Violența în școli

Cioroianu(Mihai) Valeria-Patricia

Violența este una dintre marile probleme ale lumii contemporane, având
impact asupra actului educațional desfășurat intr-un cardu instituționalizat.
Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având
totuşi o amploare considerabilă în rândul adolescenţilor.
Conflictele datorate sărăciei, dar și lipsei de educație generează contexte de
viață privată în care violența este un comportament tolerat, chiar acceptat, el
fiind învățat de copii și reprodus ca modalitate esențială, frecventă și firească de
comportament interpersonal.
Adolescența este o perioadă de transformări profunde pe plan fizic, psihic și
social. Transformările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale și
adolescenții le trăiesc ca pe o veritabilă metamorfoză. Transformările respective
pot determina o atitudine de retragere în raport cu anturajul, timiditate,
sentimente de jenă, refuzul de a comunica. O caracteristică importantă este
relația pe care adolescentul o stabilește cu propriul corpul în transformare.
Corpul este suportul privilegiat al exprimării personalității și, în aceste condiții,
asistăm la excese în privința vestimentației, coafurii, machiajului. Înfățisarea
este când o modalitate de afirmare, de impunere a personalității, când o
carapace sub care se ascund multe neliniști și temeri. Emoțiile se manifestă în
perioada adolescenței cu o dinamică accentuată. Acum adolescentul este fericit,
se simte bine in pielea sa și două ore mai târziu este trist, deprimat, descurajat.
Adeseori, el oscilează între sentimentul de putere, de forță și sentimentul de
îndoială, de descurajare, de scădere a stimei de sine. Pentru a se apăra de aceste
emoții, adolescenții dezvoltă reacții de provocare, de agresivitate, de opoziție
față de părinți și profesori.
În mod tradițional, școala este locul de producere și transmitere a cunoașterii,
de formare, de înțelegere a sensului vieții și a lumii care ne înconjoară. În zilele
noastre, şcoala, ca instituţie, este mai transparentă. În contextul cultural şi
politic european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un
spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei
sociale.
 Există diferite forme de violență școlară, Eric Debardieux le-a clasificat luând
în calcul trei indicatori: delictele (furturi,lovituri,rasism,insulte), climatul școlar
(relațiile dintre elevi,dintre adulți,precum și dintre elevi și adulți), insecuritatea
(violențe resimție de unii sau de ceilalți). La nivelul interrelaţionării elev-elev,
cele mai obişnuite forme de violenţă sunt de natură emoţională: izolarea sau
chiar hărţuirea colegilor mai vulnerabili, prin remarci negative, porecle, jigniri,
ce provoacă un impact psihologic semnificativ asupra persoanei în cauză.
Violenţa elevilor faţă de profesori se manifestă astfel: comportamente
neadecvate ale elevilor în raport cu statutul lor (absenteism, fugă, acte de
indisciplină la ore, ignorarea cadrelor didactice, agresiune verbală şi nonverbală,
refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice faţă de profesori),
comportamente violente evidente (injurii, loviri, jigniri). Cele mai frecvente
sunt absenteismul şi indisciplina. Un aspect foarte
important în analiza vieţii şcolare, cu implicaţii asupra elevului şi calităţii
activităţii educaţionale, este violenţa profesorilor faţă de elevi. Cel mai adesea
se manifestă prin atitudini ironice ale profesorilor faţă de elevi, evaluare
neobietivă, agresiune nonverbală, ignorare, excludere de la ore, injurii, jigniri,
lovire (în ordine descrescătoare a frecvenţei cazurilor). Nu de puţine ori au fost
semnalate şi cazuri de violenţă ale părinţilor în spaţiul şcolii, aceştia având
manifestări neadecvate faţă de profesori (ironii, discuţii aprinse, ţipete,
agresivitate fizică) sau faţă de colegii propriilor copii.
Principalele măsuri de prevenţie sunt: regulamentul şcolar; rolul consilierilor
şcolari în prevenirea violenţei este foarte important; informarea la ore de
dirigenţie despre consecinţele violenţei; implicare elevilor în prevenirea
violenţei propriu-zisă: acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor
negative ale violenţei organizate în şcoli, organizarea de întâlniri cu autorităţi
din poliţie, întâlniri cu părinţii (consilierea specializată a acestora), programe de
formare a cadrelor didactice (managementul clasei de elevi), asistenţa familiilor
cu probleme, elaborarea de materiale informative pe tema violenţei şi prevenirii
acesteia, evaluări psihologice.
Pierre-Andre Doudin și Miriam Erkohen-Markus (Huditeanu, A, 2001) vorbesc
chiar de trei tipuri de prevenție pe care le poate desfășura școala și care se
completează reciproc:
Prevenție primară, care se poate realiza foarte ușor de către fiecare profesor și
se referă la dezvoltarea unei priviri pozitive asupra fiecărui elev, exprimarea
încrederii în capacitatea lui de a reuși, valorizarea efortului elevului. Toate
aceste atitudini pot reduce riscurile apariției violenței;
Prevenție secundară, ce pleacă de la faptul că școala reprezintă un post de

2
observație privilegiat al dezvoltării intelectuale și afective a elevului, iar
profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor
violențe la care elevul a fost supus în afara mediului școlar. Semnalând cazul
respectivilor elevi profesioniștilor (psihologului școlar, asistentului social) și
autorităților competențe, pot fi luate măsuri de ajutor și de protecție care să
vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor și reducerea tulburărilor somatice, psihice
și comportamentale induse prin violență;
Prevenție terțiară, ce are în vederea sprijinul direct adus elevilor care manifestă
comportamente violente. Menționarea unor așteptări pozitive fața de ei,
dezvoltarea sentimentului de apartenență comunitară, exprimarea preocupării
față de situația pe care o au și integrarea lor în activitățile grupului sunt factori
de protecție ce pot fi exercitați în cadrul instituției școlare. Prin aceste măsuri se
poate împiedica cronicizarea tulburărilor provocate de violența și eventuală
transmitere a lor de la o generație la alta.
Foarte important în combaterea violenţei este DIALOGUL; între elevi şi
profesori, elevi şi părinţi, profesori şi părinţi; numai o bună comunicare între
părţile enumerate pot depista anumite probleme din viaţa acestora .O legătură de
suflet între elevi şi profesori consider că este imperios necesară pentru buna
funcţionare a procesului educativ şi nu mă refer doar la diriginţi ci la toţi
profesorii; consider că elevii trebuie trataţi în mod egal şi cu respect dând
dovadă de tact şi înţelepciune, indiferent de provenienţă, etnie, stare materială.

3
Bibliografie:
1. Salavastru, D., Violența în mediul școlar, în Ferreol,G.,Neculau,
A.(coord.), Violența-Aspecte psihosociale,Iași,editura Polirom,2003,
pag.119-137.
2. Liiceanu, A., Violența umană:o neliniște a societății
contemporane,in Ferreol.,G.,Neculau,A. (coord.),Violența-Aspecte
psihosociale, Iași,editura Polirom,2003, pag. 47-57.
3. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, UNICEF, „Violenţa în şcoală”,
Bucureşti, 2005 (document PDF);