Violența în mediul școlar

prof. Tăneață-Staicu Cristina

În sistemul educaţional, libertatea individuală este greşit înţeleasă atât de către elevi, cât şi de către
profesori şi părinţi şi nu a avut ca efect micşorarea gradului de violenţă în şcoală, ci dimpotrivă pe fondul acestei
libertăţi greşit înţeleasă şi exprimată, şcoala poate reprezenta o sursă a unor forme de violenţă.

Dacă anterior violenţa şcolară nu se manifesta decât ocazional, între elevi sau dinspre cadrul didactic spre
elev, acum remarcăm o violenţă sporită de la an la an atât între elevi cât nu rareori dinspre elevi spre cadrele
didactice. Pentru a putea preîntâmpina şi dezarma un comportament violent în şcoală trebuie mai întâi să clarificăm
şi să înţelegem conceptul de violenţă, să aflăm cauzele acesteia şi în final să fie concepute măsurile de combatere şi
prevenire.

Spre deosebire de agresivitate, care reprezintă potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii şi ţine de gândire
şi analiza fiind intrinsecă, violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a personalităţii sau colectivităţii şi
afectează atât individul, cât şi mediul în care acesta se manifestă. Astfel, întâlnim mai multe tipuri de violenţă în
mediul şcolar ce cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum:

Violenţa verbală (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire) ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic; alte
tipuri de comportament deviant în relaţie cu şcoala;

Violenţa fizică, concretizatǎ prin lovire, împingere, bruscare, pǎlmuire, lovirea cu diverse obiecte, vǎtǎmare
corporalǎ, deposedare prin forţǎ de bunuri, furt;

Violenţa economică (materială) ce se răsfrânge asupra obiectelor din jur, asupra mobilierului şcolar, şi a bunurilor
altor persoane;

Violenţa psihică ce are ca efect formarea complexelor de inferioritate la persoana agresată, şi se manifestă prin
verbalizare, atitudini de respingere, izolare;

Violenţele verbale (certuri, conflicte, injurii, ţipete) sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite în orice şcoală, în
familie, în contextul social actual (violenţa verbală a străzii, a mass-mediei etc.).

Principalele forme ale violenţei în mediul şcolar:

Violenţa elev-elev:

– violenţa verbală (certuri, conflicte, injurii, ţipete);

– violenţa fizică între elevi;

Violenţa elevilor faţă de profesori:

– lipsa de implicare şi de participare a elevilor la activităţile şcolare (absenteismul şcolar, fuga de la ore, indisciplina
în clasă, ignorarea profesorilor);

– ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic (refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice sau
sarcastice, zgomote în timpul orei);

– comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală şi orice alt
comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare;

Violenţa profesorilor faţă de elevi:

– agresiunea verbală faţă de elevi (atitudini ironice, ţipete, chiar injurii, jigniri);
– agresiune non-verbală (ignorarea mesajelor elevilor şi neacordarea de atenţie acestora, gesturi sau priviri
ameninţătoare, atitudini discriminative);

– excluderea de la activităţile didactice sau chiar pedeapsa fizică;

Violenţa părinţilor în spaţiul şcolii:

– faţă de profesori – violenţă verbală (ironii, discuţii aprinse, ţipete);

– faţă de alţi elevi/faţă de propriul copil;

Cauzele care generează violenţa şcolară, ale căror efecte se cumuleză şi se potenţează reciproc:

Cauze psiho-individuale:

– factori individuali: toleranţă scăzută la frustrare, dificultăţi de adaptare la disciplina şcolară, imagine de sine
negativă, instabilitate emoţională;

Cauze familiale:

– climatul socio-afectiv (relaţii tensionate între părinţi, mediu lipsit de securitate afectivă);

– tipul/dimensiunea familiei;

– condiţiile economice ale familiei;

Cauze şcolare:

– dificultăţi de comunicare elevi-profesori, impunerea autorităţii cadrelor didactice, stiluri didactice de tip excesiv
autoritare ale profesorilor, distorsiuni în evaluarea elevilor;

Cauze induse de contextul social:

