Ghid Important!!!!Participarea Copiilor

PARTICIPAREA
COPIILOR
- CULEGERE DE BUNE PRACTICI -
2005
1
Acest document reprezintă o culegere de texte traduse din:
- “So You Want to Consult With Children? - A toolkit of good practice”, publicată de Alianţa
Internaţională Salvaţi Copiii în anul 2003; Proiect condus de: Grupul de Lucru pe Participarea Copiilor
ISBN 82-7481-099-6
- „So You Want to Involve Children in Research? - A toolkit supporting children’s meaningful and
ethical participation in research relating to violence against children”, publicate de Salvaţi Copiii Suedia
în anul 2004, coordonator: Eva Åhlén, Autori: Sophie Laws, Gillian Mann
ISBN 91-7321-088-9
Traducere: Raluca Nicolae

Mădălina Moldovan
Denisa Cioacă
2
Argument
Participarea este un proces complex ce urmăreşte influenţarea deciziilor şi

determinarea schimbării sociale. Participarea copiilor reprezintă implicarea lor voluntară în
chestiuni care îi privesc în mod direct sau indirect, indiferent de situaţia lor socio-economică,
de apartenenţa la anumite grupuri defavorizate sau grupuri de risc. Acest lucru nu este
posibil fără existenţa unor condiţii minime care să asigure crearea unui mediu favorabil
implicării copiilor, un mediu în care aceştia să se simtă ocrotiţi şi încurajaţi să-şi exprime în
mod liber opiniile.
Salvaţi Copiii România acţionează pentru o lume care ascultă şi învaţă de la copii, o
lume în care fiecare copil este apreciat şi respectat. Dincolo de exprimarea unui crez, aceste
cuvinte reprezintă principii după care se ghidează din ce în ce mai mult activitatea
instituţiilor şi ONG-urilor din domeniul promovării şi apărării drepturilor copilului din
întreaga lume. Beneficiile asigurării unei participări de calitate a copiilor în procesele
consultative sau în cercetare sunt unanim recunoscute de cei care au inclus această
componentă în activitatea lor: copiii pot oferi o perspectivă proprie asupra temei în discuţie
şi tot ei pot veni cu soluţii originale de rezolvare a anumitor probleme.
Prezenta culegere de materiale se doreşte a veni în sprijinul celor care lucrează

nemijlocit cu copiii în România – cercetători şi profesionişti din domeniul promovării
drepturilor copilului – prin împărtăşirea experienţelor acumulate de specialiştii din
organizaţiile membre ale Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii.
Sperăm ca informaţiile referitoare la standardele minime ale participării copiilor,

principiile care trebuie urmate atunci când se doreşte includerea acestora în procesele
consultative sau activitatea de cercetare primară să se dovedească utile şi stimulative, oferind
în acelaşi timp şi ocazia îmbogăţirii lor prin experienţa dobândită la nivel naţional.
Gabriela Alexandrescu
Preşedinte Executiv
Organizaţia Salvaţi Copiii
3
4
CUPRINS
Secţiunea I
STANDARDE MINIME PRIVIND PARTICIPAREA COPIILOR 7
Secţiunea a II-a
DORIŢI SĂ IMPLICAŢI COPIII ÎN PROCESUL
CONSULTATIV? 18
Introducere 20
Doriţi să implicaţi copiii în acţiunile consultative? 23
Primii paşi 28
Organizarea unei consultări / întâlniri cu copiii 31
Planificarea unei întâlniri pregătitoare cu copiii 41
Prezenţa copiilor în delegaţie 45
Rolul adulţilor în crearea unui mediu favorabil participării copiilor 49
Asigurarea unui mediu protectiv pentru copiii participanţi 53
Planificarea unor activităţi relevante de continuare 59
Secţiunea a III-a
IMPLICAREA COPIILOR ÎN CERCETAREA PRIMARĂ 61
Capitolul I: Aspecte etice legate de participarea copiilor în

cercetare 63
Evitarea provocării unor suferinţe participanţilor 65
Protecţia copilului 66
Consimţământul în cunoştinţă de cauză 68
Confidenţialitatea 71
O abordare incluzivă 72
O răsplată pe măsura participării 73
Bunăstarea personalului angajat în cercetare 74
O mai largă asumare a responsabilităţii 74
Câteva consideraţii cheie, de natură etică,
Pentru cercetarea în care sunt implicaţi copiii 75
Capitolul 2: Cum se face 76

Cum pot fi implicaţi copiii? Câteva idei şi sugestii 76
Metode folosite în cercetarea participatorie cu copii 81
Câteva tehnici de cercetare 95
Alegerea metodelor – câteva aspecte de luat în considerare 101
Câteva recomandări generale şi puncte de reper 102
Alte surse de informare 104
5
6
STANDARDE MINIME
PRIVIND
PARTICIPAREA
COPIILOR1
1 Traducere după Helen Veitch, Consultant – Comitetul Director pentru organizarea întâlnirii consultative
regionale din luna mai 2005 în cadrul Studiului ONU privind violenţa împotriva copilului, regiunea Asiei de
Răsărit şi Pacificului
7
8
Standarde minime privind participarea copiilor
Ce se înţelege prin “standarde minime?

Standardele minime reprezintă un set de aşteptări referitoare la atitudinile şi acţiunile
adulţilor şi copiilor implicaţi în consultările la nivel naţional sau regional din cadrul Studiului
ONU privind violenţa împotriva copilului.
Acestea au fost dezvoltate prin colaborarea şi pe baza altor documente elaborate de membrii
Comitetului Director pentru regiunea Asiei de Răsărit şi Pacific, fiind considerate un
instrument deosebit de util pentru cei care doresc implicarea copiilor în consultările
regionale.
De ce avem nevoie de standarde minime?

Participarea copilului este un drept prevăzut în Convenţia ONU cu privire la Drepturile
Copilului, în particular în cuprinsul articolelor 2, 3, 12, 13, 17, 19, 34 şi 36:
Copiii au dreptul de a fi ascultaţi, de a-şi exprima în mod liber opiniile în legătură cu

chestiuni care îi privesc în mod direct; ei au, de asemenea, dreptul la libera asociere şi
acces la informaţii.
Participarea trebuie să promoveze interesul superior al copilului şi să întărească
dezvoltarea personală a fiecărui copil.
Toţi copii, fără discriminare, au dreptul de a participa.
Toţi copiii au dreptul de a fi protejaţi de orice formă de manipulare, violenţă, abuz
sau exploatare.
Standardele minime au fost elaborate cu scopul de a asigura o participare de calitate a

copiilor în consultările regionale.
Cui se adresează standardele minime?

1. Adulţilor care implică tineri şi copii în consultările regionale pentru Studiul ONU privind
violenţa împotriva copilului, în special celor care:
a) deleagă pe cei care îi vor reprezenta la întâlnirile regionale (sau consultări
pregătitoare);
b) organizează activităţi la nivel local, naţional sau sub-regional cu participarea
copiilor;
2. Copiilor şi tinerilor care se implică în calitate de facilitatori ai participării copiilor la
evenimentele legate de Studiul ONU privind violenţa împotriva copilului;
3. Adulţilor, în calitate de facilitatori, mediatori, traducători, organizatori;
4. Copiilor participanţi la procesul consultativ.
Câteva cuvinte referitoare la standarde
Standardele sunt structurate de o manieră progresivă, fiind evidenţiate standardele care

trebuie îndeplinite înaintea, în timpul şi după evenimentul consultativ. Fiecare standard este
însoţit de o listă de recomandări şi metode menite să ajute la îndeplinirea lui, ca şi de
simboluri grafice care indică la care principiu al participării copilului face referire respectivul
standard.
Standardele sunt concepute astfel încât să răspundă contextelor naţionale diferite din regiune
şi astfel să poată fi atinse în oricare dintre acestea.
9
Cum vor fi implementate aceste standarde minime?

Standardele minime trag o linie, delimitând ceea ce este considerat inacceptabil în tot ceea ce
este legat de participarea copiilor la consultările regionale din cadrul Studiului ONU privind
violenţa împotriva copilului. Comitetul Director Regional a aprobat aceste standarde şi îşi
asumă întreaga responsabilitate pentru conţinutul lor. Standardele reprezintă nivelul minim
acceptat al practicilor prin care se urmăreşte asigurarea unei participări de calitate a copiilor.
Aceste standarde urmează a fi implementate de două grupuri principale: Comitetul Director

Regional pentru regiunea Asiei de Răsărit şi Pacific şi organizaţiile partenere la nivel naţional
(cele care au acceptat să sprijine şi să promoveze participarea copiilor din propriile ţări la
consultările regionale).
Participarea copiilor la dezvoltarea standardelor minime

Copiii şi tinerii au fost consultaţi în procesul de elaborare a Standardelor Minime prin intermediul unui grup
de discuţii pe Internet. Grupul a fost alcătuit din tineri cu vârsta cuprinsă între 16-25 de ani, care au fost
anterior implicaţi în întâlniri, procese consultative sau conferinţe la nivel naţional, regional sau internaţional.
Ei şi-au împărtăşit reciproc opiniile referitoare la crearea unei atmosfere potrivite pentru participarea copiilor
în procesul consultativ, pe baza respectării interesului superior al copiilor participanţi.
“Nici un arhitect nu ar proiecta o casă fără să cunoască dorinţele celor care vor trăi
în ea; el o va proiecta astfel încât aceasta să se potrivească stilului de viaţă a celor
care o vor locui.”
(membru al grupului consultativ )
Participarea copiilor trebuie să fie una de calitate

Adesea în trecut, participarea copiilor a fost neglijată sau considerată simbolică. Membrii
Comitetului Director Regional din Asia de Răsărit şi Pacific sprijină participarea
semnificativă, de calitate a copiilor în viitoarele consultări la nivel regional, întrucât acestea le
oferă copiilor şansa reală de a-şi exprima opiniile şi de a se implica în diferite etape ale
Studiului şi în acţiunile ulterioare întreprinse ca răspuns la rezultatele Studiului.
Participarea copiilor - principii

Standardele minime sunt bazate pe un număr de patru principii de participare.
1. O abordare etică: transparenţă, onestitate, responsabilitate
Ce înţelegem prin aceasta?

Adulţii implicaţi în consultări la nivel naţional sau regional urmăresc în permanenţă
principiile etice ale participării copiilor şi pun pe primul loc interesul superior al
acestora.
De ce este important acest lucru?

Există inegalităţi evidente între copii şi adulţi în ceea ce priveşte statusul sau autoritatea. O
abordare etică este, de aceea, necesară pentru a se asigura o participare reală şi de calitate a
copiilor.
10
2. Un mediu prietenos pentru copii

Copiii trebuie să beneficieze de un mediu sigur, prietenos şi încurajator, care
să favorizeze participarea lor.
De ce este important acest lucru?

Calitatea participării copiilor şi capacitatea lor de a beneficia de pe urma acesteia sunt
puternic influenţate de eforturile făcute pentru crearea unui mediu favorabil participării.
3. Egalitatea şanselor

Prin participarea copiilor ar trebui încurajată implicarea grupurilor de copii
care în mod obişnuit sunt victime ale atitudinilor şi practicilor discriminatorii: copiii cu
dizabilităţi, copiii care muncesc, copiii din mediul rural.
De ce este acest lucru important?

Ca şi adulţii, copiii nu reprezintă un grup omogen, iar participarea trebuie să ofere şanse
egale tuturor, indiferent de vârstă, situaţia materială, etnie, sex, religie sau alţi factori.
4. Participarea promovează siguranţa şi protecţia copiilor

Politicile şi măsurile de protecţie a copilului reprezintă o dimensiune importantă a
activităţilor care presupun participarea copilului.
De ce este acest lucru important?

Organizaţiile care lucrează cu copiii au datoria de a se asigura de existenţa tuturor condiţiilor
care să garanteze minimizarea riscurilor de abuz, exploatare sau orice alte consecinţe
negative care pot să apară în urma participării lor.
Definiţii
Copil/minor:
Persoană cu vârsta sub 18 ani
Delegat minor:
Participant la procesul consultativ a cărui vârstă este sub 18 ani
11
Tânăr:
Persoană cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani
Agenţie Naţională de Contact (ANC):

Agenţie naţională (ne)guvernamentală care s-a angajat să sprijine şi să promoveze
participarea copiilor din respectiva ţară la consultările regionale
Delegat adult:
Participant la procesul consultativ a cărui vârstă este peste 18 ani
Adult însoţitor:
Persoană adultă care însoţeşte un copil participant la întâlnire. Adulţii însoţitori au
responsabilităţi referitoare la toate aspectele legate de drepturile şi bunăstarea copiilor-
delegaţi.
Facilitator:
Persoană responsabilă pentru înlesnirea abilităţilor copiilor de a-şi exprima opiniile în faţa
unui public, prin utilizarea a diferite tehnici. În general, facilitatorii sunt persoane tinere,
angajate în mod special pentru procesul consultativ (şi sunt diferite de adulţii care îi însoţesc
pe copii).
Persoană responsabilă cu protecţia copiilor:

Persoană responsabilă de siguranţa copiilor pe parcursul procesului consultativ, de
elaborarea procedurilor de depunere a eventualelor sesizări şi informarea tuturor
participanţilor asupra măsurilor de protecţie a copiilor.
Participare:
Participarea se referă la influenţarea deciziilor şi determinarea schimbării. Participarea
copiilor reprezintă implicarea lor voluntară în chestiuni care îi privesc în mod direct sau
indirect, indiferent de situaţia lor sau de apartenenţa la anumite grupuri de risc.
12
Recomandări şi metode
Standard Principiu
relevante de acţiune
Anterior procesului consultativ
1. Trebuie întocmit un buget realist, care să Ghid detaliat

includă toate posibilele costuri legate de Recomandări întocmire
participarea copiilor. buget
2. Informaţiile referitoare la Studiul ONU privind
Recomandări referitoare
violenţa împotriva copilului sunt pregătite, într-
la crearea unor materiale
un format accesibil copiilor, în limba lor
accesibile copiilor
maternă.
Politica de protecţie a
3. Este dezvoltată o politică şi o strategie care
copiilor
vizează protecţia copilului şi aceasta este adusă
Informarea
la cunoştinţa tuturor participanţilor la procesul
reprezentanţilor copiilor
consultativ: copii, facilitatori şi adulţi care îi
Acordul participanţilor
însoţesc pe copii.
asupra măsurilor stabilite
4. Toţi copiii-delegaţi sunt informaţi cu privire la
Informarea copiilor
implicarea lor în procesul consultativ.
5. Alegerea reprezentanţilor copiilor pentru
Recomandări pentru
consultările la nivel naţional sau regional se
selecţia reprezentanţilor
face printr-un proces corect, caracterizat de
copiilor
transparenţă
6. Asigurarea unui proces de selecţie
Recomandări pentru
nediscriminatoriu pe criterii referitoare la
selecţia reprezentanţilor
vârstă, sex, limbă, situaţie socială, etnie, regiune
copiilor
geografică
Informarea copiilor
7. Copiilor care ar putea participa la procesul
Obţinerea acordului
consultativ li se acordă timp suficient pentru ca
copiilor participanţi
ei să îşi poată considera implicarea în proces şi
Formular prin care este
să îşi poată exprima acordul legat de
consemnat acordul
participare.
copiilor
Criterii de selectare a
8. Toţi participanţii sub 18 ani sunt însoţiţi de adulţilor care îi însoţesc
câte un adult care este responsabil de siguranţa pe copii
şi bunăstarea lor pe toată durata procesului Formular prin care este
consultativ. consemnat acordul
adulţilor însoţitori
9. Obţinerea acordului de utilizare a informaţiilor
oferite de către copii, protejarea informaţiilor Formular de consimţire
cu un caracter confidenţial şi a identităţii asupra principiilor de
autorilor. colaborare cu
reprezentanţii mass-
media
Descrierea atribuţiilor
Coordonatorului de
relaţii cu mass-media
13
Standard Principiu
10. Trebuie stabilită o modalitate prin care copiii
Stabilirea clară a
participanţi se pot adresa persoanei
atribuţiilor persoanei
responsabile cu siguranţa lor cu privire la orice
responsabile de siguranţa
problemă relevantă apărută pe parcursul
copiilor pe toată durata
procesului consultativ la care iau parte.
procesului consultativ
Informaţiile referitoare la procedura de
Documente informative
depunere a plângerilor trebuie să fie pusă la
Obţinerea acordului
dispoziţia copiilor, într-un format uşor
tuturor participanţilor
accesibil acestora şi în limba lor maternă.
11. Rolul şi responsabilitatea tuturor celor
Informarea
implicaţi în procesul consultativ (copii şi adulţi)
participanţilor copii
sunt clar definite şi înţelese. Organizaţiile -
Acordul tuturor
partenere naţionale, delegaţii-copii şi adulţii
participanţilor
care îi însoţesc primesc informaţii referitoare la
Acordul organizaţiilor
rolurile pe care le au.
naţionale
12. Toţi copiii participanţi la întâlnirea regională
trebuie să beneficieze de asigurare medicală şi Recomandările
asigurare de călătorie, pentru toată durata Comitetului
şederii şi călătoriei. Responsabilitatea Organizatoric
îndeplinirii acestor condiţii revine agenţiilor Acordul organizaţiei
naţionale sau organizatorilor întâlnirii regionale naţionale partenere
(este necesar a se cădea de acord asupra acestui lucru)
Recomandări privind
selectarea copiilor
13. Delegaţii sub 18 ani trebuie să fie bine
participanţi
informaţi asupra problematicii violenţei
Protocol stabilit cu
împotriva copilului în ţara lor şi să aibă mandatul
organizaţia parteneră,
celor pe care îi reprezintă.
coordonatoare la nivel
naţional
14. Toţi participanţii adulţi primesc informaţii
referitoare la modul în care să lucreze Sensibilizarea adulţilor
împreună cu copiii. participanţi
Recomandările
15. Locul de desfăşurare a întâlnirii este accesibil
Comitetului de
participanţilor cu dizabilităţi fizice.
organizare
16. O sesiune pregătitoare este organizată chiar Recomandările
înaintea consultării, pentru a-i ajuta pe copiii Comitetului de
participanţi să se pregătească. organizare
17. Facilitatorii sunt persoane experimentate în

