Universitatea Ovidius Constanța,

Program studii psihopedagogice: Modul psihopedagogic, Nivelul I

Facultatea de Educație Fizică și Sport, Anul I, IFR

Cursant, Deliu Ancuța

AGRESIVITATEA ÎN MEDIUL ȘCOLAR

Agresivitate, tendință de a ataca.

1) Luat în sens restrâns, acest termen se raportează la caracterul belicos al unei persoane;
2) Într-o sccepțiune mai largă, termenul caracterizează dinamismul unui subiect care se
afirmă, care nu fuge nici de dificultăți, nici de luptă; pe un plan încă și mai general,
caracterizează acea dispoziție fundamentală datorită căreia ființa vie poate obține
satisfacerea trebuințelor sale vitale, în principal alimentare și sexuale. Pentru mulți
psihologi agresivitatea este strâns legată de frustrare: un copil împiedicat să se joace se
îmbufnează sau tropăie de furie. ( Norbert Sillamy, 2009, p. 19)
AGRESIVITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi agresiv. 2. (psih.) comportament ostil,
destructiv al unui individ. ◊ însușire a unor agenți patogeni de a ataca plantele. ◊ ostilitate
a animalelor. (< fr. agressivité)( https://dexonline.ro/definitie/agresivitate/definitii)
Agresivitatea este o interacțiune socială deschisă de multe ori dăunătoare, interacțiune
socială, cu intenția de a provoca daune sau alte neplăceri altui individ. Aceasta poate avea
loc fie ca răspuns la altceva sau fără provocare. La om, frustrarea produsă de blocarea
unor obiective poate provoca agresivitate. Agresivitatea umană poate fi clasificată în
agresivitate directă și indirectă, prima fiind caracterizată printr-un comportament fizic sau
verbal destinat să provoace rău cuiva, iar a doua fiind caracterizată printr-un
comportament destinat să dăuneze relațiilor sociale ale unui individ sau unui grup.
În definițiile frecvent utilizate în științele sociale și în științele comportamentale,
agresiunea este un răspuns al unui individ, care provoacă ceva neplăcut unei alte
persoane. Există și alte definiții, care includ condiția ca individul agresiv să aibă intenția
de a face rău altei persoane. Comportamentul de prădător sau de apărare între membrii
unor specii diferite ar putea să nu fie considerat o agresivitate în același sens.
Agresivitatea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau
comunicate verbal sau non-verbal: inclusiv agresivitatea anti-prădător, agresivitatea
defensivă (indusă de frică), agresivitatea de prădător, agresivitatea de dominare,
agresivitatea inter-masculină, agresivitatea rezident-intrus, agresivitatea maternă,
agresivitatea specifică a speciei, agresivitatea legată de sex, agresivitatea teritorială,
 agresivitatea indusă de izolare, agresivitatea iritabilă, și agresivitatea indusă de stimularea
creierului (hipotalamusului). Există două subtipuri de agresivitate umane:
 subtipul controlat-instrumental (cu scop sau orientat spre un scop);
 subtipul reactiv-impulsiv (care de multe ori provoacă acțiuni incontrolabile inadecvate sau
nedorite).
Agresivitatea diferă de ceea ce este numit de obicei asertivitate, deși termenii sunt adesea
folosiți alternativ printre profani (ca în expresii cum ar fi „agent de vânzări agresiv”).
Tipuri de reacții agresive conform sondajului Bassa-Darki
 Agresiunea fizică - folosirea forței fizice împotriva unei alte persoane.
 Indirectă - agresivitate, într-un sens giratoriu îndreptat spre o altă persoană sau nu
direcționat către nimeni.
 Iritație - pregătirea pentru manifestarea sentimentelor negative cu cel mai mic entuziasm
(temperament scurt, rudenesc).
 Negativismul - un mod de opoziție de comportament de la rezistența pasivă la lupta
activă împotriva obiceiurilor și legilor stabilite.
 Resentiment - invidie și ura altora pentru acțiuni reale sau imaginare.
 Suspiciunea - variază de la neîncredere și precauție față de oameni la convingerea că alți
oameni planifică și cauzează rău.
 Agresiunea verbală - o expresie a sentimentelor negative prin forma (plâns, scânteie) și
prin conținutul răspunsurilor verbale (blesteme, amenințări).
 Vinovăție - exprimă posibila convingere a subiectului că este o persoană rea, că se simte
prost, precum și remușcarea conștiinței pe care o simte.
( https://ro.wikipedia.org/wiki/Agresivitate)
Însușirea de a fi agresiv, de a se opune aproapelui sau de a-l ataca, în mod real sau
închipuit constituind uneori un simptom patologic. Agresivitatea se găsește în strânsă
legătură cu satisfacerea necesităților vitale, săpânirea mediului și afirmarea de sine.
Actele agresive sunt cele care rețin cel mai bine atenția datorită caracterului lor
spectacular și potențial periculos (crizele de furie), dar agresivitatea poate lua și alte
forme: atitudini (mimici, priviri), cuvinte (ironie, bârfă, amenințări, insulte)
sau halucinații.
La originea numeroaselor tulburări mintale se află o agresivitate latentă, care
dă naștere angoasei și sentimentului de vinovăție. Simptom  al psihopatiei, agresivitatea se
întâlnește în diferite boli psihiatrice: nevroze, psihoze și în toxicomanii, epilepsie etc.(
https://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/agresivitate_177)
Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care
individul interacționează, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale. În funcţie de
provenienţa stimulului se diferenţiază un mediul intern și unul extern.
Mediul educaţional şcolar cuprinde totalitatea factorilor interni şi externi care
influenţează activitatea educativă în sistemul de învăţământ, fiind un mediu organizaţional
complex, care ridică prioritar exigenţe de natură psihologică şi socială atât pentru
profesori, cât şi pentru elevi. În formarea sa ca personalitate, elevul asimilează, modelele
vieții sociale și culturale specifice mediului școlar în care învață, acestea devenindu-i
mediul său propriu. Însă, pentru a se forma și deveni, condiția fundamentală este
adaptarea la condițiile mereu schimbătoare ale mediului sub influența diferiților factori.
Adaptare care determină o anumită ,,circumvoluțiune” a personalității. De aici și această
formă neregulată, unică prin care am reprezentat personalitatea elevului în dezvoltare.