– mass-media;

– influenţa grupului de prieteni şi a anturajului din afara şcolii;

Cauzele violenţei fizice – „expresie culturală a frustrării în spaţiul şcolii” pot fi diverse:

– consecinţe ale imobilităţii elevilor în clasǎ pe parcursul duratei unei activităţi didactice şi, de aici, nevoia de
mişcare în timpul recreaţiei, care poate genera agresivitate fizicǎ între elevi;

– lipsa unei „culturi a jocului”, ceea ce face ca jocul să se transforme în agresivitate fizică;

– trăsăturile specifice vârstei (nevoia de libertate şi de manifestare a propriei individualităţi, de impunere într-un
grup, inclusiv prin violenţă fizică);

– apariţia unor „găşti” ca manifestare a subculturilor şcolare;

– provenienţa din medii socio-familiale şi culturale foarte diferite sau defavorizante etc.;

Consecinţele manifestărilor agresive/violente în contextul şcolar:

– performanţe şcolare scăzute;

– eşec şcolar, suspendare, excludere sau părăsirea voluntară a şcolii;

– asumarea violenţei ca formă acceptabilă de rezolvare a problemelor/conflictelor;

– efort suplimentar din partea profesorilor şi administraţiei pentru gestionarea problemelor de disciplină
(comportamentele disruptive de la clasă şi agresive din pauză necesită atenţie şi supraveghere suplimentară), ceea ce
duce la scăderea eficienţei predării şi limitarea oportunităţilor de învăţare pentru ceilalţi elevi;

– imagine negativă din partea colegilor şi a profesorilor;

– marginalizarea elevului;

– sentimente de izolare şi singurătate;

Pornind de la această definiţie, obiectivele proiectului au fost următoarele:

• Evaluarea dimensiunilor fenomenului de violenţă în şcoală;

• Identificarea situaţiilor de violenţă şcolară şi elaborarea unei tipologii a fenomenului;

• Identificarea cauzelor generatoare ale violenţei în şcoală;

• Elaborarea de recomandări privind ameliorarea fenomenului.

Analizând fenomenul din perspectiva ultimilor 15-20 de ani, observăm că violenţa[1] manifestată în rândul
populaţiei şcolare a cunoscut o diversificare majoră a formelor de manifestare şi a cauzelor, care au luat prin
surprindere managementul învăţământului românesc.

Se poate considera în prezent despre o criză reală a sistemului, confruntat cu grave probleme disfuncţionale
privind anihilarea şi contracararea fenomenului.

Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având totuşi o amploare considerabilă
în rândul adolescenţilor.

Încercând o minimă clasificare a formelor de violenţă, considerăm că este de datoria dascălilor să ia în serios
şi aspectele de indisciplină cu un potenţial minim de agresivitate, precum absenteismul, lipsa de interes şi pasivitatea
la lecţii, ţinuta necorespunzătoare etc., care pot escalada în anumite circumstanţe relaţiile conflictuale dintre
profesori şi elevi.

La nivelul interrelaţionării elev-elev, cele mai obişnuite forme de violenţă sunt de natură emoţională: izolarea
sau chiar hărţuirea colegilor mai vulnerabili, prin remarci negative, porecle, jigniri, ce provoacă un impact
psihologic semnificativ asupra persoanei în cauză.

În ordinea intensităţii fenomenului urmează furturile de bunuri materiale, loviturile, ameninţarea cu arme
albe, violurile sau pornografia.

Consiliul Europei a recomandat câteva principii directoare în confruntarea cu fenomenul violenţei şcolare:

Ø conceperea prevenirii violenţei ca o dimensiune centrată pe educaţie în spiritul civismului democratic (toleranţă
şi relaţii interculturale, egalitate între sexe, respectarea drepturilor omului, gestionarea pacifistă a conflictelor,
valorizarea persoanei, a nonviolenţei);

Ø considerarea tinerilor ca actori şi parteneri-cheie în orice acţiune desfăşurată în această direcţie; – conceperea
unor modalităţi de acţiune înainte ca faptele de violenţă să se declanşeze, avându-se în vedere sensibilizarea tuturor
actorilor implicaţi şi prevenirea timpurie a violenţei;

