.
Cândtoateacesteforţenusuntbi
neechilibrate,omule indispus.
Uniispun:„Am
ostareproastă,nu măsimtbine”.
Aceştia se simtastfelfiindcă nu
primesc cum trebuie lumina,
căldura şi forţa naturii. Cel
ce primeşte
armoniosforţelenaturiiviises
imteîntotdeaunabine.
Acum
voifaceoexperienţăcuvoicasăv
edem dacă aveţiureche
muzicală.Voiinterpreta o
melodie ca să constatăm ce
anume primiţiînainte de
toate:lumina,
căldurasauforţa.Orices-
arîntâmpla,nutrebuiesăvă
tulburaţi,cisă
rămâneţiliniştiţi,atenţila
totce se întâmplă în voi.
Această experienţă este
importantă pentru a
evalua,pentru a testa
sensibilitatea voastră
muzicală.Vreau să verificdacă
simţurilevoastresunt
armonioase sau nu.Ceea ce vă
voicânta va acţiona asupra
voastră un an
întreg.Unulpoatepercepeceva
astăzi,altulpestecâteva
zile,săptămânisau luni,dar
influenţadureazăunanîncheiat.
Tradiţiainiţiaticăafirmăcăî
nvăţătorulPeterDeunov
erareîncarnareamareluiiniţia
tOrfeu şiaceastaexplică
faptulcăaadusatâteacontribuţ
iiîn domeniulmuzicii în
folosulîntregiiomeniri.Toată
operaşiviaţasasunt
impregnatedeaceastămuzicădiv
inăpecareaştiutsăo
creezeîneldupăarmoniacosmică
.
Pentru a-şi dezvolta simţul
muzical, discipolul trebuie să
asculte muzică frumoasă
şiinspirată.În linişte
şipace,în tăcere interioară
şireculegere,el
analizeazăefectulpecareîipro
ducemuzicaînel,încele
treicentre,alegândirii,senti
mentuluişivoinţei.
Muzica corespunde mai
degrabă centrului
sentimentului,alsimţirii,senz
aţiei,imaginaţiei,iubirii,
armoniei etc. Datorită ei,
discipolul poate crea o
ambianţă,o atmosferă de lumină
în aura sa şiîn a celorlalţi.
Muzica conţine forţă,
sentiment şi gândire.
Discipolulalcăruisimţmuzical
estetreazpoateutiliza muzica
într-un mod magic pentru a crea
curenţide lumină în
sufletullumii,pentru a declanşa
anumite forţe în el,pentru a-
şirezolva problemele,etc.Prin
putereaconţinutăîn
muzică,eldevineun
creatoractiv,
dinamizândînelideisublime,im
agini,senzaţii,impresii,
impulsuri care îl propulsează
pe calea ce duce la
împărăţialuminiişialibertăţi
i.
Dacă discipolul vrea să
dobândească lumina
inteligenţeisau puterea
dragostei,îieste de ajuns să
aleagăomuzicăadecvată,să-
şiimaginezecăinteligenţa
seinstaleazăînelşicătrăieşte
îndragoste.Elutilizează
această metodă magică pentru
a rezolva toate
problemelepecareleîntâlneşte
încale.
În muzică este conţinută
posibilitatea celei mai înalte
magii albe. Prin extazul
muzical, discipolul
pătrundeîn
lumiinvizibileşipoatedeclanş
aimpulsuri
delumină,armonieşiviaţă.
La un altnivel,în natură
totulestemuzică,totul
vibrează şicântă;fiecare posedă
propria sa influenţă,
proprialuinotăînsimfoniacosm
icăşidiscipolulcareîşi
deschide sensibilitatea în faţa
acesteimuzicia vieţii
universaleconstatăcăfaceşiel
partedinmareletot,că
esteonotăîn
mareapartiţie.Cunoaştereaace
steinote divinea omuluiesteun
marepasînainteîn procesul
„cunoaşte-
tepetineînsuţi”aliniţiaţilor.
Discipolulseexerseazăînapr
oducemuzicaceamai minunată cu
putinţă prin
intermediulgesturilor din
viaţa sa cotidiană, a
atitudinii sale, a gândurilor,
cuvintelor, întâlnirilor,
dialogurilor şicomunicăriicu
ceilalţi,cunaturaşicuDumneze
u.
În muzicăexistăun ritm
şiritmulindicăfaptulcă
viaţaîncepesăseorganizeze.Ri
tmulconţineun secret
important,iarcunoaşterealuiî
iîngăduiediscipoluluisă
efectuezeolucrareînfavoareal
uminii.Pentru aînvinge unele
obstacole,forţe nedorite
şiobiceiurice trebuie
schimbate,eltrebuiesăstabile
ascăînviaţasacotidiană unritm
muzical,caresăfieînarmoniecui
dealulsău.
întreagacreaţieafostînteme
iatăpelegeauniversală a
armoniei.Maidevreme sau
maitârziu,oameniivor
trebuisă devină permeabilifaţă
de această armonie:
muzicadinnatură.
Toatănaturaesteimpregnatăd
emuzică.Dinlumea
invizibilă,caşidin
ceavizibilăemanămuzică.Când o
fiinţăestereceptivă,progresia
eipecaleaevoluţieieste
foarterapidă.Pentrucelelalte
,emailentă.
Importantnuedoarsăcânţi,ci
maialessăştiicum să cânţi (în
această privinţă, recomandăm
lucrarea
scrisădeFridaThéodosy:L'artd
uchantdivin,metodăde
dezvoltare spirituală şi
de uniunecosmică în
conformitatecu
învăţăturileMaestruluiPeterD
eunovşi
O.M.Aivanhov.EdituraTelesma)
.
Tonurile din muzică,
indiferent că e vocală sau
instrumentală,nu potfi
îmbinate la nimereală.Dacă
îmbinaţitonurice nu se
potrivesc,creaţio dispută
muzicală.
Aceastaseîntâmplădestulder
ar,dartrebuieştiut că chiar şi
cea mai neînsemnată dispută
muzicală
produceunanumitefectasupralu
miiluminii,acăldurii
saudeopotrivăaforţei.
Lumea luminiireprezintă
lumea divină,iarcea a
căldurii,lumeaîngerilor.
Îngeriiseocupădeîmpărăţiav
egetaţiei.Florilesunt
oexpoziţieorganizatădeîngeri
.
Lumeaforţeireprezintălumea
umană.Gândurileşi
sentimentele omeneşti sunt
asemănătoare unor flori
existenteîn lumea
nevăzută.Uneledin
acestegânduri
suntaidomaspinilor.
Cele treilumânăridin om
trebuie să fie aprinse pentru ca
elsă poată învinge toate
greutăţile vieţii. Prima
lumânareaprinsă estecea a
gândiriidivine:ea trebuiesă
ardă necontenitşisă
răspândească lumină, fiind
legată de sursa înţelepciunii.A
doua reprezintă
călduradivină:eaesteînraport
cusursaiubirii.Atreia este
simbolul forţei divine, fiind
legată de sursa adevărului.
Cândacestetreilumânărisunt
aprinseşiardînom,
elareoînţelegerecorectă,este
genial,bun şisănătos.
Pentruel,situaţiaexterioarăp
ecareoarepepământnu
arepreamareimportanţă.Ceaţip
uteacâştigadacăaţi trăi într-
un palat regal? Omul
inteligent rămâne întotdeauna
acelaşi,indiferentcă
trăieşteîntr-un palat
sauîntr-
unbordei.Celceesteidiotrămân
eidiotşiîntr-
unpalat,caşiîntr-unbordei.
Dacăsunteţiidiot,darposeda
ţiputereşibunătate,
ceaţifacecuele?
Dumnezeu a creat
lumea umană
pentru îndeletnicirea
plăcută a oamenilor
şi a fiinţelor
superioarecare,din când în
când,coboarăpepământ ca să se
distreze. Şi uneori, Dumnezeu
însuşi se distreazăcu
oamenii.Indiferentpececaleau
apucat-o oamenii,Dumnezeu
îipriveşteîntotdeaunacu
simpatie.
ÎnviziunealuiDumnezeu,toateg
ândurile,sentimentele
şiacteleomeneştiîşiau
locullor.Din toateacestea,el
zămisleştecevafrumos.
În urmă cu treiani,am
asistatla conferinţa unui mare
pictor american. Pentru a-i
pune opera la
încercare,uniidesenaudiferit
eliniifărănicionoimă,iar
pictorulleîmbinaîntr-
unasemeneamod,încâtcreadin
ele imaginifrumoase
şifiguriarmonioase;elpunea
fiecarelinielaloculei.
Oameniideazinu au
ajunsîncănişteartiştibuni,
nişte
pictoritalentaţi.Fiecare
contradicţie face parte dintr-
untot.Dacăvăîmpiedicaţideoco
ntradicţieşinu o concepeţica
făcând partedin tot,sau ca peo
linie dintr-
untablou,şinuoputeţipunelalo
culei,înseamnă
căîncănusunteţiunpictorbun.
Spuneţidesprecinevacăerău.
Înceconstăpartea rea din el? De
exemplu,dacă e băcan,nu a
cântărit
corectşiapuszecegramedezahăr
înminus.
Dar ce înseamnă astăzi zece
grame, când poţi protesta
chiar şipentru trei? Ştiţice
înseamnă trei grame de zahăr?
Ştiţi câte bucăţi de zahăr sunt
conţinute într-un kilogram?
Nici măcar nu le-aţi numărat.
Discipolulnu trebuiesă
sepolarizezepeaspectele
negative ale vieţii,cisă
studieze,să se concentreze
asupra aspectelor
constructive, pozitive.
Oprindu-se doarasupra
aspectelornegative,elsfârşeş
te prin a le
atrageasuprasa,prinalesemăna
şiadevenilarândul său
negativ,conform
legiimagice:cineseaseamănă,s
e adună.Bineînţeles,nu trebuie
nicisă ignore aspectul
negativşisăsecantonezeîn
iluziacredinţeicătotule
pozitiv.Aspectulnegativexist
ă momentan şidiscipolul
trebuiesăînveţesă-
lconsiderecaatare,şimaialesn
u
trebuiesăîiacordeoimportanţă
pecarenuoare.
Adeseori,în
aspectulnegativalvieţiiseasc
undeo
comoarătainică,unimpulsdevia
ţă,careîngăduiecelui ce o
descoperă să se îmbogăţească.
Prin gândirea,
sentimenteleşiactelelui,disci
polultrebuiesăînveţesă
transforme negativul din el
însuşi, din alţii şi din
împrejurărilevieţiiînpozitiv
,înconstructiv.
Când niseîntâmplăsăavem un
necaz,trebuiesă urmăm
preceptul învăţătorului
Iisus: „Iubiţi-vă
duşmanii!”Un„duşman”esteadese
aunprietenascuns
cevinesănedezvăluiecăcevanue
steîncădesăvârşitîn
noi.Iubindu-l,suntem într-
odispoziţieadecvatăpentru a-
lajuta să-
şirezolveproblemacareesteşia
noastră. Iubindu-şi
duşmanii, ajutându-i să-şi
rezolve problemele,
discipolul devine un
alchimist care
transformătotceatingeînaur,î
nlumină.
Înaintede-
adorisărezolveproblemelelumi
iîntregi, eltrebuiesă
seocupedealesaleproprii.Abia
atunci când
esteîndeajunsdeîntărit,când
posedă lumina în gândurile
sale,căldura în sentimente
şiintensitatea
vieţiidivineînactelesalepoat
eelsă-iajutepeceilalţi.
Câte boabe de grâu suntîntr-
un kilogram? între
douăsprezeceşişaisprezecemii
,depindedegrâu.Dacă
bobulemare,
Într-unkilogram
suntdouăsprezecemii;dacăemai
mic,suntpaisprezece,iardacăe
şimaimic,atuncisunt
pânăînşaisprezecemii.Cuunkil
ogram degrâu pean,
nupoţifacemarelucru!
Dacăaveţinevoiedepâine,cef
aceţi?Luaţiun bob de grâu, îl
acoperiţi cu un ştergar,
puneţi mâna deasupraşiîn
cincisau
zeceminuteveţiaveaopâine
proaspătă.Vreţimere?
Luaţialtbobdegrâu,îlacoperiţ
i cu un ştergar,vă puneţimâna
deasupra şiîn câteva minute
veţiavea mere.Orice
aţidori,îlveţiavea.Ce poate fi
maiuşor? Şiîn acestfel,viaţa vă
va fi mai
uşoară.Vaspuneţicăaveţinevoi
edelegume?Luaţivreo
zeceboabedegrâu,puneţi-
lesubunştergar,întindeţi-vă
mâna deasupra, reculegeţi-vă
câteva secunde îndreptându-
vă gândurile spre
înalt,şilegumele vor
apărea.Omularenevoiedecunoaş
tere!Unviolonistbun
îşiiavioara,oacordeazăşicânt
ă,fiindcăştiecum săo
facă.Celcenu
areexperienţă,chiardacăareov
ioară bună, nu poate cânta la
ea. Dacă reuşiţi să vă
armonizaţigândirea cu lumea
divină,totule posibil;
dacăvăputeţiacordainimaculum
ea,spirituală,puteţi
aveatotul;şidacăputeţisăvăac
ordaţivoinţacu legile
lumiiomeneşti,totuldevine cu
putinţă.Astăzitoate
acestelucrurisuntimposibile,
darîn viitorimposibilul
vadeveniposibil.
În legăturăcu bobuldegrâu,un
Frate,discipolal
învăţătorului Peter
Deunov, relatează
anecdota următoare:
„Putem evoca un exemplu în
care s-a
manifestatputereaascunsăaînv
ăţătorului,înprimiiani
deexistenţăacomunităţiinoast
relaIsgrev,nişteFraţişi
Surorişi-au
exprimatdorinţade-
asemănagrâu peun ogor.Un
discipoltocmainetrimiseseun
obrocdegrâu decea maibună
calitate.După ceogorula
fostarat,
învăţătorul,întorcându-se
spre eleviiaflaţide faţă,a
întrebatdacăştiecinevasăseme
ne.Untânăr,agricultor
defelullui,aspuscăda.
„«Atunci,seamănăogorul»,i-a
spusînvăţătorul.TânărulFrate
şi-a pusun săculeţla brâu,l-
aumplutcuboabeşis-
aapucatdetreabă.După
untimp,aobservatcămairămăses
efoartepuţingrâuşi
căceamaimareparteaogoruluinu
fusesesemănată. Era clarcă
grâulnu avea să ajungă.Nişte
Suroriau observataceasta şiau
spus:«învăţătorule,nu a mai
rămasdecâtfoartepuţin
grâu.Trebuiesă trimitem pe
cinevalaoraşsămaicumpere.»în
văţătorularăspuns, zâmbind,
că nu avea nici un rost, şi i-a
spus
semănătoruluisă-
şicontinuetreaba.Acestadinur
măs- a conformatşi,în chip
inexplicabil,săculeţulrămâne
a plincugrâu!
Chiarşidupăceasemănattotogor
ul,mai rămăsesepuţin!”
ÎntempleledinAntichitate,i
niţiaţiiseexersaupeun bob de
grâu pentru a-iextrage
puterea.Einumeau această
putere conţinută într-un
singur bob de grâu forţa debazăa
tuturorforţelor.Datorităaces
teiputeri
divineerauapoicapabilisăobţi
nătoatemiracolele.
Se întâmplă adesea ca
oamenii să încerce un
sentimentderuşine.Deceanumel
eeruşine?
Dacăsimţiţiruşinedincauzam
inciunii,acuvintelor
rele,agândurilorşiasentiment
elorrăuvoitoare,astao
înţeleg.Darsă-ţifieruşine
pentru că nu aiîncălţări,
pălăriesauveşminte,astanuoma
iînţeleg.
Odinioarăeraruşinossănupor
ţipălărie,daracum
ceimaimulţibărbaţiau
renunţatla ea şinu sesimt
ruşinaţicâtuşidepuţin.Astăzi
,săumblifărăpălăriee
consideratcevaobişnuit,dartr
ebuiesăştim cănuafost
întotdeaunaaşa.Înaceastăpriv
inţă,oameniiaurealizat un
oarecare progres.Importantnu e
să porţisau nu pălărie sau
încălţări, ci să ai o anumită
dispoziţie interioară.
Lumealuminiiîicerediscipol
uluilibertate.Celcese mişcă
prin această lume trebuie să fie
liber.Nu poţi
gândiliberdacănuintriînlumea
divină.
Lumeacălduriicereşiealiber
tate.Nu tepoţisimţi
liberdacănu intriîn
lumeaspirituală,sau,altfelsp
us,
înlumeacăldurii.Luminaguvern
eazăcălduraşicăldura
guverneazăforţa.Decicelceest
eliberînlumeadivinăe
deopotrivăliberîn
lumeaspirituală,şicelceelibe
rîn
lumeadivinăeliberşiînlumeafiz
ică.
Luminaşicăldurasuntniştein
teligenţemotriceîn
lumilesuperioare.Prin
intermediullor,fiinţeleînţele
pte
guverneazăforţelelumiifizice.
Pentru a pătrunde în lumea
luminii, discipolul
trebuiesăfiecapabilpreţdeoclip
ăsărenunţelatoate
prejudecăţile,concepţiileşioc
upaţiiledin viaţa zilnică.
Elmaitrebuiesăcunoascălegile
careguverneazălumea
gândirii,fiindcă prin gândire
poate intra discipolulîn
legăturăculumeadivină.
Fiinţaumanăesteun emiţător-
receptordegânduri,
sentimenteşiimpulsuriîn
interioruloceanuluicosmic în
care este cufundată.Gândurile
emit o muzică,o vibraţie,se
atrag reciproc,se unesc sau se
resping. Gândurile bune
atrag binecuvântările
cerului, producând în
discipolo stare benefică,şiîn
anumite
cazurielepotchiargeneraoreal
ăiluminare.
Discipolulcaredoreştesăpăt
rundăînlumealuminii trebuiesă
renunţela
toateprejudecăţile,ideileprim
ite de-a gata, pentru a
se deschide lumii
divine, sincronizându-se cu
ea. În linişte şi în relaxare
corporală,elîşiînalţăgândire
aspresferelesublimeale
luminiidivine.În această
stare,elcaptează gândurile
celemailuminoaseşilelasăsăac
ţionezeasupralui,să pătrundă
în
toatesferelefiinţeisalepentru
a instaura ordineacosmică.
Elpoatesăaleagădeopotrivău
ngândprecisşisăse
concentrezepentruaintraîncom
uniunecuel,pentrua crea un
contact cu influenţa sa magică
din lumile invizibile.Else va
simţiatunciînconjurat,protej
at,
iubit,îndrumat,inspiratdeace
stgând.
Pentru aceasta,în
tăcereşilinişte,elîncepesăse
concentreze asupra gândului:
„Sunt lumina” sau a
purităţiiabsolute,asupra
adevărului,curajului,forţei,
frumuseţii,umilinţei,avieţiii
nterioareetc.Eltrebuiesă
formulezegândulprintr-
ofrază,cadeexemplu,încazul
luminii: „Sunt lumina, cunosc,
iubesc şi trăiesc în lumină”.
Discipolulrepetă această
frază în gând,rămânând extrem
de concentratpentru a lăsa să
lunece şisă dispară
celelaltegânduricareîncearcă
să sestrecoare
prinfrazasa.Acestexerciţiupo
atefiprelungitatâtacât
poatediscipolul.Sepoatecaefe
ctelesănuseproducăîn timpul
acestuia, dar se vor produce cu
siguranţă ulterior, deoarece
gândirea conştientă este o
forţă
creatoareputernică,cenurămân
eniciodatăfărăefect.
Discipolul trebuie să capete
bunul obicei de-a declanşa
voluntar şiconştient
curenţide lumină în
sufletulumiicuajutorulgânduri
lorluminoase.
Dacădiscipolulesteatentlag
ândurilecareîlstrăbat
încursuluneizile,elvaînvăţam
ulte,îndeosebicăcele mai
multe dintre gândurile sale
sunt mecanice.
Discipolultrebuie să se
concentreze voluntar asupra
gândurilorluminoasepentruain
traîncontactculumea
divinăşipentrua-
şiarmonizasentimenteleşiacte
le.
Gândirea conştientă este un
instrumentputernic, pus la
dispoziţia discipoluluipentru
a se elibera de
forţelenedoritecareîiîncetin
escînălţareasprelibertate.
Prin
actulcreatoralgândiriilumino
ase,conştiente
şivoluntare,discipolulîşireg
ăseştelibertateadivină.
Mulţidintrevoivorsăfieputer
nici.Aceastanu se
poateînlumeafizicădecâtdacăîl
iubeştipeDumnezeu
dintoatăinima,dintotsufletul,
dintotintelectulşidin
toatăputerea.Celcenuîliubeşt
epeDumnezeuînacest
felconstatăcălumealuminii,ac
ălduriişiaforţeiise
închideînfaţă.
CândîliubeştipeDumnezeu,ce
letreilumiîţisunt
deschise:ceafizică,spiritualăş
iceadivină.Dacănu îl
iubeşti,lumeaîntreagăîţieste
închisă.Tesimţiizolatde
toatălumea,cevanu eîn
regulăcu tineşiviaţataîşi
pierde rostul.Te
simţirătăcitşicauţimotivul.A
cesta
estetotuşisimplu:eştilipsitd
elumină.
E deajunssă-
ţipuiîncamerăolampăcugazcasă
tepoţiorienta.Darfărăluminăt
eveisimţiîntotdeauna
pierdut.
Toţi oamenii care trăiesc în
lumea fizică sunt permanent în
coliziune unii cu ceilalţi. De
ce se ciocnesc?
Fiindcănuaulumină.
Lumeacontemporanăîncaretră
iescoameniiestecu
totuldescumpănită,debusolată
şidin acestmotiv îşi face
apariţia această abundenţă
excesivă de gusturi,
dorinţe,gândurişisentimente.
Copilulîşiîntindemânacasăa
puceunmărdintre
celemaimari.Elnuştiecăuneori
merelecelemaimari
nu suntfoarte
bune.Iaradulţii,şibătrâniica
ută la
rândullormeredintrecelemaima
ri.Acestemerevorfi utilizateîn
viitor,darastăziîncănu.Un
copildeun an
poatemâncaunasemeneamăr?
Cândvaavea102ani, atuncileva
mânca,dardeocamdată,câtemic,
leva mâncapecelemaimici.
Unii spun că oamenii nu îi
iubesc. Aceasta înseamnăcănu
înţelegdragostea.Omulnu
acţionează
prinelînsuşi,cipentruelseman
ifestăfiinţelepecarele
iubeşte:dacăeşticăsătorit,în
tinetrăieştesoţiatacare te
iubeşte. Iar în această femeie
trăieşte soţul ei, deoarece el
e cel ce o iubeşte. Aşadar,
bărbatul îndeplineşte ceea ce
femeia face în el şi femeia
îndeplineşte ceea ce
bărbatulface în ea.Totuşi,omul
crede că este propriulsău
stăpân şică ele celce
acţionează,iarfemeia crede
acelaşilucru.Dacă lise
spunecăeunaltulcareacţioneaz
ăprinintermediullor
înşişi,sevorsupăra.Copilulvr
eaşielsăsecomporteca
unstăpân.Deci,celcevreasăfies
tăpâneuncopil.El
poartăînsinedorinţacopilului
.
înRusia,laoameniisimpliexi
stăcredinţacăcelcee
săracpepământdevinebogatînce
r.Într-ozi,unsimplu soldats-
apussăchibzuiască:dacăpepămâ
ntsuntun simplu
soldat,pelumeacealaltăvoifi
general.O dată, când era beat-
turtă,abia ţinându-se pe
picioare,se
întâlneştecuobandăderăufăcăt
ori.Aceştiahotărăscsă
sefoloseascădeelşi,luându-
lcuei,îldeghizeazăîntr-o
uniformădegeneral,iarunuldin
trerăufăcătoriîispune:
„Eştidejapelumeacealaltă.Pepă
mântnueraidecâtun
simplu soldat,iaracum
eştigeneral.Uită-te cum eşti
îmbrăcat”.Soldatuls-auitatîn
oglindăşis-abucurat.
Atunci,răufăcătoriii-auspus:
„Acum poţisăteporţica un
generalşi,oriceordineaida,el
evorfi îndeplinite”. Soldatula
scuipat pe jos şirăufăcătoriiau
curăţat podeaua.A
scuipatîntr-un
altloc,şiceilalţiau curăţat
din nou larepezeală.Apoiaspus:
„Vreau sămănânc”.
Răufăcătoriiau pusmasaşil-au
servitfărăîntârziere.
„Vreau nişte tărie”.La care
eiau răspuns:„Nu există
tărieaici,darînrestîţiputem
daoricedoreşti.Cândte
veiîntoarce pe pământ,ţise va
da şitărie”.După o
vreme,generalulşi-
aexprimatdorinţasă-
şigăseascăo
femeiecasăseînsoare.Răufăcăt
oriii-auadusuna,dar
maitrebuiau să-iprocure
şihaine şipodoabe pentru
tineriicăsătoriţi.Câţiva
membriaibandei,însoţiţide
general,s-au dusprin
magazineca să cumperetotce
trebuia.Au intratîntr-un mare
magazin,au luatcele
maifrumoasebijuteriişinu au
datdecâtomicăsumă de bani, sub
pretextul: „Deoarece cumpăram