lucrul direct cu copiii şi au capacitatea de crea
facilitatorilor
un mediu favorabil participării acestora,
nediscriminatoriu şi incluziv.
14
Standard Principiu
Pe parcursul procesului consultativ
18. Există o persoană responsabilă pentru toate Descrierea atribuţiilor

aspectele legate de protecţia şi siguranţa persoanei responsabile
copiilor pe tot parcursul procesului consultativ. de protecţia copiilor
Sensibilizarea adulţilor
19. Copiii şi adulţii au şanse egale de a-şi exprima participanţi
opiniile. Contribuţiile tuturor participanţilor Descrierea atribuţiilor
sunt reflectate în materialele elaborate pe facilitatorilor
durata şi după desfăşurarea procesului Desemnarea unui
consultativ. coordonator al
20. Copiii participanţi beneficiază de serviciile unui
traducător pe toată durata consultărilor, şi
Recomandările
toate documentele legate de eveniment sunt
comitetului organizatoric
disponibile în limba maternă a copiilor.
Acordul participanţilor
Persoanele adulte care îi însoţesc pe copii
adulţi
trebuie să ofere servicii de traducere pentru
Acordul organizaţiei
aceştia, pe toată durata evenimentelor legate de
partenere coordonatoare
procesul consultativ (deplasarea către şi de la
la nivel naţional
locul de desfăşurare, deplasările din cursul
evenimentului, etc.).
Recomandări pentru
colaborarea cu mass-
media
21. Toate evenimentele media se desfăşoară în
conformitate cu anumite principii etice. Copiii
persoanei desemnate să
care vor colabora cu reprezentanţii mass-media
coordoneze colaborarea
sunt informaţi şi pregătiţi pentru aceasta.
cu mass-media
Există o persoană desemnată să coordoneze
Formular de consemnare
colaborarea cu mass-media.
a acordului asupra
principiilor de colaborare
cu mass-media
Recomandări pentru
media
Desemnarea unei
persoane care să
coordoneze colaborarea
22. Nu pot fi luate instantanee ale copiilor şi nici
cu mass-media
un fel de materiale media nu pot fi distribuite
Desemnarea unei
ulterior fără acordul acestora.
persoane responsabile
pentru protecţia copiilor
participanţi
Desemnarea unui
coordonator al
15
Standard Principiu
Recomandări pentru
media
Formular de consemnare
a acordului cu privire la
colaborarea cu
23. Trebuie păstrat caracterul anonim al reprezentanţii mass-
informaţiilor obţinute (acestea nu trebuie media
legate de copiii care le furnizează). Desemnarea unei
persoane responsabile
pentru siguranţa copiilor
participanţi
Desemnarea unui
coordonator al
24. Tuturor delegaţilor, copii şi adulţi, le este
oferită şansa de a-şi evalua participarea, această
Formular de evaluare
activitate fiind inclusă în calendarul de activităţi
al evenimentului.
Ulterior procesului consultativ
25. Copiilor participanţi le este oferită ocazia de a- Recomandări de

şi împărtăşi experienţa şi cunoştinţele continuare a procesului
dobândite odată reveniţi în mijlocul prin activităţi la nivel
comunităţilor din care fac parte şi al colegilor local
pe care i-au reprezentat.
Recomandări de
26. Participanţii copii beneficiază de toate continuare a procesului
materialele elaborate şi diseminate ca urmare a prin activităţi la nivel
procesului consultativ. local
27. Organizaţiile partenere, coordonatoare la nivel

Acordul organizaţiilor
naţional oferă sprijin copiilor participanţi,
partenere, coordonatoare
astfel încât aceştia să fie implicaţi în activităţi
la nivel naţional
locale ulterior procesului consultativ.
16
17
DORIŢI SĂ IMPLICAŢI
COPIII ÎN PROCESUL
2
CONSULTATIV ?
2 Traducerea lucrării “So You Want to Consult With Children? - A toolkit of good practice”, publicată de
Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii în anul 2003; Proiect condus de: Grupul de Lucru pe Participarea Copiilor
18
19
Doriţi să implicaţi copiii în procesul consultativ?
INTRODUCERE
„Cum pot fi implicaţi copiii în discuţii referitoare la ce pot face

adulţii pentru a îmbunătăţi viaţa copiilor?”
„Cum putem asigura copiilor participanţi sentimentul că opiniile

şi punctele lor de vedere au fost ascultate şi respectate?”
„Cum ne putem asigura că atât adulţii cât şi copiii sunt pregătiţi

pentru astfel de discuţii?”
„Ce trebuie să facem pentru ca participanţii copii să se simtă în

siguranţă şi protejaţi?”
„Cum pot fi copiii şi adulţii parteneri cu drepturi egale, în calitatea

lor de reprezentanţi ai unei organizaţii / ţări într-o întâlnire oficială?”
Sperăm ca acest material să ofere informaţii utile celor care doresc să implice copiii
în discuţii pe probleme care îi afectează în mod direct, dar nu au experienţă în acest
domeniu. Pentru cei care au deja o oarecare experienţă în implicarea copiilor în acest tip de
activităţi, materialul poate oferi câteva idei utile continuării acestor acţiuni.
Acest ghid se bazează pe experienţa organizaţiei Salvaţi Copiii – cea mai mare
organizaţie neguvernamentală internaţională de promovare a drepturilor copilului – în
facilitarea unei participări efective a copiilor la procesul care a culminat cu Sesiunea Specială
a Adunării Generale a ONU consacrată copilului. În acest proces nu au fost implicaţi numai
cei circa 500 de copii care au participat la Sesiunea Specială consacrată copiilor, care a avut
loc la New York, ci şi miile de copii implicaţi în activităţile desfăşurate în ţările lor, pe
parcursul anilor 2001 şi 2002.
Sesiunea Specială i-a pus pe cei implicaţi în

sprijinirea participării copiilor în faţa unei „Participarea copiilor reprezintă un
serii de provocări, între care: proces continuu de implicare activă a
Cum ar putea guvernele folosi cât copiilor în luarea deciziilor (la diferite
mai bine acest lucru, ca o modalitate niveluri) în probleme care îi privesc în
de a-i implica pe cei mai tineri dintre
cetăţeni într-o dezbatere privitoare la mod direct. Acest proces presupune
agenda viitoare de lucru (naţională şi schimburi de informaţii şi dialog între
internaţională) pe problematica adulţi şi copii, ambele bazate pe respect
drepturilor copilului? reciproc. O participare autentică le oferă
Cum se pot asigura guvernele şi copiilor puterea de a modela atât
ONG-urile de faptul că vor fi auzite procesul, cât şi rezultatele acestuia.
cât mai multe voci din rândul
copiilor, incluzându-i aici şi pe cei
Participarea are un caracter proactiv.”
din categoriile marginalizate şi Biroul regional al Organizaţiei Salvaţi
discriminate şi cum se poate asigura Copiii Marea Britanie din Asia Centrală
implicarea copiilor în alegerea celor şi de Sud
care îi vor reprezenta?
20
Cum vor putea avea Sesiunea Specială şi toate evenimentele interguvernamentale
pregătitoare un caracter favorabil participării copiilor şi angajării active a acestora?
Care sunt standardele minime care trebuie stabilite referitor la participarea copiilor
(procedeele de selectare a participanţilor, schimbul de informaţii, desfăşurarea
întâlnirilor), astfel încât acestea să se transforme în experienţe pozitive şi
semnificative pentru copiii participanţi?
Cum trebuie abordată problema protecţiei copiilor care iau parte la consultări sau
acţiuni de lobby?
Cum poate fi evaluată calitativ participarea copiilor în acest proces?
Cum poate fi continuat sprijinul acordat activităţii copiilor după încheierea lucrărilor
Sesiunii Speciale a ONU dedicate copilului?
Informaţia prezentată în acest ghid reprezintă încununarea eforturilor depuse de toţi cei
implicaţi la nivel naţional, regional sau internaţional (în rândurile cărora se numără şi
organizaţia Salvaţi Copiii) în a răspunde acestor provocări multiple şi diverse.
Ce tipuri de procese consultative sunt avute în vedere în acest ghid?

Procese consultative care se desfăşoară în afara comunităţii în care trăieşte copilul,
incluzând:
● întâlniri cu participarea exclusivă a copiilor, în cadrul cărora aceştia îşi
exprimă opiniile asupra unei probleme şi/sau pregătesc o viitoare întâlnire cu
factorii decizionali
● întâlniri ale copiilor cu actorii politici, ca parte a unui proces consultativ mai
larg sau punct culminant al acestuia
● dialoguri ale copiilor cu adulţii, în afara unui proces consultativ oficial, dar
prin care copii au posibilitatea de a informa şi influenţa factorii de decizie (în
această categorie pot fi incluse, spre exemplu, conferinţele
interguvernamentale la nivel înalt pe problematica copilului).
Dezbateri şi consultări în care copiii sunt implicaţi în procesul decizional oficial. Aici
pot fi incluse:
● întâlniri şi consultări cu copii care muncesc, copii victime ale exploatării
sexuale sau copii afectaţi de HIV/SIDA.
● consultări centrate pe reforma legislativă sau cea constituţională privind
problemele care afectează în mod direct copiii, cum ar fi reforma educaţiei
sau justiţiei juvenile.
● consultări pentru elaborarea planurilor de dezvoltare la nivel naţional. În
această categorie pot intra planurile naţionale de acţiune (PNA), politicile şi
strategiile de reducere a sărăciei, structura / monitorizarea bugetului,
planurile care urmăresc „educaţia pentru toţi”, raportările periodice privind
monitorizarea implementării Convenţiei ONU cu privire la Drepturile
Copilului.
Acest ghid:
este în principal destinat guvernelor, agenţiilor internaţionale sau ONG-urilor care
doresc sa implice copiii în procesele consultative într-un mod relevant pentru aceştia.
Ghidul este destinat şi cercetătorilor independenţi, în cazul în care activităţile lor
includ procese consultative sau focus grupuri.
este menit să ajute în crearea unui mediu participativ, în care copiii îşi pot exprima
propriile păreri şi pot lua parte la discuţii. Ghidul nu trebuie privit ca o colecţie de
21
resurse pe problematica activităţilor participative ale copiilor, deşi face referire la
materiale în care putem găsi astfel de informaţii.
este util în situaţiile în care copilul este implicat în procese participative care au loc în
afara comunităţii / mediului său de trai.
se referă la dezbateri şi consultări ca activităţi participative, şi nu la învăţarea
participativă.
Mai multe informaţii despre tipurile de

procese consultative cuprinse în acest ghid, „Cred că Sesiunea Specială a Adunării
pot fi găsite în capitolul ONU consacrată copiilor susţine ideea că
„Doriţi să implicaţi copiii în acţiunile TREBUIE să includem copiii în
consultative?”
evenimente şi acţiuni politice care îi
Dacă sunteţi interesaţi de informaţii privesc în mod direct. Mai mult, copiii au
legate de alte modalităţi copiii pot fi implicaţi demonstrat în nenumărate cazuri că
în activităţile consultative - de exemplu, dispun de o imensă capacitate de acţiune,
abordările participative în cercetare – puteţi iar participarea lor contribuie la
utiliza diferite capitole din acest ghid, alături îmbogăţirea conţinutului şi semnificaţiei
de alte publicaţii şi materiale, menţionate în
capitolul discuţiilor. La toate nivelurile, în diferite
„Alte surse de informare” tipuri de agenţii, există în acest moment
un număr din ce în ce mai mare al celor
În mod voit, din acest ghid au fost care sprijină participarea copiilor”
omise materiale referitoare la activităţi
specifice, cum sunt cele de antrenare şi Sursa: M. Etherton, „Creating a Process Fit
mobilizare („ice-breakers”, „energisers”, for Children: An Evaluation of Save the
etc.), activităţi care sunt uneori prezente în Children’s Support to Children and Young
acest tip de consultări. People’s Participation in the National and
International Preparations for the UN Special
Sugestii pertinente şi detaliate sunt Session on Children (February 2000 to
cuprinse într-o serie largă de publicaţii September 2001)”, 2003
enumerate în capitolul „Alte surse de
informare”, de la finalul acestui material.
În schimb, ghidul pune accent pe cerinţele care trebuie îndeplinite pentru ca

exerciţiile de acest tip să aibă şanse maxime de succes.
22
DORIŢI SĂ IMPLICAŢI COPIII ÎN ACŢIUNILE

CONSULTATIVE?
Aşa cum s-a menţionat în capitolul introductiv, acest ghid a fost
gândit pentru a oferi idei şi sfaturi privind implicarea copiilor în
consultări la nivel naţional, regional sau internaţional.
Ghidul se doreşte a fi un instrument flexibil pentru cei care intenţionează să implice
copiii în consultări sau alte evenimente similare, menite să releve opiniile copiilor faţă de
probleme care îi privesc în mod direct. Pentru cei care au deja o experienţă bogată în
facilitarea acestui tip de proces, sperăm ca materialul să reprezinte o modalitate plăcută de a
revedea bunele practici din domeniu. Pentru cei mai noi în domeniu, sperăm ca experienţa
colectivă conţinută în următoarele pagini să se constituie într-o lecţie utilă pe termen
îndelungat.
Ghidul este structurat astfel încât cititorul să beneficieze de trimiteri care să îl ajute să
aleagă materialele sau informaţiile de interes maxim. În funcţie de modul în care intenţionaţi
să dialogaţi sau să vă consultaţi cu copiii, fiecare capitol oferă o listă - rezumat al celor mai
importante lucruri care trebuie avute în vedere. Aceste trimiteri ajută la o mai bună utilizare a
materialului, făcând mai uşoară găsirea informaţiilor relevante detaliate. Schema următoare
oferă o imagine globală aspra celor mai utile capitole, în funcţie de necesităţile particulare ale
fiecărui cititor.
23
Intenţionaţi să aveţi o
întâlnire cu copiii?
Da Nu
Capitolul "Primii paşi" Cum altfel vă puteţi consulta cu copiii?

