REFERAT

Importanṭa comunicării didactice eficiente

Comunicarea didactică sau pedagogică este cea care mijloceşte realizarea fenomenului
educaṭional ȋn ansamblul său, indiferent de conṭinuturile, nivelurile, formele sau partenerii
implicaṭi. Din perspectiva educaṭiei formale, comunicarea didactică constituie baza procesului de
predare – asimilare a cunoştinṭelor ȋn cadru instituṭionalizat al unei instituṭii de ȋnvăṭamânt şi
ȋntre partenerii cu status – roluri determinate: profesori – elevi/studenti.
Ambele apar ca forme specializate ale fenomenului extrem de complex şi dinamic de
comunicare umana, care poate fi definit ca fiind un transfer de informaṭie între un emiṭător şi un
receptor, în urma caruia, informaṭia transmisă şi captată este înteleasă şi interpretată în acelaşi
mod de către cele doua părṭi. Dicṭionarul explicativ al limbii române ne oferă mai multe
sinonome pentru cuvântul comunicare: înstiinṭare, ştire, veste, raport, relaṭie, legatură. 1
Comunicarea se referă la transmisie şi schimb de informaṭii între oameni, la circulaṭia de
impresii, trări afective, judecăṭi de valoare, comenzi cu scopul de a obṭine modificări
comportamentale la indivizi, manifestate, în reprezentările, cunoştinṭele acestora. Există mai
multe tipuri de comunicare: intrapersonală, interpersonală.
Procesul de învatamânt este, prin excelenta, un proces de comunicare, între cadrul
didactic şi elevi având loc un permanent schimb de mesaje al caror scop principal este realizarea
unor obiective pedagogice, în condiṭii optime (adică la un nivel de performanṭă cât mai înalt, dar
cu cheltuieli minime de energie fizică şi nervoasă, de timp).
Comunicarea didactică urmăreşte ȋndeplinirea câtorva obiective care au ca finalitate
realizarea eficientă a ȋnvăṭării. Se are ȋn vedere realizarea obiectivelor pedagogice, transmiterea
unor conṭinuturi purtătoare de instruire şi nu ȋn ultimul rând stimularea implicării afective a
elevului/studentului ȋn actul de ȋnvăṭare.
Esenṭiale sunt metodele pe care le gaseşte pedagogul ȋn stabilirea unor puncte de
comunicare atractive. Astfel statutul de emiṭător al profesorului şi de receptor al elevului devin
discutabile. Analiza exclusivă a informaṭiilor codificate prin cuvânt şi deci concentrarea pe
mesaje verbale, pierde tot mai mult teren ȋn faṭa cercetării diversităṭii codurilor utilizate (cuvânt,
imagine, gest, mimica) şi acceptării multicanalitaṭii comunicării (vizual, auditiv, tactil, olfactiv).
Din perspectiva acestei realitaṭi devine tot mai evident faptul că , şi in situaṭie didactică,
comportamentul interlocutorului, ȋn ansamblul său, are valoare comunicativă.

1
https://dexonline.ro/definitie/comunicare

2
 În psihologia socială este din ce în ce mai acreditată ideea că o comunicare
interindividuală este determinată, înainte de toate, de tipul de relaţie existentă între cele două
persoane aflate în interacţiune. Plecând de la tipologia atitudinilor interindividuale, Jean-Claude
Abric2 stabileşte cinci reguli ale unei comunicări eficiente şi de calitate :
 să asculţi (adică să ţii seama de punctul de vedere al celuilalt) ;
 să observi (adică să te interesezi de tot ceea ce se petrece în situaţia de comunicare) ;

 să analizezi (adică să degajezi elementele componente ale câmpului psihologic şi social

care îi determină pe indivizi) ;

 să te exprimi (adică să-ţi spui punctul de vedere în funcţie de interlocutor sau de natura
obiectului comunicării) ;

 să controlezi (adică să urmăreşti calitatea şi pertinenţa mesajului, precum şi procesele