multe
lucruridinmagazinediferite,v
om plătirestulmaitârziu.
Generalulva rămâne aicica
garanţie,până ce vom
aducebanii”.Şigeneralulsetot
uitaînjur,aşteptându-şi
prietenii,când deodată
îlvedepesuperiorulsău,care
treceaprinfaţamagazinului.At
uncisoldatull-achemat şii-a
spus:„Pe pământeu îţieram
subordonat,dar acum
îţisuntsuperior”.Ofiţerull-
arecunoscutpefostul
luisoldat,darnu
reuşeasăînţeleagăceseîntâmpl
ase
deajunsesesăfieînuniformădegen
eral.Atunci,aluat
poziţiededrepţi.Apoiînsăs-
aadresatautorităţilorşiîn
foarte scurttimp,acestea l-au
dezbrăcatpe soldatde
uniformă,ceea ce l-a
dezmeticitdin beţie.Au înţeles
atuncicu toţiică toată treaba
fusese organizată de o
bandăderăufăcători,darcelcea
suferitcelemaimari
pagubeafostproprietarulmagaz
inului.
Careestediferenţadintrelum
earealăşiceaireală?
Lumeairealăesteumbraceleirea
le.Realulestelumea divină
şitoate celelalte
lumisuntmaimultsau mai puţin
nişte umbre.Raţiunea de-a fi a
tuturoracestor umbreestede-
afaceposibilăînţelegerea.Lum
eadivină,
caşilumearealităţii,nu
areumbreşidin acestmotiv
rămâneneînţeleasă.
În lumea fizică,umbrele
reprezintă contradicţiile.
Prin ele,lumea devine
comprehensibilă.Aşadar,toate
contradicţiile,disonanţeledin
muzică,dinvorbireşidin viaţă
sunt necesare intelectului
uman. Ele clarifică
lucrurile.Înviitor,contradic
ţiilevordispărea.
Ţise întâmplă să spuică
cineva te-a ofensat.Te
simţiofensatfiindcăînţelegise
nsulcuvintelor,daroare te-
aisimţiofensatdacăţi-
arfispusaceleaşicuvinteîn
franceză sau în engleză?
Atunciaifi văzutcăomulîţi
spunea
ceva,dar,neînţelegându-
ilimbajul,nu te-aifi supărat.În
acestcaznu
existănicioofensă,în lumea
divină nu există nicicea
maimică ofensă.Acolo nu există
vorbe rele sau injurioase.
Dimpotrivă, dacă
pătrunziînlumeafizică,ofensae
pretutindeni.
Ceestelumeadivină?
Elumeaîncarenuexistănici
ovorbăreasau
injurioasă.Dacăintriîn
aceastălume, nu
tepoţiînfuria,oriceaisimţi.C
hiardacăaivreasă
ofensezipecineva,nuaiputeasă
ofaci.O datăintratîn lumea
divină, uiţi imediat
toate
suferinţele şi
nenorocirile.Dimpotrivă,deîn
datăceieşi,ţileaminteşti
peloc.
Decelucrurilestau aşa şinu
altfel?Nu contează
motivul,dare un faptcă în lumea
fizică ne amintim întotdeauna de
negativ,în timp ce în lumea
divină îl uităm.
Discipolulnu trebuie să se
identifice exclusiv cu trupul
său fizic, şi nici să accepte
pasiv condiţiile materiale
defavorabile din exterior,
ci să dea preponderenţă
spiritului viu care se află
deasupra
tuturorcondiţiilor,înlumealu
miniişialibertăţii.
Prin puterea minţii sale
active şi conştiente,
discipolulsepoateînălţasprel
umeadivină,pentruase
identificaşiunicuspiritul,cuD
umnezeu.
Aşa sefacecă în
toiulcelormaimariîncercărişi
necazuri,discipolulpoate
primiun impuls interior,o
forţă, o protecţie, o iluminare
care îi îngăduie să
transformecondiţiileexterioa
re,sădevinăactiv,creator.
Discipolulcare descoperă
întreaga putere a minţii posedă
cheia cu ajutorulcăreia să
pătrundă în lumea luminii,în
care negativuldispare cu
totul.Celce nu
posedăaceastăcunoştinţăelach
eremulcircumstanţelor
materiale ale vieţii,fără a se
putea face nimic,şinu
încetează să se plângă,e veşnic
nemulţumitşiacuză
condiţiiledefavorabilealelumi
ifizice.Înacestfel,forţele
negativeîiacapareazăputereac
reatoareagândiriişiel
nu-
şimaipoateuitadelocnecazuril
e,fiindcufundatîn
tristeţeşifurie.
Lumea divină şilumea fizică nu
suntdouă lumi
separate,ciformează o singură
şiunică lume.Totul depinde de
starea de conştiinţă.
Discipolulpoate fi prezent în
lumea
fizică,şitotuşitrăieşte,respi
ră şi gândeşte în lumea divină.
Aceasta este o stare de
existenţă în
carenegativuldisparecu
totul.Când este
înconjuratdecondiţiiledefavo
rabilealelumiifizice,elle
recunoaşte, le observă şi îşi
spune: „într-adevăr,
condiţiileexterioareîmisuntd
efavorabile,darîn sinea
mea,prin gândirea mea
conştientă,deţin
posibilitatea de-
amăînălţaşide-atrăiîn
lumealuminiipentru ca
apoi,prinsentimenteleşivoinţ
aluminatedestrălucirea
gândiriimele,să posed
deopotrivă posibilitatea de-a
genera impulsuri ce vor modifica
şi vor ameliora
condiţiileexterioare.
Gândurilesuntniştefiinţevii
şireale,cu ajutorul
căroradiscipolulpoatetransfo
rmacondiţiilenegativeale
vieţiiîncondiţiipozitive.Înv
ăţătorulPeterDeunovaspus
acestlucruîntr-
unuldincânturilesale:
„Misii”,alecărui cuvinte
înseamnă:„Gândeşte
corect,şipoartă în tine
gânduri sfinte pentru viaţă”. E
un efort al minţii
îndelungatşilaborios,pe care
discipolultrebuie să-l
depunăconştient.
Data viitoare când
condiţiile de viaţă vă sunt
nefavorabile,încercaţisăface
ţiaceastăexperienţă:înloc
săvă
lăsaţicopleşiţidedescurajare
,daţiuităriilumea
fizicăşifaceţiefortulde-
avăînălţaminteasprespirit.În
acestscop,puteţiutilizamuzica
,mişcăridedansliber,
parfumuri etc., care să vă
ajute să transformaţi
ambianţa, calitatea aerului ce
vă înconjoară. Veţi
dobândiatuncinoiimpulsuri,id
ei,inspiraţii,iluminări din
lumea divină,şileveţiputea
înfăptuicu ajutorul voinţei.
În acest fel, veţi alunga orice
urmă de întunecimedinvoi.
În urmă cu câţiva ani eramla
Tîrnovo (Fosta capitală a
Bulgariei(n.t.)).Un domn venea
adesea la mineca să-miceară
bani,iareu îidădeam defiecare
dată.Într-oziînsăi-am spus:
„Ascultă,decâtsăviiîn
fiecarezisă-
miceribani,arfimaibinesă-
mispuicâtîţi
trebuiecutotulcasănumămaider
anjezizilnic.Eunu
suntbancherca să dispun
întotdeauna debaniişide
timpulmeu.Iardacănu am
bani,trebuiesăîmprumut casă-
ţidau”.Dupătreizile,s-
aîntorscasă-miceară
1500deleva.I-am
dat.Aluatbaniiregretândcănuî
mi
ceruse10.000deleva,şiaplecats
upărat.
Suntmulţiceicare,intrând în
lumea divină,nu
dorescpreamultelucruri,dardu
păceleprimescsunt
supăraţi,regretândcănuauceru
tmaimult.Dartu,ca
discipol,trebuiesă
temulţumeşticu puţin.Un singur
grăunteestela feldepreţiosca
şicâteva milioanede grăunţe.
Înlumeadivină,lucrurileneî
nsemnatesuntlafelde
preţioasecaşiceleimportante.
Lucrurileimportantes- au
manifestat deja în spaţiu şi
timp, iar cele neînsemnate
ascund în ele capacităţile,
potenţialul interior. Ele par
mai puţin însemnate fiindcă nu
beneficiazăîncădecondiţiilenec
esarepentruacreşteşi
asedezvolta.Dupăun timp
însăun gând neînsemnat
poatedevenigenial.
Un gând neînsemnatpoate face
dintr-un om un geniu sau
chiarun
sfânt.Priviţiviaţacapeosumăd
e
entităţimicişimari.CitiţiSfâ
ntaScripturăşifiţiatenţi la
tot ce scrie acolo, indiferent
că sunt lucruri
importantesauneînsemnate.
Deocamdată,cărţilesfinterep
rezintă un testament
uman.Elenusuntscriseîntr-
olimbădivină.Dacăarfi
fostscriseîntr-
olimbădivină,arfireprezentatc
u totul altceva.
Acolosevorbeştedesprecelet
reilumi,darnu ştim
caredineleesteceadivină.Dacă
vezilucrurifrumoase,
atunciteafliîn
lumeadivinăşitotceeîn
jurultău e divin. Spui despre
cel care a căzut în noroi că
procedează în manieră omenească
şiteîntrebi:„Poate
omulsăgândească,dacăeînnoroi
?”
Iar eu vă întreb:
„Potplantele să-şiextragă seva
hrănitoare din noroi?”Fructele
dulcicresc din noroi.
Dupăceatrecutprin
straturiledenisip,apamurdară
devine pură şiiese la suprafaţa
pământului,formând
izvoareminunate.În
lipsaluideînţelegere,omulcre
de
călumeadivinăestereasauimpur
ă,darînrealitateeste
purăşinimeninu
opoateîntina.Lumeaumanăecea
impură,şiscopuldiscipoluluie
săopurifice.Fireştecăe foarte
greu să purifici gândurile şi
sentimentele omeneşti,şidin
acestmotivoameniisuferă.Dumn
ezeu
priveşte înspre ei,fără să
îijudece,dar le şopteşte:
„Purificaţilumeaîncaretrăiţi”.
Am dorisă subliniem ofrază a
învăţătoruluiPeter Deunov:
„Dacăvezilucrurifrumoase,îns
eamnăcăteafli în
lumeadivină,şitotceteînconjo
arăedivin”.Pentru
iniţiaţi,adevăratafrumuseţee
steocalitateadivinităţii, şi
Platon spunea:
„Frumuseţea e
splendoarea
adevărului”.Bineînţeles că
pentru a cunoaşte această
frumuseţedivinătrebuiesădeţi
ioîntreagăştiinţă,caşi
oanumităsensibilitateinterioa
ră.
Ceimaimulţioamenicaută
frumuseţea în lumea
fizică,înformeleexterioare,da
radevăratafrumuseţenu
sesitueazăaici,citrebuiecăut
atăîn lumealuminii,în
strălucirea,înemanaţiilecelem
aisubtileşimaipureale
fiinţelor şilucrurilor.Pentru a
exprima această idee,
cabaliştiiau situatfrumuseţea
în Sefirahul(În limba ebraică
cuvântulsefirah
estedegenulfeminin.Însă,în
limba română,acestsubstantiv
se comportă asemenea unuia
neutru, (n. ed.)) Tiferet
(Pentru aprofundarea
subiectului vezi: Helmut Hark,
Forţa de vindicare a
arboreluivieţi,Editura Orfeu
2000.(n.ed.))din schema
arborelui vieţii. Tiferet
înseamnă
splendoare
şi
corespundesoarelui(Recomandă
m în acestsenscartea
luiOlivierMartin,LeSoleildeS
hambalael'écoledivine
duMaitreSt-
Jean,EditionsTelesma(n.ed.fr
.).Situând
frumuseţeaînSefirotulTiferet,
cabaliştiivoiausădeade
înţelescăadevăratafrumuseţen
u segăseşteîn lumea fizică, ci în
splendoarea lumii luminii, pe
care o întruchipeazăsoarele.
Pentru casoarelesăpoatăfi
văzut,trebuieînainte de toate
ca atmosfera să fie
pură.Cabaliştiiasociază
puritatea cu Sefirath Ierod din
arborele vieţii.Acest Sefirath
esteplasatchiarîntrepământşi
cer,pentru a arăta astfelcă
doar ceice duc o viaţă pură potsă
cunoască şisă aprecieze
adevărata frumuseţe şisă
pătrundăînstareadeconştiinţă
alumiidivine.Această stare de
conştiinţă pe care o generează
contemplaţia
adevărateifrumuseţiesteinexp
rimabilă,şicereînainte de
toate să fie
trăită,simţită.Bineînţeles,t
rebuie să recunoaştem
căfrumuseţeaexistăşiînlumeafi
zică,dar, după cum spune
învăţătorulPeterDeunov în
privinţa lumiirealeşia
celeiireale,această
frumuseţenu este
decâtoumbrăceîngăduieoamenil
orsăseînalţetreptat
spreadevăratafrumuseţeceseafl
ăîndărătulumbrelor,
îndărătulformelorlumiifizice.
Dincolodeformăşiprin
intermediul ei trebuie să
descoperim ideea,
ca şi
strălucireadeviaţăpurăpecare
orăspândeşteaceastă
idee.Ideeaesteceacarefaceînai
ntedetoatecaformasă
fiefrumoasăşiatractivă.Forţai
dealuluisău grandiose cea care
îiîngăduie discipoluluisă se
înalţe înspre
frumuseţepearipilecredinţeiî
nţelepte.
Această viziuneideală a
fiinţelorşia lucrurilorse
întemeiazăpeosensibilitatepo
zitivăpecarediscipolul
trebuie să şi-o cultive cu
bună-ştiinţă. O dată ce
discipolul şi-a dezvoltat
această facultate, această
viziune inteligibilă şi pură a
frumuseţii din spatele
formelor,elposedăputereade-
aînnobila,de-asanctifica
pânăşirutinavieţiicotidiene.
În viziunea
adevărateifrumuseţi,chiarşic
elemai
neînsemnatelucruricapătăunîn
ţelescosmicşidivin,şi
artistultransformădetaliilece
lemainesemnificativeale
vieţiiîntr-
otrambulinăprincaresăajungăl
adivinitate,
ialumeaperfecţiunii.
Când discipolul contemplă
adevărata frumuseţe,
atuncizvorulvieţiicurgeînel,
făcându-lsăpătrundăîn
curentul sacru al vieţii, să se
înalţe spre lumea spiritului,
a purităţii, a armoniei, a
libertăţii, a
plenitudinii,aechilibrului,şi
totceîlînconjoarădevine
grandoareaveşniciei.
Adevăratafrumuseţeesteun
îngerputernic,careîl
protejează şiîlîndrumă pe
discipolulcare a ştiutsă
apelezelaelîndrumulsău.
Esteextrem
depozitivsăneacordăm
timpdecâteva oripe zipentru a
ne minuna cu bună-ştiinţă în
faţa
frumuseţiipecareoexprimăpiet
relepreţioase,lumina
soareluiîn natura vie,culorile
strălucitoare ale unei prisme,
gândurile elevateale
unui maestru
al înţelepciunii etc.
Asistând la răsăritul
soarelui, discipolulpoate
deopotrivă să colaboreze cu
îngerul
frumuseţiiimaginându-
şi,deexemplu,că pătrundeîn
împărăţia luminii. El îşi lasă
atunci toate celulele corpului
să se deschidă, să
se impregneze de
splendoarea,strălucirea,muzi
ca şiplenitudinea vieţii
lumiidivine,afrumuseţiisubli
me.Elpriveşte,ascultă, simte
cu ochii sufletului
perfecţiunea absolută a
împărăţieifrumuseţii.
Există două feluri de-a
privi lumea: al celui
decepţionatdeviaţă,carenu
maiaşteaptănimicdela
ea,şiaceluicare,purtatdevizi
uneaidealăafrumuseţii,
sesimteplindeardoareafericit
ăde-atransformalumea
prinputereacredinţeisaleinte
ligente.
Toţi cei ce sunt îndrăgostiţi
de viaţă cunosc adevărata
frumuseţe şio adoră în sine cu
bucurie,
umilinţăşisimplitate.
După scurt timp, învăţătorul
Peter Deunov a
dezvăluitoaltăcheieimportant
ă:„Spuicăcelceacăzut
înnoroiprocedeazăînmanierăom
enească,şiteîntrebi:
«Poateomulsăgândeascădacăeîn
noroi?»Lacareeuvă
întreb:«Potplantele să-şiia
seva nutritivă din noroi?
Fructele dulcicresc din
noroi.După ce a trecutprin
straturide nisip, apa murdară e
curată şiiese la
suprafaţapământului,undeform
eazăizvoareminunate.
Înneînţelegereasa,omulcredec
ălumeadivinăesterea
sauimpură,darînrealitateeaes
tepurăşinimeninue
înstaresăoîntineze.Lumeaomen
eascăeceaimpurăşi
scopuldiscipoluluiesăopurifice
.»„
Prin
acestecuvinte,învăţătorulPet
erDeunovarată
limpedeceestemuncaspirituală
.Fiinţaomeneascăeste un
spiritdeluminăcăzutîn
noroi,întruchipatîn corp,
şicareînsufleţeştelumeafizică.A
ceastăideeestefoarte
bineexprimatălaînceputulEvan
ghelieiSfântuluiIoan:
„Şiluminastrăluceşteîn
beznăşibeznanu abiruit-o”.
Luminadinom
estespiritulîntruchipatînmat
erie,într- un corp fizic:
bezna. Munca discipolului
constă în
spiritualizareamaterieişiîn
materializareaspirituluiîn
scopulde-
azămislifructedulci.Spiritul
semanifestăîn om prin
mijloculgândurilorsale,a
sentimentelorşia faptelor.
Discipolul poate acţiona prin
intermediul
acestortreilumiasupramaterie
ipentru aotransforma în
fructe.Acestefructesuntvirtu
ţi,calităţi,posibilităţi
noipe care spirituluman nu le
poate dobândidecât
întruchipându-se în
materie.Suferinţele,contradi
cţiile
dinlumeprovindinfaptulcăoame
niinusuntîncăpuri,
totalconştienţi,trejilanivel
ulgândurilor,sentimentelor
şifaptelorlor.Instrumentelel
orinterioarenu suntîncă întru
totulpotrivitepentru a seputea
folosideeleîn
chipconştientşiadominamateri
a.
Pentru a pregăti şi purifica
aceste instrumente
interioare,trebuiedecicaeles
ătreacăprin straturide
nisip,adicăprin
suferinţe,limităricetrebuied
epăşite, contradicţiietc.O
datăceceletreicentrevorfigata
să întruchipezespirituldivin
şisădominemateria,atunci
oameniivordeveninişteizvoare
deapăpurăşidivinăla
carevorvenisă
seadapetoatespiritelenaturii
,toate vieţuitoarele.Abia
atunciîmpărăţia luiDumnezeu va
domnipe pământşipeste toate
conştiinţele în toată
splendoareaei.
Fiinţa omenească este aidoma
uneiplante,unui copac ale
cărui rădăcini pătrund în
profunzimile pământului,iar
crengile se înalţă spre
cer.Crengile
reprezintăgândurile,rădăcini
le-voinţa,iartrunchiul-
sentimentele.Acestetreisuntf
acultăţileasupra cărora
trebuie să lucreze discipolul
pentru a deveni un intermediar
viu şi conştient între spirit şi
materie.
Gândurile sale trebuie să
întruchipeze înţelepciunea
divină,curentulsacru
alluminii;sentimentele sale -
dragosteauniversală,curentul
sacrualmuziciicosmice,
iaractelesale-
adevărul,curentulsacrualvieţ
ii.
Adevărul,sau actulcorectdin
viaţăestegeneratde uniunea
dintre dragoste
şiînţelepciune existentă în
discipol.
Necunoscândluminaînvăţătur
iiiniţiaticeîntemeiată pe
cunoaşterea
celortreilumi,uniispirituali
ştispun:
„omulnupoategândidacăseaflăîn
noroi”.Aceastavrea
săspunăcăcelcecautădivinultr
ebuiesăpărăsească lumea
fizică.Discipolulînsă tocmaică
nu trebuie să
părăseascămateria,viaţacotid
iană,cisălucrezeasupra
ei,îndeplinăcunoştinţădecauz
ăşicudragoste.
Muncaexercitatăasupramater
ieidezvoltă,întăreşte voinţa
şi face să se nască mişcarea
vieţii. Această mişcare
generează la rândul ei căldura
iubirii ce sfârşeşteprin
aproducefoculsacru,luminailu
minării. Aceasta este metoda
prin care discipolul poate
transformaviaţacotidiană,mat
eriaînluminăşinoroiul
înfructedulci.
Munca discipolilor în
lumea fizică trebuie
întreprinsă cu această nouă
conştiinţă.Discipolulnu
trebuie să lucreze doar ia
nivelul gândirii, a
sentimentului sau al acţiunii,
ci trebuie ca lumina
gândiriisăfietransformatăîn
sentimenteşiacte,lafel cum
munca,activitatea din lumea
fizică trebuiesă fie
transformatăînsentimenteşigâ
nduri.
Ştiinţainiţiaticănu
estedoaroînvăţăturădeînalt
nivelfilosofic
şiidealist,cipretinde
deopotrivă să fie experimentată
în viaţă.Deopotrivă,pentru
caacţiunea desfăşuratăîn
cadrulvieţiisăfiecorectă,treb
uiecaea să fie conformă cu lumina
înţelepciuniişia căldurii
iubirii.Celmaineînsemnatgest
efectuatîn planulfizic este o
manifestare a
mişcării vieţii, a
voinţei. Armonizându-
şitoategesturileculuminaînţe
lepciuniişi căldura inimii,
discipolul ajunge să
dobândească
dominaţiaarmonioasăacurentul
uisacraalvieţii.

Esenţealemeditaţiei

Lucrândînceletreilumi
Suntmulţiceicesuferădedive
rseboli.Eiaunevoie de o
lucrare fizică făcută cu
dragoste, o lucrare
spiritualăşiunaîntruDumnezeu
,îndeplinitedeopotrivă
cudragoste.
Trebuielucratîntoateceletr
eilumi.

Acţiunea
Dacă la o acţiune au luat
parte dragostea,
înţelepciuneaşiadevărul,acea
staestedivină.
Dacăsufletul,spiritulşicorp
ultăuau luatpartela
ea,atunciesteîngerească.
Dacămintea,inimaşivoinţata
aucolaborat,atunci
eaesteomenească.

Dragoste,înţelepciune,adev
ăr
Dragosteaestecaleatuturorc
elorcetrăiescpentru
Dumnezeu,înţelepciuneaesteca
leatuturorcelorcărora
Dumnezeu
lisemanifestă.Adevărulesteca
lea tuturor
celorcareînvaţăsă-
Lslujească.
Pentru
discipol,fiecarezitrebuiesăfieu
naîn care dragostea şi
înţelepciunea se dezvăluie şi
în care
adevărulînvaţăsăslujeascădiv
inul.
Fiecadragosteadinvoisăfiepe
măsuraintensităţii
vieţiicesălăşluieşteînvoi.
Fiecaînţelepciuneadinvois
ăfiepemăsuraluminii
divinecevăcălăuzeşte.
Fiecaadevăruldin
voisăfiepemăsuracapacităţii
voastredea-
LslujipeDumnezeu.
Dragostea rezolvă toate
contradicţiile; fără ea,
existenţanusepoatearmoniza.
Înţelepciunea aduce soluţia
pentru contradicţiile
intelectului.
Adevăruldominăcontradicţiil
evoinţei.
Dragostea este cea maimare
forţă din lume,dar
trebuiesăfieînsoţitădeînţelep
ciuneşideadevărpentru
aputeafiaplicatăpepământ.
Înţelepciuneaesteceamaiîna
ltăculme;earezolvă
antagonismele dintre bine şi
rău, punându-le pe
amândouălalucru.
Adevăruleste celmaimare
dirijor,care conduce
întregulunivers.
Ce este celmaigreu de
dobândite înţelepciunea
divină.Adepţi,îngerişizeieşu
eazăcândsepomenescîn
faţaîncercărilorînţelepciuni
i.

Imnulgrandiosalnaturi
Veşnicele manifestări ale
naturii concurează la
întreţinerea în noi a
gândurilor şi a sentimentelor
sublime: spectacolul stelelor
fără număr, răsăritul
soarelui,limpezimeaunuicerse
nin,strălucirealuminii,
adierea vântului, apa curând,
mişcarea pământului,
înflorirea plantelor,
ciripitul păsărelelor,
bucuria omului...
Acest imn grandios
alnaturiitrebuie să răsune
profund în sufletulnostru,la
unison cu viaţa noastră
interioarătrează.Abiaatuncis
ufletulsevaputeaelibera
delimitărileterestreşisă-
şiiazborulspresoare,patria
saeternă.

Dragoste,înţelepciune,adev
ăr
Sufletul este templul
adevărului; intelectul e
sanctuarulînţelepciunii,iari
nimaealtaruliubirii.
Rugăciunea
Înviaţaoamenilor,rugăciune
aesteacţiuneaceamai
puternică, deoarece uneşte
strâns gândurile,
sentimenteleşivoinţa.
Ea constituie lucrarea cea
mai frumoasă şi
îndeplineştemiracole.
Rugăciuneaesteconversaţian
oastrăcuDumnezeu.

Puritatea
Deîndatăceoapăimpurăpătrun
deîntr-un pârâu limpede, ea îl
tulbură. Nu daţi voie unor
curente
îndoielnicesăvăperturbe.
Deîndatăceobservicăîn
tineecevatulburesau rău,
caută imediat să te eliberezi.
Pentru aceasta, îndreaptă-
ţigândurile,inimaşivoinţaspr
eDumnezeu, cerându-isă-ţidea
lumina,căldura pură şiforţa sa
eliberatoare.

Ricoşeul
Ţinebineminteceîţispunacum
:fiecaregând,bun
saurău,seîntoarcelaizvorulsă
uşiducecueltotcea
dobânditîndrumului.
Nu poţitrimite cuiva un gând
fără să-isuporţi
consecinţele.Eolegeineluctab
ilă.
Sepoatesăfiuitatceaifăcutod
inioară,darastăzi,
mâine,peste anisau secole,te
veiizbide această realitate.
Mulţumeşte-
iaşadarluiDumnezeu pentru
totceţi se întâmplă, şi acceptă
totul cu un gând nou; în
conformitatecuforţaacesteile
gi,elţisevaîntoarceîntr-
obunăziaducându-
ţiachiziţiiimportanteşitevaa
juta să-ţilichidezidatoria.

Puritateainterioară
Pentru a învinge cu uşurinţă
bolile şisuferinţele, pentru a
depăşicontradicţiile
vieţiilumeşti,purifică-ţi
gândurile, sentimentele şi
actele. Lucrează

întru
dobândireaaceeacesecheamă„pur
itateainterioară”,şi
atuncisângeleţisevapurificaşi
el.

Adevăratacunoaştere
Fă experienţa de-a aplica
dragostea în toate
gândurileşiacţiuniletale.
Prin
aceastăforţăincomparabilă,ve
ivedeasporind treptatîn
tinebinefacerileadevăratei,r
ealeicunoaşteri.
Veidescoperiun nou înţeles
alvieţiitale şi,cu o
conştiinţă neîncetat
lărgită,veipăşiîn lumină spre
înţelepciuneadivină.
Această lumină eternă te va
face să descoperi
imensaşiarmonioasafrumuseţea
vieţiişinenumăratele
posibilităţipecareealeoferă.

Masazilnică
Nu te apuca să mănâncifără a
avea un gând de mulţumire
iubiriiuniversale,sursa
veşnică a oricărei
formedeviaţă.
Recunoştinţa omului,
conştiinţa sa deschisă
măreţieişiplenitudiniivieţii
îiumpluinimaşisufletulde
căldură vie,ce face să
sporească în eltotce e nobil,
elevatşietern.
Hrănindu-te,nutreşte aşadar
respectşiveneraţie
pentrubinefacerileiubiriişia
înţelepciuniidivine.Astfel,
veivedeacum în
tineseinstaureazăbucuriaşiob
ună
dispoziţiepermanente;veificup
rinsdeofericirenouă.

Unitateacelortreicentre
Importantnu
estedoarceeacegândeşti,cişif
elul cum trăieşti.
Pentru ca o problemă să poată fi
corectrezolvată, trebuie ca
gândurile,sentimentele
şiactele tale să se
contopeascăîntr-
untotarmonios.
Trebuie să fiiconsecventcu
tine însuţiîn fiecare
momentalvieţii.

Legăturasacră
Printr-odorinţănobilă,un
impulselevat,discipolul
seuneştecuspiritulfiinţelorsu
perioarecareîlpotajuta
şisusţineîntoateîmprejurăril
e.
Atâtavremecâtdureazăaceast
ălegătură,eltrăieşte în
conştiinţaacestormarifiinţeşi
luminalorîlfacesă înainteze
în bine; el se integrează în
ritmul vieţii universale care
conferă o direcţie corectă
tuturor dorinţelorsale.

Şcoaladivină
Vouă, elevilor marii vieţi,
vi se cer nu numai cunoştinţe
teoretice, ci şi o aplicare
înţeleaptă a
cunoştinţelor voastre,şiasta
în tăcere,în umilinţă,
deoarece,dacă drumulpe care
îlaveţide străbătute
binecuvântat,eleşilung.
Laoricevârstă,lafiecaretrea
ptăainstruiriivoastre,
consideraţi-
vădreptnişteşcolariîncepător
i.
Teinstruieştiprin
totfeluldelecţiişideexperien
ţe agreabilesauamare.
Elevulmulţumeşteîntotdeaun
a pentru uneleca şi pentru
celelalte,şiîşicontinuă
bucuros drumulspre
bine,spredesăvârşire.
Dintoateîmprejurărilevieţi
i,elştiesătragăfoloase
pentruaseameliora,pentrualuc
raşislujimaibine.

Sublimul
În lumea
asta,lucrulcelmainecesarehran
a,cel
maiplăcutemuzicaşicelmaisubl
im erugăciunea.
Mişcareaconştientă
Fiecaremişcareesteexpresia
unoranumiteforţevii
cestrăbatfiinţa.
O mişcare este perfectă când
exprimă combinaţia
armonioasăaforţelorspiritulu
i,inimiişivoinţei.
Mişcareaestefrumoasăcândef
ăcutăconştient,sub
controlulmuzicalalinimiişigâ
ndirii.
Mişcările lipsite de
armonie, nechibzuite ne
demonstrează existenţa unei
conştiinţe încă
neorganizate.
Tăcerea
Tăcerea este mediul
în care se maturizează
concepţiile;ecreuzetuladevăr
ateicreaţii.
Dumnezeuşimarilespiriteluc
reazăîntăcere.
Spiriteleobişnuitenupotcap
tagândurileoamenilor;
dinacestmotiv,celcevreasăizb
uteascăînoricearface
trebuiesă tacă,să evitesă
vorbească despreintenţiile
saledacănu
vreasăîntâlneascăobstacoleex
terioareşi interioare.
În tăcere, o tăcere
constructivă şi nu pasivă,
discipolul poate
transforma
negativul în
pozitiv, înlăturând
din cale totce îistăvileşte
evoluţia.Elîşi rezolvă
problemele cele maidificile în
tăcere şilinişte absolută,
când totul doarme şi doar
Dumnezeu veghează.
Celetreicondiţi
Dacăgreşelileomeniriinu
suntsoluţionateîntr-un
modchibzuit,elesuntrezolvate
prinrăzboi.
Boalaesteun
război,eafiindceacareîndreapt
ăîn cele din urmă gândurile,
sentimentele şi acţiunile
greşite.
Libertatea ta
depindedecorectitudinea
gândurilor, sentimentelor
şivoinţeitale.Numaidacă
aceste trei
condiţiisuntîndepliniteveipu
teaexprimadragosteaşi
veiposedasănătatea,fericirea
şiînţelepciunea.