Capitolul "Alte surse de informare"
Este o întâlnire a copiilor

cu adulţii sau participă
numai copii?
Copii - adulţi Participă numai copii
Este nevoie de o întâlnire

pregătitoare a copiilor?
Da Nu
Capitolul "Planificarea unei Este întâlnirea dvs. sau a unei

întâlniri pregătitoare cu copiii" alte organizaţii?
Proprie
A altor organizaţii
În delegaţie for fi şi copii Capitolul "Orgnizarea unei

reprezentând propria dvs. consultări / întâlniri cu
organizaţie? copiii"
Capitolul "Prezenţa copiilor în Sunt copiii implicaţi în

delegaţie" evenimente adiacente?
Pentru toţi:
Capitolul "Asigurarea unui mediu protectiv
pentru copiii participanţi" şi "Planificarea unor
acţiuni de continuare relevante"
24
Participarea copiilor este importantă pentru că:
îmbunătăţeşte percepţia publicului şi a factorilor de decizie faţă de problematica
copilului, asigurându-ne că vocea copiilor va fi ascultată în chestiuni care îi privesc în
mod direct.
de aceasta beneficiază în mod special grupurile cele mai defavorizate de copii (copiii cei
mai săraci sau marginalizaţi), care sunt de cele mai multe ori excluşi din viaţa socială,
culturală, politică sau economică a comunităţilor lor sau, în general, la nivelul societăţii.
participarea copiilor reprezintă o schimbare în considerarea acestora nu doar ca simpli
„beneficiari” ai intervenţiilor întreprinse de adulţi, ci ca cetăţeni activi cu drepturi
recunoscute, ei putând interveni în mod activ în modelarea propriilor vieţi.
este principala cale prin care copiii pot fi implicaţi în această calitate de cetăţeni activi în
societăţi în care ei reprezintă o parte semnificativă din populaţie (mergând uneori până la
40% sau chiar mai mult). De asemenea, îi pregăteşte pe copii în vederea asumării
responsabilităţilor lor ulterioare, în calitate de cetăţeni adulţi.
conduce la o mai bună vizibilitate a problemelor cu care se confruntă copiii, evidenţiind
responsabilitatea diverşilor actorilor sociali faţă de această problemă.
în Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului se afirmă dreptul
copiilor la exprimare liberă în probleme care îi afectează în mod direct. Convenţia
recunoaşte, de asemenea, dreptul copiilor de a căuta şi primi informaţii relevante,
libertatea de exprimare a copiilor, libertatea de opinie, conştiinţă şi religie, ca şi dreptul
de liberă asociere.
Participarea copiilor trebuie să fie semnificativă

Suportul acordat de adulţi participării copiilor poate varia foarte mult din punct de
vedere calitativ, de la un suport foarte bun la unul foarte slab.
În primul caz, se vorbeşte despre aşa-numita „participare simbolică” a copiilor, care
constă mai degrabă în crearea unei percepţii de participare decât de implicarea efectivă a
celor mici sau crearea unor şanse reale de influenţare a factorilor de decizie.
În cel de-al doilea caz, participarea copiilor este adesea descrisă prin termenul de
„semnificativă”. Ce înseamnă aceasta? Experienţa Sesiunii Speciale ONU sugerează
următoarele criterii care ar trebui avute în vedere:
oferirea unei şanse reale copiilor de a influenţa deciziile, conştientizând, în acelaşi timp,
limitele pe care o astfel de acţiune le are.
asigurarea condiţiilor de exprimare liberă a propriilor opinii şi tratarea acestora cu
respect.
încurajarea participării grupurilor excluse social şi discriminate, astfel încât părerea
acestora să poată fi exprimată şi tratată cu acelaşi respect ca şi opinia majorităţii.
a oferi copiilor posibilitatea de a negocia, astfel încât participarea lor să reflecte propriile
preferinţe şi metode de lucru.
considerarea acestui proces ca o activitate de învăţare şi descoperire (atât la nivel
personal, cât şi la nivel colectiv), care oferă copiilor oportunitatea de a primi informaţii
noi, de a le înţelege şi apoi de a folosi aceste informaţii şi a formula răspunsuri proprii,
bazate pe experienţa lor („A asculta, a vedea, a face, a descoperi”).
considerarea participării ca un proces de schimb de experienţă.
păstrarea unui caracter flexibil, astfel încât să se răspundă aşteptărilor copiilor.
promovarea interesului superior al copilului şi stimularea dezvoltării personale a fiecărui
copil.
25
construirea respectului de sine şi a încrederii în sine pentru fiecare copil, creând
sentimentul că sunt capabili să contribuie la proces şi să ofere idei interesante, demne de
a fi luate în seamă.
„Participarea semnificativă” definită în termenii de mai sus nu este un rezultat întâmplător, ci

necesită o serie de pre-condiţii absolut
necesare unui mediu care să favorizeze „Participarea copiilor trebuie să ţină cont
dezvoltarea ei. Între acestea sunt incluse: de contextul de desfăşurare a
evenimentului. Trebuie să ne asigurăm de
o angajare atât din partea adulţilor, cât însuşirea din partea lor a deprinderilor
şi din partea copiilor de a-şi respecta
reciproc punctele de vedere şi de a
necesare, a capacităţii de analiză, de luare
colabora pentru obţinerea unor a deciziilor şi acţiune, de abilitatea copiilor
rezultate pozitive de a participa la discuţii.”
cunoaşterea stadiului de dezvoltare şi
maturizare a copiilor implicaţi şi Annette Giertsen: „Status Report on
utilizarea unor metode şi abordări care Children’s Participation – April Update,
să se bazeze pe acest fapt 2003, Save the Children, Norway”
sensibilizarea faţă de anumite condiţii
de viaţă ale copiilor şi stabilirea unor acţiuni de răspuns adecvate (copii afectaţi de
HIV/SIDA, copii care trăiesc în zone rurale îndepărtate, copii afectaţi de conflicte
armate, copii care au abandonat şcoala, copii care lucrează)
posibilitatea de a oferi locaţii corespunzătoare şi de a organiza activităţi şi evenimente
care să încurajeze implicarea copiilor
recunoaşterea momentelor şi a modalităţilor prin care se poate interveni pentru
sprijinirea participării, încurajând dezvoltarea copiilor
asigurarea unui interval de timp suficient pentru a oferi copiilor ocazia de a lucra
împreună şi de a veni cu un punct de vedere propriu
discutarea împreună cu copiii a motivelor participării lor şi evidenţierea posibilelor
consecinţe ale diverselor alternative (dreptul de a participa presupunând şi alegerea de a
nu participa – la fel de importantă ca şi participarea în sine)
asigurarea accesului la informaţia relevantă, prezentată într-un format accesibil copiilor.
Comportamentul civic al copiilor

Comportamentul civic este adesea privit dintr-o perspectivă exclusiv juridică, fiind
legat de drepturile şi obligaţiile tuturor cetăţenilor unei ţări (de exemplu: dreptul de vot sau
dreptul de a deţine un paşaport). În mod obişnuit, copiii nu sunt incluşi în această sferă a
drepturilor civile până la împlinirea vârstei majoratului. Cu toate acestea, în ultimii ani, s-a
dezvoltat un concept alternativ mai cuprinzător al civismului, care se referă la implicarea în
luarea deciziilor a tuturor celor care sunt interesaţi şi afectaţi de rezultatele acestor decizii.
Comportamentul civic al copiilor presupune participarea activă a copiilor şi tinerilor

la viaţa socială, economică, politică şi culturală. Această participare reprezintă un proces
treptat, în care actorii implicaţi îşi dezvoltă deprinderi, cunoştinţe, valori şi capacitatea de a
înţelege şi a influenţa procesul decizional şi rezultatele acestuia, la nivel local, naţional şi
internaţional, într-un mediu în care ei sunt recunoscuţi în calitatea de actori sociali
competenţi.
Comportamentului civic oferă copiilor şi tinerilor ocazia de a-şi exercita drepturile şi

responsabilităţile alături de adulţi, în interesul semenilor lor şi al societăţii, în ansamblul ei.
Participarea lor reprezintă o provocare la adresa inegalităţilor sociale existente şi a cauzelor
26
primare ale unor fenomene ca sărăcia, contribuind la construirea unei lumi mai drepte şi
democratice.
Această definiţie pleacă de la rezultatele atelierului organizat de Salvaţi Copiii - Marea Britanie, în
perioada 26 – 27 aprilie 2001 şi de la definiţiile dezvoltate de Salvaţi Copiii Marea Britanie, Biroul
pentru regiunea Asiei Centrale şi de Sud (OSCAR).
27
PRIMII PAŞI
Doriţi sau trebuie să organizaţi o întâlnire sau un proces consultativ în
care să fie implicaţi copiii?
Acest capitol cuprinde o serie de sfaturi despre primii paşi ai acestui
proces.
Implicarea copiilor şi a tinerilor în luarea deciziilor prin procese consultative oferă
un exemplu de punere în practică a conceptului de „participare a copiilor”. Scopul trebuie să
fie acela de a oferi copiilor un spaţiu în care să aibă acces direct la procesul decizional, prin
implicarea lor activă în etapele de planificare şi proiectare a politicilor, programelor şi
serviciilor în care se concretizează acest proces. Impactul acestor măsuri asupra situaţiei
copiilor poate deveni mai puternic şi favorabil pe termen lung dacă se bazează pe experienţa
directă a copiilor.
Procesul consultativ poate avea loc la diverse niveluri, pornind de la nivel local şi
până la nivel internaţional. O consultare la nivel local poate fi centrată pe un proiect din
cadrul unei unităţi şcolare, un proiect comunitar sau o iniţiativă a administraţiei locale. La
nivel internaţional, procesele consultative pot oferi bazele implicării copiilor în procese
decizionale sau politici globale destinate copiilor.
Indiferent de nivelul sau condiţiile în care are loc un proces consultativ în care sunt
implicaţi copiii, următoarele idei trebuie luate în considerare dacă se are în vedere asigurarea
unei participări semnificative a copiilor:
Nu uitaţi!
Toate acţiunile trebuie să urmărească în permanenţă asigurarea interesului superior al
copilului.
Trebuie stabilit şi pus în practică un proces transparent de selecţie a tinerilor participanţi
la procesul consultativ.
Copiilor trebuie să li se ofere informaţii referitoare la procesul la care vor participa.
Procesul trebuie gândit şi proiectat împreună cu copiii şi tinerii care vor fi implicaţi.
Selectarea participanţilor
„Copiilor trebuie să le fie foarte clar conceptul
Alegerea participanţilor la un de delegare a reprezentanţilor, ce anume
proces consultativ nu este niciodată o înseamnă aceasta şi care este motivul pentru
sarcină uşoară. În mod inevitabil, de cele care se procedează astfel. Procesul selectiv
mai multe ori se ajunge la un compromis
trebuie să fie transparent. El trebuie să
între un proces ideal şi realităţile vieţii
cotidiene. Oricare ar fi condiţiile, genereze un sentiment de apartenenţă în
stabilirea unui proces de selecţie rândul copiilor (iar nu unul de competiţie) şi
transparent şi corect este crucial pentru să ofere acestora şansa de a se cunoaşte
ca toţi participanţii să înţeleagă motivul reciproc, ajutându-i astfel să hotărească cine îi
implicării lor şi faptul că aleşii vor poate reprezenta mai bine.”
reprezenta opiniile şi punctele de vedere Sursa: UNGASS Documentantion Workshop
ale unor grupuri mai largi de copii şi Report. December 15 – 16, 2001. National
tineri. Confederation of Co-operatives (NATCOO),
Project 4, Quezon City,
Philipines. Prepared by Carie T. Francisco,
SC – UK Programme Officer / 31 Jan 2002
28
Câteva lucruri importante care trebuie avute în vedere:
Procesul de selecţie trebuie să aibă în vedere pe acei copii care manifestă interes sau au
experienţă în probleme legate de subiectul consultărilor ulterioare.
Copiii selectaţi trebuie să păstreze legătura cu grupuri mai largi de copii. Participanţii la
consultări pot fi, de exemplu:
● copii aleşi de semenii lor să îi reprezinte
● copii care reprezintă grupuri sau reţele formale, cum ar fi organizaţii ale
copiilor, asociaţii sau mişcări şi care în mod legitim reprezintă grupuri mai largi
ale copiilor
● copii care pot vorbi în numele unor categorii mai largi
● copii cu o experienţă sau înţelegere solidă a unor probleme cu care se
confruntă copiii şi tinerii din ţara lor.
Criteriile după care se face selecţia trebuie să asigure reprezentarea unor grupuri de copii
cât mai largi şi diverse la consultări. Iată câteva considerente care pot fi avute în vedere:
● Sexul
● Vârsta participanţilor (trebuie incluşi atât copiii mai mici, cât şi cei mai mari)
● Religia
● Mediul urban / rural de reşedinţă
● Regiunea din care provin copiii
● Participarea şcolară
● Mediul socio-economic
● Etnia
● Copii afectaţi de anumite dizabilităţi
Copiii selectaţi trebuie să beneficieze de sprijinul necesar, astfel încât să poată împărtăşi
experienţa lor grupului mai larg pe care îl reprezintă şi să poată propune acţiuni
ulterioare de evaluare şi de asigurare a continuităţii, ulterioare procesului consultativ
propriu-zis.
Informarea
Copiii au nevoie de informaţii relevante referitoare la procesul la care sunt invitaţi să
participe. Cu cât sunt mai bine informaţi, cu atât se vor implica mai mult. De asemenea, prin
informaţie, copiii sunt ajutaţi să decidă dacă doresc sau nu să se implice şi să îşi aleagă
reprezentanţii.
Câteva lucruri importante care trebuie avute în vedere:
Oferiţi copiilor informaţii clare, suficiente, relevante şi transparente, în care să fie incluse:
● obiectivele procesului consultativ
● o descriere a procesului consultativ (inclusiv reperele în timp ale acestuia)
Aceste informaţii trebuie să fie disponibile în formate uşor de înţeles de către copii şi în
limbile vorbite de aceştia.
Este un exemplu de bună practică pregătirea prealabilă a copiilor şi a tinerilor, înainte de

sosirea lor la întâlnirile consultative, astfel încât să înţeleagă contextul respectivelor
consultări şi natura procesului în care sunt implicaţi. Sunt necesare informaţii
suplimentare, referitoare la:
● data şi locul întâlnirii consultative
● programul activităţilor planificate
● numărul participanţilor
● criteriile de participare
● moderatori
● sprijinul logistic disponibil
29
Informaţiile iniţiale pot fi completate cu altele, la fel de utile (referitoare la climă, costuri,
utilizarea facilităţilor, spaţii de expoziţie, etc.). Documentele conţinând aceste informaţii
trebuie să fie disponibile înaintea consultărilor propriu-zise, în format uşor accesibil
copiilor şi în limbile vorbite de aceştia, astfel încât să poată fi consultate înainte de
începerea discuţiilor.
Faceţi toate eforturile necesare pentru a putea comunica eficient cu copiii aflaţi în locuri
îndepărtate sau greu accesibile.
Utilizaţi cât mai multe metode de comunicare pentru a face schimb de informaţii cu cât
mai mulţi copii şi pentru a vă asigura că cei care nu au acces la cele mai moderne
mijloace de comunicare nu sunt marginalizaţi sau excluşi din acest proces.
Asiguraţi-vă că luaţi în calcul nivelul de instruire al tuturor participanţilor la un proces

consultativ atunci când sunteţi în stadiul de informare a acestora cu privire la viitoarele
întâlniri.
Planificarea unei întâlniri / consultări

Pentru a fi eficiente, consultările şi întâlnirile trebuie planificate în detaliu. În mod ideal,
copiii şi tinerii ar trebui să fie parteneri în acest proces pregătitor. Există mai multe
modalităţi de a face acest lucru:
Înfiinţarea unui grup director alcătuit din tineri

Determinarea aşteptărilor copiilor şi ale tinerilor faţă de aceste consultări / întâlniri prin
contactarea organizaţiilor de copii sau consultarea cu ONG-uri sau alte organizaţii ale
societăţii civile care pot facilita aceasta. Aceste prime informaţii pot fi ulterior
centralizate şi analizate de către membrii comitetului director şi folosite pentru
planificarea unui program general care să corespundă aşteptărilor tinerilor participanţi.
În cazul în care nu este posibilă implicarea copiilor şi a tinerilor în planificarea procesului

consultativ, trebuie găsite căi prin care să se asigure participanţilor posibilitatea de a-şi aduce
contribuţia asupra conţinutului procesului. Includerea în debutul unui proces consultativ sau
al unei întâlniri a unui exerciţiu prin care participanţii îşi exprimă aşteptările poate
reprezenta, de asemenea, un mijloc potrivit pentru atingerea acestui scop. Mediatorii pot
folosi ulterior rezultatele acestor discuţii pentru organizarea procesului pornind de la un set
de aşteptări comune – de exemplu, prin utilizarea unor grupuri de lucru pe anumite teme.
Trimiteri către alte secţiuni relevante ale ghidului:
Este o consultare / întâlnire a copiilor?

A se vedea capitolul
Organizarea unei consultări / întâlniri cu copiii
Este o întâlnire a copiilor cu adulţii?

Au copiii nevoie de o întâlnire pregătitoare?
A se vedea capitolul
Planificarea unei întâlniri pregătitoare pentru copii
30
ORGANIZAREA UNEI CONSULTĂRI / ÎNTÂLNIRI CU

COPIII
Debutul şi pregătirea unei consultări sau întâlniri sunt cruciale.