Dezvoltarea personalității elevului sub influența factorilor interni și externi
Influenţa acestor factori trebuie văzută în strânsa lor interdependenţă şi permanenta lor
interacţiune; ceea ce diferă este ponderea pe care o au într o situaţie de existenţă sau alta.
Reacţiile de stare sau comportamentale pe care le provoacă diferă de la o persoană la alta,
în funcţie de nivelul dezvoltării psihice, priorităţile specifice unor etape şi particularităţile
individuale de sensibilitate/reactivitate ale persoanei la un moment dat. Dacă ar fi să ne
referim la această situație, descrisă mai sus, din perspetiva educației sociale, atunci am
urmări formarea, dezvoltarea acelor ,,circumvoluțiuni” specifice personalități sociale în
cadrul mediului școlar. Apare întrebarea: Care sunt aspectele mediului școlar ce determină
funcția socială a acestuia? În acest context e de precizat că mediul educaţional şcolar
determină forme de interacţiuni sociale specifice.
Așadar, prin dimensiunea sa interactivă, grupul se prezintă ca un mediu și mijloc de
învățare a unor roluri sociale, formează competențe de evaluare a altora și poate contribui
la dezvoltarea conștiinței de sine a membrilor săi.
Pentru psihologi, grupul social este înainte de toate laboratorul în care se construiesc
elementele comportamentului social. Pentru sociologi, grupul social nu se confundă cu
categoria socială și are un sens mai larg, de formațiune socială în interiorul căreia indivizii
interacționează conform unor reguli fixe (criteriul obiectiv) și împărtășesc sentimentul de
a construi o entitate aparte (un prim criteriu subiectiv), astfel încât membrii s-ar putea
recunoaște ca atare (al doilea criteriu subiectiv).
Pentru pedagogi, grupul școlar reprezintă grupul educațional, grupul clasă școlară (la nivel
microstructural), entitate centrală a sistemului organizațional numit școală, și care
reunește elevii unei clase școlare, nu ca sumă de indivizi, ci ca persoane autonome între
care funcționează o serie de relații și fenomene de natură psihosocială și care este orientat
în direcția realizării unor finalități și acțiuni pedagogice formative. Un grup școlar (o clasă
școlară) se definește prin comunitatea scopurilor (obiectivelor), comunitate care generează
relații de interdependență între membrii acestui grup. Interdependența generează la rândul
ei energii comune și individuale sporite, deoarece favorizează intercomunicarea și
cooperarea.(https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/147_156_Conceptul%20de
%20mediul%20scolar%20si%20functia%20sociala%20a%20acestuia.pdf)
Mediu, spațiu de viață în care se exercită influențele cosmice, socioeconomice, educative,
etc. și în care se realizează schimburile psihoafective între indivizi.
Mediul acționează în permanență asupra ființelor umane, de la feundare și până la
moarte. Acțiunea sa este deosebit de importantă în copilărie, deoarece el completează
structurile organice de bză, furnizând funcțiilor ajunse la maturitate excitanți adecvați,
fără de care ele ar rămâne virtuale sau atrofiate. În afara societății omenești copilul se
sălbăticește. Numai sub influența mediului în care trăiește și în virtutea a ceea ce îi aduce
contactul cu persoanele din anturajul său, ființa umană devine un individ de un tip
determinat; tocmai în relația cu celălalt se edifică personalitatea sa.
Condițiile materiale, economice joacă și ele un rol important în dezvolatrea afetivă a
copilului: mizeria este sursa inadaptării(80% dintre delincvenții tineri aparțin mediilor
dezavantajate eceonomic); chiar și nivelul mental este afectata de condițiile materiale: el
este senificativ mai scăzut la categoriile sociale defavorizate( muncitori, țărani, negri și
indieni în Statele Unite, etc) decât la clasele înstărite. Dacă însă se oferă fiecăruia condiții
materiale identice, diferența nivelurilor intelectuale dispare.( Norbert Sillamy, 2009,
p.186).
Școala instituție care face instruire, o instituție publică proprietate de stat sau privată unde
se învață disciplinele prevăzute într-un plan de învățământ.
Conceptul „școală” provine de la cuvântul latin „schola”, derivat și el la rândul său din
greaca antică „scholeion”, de la „scholḗ”. Termenul grec era înțeles la început drept „timp
liber”, pentru ca apoi să evolueze: de la „timp liber” cuvântul a ajuns să descrie „locul în
care era petrecut timpul liber”, adică locul în care se țineau discuții filosofice sau
științifice în timpul liber, pentru a descrie mai apoi „locul de lectură” până la a descrie
locul de instruire pentru excelență.( https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coal%C4%83)
ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază
ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură,
învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus.
♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de
învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire
într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această
cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei
numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr
de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola.
(https://dexonline.ro/definitie/scoala/definitii)
Școală, instituție care distribuie un învățământ colectiv. Intrarea în școală îi pune copilului
mic problem uneori dramatice, a căror existență, în general, părinții nici n-o bănuiesc.
Pentru noul școlar este vorba să se integreze într-un mediu diferit de acela care îi este
familiar, generat de legi și de o discipină cu care nu este obișnuit, mediu în care are de
îndeplinit noi roluri.
Paralel cu dobândirea de unelte ale culturii( citit, scris, calcul) și de mijloace logice ale
gândirii, școala îi oferă copilului mijlocul de a se socialize stabilind legături de
camaraderie și eliberându-se treptat de anumite atașări familial. În mod tradițional, școala
nu urmărește doar să-i transmită cultura, ci mai ales să-l integreze pe copil în colectivitate,
făcându- l să împărtășească normele și valorile admise. O altă ambiție a sa este să
compenseze deficiențele cultural ale mediului familial și să le dea tuturor elevilor aceleași
șanse de reușită socială.( Norbert Sillamy, 2009, p. 299)
Una dintre caracteristicile fundamentale ale clasei de elevi ca grup social este prezența
relațiilor nemijlocite, directe, de tipul față în față între elevi. Acest lucru facilitează o mai
bună cunoaștere a membrilor grupului, comunicarea facilă între ei, împărtășirea de idei și
sentimente, etc.
Clasa de elevi este un grup social formal, organizat pe bază de reglementări școlare, după
anumite reguli, având în același timp și o structură informal, liber aleasă, neimpusă,
neoficială.