Intelect,inimăşitrup
Nimic nu e mai măreţ decât să-
l cunoşti pe Dumnezeu prin
intelect,să-liubeşticu inima
şisă-l slujeşticutrupul.
Trebuie să-ţicreezio minte
care să fie o bună conducătoare
de lumină,o inimă care să fie o
bună conductoaredecăldură
şiun corp caresă fieun bun
conductoralforţelornaturii.
Dumnezeu şi-a pus bunurile în
mintea,inima şi trupultău.
Dupăcum
îţisuntgândurileşisentimente
le,aşavor
fişicondiţiileexterioare.Dumn
ezeu ţi-apusîn mânăo
armăceîţipoatefideajutor.
Trebuiesă-
imulţumeştiDomnuluipentru

bunurile
pecareţiledăchiarastăzi.

Aplicareacorectăînviaţăain
telectului,inim
işi voinţei

Pentrucaunom
săfieenergic,puternicşisănăto
s,
conştiinţasatrebuiesăfieveşnic
treazăşintelectulsău
receptiv.Eltrebuie să se
ferească de orice influenţă
negativăşisăveghezecaîninima
şiînintelectulsăusă
nupătrundăniciunsentimentstr
ăincarearriscasă-şi
facăsălaşşisă-ldomine.
Există în lume situaţii
dăunătoare ale căror
consecinţele-
aţiputeasuferişicarevăprivea
zădemult
bine.Deexemplu,sunteţiîn
contactcu cinevacare,în locsă
vă aducă un gând benefic,vă
puneîn starede
somnolenţă,dedizarmonie,într
-un cuvânt,într-ostare
pasivă.
Energia cerebrală, care
trebuie să slujească la
însufleţireaminţiivoastre,poa
tefideviatăcaun pârâu într-o
grădină; vecinătatea unei
persoane lipsite de magnetism
poate perturba curentul
forţei voastre cerebrale.
Când două fiinţe care se iubesc
conversează,una
vorbeşteîntimpcealtaascultăc
uatenţie,şireciproc.În
acestcaz,energiileloroperează
untransferpozitiv.Într-o
bunăziînsăeleînceteazăsăsema
iiubească;interesul
mutualcare le însufleţea
dispare,şiele ajung să-şi
dăuneze reciproc:energiile lor
se resping.Este deci
preferabilcadouăfiinţeîntreca
rearmoniaeabsentăsă
sedespartă.
Ştiţiprobabilcălumeaactual
ăutilizeazăhipnozaîn
destuleîmprejurări.Aplicarea
sugestieipoatefiîntâlnită în
aproape toate domeniile
vieţii.Astfel,de exemplu,
oameniisesupun
voinţeiDomnuluinu din
convingere,
cicelmaifrecventsubinfluenţafr
iciişiasugestiei.
Cândvăaflaţiînasemeneacondi
ţiihipnotice,ceice le-au
creatprofitădepeurmalor,şivoi
sunteţiceice
suportăconsecinţele!
Încadruldezvoltăriilorspir
ituale,eleviişcoliidivine
trebuiesăveghezecaforţeleini
mii,intelectuluişivoinţei
săfiemereutrezeşivigilente.Un
discipolnuaredreptul
sărisipeascăşisădispersezefo
rţelepecareDumnezeui le-
aîncredinţat;elnu
lepoateîmpărtăşicelorlalţide
cât energiile suplimentare a
căror utilizare nu îi este
necesară.
Celce îşilasă
capitalulspiritualaservitplă
teşte scump această
greşeală.Înţelegeţi-mă
bine:dacă aţi săditun pom
carevă dă
fructebune,aveţidreptulsă
sacrificaţifructele,darnu
şipomul.E o legepecare
trebuiesăoînţelegeţidacăvreţ
icaviaţaspiritualăsăse
dezvolteînvoi.
La elevii unei şcoli
spirituale, sau ai
unei fraternităţi,există
pericolulca energia
lor,îndreptată
iniţialsprelumeasuperioară,s
ăajungăsătindăspreun scop
material.În acestcaz,va avea
loc ineluctabilo
regresieşioprăbuşire.Scopulv
ostrufinaltrebuiesăfie pur
spiritual, chiar dacă
mijloacele şi metodele îşi
păstreazăuncaractermaterial.
Unii vin să mă asculte
pentru a dobândi
cunoaştereaşiînţelepciunea,d
eoareceaspirăsădevină
apoinişte„învăţători”aprecia
ţişiretribuiţi!Dacădevin
„învăţător”casăcâştigbanisau
pentru adobândivreo putere
vanitoasă,atunciscopulmeu
ematerial.Dacă
însăurmărescobiectivuldea-
miamelioraviaţaproprie
şipeceaasemenuluimeu,dacăacţ
iuneameaslujeşte la înălţarea
sufletelor spre divin,
convingându-le să
renunţelapărerilefalse,atunc
iscopulmeuestepur.
Un discipol al şcolii divine
nu trebuie să se
amăgească;eltrebuie să-
şicunoască posibilităţile şi
capacităţile,caşisumadecunoş
tinţeşidefortedecare poate
dispune, fără a se supraestima
şi nici a se
subestima.Abiaatuncielvapute
acontapeelînsuşiîn
toatecircumstanţelevieţii,şi
înacestecondiţiistudiulşi
înţelegerealumiidivineobiect
iveîivordeveniposibile.
Atâtavremecâtomulnu
sevaîncredinţadivinului
cerezidăînsinealui,elvarecăd
eamereusubinfluenţa
vechilorsalemoduride-
agândişivedea,carevoranula
toatemanifestărilebinelui.
Unul din principiile
Fraternităţii Albe este
înfăptuirea ideii:
„Fraternitate şi Unitate”,
ceea ce
înseamnăînălţareaconştiinţei
laformemaielevate.
Finalitateaexperienţelorşi
aplicaţiilornuesteaceea de-
asatisfacecuriozitateadiscip
olului,cidea-lfacesă
înţeleagă acest mare adevăr:
cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu
poate izbuti în tot
ceea ce doreşte.
Bineînţeles,această legenu
estevalabilă decâtpentru
bineşinupentrurău.
În toate circumstanţele
vieţii,exprimaţidragostea;
eavăvaeliberadespaimeşideînd
oieli.Cândvedeţică cineva a
făcut o greşeală,nu
îlcriticaţi,ciaplicaţi
dragosteafaţădeel:rugaţi-
văsăpoatăieşidin situaţia
respectivă.
Omulrecurge la Dumnezeu şinu
ise adresează
decâtatuncicândsegăseşteînco
ndiţiidificileşigrave,
cândsesimtesingur,părăsitdet
oţi.
Undiscipoltrebuiesănuuitec
ăomulsedezvoltăşi se
maturizează prin încercări şi
suferinţe. Cu cât
discipolulestemaidezvoltatşi
maiputernic,cuatâtmai
multreuşeşteelsă-
şirezolveproblemeleînmodpozi
tiv. Un învăţătorse bucură
când are discipolibuni:eiîl
înţelegmaibine,şidinacestmot
iveledăsarcinidince în
cemaigreu deîndeplinit.Einu
mergpeun drum bătătorit.
ViaţanouăpecareIisusadărui
t-oomeniriiesteun capitalcu
ajutorulcăruia
oameniiîşipotplătitoate
vechiledatorii.Încalitatededi
scipoliaiacesteinoivieţi,
trebuiesălucraţiasupravoastr
ăînşivăcuasiduitate.
Careestesarcinaatribuităfii
nţeiumane?Ceade-a
manifesta,de-a creşte,de-a
înflorişide-a produceun
fructdivin.Pentruaceasta,eat
rebuiesădeadovadăde
ovoinţăputernicăcetrebuiesăs
eafirmeîn domeniul
lucrurilormărunte,nuînalcelo
rimportante.Caeleviai
noiivieţi,grăbiţi-
văsăvăfaceţiconcesiimutuale,
săvă iertaţi,să
aveţirespectşistimă faţă de
toate fiinţele.
Acesteasuntprimelecondiţiipe
ntruinstaurareaiubirii.
Acolo unde se manifestă
dragostea,îşifac apariţia şi
condiţiilefavorabileînălţării
şidezvoltării.
Viaţavoastrăactualănuesteî
ncăadevărataviaţă,ci
doarînceputulunuibinepecareî
lveţisimţimaitârziu
întoatăplenitudineasa.
Într-o bună zi,ne vom afla
într-o altă ambianţă
decâtaceasta;vom
accedelaolumenouă,laocultură
nouă.Organismulvostru va fi
ameliorat,iarcondiţiile
vorfiminunate.
Va fi tot pământul nostru, dar
el va fi suferit
schimbăriradicale. Lumea
actuală va trece printr-o
transformareorganică;întreag
amaterievasuferionouă
cristalizare,totulsevaschimb
a!Nevom întâlnişivom
revedeareuniunilenoastreactu
aledesfăşurându-sesub
ochiinoştricaunfilm.Vom
constatacă,încutareoraş, în
cutarecondiţie,supunându-
secutăruiimpulsvenit din
suflet,neaflam
adunaţilaolaltăîn urmăcu miide
ani.Şinevom miracăviaţas-
adesfăşuratastfel!
Această viziune,ca
şimultealtele,vă va ajuta să
înţelegeţimaibine
sensulîncercărilorprin care va
fi trebuit să treceţi. Copiii
trebuie să aibă răbdare:
momentul actual nu este decât o
scurtă percepţie anticipată
a viitorului. Această
viaţă viitoare
se pregăteştedeja,darnu
esteîncăformată.Veţiintracu
toţiiîneaşiveţificutoţiibinev
eniţi.
Pentru a accedela
acestviitorşia nu vă întârzia
evoluţia
indispensabilă,trebuieneapăr
atsă vă ocupaţi de înălţarea
intelectului, a
inimiişivoinţeivoastre.
Trebuie să fiţiatenţisă nu o
corupeţipe aceasta din
urmă,sănuopuneţiînslujbaunor
forţecontrare,adică în slujba
răului.Nu trebuie să
abdicaţide la dreapta
voinţă,nicimăcarsprefolosulc
eluimaiscumpprieten; ea
trebuiepăstrată pentru
îndeplinirea planuluidivin.
Nu este îngăduit nici să-ţi
înlănţui semenului cu
ajutorulinimiisale.Acestea
suntnişte regulia căror
încălcarenu
esteiertatăunuiadevăratdisci
pol.Celce
transgreseazăacestelegivabea
paharulkarmeipânăla
fundşinu
vafimântuitdecâtatuncicândvaf
iînţeles lecţia.
În trecut aţi acumulat
greşeli ca urmare a
slăbiciunii,ignoranţeişilene
ivoastre;aţicontractat
datoriialecărorconsecinţevăa
fecteazănegativ:aceasta
estekarma.Darcu
ajutoruliubiriişiauniuniifra
terne
puteţisăvăeliberaţideele.Fer
iţi-văaşadarsă-icriticaţi
şisă-
iacuzaţipealţii;critica,fieşi
doarmentală,eo
răutatepsihică.
Vaatragatenţia:urmaţioînvă
ţăturăsacră!Pentrua
devenidiscipoliadevăraţiaiFr
aternităţiiAlbe,trebuieca
sfinţenia să vă impregneze
intelectul,inima şivoinţa.
Gândirea voastră trebuie pusă
întru totulîn slujba binelui,
inima în slujba iubirii şi
voinţa în slujba
înţelepciuniidivine.Acesteas
untniştelegicenu suferă nici o
excepţie. Dacă respectaţi
aceste reguli, veţi
dobândibinecuvântarea
luiDumnezeu,veţiacumula
cunoştinţedinceîncemaibogate
şioputeredin ceîn
cemaimare,iarsufletulvavedeaî
nfăptuindu-setreptat
bucuriilepecareviledoreşte.
Mulţispun:„Nuam
nevoiedeînvăţător,Spiritulîm
i vorbeştedirect!”Aceştianu
au înţelescăceeaceaudei nu
este Spiritul, ci doar nişte
spirite. Din negura
veşniciei,am
avutdintotdeaunanevoieunulde
celălalt, iarceicepretind
contrarulseînşeală.Celceenăs
cut
dinDumnezeuareîntotdeaunanev
oiedeceilalţi,fiindcă
Dumnezeutrăieşteşiînei.
Trebuie să ascultaţice vă
spune Domnul.Totul
trebuiesăseîndeplineascăcudra
gosteşifărăviolenţă.
Când aplicăm
iubirea,nisedeschid
toateuşileşi
toatebunurilesuntladispoziţi
anoastră.
Acum, trebuie deci să ne
deschidem

intelectul, inima
şisufletulaşa cum se
cuvine,pentru ca să se poată
dezvălui această măreaţă lege
a iubirii ce
instaureazăarmoniaîntoateşiî
ntot.
Decemăafluaici,printrevoi?
Dacăvaabateţidela
vorbelemele,veţisimţifoarter
epedecă Dumnezeu vă
lipseşte.Aceeaşilegeevalabilă
pentruminecaşipentru
voi.Aveţinevoie de fratele
vostru şielare deopotrivă
nevoiedevoifiindcăDomnulvieţu
ieşteînamândoi.Toţi
oameniiau
nevoieuniidealţii;înacestfel
semanifestă
înnoiprezenţaluiIisus,aiubir
iiLui.
Uneori,edeajunsşioprivirep
entru adaajutorul pe care
îlaşteptăm,fie
şiinconştient,de la semenii
noştri;în acestfel,dragostea
poatetransmitetotcee
maiînalt,însufleţitorşinobil.
Predic acum, tinerilor şi
deopotrivă bătrânilor,
dragosteacarenu
înceteazăniciodată,carecurge
dintr-
unizvornesecat,şipecaretrebu
iesăoprimiţiîninima voastră.
Primullucru ce trebuie făcut
e să fiiatent să
zăgăzuieştiaccesulaintelectul
vostrualoricăruirău;în niciun
chip nu trebuiesă
îngăduiţipătrunderea unor
preocupărisecundare,inutiles
aunegative.
DevizaelevuluişcoliiFratern
ităţiiAlbetrebuiesăfie:
„Inima,spiritul,sufletulşivoi
nţaileconsacru şimile pun în
slujba Domnului”.Oricefăptură
ceprocedează
astfelestebinevenităşiîidesc
hidem toateuşile.Darcel
ceneglijeazăaceastăregulăvag
ăsiuşileînchise,şiva
rămâneafarăaşteptândonouăepo
că.
Lerecomandtuturorpuritatea.
Cine epedrumulcelbun? Cinee
pe drumulcel rău? Cineface
bineleşicine greşeşte? Aceasta
nu ne
priveşte;ceeimportant,ehotăr
âreapecaream luat-o dea-
lslujipeDomnul.În
acestfel,vom studiaşivom
acţiona precum îngerii care
studiază şi îndeplinesc voinţa
divină! aceşti fraţi superiori
ne vor dezvălui
poezia,arteleşiregulilelorde
viaţă.
În viitor,va trebuisă
începeţisă vă comportaţica
nişte
discipoliaiFraternităţiiAlbe
;va trebuisă fiţi recunoscuţi ca
atare după comportamentul şi
felul vostrude-atrăi.
Fiecareelev,fratesausoră,t
rebuiesămeargădrept ca un
„I”,cu pieptulînainte şinu
adus de spate; spinările
încovoiate trebuie să se
îndrepte. Chipul trebuiesă
fieluminos,cu oexpresiecaresă
dezvăluie forţa virtuţilor.
Din ochii discipolului trebuie
să ţâşnească iubirea
şienergia.Gura nu trebuie să fie
strânsă, iar buzele, abia
întredeschise, să exprime
sănătateaşiviaţa.
Străduiţi-vă să
fiţiputernicişivoinici,pentru
ca
astfelsăfaceţicauneventualad
versarsăsegândească
dedouăoriînaintede-avăataca.
Fiţislabicând evorba de-a
facerăul,şiputernici
cândevorbadebine.
A fi puternic înseamnă să ai
sub stăpânire înlăuntrulşisă-
ţicontrolezitoatemoleculelet
rupului, toatămusculatura.
Cândîncepeţiunlucru,duceţi
-labunsfârşit. Hrăniţi-
văcualimentesănătoase.Nuui
taţicăgura,
princareseexprimaiubirea,tre
buiesăfiepură.Trebuie
săvădezvoltaţimirosulşisensi
bilitatea.Fiţiatenţifaţă
deflori,planteşianimale;evita
ţichiarsă striviţivreo
furnicăceviseiveşteîncale.
Doardragosteavăpoateîngădu
isărespectaţitoate
acestelegiînchipfiresc.
Intenţiameaede-
arupetoatelegăturilecarevăţi
n şi de-a nu le lăsa decât pe
cele ce vă unesc cu
Dumnezeu.AtunciDomnulvaalcăt
uiîmpreunăcuvoio
structurădeviaţănouă,întemei
atăpedragoste.
Esenţealeme

ditaţiei

Gândurişisentiment

e
Gândurileşisentimentelebun
epecarelenutrim îi
atragpeoameni,caşipefiinţeles
uperioare.
Precum parfumulflorilorsau
poamele coapte din
copaci,gândurilefrumoaseşise
ntimentelenobileatrag
fiinţelevizibileşinvizibile.
Gândurileşisentimentelenoa
stresunttotatâtde
indispensabilepentrulumecaşi
florilepentrualbine.
Neconstruim
viitorulprinintermediulgându
rilorşi sentimentelor.

Sensulefortului
Celce vrea să-şiintensifice
viaţa interioară prin
credinţă, speranţă şi
dragoste trebuie să lucreze
conştient asupra lui însuşi.
Care luptător a ajuns puternic
fără să fi făcutexerciţiipentru
a-şidezvolta muşchii?
Un campion este un om
puternic, d.nr pentru
aceastaelşi-
alucratanidezilemuşchii.
Un filosof posedă forţa
intelectului, profunzimea
gândirii,pentrucăîşipuneneîn
cetatcreierulatreabă.
Omulvirtuosareoinimămarefii
ndcăşi-oexersează
constant.Şiapasepurificăstrăb
ătândoserieîntreagă
deprocese:precipitare,filtrare
,evaporare.Nimicnu se
obţinedintr-odată,fărăefort.
Unii cred că este inutil şi
chiar prostesc să perseverezi
în efort, dar trebuie ştiut că
lucrurile
înţelepte,inteligente se
ascund adesea sub aparenţe
inutile.Când un om crede că e
foarte inteligent,el
înceteazăsăînveţeşipierdetre
ptattotceadobândit.
Unom
bogat,carenusegândeştedecâtl
aavuţiape carea strâns-
odeja,neglijând totodată să
ofructifice,
sărăceşteprogresiv.
Asemenea oameni seamănă cu
bondarii care
zumzăie,intrăşiesdinstupfără
săaducăopicăturăde miere.
Astăziexistă
destuibondariîn
stupuldivin,care
riscăsăfieexpulzaţişidistruşi
.

ÎncredereaînDumnezeu
Indiferentceviseîntâmplă,s
puneţi:„E sprebinele
meu”,şiveţivedeacum
lucrurileserezolvă.Frumuseţe
a vieţiiconstă în a nu
teîngrijora,chiarşiatuncicân
d nimicnuparesămeargăcum
trebuie.
Nu
aveţiniciogrijă,niciotemere;
fiţiîntotdeauna
mulţumitfiindcăDumnezeuacreat
lumeapentrucavoi să
fiţifericiţi.Dacă
sunteţinemulţumiţi,acriţi,ne
gaţi
prinaceastaînsăşiînţelepciun
easupremădinlume.
Nemulţumirea este o lepră
pentru conştiinţă şi
necazulslăbeştesistemulnervo
s.

Bineleuniversal
Nupoţifibundacănurespecţibi
nelealtora,şinici
acţiunilelormeritorii.Dacănu
aprecieziolucrarebună
înfăptuită de
altcineva,înseamnă că nu
ainobleţe de caracter.În
natură există o
indivizibilitate:totce se
petreceîncadruleipriveştepet
oatălumea.Sănucrezi
căeştiofiinţăaparte.
Dacăcinevaafăcutcevabun,be
neficiezişitudepe urmalui.

Primarazădesoare
Ca discipol,mergiîn
întâmpinarea primeiraze de
soare.
Aceastăimaginearăsăritului
soareluiconţineidea
întâlniriicu
spirituldivin;emomentulcândD
umnezeu nevizitează.

Dumnezeu
Dumnezeu esteconştiinţa
omului.Nu îlcăutaţipe
aicisaupedincolo;dinclipaînc
areîldescoperiţiînvoi,
îlveţivedeapretutindeni!

Viaţaînchinatătotului
Omul cu adevărat
moralgândeşte şiacţionează
pentru apropiaţiisăiaşacum
arfacepentru elînsuşi,
cuunimpulsinteriorsacruîndre
ptatînspre„Tot”,înspre
Dumnezeu.
El doreşte binele pentru
toţi şi se bucură de
succeselecelorlalţilafelcadea
lesaleproprii.
Celcarenu
trăieştedecâtpentru
sine,indiferentce
eforturifaceşicerezultateobţ
ine,nu vafiniciodatăpe de-a-
ntregulsatisfăcut.

Materialişti
Iisusaspus:
„înlumefiţiprudenţicaşerpiişi
simpli caporumbeii”.
Materialiştii sunt adesea
şireţi, inteligenţi, dar
neglijenţiîncepriveşteviaţas
uperioară,divină.
Ca discipol,vă aparţine să le
daţiexemplu prin
câtevagesturifrumoaseşiveţip
utea,în schimb,săvă
inspiraţidininteligenţaşiscu
sinţalor.

Încercările
Cândgândeştişisuferi,cerul
teobservăşiîţiacordă
încredere; el te consideră o
fiinţă
capabilă

înfăptuiască un lucru bun.Dacă
viaţa ta e lipsită de
obstacole,eltepriveştecucond
escendenţă,capeunom inaptsă-
şiasumeresponsabilităţi.Bucu
ră-tedecicăeşti
puslaîncercare!

Simţulmuzical
Săînveţisăîndeplineştivoin
ţatatăluinostruceresc
eomareştiinţă.Eunlucrulafeld
edificilcaşiastudia
muzicasaucântecul.
Pentru a ajunge la rezultate
bune,un muzician
trebuiesădepăşeascămaridificu
ltăţi.Odinioară,când
măapucasem
săcântlavioară,toatălumeaîmi
spunea:
„Vioara nu-ţidă de mâncare”.Cu
toate acestea,am
perseverat.Primulmeu
profesorera bun;m-a învăţat
regulilefundamentalealeinstr
umentului.Aldoileaera
unceh,şieraunmuziciangenial.
Îlascultam cuplăcere când
cânta.Cunoscuţiimeimă
întrebau ceurmăream continuând

studiezmuzica,desprecarecons
iderau
cănueunlucruindispensabilînv
iaţă.Poatecănueste
indispensabilă,darefoarteimp
ortantă,deoarecemerge
mânăînmânăcuviaţa.
Suntdouăzecideanidecândmăo
cupdeproblema
raportuluidintremuzică
şisufletulomenesc,ca şide
influenţa sa educativă asupra
omului. Am ajuns la concluzia
că fiinţa omenească nu îşipoate
îndeplini
convenabiltreabadacănuesteîn
sineaeimuziciană.
Simţul muzical la
om este vehiculul
şi
transformatorulforţelornatur
ale.Defiecaredată când am
avutgreutăţi,m-am
întorssprevioaramea,pentru
caeasamăajutesăgăsescceamaib
unacaledeale depăşi.
Muzica îlajută pe om să
găsească soluţia pentru
problemelesaleşifacemiracole
.

Practicareabineluiimperson
al
Celcefacebineleseuneştecum
arilefiinţeînţelepte. Dacă
după ce aţifăcutde câteva
oribinele,vă spuneţi: „Am
făcut asta fiindcă sunt
bun!”, greşiţi.
Trebuiesăvăspuneţi:
„Dumnezeuaacţionatprinmine”.
Omultrebuiesă fiebun
înaintedetoatepentru a
manifestaprezenţaluiDumnezeu
în el,fărăsăaştepte
niciorecunoştinţădinparteacel
orpecarei-aajutat.
Omulebunfiindcădivinulcesăl
ăşluieşteîneleste bun.

Metodăpentruintuiţie
Odinioară omul poseda într-o
mult mai mare
măsurăcapacitateade-
apresimţiceîlaşteaptă,ceise
poateîntâmpla.
Acum,elşi-
apierdutînbunăparteaceastăfa
cultate şi trebuie să încerce
să-şi recâştige sensibilitatea
primarăprinexerciţiiadecvate
.
Deexemplu,luaţiocartepecar
eaveţidegândsăo
citiţişipuneţi-vi-
oîncetpefrunte,concentrându-
vă şi îndreptându-vă gândurile
spre lumea înţelepciunii,pe
careoîntrebaţi:
„Trebuiesăcitesccarteaasta,s
aunu?”
Rămâneţiapoiunminutsaudouăîn
tr-oaşteptarecalmă
şiveţiauziatunciovoceblândăc
arevăvaspunedacă
lecturacărţiirespectivevăpoat
efiutilăînvreunfel.

Gândirea
Gândirea emană din
marelecentru aluniversului.
Pentru ea, nu există
niciobstacole, nici timp, nici
spaţiu,nicimaterie.Easemişcă
cu ovitezăsuperioară
celeialuminiişisepropagăteor
eticlainfinit.
Prin gândire se exprimă marea
lume înţeleaptă a
creaţiuniişiomulposedă
darulminunatde-a capta şi de-
aînţelegeacestlimbaj.
Prin gândire, omul, în
calitate de cetăţean al
universului,comunicăculumile
îndepărtate,şiînacest
feliseoferăposibilitateade-
afaceschimbdecunoştinţe,
deoareceviaţaesteunasingurăî
n imensaeivarietate. Noio
cunoaştem sub aspectele eicele
maidiverse:o
lumeîndepărtatăneviziteazăsu
bformaaerului,aapei,
apâinii,auneifloriparfumate,a
unuifructsavuros.

Celetreiatributealedivinul
ui
Mântuireaomeniriinu
rezidăîn vreofiinţă,niciîn
sfinţi,şiniciînîngeri.
Îngerii,sfinţiişioameniidebu
năcredinţănu sunt
decâtslujitoriidivinului.
Mântuirea lumii rezidă în
cel ce a creat-o, în
Dumnezeu,careinclude,cuprind
eşipătrundetotul.
Această lume divină posedă
trei atribute, fiind singura
care le posedă: dragostea,
înţelepciunea şi
adevărul.Elesuntsubstanţaşir
ealitateasa.