Acestea sunt determinante pentru tonul şi spiritul în care se va desfăşura
întregul eveniment. Este momentul în care poate fi creată o atmosferă
propice exprimării opiniilor copiilor în probleme care îi afectează în mod
direct. Tot acum, organizatorii şi moderatorii îi pot asigura pe copii că
opiniile şi punctele lor de vedere sunt în permanenţă luate în
considerare, ei înşişi fiind protagoniştii întregului proces.
Nu uitaţi!
Identificaţi obiectivele şi nevoile de învăţare
Planificarea procesului şi a programului trebuie să fie articulate. Planificaţi atelierul de
lucru pe baza obiectivelor şi a nevoilor de învăţare.
Planificaţi cu atenţie aspectele legate de logistică, inclusiv bugetul şi detaliile legate de
locul desfăşurării întâlnirii.
Accesul egal la participare este cheia prin care se poate răspunde nevoilor individuale şi
speciale ale fiecărui copil.
Facilitarea participării copiilor, ca şi asigurarea unei traduceri cât mai bune sunt elemente
cruciale pentru obţinerea unor rezultate pozitive.
Grupurile largi, caracteristice sesiunilor plenare pot intimida pe micii participanţi. Luaţi
în considerare varianta lucrului în grupuri mai mici, sau grupuri „comunitare”.
Luaţi în considerare modul în care puteţi facilita interacţiunea copiilor cu factorii
decizionali şi reprezentanţii mass-media.
Luaţi în considerare faptul că tinerii adulţi (a căror vârstă este puţin peste 18 ani), în
special cei care au fost anterior implicaţi în consultări sau întâlniri pe teme similare, pot
reprezenta o resursă de nepreţuit pentru procese similare în care sunt implicaţi copii.
Ţineţi seama de rolul şi responsabilităţile adulţilor care însoţesc pe micii participanţi.
Asiguraţi-vă de existenţa măsurilor de protecţie adecvată a copiilor.
Includeţi etapa de evaluare ca parte integrantă a procesului consultativ.
Identificarea obiectivelor şi a nevoilor de învăţare

O pregătire adecvată vă va ajuta în planificarea unui proces consultativ care să răspundă
cât mai bine nevoilor dumneavoastră şi ale celorlalţi participanţi. O planificare adecvată se va
baza pe următoarele informaţii:
obiectivele consultării / întâlnirii şi rezultatele aşteptate (de exemplu: sugestii de
modificări legislative, idei de schimbare a politicilor sau priorităţilor)
profilul participanţilor (vârsta, sexul, experienţele anterioare, regiunea din care provin,
limba)
orice necesităţi de învăţare ale participanţilor (referitoare la anumite deprinderi,
cunoştinţe sau atitudini)
timpul şi, în general, resursele disponibile
31
Identificarea necesităţilor de învăţare ale participanţilor:
Pentru identificarea nevoilor de învăţare ale participanţilor este utilă luarea în
considerare a trei tipuri de necesităţi referitoare la deprinderile, cunoştinţele şi atitudinile
participanţilor.
De exemplu, subiectul în discuţie poate necesita

un volum mai mare de cunoştinţe (poate fi cazul unei Deprinderi
noi legi sau al unor schimbări de politici). Deprinderile de Cunoştinţe
comunicare asertivă pot fi, de asemenea, necesare pentru Atitudini
a avea un proces eficient de negociere între copii şi
adulţi. Încurajarea exprimării unor atitudini pozitive faţă
de şansele egale ale copiilor cu dizabilităţi poate deveni,
de asemenea, necesară.
De aceea, atunci când proiectaţi o consultare sau o întâlnire este bine să ştiţi cât de
mult accent să puneţi pe împărtăşirea noilor informaţii, dezvoltarea anumitor deprinderi şi
abilităţi sau determinarea anumitor schimbări atitudinale înainte de abordarea propriu-zisă a
subiectului întâlnirii.
Planificarea consultării / întâlnirii

Planificarea detaliilor se face pe baza obiectivelor generale ale consultării şi a
identificării necesităţilor de învăţare ale participanţilor, aşa cum este menţionat mai sus.
Planificarea trebuie să aibă în vedere fiecare sesiune de lucru, dar şi legătura dintre ele şi
succesiunea lor.
Sugestii de lucru:
Estimaţi în mod realist resursele de timp necesare fiecărei activităţi.
Asiguraţi posibilitatea participanţilor de a se cunoaşte reciproc, de a-şi împărtăşi din
experienţa anterioară din faza de pregătire a consultării.
Alocaţi timp pentru desfăşurarea sesiunilor de lucru în grupuri mici. Este dovedit faptul
că lucrul în grupuri mici permite o participare mai activă, este mai plăcut şi mai puţin
restrictiv comparativ cu sesiunile plenare.
Pe cât posibil, faceţi sesiunile plenare cât mai interesante şi interactive posibil, informând
participanţii adulţi asupra caracteristicilor audienţei şi acordând copiilor libertatea de a-şi
aduce contribuţia proprie aşa cum cred ei de cuviinţă.
Deşi perspectiva atingerii a unui număr mare de subiecte este foarte tentantă, aveţi în
vedere faptul că discuţiile prelungite nu sunt pe placul nimănui. Asiguraţi-vă de faptul că
participanţilor le amâne timp liber sau planificaţi activităţi sociale opţionale (vizitarea
obiectivelor turistice, activităţi sportive, etc.).
Asiguraţi un caracter atractiv şi amuzant anumitor momente ale întâlnirii, dar şi o
atmosferă generală în care participanţii să se simtă bine.
Planificarea logisticii – buget şi locaţie

În cele mai multe cazuri este nevoie de elaborarea unui buget al procesului consultativ,
buget care trebuie să conţină următoarele categorii:
Costurile de transport şi cazare, atât pentru participanţi, cât şi pentru moderatori
Costul materialelor: multiplicări materiale, fax, calculatoare, rechizite, etc.
Locaţie: săli de conferinţă, spaţii pentru activităţile în aer liber, echipament aferent, etc.
Plata specialiştilor / a moderatorilor
Reportofon, video, casetofon
Diverse
32
Este nevoie de o planificare amănunţită şi completă a logisticii, iar membrii echipei de

planificare trebuie să aibă roluri şi responsabilităţi concrete, astfel încât să fie avute în vedere
fiecare dintre categoriile menţionate anterior.
Un element-cheie în asigurarea succesului unui proces consultativ este găsirea unei locaţii
în care copii se pot simţi în largul lor, confortabil şi în siguranţă, astfel încât să se poată
concentra asupra activităţii lor.
Aceasta poate include:

Un spaţiu uşor adaptabil, în care mobilierul să poată fi aranjat după dorinţa şi nevoile
copiilor, evitând stilul clasic al sălilor de conferinţă cu locuri fixe
Existenţa unor spaţii mai restrânse, pentru desfăşurarea anumitor activităţi care includ
jocul de rol sau chiar activităţi artistice, în plus faţă de sala în care se desfăşoară întâlnirile
în plen
Spaţii accesibile copiilor cu dizabilităţi
Spaţii deschise, destinate petrecerii momentelor libere, care să fie sigure şi să beneficieze
de un acces uşor
Existenţa unui spaţiu special amenajat pentru servirea mesei
Pe cât posibil, încercaţi să găsiţi o locaţie într-o zonă cu cât mai multe servicii
disponibile. Aceasta prezintă următoarele avantaje:
O atmosferă mai plăcută pentru copii
Mai multe oportunităţi pentru desfăşurarea unor activităţi în afara programului oficial /
în timpul liber
O atmosferă mai destinsă şi posibilitatea desfăşurării mai multor activităţi, în special în
aer liber
Mai multă siguranţă, deoarece copiii sunt împreună şi pot fi supravegheaţi mai bine
Facilităţi legate de condiţiile de cazare
Nu pierdeţi din vedere faptul că orice locaţie aleasă trebuie să asigure maximum
de protecţie copiilor.
Întâmpinarea nevoilor individuale şi a celor speciale

Copiii nu reprezintă un grup omogen; prezenţa lor la o întrunire / consultare va
aduce cu sine o diversitate de experienţe, opinii şi nevoi. Accesul egal la participare este
cheia satisfacerii nevoilor individuale sau speciale ale fiecărui copil, acest lucru însemnând şi
faptul că unii copii vor avea mai multă nevoie de sprijin sau resurse de timp decât alţii.
Următoarele aspecte importante trebuie avute în vedere:

Alocaţi timp pentru construirea şi consolidarea unor relaţii interindividuale şi
intergrupale, astfel încât copiii să poată comunica şi să se simtă solidari.
Asiguraţi-vă de faptul că vor putea fi rezolvate eventualele problemele legate de limba
vorbită de copii.
Asiguraţi-vă de faptul că aspectele întregului proces şi ale programului sunt accesibile
tuturor copiilor – de la jocuri şi exerciţii de „spargere a gheţii”, până la accesul în toate
spaţiile destinate şi pregătite pentru întâlnire.
Facilitarea participării copiilor

Facilitarea participării copiilor trebuie monitorizată şi, eventual, revizuită în fiecare
etapă a procesului consultativ. Este necesară evaluarea participării şi implicării grupului.
33
Programul trebuie să fie flexibil, să permită aceste evaluări şi, de asemenea, trebuie alocat
timp pentru întâlniri între cei responsabili cu această problemă şi reprezentanţii
participanţilor.
Caracteristici ale unei moderări eficiente:

a. păstraţi o atenţie permanentă
b. fiţi flexibili
c. recunoaşteţi propriile limite
d. aveţi încredere în resursele copiilor şi grupurilor de tineri
e. trataţi fiecare copil sau tânăr cu respect
f. stimulaţi energia copiilor / a tinerilor
g. fiţi dumneavoastră înşivă
h. interveniţi numai când este absolut necesar
i. evaluaţi în permanenţă implicarea copiilor
j. nu fiţi centrat pe propria dumneavoastră intervenţie
k. consideraţi tot ceea ce se întâmplă ca fiind relevant
l. improvizaţi dacă este necesar; fiţi flexibil, creativ
m. atunci când nu sunteţi sigur de un anumit lucru, informaţi-vă
n. căutaţi obţinerea consensului general
o. puneţi întrebări şi faceţi sugestii
p. fiţi deschis negocierii
q. luaţi în seamă diferenţele culturale
r. începeţi într-o manieră cât mai plăcută
s. utilizaţi tehnicile de rezolvare a conflictelor
t. solicitaţi feedback
u. utilizaţi o comunicare asertivă
v. păstraţi-vă simţul umorului
Sursa: R. Karkara, „Resource Book on Facilitating Children´s Organisation and Children´s

Citizenship and Governance”, 2002
Câteva elemente utile care trebuie avute în vedere

Stabiliţi o persoană care să coordoneze întreaga echipă de moderatori şi să organizeze
întregul program, în cooperare cu tinerii participanţi.
Alcătuiţi o echipă de moderatori care să reflecte, pe cât posibil, caracteristicile

participanţilor (pe criterii ca sex, limbă, regiune geografică).
Consideraţi prioritară includerea tinerilor moderatori în întregul proces.
În cazul în care programul este centrat pe grupuri de lucru de mărime redusă, numărul
moderatorilor trebuie să reflecte numărul grupurilor. În plus, dacă urmăriţi obţinerea
unui proces participativ deschis şi dinamic, în care cei implicaţi îşi aduc oricând
contribuţia, este bine să aveţi în vedere posibilitatea asigurării unui necesar sporit de
moderatori în echipă.
Reţineţi faptul că mărimea grupului este invers proporţională cu caracterul

participativ al acestuia: cu cât un grup este mai mic, cu atât el are un potenţial
participativ mai ridicat. De aceea, este recomandabil ca mărimea unui grup de lucru
să nu depăşească 15 persoane.
34
Faceţi cunoscut în prealabil echipei de moderatori programul întâlnirii, pentru a primi
din partea acestora eventuale comentarii şi sugestii.
Organizaţi chiar înaintea întâlnirii / procesului consultativ o sesiune pregătitoare pentru

moderatori (durata acesteia poate fi de 1-2 zile). Este o ocazie în care diferite metode şi
tehnici de moderare pot fi împărtăşite între cei implicaţi, astfel încât, în final, întregul
proces să aibă un caracter cât mai dinamic şi creativ.
Rolul echipei de moderatori constă în:

Lucrul cu participanţii, pentru a-i ajuta pe aceştia în dezvoltarea propriilor idei şi în
stabilirea priorităţilor priind problemele identificate de membrii grupului
Asigurarea unei participări egale - indiferent de vârstă, sex, cultură – în care să fie
respectată diversitatea de opinii
Stabilirea - de comun acord cu toţi participanţii - unor reguli generale la începutul
evenimentului, astfel încât să fie încurajate participarea nerestrictivă a tuturor, respectul
reciproc şi toleranţa faţă de ideile şi experienţele celorlalţi
Înştiinţarea grupului de existenţa participanţilor vorbitori de limbi diferite (acolo unde
este cazul) şi asigurarea exprimării tuturor participanţilor (indiferent de limbă), evitându-
se preponderenţa unei anumite limbi în comunicare
Luarea în considerare a mediului din care provine fiecare participant şi a unor aspecte
mai delicate legate de acesta, cărora trebuie să li se acorde o atenţie deosebită
Pregătirea participanţilor, astfel încât aceştia să poată face faţă eventualelor cerinţe venite
din partea reprezentanţilor mass-media.
Câteva criterii utile în alegerea moderatorilor

Existenţa calificării necesare şi a experienţei în lucrul cu tinerii
Formarea unei echipe mixte, în care, alături de adulţi, să fie prezenţi şi tineri (cu vârsta de
cel puţin 18 ani)
Criteriul multiculturalităţii şi reflectarea mediului geografic din care provin participanţii
Asigurarea echilibrului pe criteriul de gen
Familiaritatea cu tehnicile interactive de moderare
Abilitatea de a se exprima în limba vorbită de copii sau, acolo unde acest lucru nu este
posibil, asigurarea tratării nediscriminatorii a tuturor persoanelor, indiferent de limba
vorbită
Problema traducerii
Limba nu trebuie să fie reprezinte niciodată un obstacol în calea participării. Din
nefericire, acest lucru se întâmplă adesea. De aceea, este esenţială planificarea şi asigurarea
resurselor necesare astfel încât informaţia disponibilă (transmisă fie verbal, fie în scris) să fie
accesibilă tuturor copiilor participanţi, asigurându-se astfel condiţiile unei participări de
calitate a acestora. O traducere de calitate este un element crucial în asigurarea înţelegerii
procesului şi a discuţiilor de către toţi copiii. Copiii se pot simţi marginalizaţi în cazul în care
simt că limba vorbită de ei este utilizată în mai mică măsură (este cazul, de exemplu, al
sesiunilor plenare) sau în cazul în care o limbă pe care nu o cunosc este utilizată în mod
predominant în discuţii. În acelaşi timp, nefiind obişnuiţi să beneficieze de traducere, copiii
se pot simţi frustraţi sau excluşi.
35
Depăşirea posibilelor obstacole din calea unei traduceri eficiente
Asiguraţi-vă de faptul că mediatorii recunosc importanţa unei traduceri de calitate şi
acordă acestui aspect atenţia cuvenită în propriile lor grupuri. Importanţa înţelegerii
discuţiilor purtate de către participanţi, ca şi participarea activă a acestora trebuie
subliniată fiecărui moderator.
Includeţi subiectul traducerii în întâlnirile zilnice de evaluare a activităţii, pe care le aveţi
cu echipele de moderatori, pentru identificarea şi rezolvarea eventualelor probleme
apărute.
Încurajaţi-i pe copii să atragă atenţia atunci când ajung în imposibilitatea de a mai urmări
discuţiile.
Căutaţi să aveţi în prealabil informaţii referitoare la experienţa traducătorilor, urmărind
ca cei mai experimentaţi să împărtăşească din experienţa lor. O sugestie ar fi organizarea
de perechi, în care traducători experimentaţi să imprime anumite standarde de eficienţă
celor cu mai puţină experienţă.
Informaţi-i pe copii asupra specificului unei activităţi în care este nevoie de prezenţa unui
traducător.
În sesiunile în plen utilizaţi în egală măsură toate limbile vorbite de copiii participanţi.
Asiguraţi-vă de existenţa abilităţii de a rezolva problemele sau orice necesitate legată de
activitatea de traducere.
Constituiţi o echipă a cărei sarcină este asigurarea activităţii de traducere într-un mod cât
mai eficient. Acest lucru este cu atât mai important în cazul întâlnirilor la care participă
mai multe persoane care vorbesc limbi diferite.
Organizarea unei traduceri eficiente

În mod ideal, ar trebui organizate echipe de traducători (fiecare dintre aceştia făcând
traducerea din şi într-o anumită limbă), traducătorii având în plus experienţa lucrului cu
copiii, cunoscând nevoile particulare şi caracteristicile întâlnirilor la care iau parte copiii.
Mărimea şi numărul echipelor de traducători depinde în mod evident de amploarea

evenimentului şi nevoile de traducere ale acestuia. Cu cât evenimentul este prevăzut a se
desfăşura pe o perioadă mai îndelungată de timp, cu atât traducerea devine mai dificilă,
ceea ce face absolut necesară existenţa unei soluţii de rezervă.
Organizaţi perechi de traducători care să lucreze în mod constant cu acelaşi grup de

copii. Este de preferat existenţa unor traducători stabili pentru fiecare grup al copiilor,
dat fiind faptul că înţelegerea şi comunicarea care se stabilesc între copii şi traducători
este un element-cheie în asigurarea unei traduceri de calitate. Existenţa perechilor de
traducători permite acestora intervenţii alternative (şi, deci, existenţa unor perioade de
pauză între intervenţii succesive). Fiecare pereche de traducători ar trebui să lucreze cu
un număr maxim de 6-10 copii.
Planificaţi o sesiune de informare a traducătorilor în preziua debutului evenimentului.