Ø prevederea unor modalităţi de reacţie rapide şi echilibrate în cazul declanşării faptelor de violenţă;

Ø conştientizarea necesităţii de acţiune la toţi actorii implicaţi şi întărirea mobilizării acestora;

Ø promovarea dezvoltării de schimburi, dialoguri la toate nivelurile în cadrul comunităţii;

Ø acordarea priorităţii în ceea ce priveşte protecţia şi îngrijirea victimelor;

Ø susţinerea familiilor în ceea ce priveşte exercitarea rolului lor educativ.

Cauzele sunt multiple în societatea noastră, iar amplificarea fenomenului ţine de natura schimbărilor social-politice
şi economice survenite în ultimii ani.

Migraţia economică a populaţiei adulte în afara graniţelor ţării, în căutarea unui loc de muncă, a condus la
dezmembrarea familiilor ori la abandonarea copiilor în grija bunicilor, rudelor sau a cunoştinţelor. Aceştia din urmă
s-au dovedit, de cele mai multe ori, incapabili de a face educaţie, fiind lipsiţi de autoritate şi nu de puţine ori şi de un
minimum bagaj informativ privind creşterea şi educarea copiilor. A doua situaţie se referă la mediul familial, care
contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului.

Exemplul negativ al părinţilor, ei înşişi violenţi sau alcoolici, conduce către un comportament antisocial.
Insuficienţa fondurilor alocate învăţământului este o cauză importantă a manifestărilor de indisciplină şi de violenţă,
căci acest lucru înseamnă reducerea numerică a personalului didactic, având drept consecinţă supraaglomerarea
colectivelor de elevi. Excedentul de sarcini se reflectă negativ în procesul de îndrumare şi control pe care-l
exercită dirigintele asupra unui colectiv numeros, de aproximativ 30 de elevi cu individualităţi total diferite, ţinând
cont că fiecare copil afiliat procesului educativ instituţionalizat poartă şi amprenta unor factori externi, precum
mediul de viaţă, potenţialul educativ al familiei, apartenenţa la un anumit grup de prieteni etc. Lipsa de autoritate a
cadrelor didactice, care demonstrează slabe aptitudini psihopedagogice, precum şi indisponibilitatea acestora de a
interveni în reglarea și normalizarea relațiilor, în detensionarea situațiilor conflictuale, poate genera conflicte majore.
De asemenea, s-a constatat faptul că apar probleme de marginalizare și de victimizare a elevilor supuși unor practici
educative care se axează pe comparații, etichetări ce pot dezavantaja și discredita anumite categorii de copii,
deveniți, de cele mai multe ori, ținta ironiilor sau chiar a agresivității celor plasați în fruntea clasamentului.

Cauzele violenţei şcolare

Ø Mediul familial: mediul conflictual, familii dezorganizate sau monoparentale, lipsa de comunicare şi afecţiune,
consum de alcool, lipsa unei minime exigenţe parentale;

Ø Mediul social: situaţia economică precară, inegalităţile sociale;

Ø Mediul şcolar: managementul defectuos al clasei de elevi şi al situaţiilor de criză, ignorarea sau tratarea
preferenţială a elevilor, abuzul de măsuri disciplinare, programa supraîncărcată;

Ø Mediul contextual: gaşca de prieteni, schimbarea mediului;

Ø Mediul individual: trăsăturile de personalitate, impulsivitate, teribilism, căutarea de senzaţii, imaginea de sine
scăzută, opoziţionism, instabilitate emoţională, probleme specifice adolescenţei;

Tipologia conduitelor de violenţă în şcoală:

Ø agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;

Ø agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;

Ø agresiuni active verbale directe: înjură, ameninţă;active verbale indirecte: calomnia;agresiuni pasive fizice
directe: împiedicarea producerii unui comportament al victimei;

Ø agresiuni pasive fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcină, de a da curs unei rugăminţi;

Ø agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;

Ø agresiuni pasive verbale indirecte: negativism.