Puritatea,lumina

şilibertatea
Puritatea:necesitate

asa
O
igienămaicompletăestenecesară
vieţiioamenilor deastăzi.
Este indispensabilă igiena
corpului,a hainelor,a
locuinţelor,darestenevoieşid
eoigienăaintelectului,
inimiişisufletului.
Condiţia indispensabilă
sănătăţii şi vieţii
armonioase,echilibrată
şiconstructivă,rezidă atâtîn
igienafizică,câtşiînceaagându
rilorşisentimentelor.
Impuritatea,oricare ar fi
terenulîn care prinde
rădăcini, determină
indispoziţii, boli şi moartea
prematură.
Lăcomia,consumulcărnii,cri
ticile,invidia,fumatul, alco
lismuletc.suntvicii,darşimpu
rităţi.
Cândfumezi,îţitransformina
sulîntr-unhorn!
Una dintre funcţiile nasului
este de a folosila
respiraţie.În afara roluluisău
de furnizorde energie
vitală,aerul,pecaretrebuiesă
-lrespirăm conştientşi din
abundenţă, ne ajută să ne
clarificăm şisă ne purificăm
gândurile.
Sentimentele şi gândurile
impure sau

egoiste acţionează în organism


ca nişte veritabiliviruşifiind
sursa unor tulburărinervoase
grave. Aceştiparaziţi
psihiciconstituie,deasemenea
,cauzalipseidearmonie
întresentimenteşigândurişi,d
eci,asuferinţeipentru
individ.
A
neocupadeviciişideslăbiciuni
leoameniloreste în egală
măsură oadevărată
molipsirepsihică carene
distrugelinişteaşiarmoniaint
erioarăaspiritului.
Puritatea exterioară
şiinterioară,acest echilibru
decisşivoluntarpecaretrebuie
să-latingem,esteprima
condiţie a
dezvoltăriiautentice
şisănătoase a tuturor
facultăţilornoastre.
Sufletultindesprepuritatea
totală,o doreşteşio
cautăcuardoare.Toatepersonal
ităţiledeseamă,geniile,
binefăcătoriiomeniriişi-au
cultivat puritatea luminii
minţii,care este condiţionată
de existenţa unuisuflet
cinstitşichibzuit.
Cel care are grijă de
puritatea spiritului şi a
trupuluisău va fi întotdeauna
iubit.Femeia care are
sufletulşisentimentele pure
este iubită şirespectată.
Bărbatul chibzuit, cu mintea
luminată, este de asemenea
iubit,căutatşisusţinutpentru
a-şiatinge ţelul.
Ceicare neglijează să-
şiîntreţină puritatea inimii
sfârşesc prin a-şi pierde
lumina şi înţelepciunea
gândurilor;descoperă cum
dispare afecţiunea care îi
înconjura,atâtdin partea
soţuluisau soţiei,câtşia
prietenilor.
Într-un cuplu
armoniosechilibratfemeiatreb
uiesă
aibăsufletulpurşiomulsăaibămi
ntealuminată;astfel,
amândoiîşivor menţine
sănătatea şivor evolua din
punct de vedere spiritual. În
felulacesta, cultivând
puritateatotalăînei,bărbaţii
şifemeiledeastăzipotsă
înceapăsătrăiascăsănătosşiîn
bucurie.
Pentruadevenieleviautentic
iaimariişcoliavieţii, pentru
casecretelenaturiiviisăvised
ezvăluie,astfel încâtsă
ajungeţisă înţelegeţilegile
vieţiiraţionale şi
constructive,pentru a vise
dezvolta conştiinţa,este
necesarsăîncepeţisăvăsimţiţif
rateşisorăatuturor
fiinţelor.Esteindispensabilsă
văcomportaţicaatareîn
relaţiilepecareleaveţieliberâ
ndu-vădeoriceîndoialăşi
egoism.
Trebuiesăvăfaceţiocurăţare
interioarăcompletă;
trebuiecavorbelesăvăfiechibzu
ite,caoriceurmăde
indispoziţiesau nemulţumiresă
vă dispară din suflet. Aceasta
vă este cerută valul puternic
de dragoste
universalăcarevinedesusşicob
oarăacum în această lume.
Dacă
acceptaţiacestimpuls,elvă va
elibera de sclavia milenară
şivă va conduce spre
înviere,spre
lumină,sprepuritate,sprelibe
rtate.
Cândfemeiaîşipierdepuritat
eadragostei,cândare tendinţa
să încerce să profite de
sentimentele pe care
bărbatulle are faţă de ea şicând
bărbatulface din femeie un
idol, amândoi se prăbuşesc
într-un materialism
profund.În
aceastăstareluminaspiritului
şilibertateasufletuluiîipărăse
sc.
Pentru a beneficia de puterea
şide frumuseţea
iubiriiautentice,trebuiecato
ateimpulsurilepecarele
aveţi,fiecareactpecareîlfaceţ
isăfiepure,ideale.
Dedicaţi-vă cu toţii
studierii şi experimentării
metodelorpurităţiitotaleasup
radorinţelorşigândurilor
voastre;este calea cea
maiscurtă care duce la viaţa
nouă,raţională,fericităşiabu
ndentă.Numaiceicarese dedică
acestui ţel pot trece pragul
care duce la cunoaşterea
superioară, la lumina
interioară şi la libertate.
Elevulconştienttinde,în
toateactivităţilesale,să
cultiveiubireadivină;îşipoto
leşteastfelseteadeadevăr şi
de libertate, adăpându-se la
izvorul viu. Caută
cunoaşterea,forţa,sănătatea
în exemplelefurnizatede
viaţa fiinţelorevoluate,a
geniilor,a marilormaeştriai
omeniriişiînînvăţăturalor.
Ucenicul care este animat de
un ideal înalt îl
urmează,cucredinţăşicuraj.Im
pulsulsănătospecare îlare
-acela de a deveniun servitor
bun aliubirii
universaleputernice,un
lucrătorcalificatalbineluiîn
toateşipestetot,dardacănuvac
ultivapuritateatotală, va
eşua şiva sfârşiprin a recădea
în egoismulşi minciuna ce îl
vor conduce în mod inevitabil
spre întunericşimoarte.
Dacădoriţisăfiţiiubiţi,prot
ejaţiîmpotriva bolilor,
dacăvreţisăvăamelioraţirelaţ
iilecuceilalţi,întăriţi-vă
memoriapentruastudiamaibine,
dobândiţicunoştinţe
şiînţelepciune,fiţipuriîn
inimăşispirit.Aceastăidee
fundamentală de puritate
trebuie să vă însoţească
neîncetat;trebuiesăvăfiecălău
zitorpermanentlaorice
orădinzi.
Iubireaesteprimaşiceamaima
rerealitateavieţii, căreia îi
aduce lumină şi armonie,
frumuseţe şi
bunătate.Adevăruleste cea
maiînaltă manifestare a
iubirii,mediulîn
careiubireadomneşteîn
deplinătatea
glorieisale.Iisusi-
arăspunsluiPilat:„Am
venitpentru
amanifestaadevărul”.
Binecuvântaţisuntceicuinim
aşiminteapure,eise
apropiedemarea
înţelepciune,înţeleg cum
acţionează
aceastafărăîncetareînlumepen
trueliberareasufletului
omenesc,pentru
înălţareatuturor,fărănicioex
cepţie. Inima este centrul
vieţii omeneşti; dacă
găzduieşte
aspiraţii pure, înalţă şi
purifică mintea, limpezeşte
gândurileşileîntăreştecapaci
tateadecreaţie.
Puritateaabsolutăestedecit
erenulpecaretrăieşte,
sedezvoltăşisematurizeazădis
cipolulvieţiiuniversale.
Puritatea îiconferă
uceniculuităriedecaracter,îl
elibereazădinsclaviaslăbiciu
nilorşiaviciilorşiîlapără
deinfluenţelenefaste.
Insucceselepecareleaveţiînv
iaţăprovindelanorii care vă
întunecă orizontul.Fiecare
greutate şifiecare
suferinţăvăfacsăreflectaţi,săv
ăanalizaţişisăvădea
oluminămaistrălucitoarecarev
ăvapurificacerul.
Omultrebuiesă aibă
caracterşisă fieconvinsde
necesitateadealucraconştientş
icontinuu,prin toate
mijloacele şi cu toată voinţa,
la perfecţionarea şi
ameliorareacondiţieisale.Pri
n reîncarnareomulînvaţă legea
sacrificiului fără de care nu
există evoluţie.
Sufletulnostru
doreştesăneînalţesăneperfecţ
ioneze; puritatea este
condiţia esenţială pentru
realizarea
acesteidorinţearzătoare.
Reflectaţi, fiţi conştienţi de
această misiune, de această
problemă primordială a vieţii
voastre. Cu bucurie
şirecunoştinţă.Lucraţifără
încetare asupra voastră pentru
a dobândigânduri,sentimente
şiacte pure.
Sănătateaşibunadispoziţied
epindînmodesenţial
deacestfapt:catoatemanifestă
rilevoastrespiritualeşi
fizicesăfiepătrunsedeideeadecin
steşipuritate.Idea
depuritatetrebuiesăvăfielafel
descumpăcum îieste
unuitânărimaginea tinereipe
care o iubeşte.Fie ca
puritateasăfieiubitafiecăruibă
rbatşiiubitulfiecărei femei.
Vă recomand tuturorpuritatea
absolută.Fizică şi
spirituală.Fiecaredintrevois
ăconstruiascăîn sine,în
conştiinţa sa imagini şi
concepţii pure ale tinerei,
tânărului,căsătoriei,celibat
ului,iubirii,copiiloretc.
Şcoala vieţiidivine,Frăţia
Albă,aşteaptădelatoţi
discipoliisăiocurăţareinteri
oarăraţională.
Pentru a dobândi
cunoştinţe şi o
gândire
pătrunzătoare,constructivă,fi
ţipuri!
Exactitatea,memoria mereu
activă,mintea mereu
gatădemuncă,bunadispoziţie,e
nergiatrupului-toate
acesteasuntalimentateşisusţi
nutedepuritate.
Pentru mulţiaceastă idee de
puritate absolută se află încă în
stadiu de sămânţă;însămânţaţi-
o în voi
înşivăcucertitudineacăvadaro
adegustoase.Întreaga,
voastrăfiinţăsă-
iprocurecondiţiilefavorabilec
reşterii,
dezvoltării,maturizării.Veţifi
pe deplin recompensaţi pentru
eforturileşipentru
muncapecareoveţirealiza
asupravoastră.
Puteţiforma
grupuridedoi,trei,zece...,av
ând cu toţiica ţelrealizarea
nobiluluiidealdepuritate.Ace
st
idealnobilpoateacţionaatunci
asupravoastrăcuforţă,
înnoindu-vă în întregime
şiameliorându-vă existenţa
într-unmodnesperat.
Pentru a întâmpina epoca
vărsătoruluiceva veni,
faceţiocurăţenietotalăînvoiş
ireconstruiţi-văviaţape
bazenoi.
Esteomuncăfrumoasă,captiva
ntăşipurtătoarea
unorposibilităţinelimitate.V
iaţatrebuiesănefiepură precum
cristalul,cadiamantul!
Sacrificând obiceiurile
vechi şi rele, dobândim
puritatea şiintegritatea care
se află la baza servirii
fraţilorşiasemenilornoştri.
Săfim gatasăarătăm
tuturorafecţiuneanoastră,cu
blândeţeşiînţelegere.Săfim
sincericu noiînşine,fără teamă
şi Ură umbre. Să fim asemănători
izvorului
abundentşipurcareţâşneştefur
ăîncetareşirespinge
imediatoriceimpuritate.
Începeţiprinavăpurificaconş
tiinţa,esteunpunct
deplecarepentruoricecandidat
lanouaviaţăsprecare
seîndreaptăomenirea.
Puteţisăfiţipuri!
Estedreptulvostru camembriai
mariivieţiuniversale.Dacă vă
îndoiţide capacitatea
voastrădeadobândipuritateato
tală,săştiţicăvăaflaţi încă
sub influenţa ideilor primate
care s-au opus
evoluţieivoastrecorecte.
Greşelilecomisepeparcursulî
ndelungatuluiproces
alperfecţionăriinu
văpotîmpiedicasăprimiţiimens
ele
binefacerialepurităţii.Atâta
vremecâtsuntprincipiul
ascendentalvieţii,atâta timp
câtinima mea nutreşte
dorinţeşisentimentenobile,at
âtatimpcâtam înminte
gândulnobilaliubiriifaţădeDu
mnezeu,desemeniimei
şidetoatefiinţelevii,puritate
a seaflă în mine.Dacă
începsăjudec,sămăîndoiescdedi
vinulcareseaflăîn
mineşiîntoţioamenii,puritate
adispare!
Cauceniciaiuneivieţimaibun
e,puteţişitrebuiesă
fiţipuri.După puritate vine
lumina,apoilibertatea
absolută.
Fiecare suflet, care emană de
la Dumnezeu cel milostiv şi
Tată sublim al tuturor
fiinţelor, vine pe
pământpentruaînvăţasăsepurifi
ceşiprinaceasta,să
seperfecţioneze.Pedrum o
întâlneştepezeiţa binelui
careîipropunesăîlaccepteînte
mplulsău,cucondiţia de a fi
înveşmântatîn puritatea
absolută;sufletulîi
promite,darapoinu
îşiţinepromisiunea.Zeiţabine
lui
distrugeatunciprinmoartetemp
lulimpuralsufletului.
Zeiţa binelui distruge toate
templele impure. Le
reconstruieşte apoi şi le oferă
foştilor proprietari,
spunându-le:„Păstraţi-vă
templul,conştiinţa şitrupul
pure, căci atunci veţi putea
obţine sănătatea şi
milosteniadivină!”
Acestaesteţelulluminosalex
istenţeivoastre,spre
caresufletulvostru aspirăcu
toateputerilecu carel-a
înzestratCreatorul,caredoreş
tecănoisăcreştem şisă ne
dezvoltăm corect,pentru a
devenidupă chipulşi
asemănareaSa.

Esenţealeme

ditaţiei

Orgoliulşiumilinţa
Dacă nu lucraţiconştient
pentru a vă controla
tendinţelecevaîmpingspreorgo
liu,sevorocupaalţiisă
văînveţeumilinţa!
Esteun destin greu
celalomuluicareîntreţineun
respectde sine exagerat,ca
şisentimente de orgoliu
moştenitedinexistenţeletrecu
te.Trebuiesătreacăprin multe
suferinţe pentru a se elibera de
această stare
nefastăşiaînvăţamodestia.Dem
ulteorivatrebuisăse
roagepentru
aisedadelucru,pentru a-
ifiacceptate
serviciileşisevaizbidenenumăr
aterefuzuri!
Natura vie va pune la treabă
totfelulde mijloace pentrua-
lobligapeorgoliossădevinăcua
devăratumil;
îlvasilisămilogească,săcerşea
scă,îlvafacesăîndure
blamul,dispreţul,umilinţelep
ânăcesevahotărîsă-şi
schimbecaracterul.
Putereagândiricolective
Prin gândurile lor colective
oamenii pot, într-o
oarecaremăsură,săinfluenţezes
chimbăriletimpului.
Dacă un
numărmaredeoameninutreşteace
leaşi gânduri,în
acelaşitimp,acestegânduridevi
n dinamice
şicapătăoforţăputernicădeacţ
iune.

Rugăciunea
Când nerugăm neîndreptăm
într-un mod interior
gândurile,sufletul,inima,spir
itulspresursa vieţiidin
carenetragem.

Conştinţatrează
Pentru discipol este
esenţial să aibă conştiinţa
luminată,căciatuncipoateurma
caleadreaptăavieţii.
Lucraţiîn vederea
treziriişidezvoltăriiconştii
nţei voastre, care este ochiul
fiinţei umane. Dacă ai
conştiinţa luminată,nu poţisă
teabaţidela drumul
drept.Dacăvăclătinaţi,căutaţ
icauzaînvoiînşivă.
Lucraţiasupraconştiinţeivo
astre,careînchideînea
condiţiilevieţii.Elesuntofer
itetuturor,darnisecereun
efortpermanent.
Viaţacaprimăcondiţieesteda
tăfiecăruiom;fiecare poartă în
el flacăra gândirii, a
sentimentelor şi a
acţiunii.Profitaţideaceastăflac
ără,vegheaţicaeasănu
sestingăniciodată.
Numaidevoidepindesămergeţi
în luminăsau în întuneric.

Intuiţia
Intuiţia este un sentiment
just, care nu minte niciodată.
Având un caracter divin, ea
reprezintă
căpitanulcorăbieiumane;atâta
vremecâtdiscipoluldă
ascultareacestuicăpitan,elnu
poateîngeneralsăfacă greşeli.
Intelectul, inima şivoinţa
sunt slujitoriiacestui
căpitan;supunându-
seordinelorsale,discipoluldu
ceo
viaţăcorectă,dardacăleneglij
ează,elseîndepărtează
dedreaptacale.

Caleaceamaiscurtă
Caleaceamaiscurtăpentru
aaccedelanouaviaţă estede-
aînţelegecătoţioameniiformea
zăun totşică
trebuiesăacţionezedupălegile
iubirii.

Metodăpractică
Seîntâmplăsăfiţiprostdispuş
i,sau nu văsimţiţi prea
bine;faceţiatunciun
automasaj.După aceea,
scuturaţi-vămâna.
Este preferabilsă
fiţisinguri,pentru a vă putea
concentramaibineasupraînţele
pciuniisupreme.

Iubire
Dacăiubeştipecineva,decevr
eisăteiubeascăşi el?
Eoneînţelegeresterilă.
Săiubeştipecinevaînseamnăs
ă-ivreibineleşisă-l
laşiliber.

Muzica
Muzicaconstituieceamaibună
legăturaîntrecreier,
inimăşitrup.
Cândomulcântă,totulsearmon
izeazăînel.
Muzicaesteostareinterioară
,unacordintim cucei
ceconduclumea.
Nu există vreofiinţă
pelumecaresă nu înţeleagă
muzica. Arborii înfloresc,
soarele străluceşte, vântul
bate,fluviilecurg;toateacestea
sefacprinlegeamuzicii.
Pretutindeniemuzică.

Furia
Dacă vă lăsaţipradă
furiei,Iară nicio reţinere,
risipiţiinutilmultăenergiepe
carearfipreferabilsăo
utilizaţiîntr-
unscopproductiv.
Furia însăşi nu este
întotdeauna nefastă, cu
condiţiasăutilizeziîn
chipvalabilsurplusuldeenergi
e pecareogenerează.
Într-o stare de tensiune
nervoasă,omulpoate să
aibăunrandamentmaimaredecâtî
nstareadecalm.
În primulcaz,elsimte un elan
de activitate şi
muncă;încelde-
aldoilea,pasivitateaîlîmping
eadesea
săamâneîndeplinireasarcinilo
rsale.
Omul activ e satisfăcut de
viaţă; cel pasiv e dezamăgit.

Omuladevărat
Nu ajungiun om
adevăratdecâtîncepânddin
clipa cândtehotărăştisă-
liubeştipeDumnezeu.O asemenea
fiinţă va fi întotdeauna veselă
şipozitivă,indiferentde
circumstanţelepecarele-
arputeaîntâlni.

Muncăînchinatătotului
Cadiscipol,lucraţiîn
numeledragosteiuniversale,
în calitateasadevalsublim
exercitându-şiacţiuneade
neînlocuitînlume.
Puneţiînpracticălegeadivin
ăpretutindenişifaţăde toate
fiinţele.
Veţiresimţiatuncibucuria
interioară,
deoarece bunăvoinţa Domnului
va începe să vă vorbească.

Gândireşilibertate
Gândirea este unica forţă,
singurul principiu
înţeleptcareasigurăechilibra
işicontrolulomului.
O fiinţă careascultă
dedorinţelesaleprimare,de
pasiunilenechibzuiteîşipierd
elibertatea şiajungeun sclav.

Învăţătorul
Învăţătorulîşiiubeştedisci
polulcareîşirecunoaşte
greşelile,leîndreaptă
şitrageînvăţămintedepeurma
lor.

Sănătatea
Dacăsunteţibolnavi,căutaţi
cauza.
Dinpunctdevederepsihic,toa
tebolileprovindintr-
olipsădearmonieîntremarelesim
paticşicreier.
Sistemulnervosalmareluisim
paticesteîn relaţie
cudigestiaşirespiraţia.
Dacă
omulgândeşte,simteşiacţionea
ză corect,el
vafiîntotdeaunasănătos.
Sănătatea depinde decide
treifactori:gândirea,
sentimenteleşiacţiunilecorect
e.

Credinţa
Adevăratacredinţăconţineîn
eatoateposibilităţile vieţii.
Dacăcineva îşiafirmăcredinţa
în Dumnezeu şiîn acelaşitimp se
plânge că îilipseşte una sau
alta, credinţa sa nu e
adevărată,nu este decâto
credinţă extrem desuperficială.

Florile
Nu
aivoiesăculegifloridinplăcere
;dacăfaciasta,
vatrebuicaîntr-
obunăzisăleredaiviaţa.
Legilenaturiisuntceleceimpu
nacestlucru.
Daroamenii,înneştiinţalor,
taiesausmulgînchip
nechibzuitflorile şispun:
„Suntflori,aşa că nu simt
nimic”.
Esteînsăogreşeală,iarclarv
ăzătorulîntrezăreşteîn
spatelefiecăreifloriofiinţăînţel
eaptă.

UniuneaînDumnezeu
Primiţiîn voiiubirea
luiDumnezeu şipuneţi-o în
practică.
Bucuraţi-
vădetotcevedeţi:decer,desoar
eşide
lună,destele,dearbori,deoric
eeîn natură.Vedeţiîn
toatemanifestarealuiDumnezeu
.
Acolo unde e Dumnezeu,e
şidragostea,lumina,
adevărulşilibertatea.
Acoloundeeiubire,eparadisul
.
Celce trăieşte în dragoste
şi-a regăsit Fraţiişi
Surorilecareîliubescdinnegur
atuturorsecolelor.

Fraternitate
Raporturile dintre fiinţe nu
vor fi corecte decât atuncicând
elesevoraprecia
reciprocşisevorsimţi
indispensabileunelefaţădecel
elalte.

Blândeţea
Când cineva se simte gata să
pună în practică
blândeţea,săseadresezeînsine
asaluiIsus:„Doamne,
vreausădobândescblândeţeaşis
ăoaplicînviaţamea pentru a-
ţiurma calea fără să mă abatdela
ea,fără
îndoielişifărăezitare”.

Sensulvieţi
Casătrăiascămaibine,oameni
iaunevoiesăsimtă un elan
însprecăutareaadevăratuluise
nsalexistenţei:
acestelanedatdedragoste.

Puritatea,lumina
şilibertatea Lumina
Dragosteaesteautoareaîntre
giivieţi.
Proiecţia vieţii este
lumina, factor esenţial, deşi
tăcut,alcreaţieiformelorvii.
Luminaşiviaţasuntaliate în
îndeplinireaaceleiaşisarcini
.Luminaesteveşmântul
vieţii;dinacestmotiv,razeles
oareluifacsăcreascăşisă
sedezvoltetoateformelecarepo
artăînsineviaţa.
Luminacea
maipură,carenehrăneştecreier
ulşi
neîndeamnălaogândirecorectă,
vineşieadin soare, dar din
centrulsău;ea ne conduce la
cunoaşterea
iubirii,careestemanifestarea
luiDumnezeu.
Cândunom
hotărăştesăsacrificecevadinel
pentru a face un bine,elproduce
lumină în spiritulşiîn
gândurile sale.Acestsacrificiu
îiaduce limpezime şi
corectitudineîngândireşiîndi
scernământ.
În dragostea lui nesfârşită,
Dumnezeu, care e lumină
totală, se sacrifică neîncetat
pentru binele
tuturorfiinţelor,aducându-
lecontinuu viaţă,luminăşi
impulsulspreceenobil,elevat.
Dumnezeuesteizvorulluminii
şisemanifestăînea. Prin
spiritulsău,care este o
emanaţie luminoasă ce umple
întreg
universul,sufletulnostru se
uneşte cu Nelimitatul, numit şi
Părintele spiritelor
luminoase,
sursădeiubire,înţelepciuneşi
adevăr.
Ceestelumina?Luminanu
constădoarîn undeşi
vibraţii,aşa cum se afirmă;ea
este o forţă vie care lucrează
în formele pe care le
zămisleşte.Acţiunea ei
esteconştientă,armonioasăşie
xtrem deinteligentă.
Toţiaştriidin
imensulunivers,din carenu
putem vedea decâto parte
infimă,suntlocuiţide fiinţe ce
iradiază lumina
puterniciilorgândiri.Lumina
soarelui
nostruesteşieareflecţiagândur
ilorluminoasealeunor
fiinţeextrem
deînaintatecarenetrimitcelem
aipure vibraţiiale
înţelepciuniişivieţiilorperf
ectorganizate
subformaluminii.Aceastălumin
ăesteconductoarede
forţăvie;fiecarerazăestepurtăt
oareauneienergiivitale
specifice şipoate fi comparată cu
o ţeavă care aduce apă,sau cu un
firconductorprin
carenevineenergie electrică.
Mişcarea luminii se face în
spirală, în circuit
continuu.Ştiinţa afirmă că
lumina este compusă din
vibraţiiconţinând reflexula
şapteculorialespectrului
solar,de la roşu la
indigo.Acestea suntlimitele
între
careochiulumancontemporanpoa
tecaptalumina.Dar,
defapt,acestevibraţiisuntele
mentealeluminii,carenu
esteovibraţie.
Alţiispuncăluminaestemişca
re,daracestanueste
decâtîncăunatributalluminii.
Seafirmă,însfârşit,că
eanefacesădescoperim
lucrurile,nefacesălevedem,
să le înţelegem,dar că
însăşiforma lucrurilor este
lumină condensată.Lumina
pecareo vedem,carene
lumineazăestedoarunreflexalal
torenergiideunordin maiînalt.
Ceicepotsăvadăşisăînţeleag
ălucrareanaturiivii ştiu
cătotulestelumină.Toateforme
ledepepământ,
minerale,vegetaleşianimale,c
aşicorpulomenesc,sunt
luminăcondensatăsubdiferitea
specte.
Pentruceicevăd,luminanurep
rezintădoarvibraţii
şimişcări,cieste o forţă
vie,conştientă,inteligentă,
reflectată de gândirea pură a
fiinţelorumane evoluate
caresuntimpregnatedespiritul
vieţiiuniversale.
Acoloundeesteluminăesteşiî
nţelepciune.Lumina care umple
spaţiul din jurul lumilor şi a
formelor demonstreazăcăîn
naturaceafărămarginilucrează
o
inteligenţăînţeleaptăşiordon
ată.Decioriceformăeste
lumină:firulde
iarbă,floarea,planta sunt
produse
porninddelalumină.Într-
obunăzi,acesteformesevor
transformaşivorfiînlocuiteden
oimanifestări.Fiinţele
omeneşti,oricâtarfieledeancor
ateîn greşeală,sevor
alăturaînceledinurmălumiilum
inii,devenindlumină
pură,deoareceaufostcreateîna
cestscop.
Lumina estemarelefactornu
numaialdezvoltării
fiziceşintelectualeaomului,ciş
iavieţiisalespirituale
şiacaracteruluisău.
Adevăratul clarvăzător îl
întrezăreşte pe om
înconjuratde diferite
reflecţiiale razelor colorate
ale
luminii,şiestecâtsepoatedeut
ilsăstudiaţiacţiunea acestor
raze luminoase (în privinţa
ştiinţei razelor
luminoaseşialucrărilorpracti
ceefectuateîn domeniul
culorilor, consultaţicartea
MaestruluiPeter Deunov:
Testamentulculorilor,
conţinând: „Culorile, căutare a
iluminării”,deOlivierMartin,
Editura Telesma)asupra
stăriivoastredespiritşiacomp
ortamentuluivostrufizic
şipsihic. Observaţide asemenea
efectulpe care îl produc asupra
voastră culoarea hainelor pe
care le
purtaţişiculorileceacoperăpe
reţiilocuinţeivoastresau
aloculuidemuncă.