Aceasta poate deveni cu atât mai utilă cu cât există posibilitatea să participe şi cei care
vor modera grupurile copiilor.
Traducătorii trebuie să primească înainte de începerea discuţiilor toate materialele care le

vor fi puse la dispoziţie participanţilor.
Este utilă existenţa unei echipe care poate realiza traducerea materialelor pe parcursul
consultărilor/al întâlnirii.
36
Ce trebuie avut în vedere şi ce trebuie evitat de către traducători

Manifestaţi respect pentru copii. Traduceţi cu exactitate ceea ce spun ei. De exemplu
„Mă numesc ..., sunt din ..., iar experienţa mea este ...”.
Evitaţi formulări de genul „el/ea spune ... ceea ce el/ea vrea să spună este ... Nu este
clar ceea ce el/ea doreşte să spună, dar cred că este vorba despre ...”. Niciodată nu vă
exprimaţi propria părere.
În cazul în care nu înţelegeţi ceea ce a spus un copil, încercaţi să clarificaţi acest lucru
înainte de a începe să traduceţi.
Dacă unii dintre participanţi vorbesc într-un ritm prea rapid, pentru a asigura o traducere
de calitate utilizaţi un semn convenit anterior – de exemplu semnul „T” pentru „timp” –
prin care să îi solicitaţi o pauză.
Staţi în picioare, alături de copilul care ia cuvântul – în special în sesiunile în plen – şi
traduceţi după ce acesta termină ceea ce avea de spus.
Informaţi mediatorii sau organizatorii în caz că oricare dintre copiii cu care lucraţi are
nevoie de o atenţie deosebită sau întâmpină probleme de sănătate.
Însoţitorii adulţi în calitate de traducători

Există cazuri în care rolul traducătorului este preluat de către adulţii care îi însoţesc
pe copii (acest rol se adaugă celui presupus de responsabilităţile care revin din calitatea de
adult însoţitor). Pentru detalii consultaţi capitolul referitor la „Siguranţa şi protejarea
copiilor”.
Un lucru important, care trebuie reţinut

Munca unui traducător în grupurile de copii este dificilă, dar satisfacţiile oferite de
aceasta sunt deosebite. Un traducător bun reuşeşte să stabilească un raport excelent de
comunicare cu copiii cu care lucrează. Rolul traducătorului este unul crucial, de el depinzând
în mare parte posibilitatea ca cei mici să comunice eficient, asigurându-se, în ultimă instanţă,
succesul evenimentului.
Lucrul în grupurile comunitare

O cale eficientă de creare a unui mediu favorizant încă de la începutul unei întâlniri sau a
unei consultări este abordarea bazată pe principiul grupurilor comunitare.
Grupurile mici (comunitare) dezvoltă un sentiment de încredere, siguranţă, familiaritate,

prietenie şi participare în fiecare dintre tinerii implicaţi. Spre deosebire de acestea,
sesiunile în plen sau orice alt tip de grup lărgit de discuţii poate induce reţinere în
participare, cel puţin în faza de început.
Grupurile comunitare pot fi formate pe criterii lingvistice şi/sau culturale, încă de la

începutul procesului consultativ/al întâlnirii, pentru a se putea depăşi din timp
eventualele bariere de comunicare.
Grupurile mici permit fiecărui copil să participe activ, să fie văzut şi auzit de ceilalţi încă
de la început.
37
Pe măsură ce procesul consultativ/întâlnirea evoluează, trebuie facilitată constituirea
spontană a unor grupuri diferite, pe bază de vârstă, subiecte de interes, teme de discuţie,
etc.
Grupurile comunitare pot rămâne active pe tot parcursul procesului consultativ – şi chiar
şi ulterior acestuia – devenind puncte de referinţă pentru tinerii participanţi.
Grupurile comunitare asigură o reprezentativitate a diferitelor puncte de vedere în toate

etapele procesului consultativ. De exemplu, membrii comisiei de evaluare sau ai comisiei
de colaborare cu reprezentanţii mass-media pot fi aleşi din rândul acestor grupuri
comunitare.
Prezenţa demnitarilor, a factorilor de decizie şi a reprezentanţilor mass-

media
Mass-media, reprezentanţi ai autorităţilor locale, naţionale sau internaţionale, alţi
factori de decizie sunt interesaţi de opiniile participanţilor la manifestări ale tinerilor. Acestea
din urmă reprezintă reale oportunităţi pentru ca tinerii să îşi facă auzit grasul în probleme
care îi privesc direct. Există, totuşi, anumite riscuri de care trebuie să se ţină seama şi pentru
care este nevoie de o pregătire prealabilă.
Câteva lucruri importante care trebuie avute în vedere, în funcţie de tipul de

consultare sau eveniment care este organizat:
Numirea prealabilă a unui

coordonator în relaţia cu mass-media Revenire asupra câtorva elemente
(ofiţer de presă) pentru planificarea în cheie:
detaliu a accesului reprezentanţilor Au fost stabilite încă înainte de începutul
mass-media la eveniment şi prezenţei procesului regulile de bază privind
acestora în rândul copiilor (procedura
de acreditare – dacă este cazul, spaţiile participarea adulţilor în calitate de
necesare pentru conferinţele de presă, persoane cu rol facilitator în întregul
echipamentul necesar, condiţiile ce proces? Au fost adulţii pregătiţi pentru
trebuie asigurate în vederea participării acest rol, prin sesiuni de formare?
copiilor la aceste evenimente)
Panificarea în timp, pe anumite intervale orare, a accesului reprezentanţilor autorităţilor

sau mass-media (aceştia putând fi – de exemplu – prezenţi la sesiunile de deschidere sau
închidere, la conferinţa de presă, pentru anumite interviuri). Se evită, astfel, situaţiile în
care prezenţa anumitor demnitari sau a reprezentanţilor mass-media pot afecta
continuitatea sau desfăşurarea în bune condiţii a unui program mai dens.
Planificarea şi coordonarea participării tinerilor jurnalişti, care pot prezenta evenimentul

dintr-o perspectivă proprie, originală.
Este indicată elaborarea unui ghid de colaborare cu reprezentanţii mass-media, care să fie
înmânat tinerilor participanţi înainte de începerea evenimentului. O altă sugestie ar fi
includerea unor sesiuni de informare a participanţilor asupra acestui aspect în agenda
întâlnirii.
Dacă este necesar, puteţi considera crearea unui Comitet Media la începutul
evenimentului, pentru a vă asigura că activităţile care implică prezenţa mass-media se
desfăşoară în conformitate cu interesele şi nevoile specifice ale tinerilor participanţi.
38
Acesta reprezintă şi un bun mijloc de a reuni pe tinerii purtători de cuvânt din rândul
participanţilor.
Este importantă obţinerea acordului pentru întâlnirile cu mass-media din partea tinerilor
participanţi, dar şi a părinţilor sau persoanelor care îi însoţesc. O posibilă modalitate de a
obţine acest acord este semnarea de către copii şi părinţii lor / adulţii care îi însoţesc a
unui acord înainte de debutul evenimentului.
Aveţi în vedere organizarea unui DIALOG între copii şi actorii politici sau factorii de
decizie prezenţi. Aceasta le-ar oferi copiilor posibilitatea de a-şi prezenta obiectivele,
mesajele principale şi de a se lansa într-un dialog între generaţii.
Implicarea tinerilor cu vârsta de peste 18 ani

Tinerii peste 18 ani care au
fost anterior implicaţi în procese Revenire asupra câtorva elemente
consultative sau întâlniri pe aceleaşi cheie:
teme pot oferi un sprijin de nepreţuit S-a acordat suficientă atenţie participării
pentru implicarea copiilor.
grupurilor marginalizate de copii şi tineri?
Tinerii pot participa la De exemplu, s-a avut în vedere participarea
procesele consultative într-o varietate copiilor şi a tinerilor cu dizabilităţi? S-a
de forme: ca voluntari, în calitate de asigurat accesibilizarea locaţiei? Este
mediatori, prezentatori sau ca conferinţa accesibilă copiilor, indiferent de
membri în echipele de evaluare. limba lor maternă? Au fost invitaţi
Organizaţiile şi asociaţiile de reprezentanţi ai tuturor grupurilor etnice cu
tineret deja existente reprezintă, de vizibilitate socială? Au fost invitaţi tineri
asemenea, resurse şi legături care au abandonat şcoala, copii ai străzii,
importante şi utile. copii din instituţii?
Evaluarea
Cei care sunt implicaţi în planificarea procesului consultativ trebuie să monitorizeze
fiecare dintre etapele descrise anterior.
Implicaţi participanţii în etapa de evaluare a procesului consultativ. Creaţi un Comitet

de evaluare încă de la începutul evenimentului.
Includeţi procedura de evaluare ca parte integrantă a procesului consultativ, prin

adoptarea unor modalităţi originale de desfăşurare a acesteia (spaţii special amenajate, în
care participanţii pot posta propriile opinii referitoare la eveniment, etc.).
Includeţi aşteptările copiilor între criteriile de evaluare; copiii vor fi întrebaţi referitor la
aşteptările lor faţă de procesul consultativ încă de la debutul acestuia. Aveţi în vedere, de
asemenea, ceea ce s-a obţinut în urma evenimentului, privind:
● îmbogăţirea cunoştinţelor personale (noi deprinderi, experienţe care pot fi
continuate ulterior procesului consultativ, experienţe care i-au făcut pe copii
să se simtă respectaţi şi implicaţi);
● rezultatele la nivelul grupului (schimbul de experienţă şi comunicarea la
nivel individual sau de grup, constituirea unor reţele formale sau informale);
39
● impactul (impactul avut de propunerile pe care le-au făcut, contribuţia lor la
anumite decizii ulterioare luate de către factorii de decizie, influenţarea
atitudinii generale a adulţilor).
Aveţi în vedere participarea tinerilor peste 18 ani în procesul de evaluare (a se vedea

comentariile de mai sus).
Oportunităţi oferite adulţilor care îi însoţesc pe copiii participanţi

Esenţa respectării şi promovării drepturilor copilului este reprezentată de ocrotirea
copiilor. Acest aspect este tratat într-un capitol separat al lucrării, intitulat „Asigurarea unui
mediu protectiv pentru copiii participanţi”.
Bunele practici presupun

însoţirea tuturor minorilor participanţi la Revenire asupra câtorva elemente-
procesul consultativ de către adulţi cheie
responsabili în permanenţă de siguranţa Au fost invitaţi copii şi tineri de diferite
şi bunăstarea lor.
vârste? A fost luată în calcul
Facilitarea unei participări de posibilitatea creării unor grupuri pe
calitate a copiilor înseamnă organizarea criterii de vârstă sau domenii de interes?
unui eveniment destinat în
exclusivitate copiilor, la care vor fi A fost luată în calcul planificarea
prezenţi numai copiii, mediatorii, activităţilor distractive, de timp liber?
traducătorii şi organizatorii.
Dar diferenţele culturale dintre
În acelaşi timp, este important de participanţi?
reţinut faptul că unii dintre adulţii care îi
însoţesc pe copii pot fi profesionişti, de a căror experienţă se poate beneficia atunci când
copiii participă la întâlniri.
De aceea, organizarea în paralel a unui eveniment la care participă adulţii care îi însoţesc
pe copii este o ocazie pentru ca aceştia să se cunoască reciproc, să discute despre munca
lor, despre cum pot dezvolta formele de participare a copiilor şi cum i-ar putea sprijini în
continuare, după încheierea evenimentului.
Referinţe şi trimiteri la alte capitole relevante din această lucrare

Mai multe informaţii referitoare la sprijinul pe care îl pot oferi adulţii copiilor pe care îi
însoţesc se găsesc în capitolul intitulat „Asigurarea unui mediu protectiv pentru copiii
participanţi”.
40
Planificarea unei întâlniri pregătitoare cu copiii

Implicarea copiilor şi tinerilor într-o întâlnire formală este o reflectare a
dreptului lor de a participa la decizii în probleme care îi afectează.
Pentru a asigura o participare de calitate a copiilor şi tinerilor, se
recomandă desfăşurarea unei întâlniri pregătitoare special pentru
delegaţii cu vârste sub 18 ani înainte de întâlnirea oficială. Acest lucru le
va acorda tinerilor participanţi timp pentru a se cunoaşte, pentru a
schimba informaţii, puncte de vedere şi experienţe şi a planifica
contribuţia lor la întâlnirea oficială.
Trimiteri către alte secţiuni relevante ale ghidului

Informaţiile conţinute în secţiunile anterioare ale ghidului
Primii paşi
Organizarea unei consultări/întâlniri cu copiii
sunt la fel de importante când planificăm o întâlnire pregătitoare pentru delegaţii cu vârste
sub 18 ani care vor participa la o întâlnire oficială (cum ar fi Sesiunea Specială a Naţiunilor
Unite dedicată copilului). Sugestiile care urmează au rolul de a completa aceste informaţii
oferind sugestii suplimentare pertinente în ce priveşte participarea copiilor la întâlniri
oficiale.
Nu uitaţi!
Stabiliţi din timp criterii transparente de selecţie şi clarificaţi-le pentru toţi cei implicaţi.
Fundamentaţi criteriilor de selecţie pe principiul obţinerii unei bune reprezentativităţi.
Puneţi din timp la dispoziţia copiilor toate textele oficiale sau documentele legate de
întâlnirea oficială într-un format accesibil şi folosind un limbaj adecvat.
Asiguraţi-vă că toţi copiii şi tinerii sunt bine pregătiţi înainte de sosirea lor – că înţeleg
procesul şi scopul întâlnirii de pregătire, al întâlnirii oficiale şi legătura dintre cele două
evenimente.
Stabiliţi în detaliu rolul copiilor şi al adulţilor în cadrul întâlnirii pregătitoare.
Implicaţi atât copiii cât şi adulţii în calitate de vorbitori în cadrul întâlnirii. Analizaţi cu
grijă rolul de vorbitor şi asiguraţi-vă că prezentările vor fi scurte şi concise.
Facilitarea este importantă în obţinerea unor rezultate pozitive şi joacă un rol important
în asigurarea faptului că tinerii delegaţi au aşteptări realiste privind participarea lor la
întâlnirea formală.
Dacă unul dintre scopurile întâlnirii pregătitoare este acela de a oferi oportunitatea
tinerilor delegaţi de a alege pe cel care să îi reprezinte la întâlnirea formală, asiguraţi-vă că
aţi stabilit un proces corect, bine gândit, planificat cu grijă împreună cu tinerii
participanţi.
Stabiliţi întâlniri mai scurte şi separate pentru tinerii delegaţi care vor fi prezenţi la
întâlnirea formală dar nu au putut participa la întâlnirea pregătitoare.
Selectarea participanţilor
Dacă există o limită numărului delegaţilor cu vârste sub 18 ani care pot participa la
întâlnirea pregătitoare, este importantă stabilirea unor criterii transparente de selecţie şi
asigurarea implicării tuturor. Limitarea privind numărul de participanţi poate să apară în
următoarele condiţii:
spaţiu şi resurse (umane şi financiare) limitate
41
nevoia de a menţine grupul de participanţi la o dimensiune uşor de coordonat, pentru a
realiza o întâlnire cu rezultate consistente
Criteriile de selecţie în situaţiile în care numărul de participanţi este limitat ar trebui să fie
fundamentate pe criteriul obţinerii unei bune reprezentări. De exemplu:
Copii selectaţi de cei din aceeaşi generaţie pentru a-i reprezenta
Copii care fac parte din organizaţii, asociaţii şi mişcări ale copiilor şi care, prin urmare,
reprezintă în mod legitim un grup mai mare de copii
Echilibrul regional (la nivel de state sau de regiuni)
Echilibrul pe criterii de gen
Echilibrul pe criterii de vârstă
Copii cu şi fără dizabilităţi
Numărul de copii pe ţară în funcţie mărimea populaţiei acelei ţări (valabil doar pentru
întâlnirile internaţionale)
Informarea iniţială a participanţilor

Pregătirea copiilor şi a tinerilor înainte de sosirea lor ne asigură de faptul că ei înţeleg
procesul şi scopul întâlnirii pregătitoare şi al întâlnirii oficiale.
Înainte de întâlnire asiguraţi-vă că toţi delegaţii au copii ale textelor oficiale şi

documentelor legate de întâlnirea oficială şi versiuni accesibile copiilor în limba acestora.
Rolul copiilor şi adulţilor

