PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

PIPP – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

AGRESIVITATEA ÎN ȘCOALĂ

Prof. coord. Lucia Coșa

Stud. Mihaela Ioana Moldovan

Tîrgu Mureș

2018-2019
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Agresivitatea în școală

Termenul agresivitate îşi găseşte originea etimologică în latinescul „adgradior”, care

înseamnă „a merge către cu un spirit belicos, cu tendinţa de a ataca.” În acest sens, noţiunea
de agresivitate trimite la o potenţialitate individuală, la capacitatea de a înfrunta un obstacol,
de a se confrunta cu altul şi a nu da înapoi în caz de dificultate. În acest sens, agresivitatea
este deci necesară, uneori chiar utilă pentru desfăşurarea şi finalizarea unei activităţi. Ea
reprezintă o instanţă profundă care permite individului să se afirme, să nu dea înapoi în faţa
dificultăţilor. Treptat, însă, în literatura de specialitate, termenul de agresivitate dobândeşte
un nou înţeles, acela de „comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte
sau spre sine” (Popescu Neveanu, 1978). 

O problemă discutată este dacă agresivitatea constituie o trăsătură înnăscută sau

dobândită. Pentru Freud agresivitatea este o forţă endogenă, pulsională, înnăscută. Freud
include agresivitatea în instinctul morţii, ce este responsabil de conduitele distructive ale
individului. Pentru ca această presiune ereditară să nu aibă consecinţe nefaste asupra
individului şi a celorlalţi trebuie găsite situaţii, modalităţi nedistructive care să canalizeze
tendinţele agresive. O modalitate, în această direcţie, ar putea fi ceea ce Freud numea
mecanismul sublimării, prin care impulsurile agresive sunt satisfăcute în activităţi sportive. 

Teoreticienii învăţării sociale susţin că agresivitatea este dobândită fie prin învăţarea
directă - acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente - fie prin observarea şi
imitarea unor modele de conduită ale altora. Agresivitatea face parte din diferitele
comportamente sociale pe care individul le achiziţionează şi care sunt menţinute şi actualizate
când condiţiile o impun. Experimentele psihologului Bandura au demonstrat rolul adultului
ca model în însuşirea comportamentului agresiv la copii. Putem aşadar disocia două aspecte
în analizele asupra agresivităţii. Pe de o parte, agresivitatea este considerată o trăsătură
internă, inaccesibilă care ţine mai mult de instinct, asupra căreia nu putem acţiona. Pe de altă
parte, există o dimensiune externă a agresivităţii, care ţine de învăţare, se construieşte şi poate
fi controlată.

Agresivitatea în şcoală este o formă de conduită de devianţă şcolară, cu o diversitate

deforme de manifestare, cu intensitate diferită. Pe o scară a intensităţii, pornind de la
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

intensitatea cea mai mică, agresivitatea presupune: confruntarea vizuală, poreclirea,

ironizarea, tachinarea, bruscarea, lovirea cu diferite obiecte, pălmuirea şi ajungând la forme
de intensitate crescută, cumar fi înjunghierea. Agresivitatea în şcoli a devenit în ultima
perioadă o problem majoră, iar aceasta este un fenomen care riscă să ia amploare în câmpul
educaţiei formale. În ceea ce priveşte nivelul de securitate, unii elevi consideră că în
instituţiile de învăţământ nu se simt în siguranţă, dat fiind faptul că în incinta şcolii pătrund
uneori şi persoane străine de acea instituţie. Dacă în incinta şcolii elevii au sentimentul că
încă sunt în siguranţă, zonele din preajma şcolilor prezintă un risc mai crescut de izbucnire a
incidenţelor violente. Această situaţie ar putea dezvolta sentimentul de frică, suferinţă
psihică, frustrare, toate acestea influenţănd dezvoltarea armonioasă a elevilor din punct de
vedere fizic şi psihic. Agresiunile care au loc în preajma şcolilor sau chiar în şcoli, au loc în
special între eleviişcolii şi mai rar între elevii şcolii şi alte personae - elevi din alte şcoli sau
persoane adulte. Majoritatea incidentelor au loc între elevi ( agresiuni verbale, gesturi
agresive moderate şi rar  bătăi între elevi).