Luminaspirituală
Luminasemanifestădiferitîn
funcţiedelumileîn
caresedezvăluieea.Luminaprim
ităînlumeafizicăeste diferită
decea carepătrundeîn
lumeaspirituală,care este la
rânduleidiferită de cea care
iluminează şi
iradiazălumeadivină.
Pentruaprimiluminaspiritua
lăşipentruaînţelege
luminadivină,trebuiesăcultiv
ielevaţiavieţiiinterioare
şisăfiiîn celedin
urmăpătrunsdelimpezimeamarii
conştiinţecosmice.
Marilormistici,cares-au
ridicatpânălaînălţimea
acesteiluminişicareopotcapta
,lisedezvăluieolume
necuprinsă,ascunsăomuluiderâ
nd;esteplanulviu al
mareluiunivers,iradiind în
totceecreatlumina vie,
raţiunea,inteligenţaşiarmoni
a.
Luminaspiritualăesteplinăd
erazeintenscolorate,
denuanţefineşiblânde,careumpl
u deviaţăcerească
sufletulfiinţeispirituale
şimistice care le descoperă.
Pentruaceastăfiinţă,limpezimea
luminoasăaplanurilor
superioare a universului este
infinit mai reală şi
strălucitoare decât lumina
lumiifizice,care nu este decâto
slabă oglindirea celeidin
lumilespirituală şi divină.
Spiritulsufletuluiomenescîn
truchipatîntr-un corp poate
avea momente inspirate de pură
elevaţie,când
percepestrălucirealuminiispi
ritualeşidivine,princare se
exprimă marele făuritor
alnaturiivii, şicare e
singurulcenepoatedezvăluiade
văruldinviaţă.
Gradul dezvoltării fiinţei
omeneşti depinde de
cantitateadeluminăpecareopoa
teprimidesus.Omul se înalţă
spiritual, îşi ameliorează
caracterul şi îşi
limpezeşteconştiinţaîn
funcţiedecantitateadelumină
divinăpecareoprimeşteşipecar
eştiesăofolosească în chip
corect datorită gândirii sale
concentrate şi controlate.
Toate
fiinţelebuneşiînţelepte
suntmaimultsau maipuţin
înconjurate de lumină
spirituală.Dar cele cares-
auabătutdelaviaţaascendentă,
delaproprialor
desăvârşireşidelaaplicareale
giiiubiriiuniversalesunt
însinealorîntunecateşilimita
te.
Luminaceemanădindragosteap
urăesteadevărata
sursăaîntregiiclarităţidecon
ştiinţăşiaforţelorvieţii
înţelepte,prin
intermediulcărora seintră în
împărăţia Domnului.
Îlputem recunoaşte pe
discipolulcare învaţă să
gândeascăcorect,purşieficient
dupăluminavieţiisale
interioare,după
echilibrulşiarmonia
existenţeisale interioare.
Sfinţiisuntconduşideluminal
orinterioară,pusă
înslujbaadevărului.Omulplind
edorinţade-aînfăptui
voinţadivinăstudiazălegileşi
metodelevieţiiînţelepteşi
corecteşiînvaţătreptat,darne
încetat,săleaplicecu o voinţă
tenace.Elesteimpulsionatdelu
mina spiritului
săuşiaceastăluminăcreşteînel
înfuncţiedeeforturile
pecarelefacede-
aseameliora,iaracestlucruîia
duce
multăbucurieşiîncurajare.
Viaţa înţeleaptă, adică
puternică şi liberă, se
distinge de existenţa pur
fizică prin
inteligenţa
superioarăafiinţeicareesteînd
rumatăsprebunătate,
dreptateşifrumuseţe.
Depechipuluneifiinţeacăreic
onştiinţăeelevată, dreaptă
şia căreiinteligenţă este
echilibrată şiactivă
emanăoluminăblândă.
S-
aspuscăceibuni,ceidrepţi,gen
iileşisfinţiiauo
steacareîiconduce,îicălăuzeş
teşiîiapără;aceastanu
estedoaroexpresiepoetică,cio
realitate,deoareceviaţa
prezentăaoamenilorşiaexisten
ţelorlorviitoaredepind
de„steaua”lor,adicădecantita
teadeluminăspirituală pe care
au acumulat-o prin viaţa lor
interioară şi exterioară.
Naşterea luiIisus pe pământa
fostînsoţită de o
strălucitoare„stea”,depura
lumină divină,carea fost
văzută depăstoriicu
sufletecurateşidetreiînţelepţ
i iniţiaţi,cu
spiritulşiconştiinţatreze,ca
reau venitdin
îndepărtatulOrientcasă-
şiaducăofrandeleşimărturia
mântuitoruluinou-născut,
purtătoruluide adevăr şi
lumină.
Noua şiactuala venire a
luiIisus în inimile şi
gândurileomeneştiesteînsoţit
ădeosteaceluminează
conştiinţa tuturor fiinţelor de
bună-credinţă.Această stea
este multmaiputernică decâtcea
din urmă cu 2000deani,dareanu
estevizibilădecâtpentru ceice
suntsincergatasălucrezecucre
dinţăîntruameliorarea
lor,întru desăvârşirea lorîn
dragoste,înţelepciune şi
adevăr,şiapurificăriilor.Aceşt
ia,împreunăcuceiceîi vor
urma, vor primi plenitudinea
luminii divine şi strălucirea
soarelui vieţii interioare; li
se vor oferi
condiţiimaibunedestudiuşimun
că,fizicăşipsihică.
LuminaluiIisusvine;eapătru
ndedejaîn inimaşi intelectul
oamenilor. Ea îi pregăteşte
pentru ideea fraternităţii
umane, a necesităţii prezente
de-a se
înfăptuiprinîntrajutorare,re
spect,toleranţăşidragoste
reciprocă.Toţiîşivoravea
steaua lor,flacăra luminii
spiritualedeasupracapului,la
felcaceidintâiapostoli
ailuiIisus.Acesteluminivorîn
semnacăvorfistabilit
uncontactrealculumeasuperioa
răcerească,cuceilalţi
slujitorievoluaţiaiîntregiiv
ieţii.
Când
aceastăluminăvie,coborâtădes
us,învăluie
unsuflet,ealumineazădeopotriv
ăşispiritulfiinţeicare nu se
maiîndoieşte atuncide calea pe
care o are de urmat, şi nu mai
ezită să se angajeze curajos în
căutarea adevărului.Acesta
este unuldintre cele mai
importantemomentepecarelepoa
tetrăiunom.Înelse
nascimpulsurinobileşiblândec
are,sporindu-şiforţaşi
intensitatea, îi aduc
fermitate şi putere, făcându-l
invincibil.
Nu există nimic comparabilcu
percepţia luminii cosmice şicu
aplicarea sa corectă.Datorită
eise coc
toatepoameleexistenteîn
naturăşitotceestenecesar
dezvoltăriişiînălţăriiomenir
ii.
Frumuseţea,sub toate formele
sale este şiea o
manifestarealuminii.Aceastaa
ducecu sineblândeţea,
veselia, înţelepciunea, forţa;
ea vă învaţă să vă
disciplinaţigândurile, să vă
organizaţişiarmonizaţi
viaţaastfelîncâtsăofaceţisăfi
eplinăşiabundentă.
Caeleviainoiivieţi,studiaţ
ioglindireacelorşapte
razecoloratealeluminiidinspe
ctrulsolar;acesteasunt cele
şapte căiale gândiriiumane în
procesuleide dezvoltare;ele
sunttotodată cele şapte lumiîn
care
fiinţelelucreazăcuordineşicun
oaştereîntruînfăptuirea
gândiriidivine.Şimaisuntşice
leşaptemarivirtuţicare
văsuntnecesarepentru
aînvingearmoniosdificultăţile
ceseivescîncaleavieţiivoastr
e(VezicarteaMaestrului
PeterDeunov,Testamentulculor
ilor,EdituraTelesma).
Discipolulcare lucrează
sincer la ameliorarea sa,
depunând eforturipentru a se
înnobila în bine şiîn frumos,
ajunge treptat să primească
direct lumina spiritului
divin. Acesta îi
purifică intelectul,
descotorosindu-
ldetotceesteperimatşiinutilp
entru dezvoltarea sa
ulterioară. Ea îlînvaţă să
descopere întotdeauna din ce în
ce maimultbinele şifrumosul
depuseînsufletulsăuşisăşilema
nifestemaiadecvat.
Viciile,bolileprovindinlips
adeluminăspirituală.
Toateanimaleledăunătoaretr
ăiescînmareparteîn
întuneric,în vizuiniundenu
ajungelumina solară.În
general,fiinţele care trăiesc în
greşeală nu agreează
lumina.Dinacestmotiv,spunem:
căutaţimereulumina în
locuinţele şi spiritele
voastre, pentru a vă uni
bucuroşicu
energiilesolare.Iubiţienergi
ileluminoase, tonifiante ale
soarelui; primiţi-le în voi
prin toate mijloacele
interioare şi exterioare,
conştient şi cu recunoştinţă.
Soarele primeşte lumina pe
care ne-o trimite din
centruldivin
alcosmosului.Elotransformăap
oiastfel încâtsistemulnostru
nervoscerebralsăopoatăutiliza
cum
trebuiepentruachibzuibineşia
gândicorect.
Lumina divină pe care
centrulsoareluii-o trimite
omului pătrunde în locurile
cele mai ascunse ale
intelectuluivostru,îngânduri
levoastrecelemaiintime.
Easuscităîn voidorinţadea-
lcunoaştepecelîn care
trăim şi evoluăm, cel ce este
spiritul Domnului,
Dumnezeulviualiubiriimanifes
tate,lisus,luminavieţii.
Primind în noiaceastă
lumină,suntem sănătoşi,
gândim şiprocedăm corect.
Deschideţidecilargferestre
lelăcaşuluivostrufizicşi
psihicpentru
aprofitadebinefacerilesale.Ieş
iţilaaer
câtdemultputeţi,pentru
acaptadirectrazelesolare,
purtătoaredeforţă,energieşiv
iaţă.
Dacă aveţiconştiinţa trează
şigândirea îndreptată
spreînalt,noriinu
vorfiunobstacol.Înacestfelîlv
eţi cunoaşte pe Dumnezeu din ce
în ce maibine prin
luminaabundentăcarevăvapătru
nde.
Prin razele sale
luminoase,limpedea
înţelepciune
divinăvăaduceadevăratacunoaş
terenecesarăpentrua
lucrabineşiavădesăvârşi.
Prin cuvintele „principiu
divin în om”,se înţelege
conştiinţatrezităprininterme
diuluminiiinterioarecare
limpezeşteşiilumineazăintelec
tuluman.Acestprincipiu este
marea forţă înţeleaptă din
lume,care reglează şi
călăuzeşteviaţaîntregiiomeni
ri,şicareîndreaptăorice
fiinţăspreadevăr.
Lumina care este o energie vie
pătrunde în toate
ungherele,puresau
impure.Dacă,pogorând din Prea-
înalt,ea îivizitează pe
pescaripentru a-iajuta să
înţeleagăbineleşisă-
laplice,omultrebuiecu atâtmai
multsăseaplece,cuumilinţăşibl
ândeţeînsuflet,spre
ceimaidezmoşteniţişisădăruia
scăcevadinenergiasa
constructivă.
Vastăşidulceesteinimalumin
ii!Gândiţi-vălaea, iubiţi-
o;nenumăratesuntbinefacerile
sale!
Sensulvieţiirezidăînlegătu
raconştientăculumina
ceemanădinDumnezeu.
Noulvaldeluminăceînconjoar
ăaceastălumeeste
vestitorulînalteiculturia
iubiriişifraternităţiice se
pregăteşte pe pământ.Deja
încep să se observe,în
anumiteporţiunialespaţiuluic
eresc,strălucirisubtile deun
albastru
maideschis.Esterezultatulinfl
uenţelor spirituale viivenite
din centrulcosmosuluiîn
direcţia
pământuluişicarepătrundîncre
ierul,inimaşispiritul
oamenilor,înnoindu-le
şiameliorându-le.Aceasta ne
demonstrează că, în lumea
superioară, nenumărate fiinţe
avansate lucrează intens la
curăţirea fizică şi
spiritualăaatmosfereiterestr
e.Oamenilorlesuntdate astfel
condiţii mai bune, în vederea
eforturilor de autoeducare
şide dezvoltare a
sentimentelor lor de
fraternitate.
Lumea superioară,care vă
este încă invizibilă,îi
ajutăînaintedetoatepeceicare
vorsincerşiferm să-l
slujeascăpeDumnezeu
şibinele.Acestefiinţeavansate
vă spun:„Să nu aveţinicio
îndoială,nicio teamă;
lucraţicu credinţă.Nu peste
multtimp,totulse va ordona
şivise va deschide o cale nouă,
liberă şi luminată”.
Să fielumină!Lumină în
minte,căldură în inimi,
măreţieînsuflete,forţăşifermi
tateînspirite!
Esenţealemeditaţiei
Plimbarematinală
Întimpulplimbărilorvoastre
matinale,săaveţiacest gând:
„Doamne,îţimulţumescpentruen
ergiavie(prana) pecarene-
otrimiţiodatăcurazelesoarelu
i.Simtcămă
pătrundeîntoateorganeleşilea
duceforţă,sănătateşi viaţă.
Ea este expresia dragostei
tale pentru noi. Îţi
mulţumesc,Doamne”.

Protecţiaspirituală
Să ştiţică în calitate de
eleviainoiivieţisunteţi
urmăriţidefiinţedinlumeainviz
ibilăcareobservătoate
gândurileşigesturilevoastreş
icaresuntgataoricând, cu
ajutorulintuiţieivoastrecore
cte,să vă luminezeîn
clipeledificilealevieţiivoastr
e.
Mulţumiţi-iluiDumnezeu
pentru ajutoruldatde
fiinţemaiavansate,caresuntslu
jitoriilui,pecarei-a
însărcinatcu misiunea de a-
isprijinipe oamenide-a
lunguldramuluilorpământesc.

Echilibruldintregânduri,se
ntimenteşiacţiuni
Discipolulînţeleptîndreapt
ă zilnic,în fiecareclipă,
raportulde echilibru dintre
sentimentele,gândurile şi
acţiunile sale; deoarece aceste
forţe vii, dacă nu le
controlăm,araveacontinuu
tendinţasăseabatădela
armoniacetrebuiesăexisteîntr
eele.
Din acest motiv, discipolul
trebuie să înveţe să
chibzuiască,săseconcentreze,
săseanalizeze,înscopul dea-
şirepuneînfiececlipăviaţainter
ioarăînordine.

Fericirea
Omulnu este nimic prin
elînsuşi,şinu poate
cunoaştefericireadecâtprinDu
mnezeu.

MasaJohanită
Suntem
înconjuraţideenergiimaleficeş
ibenefice. Pecareleprimim?
Receptareadepindedestareaînc
are
seaflăorganismulnostru,caşide
conştiinţanoastră.
Universul este plin de
energii; el este totodată
pătrunsdevibraţiicarevehicul
ează gândurileşiideile
uneilumimaielevate.
De exemplu, dacă cineva se
află într-o stare spirituală
negativă,cu dorinţe de
răzbunare,înclinat spre
descurajare, el devine receptiv
la energiile ce
vibreazănegativ.Elepătrundîn
unitateasatrupeascăşi
spirituală şiacţionează într-
un mod distructiv asupra
organismuluisău.
Din
acestmotiv,esterecomandatsăî
ndepărtaţi,în
timpulmeselor,oricegândnegat
iv,oricegrijăşidiscuţie, şi
să cultivaţi,
dimpotrivă, bună-
dispoziţia,
impregnându-vă de sentimente
de gratitudine şi
dragoste;trebuiesăsavurezihr
anaşisătegândeştila
ceeacemănânci.

Vegetarianismul
Toţi adepţii noii vieţi
trebuie să adopte hrana
vegetariană,preludiu
alhraneispirituale.Eitrebuie
să scoată carnea din mesele lor
şiîn acest felîşivor
recăpătabucuriade-atrăi.

Dragostea
Dacăsunteţiiubiţi,fericire
avavenilavoişivăva
urmapascupas.

Meditaţiadedimineaţăşisear
ă
În
fiecaredimineaţăşiseară,discip
olulrămâneun timpîntr-
unlocizolatşiliniştit,cugând
ireaconcentrată
pentrumeditaţieşirugăciune.
Când gândim,când
chibzuim,concentraţi,şicând
nerugăm cu fervoare,atragem
omaimarecantitatede
sângesprepărţileanterioareşi
superioarealecapului nostru.
Aceastaesteolege.Eaajutăla
dezvoltareaorganelor
noastrespiritualesituateîn
aceşticentrişitotodatăla
echilibrarea armonioasă a
tuturor părţilor corpului
nostru.

LegăturacuDumnezeu
Dumnezeu este pentru sufletul
nostru ceea ce
soarelecarerăsareestepentrup
ământ.
Dacăeconvinsdeacestlucru,o
mulpoateevoluaşi
sepoatedezvolta.
Dacă aveţi această legătură
cu Dumnezeu, cu dragostea
universală,veţifi
sănătoşi,inteligenţi,veţi
percepeviaţaîntoatăplenitudi
neaei,delacelemaimici
manifestărişipânălacelemaima
ri.Astfel,veţidobândi
ovoinţăputernică,gânduripute
rniceşioinimănobilă.

Comuniuneacudivinul
Ceeacetrimitem
spreDumnezeu,primim înapoide
lael;dacăecevarău,elnuîlacce
ptăşinerevinenouă
integral;dardacă eceva
bun,elni-lînapoiază cu un
beneficiu.
Suferinţelenoastreprovin
din gândurilepecarele avem
şidin
sentimenteleimpurepecareDumn
ezeu nu
leacceptă,deoareceelestepuri
tateaabsolutăşiunică.
Sursafericiriisau
nefericiriinoastreseaflădeciî
n noiînşine.

Privireaşiauzul
Undiscipoltrebuiesăfieatent
lafelulcum priveşte
şilaceeacepriveşte!
Eltrebuiesăfieatentlafelulc
um ascultăşilaceea ceascultă!
Înfiecarezi,elîşiimpunesarc
inade-apriviceeace
estefrumosşide-a asculta
cuvântulDomnuluicareîi
vorbeştedin-lăuntrulsău.
Dacă în elapareceva
negativ,trebuiesă îlalunge
departe,pentru afi atentdoarla
ceea ceefrumosşi
minunatînlume.

Celetreipunctedecontact
Spiritulumanaretreipuncted
econtactcu spiritul
divin:dragostea,înţelepciune
aşiadevărul.
Laprimulcontact,odragostep
uternicăşirezistibilă
îlcuprindecutotulpediscipolş
ielsetransformăîntr-o sursă
deviaţă debordantă.Şi,datfiind
căacestşuvoi are nevoie să se
reverse,are loc aldoilea
contactcu
Dumnezeu:înţelepciuneaeceaca
reîischiţeazăcaleape
caresevaputeamişcaliber.
Spiritulomenesc aspiră
deciînainte de toate la
viaţă;apoilacunoaştereşi,îns
fârşit,lalibertate.

Dreptatea
Oricesuflettrebuiesă
fiedrept.Dece?Pentru ca din
elsă emane marea lumină.Iar
iubirea îiva fi
dezvăluităînluminaceemanădin
dreptateasa.
Dreptateaestebazapecaredra
gosteasemanifestă
şideundeilumineazăsufletulome
nesc.
Toatesufletelepotfidrepteşipo
tsăemitălumină.
Sufletelecarenu vorsă
strălucească suntcele ce
luptăîmpotrivaluiDumnezeu.
Cadiscipol,nuluptaîmpotriv
aluiDumnezeu.Întră în lumina
dreptăţiişirecunoaşte că nu
trăieşticum trebuie.
Nu luptacu
augustulPărintealiubirii,car
euneşte întreg universul, şi
toate fiinţele în armonia lui.
Sanctifică-
inumelefiindcăelecelces-
asacrificat.
Els-a sacrificatde nenumărate
oripentru binele
tuturorfiinţelor.Şidacăîiauzi
odatăglasul,veisimţi
născându-seîntinedorinţade-
atesacrificaşitupentru el.

Discipolulşicuvântul
Discipolulnu vorbeşte
despre lucrurile sfinte şi
elevate decâtcu
oameniînţelepţi,savanţi,cu
suflete aflateîn căutare,cu un
caracternobilşispiritual.Cu
proştii,elnu
vorbeştedecâtdesprelucrurile
obişnuite ale
vieţiizilnice...despre
ceapă,usturoi,despre banii
pentru nunţi şi divorţuri,
despre procesele juridice,
adicădesprebanalităţilecuren
tealevieţiicotidiene.
Nu
risipiţiceeaceaţiînvăţatşice
eacetrebuiesă
utilizaţicafundamentealevieţ
iivoastre.
Uneori spuneţi lucruri
neadecvate vreunui
interlocutor,darvădaţiseamai
mediatcănuvăînţelege.
Atuncivă
supăraţi,daradevărule că
nicivoinu aţi
înţelescuianumeîivorbeaţi.

Contemplareafrumuseţi
Frumuseţeadinnaturăslujeşte
educaţieiomului.
În fiecarezi,în
fiecareclipătrebuiesăneunim,î
n sentimente şiîn gânduri,cu
ceea ce satisface nevoia
noastrădefrumuseţe,ordine,ri
tm şiarmonie:tablourile
frumoase,muzicabună,florile,s
pectacolelenaturiietc.
Răsăritulsoarelui,contempl
at în aer liber într-o
grădină,la ţară,sau
şimaibine,în vârfulvreunui
munteesteo viziunea
căreifrumuseţerămânevreme
îndelungată întipărită în
noiînşine,sau la feldebine
splendoareaunuicerînstelat,a
rboriiînfloriţiprimăvara etc.
Prin aceste contacte, ne unim
cu dragostea şi
înţelepciuneadivină,şiconşti
inţanoastrăseînalţăspre
sferelecelemaipureşimaiarmon
ioasealeuniversului.

Aplicareaiubiri
Pentru a atinge divinul în
viaţa voastră, sunt
necesareeforturi.
Caeleviainoiivieţi,obişnui
ţi-vă săfaceţiconcesii celor
apropiaţi, străduiţi-vă să-i
iertaţi, manifestaţi
consideraţie şirespect faţă de
ceilalţi.Acestea sunt
încercărideaplicareaiubirii.

Adevărul
Adevărulnuestescrisînnicio
carte:elnunepoate
venidinafară,cidininteriorul
nostru.
Din exterior vin toate
mijloacele auxiliare, dar
adevărulînsuşinu
sedezvăluiedecâtprin
intermediul
supraconştiinţeinoastre.

Puritatea,luminaşilibert
atea
Libertatea
Necesitateaşi
libertatea
În sufletul oricărui om
sălăşluieşte
un impuls
înflăcăratsprelibertate.
Omulestedeterminatsălucrez
eladesăvârşireasa pentru a
atinge acest înalt idealde
libertate totală, deoarece
elsimte că doarpătrunzând în
cunoaşterea
legiloreternealevieţiiva
putea beneficia delibertatea
exterioarăşinterioarălacarea
spiră.
La origine,sufletele trăiau în
Dumnezeu,având o
libertatetotală,fărălimite,d
areleauieşit,rupândastfel
legătura directă ce le unea cu
el.Interior,ele s-au
îndepărtatdepuragândiredivin
ăşi,prinaceasta,şi-au
pierdutlibertatea.Sarcina
fiinţeicoborâte pe pământ este
de-a lucra, prin cunoaşterea
„adevărului”, la
regăsireaacesteilibertăţipri
mordialelacarearedreptul.
Legilevieţiiînţelepte,conş
tientecercatrupul,inima
şiintelectulsă
sedezvolteîntr-o manieră
armonioasă, într-
unacordperfect.Acestprocescer
esprijinulluminii
interioareşilibertateîngândi
re.
Când trupule sănătos,adică
liberde influenţele dăunătoare,
organele sale funcţionează
corect. Când inima este liberă
şicurată,sentimentele se
exprimă corect,în
respectulşistimafaţădetoţice
ilalţi.Şidoar
intelectulanimatdeoconştiinţă
limpedeşiliberăpoate
săemităgânduricorecte.
Libertatea îieste necesară
oricăreifiinţe,dar în
timpulşiloculutil.
Libertatea este
indispensabilă celuice tinde
spre
îndeplinireaînaltuluiidealal
vieţiisale.Fiecareom are
dreptulde-atrăiîn
libertate,darelnu
îiestedatdecât
înmăsuraîncarecunoaştebinefa
cerileadevărului.
Toate fiinţele aspiră la
libertate, dar fără să
chibzuiască,fărăsăînţeleagăc
ăeadepindeexclusivde
adevărulşidragosteapecarelea
uînele.
Cea mai mică manifestare de
violenţă sau de
nedreptateesteunataclaadresa
libertăţii,aadevărului
şiadragostei.
Dumnezeui-
adatlibertateafiinţeiumanelăsâ
ndu-i
dreptuldeadecidedacăvreasăîn
deplineascăsau nu
marilelegialecreaţiunii.
În multe împrejurări,omulse
întreabă:„Nu sunt
oarelibersăfacaşacum
vreau?”Bada,sunteţiliberi,
dar sunteţi şi răspunzători de
actele voastre şi de
consecinţele lor: trebuie deci
să vă instruiţi în
cunoaşterealegilordivine.
Dumnezeu se manifestă în
fiinţele libere. Dacă
spiritulsău
găseşteaceastăstaredeliberta
te,elîncepe săpătrundăîn
viaţavoastrăşivoiîncepeţisăa
cţionaţi dupăplanului.
Libertatea materială din
lumea actuală nu este decât
prefigurarea marii libertăţi
spre care aspiră
sufletulvostru:eliberarea din
sclavia păcatuluişia
legăturilornegative,aminciun
iişiamorţii.
Aceastălibertatevăestenece
sară;eavăvafacesă
evoluaţipetoateplanurile.
Libertatea este o stare de
spirit, ea rezidă în puritatea
şi limpezimea concepţiilor,
în lumina interioară.
Studiaţi şi experimentaţi
metodele care vă vor permite să
vă co rdonaţi sentimentele şi
gândurile.
Aceastălegăturăarmonioasăast
felcreatăvăvalumina
conştiinţa şi spiritul; vă va
face liberi, înţelepţi şi
echilibraţipetoateplanurile.
Celcepoatezămisliluminăîne
lînsuşiseeliberează
decondiţiilenegativealevieţii
,nemaifiindlimitatdeele.
Libertateaesteînaintedetoate
ocalitatedespirit.
Unom
poatesăseafleînînchisoareşisă
fieliber.Darel poate de
asemenea să fie liberîn
exteriorşitotodată
limitatinterior,captivalidei
lorşiaspiraţiilorfalse.
Există fiinţe care, fiind
întemniţate corporal, au
rezolvattotuşimariprobleme,c
um arficeaavieţiireale, a
adevărateilibertăţi,a
satisfacţieipe care o aduce
ajutorarea inteligentă şi
fraternă a
semenilor, a
manifestăriiiubiriidivine
etc.Dimpotrivă,alte fiinţe,
aşa-zislibere,dispunând
debani,debunurimateriale,
deopoziţiesocialăînaltăsuntt
otuşineliniştite,chinuite
deîndoialăşideteamadea-
şipierdeaverea,sănătatea,
renumele etc.Despre ce
libertate maipoate fi atunci
vorba?
Sarcinaprimordialăaomuluie
stesăcauteadevărul şisă-
lînţeleagă;doarelîipoatedali
bertateanecesară pentrua-
şidezvoltaforţelevitalelaten
tepecareleareîn
sine,şipentrua-şiutilizacum
trebuieexistenţa.
Am spus că omul adevărat este
cel care şi-a
echilibratraporturile dintre
inima,intelectulşivoinţa
sa.Elştiede-acum
călibertateasadepindedeuniun
ea interioară cu lumina
divină,cu desăvârşita armoniea
lumilorsuperioarelocuitedefii
nţeextrem deevoluate,
careîşitrimitneîncetatgândir
ealimpedespresufletele
omeneşti.Acestadevărvăvaface
liberi!
Adevărulesteluminacarepogo
arădinlumeadivină. În
sensulabsolutaltermenului,do
arDumnezeu este
„liber”;darşinoiputem
fi,datorită legăturiicu el,a
iubiriinoastrefaţădeel!
Sufletulomenesccaretrăieşte
în adevărîlcunoaşte
peDumnezeu
cadragoste,calibertatefărăli
mite.Când omulajunge să
resimtă această libertate în
el,toate poverilece-
lcopleşeau,toatelimitărilecar
eîloprimau
dispar.Elsimtepacea,seninăta
tea,bucuria;conştiinţa
saseînalţăşiseamplificăşielve
departeaascunsăa
lucrurilor.Atunciîncepsădear
oadeseminţelecalităţilor
şivirtuţilorcei-au
fostsăditeîn
sufletşicareaşteptau
demiideanimomentulde-
asedezvoltaşimanifesta.
Adevăratalibertate,ceacare
areadevărulcasursă, este
întru totul impenetrabilă
pentru problemele
pământeşti.Eanudepindenicide
ştiinţaoamenilor,nici
deordineasocialăsaupolitică;
eanu sebazeazăpelegi sau
puteri exterioare. Libertatea
care decurge din
ordinele umane sau religioase
nu este decâto umbră
palidăaadevărateilibertăţi.
Ce libertate este aceea care
trebuie protejată prin
forţaarmelor?
Laînceput,toatefiinţeleaufo
stcreateastfelîncâtsă
fielibere;dacăulteriorlibertat
eaaajunssălelipsească,
motivul trebuie căutat în omul
însuşi, care a rapt
legăturaprimordialăce-
luneacusursaveşnicădeviaţă,
cu Dumnezeu.Apoi,căutând
libertatea pierdută,omul şi-a
făcutmultealtelegături,dedat
a aceasta nefaste, carel-
auîndepărtatşimaimultdeadevă
r.
Principiuldivin lucrează
neîncetatîn scopuldea-l
elibera,dea-
iluminaconştiinţa,astfelîncâ
tsăînceapă cu bună-
voinţăsăsetransforme.Atunci,
fiinţaumană făgăduieşte că se va
instrui,că va studia legile
vieţii
divineceîisuntoferite,dardup
ăscurttimprenunţăşio
apucădinnoupedramuliluzoriua
lgreşelii,careîlduce
laatâteasuferinţe!
Libertatea nu
vinedinafară,ciemană din
interior, din
spirituladevărului,din
divinulexistentîn om.În
sânulacesteilibertăţi,elsepo
ateanaliza,judeca,poate
recunoaşteceanumedinelestelu
minăşiceeîntuneric
şi,prinaceasta,sepoateabţine
cubună-ştiinţădelatot
cenueînţelept.
Toată activitatea
înţeleaptă care,la
început,este
însoţitădelimitărişisacrifici
inu întârziesăîlelibereze
şisăfiefecundă.Dimpotrivă,ori
celucracareîncepecu
uşurinţăselimiteazăînscurtti
mpşidegenerează,ceea
cereprezintă răul.În aceasta
rezidă legătura profundă
dintrebineşilibertate,pedeop
arte,şidintrerău şi
sclavie,pedealta.
Totcecontribuielaînlănţuir
ealibertăţiiomuluieste
rău;totceîiprocurăşimaimultă
libertatedurabilăeste bun.
Calealibertăţiiesteluminat
ădenobleţeasufletului,
decredinţăşidecompasiuneaune
inimicaritabile.
Libertateaesteprecedatăded
ouăacte:abţinereade la
„rău”,dela oriceviolenţă
şigreşeală,şifacerea de
bine,oricâtdeneînsemnatşidea
nonim arfiel,făcând
astfelîncâtdragostea să fie
mobiluloricăreiactivităţi
fizicesauspirituale.Absenţaiu
biriiînoricemanifestare,
indiferentdenaturaeilimiteaz
ăbunelerezultatecepot
fiaşteptate.
Bineleşidragosteaelibereaz
ăşiduclaoviaţăplină
şiabundentă.
Libertateaseapropiedeceice
încearcăsăreînnoade legătura
cu dragostea universală,care
îlrecunosc pe Dumnezeu cafiind
dragosteşiînţelepciuneşicare
ştiu căeiînşişiaudatoriade-
amanifestabineleşiadevărul.
Dragostea divină
eliberează,în timp ce
dragostea
omeneascălimitează,fiindcăeste
interesată.
Omulliberînţelegelimbajuln
aturiivii,oascultăşii
sesupune;elprimeştetotulcubu
curie;nusetemenici
desărăcie,nicideboli,nicides
uferinţă,fiindcăştiecă prin
ele va învăţa ceva utilşică în
ele se ascund
viitoarelelucruribunedinviaţ
alui.
Să slujeşticu
dragoste,debunăvoie,cu
bucuriee
libertate;muncasubconstrânge
reerobie.
Libertatea înseamnă ca
fiecaresă poată manifesta
divinulînmintea,inima,trupul
şiprinvoinţasa.Astfel,
îţieştiutilţieînsuţi,aproape
luităuşiîntregiiomeniri.
Libertatea semanifestă şiîn
limitărileînţeleptepe
careţileimpuiţieînsuţişiîn
îndeplinireaconştientăa
marilorlegialevieţiiuniversa
le,alenaturiiînsufleţite.
Cum să
dobândeştilibertatea? Fiecare
vrea să fie
liber:organic,fizicşispiritual
.
Pentru
aatingeacestscop,fiinţaumanătr
ebuiesă înţeleagă şi să aplice
puritatea totală, interioară
şi
exterioară.Eatrebuiesăfieinte
ligentă şiînţeleaptăîn
toatedomeniileexistenţei.
Orice fiinţă aspiră la
libertate;totuşi,trebuie să
cunoaştem mijloacelede-
aodobândi,săştim deunde
provine. Nu, desigur, din
exterior, ci prin efortul
conştient, asiduu asupra ta
însuţi; desăvârşindu-te,
cultivând toate
posibilităţile binelui,
frumosului,
sănătăţiiexistenteînom.
Fiinţacareesteîncăsclavapă
catuluişiaminciunii
trebuie,pentru a se elibera,să
se nască din nou în adevăr.
„Noua naştere”înseamnă
ruptura legăturilor care
împiedică purificarea noastră,
dezvoltarea noastră
corectăşiascensiuneanoastrăs
preperfecţiune.
Lanţurile destinului, ale
necesităţii impuse de bătrâna
karma trebuie rupte. Noua
naştere este
restabilirealegăturiiprimord
ialeaomuluicuDumnezeu.
Pentru a fi liber,omultrebuie să
reînnoade şisă menţinăcu
sfinţenieaceastălegăturăcu
creatorulsău;
cu oricare altă Fiinţă el
trebuie să întreţină relaţii
înţelepte, pure şi
echilibrate, dar nu