Pentru grupul școlar o importanță deosebită prezintă conducerea și în cadrul
acesteia, liderul numit de professor, care să respecte cerințele școlare, cu inițiativă în
cadrul grupului, manifestând încredere în colegi. Pe lângă acest lider formal există de cele
mai multe ori și un lider informal, aflat în opoziție cu primul, de multe ori el poate xercita
o influență negativă asupra grupului.
Modalitatea fundamental de existență a grupurilor sociale, deci și a celor școlare este
interacțiunea, acțiunea unora fiind influențată de acțiunea altora.
În cadrul grupurilor școlare apar relații de intercomunicare, de intercunoaștere, afectiv-
simpatetice.( Filimon Turcu, Aurelia Turcu, 1999, p. 140).
De a lungul timpului, literatura de specialitate promovează doi termini în categoria
vilențelor subiective: bullying și mobbing. În mediul școlar însă, regăsim prevalența
conceptului de bullying încă de la primul cercetător care a teoretizat fenomenul, Dan
Olweus. În concepția sa, bullyingul școlar este prezent în contextual în care un elev este
expus în mod repetat și pe tremen lung la acțini negative din partea unuia sau mai multor
elevi. Câțiva ani mai târziu, Ken Rigby, un expert internațional în problematica violenței
școlare, nuanțează definirea și consideră acest tip de conduit drept o opresiune repetată,
psihologică sau fizică, a unei personae mai puternice, care este exercitată de o altă
persoană având mai multă putere, sau chair mai multe. Raportându-ne la cele două
definiții de referință, putem distinge trei elemente caracteristice ale actului abuziv, precum
caracterul intenționat de a răni pe cineva, caracterul repetitive și raportul inegal de putere
între părțile implicate. Puterea elevului aggressor derivă fie dintr-un avantaj fizic, fie
dintr-un statut socioșcolar înalt în interiorul grupului de apartenență sau din valorificarea
vulnerabilității țintei, alimentate de aspect precum obezitatea, dificultățile de învățare sau
contextual familial. Nivelul puterii crește așadar și din cauza repetabilității actelor
negative în timp.
În esență, elevii care manifestă comportamente ostile resimt o nevoie exacerbată
de putere și dominare și afișează puțină empatie față de elevul vixctimizat, fiind chiar
satisfăcuți de suferința acestuia și savurând ipostaza de a-I controla ță supune pe ceilalți.
Dealtfel, pe parcursul avansării în vârstă, agresivitatea manifestă a elevilor evoluează de
la formele fizice directe, concretizate în lovirea victimei, la unele mai sofisticate și subtile,
precum folosirea unor porecle, tachinări jignitoare , atacuri verbale și intimidări, până la
excluderea intenționată din grup sau lansarea unor zvonuri malițioase datorită
achiziționării unor abilități verbale și sociale superioare.
Având în vedere concepția lui Eric Debarbieux potrivit căreia violența școlară are
un character relative, depinzând de interpretarea indivizilor implicați, statutul de victim a
bullyingului este condiționată de prezentarea tipologiei elaborate de Olweus, conform
căreia victimele se încadrează în două categorii. Prima categorie este desemnată de
victimele provocative, care manifestă unele reacții alternative de anxietate și egresivitate,
iritându-I pe ceilalți colegi ca urmare a dificultăților de învățare sau a lipsei unor abilități
sociale. Victimele passive sau supuse constituie a doua categorie, atitudinea afișată de
acestea fiind un semn al insecurității și al temerii de confruntare și fiind accentuată de
caracterul repetitive al abuzului.
Dilemele trăite de victimele bullyingului privind asumarea acestui statut au
prezentat interes pentru cercetătoarea daneză Dorte Marie Sondergaard, care constată că
există totuși și victim ezitante chiar până la extrema de a nu clasifica actul respective drept
abuz. Posibilele explicații se extend de la faptul că persoana consider poziționarea în
statutul de victim ca o amenințare și nu un support, ca fiind nedemnă, până la
transformarea acestei alegeriîntr-o strategie de supraviețuire socială.
Tendința de perpetuare a acestui comportament negative în grupurilșe școlare este
susținută nu doar de ezitarea țintelor sau victimelor de a se considera astfel și de a solicita
support în afara relației abusive, ci și de dificultatea de a identifica autorul agresiunii sau
de a surprinde multicauzalitatea fenomenului. (Georgeta Pâinișoară, 2016, p.287-288)
Bullyingul școlar exista dinainte de a trezi interesul cercetătorilor și continuă să
existe chiar dacă societățile au evoluat și nivelul de civilizație tinde spre limita superioară.
Această realitate demonstraeză că fenomenul de bullying are o cauzalitate multiplă și că
este nevoie de studierea acestuia din cât mai multe perspective. Fiecare teorie prin prisma
căreia este abordat actul abuziv în grupul școlar adduce o nouă viziune asupra acestuia sau
le completeează pe cele deja existente, conducând la o bine venită întrepătrundere a
argumentelor.
Din perspectivă psihanalitică, dinamica bullyingului din grupul școlar este
acționată de anxietatea resimțită de elevi încă din mica copilărie, iar maniera inadecvată
de gestionare și proiecție a acesteia declanșează un conflict în care un coleg devine ținta
unor acte sistematiceși nedorite de agresivitate. Această perspectivă este completată de un
alt element esențial, precum emoția negativă de furie, pe care se fundamentează teoria
general a tensiunii interioare. Furia devine nu doar un puternic predictor al bullyingului ,
ci și al creșterii severității acestuia în timp. Teoria procesării informației sociale ne
comută atenția asupra faptului că acei copii agresivi procesează informația în mod diferit
față de cei non agresivi, încât se conturează anuite pattrenuri de gândire și acțiune pentru
că nu interpretează correct atitudinile și comportamentele celor din jur. În plus, ne
determină să ne întrebăm dacă nu sunt capabili să descifreze toate indiciile sociale sau
posedă această abilitate, dar nu și pe aceea de a le activa spontan.