În general, dascălii se implică în aplanarea conflictelor, poartă discuţii cu cei care au

generat situaţia, cer sprijinul părinţilor, iar atunci când situatia o cere se recurge la mijloace
de constrângere în urma consultării consiliului profesoral: avertizare scrisă, scăderea notei la
purtare, iar in situaţii mai grave, exmatricularea. Diriginţii se implică în mod activ în viaţa
clasei, tratând în timpul orelor diferite teme de importanţă pentru aceştia, ca devianţa şcolară,
managementul conflictelor etc. Nu doar aceştia se implică în educaţia elevilor, ci şi psihologii
şcolari, care ori de câte ori li se semnalează cazuri de agresivitate în şcoală intervin prin
acordarea asistenţei psihologice. Un rol important au şi poliţiştii de proximitate, care discută
cu elevii şi intervin atunci când li se semnalează existenţa unui caz în şcoală. Cele mai
frecvente incidente au loc în timpul pauzelor şi dupa ore. În timpul orelor, atmosfera de
studiu este adecvată, neexistând schimburi de replici violente, gesturi agresive,
comportamente agresive, elevii reprimându-şi impulsurile agresive din respect faţă de
anumiţi profesori, din interes pentru disciplina respectivă sau din teamă.

Manifestările agresive ale copiilor sunt exprimate mai direct, mai puternic și mai
puțin nuanțat. Aceasta pentru că energia vitală a copiilor este mai mare, pentru că ei nu au
încă modele sociale de comportament interiorizate și pentru că nu au ajuns la forme eficiente
de sublimare a agresivității. Reacţia adultului educator, la contactul cu agresivitatea copilului,
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

oferă un reper copilului, un model de comportament. De aceea, este important ca profesorii să

aibă, pe lângă pregătirea în specialitatea lor și în pedagogie, maturitatea afectivă necesară
care să le permită o bună gestionare de sine. Manifestările de agresivitate ale copilului
pornesc de la simpla neascultare până la ţipete, urlete, trântiri pe jos, injurii, obrăznicii sau
loviri. Fiecare copil are preferinţele sale de manifestare în funcție de reacția educativă pe care
o întâlnește. Orice copil are însă nevoie să fie înțeles și ajutat să se exprime favorabil lui și
celor din jurul său.

Copiii pot înţelege motivele reale de agresivitate şi pot, de asemenea, să descopere

soluţii pentru pozitivarea relaţiilor. Aici profesorii au rolul de a fi doar susținători, egali cu ei
înșiși, de încredere, un model de urmat. Copilul însuşi va învăţa să fie sincer şi să-şi asume
consecinţele actelor sale. Dacă vom încerca să descoperim cauzele manifestărilor agresive și
vom acționa asupra acestora în mod educativ, câștigul ar fi notabil: nu am stopa niște
manifestări, ci am sprijini evoluția morală și afectivă a copiilor.

Cauzele agresivității în școală

Cel mai frecvent, copilul este agresiv din cauza unor probleme psihologice cărora nu
poate să le facă faţă, iar în spatele comportamentului agresiv se pot afla diferite cauze:

Oboseala. La copiii din familiile cu probleme, procesele nervoase sunt în mod frecvent
dezechilibrate: când aceşti copii obosesc, ei devin tot mai excitaţi nervos. Din această cauză
obosesc şi mai mult, cercul vicios încheindu-se printr-o criză nervoasă.

Percepţia de sine negative. „Sunt rău, mă port rău”. Aceşti copii reacţionează însă extrem de
bolnăvicios chiar şi la o critică blândă. Pentru ei, aceasta sună la modul: „Eşti rău”.

