Violența în familie și școală

Prof. Giuran Ana Maria, Grad. Toți Sinții

Violenţa este considerată violarea generală a drepturilor fiinţei umane: dreptul la viaţă, la
securitate, la demnitate şi la integritate fizică şi mentală. Violența umană este o temă a
prezentului în multe țări, violența socială, ca și cea interpersonală reprezintă argumente solide
pentru dezvoltarea unor programe educaționale pentru a promova conștientizarea acestui
fenomen și a pleda pentru mijloace nonviolente de interacțiune și de reglare a vieții sociale.
Situația generală îngrijorează, pentru că violență a devenit o temă cu care se confruntă
toate societățile, necesitând o luare de poziție la nivelul intregului corp social și dezvoltarea unor
strategii de investigație, prevenire și control. Violenţa afectează viețile a mii de copii și tineri în
calitate de victime, agresori sau martori, scăzându-le șansele unei tranziții normale și sănătoase
către perioada adultă. Ea este un fenomen din ce în ce mai răspândit atât acasă cât și în școală și
comunitate.
Familia este mult discutată, cercetatorii din știintele sociale acceptand ideea schimbării
structurii și valorilor ei, ca și a degradării climatului de securitate și refugiu cu care este familia
asociată în mod tradițional. Modernitatea și condiția urbană au generat noi forme de violență și
au provocat schimbari la nivelul valorilor și aspirațiilor indivizilor. Conflictele datorate sărăciei,
dar și lipsei de educație și de informație generează contexte de viață privată în care violența este
un comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind învățat de copii și reprodus ca modalitate
esențială, frecvență și “firească” de comportament interpersonal.
Noțiunea de violență este discutată în relație cu cea de agresivitate. Rădăcina latina a
termenului violență este vis , care inseamna “forță” și care trimite la ideea de putere, de
dominație, de utilizare a superiorității fizice, deci a forței, asupra altuia.
Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior, care înseamnă “a merge către…”,
și a evoluat apoi în agredire , ce semnifică “ a merge către … cu un spirit belicos, cu tendința de
a ataca”. În sens etimologic, noțiunea de agrasivitate trimite la o potențialitate individuală, la
capacitatea de a înfrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul și a nu da înapoi în caz de
dificultate.
Ca multe alte comportamente sociale complexe, agresivitatea este dobândită prin
învățarea socială. Procesul de socializare înseamnă și achiziția de răspunsuri agresive, fie prin
învățare directă – acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente - , fie mai ales prin
observarea conduitelor și a consecințelor lor la alții. Experimentele psihologului american Albert
Bandura și ale colaboratorilor săi (1963) au demonstrat rolul adultului ca model în însușirea
comportamentului agrasiv la copii. După ce au văzut cum un adult agresează o păpușă sau se
joaca linistit cu ea, copiii au fost puși în situația de a avea ei înșisi de-a face cu o serie de jucării,
printre care și păpușa respectivă. Cei ce au asistat la un comportament agresiv din partea
adultului s-au comportat și ei agresiv. Mai mult, s-a observat că agresivitatea a crescut atunci
cand: modelul a fost recompensat; modelul a fost de același sex cu respectivul copil; modelul a
avut înainte legaturi intense cu copilul (prieten de familie, învațător etc.). Astfel încât, chiar dacă
nu sunt educați expres în a fi agresivi – în multe culturi acest lucru se întampla -, copiii învață
din experiența proprie prin reîntărire sau imită persoanele semnificative și/sau autoritare.
Violența școlară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo
unde sărăcia este la ea acasă. De aceea, atunci când se vorbește despre violența în școală, se
consideră drept surse favorizante factorii exteriori ai școlii: mediul familial, mediul social, ca și
factori ce țin de individ, de personalitatea lui.
Mediul familial reprezintă, credem, cea mai importantă sursa a agresivității elevilor.
Multi dintre copiii care prezinta un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experiența
divorțului părinților și trăiesc în familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat și de
criza locurilor de muncă, de șomajul ce-i atinge pe foarte mulți părinți. Pe acest fundal apar apoi
probleme familiale foarte grave care-i afectează profund pe copii: violența intrafamilială,
consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijența, la care se adauga si importante carențe
educaționale – lipsa de dialog, de afecțiune, inconstanța în cerințele formulate față de copil,
utilizarea mijloacelor violente de sancționare a copilului pe motiv că “bataia-i rupta di rai”. Sunt
și părinți care privilegiază în mod exagerat relația afectivă în detrimentul rolului educativ pe care
ar trebui sa-l aibă în raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicții, de reguli, emit