Această abordare este continuată de cea oferită de teoria minții, potrivit căreia doar
abuzatorii care exercită un abuz relațional precum cel verbal posedă o teorie superioară a
minții și reușesc să citească mințile celorlalți foarte bine, nu și cei care sunt autorii unor
acte aggressive directe. Din puncy de vedere al teoriei sfidării, copilul poate dezvolta o
tulburare de opoziție sfidătoare, care este prezentă notabil în cazul abuzatorilor victim și
care, alături de un nivel de autocontrol scăzut, pe care se centrează teoria autocontrolului
scăzut, sau de fragilitatea legăturii cu sursele de socializare primare, precum părinții,
grupul de prieteni sau școala, de care se ocupă teoria socializării primare, precum părinții,
grupul de prieteni sau școala, de care se ocupă teoria socializării primare, reprezintă
factori predictive importanți pentru incidența și prevalența fenomenului de bullying
școlar.( Georgeta Pâinișoară, 2016, p.303)
Un conflict se poate isca în multe feluri. Dacă vrei să faci ceva și cineva te
deranjează- conflict. Când tu vrei liniște, iar alții râd- conflict. Conflictele sunt
dezacorduri în ceea ce privește atitudinile, scopurile, amenințarea valorilor personale,
stilului, lupta pentrtu putere, dezacord în privința mentalității, elementelor morale,
plasarea responsabilității, procedure, scopuri, metode, roluri.
Unele conflicte pot fi pozitive, ajută la accelerarea procesului de învățare în echipă
ce nu ar fi posibilă dacă nu ar exista mai multe puncte de vedere). Sunt bune dacă după
aceea echipa lucrează mai bine, a creat încredere, a întărit prieteniile, a creat satisfacție.
Ele pot redefini o problemă, ajută la cunoașterea de sine, crează schimbări, energii noi,
crește implicarea și participarea, pot fi amuzante, dacă nu sunt luate prea în serios,
dezvoltă creativitatea, ajută la defularea deșeurilor emoționale.
Membrii se ceartă și se jignesc în loc să discute, fac bisericuțe, se pune prea mult
accent pe câștig și pierdere, pe beneficiu personal versus cel colectiv, atunci ne aflăm în
preajma unei situații conflictuale.( Daniela Călugăru, 2004, p.145)
Un comportament este antisocial dacă încalcă normele sociale general acceptate.
Nu toate comportamentele antisociale sunt comportamente egresive, așa cum nu toate
coportamentele aggressive snt antisocial( un meci de box). Un comportament este agresiv
dacă este realizat cu intenția de a face rău unei persoane. Agresivitatea poate fi:
instrumentală, atunci când prin intermediul ei se urmărește obținerea a ceva( oamenii sunt
agresivi cân luptă pentru aceleași resurse și acestea sunt limitate) și emoțională, când faci
rău cuiva doar de dragul de a-i face rău.
Agresivitatea a fost inițial atribuită unor trăsături de personalitate, apoi a fost
considerată un comportament învățat. La ora actual se consider că există mai mulți factori
care contribuie la realizarea unui act agresiv:
 experiențele trecute neplăcute și unele semen din mediu pot declanșa trăiri
emoționale negative, o activare fiziologică ridicată și gânduri negative;
 datorită unor diferențe individuale, unii oameni sunt mai predispuși să
experimenteze aceste trăiri și gânduri;
 gândurile pe care le ai despre aceste emoții, senzații fizice și situația în
sine( interpretarea situației, motivele celorlalți, a explicațiilor găsite pentru
senzațiile ți emoțiile resimțite) modelează aceste gânduri în emoții bine definite și
intenții comportamentale. În funcție de rezultatul acestor interpretări( care pot să
nu fie conștiente și pot fi afectate de diverse stări) o persoană poate decide să
comită un act agresiv.
 Atât comportamentul social, cât și cel agresiv, depend de o mulțime de factori.
Conștientizarea acestor factori îl ajută pe cel în cauză să-și modeleze conștient comportamentul,
iar pe observatorii comportamentului să evalueze correct valențele comportamentului efectuat.
Violența este un fenomen din ce în ce mai răspândit atât acasă cât și în școală sau
comunitate. Ea afectează viețile a mii de copii și tineri în calitate de victim, agrsori sau martori,
scăzându-le șansele unei tranziții normale și sănătoase către perioada adultă. Există numeroase
tipuri de violență, care pot fi clasificate în funcție de forma și grupul de vârstă afectat.
Astfel după criteriul formei discutăm despre violența fizică( de la smucituri, palme, până
la răniri grave, arsuri, fracture), sexual, emoțională( cuvinte injurioase, amenințări, intimidări),
spirituală( impunerea de valori, mai ales religioase), economic( privarea de hrană, îmbrăcăminte,
bani), socială( izolarea, împiedicarea activităților școlare sau de muncă).
După criteriul grupului de vârstă afectat ne întâlnim cu violența asupra copiilor, asupra
partenerului, asupra persoanelor în vârstă.
În ultimii ani a crescut îngrijorător numărul actelor de violență din școală. Școala nu mai
poate fi considerată o zonă sigură, ci se transform în tot mai mare măsură într-un spațiu de
manifestare a violenței, intimidării și actelor ilegale. Studii recente au pus în evidență faptul că
expunerile de lungă durată la violență crescută pot produce modificări la nivelul structurii și
funcșionării creierului în sensuri care afectează în mod negative performanțele academic și
dezvoltarea profesională.
Cauzele violenței sunt multiple și complexe. Există o serie de factori care complică și
intensifică problema violenței:
 toleranța social crescută la violență- societatea și cultura noastră tolerează
comportamentul violent. Se consider că violența este normal și inevitabilă mai ales
în rândul tinerilor;
 sărăcia și lipsa oportunităților- inegalitățile socioeconomic și sărăcia cresc riscul
tinerilor de a devein agresori sau victim ale violenței.,
 lipsa unor modele positive- în absența unor modele sănătoase oferite de familie,
tinerii recurg la modele din massmedia, care de foarte multe ori promovează
violența, favorizând astfel comportamentul violent;
 lipsa suportului și implicării familiei- un numă tot mai mare de copii cresc în
medii disfuncționale. Foarte frecvent aceștia nu dispun de abilități sociale și
 relaționare interpersonal adecvate( controlul emoțiilor negative, empatie, rezolvare
de probleme) și prezintă un risc crescut pentru comportamentele violente.
 imitația- copiii care sunt victime ale abuzului fizic, sexual, emoțional sau martori
ai abuzului în familie prezintă un risc crescut de a devein agresori sau victim ale
violenței. Ei învață că voința este o modalitate adecvată de exprimare a puterii
asupra altora și de a obține ceea ce își doresc. Aceste comportamente învățate în
familie sunt aduse în școală, comunitate și în relațiile cu prietenii.
 violența în mass media. Se consideră că până în vârsta de 18 ani tinerii văd
aproximativ 18.000 de crime și 800 de sinucideri televizate. Comportamentul
violent al personajelor din filme este aproape întotdeauna recompensat, mai
degrabă decât sancționat, determinându-i pe copii și tineri să considere
modalitățile violente de soluționare a conflictelor ca fiind acceptabile. În plus,
suferința și durerea emoțională produsă de comportamentele violente este mult
mai puțin portretizată și astfel determină acceptarea în mare măsură a
comportamentului agresiv.