trebuie să
stabileascăniciolegătură,deo
ricefelarfiea.
Dumnezeu
vreacatoţi,fărădeosebire,săfi
eliberi
caelînsuşi.Domnulspune:
„Vreaucaînîmpărăţiamea a
dreptăţiitoatefiinţelesă
fielibereşisă seiubească precum
fraţiişisurorileieşitedinacel
aşitată”.
Veţicunoaşteadevărulşielvă
vafaceliberi.Pentru a
cunoaşte adevărul trebuie ca
mai întâi să devii
conştientdetineînsuţi,sătean
alizeziprofundpentrua
recunoaştestadiulîncareneaflăm
,şisătepuilatreabă
cucurajpentruateîndrepta,rug
ându-tecuumilinţăla Dumnezeu
săneajute;în
sfârşit,trebuiesăteeliberezi
detoateminciunile,atâtfaţăde
tineînsuţicâtşifaţăde
ceilalţi.
Naturavienudălibertateadec
âtoamenilorînţelepţi; pe
ceilalţiîiţine captivi.De ce?
Fiindcă,dacă ar fi eliberaţi,ar
pomi- o de capullor,la
nimereală.Or libertatea este
mişcare,desigur,dar o mişcare
ce se îndreaptăîntr-
osingurădirecţie:ceaaadevăru
lui,care
esteţelulpecarecreaţial-
aatribuittuturorfiinţelor.
Nu sunt cu adevărat
liberidecât ceice iubesc
adevărul,caretrăiescînelşip
entruel.
Când
omulrezistădorinţeinechibzui
tede-amânca saude-
abeamaimultdecâttrebuie,eles
teliber.Când,
ispititsăbagemânaîn
portofelulaltuia,seabţine,es
te
liber.Darcândcedeazăşiîşisat
isfacetoatedorinţele,el
înceteazăsămaifie.
Omul liber cunoaşte şi aplică
regulile nutriţiei
sănătoaseşicontrolate;elştie
sărespireprofund,calm
şiritmic;elvrea să-lslujească
pe Dumnezeu,şiîl
slujeştecubucurie.
Liberestecelceîşipoaterefa
ceviaţa,şicareapoiîşi
ajutăaproapelesăşi-
oameliorezeşiel.
Fiinţa liberă e puternică;
ea poate suporta
dificultăţile,suferinţele,ofe
nsele.Fricoşiişiceislabinu
suntliberifiindcă
suntsupuşiunorinfluenţe
străine
dăunătoare,iarcurajulşiforţa
lelipsesc.
Libertateanuconstăînaexpri
ma,împotrivaatotşi
atoate,opiniatapersonală,îna
-ţimanifestavoinţa.Ea
presupunerelaţiicorecteşiînţ
elepteîntrefiinţelecareîşi
respectă interesele
reciproce.Aceasta este cu
putinţă dacătrăim
întruiubire,adevăr,dreptateş
ivirtute,adică trăim
întruDumnezeu.
Fiecaadevărulsăfieţelulprin
cipalalvieţiivoastre;
elesteînvoişiînelrezidăliber
tateavoastră.Oameniişi
popoarelevorfiliberepemăsurăc
eîşivorîndreptacu
dragosteşiveneraţiespiritulî
nspreînţelepciuneadivină
sădităînei.
Omulliberîşipoatecontrolao
rganelecorpuluisău
fizic;eldevinestăpânulînţelep
taltuturoractelorsale.
Libertateaşirăbdareamergmâ
năînmână.Doarcel
ceerăbdătoreliber,şidoaromul
liberpoatefirăbdător.
Popoareledeastăzis-au
rătăcit;eleîşiimaginează
căsuntcreştineşicăîlcunoscpe
Dumnezeu,darIisus le
întreabă:„Ce aţifăcutcu
învăţătura mea? Unde e
întruchipareaei?”În
perioadaultimelorrăzboaie,50
de
milioanedeoameniau fostucişi!
Nicimăcaranimalele cele mai
inferioare nu au provocat
vreodată atâta
suferinţăşinuaucomisatâteacr
ime!
Oameniimaiaşteaptăapariţia
unorreformatoricare
săimpunăpaceaşilibertateapri
nintermediulunorlegi;
astadenotăonecunoaştereabsol
utăalegilorprofunde
alevieţii:libertateanu
seinstaureazăprinjugullegilo
r! Pentru
afiliberi,trebuiesăîncepeţisă
înfăptuiţitotce vă cere
Domnul.Eldoreşte să trăiţicu
toţiiîn chip fratern,în
pace.Maiîntâi,eliberaţi-
vădeminciună;ea este cauza
dezacordului, a violenţei, a
lipsei de încredere, a
antagonismului. Apoi, vă este
necesară
cunoaşterealegilordivine,caş
ioputernicădorinţădea
văapropiadeadevăr.Atunci,via
ţavăvadezvăluimensa
şiarmonioasa
eivarietate,frumuseţea sa
şivă veţi
umpledebucuriaşiuşurareade-
afiliberi.
Gândiţi-
vălaurmătorullucru:libertate
a,indiferent că este
exterioară sau interioară,e
strâns legată de puritate.
Faceţi deci în aşa fel încât
gândurile,
sentimenteleşiactelevoastres
ăfiesincereşipure;eo
regulăpecareoputeţiurmacutoţ
ii,deîndatăcevăveţi fi
datseama de unde va
venilibertatea voastră,cea
reală,singura care vă va
deschide calea unuiviitor
luminosşivă va
ofericondiţiileindispensabile
reuşitei
voastre,înfăptuiriidorinţelo
rvoastrecelormaisacre.
Pentru ca acest adevăr să
vă însoţească
întotdeauna,faceţiîn
aşafelîncâtconştiinţavoastră

fieluminatădestudiulşiaplicar
eaiubirii,aînţelepciunii
şiaadevărului,acestetreiprin
cipiieternealevieţii,care
suntbazaacesteiînvăţăturidiv
ine.

Esenţealeme

ditaţiei

Reîncarnarea
Existenţa pe pământeste un
imens laborator,în
careaulocexperienţeneîncetat
ealcărorscopestecao
viaţăsăsucceadăaltorvieţisucc
esive,din ceîn cemai
desăvârşite.
Astfel,omulîşiameliorează
caracterul,îşidezvoltă
seminţelebeneficepuseîn
eldecătrecreatorulsău şi
elaborează forţele
bineluipentru
elînsuşişipentru
aproapelesău.
Esteolucrarecaptivantă,nic
iodatăîncheiată,caree
sprijinitădeoconştiinţătreaz
ăşiluminatădetotceeste
bunşifrumos:deadevărataviaţă
.

Forţabinelui
Bucuraţi-
văîntotdeaunadebine,defrumos
,decee bun,oriundele-aţiafla.
Iubiţibineledintoateşidint
ot:esteoforţăviecare
vavenişilavoi,cubinefacerile
sale.
Legaţi-vă prin gândire de
fiinţele bune,puternice,
sănătoase;veţifiastfelîncomun
iunecuaceeaşienergie,
energiadivină,carelucreazăîn
ei.
Existăoamenibunişiînţelepţ
ipretutindeni;fărăei,
viaţanus-arputeamanifestacum
trebuie.
Dacă,într-oaşezare,nu s-
argăsimăcarzecefiinţe
umanebune,sănătoaseşiînţelep
te,aceaaşezarenu ar
puteaexista.Uniţi-vădecicu
acestefiinţepentru casă
fiţişivoiînzestraţicuaceleaşi
calităţi.

Delicateţea
Daţiîntotdeaunadovadădecea
maimaredelicateţe
uniifaţădeceilalţi.
Gândurile şisentimentele
divine cresc în voiprin stima
şirespectulreciproc şiprintr-
un comportament
plindesinceritateşipuritate.

Stareadeconştinţădivină
S-aspus:
„Căutaţimaiîntâiîmpărăţiacer
urilor,şi atunciveţicăpăta pe
deasupra tot ce maie”.Asta
înseamnă:căutaţiîn voiînşivă
starea de conştiinţă
divinăprin carefiinţaesteîn
contactcu ceeaceemai
bunşimaipurînea.

Lucrareadivinăîntăcere
în tăcere,darcu
oforţăirezistibilă,soareletr
imite
pepământenergianecesarăcreşte
riişidezvoltăriiatot
cetrăieştepesuprafaţasa.
În acelaşifel,totîn
tăcere,energia vieţiidivine,
mareleadevărlucreazăîn
interioruloricăreiformeşial
nostruînşine,pentruatransfor
maşiaamelioratotul.
Viaţaadevărată
Omuldeastăzistudiază natura
şicunoaştemulte lucruri, dar
această ştiinţă rămâne pentru
el ceva trecător, tranzitoriu,
aşa cum sunt spectacolele
desfăşuratepescenă.
Viaţa fiinţelor poate fi
comparată cu o piesă de teatru
în carefiecarejoacăun
anumitrol,carenu este real.
Viaţaadevăratăesteinterioa
ră,nuexterioară.

Lucrareapentrutot
Toate bunurile pe care
fiinţele le-au dobânditîn
trecutşitoatecelepecareledob
ândescînprezentvorfi
înviitorproprietateaîntregii
omeniri.

Comuniuneacuinvizibilul
Fiecare discipol
trebuie să posede o
idee călăuzitoare,un
felde linie telefonică ce-
ipermite să
comuniceculumeasuperioarăînţ
eleaptă,careeoricând gatasă-
ivinăînajutor.
Darcâţisuntceicarepotastăz
isăcontactezedirect
fiinţelesuperioarealelumiiinv
izibilepentru aprimide
laelecevasfaturiutile?
Oameniiseocupăcurezolvarea
treburilordinlumea
fizică,darîncănupotacelaşilucr
upeplanspiritual.

Filosofiavieţi
Filosofiavieţiiconstăînaşti
să-ţiexprimilatimpul
potrivitşicu
măsurăfiecaregând,fiecaresentim
entşi
fiecareact,şisănuţilemanifeşt
iniciînainte,nicidupă
momentulceleestehărăzit.
Altfel,nimicnusepoatefacec
um trebuie.

Inimăşiminte
O
inimăînţeleaptăpoatefiunbuned
ucatorpentru
intelectulomului.
Ceeaceminteaînvaţăînmiidea
ni,inimai-opoate spuneîntr-
osingurăzi.
Ceea ceo inimă înţeleaptă a
aprofundatdemultă
vreme,minteaabiaîncepesăstud
ieze.
Inteligenţa poate orice, dar
iniţiativa trebuie să
revinăinimii.Dinacestmotiv,o
multrebuiesăînţeleagă
adevărulmaiîntâicuinimasa,şi
apoicuraţiunea.
Gândire,sentiment,acţiune
Studiind
viaţaomenirii,puteţisăconsta
taţicătrei lucruriprincipale
îlîmping pe
omulînţeleptînainte:
gândirealimpede,sentimentele
buneşiacţiuneanobilă.
Dumnezeu ecelcea săditîn om
această forţă şi bogăţie
constituite de gândurile
limpezi pe care le
primeştedelalumeasuperioară,
bunelesentimentecare
germinează în inima sa
şiacţiunile nobile ale voinţei
sale.
Prin intermediul acestor
trei posibilităţi, fiinţa
umanăîldescoperăpeDumnezeuîn
ea,şiînacestfelîi
estecu putinţăsă-
şipăstrezeechilibrulşisăînvin
găîn
oricesituaţie,oricâtdedificilă
.

PrezenţaluiDumnezeu
Dumnezeu e celce face ca tu să
fiimulţumit,
bucurosşiplindevoiebună.
AcoloundeeDumnezeu,seaflăşi
forţa,frumuseţea
şiplenitudinea.
Deîndatăceaicăpătatviaţa,D
umnezeu eîn tine.
Deîndatăceaiînţelepciunea,Du
mnezeu eîn tine.De
îndatăcesimţiceamaimicăliber
tate,Dumnezeu eîn tine.
Acesteasuntdovezileprezenţe
isale.

Dumnezeu
Trebuiesăvăeliberaţideoric
enoţiunenegativăîn ce-
lpriveştepeDumnezeu.Dacăcine
vamoare,trebuie să vă spuneţi:
„Aşa a vrut Domnul!” Izbucneşte
un război? înseamnă că Dumnezeu
a vrut-o.Cineva se
îmbolnăveşte brusc? Tot
„voinţa divină” e la mijloc!
Trebuietotuşisă ştiţică dacă
oameniisebat,eisunt
singuriirăspunzătoripentruac
easta.
Cănenaştem,da,asta edela
Dumnezeu,darcă
murim,astanuedelael.
Domnulzice:
„Nuvreaumoarteapăcătosului”.
Dacă suntem
sănătoşişibucuroşi,asta e de
la Dumnezeu, dardacăsuntem
bolnavişidescurajaţi,astanu
edela el.
CineesteDumnezeu?E
celcesegândeştelatine,
careteajutăsă-
ţiînvingiproblemele.E
celcetepoate
scăpadelamoarte.Celceiubeşte
prinnoieDumnezeu. Iarnoinu-
iputem
întâlnidecâtpecaleadragostei
.
Cândvăveţiînsuşiideeacăsun
teţiomanifestarea
luiDumnezeu,atuncitotulva fi
posibilpentru voi:
înţelepciunea şiforţa vorfi în
voi,şitoateproblemele
voastresevorrezolvacâtsepoat
edelesne.

Respiraţie
O
respiraţiecorectăajutălaform

areacaracteruluişi
întăreşteluminaintelectuluiş
icăldurainimii.
Noţiunidespreceletreilum
i

„Fiîntotdeaunacredincios,au
tentic,purşiblând!”

Dinmomentceaţivenitpepămân
t,trebuiesăaveţi o noţiune
clară despre lumea fizică.
Astfel stând lucrurile,trebuie
să dobândiţideopotrivă o
noţiune a lumii spirituale şi a
lumii divine. Aceste trei lumi
reprezintă cele treipuncte de
contactale omuluicu creaţia.
Când vorbesc despre lumea
fizică,oameniiînţeleg
lumeatimpuluişiaspaţiului.Pr
in„lumeaspaţiului”,ei
subînţeleg lumea celor trei
dimensiuni: cea a liniei
drepte,care se mişcă într-o
direcţie,lungimea;cea a
suprafeţei,ce se mişcă în două
direcţii,lungimea şi
lărgimea;ceaavolumului,cares
emişcăîntreidirecţii,
lungimea,lăţimeaşiînălţimea.
Totuşi,linia
dreaptă,suprafaţa
şivolumulposedă maimulte
posibilităţide
mişcare;suprafaţa are două
dimensiuni, dar patru
posibilităţi de mişcare; iar
volumul,cubul,corpul,deşiare
treidimensiuni,posedă
şaisprezece posibilităţide
mişcare.Prin analogie,vom
spunecăomulcaretrăieşteexclu
sivpentruelînsuşise mişcă
exclusiv în lumea fizică, în
lumea cu o
dimensiune.Dacăvreasă-
şigăseascăun prieten sau o
prietenă,elabordeazălumeacud
ouădimensiuni:lumea
spirituală, lumea
sentimentelor,
începând să se
gândeascălaapropiaţiisăişinu
numailaelînsuşi.Iar
dinmomentulcândîncepesăgânde
ascăîntrutot,adică
lasupremuldinviaţă,elintrăîn
lumeadivină.
Lumea fizică reprezintă
părţile,iar lumea divină
întregul.Este motivulpentru
care lumea fizică este
oglindirea lumiidivine,lumea
spirituală fiind legătura
dintreceledouă.
Dacă reflectăm maiprofund
asupra acesteilegia
părţilorşiîntregului,constat
ăm căomul,caparte,iese
treptatdin elînsuşipentru a
merge în întâmpinarea
semenilorsăişiîn cele din urmă
pătrunde în întreg,
undetoatepărţileseunesc.
Studiind comportamentul
omului fizic, puteţi
desluşinaturacurenţilordefor
ţăcareacţioneazăîn el.
Acesteforţevariazăcontinuu,fii
nd când pozitive,când
negative.
Ceea ce se produce astfelîn
viaţa interioară a omuluise
reîntâlneşte totodată în
manifestările lumii
exterioare:suntem
înconjuraţicând de oamenibuni,
când de oamenirăi.Cu toate
acestea,între oameni
existăolegăturăinterioară,in
diferentcăsuntbunisau răi.
Care om e bun? Care e rău?
putem răspunde cu
greulaaceastăîntrebare,deoar
eceexistăoamenibunişi
răiactivi,şioamenibunişirăip
asivi.
Cineva comiteogreşeală
şiîncearcă un sentiment
decontrariereexcesivă.Dece?
Deoarecevreasădevină
bunfărăîntârziere!
Aceastaesteînsăimposibil,deoa
rece
greşelilesuntindispensabileîn
viaţă;omulsestudiază
progresiv doar greşind
şiînşelându-se,lovindu-se de
contradicţii, de obstacole, el
dobândeşte experienţe
căroratrebuiesăleconfereunsp
ecificconstructiv.
Studiind
viaţaoamenilorcelebri,putem
observacă
autrecutcutoţiiprinperioaded
emarezbucium.
Pierzând direcţia pe care
lumea divină i-o oferă,
omulîntâlneşte
inevitabilmaridificultăţişiîn
cercări. Foarte puţini au un
drum fără obstacole
şi, în
consecinţă,rarisuntaceiacare
nucunosccontradicţiile. Cu
câtconştiinţa îieste
maielevată,cu atâtmai
marisuntîncercărilepecareleî
ntâlneşteun om.Veţi obiecta:
„Nu ne putem elibera de
contradicţii prin
cunoaştere?” Ba da, cu
condiţia să ştim de care
cunoaştereevorba.Existăocuno
aşterecareîladoarme pe
om.Adevărata cunoaştere e cea
legată de legile şi
principiilevieţii,şinu
ceacareselimiteazălaformeşi
imagini.
Sarcina omuluiesăajungă
laştiinţa pozitivă care este
aplicabilă în toate domeniile
vieţii,şimaiales în
viaţaumană.
Chiromanţia,de
pildă,îidezvăluie
omuluilatura
voluntarăavieţiisale.Prin
fizionomie,putem cunoaşte
laturilepozitiveşinegativeal
ecaracterului.Frenologia
aratăcalitateaşicantitateaen
ergiilor,pozitiveşinegative
din organism. Astrologia
dezvăluie combinaţiile
favorabileşinefavorabilepeca
releîntâlneşteomulîn
cursulexistenţeisale,şiaceas
taîidăposibilitateade-a
preveniunpericolsauonenoroci
re.
Ca discipoli,trebuie să
studiaţiştiinţa esoterică,
făcândtotodatăeforturipentru
dobândireapurităţiişia
umilinţei,fără de care aţifi
expuşipericoluluide-a
dezvoltaînvoiorgoliulşivanit
atea.
Înşcolileiniţiatice,nu
numaineofiţiipoteşua,cişi
eleviifoarte
avansaţi.Mulţiîngericare
urmau aceste
şcoliaueşuatlaexameneşisuntş
iacum constrânşisă coboare pe
pământca să înveţe lecţiile pe
care le-au
studiatinsuficientlavremealor
.Întovărăşiaoamenilor,
eisemişcă deciîntreviaţa
divină şicea umană,între
bineleşirăuldinlume.
Aveţinevoie de
cunoştinţe,de forţe,dar şide o
credinţă fermă datorită
căreia să puteţi învinge
dificultăţile.
Orice ştiinţă pe care
aţidobândit-o e lipsită de
valoare dacă nu o
aplicaţi.Trebuie să
aveţidreptţel,
aşadar,să vă
dezvoltaţicunoştinţele cu o
credinţă de
nezdruncinat,aplicândinorice
clipăavieţiideviza:
„Fiîntotdeaunacredincios,au
tentic,purşiblând!”

Esenţealeme

ditaţiei

Putereagândiri
Gândirea este o forţă
considerabilă,care poate fi
utilizată fie ca energie
pozitivă,constructivă,fie ca o
energienegativă.
Pentru a evita să-şi facă rău
sie însăşi, sau aproapelui,
discipolul se exersează
neîncetat în a-şi cultivaşia-
şielevagândirea,a-
şiluminaspiritulîntru adevăr.
Sentimentele şigândurile
nutrite de o fiinţă se
răspândesclamaredistanţă,ati
ngându-ipesemeniiei,
şiseîntorclasursalor,impregn
atedebinelesauderăul
pecarel-aupropagat.

UniuneaînDumnezeu
DacăîlcauţipeDumnezeu
înexterior,nu teaflipe calea
cea bună. Dumnezeu e în pâinea
pe care o
mănânci;Dumnezeueînapapecare
obei;Dumnezeue
înluminacaretepătrunde.
În afară de toate astea,
unde să-l cauţi pe Dumnezeu?
Eleacoloundeaireuşitsăintriî
nlegătură cuel.
Esenţialulestedea-
lcunoaştepeDumnezeu şisă-l
slujeşti; slujindu-l,
dobândeşti forţa şi ajungi la
adevărataviaţă.
O muscă poate fi conductoare de
gândurielevate. Pentru voi, o
muscă este o făptură
neînsemnată; observaţi-
ocuolupăşivedeţicefrumoasăes
te.
Unele dintre ele, care şi-au
păstrat calităţile
primordiale,suntinteligente.
Dacă o asemenea muscă se aşează
pe nasul vostru, pe frunte sau
pe cap,
înseamnăcăvreasăvăspunăceva.
Catoatefiinţelevii,muscapoat
efi conductoarede
gândurielevate.
Prinea,unelefiinţeînţelepte
îivorbescomului;eaîi
spune,deexemplu,cănu
gândeştesau nu procedează
corect.
Cineva s-a hotărâtsă facă
ceva rău;omuscă ise
aşeazăpenas;eloalungă,dareas
eîntoarcededouă,
treiorilarând,pentrua-
lsilisă-
şirevizuiascăgândirea
şisărenunţeladorinţasanefast
ă.
Un altulepecalede-
ascrieoscrisoarecevaavea
urmărirele;omuscăîlderanjeaz
ăpânăceînţelegecă
trebuiesărenunţelaaceastăscr
isoare.
Veţiîntreba dacă musca e
conştientă de ceea ce face?Dacă
acţiunea muşteieîn măsură să-
labată pe
om
depeocaleeronatăpecareaapuca
t-o,înseamnăcă
acţiunearespectivăeconştient
ăşijustificată.
Puteţispunecăesteocoincide
nţă,darfelulîn care
interpretaţilucrurile nu are
nicio importanţă;ce e
important,ecă,înconştiinţaco
lectivăanaturiivii,toate
fenomenelesuntlegateindisolu
bil.
Forţaintelectului,ainimiiş
iavoinţei
Intelectultrebuie să fie de
două orimaiputernic
decâtvoinţa.Dacă aceasta este
maiputernică decât
intelectul,veţifiunom-
animal,şinuunom adevărat.
Forţavoinţeitrebuiesăseexp
rimeprinintelect,prin
raţiune.
Prin voinţă
puternică,înţeleg o voinţă
strunită de raţiune.
Forţa
inimiivoastretrebuiesă
fiededouă orimai
maredecâtavoinţei.
Forţainimiivoastreşiceaain
telectuluitrebuiesă fieegale.
Dacă inima capătă
supremaţieasupra
intelectului,
vănenorociţisinguri.

Legeadeveniri
Uniispun:„Ce-aşmaivreasăfiu
un geniu,sau o
celebritate!”Da,dargeniile,c
elebrităţilenu suntnişte
puicareiesdin ou brusc.Eiau
fostnevoiţisălucreze asupra
gândurilorşia
dorinţelorlorsublime,şisă le
înfăptuiască.