puține exigențe și caută să evite conflictele. Această absență cvasitotala a constrângerilor (în
afara școlii) îl va determina pe elev sa adopte în școală comportamente de refuz a exigențelor
profesorilor.
Scoala însăși poate reprezenta o sursa a unor forme de violență școlară și acest lucru
trebuie luat în considerare în conceperea diferitelor programe de prevenire și stăpânire a
violenței. Școala este un loc unde elevii se instruiesc, învață, dar este și un loc unde se stabilesc
relații, se promovează modele, valori, se creeaza condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și
morală a copilului.
Comportamentele violente ale elevului își pot avea originea și într-un management
defectuos al clasei școlare, mai exact într-o lipsa de adaptare a practicilor educaționale la o
populație școlară considerabil schimbată. Se afirmă ca prima dorință a formatorului este aceea de
a exercită o putere. Dând curs acestei dorințe inconstiente, profesorul poate influenta negativ
relatia cu elevul, deoarece va cauta sa-l mentina intr-o situatie de dependenta, de subordonare
neconditionata. Pentru aceasta, profesorul poate recurge la diferite modalitati de coercitie,
descurajand astfel formarea unor personalitati autonome, independente, ca urmare, in grupurile
conduse autoritar, se acumuleaza tensiuni, frustrari, ce determina comportamente agresive,
ostilitati intre membrii grupului, in timp ce fata de lider se manifesta o atitudine de supunere.
Relatia de autoritate influenteaza si tipul de comunicare. De cele mai multe ori,
comunicarea este lateralizata, adica profesorul e cel care emite si care monopolizeaza
comunicarea, iar elevul ramane doar un receptor pasiv. Comunicarea intre elevi in cadrul unor
grupuri de lucru este destul de restransa, iar opiniile elevilor cu privire la viata clasei sunt prea
putin luate in considerare. Nevoia de expresie si de comunicare e o nevoie fundamentala a
oricarui individ, iar grupul scolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi.
Nesatisfacerea lor antreneaza inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.
Si alte componente ale atitudinii profesorului fata de elevi pot genera situatii conflictuale
ori comportamente violente ale elevilor. Unii profesori adopta o atitudine de ignorare
dispretuitoare a elevilor, corelata cu tendinta de evaluare a lor in termeni constant negativi si
depreciativi. Indiferenta profesorilor este cea mai importanta manifestare a dispretului fata de
elevi. Sunt numerosi elevii care sufera ca urmare a acestor judecati negative ale profesorului,
pentru ca ele vin sa intareasca propriul lor sentiment de indoiala, de descurajare, de lipsa de
incredere in fortele proprii. Acest dispret, o data interiorizat, poate antrena un ansamblu de
consecinte in plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea la lectie, indiferenta sau,
dimpotriva, perturbarea lectiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.
 De multe ori, in mod inconstient, profesorul introduce diferentieri intre elevi in functie de
performanta atinsa. Astfel de diferentieri se traduc in atitudini ale profesorului care ii
defavorizeaza pe elevii cu realizari mai modeste.
Aceasta atitudine a profesorului poate determina din partea elevilor sustragerea de la
activitati, indiferenta fata de ceea ce se intampla in clasa, absenteismul, refuzul de a-si face
temele, violentele verbale fata de colegi si chiar fata de profesori, comportamente agresive.
Elevul aflat in situatia de esec si care este pus de nenumarate ori in fta unor sarcini de invatare pe
care nu le poate rezolva traieste o angoasa profunda. Elevul sufera pentru ca si-a deceptionat
parintii si profesorii, pentru ca este dispretuit de colegi, isi pierde stima de sine, increderea in
capacitatea de a reusi chiar si in domeniile in care nu se afla in situatia de esec.acesta este
momentul in care pot sa apara conduitele violente ce se traduc prin: depresie, spirit de revansa si
revalorizare, manifestari de provocare, dispret reorientat catre altii, lipsa de interes fata de viata
in general. In contextul actual, esecul scolar devine repede sinonim cu esecul in viata. Aceasta
situatie il raneste pe individ, ii afecteaza imaginea pe care o are despre propri valoare si, de
aceea, el incearca sa-si ia revansa intr-un fel.
Nu in ultimul rand, modul in care profesorul distribuie sanctiunile, abuzul de masuri
disciplinare, de pedepse, influenteaza climatul si calitatea vietii scolare.orice profesor stie ca
pedeapsa, ca remediu, nu are efecte pozitive decat in mod circumstantial si pe termen scurt. De
cele mai multe ori, ea produce reactii emotionale negative, creeaza tensiuni, anxietate, frustrari,
conflicte si deteriorarea relatiilor profesor-elev. Pentru ca o sanctiune sa fie eficace, ea trebuie sa
aiba un sens, sa fie integrata intr-un sistem coerent care leaga respectarea regulilor, a normelor
scolare de natura actului comis si de tipul de sanctiune. Sanctiunea trebuie sa se alfle intr-un
raport logic cu actul sanctionat.