Pe lângă repercursiunile grave asupra vieții, sănătății și stării de bine a victimei, violența
are efecte serioase și asupra sănătății mentale a tuturor celor implicați( victim, agrsor, martori).
Adolescenții expuși la comportamente violente manifestă niveluri înalte de mânie, teamă,
depresie și lipsă de încredere în stabilitatea lumii în care trăiesc. Ca urmare a acestui lucru, mulți
dintre ei au o viziune fatalistă asupra viitorului și se angajează într-o serie de comportamente de
risc.
Atunci când violența intră în școală , procesul educațional devine una dintre victimele
majore ale acesteia, limitând eficiența procesului de predare și învățare. Nu în ultimul rând
societatea suportă costurile susținerii numeroșilor tineri care ajung în închisoare din cauza actelor
violente. ( Gabriela Lemeni, Mircea Miclea, 4004, p. 237-240)
Mediul școlar reprezintă mediul propice pentru legarea de relații, prietenii, comunicare,
găsirea unor interese și activități commune, de grup, locul în care elevii își pun bazele unui bagaj
important de cunoștințe, deprinderi, abilități nu doar academic, științifice, conform programelor
școlare, ci și a celor socio-umane.
Din păcate, datorită unor factori diverși amintiți mai sus, unii dintre elevi, din păcate din
ce în ce mai mult, folosesc mediul școlar ca pe o rampă de lansare, ca pe o scenă pe care să- și
dovedească sieși și ulterior celorlalți cât sunt ei de valoroși, de importanți, de puternici , și de cele
mai ori, prin acțuni care mai de care mai aggressive, mai violente.
Din nefericire, cele mai multe acțiuni aggressive sunt validate de grup, sau tratate cu
indiferență și non implicare atât de adulți cât și de către elevi, sau chiar părinți.
Adaptarea sau inadaptarea acestora la viața școlară poate da naștere la devieri
comportamentale sau la lipsa acestora.
Așa cum organismul recurge la permanente schimburi cu mediul înconjurător, pentru a
rămâne în accord cu acesta și pentru a menține echilibrul său interior, tot așa sistemul psihic
uman nu-și poate asigura unitatea internă și armonia cu exteriorul, decât dacă dovedește
plasticitate comportamentală: pe de o parte, o sincronizare cu cerințele mediului în limitele
resurselor individuale, respectiv o modoficare a comportamentului persoanei în funcție de
exigențele mediului socio-cultural(acomodare), iar pe de altă parte, o transformare a condițiilor
mediului în funcție de scopurile și aspirațiile individuale ale persoanei(asimilare). Aceste două
moduri de acțiune, interdependente se combină fără încetare pentru a menține starea de echilibru
la un nivel cât mai stabil. Adaptarea de tip psihologic presupune, așadar, asimilarea de noi
cunoștințe și valori, dar și renunțări la atitudini sau valori personale, care se dovedesc
nefuncționale( pentru că se dovedesc neacceptabile pentru societate).
Din perspectivă piagetiană, dezadaptarea desemnează situația opusă celei de mai sus,
respective incapacitatea persoanei de a realiza în mod echilibrat, procesele de asimilare și
acoodare. Cracteristic persoanei dezadaptate este ignorarea constant sau respingerea voită a
cerințelor și exigențelor exterioare, supralicitând în schimb dorințele și trebuințele individuale
Vom spune, prin urmare, că un elev este adaptat atunci când realizează în egală măsură,
adaptarea pedagogic( instrucțională) și adaptarea relațională.( Andrei Cosmovici/ Luminița
Iacob, 1999, p.105-106)
Dacă adaptarea pedagogică se referă la gradul în care elevul operaționalizează eficient și
creativ informațiile transmise, nivelul de dezvoltare al aptitudinilor personale, precum și
echilibrul între nivelul de performanță și cel aspirațional, adaptarea relațională se referă la
capacitatea elevului de a interacționa, relaționa cu toți actorii împlicați în viața școlară, personalul
didactic și nedidactic, colegii de clasă, colegii de școală, precum și modul în care acesta reușește
să interiorizeze normele impuse de școală și/ sau de către societate.
 De cele mai multe ori inadaptarea la mediul școlar a elevilor se regăsește în tulburările de
relaționare ale elevilor respective cu membrii familiei și abia apoi cu colegii, profesorii, prin
încălcarea regulilor impuse de regulamentul școlar. Inadaptarea transpusă în tulburări
comportamentale poete îmbrăca forme din cele mai variate: de la minciuni, inconsecvență,
violență verbal, fumat, copiat, bruscat colegi, de obicei fete( de către băieți, dar nu este o regulă,
cazurile de agresivitate provocate de fete, eleve de liceu sau ciclu gimnazial acrescut simțitor în
țara noastră în ultimii 3- 4 ani), atitudini non-conformiste ostentative, refuzul de a utilize
formulele de salut, până la abateri grave de ordin moral, care de multe ori cad în sfera penală,
precum furtul, jaful, amenințarea, lovirea, vătămarea corporal, tulburarea ordinii și liniștii
publice, injurii, consum și traffic de substanțe interzise, consum de alcool și participarea la ore în
stare de ebrietate , prostituție, vagabondaj, etc.
În ultima perioadă profesorii se confruntă tot mai des cu acte de agresiune, de violență în
formă agravată, atât împotriva lor, cât și impotriva elevilor pe care îi au în grijă.
Se caută explicații atât de către profesori, cadre didctice, consilieri de specialitate din
cadrul cainetelor școlare, de către psihologi, terapeuți, cercetători în domeniu, chiar și de către
părinți și s- a ajuns la concluzia că există pe de o parte factorii individuali ai fiecăruia( țin de
capacitatea proprie a fiecărui elev de a se raporta la o situație dată/ întâlnită), pe de altă parte, o
serie de factori externi( factori psihopedagogici de ordin familial și factori psihopedagogici de
ordin școlar).