Relaţilespiritualeşifizice
Relaţiile spirituale
îiînalţă pe oameni,în timp ce
raporturilefiziceriscăsă-
iînjosească.

Rugăciunea
A te ruga nu înseamnă să
reciţi dimineaţa, la
iuţeală,orugăciuneşisăplecil
alucru!
Celce se consacră
slujiriiDomnuluipetrece ore
întregiînrugăciuneşicontempl
aţie.
Rugăciunea nu presupune să
murmuri maşinal fraze învăţate
pe de rost;întreaga viaţă
trebuie să se
converteascăînrugăciune.
Acestaeste„noul”din
lume,noullacaretrebuiesă
aspiraţicadiscipolişicarenus
evesteşteprincuvinte.

Undiscipoltrebuiesăsestudi
ezesingur
Studiindu-
sesingur,discipolulînvaţă să
cunoască
lumeainterioarăşipeceaexteri
oară;elînţelegecepoate
percepedindiferitelelumi.
Dacă, de exemplu, percepe
unele lucruri prin intermediul
ficatului, el intră în contact
cu lumea
inferioară;dacălepercepeprin
inimă,intrăîn legătură
culumeaumană;dacăofaceprinin
telect,seuneştecu
lumeasuperioară,agândirii.
Gândireaestelumeadivinădino
m.
Celce este incapabilsă
primească gândurile prin
parteasuperioarăacreieruluin
upoateşticeestedivin, dat
fiind că acest izvor pur ţâşneşte
din munte şi
coboarălavale,potolindîncale
seteatuturor.
Pentruarealizaimposibilul
Vreţisăreuşiţisăfaceţimpos
ibilul?Intraţiînrelaţie cu
fiinţele bune de pe pământ, cu
îngerii şi cu Dumnezeu.
Realizând această triplă
uniune, discipolul va înţelege
semnificaţia versetului:
„Lucrurile imposibile pentru
om sunt posibile pentru
Dumnezeu”, şi va dispune de un
capitalce îiva îngăduisă-
şisatisfacă toateaspiraţiile.
Văurezsăînmănuncheaţiacest
etreilegăturipentru
acunoaştesuccesulînceletreilu
mi;doarastfelvăveţi
dezvoltacorpulfizic,veţideven
imaibunilainimăşivă
veţiluminaintelectul.

Autosugestia
E preferabilsă vă
sugestionaţisinguridecâtsă vă
lăsaţinfluenţaţidealţii.

Exerciţiudeseară
Înfiecareseară,înaintedecul
care,rămâneţioclipă în
picioareşiuniţi-vă cu suprema
lumină a spiritului divin
spunând: „în numele dreptăţii
absolute, îmi
recunoscgreşelileşisuntgatasă
leîndrept”.

Tutelalumiinvizibile
Sunteţicu toţiisub tutela
lumiiinvizibile.Tutorii
voştrisuntfiinţeelevate,sublim
e,pecaretrebuiesăle
ascultaţi.Ceamaimaredorinţăa
lorestesăreuşiţisă evoluaţi.
În fiecare seară,trebuie să
faceţiinventarulzilei.
Credeţicăsunteţiliberi,darli
bertateanuvavenidecâto
datăcedesăvârşireavoastrăsev
aîmplini.

Unmotivaleşecurilor
Astăzi,eşeculînregistrat de
numeroşioameniîn
ceeacefacsedatoreazăfaptului
căeforturilelornusunt
însoţitedeun
gândlaadresaaceeaceesteSupre
m în
viaţă.Eisenasc,secăsătorescş
imorfărăDumnezeu.
Vreţisă creaţiceva,să
începeţio lucrare,să vă
căsătoriţi?Întrebaţi-
lînaintedetoatepecelcev-
acreat ce trebuie să faceţi. El
ştie ce este indispensabil
fiecăruia,şii-
ovaindicadacăacestavaaveagri
jăsă-l consulte.

Puritatea
Astăzi,oameniiau nevoie de
purificare;eitrebuie să-
şipurificegândurile,sentiment
eleşidorinţelepentru
aşileeliberadereziduuriletrec
utului.
Purificându-
şiconştiinţa,viaţa lorva
devenipură. Nu
văluaţidupămanifestărileexte
rioarealefiinţelor,ci
încercaţisă vă daţiseama dacă
nu suntînsufleţitede
vreolucrareîntruDomnul.
Fiecare lucrare înfăptuită
pentru Dumnezeu este
sacrăşipură.

Caleabinelui
Binele este o cale ce ne
deschide posibilităţiîn
lumeafizică,înceaspiritualăşi
înceadivină.
Credinţa
Credinţaesteconştiinţamăre
ţieişiomniprezenţeilui
Dumnezeu;eaestedeplinaexpresi
eavieţiipepământ.

Metodă
Dacă vreţisă captaţiun
curent terestru pozitiv,

încordaţi-vă muşchii
întregului corp timp de câteva
secunde,depreferinţădimineaţa
,astfelîncâtsăprofitaţi
deenergiavenitădinsoaresprep
ământ.
Adevăratalucrare

Oameniise folosesc de
cuvântul„lucru” (muncă)
pentruadesemnaoriceactivitat
e.
De exemplu, auzi pe câte unul
spunând: „Mă grăbesc,am de
lucru”.Dacă observăm în ce
constă
„lucrul” pe care
respectivulîlare de făcut,ne
dăm seama că el nu
răspunde sensului
profund al termenului.
Cuvântul„aaveadelucru”capă
tăunsensdiferitîn funcţie de
planul pe care ne plasăm. El
are o semnificaţie specifică în
viaţa cotidiană, o alta în
domeniulmental, şiiarăşialta
în ce priveşte viaţa
spirituală.
În viaţa curentă, declarăm
că avem un
lucru importantdefăcut,sau
urgent,atuncicândtrebuie,de
exemplu, să ne întâlnim cu
cineva ca să discutăm
despreoafacere,sau
desprenişteinteresecomune.To
t acestcuvânte folositcând
trebuie să îndeplinim un
demers,să solicităm un
serviciu,ba chiarsă facem o
vizită,sausăneîntâlnim
cuopersoanăiubită!
În ce priveşte
planulspiritual,„a avea de
lucru”
capătăoaltădimensiune,însemn
ândaltceva:şianume să
îndeplinim,în deplină
cunoaştere şiraţiune,ţelul
pentrucareavenitomulpepământ
.
Doarcelceşi-
aînţelespredestinareacaeleva
lvieţii, careşi-a
găsitloculîn
marilemeandrealeactivităţilo
r omeneşti,care profită de
fiecare împrejurare pentru a
lucralapropriasaperfecţionar
eşilaasemenuluisău-
numaielucreazăcuadevărat.
Cum putem deosebiaceastă
lucrare de trudă sau muncă?
Prin rezultatul eforturilor
şi al actelor
îndeplinite,şiprin maniera în
care se implică fiinţa
respectivă.
Cândtrudeşte,omulseînjoseş
tefizicsau spiritual,
iarcândmunceşte,rămâneîntotd
eaunanesatisfăcut,în
ciudaeforturilor.
Prin lucrare, dimpotrivă,
el se instruieşte, se
desăvârşeşte şidescoperă
sensulvieţii.Elnu regretă
timpulastfelcheltuit şise
simte satisfăcut,plin de
putereşideenergiepentruaîntr
eprindeşialtelucruri.
Orice acţiune înaltă,
înţeleaptă, ne aduce o
încurajarepreţioasăşicontrib
uieladezvoltareanoastră
şiacelorlalţimembriaicomunit
ăţiiumane.
Să îndeplineştio lucrare
adevărată înseamnă să
lucrezilarealizareabinelui,ş
itoatefăpturilepotco pera
laînfăptuireaunuiasemeneabin
e.
Fiecareelibersăaleagămodali
tateacareîiconvine maibine
pentru a manifesta binele;e o
artă pe care omultrebuie să o
înveţe,cu înţelepciune
şidragoste, dacă vrea să
devină un „om nou”.Această
„lucrare”
umplesufletuldecăldurăşibucur
ie.
Adevărata muncă nu poate fi
definită într-un fel
precis;esteooperădivină,ocon
tribuţielaeternacreaţie
universală în sânulcăreia
omuleste chemat să se
perfecţioneze în cunoaştere
şiîn dragoste,pentru a
răspundeşiarealizapredestina
reasadesufletviu,de
fiualuiDumnezeu.
Oricefiinţăcareaspirăsă„luc
reze”pentru unitatea
creaţiei,împreună cu
divinulaflatîn elînsuşi,nu are
nevoiesăîntrebecetrebuiesăfa
că,deoareceglasulsău interior
îlluminează şiîlcălăuzeşte
întruna.Iieste
îndeajunssăîideaascultareşis
ăînaintezecucredinţă
şidragoste.
Lafelcum
răţuşca,abiaieşitădinou,ştie
săînoate,
omulcugândurisincereşicuinim
acuratăştiecum să
iubeascăşicum
săîndeplineascăvoinţadivină.
Nudemetodeducoameniilipsă,
cidebunăvoinţăşi
desimţulvieţiispirituale,alu
niuniicugândireadivină.
Corpulnostruesteinstrument
uldelucrudinlumea
fizică,şitotodatălocuinţatemp
orarăasufletuluinostru,
monadăeternă.Fărăcorp,omulnu
şi-arputeaînfăptui
sarcinilepepământşidin
acestmotivtrebuiesăînveţe să-
şiîntăreascăvitalitateacu
energiilepecarenaturai
leoferăcuatâtagenerozitateîn
abundenţă.
Acesteenergiisegăsescînpri
mulrândîntr-ohrană
adecvată,înaer,apă,luminăşiî
nrazelesolare.
Pentruaprogresaînrealizare
auneivieţichibzuiteşi
constructiveşiaobţinesprijin
ulfiinţelordepeplanurile
superioare,omultrebuiesă-
şiorganizezeexistenţaastfel
încât să se dezvolte
spiritual. În aceasta constă
adevărata muncă în acord cu
marea viaţă universală. Dar nu
trebuie ca omulsă păstreze doar
pentru el
binefaceriledetoatefelurilepe
careleatrageşileobţine
printr-
unasemeneamoddeviaţă;odatăce
necesităţile sale legitime
sunt satisfăcute,eltrebuie să
împartă surplusulcu
semeniisăi,dând dovadă
dedragoste şi inteligenţă.
Utilizarea energiilor
naturiiviieste controlată de
ierarhiilesuperioareacărorsa
rcină esăsupravegheze
evoluţiaumană.
Uniivorsătrăiascăaşacum
doresc,dupăpropria
lorvoinţă.Dacă observăm
existenţa celorce au trăit
după bunullorplac,neglijând
ordinea divină şilegile
vieţiiuniversale,putem
constata că nu au ajunsprea
departe!
Iiaşteptaunvidapreciabil!
Forţele înţelepte şi
ordonatoare ale naturii au
posibilitateadeacorectaorice
individşichiarunpopor
întreg care se abate de la
ordinea cerească.Capiide
familiefaclafel:eicălăuzesccr
eştereacopiilorlorpână
ceaceştiaajungsăînţeleagăcăc
eeacesuntînvăţaţie
sprebinelelor.Îndefinitiv,săî
ndeplineştivoinţadivină, să
lucrezi pentru Dumnezeu, adică
să munceşti,
înseamnăsătepuiînposturade-
aprimicelemaimari
binefacerifiziceşispirituale.
Unom
deaspectmodest,caretrece,cum
sespune,
neobservat,darcaresededicăsin
cer,întăcere,propriei
saleeducaţiiemaimareşimaiînţe
leptdecâtanumite
persoanevanitoasecarefacmult
zgomot,darcarenu progresează
cu un pas în dezvoltarea lor
umană şi universală.
Muncaîncepepringândire.
Instrumentulgândiriiumanee
stecreierul.Construit din
substanţa cea maifina,darcea
mairezistentă,el
constituiecapitalulesenţial,
monedadeaurpurcarei-a
fostdatomuluivenitpepământpe
ntruasedesăvârşişi
aînvăţasăgândeascăşisăacţion
ezecorect.
Omulîndeplineştecorectoric
emuncă activându-şi
creierul,cultivându-
şineîncetatgândurile.
Gândurile inspirate de
dragoste, de un impuls
generos, întăresc întotdeauna
unitatea în afecţiune,
speranţă, prietenie, stimăşi
îndepărtează orice
sentimentegoist.
Sentimentele pure ale
omuluiiau şiele parte la
lucru;elesuntfactoriderelaţi
iarmonioasecu semenii săi.
Sentimentele exercită o
acţiune deosebit de
puternicăasuprafiriloremotive
,influenţabile,impulsive
şischimbătoare.
Ce efecte deplorabile produc
sentimentele când
izbucnescîntr-o
personalitatenecontrolată!
Daratunci
cândoameniiîncepsădobândeasc
ăogândirecorectăşi reuşesc să
se educe în
consecinţă,eipotdeveniapţi
pentru marea lucrare ale
vieţii divine, călăuzite de
dragoste. Eiintră atunciîn
categoria celor bunişi
milostivi,careîşiurmează
buneleimpulsurialeinimii lor.
Al treilea factor necesar
muncii este voinţa,
posibilitatea de-a
acţiona.Această voinţă
trebuiesăfie
inspiratăşisusţinutădegândir
ealimpede,conştientăşi
desentimenteechilibrateşinobi
le.
Voinţaestecapacitateade-
atraduceîn acte,rapid,
oricegândireconstructivăşior
iceintenţieînţeleaptă.În
acestfelputem
constatacăpentru
aîndepliniolucrare în
lumeafizicăşispirituală,omula
renevoieînaintede toate o
serioasă pregătire interioară:
o autoeducaţie luminată,
conştientă,
armonizând
raţiunea,
sentimenteleşivoinţa.
Această şcoală a vieţii noi
oferă posibilitatea respectivă
tuturor discipolilor ei,
transmiţându-le regulile
şimetodele, explicându-le
legile care le vor îngăduisă
reuşească fără întârziere să se
integreze
curentuluirenovatoralîntregi
ivieţidepeacestpământ. A
venittimpulcafiinţaomeneascăsă
devinăconştientă
deposibilităţileşiputerilesal
e;săaspireşisătindăprin
toatemijloaceleeila
libertatea morală
şispirituală,şi
atuncitotrestulvavenidelasin
e.
Lapăsări,tatălşimamaau
grijădepuipânăcând aripile
acestuia cresc şiîşipoate lua
zborul;în acest
moment,părinţiisunteliberaţi
deoricedatorie.Datfiind
cănaturai-
adatpăsăriiunveşmântcălduros
şifrumos,
eadevineatunciunlocuitorinde
pendentalspaţiuluişi
poateplecaîncăutareahranei.
Laoameni,părinţiitrebuiesă
aibăgrijădecopiiani de zile,
în co perare cu educatorii şi cu
ajutorul
instituţiilorsociale.Această
făptură micuţă trebuie să
creascăfizicşimentalpentru
aajungesăaibăojustă
înţelegere a sarcinilor ei;
până atunci, ea trăieşte
protejată,ajutată,susţinută.
Darcândsoseştevârstasă
păşeascăsingurăîn
viaţă,apareoprimejdie:deseor
i,o slăbiciune,un soide
inerţie,o teamă inexplicabilă o
împiedică să se avânte cu
încredere în lume şisă-şi
formeze,prinexperienţăşiînce
rcări,ogândirestabilăşi
uncaracterferm.
Asemenea fiinţe devin adesea
nişte eroitriştiai
psihologieinuanţelor;eisunti
nfluenţaţide formeleşi
opiniilestrăine;alegcelemaiuş
oarecăişinu gândesc cu
propriullorcreier.Iardin
cauzaslabeiintensităţia
gândiriilor,eiseopuncuoîncăp
ăţânareignorantăideii că
există un spirit universal
care conduce totul,
pretutindeni.
Asemenea oameni refuză să
vadă în jurul lor
miracolelezilnicealeînţelepc
iuniişiiubiriidivineşi,din
pricina lenei,îşiînsuşesc
ideiperimate,lipsiţipentru
totdeaunadeenergieconstructi
vă.
Omulcare urmează calea
ascendentă lucrează la
dezvoltarea darurilor şi a
capacităţilor din el, îşi
exerseazăfacultateade-
agândi,observaşiexperimenta
oricelucru nou.Elnu
selasăniciodatăsăalunecepe
pantafapteloraşa-
zistradiţionale.
Imperativelelumiimateriale
,modurileşimanierele eide-a
gândinu pottulbura
şinicişterge ideile şi
principiileelevuluinoiivieţi
,ideişiprincipiigravateîn
monolitulconştiinţeisaletrez
e,şinuscrisepenisip.Ne putem
bizuipeunasemeneaom,careîşis
chimbădoar
formacorporală,darnuşiînaltu
lideal.
Înlume,dragosteaestemaipre
susdetoateşipoate
orice;Oricelucrufăcutcudrago
ste,adicăcuentuziasm
şiîndemn,cugânduricurateeste
oadevărată„lucrare”,
ooperădivină.
Discipolulcare se bizuie pe
puterea iubiriidivine poartă
în elplenitudinea
vieţii;eleste un lucrătoral

Domnului,un fiu
binecuvântataltatăluiceresc,b
un şi atotputernic.
Esenţealeme

ditaţiei A-

LiubipeDumnezeu
Celce se iubeşte pe sine, sau
care îşiiubeşte
semeniimaimultdecâtdivinulpe
careîlpoartăînel,va
trădaîntotdeaunapaceaatâtden
ecesarăsufletuluisău;
elvafiinfidelconştiinţeisalesu
perioare.

Comuniuneacuîngeri
Frumuseţea vieţiirezidă în
acordulnecesardintre
gândireaomuluişiceaafiinţelor
avansate.
Ce armonie poate fi maimăreaţă
decâtcea care
constăînagândilafelcaacestem
arifiinţe?
Deasupranoastră,îngeriisun
tîntotdeaunagatasă
neinstruiască;săfim
deciatenţilaceeaceneînvaţă,
fiindcăeiînţelegmaibineviaţad
ecâtnoi.
Săurmăm
calealorpentruanecorectagre
şelile.
Lucraţiasupra voastră
înşivă pentru a vă dezvolta
percepţiainterioară,astfelîn
câtsăintraţiîn contactcu ei..

Conştinţa
Studierea conştiinţei face
necesară o analiză
aprofundată a înclinaţiilor,a
dispoziţiilorschimbătoare
alespirituluinostru.
Pacea interioară,
sănătatea, puterea voinţei,
acuitateagândirii,sentimente
lebune,odispoziţiebună sau
rea şi,în general,toate
forţele fiinţeidepind de
stareaconştiinţei.Din
acestmotiv,omulactualtrebuie
înaintedetoatesă-
şistudiezeconştiinţa,săînveţ
esăşi- opurificeşisăşi-
odezvolte.

Realizareadorinţelor
Când doriţiun lucru
şiacţionaţicu chibzuinţă
pentru a-
lobţine,păstraţiprezentă în
spiritulvostru
ideeaputeriidivineincluseîn
voiînşivă;forţelenaturii
superioarevăvorveniatunciîna
jutor.
Condiţiledefavorabile
Pentruundiscipolnuexistăcon
diţiipotrivnice.
Ceea
ceoameniinumesccondiţiidefav
orabilesunt
pentruelstimulentecareîlinci
tăsălucrezeşimaimult asupra
luiînsuşi,să descopere
posibilităţile pe care
naturaviele-asăditînel.

Pacea
Atâta vremecâtomulnu
îşiiartă din toată inima
duşmanii,nusepoateeliberadee
i.
Dacănusunteţiîmpăcaţicusem
eniivoştri,chiarşi
cuceicevăfacrău,nicioştiinţă
,nicioşcoalăşinicio
formulănuvăpoateajuta.

Bolile
Fiecare boală este consecinţa
greşelilorcomise în
trecutsauînprezent.
Înzilelenoastre,bolileseînm
ulţesc,înlocsăscadă.
Câtvamaicontinuaacestlucru?
Pânăcândoameniivor
înţelegecătrebuiesăcautecauz
elebolilorîneiînşişişi,
când le vor fi găsit,că trebuie
să înveţe cum să le înlăture.
Când încâlci legile marii
naturi înţelepte, te
îmbolnăveşti.

Dragostea
Eunlucrusublim
săconcepiceestedragostea.
Dragosteaesteoforţăsacră.E
aacreatşimenţine viaţa.
Dragostea a dat naştere
universului, şi ea e
generatorulatotşiatoate.
Ea ne va chema înapoiîn
minunata împărăţie,
inexprimabilă în cuvinte
omeneşti,din care am ieşit
odinioară.
Netreziţi încă din somnul
adânc şi înşelător al iluziei,
oamenii cred că doar sufletele
slabe, sentimentale,
necombative vorbesc de
dragoste.
Dimpotrivă,dragosteaesteofor
ţăuriaşă.
Nuputem trăifărăsăoîncercăm
măcarodată.
În realitatetrăim pentru
dragostea cedecurgedin
sublimul spirit universal,
murim pentru această
dragosteşiînviem pentruea.
Vă vorbesc despre dragostea
care vindecă toate rănile.
Faptul că omenirea continuă
să trăiască
înconjuratădeinfirmităţi,dezo
rdineşirăzboaiearatăcă
încănuaînţelesaceastăforţădi
vină.Dacăarfiînţeles-
o,dragosteaarfivindecat-
odetoatesuferinţele.

Respiraţia
Ca discipoli, trebuie să
consideraţi inspiraţia şi
expiraţia ca nişte procese în
relaţie cu gândurile şi
sentimentelevoastre.
Fiecareinspiraţieareca scop
să regularizezeşisă purifice
sentimentele,şifiecare
expiraţie e legată de
purificareagândurilor.
Ştiind
acestea,fiţiconştientde
respiraţia voastră, deoarece
în acest fel veţi putea nutri
gânduri şi
sentimentepureşielevate.

Dragosteadivinăîlelibereaz
ăpeom
Nuspuneţicănuaveţipecinesa
ucesăiubiţi.
Cândtreceţipelângăunizvor,
ofloaresauunpom,
opriţi-
văoclipăşicăutaţifrumuseţeaex
istentăînele.
Înfiecarelucruexistăfrumuseţ
eşiînţeles.
Ochiiceluiceiubeştevădaltf
el.Elvedeceeaceeste
frumosînom
şichiarîntoateanimalele.
Dragosteafacecatotulsăfiesc
ăldatînluminăşiîl
elibereazăpeom
deoriceprejudecatăşiteamă.Fa
ceţio încercare.
De exemplu,începeţisă vă
ocupaţide o plantă,
fertilizaţipământulşistropiţ
i-o.
Floareaînsăşivăvaarătacâtd
emareedragostea voastră.

Sugestiaşiinspiraţia
Când
sufleteleomeneştiseîncarnează
pepământ, elecad instantaneu
sub influenţa
puteriiiluziilorşia
sugestiilor.
Forţele întunericului, care
au ca sarcină să stăvilească
evoluţia, creează iluziile şi
deopotrivă
sugestiilenegative.
Nuuitaţicăsugestiaesteocal
itateumană.Celcare
cedeazăsugestieipoateîntâlni
pecinevacareposedăo mare
facultate de sugestie şicare
îlpoate face să-i
adopteideile,careîivorstânje
nidezvoltarea.
Celmaibenignrăuesteaceiacă
îivorfrânaevoluţia.
Din
acestemotive,fiinţeleluminoase
au casarcină
sătransformesugestiileîninspi
raţii.
Oameniinoi,discipoliivieţi
idivine,trebuiesătreacă
delainfluenţasugestieilaceaai
nspiraţiei.
Inspiraţiaestelegeadivină.
Eanu vinedelaom,ci
delaolumesuperioară.
Dacăputem
influenţasugestiaprintr-
oaltăsugestie, nu putem
influenţa în schimb
inspiraţia.Ea e ceva
invariabil. Din acest motiv,
oamenii care cedează
sugestieisuntinstabili,în
timp ce ceiinspiraţisunt
echilibraţişistabili.
Oameniiinspiraţiînvaţătotu
lfărăefort,în timp ce ceice nu
se pretează inspiraţieitrebuie
să facă mari
eforturipentruaînvăţa.
Pentru
ceiinspiraţi,totuldevine
uşorşifiresc,ei
suntînarmoniecueiînşişişicum
ediulînconjurător.

Comportamentuldiscipolului
LegeaDomnuluiconstăîn
aacţionafaţădeceilalţi la fel
cum te comporţi faţă de tine
însuţi. Iar comportamentul
care se apropie cel mai mult de
perfecţiuneestecelceconstă în
a teconducefaţă de ceilalţiaşa
cum Dumnezeu se comportă faţă
de noi, adică:săpăstrăm
imagineatuturorfiinţelorînint
electul,
inimaşiaspiraţianoastrăspreu
nidealînalt,aşacum o
faceDumnezeupentrunoi.
Chiarşifiinţaceamaiinfirmăar
eunlocimportant
îngândireaDomnului.

Dumnezeu
Sănu
văîndoiţideexistenţaluiDumne
zeu.Eleste prezent în tot
cuprinsul spaţiului, şi lumile
sunt susţinutedeforţasa.
Elsemanifestă prin
nenumărateformevizibile,şi
când spunem că Dumnezeu e
invizibil,aceasta nu se
referădecâtlaceicenu
văd.Îngerii,serafimii,spiritel
e
luminoase,sfinţii,ceidrepţi,oa
meniibuniîlvăd pe Dumnezeu.
Nelimitatul,Dumnezeulabsol
ut,nu poatefi văzut,
darîiputeţicontemplacelemaim
icimanifestăriînviaţa
pământească. Să mănânci un
fruct şi să-l afli pe
Dumnezeuînelvaloreazămaimult
decâttoatăgloriaşi
bogăţiadepelume.

Transformarea gândurilor şi
a sentimentelor negative
Iatăun exerciţiu simplu
depusîn practicăşicare
poatesalvaomenireadelamultes
uferinţeinutile.Când un gând
negativ pătrunde în
discipolşiîncepe să-l
tulbure, sau când un sentiment
dezagreabil pune
stăpânire pe el,acesta trebuie
să le înfrunte,să le
examinezeîn linişteşicu
precizie,în acelaşifelîn care
un savantstudiazăun fenomen
oarecare,prin logicăşi
analiză, şi după ce s-a convins
de inutilitatea şi
negativitatealor,trebuiesăle
predea,capenişteoaspeţi
nepoftiţi,puterniculuicurent
subconştientşiînţelept
carelevaînvinge,transformând
u-le,aşacum unsavant se
debarasează de
copiiiinoportunicare i-au
invadat cabinetulde lucru,
trimiţându-ila dădaca ce îiva
captivaşidistrapovestindu-
lebasme.
Dacădiscipolulreuşeştesăfa
căasta,înseamnăcăa
reuşitsăînfăptuiascăunlucru
importantpentru binele
omenirii.

Pregătireapentrusomn
Pentru a avea un somn
bun,dormiţi,atâtcâtse
poate,cucapulîntorssprenords
aunord-est.Înaintede
culcare,ţineţi-
văpicioarelesubapăcaldă;acea
stavăva
daoreacţiedeliniştire.

Transformareaenergilor
Cadiscipolitrebuiesăfiţipoz
itivi.Tindeţisprebine
şiaplicaţi-
lpretutindeniînviaţă.
Indiferentcum
sepoartăceilalţicuvoi,nuvăgâ
ndiţi niciodată să vă
răzbunaţi.Plătiţi-o
duşmanuluivostru prin
dragoste, înţelepciune,
adevăr, dreptate, bine,
compasiune.Aceasta este
aplicarea legiitransformării
energiilor.
Prinaceastălege,vămenţineţ
iîncontactpermanent cu
fiinţeleînţelepteşielevate,le
înţelegeţilimbajulşivă
folosiţideel.