care pot perturba transmisia).
Pentru un profesor, respectarea acestui ansamblu de exigenţe ale unei comunicări
didactice eficiente înseamnă a dispune de competenţă comunicaţională. În relaţia de comunicare,
profesorul trebuie să îşi asume rolul de o asemenea manieră, încât elevul să simtă că se doreşte
întâlnirea cu el ca persoană şi ca partener de dialog. Este o situaţie în care el se simte ascultat. A
ştii să asculţi este caracteristica fundamentală a unei comunicări ce favorizează exprimarea
celuilalt. Absenţa comunicării poate rezulta şi din absenţa ascultării reale a interlocutorului.
Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficiența
coordonarii ei. Eficiența comunicarii depinde de calitatea transmisiei, adica de structura logica a
conținutului, claritatea, precizia, plasticitatea exprimarii, fapte care țin de presonalitatea
profesorului, de relațiile profesor - elev, de contextul psihosocial, ca și de nivelul dezvolta
psihice a receptorului, de structurile mentale și lingvistice ale elevului, de participarea lui activa
in procesul comunicarii.3
Profesorul trebuie să aibă grijă ca asociațiile posibile, pe care informațiile sale le
declanșează ȋn mintea elevilor să se apropie de experiența acestora, ȋntrucat, astfel, apare riscul
ca ei sa rețină cuvinte goale, lipsite de conținut. Eficiența comunicării este condiționata și de
aplicarea permanentă a conexiunii inverse ( feed- back), pentru a facilita armonizarea scenariului
didactic, a repertoriului activitații profesorului și al elevilor, fapt care permite reglarea și
autoreglarea comunicarii.

2
Abric, J.-CI., Psihologia comunicării : teorii şi metode, Iaşi, Editura Polirom, 2002.
3
https://www.qdidactic.com/didactica-scoala/didactica/eficiena-in-comunicarea-
didactica246.php

3
 Actul comunicării devine eficient atunci când favorizează o implicare activă din partea
elevului, o angajare cu toate forțele sale intelectuale și afective în procesul receptării. Astfel,
receptarea depășește simpla percepere a unor conținuturi audiate. A produce interlocutori activi,
a-i determina pe elevi să urmărească cu interes și să manifeste o atitudine activă în cursul
ascultării constituie un indicator al competențelor pedagogice a cadrului didactic .
Eficienta comunicarii didactice este conditionata de mai multi factori, a caror cunoaştere
şi dirijare pot să diminueze diferenṭele ce apar adeseori ȋntre ce vrea să comunice profesorul şi ce
reṭin elevii.
Dintre factorii care condiṭionează eficienṭa comunicării, cei care sunt consideraṭi a fi cei
mai importanṭi sunt:
 Factorii ce ṭin de personalitatea profesorului şi asigură o bună calitate transmiterii
mesajului:
-capacitatea de proiectare pedagogică;
-rigoarea de care dă dovadă ȋn precizarea obiectivelor urmărite;
-prelucrarea informaṭiilor pentru a asigura esenṭializarea, sistematizarea, corectitudinea,
claritatea, concizia acestora;
-adecvarea mesajului şi a formei de exprimare la caracteristicile psihosociale ale elevului;
-capacitatea de a adecva ritmul, cursivitatea discursului, timbrul şi tonul vocii la
condiṭiile concrete ȋn care se realizează comunicarea;
-priceperea de a promova dialogul, de a stabili relaṭii armonioase cu clasa şi elevii, de a
adopta un comportament integrator, care se caracterizează prin flexibilitate, adaptabilitate
la experienṭa celorlalṭi, spirit de cooperare, capacitate empatică, eliminarea inhibiṭiilor de
orice fel.
 Factori ce ṭin de personalitatea elevului:
-nivelul dezvoltării psihice, un anumit nivel al structurilor cognitive, care trebuie să-i
permită recepṭionarea şi asimilarea mesajului;
-competenṭa lingvistică necesară decodificarii mesajului;
-un anumit fond de informaṭii, deprinderi, atitudini acumulate ȋn timp la care să se
raporteze conṭinuturile noi;
-disponibilitate de a primi mesajul, deprinderea de a asculta, implicare activa ȋn actul
comunicării, capacitate de ascultare interactivă.
 Factori ce ṭin de repertoriul cu care emiṭătorul şi receptorul se implică ȋn comunicare.
 Contextul ȋn care are loc comunicarea:
-canalul pe care circulă informaṭia trebuie să permită ca mesajul să ajungă fara distorsiuni
la receptor;

4
 -folosirea a cât mai multe canale pentru transmiterea informaṭiei;
-atmosfera generală ȋn care se desfaşoară comunicarea să fie calda, apropiata, străină de
orice stare conflictuală.
Comunicarea didactică este una din resursele majore ale procesului instructiv – educativ
având o influenṭă majoră asupra reuşitei sau eşecului scolar. Profesorul trebuie să-i facă pe elevi
să simtă ca are o vocaṭie ȋn această direcṭie, că este un partener de ȋncredere, care doreşte un
dialog autentic. Competenṭa de comunicare se va manifesta şi prin capacitatea de ascultare a
elevilor. Cei mai apreciaṭi profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care
nu-i fac nici să se simtă judecaṭi, nici manipulaṭi, ci cei care le oferă sentimentul de siguranṭă şi
libertatea comunicării.

BIBLIOGRAFIE

Abric, J.-CI., „Psihologia comunicării : teorii şi metode”, Iaşi, Editura Polirom

Pȋnişoară Ovidiu, „Comunicare eficientă”, Polirom