Fenomenul violentei scolare trebuie analizat in contextul aparitiei lui. Scoala poate juca
un rol important in prevenirea violentei scolare. Si asta nu numai in conditiile in care sursele
violentelor sunt in mediul scolar, ci si in situatia in care sursele se afla in exteriorul scolii.

Pentru ca scoala sa isi asume acest rol de prevenire si de stapanire a fenomenului

violentei, prima investitie trebuie facuta in domeniul formarii profesorilor. Trebuie sa
recunoastem ca, atat in cadrul formarii initiale, cat si al formarii continue, atentia este
concentrata asupra lucrului cu clasele de elevi “fara probleme”. Se discuta mult prea putin despre
modalitatile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de o formare specifica, in masura sa
permita satisfacerea cerintelor elevilor “cu probleme”. Nu putem astepta pasivi ca problemele sa
se rezolve de la sine. De exemplu, in conditiile unui mediu familial instabil, tensionat,
conflictual, scoala poate reprezenta pentru elev o a doua sansa.

Pentru a face fata lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie sa se tina seama de
urmatoarele obiective:

 observarea cu atentie a comportamentului elevilor pentru o mai buna intelegere a

cauzelor actelor de violenta;
 dezvoltarea mijloacelor de comunicare cu elevii si stabilirea unor relatii de incredere;
 dezvoltarea parteneriatului scoala-familie;
 colaborarea cu specialistii din cadrul scolii (psihologul scolar, asistentul social).
 Multe dintre comportamentele violente ale elevilor se manifesta ca o transgresiune a
regulilor scolare. Clasa este o microsocietate a carei functionare necesita stabilirea unor
reguli clare ce se cer respectate de toti membrii grupului scolar. Ansamblul regulilor
dominante dintr-o clasa caracterizeaza comportamentele dezirabile ale elevului si corelativul
sau negativ, comportamentul indezirabil. Respectarea regulilor este o conditie a socializarii,
care inseamna a invata sa traiasca impreuna in relatii de respect reciproc, excluzand violenta.
Regulile scolare vizeaza tinuta, efectuarea temelor, prezenta la cursuri, dar sunt si reguli de
civilitate ce au in vedere limbajul folosit, modalitatile de adresare, respectul fata de celalalt,
pastrarea bunurilor scolare, toleranta, solidaritatea, intr-un cuvant maniera de a te comporta
astfel incat viata in colectivitate sa fie cat mai agreabila.

Regulile pot fi impuse de catre profesor sau sunt negociate cu elevii. Acestia accepta mai
usor regulile al caror sens este transparent, iar daca scoala este un loc de invatare a
democratiei, atunci aceasta presupune ca si elevii sa participe la eleborarea regulilor civilitatii
scolare: “intr-o democratie, cetateanul nu este numai cel care se supune legii, ci si cel care o
elaboreaza, alaturi de altii”.

În acest context, a vorbi despre violență acolo unde ne așteptăm să găsim cele mai bune
condiții pentru formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității, poate părea un fapt cel puțin
neverosimil. Școala nu mai poate fi considerată o zona sigură ci se transformă în tot mai mare
măsura în spațiu de manifestare a violenţei, intimidării și actelor ilegale. Şcolii îi revine o
responsabilitate majoră în educarea şi formarea la elevi a atitudinilor şi comportamentelor non-
violente, responsabilitate asumată cu multă seriozitate. Prevenirea şi combaterea violenţei este o
prioritate naţională şi impune măsuri concrete, în parteneriat, fiind implicaţi următorii factori:
şcoli, servicii de protecţie şi asistenţă, poliţia, mass-media, familia, societatea în ansamblul ei.
Colaborarea cu familia se bazează pe o bună comunicare, derularea întâlnirilor cu părinţii având
la bază metodele interactive, tehnicile de gândire critică sau laterală, fapt ce constituie prilejul
abordării unor subiecte variate şi cu un impact emoţional puternic.
Implicarea activă a unor părinţi care au profesii ce facilitează consilierea părinţilor pe
probleme de interes general sau particular a condus la rezolvarea unor probleme dacă nu
conflictuale, cel puţin stresante atât pentru copil, cât şi pentru familie. Problema
comportamentelor violente în familie și școli poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru
toţi cei implicaţi în actul educaţional. Cu atât mai mult cu cât credem că noi, dascălii, dispunem
de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violenţei şi pentru a rupe cercul
vicios al violenţei în mediul educațional.

Bibliografie:

Banciu, D., Radulescu, S.M., Voicu, M., Introducere in sociologia deviantei,

Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985.
Chelcea, S., Ilut, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucuresti, Editura
Economica, 2003.
 Ilut, P., Valori atitudini si comportamente sociale – Teme actuale de
psihosociologie, Iasi, editura Polirom, 2004, p.107-122.
Liiceanu, A., Violenta umana: o neliniste a societatii contemporane, in Ferreol,
G., Neculau, A. (coord.), Violenta – Aspecte psihosociale, Iasi, editura Polirom, 2003,
p.47-57.
Mitrofan, N., Agresivitatea, in Neculau, A.(coord.), Psihologie sociala, Iasi,
Editura Polirom, 1996, p. 427-437.
Salavastru, D., Violenta in mediul scolar, in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.),
Violenta – Aspecte psihosociale, Iasi, editura Polirom, 2003, p.119-137.