În categoria factorilor individuali amintim determinările ereditare, care sunt doar
predispozante, acționând prin intermediul factorilor de mediu. Dintre acestea, deficiențele
intelectuale( sunt deseori associate cu tulburări de ordin afectiv, dar și condiții nefavorabile de
mediu), dar și modificările accentuate ale vieții afective și ale voinței ( labilitate afetivă
pronunțată, toleranță scăzută la frustrare și eșec, potențial agresiv crescut, absența emoțiilor
altruiste și simpatetice).
În categoria factorilor externi, extreme de important este climatul familial în care crește și
se dezvoltă elevul, deficitul de climat și de structură familial influențează negative creșterea și
dezvoltarea copiilor, viitori elevi( familiile cu stil prea libertine de ducație, sau prea autoritar, sau
indifferent, familii adoptive, familii dissociate, divergențele existente între membrii familiei cu
privire la educația copilului , grupul fratern( inflențe ce depind de numărul copiilor/ frați/ verișori,
dintr-o familie, de vîrsta și sexul acestora, de locul lor în cadrul grupului de copii/poziția
acestora), dar și dezacordul existent în cadrul afmiliei între cerere și ofertă9 solicitărilșe și
așteptările părinților versus posibilitățile și capacitatea copilului de a se ridica la înălțimea
așteptărilor părinților.
Tot în categoria factorilor externi sunt abordați și afactorii psiho-pedagogici de ordin
școlar, și aici amintim sub și supra aprecierea capacităților reale ale elevului, ambele folosite
nepotrivit, trag după sine tulburări de atitudine și comportament ale elevului în cadrul grupului
clase, în cadrul mediului școlar. Dezacordul asupra motivațiilor conduitei elevului apărute în
relația professor – elev poate duce la apariția sentimentului de victimizare a elevului în fața
nedreptății profesorului, la închiderea acestuia în sine, la neexprimarea emoțiilor, iar lipsa de
comunicare duce în timp la dispariția încrederii reciproce. Este vorba despre acest dezacord
atunci când profesorul atribuie în mod eronat justificări pentru un comportament nedorit sau
pentru o atitudine nedorită din partea elevului, care nu reprezintă nici pe departe realitatea
elevului sau motivul din spatele acestora.
Astfel de elevi ajung să se comporte exeact cum îi oglidesc profesorii că sunt, ei devin
apatici, dezinteresați, leneși, agresivi.
Conflictele individuale în cadrul clasei de elevi sunt răspunsuri la stările de tensiune
datorate de copetiția acesbă pentru o notă, pentru o pozișie, pentru validarea unei idei personale,
ca urmare a conflictelor de interese prost gestionate, formându- se bisericuțe cu adepți pentru una
sau alta dintre cauzele care au dus la conflict, în cadrul bisericuțelor fiind favorizată apariția
coportamentelor preinfracționale: fumat, jocuri de noroc, consum de substanțe interzise,
pornografie, absenteeism, furturi și chiar tâlhării.
Stresul psihic poate fi un alt factor al agresivității în mediul școlar, acesta fiind o
suprasolicitare nervoasă sau mentală căreia îi facem față cu multă greutate, uzura, suferința la
care este supus organismul. El constă în răspunsurile psihologice și fiziologice pe care
organismul le dă la acțiunile agresoare. Stresul înseamnă neliniște, teamă, nesiguranță,
insecuritate. Stresul constă într-o stare de tensiune afectivă, fiind o exacerbare a tensiunii
emoționale.
În școală există numeroase solicitări, situații conflictuale, emoții cărora elevul este chemat
să le facă față. Atunci când acestea sunt prea intense și persistente nu lasă timp pentru refacertera
și restabilirea echilibrului psihic. Ele pot învinge rezistența organismului și fac posibilă
manifestarea stresului.
 De asemenea psihonevrozele pot determina apariția agresivității în mediul școlar, cei care
le manifestă putând fi fie victim, fie agresori. Acestera sunt forme ușoare de insuficiență psihică,
care se manifestă în principal prin reducerea capacității de adaptare la diferite sarcini școlare.
Elevii cu psihonevroză sunt conștienți că relațiile lor cu cei din jur sunt mai dificile și că se lovesc
de dificultăți mai mari în activitatea de învățare.( Filimon Turcu/ Aurelia Turcu, 1999, p. 158,
p.162)
Eforturile de prevenție a violenței pornesc de la asumpția că aceasta este un comportament
dobândit și prin urmare, prevenția presupune învățarea de către tineri a unor comportamente
alternative. În mod ideal, eforturile de prevenție trebuie inițiate de timpuriu, înainte ca tiparele
aggressive decomportament să devină obișnuință. Prevenirea violenței este mai facilă decît
stoparea acesteia.
Competențele de bază pentru prevenirea și combaterea violenței sunt: identitatea pozitivă,
( imaginea de sine pozitivă, scopuri de viitor, speranță) dezvoltarea personală,( autoeficacitate,
strategii de coping adecvate, stil atribuțional) Autoreglarea cognitivă, emoțională și
comportamentală, abilitățile sociale( rezolvarea de probleme, empatie, managementul
conflictelor) și sistemul de valori( atitudini, norme, angajament moral). Toate aceste copetențe
scad riscul pentru violență care derivă din imaginea de sine negativă, din tendințe greșite de
atribuire, cu un control scăzut al impulsurilor, sau pentru cea sociată cu atitudini și valori
favorabile acesteia.( Gabriela Lemeni/ Mircea Miclea, 2004, p.240-241)
Munca de prevenire presupune cunoașterea și eliminarea cauzelor și a condițiilor care
generează tulburările de comportament, la nivel microsocial( familie, școală, grup de prieteni),
dar și la nivel macrosocial.
La nivelul școlii, activitatea profesorilor va trebui perfecționată prin absolvirea unor
cursuri de psihologia copilului, sociologia familiei, sociologia morale, metode și tehnici de
intervenție psihologică/ pentru cazuri mai deosebite. De asemenea, este necesară înfîînțarea
centrelor și cabinetelor de consultanță familial și școlară, specializate în tratarea ,,elevilor
problemă.”
Ceea ce trebuie să se sublinieze întotdeauna atunci când se pune problema
preîntâmpinării sau combaterii devierii comportamentale este faptul că elevul nu este un primitor
pasiv al cerințelor și constrîngerilor venite din exterior, cărora doar el trebuie să li se supună.
Elevul își are propriul său sistem de referințe și preferințe care, întocmai unei prisme, va aprecia
și va selecta într-un anumit fel influențele venite din exterior.