Copii şi tinerii ar trebui să fie implicaţi încă din stadiile iniţiale ale planificării întâlnirii
până la evenimentul însuşi şi realizarea oricărui raport al întâlnirii. Iniţiativa întâlnirii poate
veni chiar de la copiii şi tinerii înşişi.
Ei se pot implica în:
● Definirea scopurilor şi obiectivelor;
● Stabilirea structurii evenimentului;
● Planificarea contribuţiilor particulare;
● Invitarea vorbitorilor;
● Prezidarea şi realizarea prezentărilor;
● Facilitarea/Desfăşurarea întâlnirilor de lucru (workshop-urilor);
● Evaluarea;
● Raportul conferinţei.
Rolul adulţilor va fi acela de a oferi abilităţile şi cunoştinţele pe care copiii şi tinerii le-au
identificat ca fiind necesare pentru a fi sprijiniţi, incluzând, spre exemplu:
Oferirea informaţiilor necesare;
Oferirea sprijinului privind problemele şi dificultăţile cu care se confruntă pe măsură ce
acestea apar;
Sfătuirea în orice probleme care ţin de protecţia copilului sau probleme de securitate, în
special atunci când conferinţa necesită deplasarea copiilor într-o locaţie anume;
Sfătuirea pe probleme care ţin de locul de întâlnire, probleme administrative şi
organizatorice;
Ajutor acordat privind finanţarea şi managementul bugetului;
Sprijin acordat privind mediatizarea, comunicatele de presă;
Sprijin acordat privind diseminarea rezultatelor conferinţei.
42
Rolul prezentatorilor (copii sau adulţi)
Prezentatorii (fie copii, fie adulţi) trebuie invitaţi din timp, astfel încât aceştia să aibă
posibilitatea de a-şi pregăti participarea.
De asemenea, ei trebuie informaţi în prealabil asupra contextului în care are loc

întâlnirea (oferindu-li-se detalii despre scopul întâlnirii, număr de participanţi, vârsta sau
naţionalitatea acestora) şi a scopului pe care îl are prezentarea pe care urmează să o facă.
Toate prezentările trebuie să aibă un caracter interactiv, pentru a stimula interesul

auditoriului.
Rolul echipei de moderatori

Rolului descris în capitolul „Organizarea unei consultări / întâlniri cu copiii” i se adaugă
următoarele:
Asigurarea unor aşteptări realiste ale tinerilor delegaţi faţă de rezultatele întâlnirii.
Cunoaşterea caracteristicilor mediului din care provin participanţii (în special – nevoile
psiho-sociale ale tinerilor cu experienţe anterioare traumatizante) şi a rolului pe care
aceştia îl vor avea pe parcursul întâlnirilor oficiale (în calitate de membri ai organizaţiilor
neguvernamentale sau ai delegaţiilor oficiale).
Rezultatele întâlnirilor pregătitoare

Este important ca reprezentanţii care vor participa la întâlnirile oficiale să cunoască
oportunităţile pe care acestea le vor oferi din punct de vedere al participării copiilor. De
aceea, întâlnirile pregătitoare reprezintă ocazia alegerii celor care pot reprezenta cel mai bine
interesele copiilor la evenimentele oficiale. Acest proces reprezintă, totuşi, numai unul dintre
scopurile întâlnirilor pregătitoare (şi nu trebuie considerat un punct central).
Un proces eficient ar trebui stabilit împreună cu tinerii participanţi pentru alegerea

prezentatorilor / vorbitorilor în timpul întâlnirii oficiale.
Tinerii delegaţi trebuie ajutaţi pentru a-şi pregăti prezentările / intervenţiile pe care le
vor avea în cursul întâlnirii oficiale. Acest proces de pregătire trebuie făcut într-o manieră
obiectivă şi non-partizană, minimizând cât de mult posibil presiunea existentă asupra
tinerilor delegaţi. Scopul lui este acela de a-i ajuta pe tineri să îşi pregătească propriile
intervenţii, iar nu de a le elabora în locul lor.
Se poate crea un Comitet de Planificare, pentru a se asigura faptul că toate opiniile şi

punctele de vedere au fost luate în considerare şi incluse în comunicatul final / prezentarea
finală.
Oportunităţi pentru copiii care nu participă la evenimentul pregătitor

Luaţi în considerare organizarea unor sesiuni speciale, de durată scurtă, pentru
informarea tinerilor care urmează să participe la întâlnirea oficială, dar care nu au putut
participa la evenimentul pregătitor.
Deşi de durată redusă, aceste sesiuni de informare trebuie să se ridice la anumite

standarde de calitate. De aceea, asiguraţi-vă de transmiterea tuturor informaţiilor importante
43
către toţi participanţii, de existenţa serviciilor de traducere (atunci când acestea sunt
necesare).
Asiguraţi-vă, de asemenea, de faptul că TOŢI tinerii delegaţi primesc aceleaşi obiecte

care le-au fost înmânate participanţilor la întâlnirea pregătitoare (tricouri, genţi sau mape,
etc.).
Încercaţi să realizaţi o întâlnire în afara programului oficial, în care cele două grupuri
să se cunoască reciproc.
Activităţi pentru tinerii cu vârsta peste 18 ani

Tinerii peste 18 ani care au fost anterior implicaţi în întâlniri sau consultări pe
aceleaşi teme sau în întâlniri cu participarea adulţilor reprezintă o resursă inestimabilă pentru
succesul activităţilor de pregătire a evenimentelor la care vor participa copii. Tinerii peste 18
ani sunt cei care pot realiza legătura dintre copii şi adulţi şi care pot sprijini pregătirea celor
mici pentru participarea lor la evenimentul oficial.
Trimiteri la alte capitole relevante din acest ghid

Vor face copiii parte din delegaţie sau dintre reprezentanţi?
A se vedea capitolul „Prezenţa copiilor în delegaţie”
Vor fi copiii implicaţi în evenimente sau prezentări conexe în cadrul unei întâlniri oficiale?
A se vedea capitolul „Rolul adulţilor în crearea unui mediu favorabil participării
copiilor”
Doriţi să aflaţi mai multe despre rolul adulţilor care îi însoţesc pe copii?
A se vedea capitolul „Asigurarea unui mediu protectiv pentru copiii participanţi”
44
Prezenţa copiilor în delegaţie

Prezenţa copiilor şi participarea activă a acestora în întâlniri oficiale sau
la nivel înalt pe probleme care îi privesc în mod direct s-a dovedit a fi o
experienţă pozitivă pentru toţi cei implicaţi. În ultimul deceniu s-a
înregistrat o intensificare a participării copiilor în conferinţe, aceştia
făcând chiar parte din structurile centrale ale acestor evenimente.
Consecinţa a fost un impact mai puternic al participării lor, comparativ
cu implicarea lor în evenimente paralele, conexe.
Una dintre cele mai eficiente căi de asigurare a participării formale a copiilor în
întâlniri pe teme care îi privesc direct (în special la nivel regional sau internaţional) este
includerea lor în delegaţiile guvernamentale sau neguvernamentale. Participarea copiilor în
delegaţii este esenţială şi datorită următoarelor considerente:
Copiii sunt cei care îşi cunosc cel mai bine propria situaţie, ceea ce ar trebui făcut,
oferind adesea şi idei concrete pentru posibile soluţii.
Copiii au dreptul de a-şi exprima liber punctele de vedere şi a influenţa schimbările care
se produc în lumea în care trăiesc.
Includerea copiilor conduce la o mai bună înţelegere a problemelor din partea

autorităţilor centrale şi a ONG-urilor, permiţând dezvoltarea unor iniţiative care sunt
atât potrivite, cât şi relevante.
Includerea copiilor va demonstra, într-un mod concret şi practic, faptul că opiniile şi

punctele lor de vedere sunt luate în considerare, inclusiv de către reprezentanţii
organismelor guvernamentale sau ai ONG-urilor.
Includerea tinerilor în rândul delegaţiilor naţionale contribuie, de asemenea, la o mai

bună cunoaştere şi creştere a interesului celorlalţi copii şi tineri faţă de temele abordate.
Aceasta se poate realiza printr-un proces deschis de alegere a delegaţilor, ca şi prin contactul
acestora cu ceilalţi copii şi tineri, în cadrul întâlnirilor publice, al atelierelor, prin comunicare
scrisă sau prin mijloace electronice, dezbateri organizate de mass-media.
Nu uitaţi!
Acordaţi timp şi atenţie suficientă următoarelor:
Căutării şi alegerii tinerilor delegaţi
Pregătirii şi informării acestora
Căutarea tinerilor delegaţi

Există un număr mare de organizaţii care lucrează nemijlocit cu copiii sau care se află
în contact permanent cu ei: ONG-uri (pe problematica copilului sau drepturile copilului),
organizaţii ale copiilor sau tinerilor, organizaţii comunitare, organizaţii publice sau
profesionale, departamente ale autorităţilor centrale sau locale. Existenţa unor astfel de
organizaţii poate înlesni procesul de alegere a tinerilor reprezentanţi în procesele
consultative.
45
Utilizând reţelele deja existente este posibilă abordarea unei tipologii largi de grupuri
de copii implicaţi în activităţi de advocacy sau acţiuni concrete pe teme care îi privesc în mod
direct – de exemplu, copiii din consiliile şcolare sau consilii ale tinerilor, copii implicaţi în
mişcarea ecologistă, copii care muncesc, copii cu dizabilităţi, copii aparţinând diferitelor
grupuri etnice, copii refugiaţi, copii afectaţi de conflicte armate, copii afectaţi de HIV/SIDA,
copii instituţionalizaţi sau copii în conflict cu legea.
În plus, dacă intenţionaţi iniţierea unui proces naţional pentru alegerea tinerilor
reprezentanţi din cadrul delegaţiei naţionale (oficiale), există şi multe alte căi prin care puteţi
ajunge să vă adresaţi unui număr mare de copii aflaţi în situaţii dintre cele mai diferite.
Şcolile, Internet-ul, ONG-urile, mass-media, consiliile locale reprezintă o parte dintre aceste
canale de comunicare pe care le puteţi utiliza.
O idee care poate fi dezvoltată în continuare ar fi organizarea unui concurs în care să

cereţi copiilor şi tinerilor următoarele:
Să scrie despre propria lor viaţă sau anumite alte teme, în forma unui poem, jurnal sau
scrisoare.
Să scrie o povestire sau un eseu despre propriile lor experienţe legate de subiectele avute
în vedere.
Să îşi exprime prin mijloace artistice punctul de vedere asupra temei puse în discuţie -
prin creaţii video, desene, etc.
Pentru promovarea unui astfel de eveniment este necesară o campanie de informare la

nivel naţional, care să se adreseze unui număr cât mai mare de organizaţii ale copiilor şi
tinerilor, şcolilor şi organizaţiilor care promovează drepturile copilului. Puteţi avea în vedere
şi promovarea acestui eveniment prin presa scrisă, radio sau televiziune, prin elaborarea unei
scrisori electronice. Este bine ca activitatea de promovare să se facă în format scris, într-un
limbaj cât mai accesibil copiilor. Aceasta poate contribui şi la conştientizarea publicului larg
cu privire la activitatea delegaţiei în vederea participării la eveniment, dar şi cu privire la
activităţile ulterioare evenimentului.
Alegerea delegaţilor
Trebuie avută în vedere prezenţa mai multor copii în delegaţie, astfel încât ei să îşi
poată împărtăşi reciproc din experienţa avută, să îşi poată oferi ajutor reciproc pe durata
evenimentului sau pe parcursul activităţilor ulterioare acestuia. Prezenţa mai multor copii în
delegaţie permite şi o mai bună reprezentare a copiilor şi tinerilor, pe criterii cum ar fi:
● vârsta (prin cuprinderea atât a copiilor mai mici, cu vârsta de 10-14 ani, cât şi a
celor de 15-17 ani)
● gen, căutând ca atât fetele, cât şi băieţii să fie reprezentaţi
● mediul de reşedinţă urban/rural
● copii cu şi fără dizabilităţi
● elevi / copii care au abandonat şcoala
● copii aparţinând populaţiei majoritare / minorităţilor etnice
● mediul socio-economic de provenienţă
● religia
46
Pregătirea şi informarea tinerilor delegaţi
Odată încheiat procesul de selecţie a tinerilor reprezentanţi la evenimentul
consultativ, acestora trebuie să li se ofere toate condiţiile de pregătire, astfel încât participarea
lor să fie de calitate, iar avantajele acestei participări să fie maxime. Acest lucru poate fi
realizat printr-un program bine structurat de prezentare a specificului şi naturii conferinţei, a
tematicii abordate (prin oferirea de informaţii şi documente tipărite, într-un format uşor
accesibil copiilor) şi a modului de lucru şi de prezentare a propriei delegaţii. Este, de
asemenea, important ca tinerii delegaţi să se întâlnească cu ceilalţi membri cât mai devreme
posibil şi ca toţi să participe la sesiunile de planificare şi informare.
Tinerii delegaţi vor beneficia, de asemenea, de oportunitatea de a întâlni o serie de

organizaţii şi grupuri ale copiilor din ţară pentru a-şi dezvolta opiniile şi punctele de vedere, a
obţine sprijin în stabilirea priorităţilor privind problemele mai importante pe care doresc să
le ridice în cadrul conferinţei şi pentru a-şi exersa abilitatea de vorbitor în numele unor
categorii extinse de copii. Acest lucru poate fi făcut prin organizarea de întâlniri de lucru,
realizarea de vizite sau familiarizarea cu proiecte şi programe desfăşurate pentru sau de către
copiii care au legătură cu problemele în discuţie.
Ar trebui ca tinerii delegaţi să aibă posibilitatea de a sosi mai devreme la conferinţă

dacă se organizează o întâlnire pregătitoare pentru aceştia. Acest lucru le va oferi
posibilitatea de a se întâlni cu alţi copii, de a împărtăşi idei şi experienţe, de a dobândi o mai
adâncă înţelegere a naturii conferinţei şi a problemelor puse în discuţie, dar şi de a planifica
participarea lor la acest eveniment.
Explicarea contextului
Tinerii delegaţi care participă la conferinţe se află adesea într-o poziţie specială. În
anumite privinţe ei pot fi privilegiaţi, anumite activităţi fiind organizate în mod special pentru
ei. În acelaşi timp, le poate fi destul de dificil să influenţeze în mod real ce se întâmplă în
jurul lor. Lor le revine din partea delegaţiilor sarcina de a face cunoscute publicului larg
organizaţiile pe care le reprezintă. În special în cazul conferinţelor pentru adulţi la care copiii
sunt invitaţi (cum ar fi Sesiunea Specială a Naţiunilor Unite dedicată copilului) este posibil să
li se permită participarea la procedurile oficiale doar în anumite condiţii foarte clare. La astfel
de evenimente, copiii care nu aparţin delegaţiilor guvernamentale, pot considera dificilă chiar
şi simpla observare a procedurilor oficiale, cu atât mai dificilă fiind o posibilă participare
activă a lor la desfăşurarea acestora.
Este, prin urmare, foarte important ca tinerii delegaţi şi cei care îi sprijină să înţeleagă
scopul conferinţei, contextul în care ei vor participa şi la ce se pot aştepta în privinţa
rezultatelor. Este esenţial ca tinerii delegaţi să nu vină la întâlniri cu aşteptări nerealiste care
nu pot fi satisfăcute. Ar trebui să li se ofere toate informaţiile necesare pentru a-i face, pe cât
este posibil, conştienţi de contextul în care se vor manifesta. Acest lucru ar trebui să includă
informaţii privind posibilele limite ale participării lor, astfel încât ei să se simtă încrezători cu
privire la participarea lor la un astfel de eveniment, conştienţi de posibilele oportunităţi dar şi
de limitări.
În ciuda oricăror constrângeri posibile privind participarea copiilor la întâlniri oficiale sau
la nivel înalt, este important să fie încurajaţi şi sprijiniţi pe cât posibil, pentru a fi siguri că:
Vocile copiilor sunt ascultate cu imensa lor diversitate privind experienţa, cultura şi
opiniile.
47
Este reprezentată situaţia copiilor care se confruntă cu problemele majore (sărăcie,
discriminare, război, abuz, exploatare, boli).
Guvernele, organismele Naţiunilor Unite şi societatea civilă sunt provocate în direcţia

unei îmbunătăţiri radicale a modalităţilor de implicare reală a copiilor, atât la nivel
naţional cât şi la nivel internaţional.
Ei pot beneficia de oportunităţi reale de a se exprima şi de a demonstra capacitatea

copiilor de a argumenta în favoarea susţinerii propriilor interese.
Trimiteri către alte secţiuni importante ale ghidului