Săştisăprofiţidelecţiletrecu
tului
Existăpelumeexemplecetrebu
iesăvăfolosească drept
lecţie.De exemplu,în
Scripturise spune că, pentru
Israel,„Dumnezeu era ca o
cămilă încărcată!” Feriţi-vă
să cădeţi în aceeaşi eroare şisă
aruncaţi
propriilevoastregreşeliînspin
arealuiDumnezeu.
Fiecaregânderonat,fiecaresen
timentnegativesteo povară ce
se acumulează pe
umeriivoştrişiailui
Dumnezeu.
Inteligenţa,inimaşivoinţa.
Influenţalorasup
ra vieţi
Putem caracteriza aceste
trei mari principii ale
gândirii,sentimentuluişivoin
ţeidreptnişteforţecare
lucreazălaedificareavieţiiuma
ne.
Acesteforţesuntinvizibileş
iabstracte,eleneputând fi
concretizate ca forţe
materiale,darse exprimă prin
intermediul celor trei
principale sisteme ale
organismuluiuman şiîn
acestfelle putem judeca şi
analizamanifestărileşiacţiun
ea.
Principiulinteligenţeisau
putereavieţiiintelectuale
depindedesistemulnervoscereb
ral;creierulşisimţurile
joacăunrolprincipalînaceastă
privinţă.
Principiulinimiisauforţase
nsibilităţiiesteînrelaţie cu
funcţiilerespiratorii,digesti
veşicirculatorii,în care
plămânii,stomaculşivaselesan
gvineîşiaurolulor.
Aceste organe sunt în raport
cu sentimentele omului.
Voinţa depindedecea
maiînaltă facultateumană:
raţiunea.
Voinţaesteforţacaresemanif
estăprin ceeacese
cheamăaparatlocomotor,încare
rolulcelmaimportant
estedeţinutdeoase,muşchi,liga
menteşiextremităţi.
Omulinteligent,careareovoi
nţădisciplinată,ştie cum să-
şifolosească armonios
diferitele membre ale
corpului;elmanifestă
conştiento forţă superioară a
naturii. Dar acest principiu nu
acţionează decât în
anumitemomente,cândnecesitat
easefacesimţită.De
exemplu,omulflămândcaresehrăn
eşteseconformează
exigenţelor principiului
necesităţii deoarece hrana îi
potoleştefoamea.Totuşi,doaro
hrană convenabilă,în
raportintim cu organismulsău
este susceptibilă să-l
satisfacă.Oridecâteorihranan
u esteadecvatăşinu
răspundecondiţiiloruneivieţis
ănătoase,eaestemotiv
deboalăşialipseidevitalitate
.
Gândirea,caforţăconştientă
înom,îlîndeamnăsă caute cele
mai bune condiţii care să-i
permită să trăiascăfericit.
Toate fiinţele
vii,chiarşicele
maimici,posedă o
facultatedeobservaţieşitotod
atăuninstinctînvederea
asigurăriimijloacelordeexist
enţă.Acestea suntprimii
pionieriaiştiinţei.O
micăexperienţăvăvadovediaces
t adevăr. Dacă aruncaţiundiţa
într-o apă curgătoare,
limpedeşiun peşteseprindeîn
cârlig,darreuşeştesă se
elibereze,veţivedea că
apoielse va rotiîn jurul
acestuiapentrua-
lexaminaminuţios.Acestpeşteî
şiva
întipăriînminteaspectulcârli
guluişinusevamailăsa
niciodatăprins.
Oameniide ştiinţă au
efectuatşialte experienţe:
niştemelciaufostpuşiîntr-
ogrădinăîmprejmuitădeun fir
metalic prin care trecea un
curent electric slab;
fiecaremelccarea simţito dată
şoculelectricnu s-a
maiapropiatdefirulmetalic.
Ceicenu au observatasemenea
lucruriconsideră că fiinţele
inferioare nu au niciun felde
inteligenţă. Adevărul este că
vedem uneori cum
aceste fiinţe
inferioare înţeleg atât de
bine anumite lucruri şi
demonstreazăoasemeneacapacit
ateinventivă,încâtîn
anumiteprivinţeîldepăşescpeo
m.
Să dăm un altexemplu:dacă
îismulgeţiun braţ
uneisteledemare,eaşi-
lvaregenera,ceeaceomulcare
şi-
apierdutunbraţnupoateface.Ve
ţispunecănatura
eceacarefaceacestelucruri;da
rdacăeaşa,decenu
faceeasăcreascălalocbraţulpi
erdutdeom?Steaua- de-
marearedeciofacultatepecareo
mulnuoare.
Când un virtuozexecută o
bucată muzicală,cine esteîn
realitateinterpretul-natura
sau omul? Omul, bineînţeles!
înacestcazelsedistingecaindi
vid;această
interpretareestespecialitate
asa.Darelnuadobândit-o într-
ozi,niciîntr-olună,sau un
an,ciesterezultatul
eforturilor uneiseriide
generaţiide indivizicare au
lucratînaceastădirecţie.Unul
dinei,totuşi,areuşitsă
exprime această specialitate
printr-un actinteligentşi
individual.
În lume,fiecare fiinţă
vieexercită o influenţă mai mult
sau mai puţin importantă
asupra mediului înconjurător.
Conform acestei legi,
discipolul se străduieşte să-
şi dezvolte şi să-şi
actualizeze, prin
intermediuluneimunciconştien
te,forţele şicalităţile
pozitivesăditeînel.
Oricefiinţăareîn
eatoateposibilităţileinfinitea
le luiDumnezeu şiun
discipolcaută să-lgăsească pe
Dumnezeu în elpentru caapoisă-
lmanifesteîn lume într-un mod
corect pentru binele tuturor
fiinţelor. Bineînţeles, elnu
poate ajunge într-o singură
zila
cunoaştereasupremăşiladobând
ireaposibilităţiide-a
manifesta divinulîn
desăvârşire;pentru aceasta
este
nevoiedeoactivitatesusţinută
timpdesecoleînainteca
omulsăajungăsămanifestecorec
tdivinitateaaflatăîn
eldelabunînceput.
Dacă e să dăm un
exemplu, şi conform legii
analogiilor, putem spune că
creierul este un organ necesar
exprimăriiconştiente a
gândirii.Posibilitatea
exprimăriiconştienteagândiri
iexistăîn om delabun început,
dar fără elaborarea
creierului această
posibilitatenusepoatemanifes
ta.
Luând în considerare
structura creierului,
dispunerea celulelor sale,
repartizarea funcţiilor,
prelungirea sistemului
nervos în toate porţiunile
corpului, putem contempla
activitatea acestei forţe
individuale,inteligente,inte
rioare,care a lucratatâta
vreme într-o singură şiunică
direcţie pentru a forma acest
organ indispensabil
dezvăluirii gândirii. Prin
intermediulacestuiorgan,omul
poatesă-şiexteriorizeze
forţagândiriişisăinfluenţezel
umeaexterioară.
Cândcreierulsedezvoltănorm
al,adicăatuncicând
urmeazăcontinuu
caleaascendentă,îşifaceapari
ţiao cultură umană
înaltă,aflată sub conducerea
forţelor binelui. Cea ce
numim „răul” reprezintă calea
descendentăaactivităţiicreie
rului.
Înconformitateculegeaanalo
giilor,putem spunecă
lupulurmeazăcaleadescendentă
,întimpceoaiamerge
pecaleaascendentă.
Fiinţele care urmează drumul
ascendent sunt
inteligenteşinobile,întimpcec
elelalte,carecoboarăpe drumul
opus, nu au nici o cultură
adevărată,
degenerează
şiactivităţilelorprovoacă
întotdeauna un rău.
Anomaliile vădite care
există în viaţa umană
dovedesccă
legileînţelepteşiinteligente
alenaturiivii au
fostîncălcate.De cunoaşterea
acestorlegidepinde
viaţaascendentăafiinţeiomeneşt
i.
Când forţele naturii se
angajează în curentul
descendent al dezvoltării lor,
în scurt timp îşi fac
apariţiatoateformeleşitoateo
rganismeleinferioarece
constituie baza curentului
ascendent ce trebuie să
generezeînaltaculturăaomului
.
Înaintecaun
curentevolutivsăfieposibil,tr
ebuie
cauncurentinvolutivsăsefiprod
us.
Timp
demiidesecole,aavutlocoluptă
cumplită
pentrusupremaţieîntreforţele
inferioarealenaturiişiîn
acestfelauapărutmările,oceane
le,munţii,vulcaniietc. Când
lupta aceasta a atins
paroxismul, şi-au făcut
apariţia alte forme, mai
elevate, printre care forma
umană.
Evoluţiaformeloraluatacum
altădirecţie,iarlupta, deşi
nu a încetat, şi-a pierdut
foarte mult din intensitate.
Cândaceastăînaltădezvoltar
eîşivaatingeapogeul, vom
aveaonouăculturăbazatăpefund
amenteşilegicu totulnoi.
Deocamdată, activitatea
mentală a omului pe pământ
este în întregime concentrată
în celulele ce
constituiecreierulsău.În
consecinţă,estecâtsepoate
deutilsăstudiem
igienaacestora.
Să luăm ca exemplu
celuleledenumitepiramidale,
careformeazăstratulsuperiora
lcreierului;vom observa că ele
sunt legate, de parcă ar fi
înnodate prin extremităţile
lor. Când
creierul este
sănătos şi
funcţionează
normal,acestelegăturidintrec
elulesunt armonioase şiprin
sinapsele lorse transmite
energia
cerebrală,alcăreirolestede-
afivehicululgândirii.Vom
spuneatuncicăomulgândeşteşis
imtecorect,că,adică,
gândirea şi sentimentele sale
sunt echilibrate şi se
manifestăcorect.Dacăexaminăm
creierulîn totalitatea
sa,considerându-
lcaunîntreg,constatăm
căparteasa anterioară
serveşte la
manifestarea forţei
pur intelectuale,
partea sa posterioară la
manifestarea
sentimentelorpersonale
şifamiliale,partea superioară
este sediu!
sentimentelormorale,iarregiu
nile laterale servesc la
manifestarea impulsurilor
volitive şi a
instinctelorcombative.Acţiun
ilelorpotfi distrugătoare
dacănusuntcontrolatedevoinţă
.
Prin voinţă înţelegem
principiul
inteligent care
conduceşiguvernează.
Cândtoate celulele
piramidale funcţionează
armonios,intelectul,sentimen
teleşivoinţafuncţionează
lafel.Dacăînsăapareoboseala,
surmenajul,sau dacă
omulsealimenteazănesănătosor
iduceoviaţăagitată,
arelocoacumularedeceea
cesecheamă acid lactic, care
paralizează acţiunea
celulelor piramidale,
mutilându-le:observăm
atuncică extremităţile lorse
contractă,lăsând
interstiţiiîntre ele.Într-o
asemenea
stare,omulsimtefrecventnevoi
asădoarmă,nuarenici
unchefdemuncă,sesimtemereuin
dispus,nervosetc.
Cel ce nu cunoaşte legile
profunde ale lumii
superioarenuştienimicnicides
preactivitateaspiritului
uman,carelucreazădupăregulil
ematematicecreatede
laînceputulumii.
Imensuluniversactual,cu
activităţilesalestrictşi
înţelept determinate, este
edificat şi condus după
aceastămatematicădivinăşiimu
abilă.Uneoris-arzice că
acţiunile naturiisunt
nechibzuite,oarbe.Această
falsăviziunealucrurilorprovi
nedinacumulareaacizilor
lacticşiuricîncelulelepirami
dalealecreierului,ceeace
facecaatuncicândtrebuiesăobs
ervăm,săchibzuim şi
săacţionăm,săneenervăm
şisăspunem căviaţanu aresens!
Negăsim atunciîn
acelaşicazcaun celebru
predicatoramericanalcăruisto
macerabolnav,darcare nu
acordasenicioatenţieacestuif
apt.Darcând acizii
nociviproduşidestomaculsău i-
au atinscreierul,ela
începutsăcreadăcătoţiceiceîl
ascultausuntproştişi
incapabilisă-
lînţeleagă,dreptpentru
careaînceputsă tuneşisă
fulgereîmpotriva
lor,susţinând că nu sunt
capabilinicisăpriceapăcum
trebuiesătrăiască!Nişte
oamenipioşişi-
autrimisînsăpredicatorulîntr
-oclinică undeis-
aspălatstomaculcu
apăcaldă,şiundeafost supus
unei diete sănătoase, unei
igiene raţionale. Datorită
acestuiregim,aciziinociviau
dispărut din organismulsău
şicu
creierulîmprospătat,predicat
orul nostrus-
aîntorslaamvoncumintealimped
eşispiritul învigorat.Aflatîn
aceastănouădispoziţie,eladec
larat
căîmpărăţialuiDumnezeuveneap
epământşicăvedea în persoana
fiecăruia
dintreceiceîlascultau Fraţişi
Surori!
Oamenii credincioşi ar
explica acest fenomen
declarândcăeraposedatdedemon
i;mediciiarsusţine
căcreierulacestuipredicatore
raanormal;daradevărata
cauzăconstăpurşisimplu în
faptulcănu arespectat
regulileelementarealeuneinut
riţiicorecte,igieniceşi
pure.În
acestfel,elalăsatsăpătrundăî
n organismul
săuotrăvuricareşi-
auexercitatacţiuneanefastăas
upra bazelorfacultăţiisalede-
agândi,simţişiacţiona.
Oamenii„cultivaţi”,la
modă,discută de pe poziţii
opuse, cerând dovada
existenţeisau inexistenţeilui
Dumnezeu!Dar chestiunea este
clară:dacă viaţa se desfăşoară
după înaltele legimatematice
ale spiritului
uman,iargândurile,sentimentel
eşiacteleînţelepteau
dreptrezultatbinelepentru om
şipentru apropiaţiilui,
Dumnezeuexistăfărănicioîndoi
ală,astaseînţelegede lasine!
Darcândacestelegi,stabilitedi
ntotdeauna,sunt încălcate,
creierul omului este intoxicat
de acizi;
gândireasaîntunecatăfacecavi
aţasădecurgădinceîn cemairău
pentru elşipentru
ceidinjurulsău;atunci
sespunecănu existăDumnezeu
şi,în locullui,îşifac
apariţiaceicejudecă.Dar,dacă
Dumnezeuexistă,nue nevoie de
niciun felde judecător!în
consecinţă,din
acestpunctdevedere,consideră
m cătoatemanifestările
anormale:minciuna,hoţia,crim
a,invidia,uraetc.sunt
datorate
acumulăriinechibzuite în om a
acestoracizi inutili.
Astfel,bulgarii,cu
bunullorsimţfiresc,spun pe
bunădreptatedesprecâteunulcă
„s-aacritrăudetot”, sau „ce
s-a maiacrit!”.Aşadar,viaţa
armonioasă va începe de îndată
ce oameniivor putea fi salvaţide
aceastăacidificare,ducândovia
ţăpurăşichibzuităprin
respectarealegilornaturiivii.
În acestsens,şipentru ca
celulelepiramidaleale
creieruluisă aibă o
configuraţie corectă,trebuie să
simţim întotdeauna elanurile
şi aspiraţiile cele mai
nobileşitrebuiesăavem
oalimentaţiesimplă,careeste
totuşiceamaiadecvatăşimaibin
easimilată.
Cândtoatecelulelecreierulu
isuntmenţinuteîntr-o stare
normală şifuncţionează
corect,capulşichipul nostru
capătă o formă faimoasă şi
armonioasă, extremităţile
dobândesc o simetrie
armonioasă, iar
plămâniişistomaculfuncţionea
ză perfect.Atuncine aflăm
întotdeaunaîntr-
oexcelentăstaredespirit,plin
i de bucuria de-a trăişigata să
ne sacrificăm pentru
binelesemenilornoştri.Fiindcă
doaromulbunşisimţit ştie să se
sacrifice;omulnechibzuiteste
sacrificatde forţele
înconjurătoare.Aceasta se
petrece actualmente cu
locuitorii pământului;
natura înconjurătoare îi
sacrifică,adicăleiaviaţa.Nici
oteorieştiinţificănu a
oferitpânăîn
prezentmijloculde-
ascăpadeacestrău.
Demiideani,oameniisuferăşimo
r,suntloviţidebolile cele mai
cumplite şi cad pradă celor mai
grele
frământări,iarviaţalorexteri
oarăeplinădevicisitudini.
Şitotuşi,până acum,oameniinu
au reuşitsă-şidea
seamadecauzelerealealeaceste
istăridelucrurişise
consolează spunând,în
feluloamenilorsimpli:„Aşa a
făcutDumnezeu lumea”,sau „E un
rău inevitabilal
vieţiiomeneşti”,aşa cum
susţin cu tărie raţionaliştii.
Scolasticiiafirmă că este o
simplă iluzie;câtdespre
materialişti,eiatribuierăulc
ondiţiilorvieţiiexterioare.
Eibine,fie!O „iluzie”,darcare e
totuşisuficientde
tangibilăpentruafacesăplângă
lumeaîntreagă!
Situaţia noastră seamănă cu
cea a predicatorului care
susţinea că nu avem deloc
nevoie de bani,că aceştia sunto
„iluzie”!Darcând unuldintre
ceice îl ascultau l-
ajefuit,predicatorulnostru
aînceputsăse
lamenteze,repetândcuivoiasă-
lascultecăis-au furat
banii.Celce îlfurase i-a spus
doaratât:„De ce vă plângeţi?
Aţiscăpatdeceeaceesteinutilîn
viaţă..”.
Baniisuntun mijloc,un
instrumentintrodus de
oamenipentru a face ca toată
lumea să lucreze;el
serveştelaschimbuldeenergied
intreei,constituieun
mijlocdecomunicareşiîiîncura
jeazăsămuncească,să
trudească. Dar dacă banii sunt
deturnaţi de la adevărata lor
funcţie şi devin un instrument
al
nenorociriişialcrimei,aiviol
ăriiconştiinţeiaproapelui
şialchinuiriicelorsăraci,atu
ncivom spunecăînacest
cazbaniinusuntnecesari,nefiind
utilişibenefici.
Trebuie să ne regăsim pacea
sufletuluinostru,să căutăm ce
anume în noieste realmente
conform cu raţiunea.O vom
facenu negând,ciadmiţând;nu
prin metoda uriişia
maliţiei,ciprin aceea a
iubiriişia
nobleţei,adicăprinintermediu
ltuturorvirtuţilorpecare
leconţinespirituluman.
Când vom începe să studiem
cu înţelepciune
metodelenaturiiinteligenteşi
săvedem în fiecarefiinţă un
sufletviu şiconştient,vom fi
foarte aproape de
soluţiaacesteisublimeproblem
eavieţii,adicăvom şti cum
săfolosim
acestetreimariforţe:intelect
ul,inimaşi voinţanoastră.
Vom
folosiintelectulexaminând
atentcondiţiilede
viaţă;inima,căutând să avem un
înţeles,oideejustă despre
conţinutul acestei vieţi; şi
voinţa, dându-ne seama cu
exactitudine de legile
vieţiişide rezultatele
saledefinitive.
Trebuie să ştim că fiecare
formă este necesară pentru ca
un conţinut să se poată exprima
prin
intermediulei;şicăfiecareconţ
inutesteindispensabil
pentrucasăseexprimesensulint
erior,profundalvieţii
înseşi.În
consecinţă,forma,conţinutulş
isensulsunt
strânslegateîntreele:formacu
intelectul,conţinutulcu
inimaşisensulcuvoinţaumană.
Când gândirea noastră este
pozitivă,constructivă,
posedăm forme frumoase
şiadecvate în care putem plasa
conţinutuldivin:viaţa.Deînda
tă ceavem acest
conţinutdivin,inima noastră
începe să se manifeste
normalşicelulelepiramidaleal
ecreieruluilucrează la
unison.În această
stare,obţinem forţa
şiechilibrul interior care dau
un sens vieţii,iar acesta
îngăduie
voinţeisăsemanifesteîndeplin
ătateaforţeisale.
Abia din momentulcând ne
folosim judicios de voinţa
noastră ajungem să cunoaştem
sensul şi plenitudineavieţii.
Să gândim,să simţim şisă
acţionăm conduşide puritate şi
de deplina corectitudine, iată
ce este indispensabilpentru
buna funcţionare a
intelectului,
inimiişivoinţei.

Esenţealeme

ditaţiei

Gânduriledivine
Dumnezeu nu-
şiimpunegândirea,darodepuneî
n
noipentruavedeadacăopăstrăm.
Deseori, noi neglijăm şi
pierdem gândurile şi
sentimentele sale
elevate,dreptpentru care
resimţim
ulterioromaresuferinţă.
Cândaipierdutovirtute,înse
amnăcăailăsatsă-ţi scapeoide
divină!
Putereagândiri
Gândireaecevaextrem
deputernic!
Trimiteţi-
icuiva,îndeplinăconştiinţăşic
udragoste,
ungândconstructivşiveţiputea
vedeaefectul.
Un gând corectaplicatare
puterea de-a vindeca. Totuşi,
pentru ca această experienţă
să reuşească, trebuiesăavem
ocredinţăşiogândireputernice
,care
sănuadmitănicioîndoială.
Cheiaplenitudinivieţi
Căutaţi-lşivedeţi-
lpeDumnezeupretutindeni!
Faceţiceeaceceredragostea!
Estesinguracaleprin
careveţiputeasăobţineţiferic
ireaşisăreuşiţiîn orice
faceţi,estecheiainterioarăau
neivieţiplineşiîmplinite. Nu
există o situaţie maibună
decâtcea în care Dumnezeu
trăieşte în noi şi se ocupă de
treburile
noastre.

„Cunoaşte-tepetineînsuţi”
Când
sespunecăomultrebuiesăsecuno
ascăpe
sineînsuşi,aceastaînseamnăcă
trebuiesădescopereşi
săiubeascăprincipiuldivinaflat
înel.
Pentru aceasta, e suficient
să urmeze calea luminoasă
trasată de lisus, şi atunci va
putea să
recunoascăprezenţadivină,nu
numaiînelînsuşi,cişi
laceilalţişiînîntreaganatură
;pelângăaceasta,îivorfi
oferitecondiţiilepentruodezv
oltarepozitivă.

Purificarea
Un
discipoltrebuiesăfieimplacabi
lîn convingerile
sale,neavândvoiesă-
şiîngăduienicioslăbiciune,ci

sepurificecomplet,pânălacapăt
.
Nu trebuienicisă vă
criticaţi,nicisă regretaţi,ci
trebuiedoarsăvăconstataţigre
şelileşisăleîndreptaţi.
Nu
uitaţicăoacţiunenegativăneco
rectatăimediat se poate
transforma într-o slăbiciune
gravă şi dăunătoare.
Faceţideciceeacetrebuiepen
trucaacestmicrobsă nu se
instaleze în voi,fiindcă o dată
instalat,s-ar înmulţirapid.

Protecţileinvizibile
Să ştiţişisă nu uitaţică
multefiinţeînţeleptese
intereseazădevoişivăajutăînfi
ececlipă.
Voi nu le puteţi vedea, dar
trebuie să ştiţi că succesele
voastre în viaţă se datorează
iubirii şi
solicitudiniiacestora.
Raporturile lorcu
voisuntasemănătoare cu cele
dintrepărinţişicopii,saucelo
rdintrefraţişisurori.

PrezenţaluiDumnezeu
Astăzi, majoritatea
oamenilor îl consideră pe
Dumnezeucapeonecesitateexteri
oară,caofiinţăcare
pedepseşteşipersecută,şidin
aceastăcauzăsimtfaţă de el mai
mult frică decât dragoste.
Pentru ei,
Dumnezeuseaflăînfurtuni,încut
remureledepământ,
întoatesuferinţele!Aceştianu
îlcautăînei,ciînafara lor.
Atâta vreme cât îlvor vedea
astfel,vor rămâne
departedeel.
Ceeacetrebuiesăfaceţiestes
ăîlprimiţimaiîntâi
învoi,însufletulvostru,îninim
avoastră,caexpresiea
gândurilorşisentimentelorelev
ate,ca îndemnurispre
lucrărinobileşidezinteresate
.Şiatunci,priviţidinfiinţa
voastrăintimăîn
afară,sprenaturaînconjurătoa
reşiîl veţivedea peDumnezeu în
totceefrumosşipur:în
cerulspuzitde stele,în
izvoarele limpezi,în flori,în
pajiştişiînpiscurilemunţilor.
Ascultaţi vântul care
bate:
Dumnezeu este
pretutindeni.
Îlveţivedeaîn
afaravoastrăşiîn
voi,susşijos,la
stângaşiladreapta.
Nuexistălocpelumeundesănus
eafleDumnezeu.
Oricând,indiferentcă vă
treziţidimineaţa sau vă
culcaţiseara,săştiţicăviaţaa
reun sensfiindcătotul
esteplindeprezenţaluiDumnezeu
.

Sensulvieţi
Omul a venit pe pământ
pentru a-i
aduce
binecuvântareadivină;dinaces
tmotiv,elpoartănumele
defiualuiDumnezeu,deslujitora
ldivinului.

O nouăviaţăpepământ
Învremurilenoastre,pământu
lnu esteîncăperfect
şicontinuăsăfieîncreaţieconst
antă.Fiecareziadaugă ceva
nou.Fiecare epocă aduce
noielemente care îl
reorganizeazăşiîidauunnouasp
ect,onouădirecţie.
Nouaviaţătrebuiesăfieaplica
tăpepământ;eaîiva schimba
formele introducând puterea şi
frumuseţea divină.

Uniunecuinvizibilul
Când te afliîn faţa
uneiprobleme, îndreaptă-ţi
conştiinţasprefiinţeleînţelep
teşispune:„Cerajutorul
şiasistenţamarilorfiinţecareau
străbătutaceeaşicale
pecareostrăbatşieuacum”.

Adevăratacale
Inimatrebuiesăfieplinădedra
goste,intelectul,de
înţelepciune, iar sufletul, de
adevăr. Aceasta este
adevăratacale.

Răsăritulsoarelui
Cu o oră înainte de
răsărit,soarele exercită prin
energiasaoinfluenţăpurpsihică
asupraomului:este ca o baie a
sufletului şi orice fiinţă se
simte
împrospătatăîninteriorulei.
Această forţă acţionează
asupra celulelorcorpului,
reînnoindu-
leenergiaşicreândînorganism
unnouelan pentruacţiune.

Altreileaochi
în
punctulsituatîntresprâncene,
chiarlarădăcina nasuluise află
un centru înzestrat cu raţiune
care reglează
curenţiielectromagneticicare
circulă în jurul ochilor.
Acestcentru,pecareîlputem
numiceltăcut,eo entitate
plină de raţiune,ce reglează
şiorganizează
forţeledinnatură.

Fraternitateamondială
O
nouăideedefraternitateîncepe
săsenască;ease exprimă prin
Societatea Naţiunilor, prin
aspiraţia la
apropiereadintrepopoare,lare
ciprocitateadeacţiune,
acordurileeconomicedintrenaţ
iuni,dorinţacatoţicei
oprimaţisăsebucuredelibertat
eetc.
Nu mai aşteptăm decât
momentul ultim, când
profetulvaspune:
„Săvinăspiritul!”Atuncitoate
aceste
fragmentesevorasamblaîntr-
omareunitate,şinevom aflaîn
faţafaptuluiîmplinitalumanit
ăţiiuniteîn legea
fraternităţii umane. Şi aceea
va fi ziua resurecţiei
universalepetotcuprinsulpămâ
ntului.

Lucrulcucelepatruelemente
Ca discipol, mănâncă pâinea
cu

dragoste şi gândeşte-
tecăDumnezeueînea.
Beaapacu
dragosteşigândeşte-
tecăDumnezeu e înea.
Respiră aerul cu
dragoste şi gândeşte-
te că Dumnezeueînel.
Primeşte lumina cu dragoste
şi gândeşte-te că
Dumnezeueînea.
Prin cuvântul dragoste
înţelegem

Dumnezeu, şi
Dumnezeuepretutindeni.
Pâinea,apa,aerulşiluminasu
ntconductoriivieţii.
CUPRINS
Prefaţă......................................3
Celetreilumânări ...................10
Esenţealemeditaţiei .............39
Aplicareacorectăînviaţăaintel
ectului,inimiişivoinţei
...................................
..........................47
Esenţealemeditaţiei .............56
Puritatea,luminaşilibertatea
....................................................63
Esenţealemeditaţiei .............71
Lumina .......................................77
Esenţealemeditaţiei .............88
Puritatea,luminaşilibertatea
....................................................95
Esenţealemeditaţiei ...........105
Noţiunidespreceletreilumi 110
Esenţealemeditaţiei ...........114
Adevăratalucrare .................120
Esenţealemeditaţiei ...........127
Inteligenţa,inima
şivoinţa.Influenţa lorasupra
vieţii
...................................
...................................
...........135
Esenţealemeditaţiei ...........146

S-ar putea să vă placă și