Apoi trebuie luat în considerare nivelul de vârstă al elevului, deoarece fiecare etapăă
cronologică de dezvoltare are resurse, motivații și mecanisme diferite de adaptare. Dacă nu se
ține cont de aceste diferențe psihologice dintre etapele dezvoltării și se suprasolicită posibilitățile
limitate ale unui stadiu, atungi se ajunge la cristalizarea unei personalități refratare sau revoltate
care va intra permanent în situații de conflict cu cei din jur.
Se știe că o principală cale de prevenire a riscurilor de eșec adaptativ este alegerea unor
sarcini în accord cu interesele și aptitudinile proprii reale. Dar pentru a-l ajuta pe lev să facă
alegeri sau să aibă opțiuni adecvate, trebuie să se intensifice în școli activitățile de elaborare a
unor metode și procedee diagnostic și formative, prin care elevul își va dezvolta atât capacități de
autocunoaștere și autoevaluare obiective, cât și abilități deînvățare și de prelucrare creativă a
informațiilor accumulate.( Andrei Cosmovici/ Luminița Iacob, 1999, p.115-117)
La nivelul școlilor au fost introduse după Revoluția din 1989, în România profesia de
consilier școlar/ educative, precum și cabinet associate acestora, cabinet de consiliere și orientare
școlară, iar consilierii educative sunt cei mai în măsură să ofere elevilor aflați în situația de a fi fie
aggressor, fie victimă, consiliere psihopedagogică de calitate, eficientă, dar și profesorilor
diriginți, colectivului de cadre didactice sau părinților elevilor aflați în situații de violență,
agresivitate, bullying, stres, în interiorul perimetrului școlar sau în legătură cu activitățile școlare
sau cu colectivul unei școli.
Astfel psihopedagogii, consilierii au la îndemână mai multe strategii de rezolvare a
problemelor apărute, fie ele dificultăți de învățare, de adaptare, de rezolvare a conflictelor, etc.
Teoria Cognitivistă propune un model de rezolvare creativă a problemelor, care poate fi
aplicat, învățat în școală și, apoi, transferat în tratarea situațiilor problematice din afara școlii.
Este important ca, în procesul rezolutiv, persoanele să-și cultive și să-și valorifice capacitățile
creative pentru a ameliora calitatea soluțiilor constrtuite. Rezolvarea creativă a problemelor este o
deprindere necesară în orice situație de viață, inclusive educațională, ce necesită ameliorare.
Formarea acestei deprinderi ocazionează cultivarea calităților gândirii creative( divergență,
fluiditate, flexibilitate) și se realizează parcurgând următorii pași:
  sesizarea problemei- recunoașterea aspectelor ce necesită explorare și ameliorare-
ce nu satisface și trebuie ameliorat, ce nu funcționează cum trebuie. Pentru aceasta
persoana va căuta informație, va reflecta, va lista alternative.
 identificarea faptelor- aspecte, attribute, fapte legate de aria problemei. Astfel
persoana va căuta răspunsuri la întrebări referitoare la motivul îngrijorării sale,
cine este impliat, unde, când, cum îi afectează situația pe ceilalți. În acest scop
persoana pune întrebări, observă, propune alternative.
 identificarea problemei- examinarea faptelor și analiza situației- privirea diferitelor
aspecte ale situației din mai multe perspective, reformularea problemei până când
una dintre întrebări o descrie cel mai bine. Persoana încearcă să găsescă cât mai
multe moduri de a formula problema, de a o analiza, de a o interpreta și propune
alternative( flexibilitate)
 găsirea ideilor- explorarea și generarea modurilor alternative de a ameliora sau de
a rezolva problema( fluență), listarea tuturor posibilelorsoluții ale problemei,
organizarea grafică a informației, realizarea unor liste, tabele, a unor hărți
cognitive.
 găsirea soluției- examinarea tuturor ideilor și selectarea a cinci dintre cele mai
adecvate. Dezvoltarea criteriilor de analiză și de evaluare a ideilor pentru a
ameliora situația sau pentru a rezolva problema. Selectarea celei mai bune idei
pentru a implementa și testa.
 acceptarea- dezvoltarea unui plan plan de acțiune descriind ce trebuie făcut și cum
se poate realize. Se pun întrebări, se construiește o listă de idei, se pune planul în
practică și se evaluează rezultatele.(Bogdan Bălan/Ștefan Boncu/2008, p.644)
De asemenea, consilierii adoptă și folosesc la cabinetul de consiliere școlară strategii de control
al stresului și anxietății( și pentru victimele abuzurilor și agresiunilor din mediul școlar, dar și
pentru alte problem apărute în viața șșcolară), strategii de pozitivare a gândurilor și atitudinilor
față de învățare, dar care pot fi transpuse în pozitivizarea gândurilor vizavi de orice situație,
inclusive comportament abuzator, agresiv sau pentru victimele acestui tip de comportament,
( menținerea unei stări de calm și învățarea autocontrolului ajută la evitarea unor situații
frustrante, pot reduce furia, pot ajuta persoanele aflate în situații de agresiune să răspundă cu calm
agresorului , cu empatie , neprovocator, reflectarea vizavi de posibilitatea de a devein agresiv,
încercarea de a vedea lucrurile și din punctul celuilalt de vedere.
Tot consilierii sunt cei care îi pot învăța pe elevi și pe profesorii diriginți, pe părinți cum să
dezvolte sentimental autoeficienței pentru a preveni viitoare conflicte, viitoare acte de agresiune,
dar și tehnici de dezvoltare a deprinderilor de comunicare asertivă.
În cabinetele de specialitate din școli, consilierii școlari pot utilize tehnici de modelare a
comportamentelor, dar și tehnici de management al conflictelor, astfel încât toți cei implicați să
fie beneficiari ai remedierii situațiilor și atitudinilor aggressive, problematice.
Astfel, pentru a modela un nou comportament, Thomson recomandă:
 aproximarea succesivă- persoana primește recompense pentru fiecare pas înspre
însușirea noului comportament
 întărirea continuă- orice performanță corectă nouă este recompensată
 întărirea negativă- evitarea pedepsei sau a unei situații neplăcute prin
intensificarea unui anumit comportament
 modelarea – indicarea unei alte personae care demonstrează un comportament
dorit
 semnalul- învățarea elevului să utilizeze un anumit semnal, un fel de a se comporta
într-o situație dată, având la bază indiciul performanței corecte, pe care să- l
primească înainte de a acționa
 discriminarea- sprijinirea elevului în a identifica indiciile care diferențiază
circumstanțele și recompensarea acestuia doar atunci când acțiunea este adecvată
indiciului.