Doriţi să primiţi sfaturi cu privire la cum puteţi maximiza beneficiile şansei avute atât de copii, cât şi de
adulţilor, de a lucra împreună ca parteneri egali în timpul întâlnirilor?
A se vedea capitolul „Rolul adulţilor în crearea unui mediu favorabil participării
copiilor”
48
Rolul adulţilor în crearea unui mediu favorabil participării

copiilor
Este important pentru copiii care participă la întâlniri să se simtă în
siguranţă, în grija adulţilor care îi însoţesc.
Rolul adulţilor în oferirea unui sprijin adecvat este un subiect abordat şi în capitolului
„Siguranţa şi protecţia copiilor”.
Experienţele şi punctele de vedere ale copiilor şi tinerilor care participă la întâlniri

reprezintă resurse unice şi valoroase care oferă puncte de plecare semnificative pentru
discuţii.
Lista de mai jos oferă sfaturi privind modalităţile în care putem maximiza beneficiile
şi oportunităţile, obţinute, atât de adulţi cât şi de copii şi tineri, în lucrul împreună ca
parteneri egali pe parcursul unor astfel de întâlniri. Ea conţine sugestii referitoare la crearea
unui mediu favorabil în care copii şi tinerii să poată participa pe deplin şi activ la toate
aspectele întâlnirii asigurându-ne că ei sunt sprijiniţi în mod adecvat, făcuţi să se simtă
bineveniţi şi trataţi cu respect de participanţii adulţi.
Ca participant la întâlnire, puteţi juca un rol în sprijinirea creării unui mediu adecvat
pentru copii şi tineri, atât pe parcursul întâlnirii informale cât si a celei oficiale, astfel:
În general
Asiguraţi-vă de faptul că delegaţii copii şi tineri sunt ascultaţi cu acelaşi respect arătat
delegaţilor adulţi. Copiii şi tinerii sunt experţi în multe dintre subiectele puse în discuţie
şi au acelaşi statut ca şi delegaţii adulţi.
Nu vă fie teamă să cereţi copiilor şi tinerilor să vorbească despre ce simt atunci când nu
par să participe în mod activ la discuţii. Solicitaţi-le acest lucru într-un mod politicos
astfel încât să-i încurajaţi să răspundă. Încercaţi să-i implicaţi pe cei care nu au vorbit
încă. În acelaşi timp, păstraţi în minte ideea că uneori copii şi tinerii pot dori pur şi
simplu să asculte ce se întâmplă.
Asiguraţi-vă că li se permite copiilor şi tinerilor să-şi împărtăşească experienţele dar că nu

se aşteaptă de la ei soluţii pentru fiecare problemă. Încercarea de rezolvare a unei
probleme reprezintă un efort comun.
Amintiţi-vă că nu ne aşteptăm din partea copiilor şi tinerilor să vorbească în numele

tuturor copiilor şi tinerilor pe care îi reprezintă. Uneori ei pot vorbi din experienţa
personală, alteori se pot referi la experienţele copiilor şi tinerilor din ţara lor, în general.
Asiguraţi includerea copiilor şi tinerilor în toate etapele discuţiilor. Nu limitaţi

participarea lor la declaraţii scurte la începutul discuţiilor.
Evitaţi folosirea unui limbaj colocvial, a acronimelor cu care copiii nu sunt familiarizaţi,
pentru a permite copiilor şi tinerilor să se implice pe deplin în discuţii. Dar nici nu
simplificaţi exagerat în încercarea de a vă face înţeleşi de delegaţii tineri.
49
Adresaţi-vă şi răspundeţi direct copiilor şi nu adulţilor care îi însoţesc. Unii copii şi tineri
sunt însoţiţi de adulţi sau translatori care se află acolo pentru a sprijini implicarea lor.
Asiguraţi accesul copiilor şi tinerilor la o traducere adecvată şi a timpului necesar pentru

traducerea prezentărilor şi discuţiilor realizate pentru copii şi tineri. Traduceţi ori de câte
ori aveţi această posibilitate şi ori de câte ori este necesar.
Amintiţi-vă că pentru mulţi dintre delegaţii copii şi tineri poate fi prima experienţă a
participării la o conferinţă oficială sau la nivel înalt. Chiar dacă aceştia participă la scurte
discuţii de informare asupra naturii unor astfel de evenimente, amintiţi-vă că ei vor
înţelege cu adevărat acest proces doar prin implicarea deplină în desfăşurarea lui.
Amintiţi-vă că aceşti copii şi tineri îşi vor susţine o serie de puncte de vedere asupra
problemelor puse în discuţie, tot aşa cum vor proceda şi delegaţii adulţi.
Asiguraţi-vă că nu vor exista presiuni pentru copii şi tineri de a vorbi despre experienţele
personale atunci când nu se simt confortabil să facă acest lucru.
Ca membru al unei delegaţii a unei organizaţii neguvernamentale sau

oficiale care include tineri sub 18 ani
Asiguraţi-vă că au fost pregătite modalităţi de sprijin în cadrul delegaţiei dumneavoastră
pentru delegaţii copii şi tineri – un însoţitor adult / un supraveghetor care este
responsabil de asigurarea securităţii şi a bunăstării pe tot parcursul întâlnirii.
Asiguraţi-vă de existenţa unui tratament egal pentru delegaţii copii şi tineri între membrii
delegaţiei dumneavoastră şi de oferirea pentru aceştia a posibilităţii de a participa activ la
toate activităţile delegaţiei – întâlniri scurte/de strategie; ca reprezentanţi în cadrul unor
grupuri regionale sau tematice; în întâlniri cu delegaţia guvernamentală şi aşa mai departe.
Asiguraţi-vă că există, în cadrul delegaţiei dumneavoastră, un spaţiu acordat delegaţilor

copii şi tineri pentru a le permite acestora să-şi exprime punctele de vedere şi opiniile şi
asiguraţi-vă că va fi acordată o importanţă egală comentariilor acestora. Includeţi-i în
toate discuţiile delegaţiei.
Asiguraţi-vă că aţi adus la cunoştinţa delegaţilor copii şi tineri poziţiile şi punctele de

vedere ale delegaţiei dumneavoastră asupra diferitelor probleme particulare aflate în
discuţie. Trebuie să decideţi dacă delegaţii tineri şi copii sunt obligaţi să sprijine aceste
poziţii sau dacă ei pot prezenta alte posibile puncte de vedere diferite, în numele copiilor
şi tinerilor din ţara dumneavoastră.
Asiguraţi-vă că aţi transmis tinerilor delegaţi care sunt variantele disponibile pentru ei de
a participa la procedurile formale şi informale ale întâlnirii (întâlniri ale ONG-urilor,
întâlnirea oficială, workshop-uri şi alte evenimente, activităţi proiectate special pentru
tinerii delegaţi) şi diferitele modalităţi în care ei pot contribui la desfăşurarea acestor
activităţi (lobby, activităţi de mediatizare). Este importantă informarea tinerilor
delegaţi cu privire la toate opţiunile de a participa disponibile şi sprijinirea lor pe
parcursul întâlnirii pentru a-şi îndeplini obiectivele.
Dacă membrii cu vârste sub 18 ani ai delegaţiei dumneavoastră nu vor putea participa la
întâlnirile pregătitoare, găsiţi o modalitate de a le face cunoştinţă cu ceilalţi copii şi tineri
50
care vor participa la întâlnirea oficială – în special cu cei care au reuşit să participe la
întâlnirea pregătitoare.
Asiguraţi-vă că delegaţii copii şi tineri au copii ale documentelor importante care vor fi
puse în discuţie în cadrul întâlnirii într-un limbaj accesibil acestora. Asiguraţi-vă că ei au
copii ale versiunilor pentru copii ale documentelor oficiale, în situaţia în care acestea
există.
Acordaţi un timp explicării oricărui jargon sau a frazelor complexe folosite în documente
sau în discuţii.
Asiguraţi-vă că delegaţii copii şi tineri sunt pregătiţi pentru contactul cu mass-media.

Planificarea cu grijă a relaţiilor cu mass-media este importantă pentru a evita o atenţie
nedorită, dăunătoare şi invazivă a acesteia. Copiii şi tinerii ar trebui sprijiniţi în a-şi
expune mesajele aşa cum doresc. Ei nu trebuie să fie obligaţi niciodată să discute despre
experienţele personale cu reprezentanţii mass-media împotriva voinţei lor. Informarea
acestora cu privire la orice riscuri potenţiale asociate cu realizarea de prezentări şi
exprimarea punctelor de vedere este, de asemenea, importantă.
In calitatea de mediator al unui eveniment colateral - crearea unui spaţiu

adecvat copiilor
Multe întâlniri la nivel înalt organizează evenimente colaterale (întruniri, workshop-
uri) care adesea se desfăşoară în paralel cu întâlnirea formală. Participarea copiilor la toate
aspectele întâlnirii şi procesele de luare a deciziilor, atât la nivel formal cât şi informal, este
importantă. Iată câteva idei care vă vor ajuta să vă asiguraţi că evenimentele colaterale sunt
accesibile copiilor.
Crearea unui mediu adecvat

Nu respingeţi punctele de vedere ale copiilor. Dacă nu sunteţi de acord, combateţi
opiniile şi nu persoana. Asiguraţi-vă de tratarea cu un respect egal a opiniilor copiilor
Asiguraţi discutarea în întregime a punctelor de vedere propuse de copii, tot aşa cum
sunt discutate în grup ideile ridicate de persoanele adulte.
Copii au dreptul de a fi trataţi la fel ca ceilalţi participanţi. Nu-i intimidaţi pe copii,
scoţându-i în evidenţă. De exemplu, dacă observaţi că doresc să facă un comentariu nu
spuneţi lucruri precum „acum să-l ascultăm pe tânărul nostru prieten” şi nu le cereţi să se
ridice în picioare pentru a vorbi etc.
Ca moderator al unui eveniment colateral, asiguraţi-vă că aţi pus pe hârtie câteva reguli
pentru cei care vor participa. Asiguraţi-vă că toţi participanţii cunosc regulile înainte de a
începe şi că aceste reguli sunt uşor de înţeles pentru toată lumea.
Asiguraţi-vă că toată lumea a avut şansa de a vorbi: nu lăsaţi unul sau doi participanţi să
domine discuţiile, indiferent dacă sunt copii sau adulţi.
Priviţi în jur pentru a observa dacă există copii care doresc să vorbească; este posibil ca ei
să nu îndrăznească să ridice mâna.
Limbajul
Asiguraţi-vă că este folosit un limbaj clar şi uşor de înţeles pentru toată lumea. Evitaţi
folosirea jargonului şi a limbajului tehnic.
Mulţi copii provin din ţări în care nu se vorbeşte limba engleză. Asiguraţi-vă că există
îndeajuns de mult timp pentru traduceri.
51
Accesul la informaţii
Informaţii: Asiguraţi-vă că participanţii copii la evenimentele colaterale au acces la
informaţii privind problemele care sunt puse în discuţie, stabiliţi anumite momente
dedicate oferirii posibilităţii de a răspunde la orice întrebare pe care ar putea să o aibă
referitor la aceste probleme.
Rezervaţi timp în cadrul discuţiilor pentru a oferi posibilitatea de a pune întrebări dacă
nu au înţeles anumite aspecte.
Reprezentarea
Copii care participă la întâlniri au propriile puncte de vedere şi opinii şi uneori reprezintă
un număr de copii din organizaţia sau din ţara lor. Este important să-i sprijinim pe copii
să înţeleagă faptul că ei sunt responsabili pentru opiniile lor aşa cum este orice persoană
care participă la întâlnire. Prin urmare, copii nu pot avea pretenţia de a vorbi în numele
tuturor copiilor din întreaga lume.
Încercaţi să vă asiguraţi că nu există constrângeri sau intimidări ale adulţilor la adresa
copiilor atunci când este vorba de exprimarea propriilor puncte de vedere sau de vot.
Momentul intervenţiei copiilor în discuţii

Este posibil să doriţi ca la evenimentul colateral. să vorbească şi copiii. Astfel, pentru a
nu implica copiii într-un mod exclusiv simbolic, ei ar trebui să fie invitaţi pentru a avea o
intervenţie numai atunci când se simt confortabil în această situaţie şi au o experienţă
evidentă sau directă în problema pusă în discuţie sau pot fi pregătiţi în mod adecvat
pentru a vorbi despre problema respectivă (de exemplu prin întâlnirea cu copiii afectaţi
de acea problemă înainte de plecarea lor la întâlnire). Este posibil să doriţi crearea unui
grup de adulţi şi copii pentru a dezvolta o strategie de identificare a potenţialilor
vorbitori.
Amintiţi-vă că nu este rezonabil să invitaţi copiii pentru a avea o intervenţie de durată în
ultimul minut. Asiguraţi-vă că aceştia au timpul necesar pentru a se pregăti cu calm şi cu
sprijinul adulţilor care îi pot ajuta într-un mod obiectiv şi non-partizan şi cu un minimum
de presiune.
Exceptând situaţia în care doriţi ca tinerii să vorbească în întregime din propria lor
experienţă, trebuie să vă asiguraţi şi să conveniţi în prealabil asupra conţinutului
intervenţiei lor
Luarea deciziilor
Asiguraţi tinerilor posibilitatea de a participa în procesul de luare a deciziilor, prin
includerea lor în echipa de coordonare sau dreptul de a-şi exprima opinia prin vot în
chestiuni de interes general.
Sugestii
Dacă evenimentul colateral se desfăşoară pe parcursul întâlnirii oficiale, puteţi rezerva
timp (la începutul sau sfârşitul fiecărei zile), astfel încât copiii să poată pune în discuţie
orice problemă legată de propria lor participare sau aspecte asupra cărora au neclarităţi.
O altă idee este numirea unor persoane care să creeze şi să menţină dintre copiii
participanţi la evenimentele colaterale şi cei implicaţi în evenimentul oficial. Aceste
persoane trebuie să aibă experienţă în lucrul cu copii, să fie deschise şi prietenoase faţă
de copii, încurajând în rândul acestora exprimarea în mod deschis şi liber a propriilor
puncte de vedere.
52
Asigurarea unui mediu protectiv pentru copiii participanţi

Grija pentru siguranţa şi bunăstarea copiilor este în centrul Convenţiei
Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
Un element cheie în apărarea bunăstării tuturor copiilor este promovarea

drepturilor pe care aceştia le au. Conform Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la
Drepturile Copilului, copiilor le sunt garantate următoarele drepturi:
Dreptul la sănătate, siguranţă, bunăstare şi considerarea cu prioritate a interesului
superior al copilului.
Dreptul de a le fi promovată şi apărată bunăstarea şi dezvoltarea, astfel încât să îşi atingă

întregul potenţial de dezvoltare.
Dreptul de a fi respectaţi şi înţeleşi în contextul cultural, religios sau etnic de apartenenţă,

ca şi dreptul de a le fi identificate necesităţile specifice, necesităţi care să fie satisfăcute în
context familial sau socio-cultural, mai larg.
Dreptul de a le fi ascultat punctul de vedere şi de a fi încurajaţi să participe în luarea

deciziilor care îl pot afecta în mod direct.
Pentru a asigura respectarea tuturor acestor drepturi, persoanele adulte care îi însoţesc pe
copii sau cei care facilitează activităţile în care aceştia sunt implicaţi trebuie să aibă în vedere
următoarele aspecte:
Să îi trateze în permanenţă pe copii cu respect, considerându-i pe aceştia ca persoane cu
idei şi puncte de vedere proprii.
Să manifeste o abordare pozitivă, considerându-i pe copii ca persoane cu nevoi specifice
şi care îşi pot aduce o contribuţie semnificativă şi originală în acţiunile în care sunt
implicaţi.
Să lucreze cu aceştia în spiritul cooperării şi al parteneriatului, pe baza respectului şi
încrederii reciproce.
Să valorizeze şi să ia în considerare punctele lor de vedere.
Să coopereze cu copiii într-o manieră care să le dezvolte acestora din urmă propriile
capacităţi şi abilităţi, potenţialul de care ei dispun.
Să manifeste înţelegere faţă de condiţiile şi mediul din care aceşti copii provin.
Nu uitaţi!
Informaţi-i pe adulţii care îi însoţesc pe copii asupra rolului şi a responsabilităţilor lor
atât înainte de plecarea către locaţia întâlnirii, cât şi imediat după sosirea lor la locul unde
va avea loc evenimentul. Eventual puteţi stabili un cod de conduită a acestora.
Copiii şi tinerii trebuie informaţi asupra chestiunilor legate de protejarea copiilor atât
înainte de plecarea lor către, cât şi imediat după sosirea lor la locul unde va avea loc
întâlnirea consultativă.
Numiţi coordonatori responsabili cu problema siguranţei şi a protecţiei copiilor, a
asigurării nevoilor lor speciale pe durata desfăşurării procesului consultativ / a întâlnirii şi
a cazării lor.
Creaţi o bază de date cu informaţi despre tinerii participanţi.
53
Pregătiţi un „card de urgenţă” pentru fiecare participant, pe care să fie trecute detalii de
contact utile în cazul unor situaţii speciale (adresă, număr de telefon).
Asigurarea asistenţei medicale