Frica (când avem de-a face cu aşa-numita „agresivitate defensivă”). Dacă copilul are o
experienţă negativă a relaţiilor cu oamenii, el poate să se apere anticipat, străduindu-se să
prevină situaţiile care îi amintesc cumva de lucrurile neplăcute ce i s-au întâmplat. De pildă,
uneori suntem nevoiţi să dăm în plasament la femei singure orfanele care au fost abuzate de
bărbaţi, deoarece cu bărbaţii ele pot să se comporte agresiv ori pur şi simplu să-i ţină la
distanţă.
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Dorinţa de a atrage atenţia. Copilul căruia nu i se dă atenţie, care nu simte suficientă

dragoste din partea părinţilor (asta se întâmplă şi în familiile aparent fără probleme), dă de
înţeles prin comportamentul său următoarele: „Aha, nu mă bagi în seamă? Lasă că-ţi arăt eu
să uiţi de mine!”. Pentru copii, orice semn de atenţie e important, chiar dacă este negativ.

Nevoia de limite, atunci când agresiunea e un semnal pentru adulţi: „Nu pot să mă controlez,
opriţi-mă!”. Copilul nu poate încă să facă ordine în complexitatea sentimentelor sale, în
puternicul său conflict interior, însă are nevoie să-şi „verse” aceste contradicţii lăuntrice. În
adâncul sufletului, el înţelege că se poartă rău şi, de fapt, caută să fie oprit, vrea ca cineva să
facă asta în locul lui.

Înrâurirea socială (exemplul adulţilor, al eroilor de cinema etc.). Copilul care a fost tratat cu
cruzime poate reproduce acest model comportamental: „Cum s-au purtat alţii cu mine, aşa o
să mă port şi eu cu alţii”. Dacă copilul a trăit într-o familie unde adulţii se încăierau tot
timpul, ţipau unul la altul, va face acelaşi lucru şi când se va afla într-un alt mediu. Dacă
copilul vizionează frecvent filme violente, îşi însuşeşte exemplul „supermanului atotbiruitor”,
pentru care nu există nici un fel de legi.

Setea de putere. Copiii cu probleme afective, care s-au învăţat să supravieţuiască atacându-i
pe toţi şi încălcând toate regulile, înţeleg deodată că este foarte plăcut să fii şef, să fii
puternic, să se teamă toţi de tine şi să te asculte.

Pentru reducerea agresivităţii în rândul elevilor, pot fi realizate unele activităţi, ca:

- dezbateri la nivelul unităţilor şcolare cu privire la normele legislative referitoare la

securitatea şi siguranţa elevilor în unităţile de invăţământ;

- întâlniri cu reprezentanţii Poliţiei şi autorităţilor locale, pentru dezbaterea cauzelor şi

condiţiilor de manifestare a agresivităţii în societate şi şcoli;

- dezbaterea în cadrul orelor de dirigenţie/ consiliere a unor teme privind comportamentul

agresiv al elevilor;

- realizarea unor pliante, broşuri, afişe pentru atenţionarea elevilor despre riscurile unui
comportament agresiv, în vederea eliminării / reducerii fenomenului de agresivitate;
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

- organizarea unor activităţi recreative cu specific non-violent;

- consilierea psihologică a elevilor cu comportament agresiv şi a elevilor care au fost victime

ale unui astfel de comportament;

- organizarea “Săptămânii fără violenţă”, în cadrul căreia sunt cuprinse concursuri de eseuri,
fotografii, jocuri sportive, marşul nonviolenţei etc.;

- identificarea familiilor cu comportament violent asupra copiilor şi implicarea în rezolvarea

situaţiei;

- realizarea de lectorate cu părinţii pe tema educaţiei non-violente; - organizarea de cursuri de

formare a părinţilor pe teme legate de: abilităţi de relaţionare şi comunicare eficientă cu
copiii, abordarea copiilor cu tulburări de comportament, relaţia şcoală-familie;
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Bibliografie:

 http://www.rcsedu.info/index.php?
option=com_content&view=article&id=26:violena-in-coal-agresivitate-in-randul-
elevilor&catid=3:managementul-clasei-de-elevi
 https://www.scribd.com/document/87635392/Agresivitatea-in-Scoala
 https://iamnotscared.pixelonline.org/data/database/publications/83_10%20Agresivitat
ea%20in%20scoli.pdf
 https://speranta.farca.ro/agresivitatea-copilului-in-scoala/
 https://doxologia.ro/familie/cresterea-copiilor/cauze-solutii-pentru-agresivitatea-
copiilor