Persoanele care sunt expuse excesiv la conflicte în familiile lor tind să le perceapă doar
semnificația distructivă, dezvoltând cu predilecție două atitudini neadecvate- agresivitate sau
retragere completă din situația conflictuală. Conflictele au influență distructivă atunci când nu
conduc la rezolvarea problemelor, deturnează energia de la activități importante, descurajează
inivizii și grupurile, diminuează stima de sine, dezbină și polarizează grupurile, conduc la
comportamente iresponsabile.
Rezolvarea conflitelor are loc în mai multe faze. La început fiecare persoană implicată
descrie situația din perspective sa. Participanții trebuie să se limiteze la descrierea situației sub
aspect cognitive, evitând strict conotațiile emoționale. Rezultatul acestui pas este construirea
consensului și a înțelegerii reciproce privind descrierea situației conflictuale. Apoi fiecare
persoană își descrie sentimentele privitoare la conflict. Este importantă evitarea escaladării
conflictului prin formularea unor afirmații de blam pentru a se ajunge la înțelegerea reciprocă a
sentimentelor și nevoilor celor implicați. Persoanele formulează și descriu o situație acceptabilă
pentru fiecare, ajungându-se la un acord asupra percepțiilor conflictului, înțelegerea reciprocă a
sentimentelor față de conflict, înțelegerea situației în care conflictul ar fi semnificativ redus.
Următorul pas este construirea unui acord asupra schimbărilor necesare pentru a ajunge la
situația dorită. În final se va construe o agendă detaliată cu planuri viitoare, incluzând date
specific pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor.(Bogdan Bălan, Ștefan Boncu, 2008, p.652-653)
Dacă în școli s-ar lua atitudine imediat ce apare o situație conflictuală, sau dacă elevii ar
învăța la dirigenție sau în cadrul unor proiecte toate aceste etape și strategii expuse anterior atunci
fenomenul agresivității cu toate formele ei și în toate formele ei, s- ar putea diminua simțitor.
De aceea la nivelul fiecărei clase ar trebui efectiv predate și exersate strategiile
educaționale menite să prevină și să combat vilența nu doar în mediul școlar ci și în viața de zi cu
zi.
Promovarea unei identități pozitive :
 poate fi realizată oferind elevilor oportunități de implicare în activități școlare și
comuitare indifferent de performanțele școlare, venituri sau alți factori.
 programe educaționale pentru părinți și profesori care pun accentual pe
recompensarea și întărirea comportamentelor positive;
 oportunități de explorare a aptitudinilor și opțiunilor profesionale și de dezvoltare
a talentelor personale;
 programe de training professional care pregătesc tinerii pentru cariere care le oferă
satisfacții;
 programe de tutoriat care să ofere modele positive de comportament și încurajare.
Oportunități de dezvoltare personală
 implicarea tinerilor în procesul decisional la nivel de școală și comunitate,
 programe de training privind modalitățile de interpretare și atribuire adecvată a mesajelor
din mediul social;
 programe de dezvoltare a abilitățilorn de coping
 crearea unui mediu securizant și suportiv care protejează împotriva factorilor de stress;
  programe de dezvoltare a stimei de sine,
 programe de evitare a victimizării- având în vedere faptul că tinerii prezintă un risc
crescut de a devein victim ale violenței, o serie de programe educaționale recente au ca
obiectiv învățarea de către aceștia a modului în care pot evita victimizarea. Aceste
programe au obiectivul de a-i ajuta pe tineri să se simtă mai în siguranță și să aibă mai
multă încredere în comunitatea în care trăiesc.
Dezvoltarea abilităților de autoreglare
 tehnici de management emoțional( managementul mâniei, autocontrol)
 oportunități de implicare în activități de grup care oferă întăriri pentru comportamente
adaptative atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
Dezvoltarea abilităților de relaționare socială
 programe de recreere și de dezvoltare social după ore;
 instruire privind abilitățile de relaționare cu ceilalți;
 tehnici de mediere și rezolvare de conflicte;
 oportunități de implicare în diverse servicii comunitare în vederea asistării diferitelor
categorii sociale aflate în nevoie,
Asistarea tinerilor în dezvoltarea unui system de valori prosocial
 campanii de promovare a normelor prosociale și descurajare a normelor aggressive și
antisocial la nivelul școlii și comunității;
 campanii media de încurajare a comportamentelor responsabile și prosociale;
 programe centrate pe dezvoltarea social, raționamentul moral care accentuează rolul și
importanța responsabilitățiol sociale.
În concluzie, stă în puterea noastră, a tuturor, în calitate de părinți, frați sau surori, cadre
didactice, cetățeni, să luăm atitudine și să schimbăm în bine societatea, începând cu propria
familie, cu școala, cu locul de muncă, cu vecinii, cu oamenii de pe stradă. Doar în acest mod
vom vedea drastic diminuat fenomenul agresivității în mediul școlar care a avut parte de o
creștere dureros de înfloritoare.
BIBLIOGRAFIE:
 Norbet Silammy- Dicționar de psihologie- editura Univers encyclopedic gold,
București, 2009
 Georgeta Pâinișoară, Doina Sălăvastru, Laurențiu Mitrofan- Copilăria și
adolescența. Provocări actuale în psihologia educației și dezvoltării, Editura
Polirom, 2016
 Daniela Călugăru- Dirigenția și consilierea – Ghid metodologic- editura Gheorghe
Alexandru, Craiova, 2004
 Gabriela Lemeni, Mircea Miclea- Consiliere și orientare- Ghid de educație pentru
Carieră, editura ASCR, Cluj – Napoca, 2004
 Andrei Cosmovici, Luminița Iacob- Psihologie Școlară, Editura Collegium
Polirom, Iași 1999
 Filimon Turcu, Aurelia Turcu- Fundamente ale Psihologiei școlare, Editura All
Educațional, București, 1999
 Bogdan Bălșan, Ștefan Boncu- Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și
grade didactice, Editura Polirom, 2008
 https://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/agresivitate_177
 https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/147_156_Conceptul%20de
%20mediul%20scolar%20si%20functia%20sociala%20a%20acestuia.pdf)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coal%C4%83
 https://dexonline.ro/definitie/scoala/definitii