Înainte de plecare, adulţii care îi însoţesc pe copii trebuie să obţină acordul scris din
partea reprezentanţilor legali ai fiecărui copil, acord care le conferă dreptul de a acţiona în
numele lor în caz de urgenţă medicală. Este important să se asigure asistenţa medicală pentru
toţi copiii, ceea ce implică:
● existenţa asigurărilor medicale pentru toţi copiii
● existenţa unui cadru medical în incinta locaţiei sau care să se poată deplasa
rapid către aceasta, în caz de nevoie
● existenţa unui spaţiu de odihnă, în cazul în care tinerii participanţi au nevoie de
odihnă sau întâmpină probleme de sănătate
● existenţa unei truse medicale de prim ajutor
● obţinerea informaţiilor referitoare la eventualele nevoi de ordin medical ale
tinerilor participanţi şi desemnarea unei persoane responsabile pentru culegerea
şi gestionarea acestor informaţii.
Îndatoriri legale
În plus faţă de principiile generale privind bunele practici în lucrul cu copiii, adulţii
care îi însoţesc pe aceştia trebuie să cunoască faptul că au responsabilitatea şi datoria legală
de a garanta siguranţa copiilor cu care se deplasează pentru activităţile consultative.
Copiii se pot găsi uneori în situaţii cu risc de abuz, fiind de datoria adulţilor care îi însoţesc să
identifice potenţialele situaţii de risc şi să promoveze bunele practici pentru înlăturarea
acestora.
Sugestii pentru codul de conduită

Este important ca adulţii care îi însoţesc pe copii să ţină seama de următoarele
aspecte:
● Să recunoască situaţiile care pot prezenta anumite riscuri şi să fie pregătiţi să ia
măsurile care se impun în respectivele cazuri.
● Să se asigure de existenţa unei atitudini deschise, care să permită rezolvarea
oricărei probleme care ar putea să apară.
● Să asigure o atitudine responsabilă din partea membrilor echipei, astfel încât
orice abatere sau comportament abuziv să nu treacă neobservat şi sancţionat
corespunzător.
În general, sunt considerate ca nepotrivite următoarele manifestări:

● Petrecerea unei părţi mari din timp împreună cu copiii, departe de ceilalţi
participanţi
● Retragerea în locuri în care adulţii însoţitori rămân singuri cu copiii.
Un adult însoţitor nu trebuie niciodată:

● Să îi lovească sau să îi agreseze în vreun fel pe copii
● Să se implice în relaţii sexuale cu copiii
● Să dezvolte relaţii cu copiii care ar putea fi considerate abuzive sau cu
caracter exploatator
54
● Să acţioneze într-o manieră abuzivă sau care l-ar pune pe copil într-o situaţie
de risc de abuz.
Adulţii care îi însoţesc pe copii şi moderatorii trebuie să evite acţiunile sau

comportamentele care pot fi considerate ca rele practici sau practici abuzive; astfel, în nici
un caz ei nu trebuie:
● Să utilizeze un limbaj, să facă anumite sugestii sau să ofere anumite sfaturi
care sunt nepotrivite, ofensatoare sau abuzive
● Să manifeste un comportament nepotrivit sau stimulativ sexual
● Să reţină pe parcursul nopţii în camera sa unul sau mai mulţi dintre copiii cu
care lucrează
● Să aducă servicii personale copiilor, mai ales dacă aceştia le pot face singuri
● Să treacă cu vederea comportamente riscante, abuzive sau care contravin
legilor din partea copiilor sau să participe la astfel de manifestări.
● Să acţioneze într-o manieră jignitoare, abuzatoare, denigratoare faţă de copii,
să contribuie la orice formă de abuz emoţional asupra copiilor.
● Să aibă un comportament discriminatoriu, favorizând anumiţi copii în
detrimentul altora.
Cazarea copiilor şi a adulţilor care îi însoţesc

Politica de protecţie a copilului promovată de organizaţia Salvaţi Copiii prevede că
„membrii personalului sau alte persoane nu pot niciodată dormi în aceeaşi cameră sau în
acelaşi pat cu oricare dintre copiii cu care lucrează.”.
Următoarele consideraţii trebuie avute în vedere atunci când se planifică evenimente

care presupun asigurarea facilităţilor de cazare pentru copii şi adulţi:
● Ţineţi seama de preferinţele celor mici în ceea ce priveşte modul de împărţire
a camerelor.
● Căutaţi să plasaţi în aceeaşi cameră copii care vorbesc aceeaşi limbă; la
sfârşitul zilelor mai grele relaxarea este facilitată de posibilitatea de a
comunica în limba maternă.
● Fetele şi băieţii trebuie cazaţi în camere separate.
● Se recomandă plasarea copiilor de vârste apropiate în aceeaşi cameră.
● Ţineţi seama de posibilele situaţii conflictuale care pot să apară şi încercaţi
minimizarea posibilităţii de producere a acestora, prin modul de amenajare a
spaţiului.
Alte elemente de bune practici privind protecţia copilului

Copiii şi tinerii trebuie informaţi asupra unor elemente de politică privind protecţia
copilului.
În plus faţă de adulţii care îi însoţesc pe copii, organizatorii trebuie să numească

persoane responsabile de siguranţa şi securitatea tinerilor participanţi pe parcursul
întâlnirilor şi de-a lungul întregii perioade petrecute în spaţiile destinate cazării.
Aceşti coordonatori trebuie să se asigure că tinerii participanţi cunosc numele persoanei

(persoanelor) cărora li se pot adresa pentru orice problemă întâmpinată.
Copiii trebuie să cunoască faptul că se pot adresa, în fiecare caz, cu întrebări, unui
reprezentant ONG sau unui reprezentant din partea organizatorilor, în caz că persoana
adultă care îi însoţeşte lipseşte sau nu poate oferi un răspuns satisfăcător.
55
Trebuie proiectată o baza de date centralizată, cu detalii referitoare la tinerii delegaţi

(detaliile de contact pe durata întâlnirii, detaliile de contact ale adulţilor care îi însoţesc pe
minori, numele şi detaliile de contact ale părinţilor / reprezentanţilor legali ai copiilor).
Formularele de înscriere completate de participanţi trebuie structurate astfel încât să
conţină toate informaţiile necesare asigurării protecţiei tinerilor participanţi.
Un „card de urgenţă” trebuie înmânat fiecărui participant, astfel încât acesta să poată
folosi anumite detalii de contact utile în cazul unor situaţii speciale (adresă, număr de
telefon).
Rolul adulţilor care îi însoţesc pe copii

DE CE este necesară supravegherea tinerilor delegaţi de către adulţi?
Este esenţial ca micii participanţi la întâlniri să se simtă în siguranţă şi ocrotiţi. Acest
lucru este valabil pentru toţi copiii care nu au depăşit 18 ani, nu numai pentru cei care se află
la prima lor participare sau cei care călătoresc pentru prima dată în afara ţării. Faptul că
adulţii îi însoţesc pe copii la astfel de întâlniri este un exemplu de bună practică în domeniul
protecţiei copilului.
Experienţa acumulată în ultimul deceniu în ceea ce priveşte participarea copiilor la

evenimente de o asemenea amploare a demonstrat rolul vital jucat de adulţii care îi însoţesc
pe copii în asigurarea unui sprijin adecvat nevoilor specifice pe care le au copiii şi tinerii.
Câteva elemente referitoare la rolul suportiv al adulţilor au fost subliniate în capitolul
anterior, intitulat „Rolul adulţilor în crearea unui mediu favorabil participării copiilor”.
Scopul acestui capitol este să sublinieze importanţa şi responsabilităţile avute de adulţii care
însoţesc copiii şi tinerii delegaţi la astfel de evenimente.
Unii dintre tinerii participanţi se pot afla pentru prima oară în viaţă la astfel de
evenimente. Alţii sunt la prima călătorie în afara ţării, situaţie în care sunt confruntaţi cu
locuri noi, noi stiluri de viaţă, o altă limbă. De aceea, este important ca nevoile fizice şi cele
de ordin emoţional să poată fi întâmpinate pe tot parcursul unei astfel de experienţe. În plus
faţă de toate acestea, mulţi organizatori ai unor astfel de evenimente, pe baza bunelor
practici dobândite în politicile de protecţie a copilului, solicită ca fiecare participant a cărui
vârstă nu depăşeşte 18 ani să fie însoţit de o persoană adultă care să răspundă ÎN ORICE
MOMENT pentru siguranţa, bunăstarea şi securitatea acestuia.
CARE sunt persoanele adulte care îi însoţesc pe copii şi ÎN CE MOMENT preiau

responsabilitatea?
Este recomandabil ca fiecare copil care participă la o întâlnire sau proces consultativ
să fie însoţit de o persoană adultă care să fie responsabilă cu îngrijirea şi siguranţa copilului,
din momentul în care acesta părăseşte casa părinţilor/susţinătorilor săi legali şi până la
momentul întoarceri sale acasă.
În mod ideal, persoana adultă îl cunoaşte pe copilul pe care îl va însoţi, vorbeşte

limba maternă a acestuia şi se bucură de încrederea copilului. Trebuie avute în vedere şi
criteriile de gen: fetele ar trebui însoţite de femei (aceasta – dacă nu sunt alte înţelegeri
convenite cu părinţii / reprezentanţii legali ai copilului).
Este important ca responsabilităţile persoanei adulte care însoţeşte un copil să fie

bine cunoscute de aceasta şi să fie în totalitate convenite înaintea deplasării la întâlnire,
56
împreună cu tinerii participanţi şi părinţii / reprezentanţii legali ai acestora (un model de
Acord al părinţilor / reprezentanţilor legali ai copilului este inclus în această secţiune).
Este de aşteptat ca între responsabilităţile adulţilor care îi însoţesc pe

copii să fie incluse:
Facilitarea deplasării copilului către locul desfăşurării evenimentului şi înapoi acasă
(inclusiv sprijinul pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor legate de aceasta: control
vamal, îmbarcare, rezervări).
Facilitarea deplasării copiilor între diferite locuri pe parcursul întâlnirii.
Cunoaşterea locului în care se află copilul avut în grijă, la orice moment pe parcursul
desfăşurării evenimentului.
Oferirea de informaţii, sfaturi şi sprijin ori de câte ori copilul simte nevoia.
Încurajarea şi sprijinirea participării copiilor în activităţile presupuse de eveniment.
Asigurarea posibilităţii de comunicare a copiilor avuţi în grijă cu alte grupuri de copii,

eventual cu ajutorul traducătorilor şi acoperirea nevoilor suplimentare care pot să apară,
legat de aceste traduceri.
Asigurarea unui climat relaxant, care să stimuleze participarea copiilor la discuţiile

purtate.
Cunoaşterea nevoilor speciale de ordin fizic sau emoţional ale copiilor însoţiţi şi sprijinul
pentru satisfacerea acestora.
Oferirea oricărui sprijin fizic sau emoţional care poate deveni necesar la un moment dat.
Adulţii care îi însoţesc pe copii trebuie să aibă în orice moment asupra lor informaţii
referitoare la copil (detaliile de contact, informaţii medicale, acordul
părinţilor/susţinătorilor legali ai copilului de a acţiona în numele lor pentru binele
copilului în situaţii medicale de urgenţă).
Informarea organizatorilor evenimentului asupra oricărei situaţii mai dificile întâmpinate

de copilul ce le-a fost încredinţat.
Oferirea de sprijin, căutarea de ocazii pentru acţiuni de continuare a activităţilor

desfăşurate de copii în cadrul evenimentului consultativ la care au participat (alături de
colegii lor de generaţie, pe care i-au reprezentat).
57
MODEL DE FORMULAR ACORD PARENTAL / AL REPREZENTANŢILOR

LEGALI AI COPILULUI
[TITLU / NUMELE EVENIMENTULUI]
Formular acord parental / al reprezentanţilor legali ai copilului
............................. (numele părinţilor / susţinătorilor legali) sunt(em) de acord ca ...........................

(numele copilului), născut(ă) la data de .......................... , deţinător al paşaportului cu numărul
........................ , să de deplaseze la (numele locului de destinaţie) însoţit de ..................... (numele
persoanei adulte care însoţeşte copilul), domiciliat (ă) la ..................................... (adresa persoanei adulte
care însoţeşte copilul), posesoare a paşaportului cu numărul .............................. . Scopul deplasării
este participarea la ........................................................ (numele evenimentului), eveniment care se
va desfăşura în perioada .............................................. .
Delegăm către ................................................. (numele însoţitorului) responsabilitatea pentru

minorul ....................... (numele copilului) pe durata acestei deplasări.
În mod special împuternicim pe ................................ (numele însoţitorului) să ia decizii în situaţii

de urgenţă medicală în care se poate afla minorul .......................... (numele minorului), pe
parcursul acestei deplasări. Confirmăm faptul că toate aranjamentele şi formalităţile legate de
asigurarea medicală au fost / vor fi îndeplinite, împreună cu reprezentanţii delegaţiei din care
face parte minorul.
Prin prezenta luăm la cunoştinţă faptul că ........................................(organizatori) , în calitate de

organizatori ai evenimentului ....................................... (numele evenimentului), nu pot fi făcuţi
responsabili de afectarea stării fizice sau psihice a stării minorului pe durata participării
acestuia la evenimentul menţionat.
Declarăm că cele menţionate anterior sunt în deplin acord cu drepturile şi autoritatea pe care
le avem.
Numele participantului:
(în clar) ................................................................
Numele părinţilor / susţinătorilor legali:

(în clar) ................................................................
Semnătura părinţilor / reprezentanţilor legali:

(în clar) ................................................................
................................................................
Data:
Luare la cunoştinţă de către persoana adultă care îl însoţeşte pe copil:
Nume: .......................................................................
Semnătura: .......................................................................
58
Planificarea unor activităţi relevante de continuare

Volumul mare de muncă şi necesarul sporit de resurse pentru
organizarea şi planificarea unei consultări cu participarea copiilor fac
adesea ca luarea în considerare a unui proces concret şi sistematic de
continuare a unui astfel de eveniment să fie trecută pe plan secund.
Continuitatea este un element
fundamental, ca parte a procesului mai
larg de angajare a copiilor şi tinerilor „Mulţi dintre copiii participanţi si-au
în evoluţia societăţii în care ei trăiesc. exprimat nesiguranţa faţă de acţiunile care
Este, de asemenea, importantă urmau să fie întreprinse de către factorii de
susţinerea aspiraţiilor şi a aşteptărilor decizie. Ei căzuseră de acord asupra
pe care copii şi tinerii le au, după priorităţilor şi oferiseră o serie de soluţii, fiind
momentul final al evenimentului la
care au participat, odată cu întoarcerea interesaţi să ştie ce urmau să întreprindă
lor în mijlocul propriilor comunităţi. factorii de decizie referitor la respectivele
Un rol crucial în realizarea acestui probleme. Ceea ce îi îngrijora era lipsa unei
deziderat este jucat de adulţii care i-au continuităţi în acţiunile întreprinse.”
însoţit pe copii, de cei care au facilitat Sursa: Raportul „The Sri Lankan Children’s
întregul proces, de moderatori şi Challenge”, Save the Children, 2001
specialiştii din organizaţiile care îşi
desfăşoară activitatea pe problematica
copilului.
Copiii au nevoie atât de un cadru în care să îşi pot exprima propriile idei şi să
formula strategii colective, cât şi de sprijin din partea adulţilor (prin crearea unui mediu care
să le permită să participe în mod independent în viaţa societăţii civile).
Asigurarea resurselor care sunt necesare creării unui astfel de mediu este crucială,
pentru că tinerii pot astfel să se angajeze prin iniţiative proprii alături de adulţi în luarea
deciziilor care îi afectează în mod direct.
Câteva elemente cheie care trebuie luate în considerare

A fost planificată o activitate de continuare a procesului consultativ, astfel încât
comunităţile în care trăiesc tinerii participanţi să beneficieze de experienţa dobândită
aceştia?
Au fost create ocazii pentru ca tinerii participanţi să se întâlnească şi să poată evalua

semnificaţia participării lor? (Această întâlnire ar trebui inclusă în planificarea
evenimentului, cu alocarea resurselor de timp şi financiare necesare.)
Au primit copii informaţii referitoare la ceea ce urmează să se întâmple ulterior

participării lor la procesul consultativ?
Au fost înmânate copiilor rapoarte ale întâlnirii sau alte materiale de acest tip?
Organizatorii sau cei care asigură fluxul comunicării trebuie să se asigure că aceste
materiale parvin fiecărui copil.
59
Câteva sugestii pentru o activitate de continuare eficientă
Lipsa unei continuităţi şi a monitorizării poate fi deosebit de demotivantă pentru tinerii
participanţi, care şi-au neglijat şcoala sau locul de muncă, au fost departe de familiile sau
prietenii lor.
La încheierea proiectului, împărtăşiţi copiilor şi tinerilor participanţi rezultatele muncii

comune în care au fost implicaţi.
Dacă este cazul, arătaţi-le acestora „Copiii implicaţi în evaluarea experienţei lor
felul în care activitatea lor
contribuie la un demers mai amplu.
legate de participarea la Sesiunea Specială
dedicată copilului şi-au exprimat „implicarea
Oferiţi sprijin practic, astfel încât semnificativă în diferite acţiuni” după
tinerii participanţi să poată da un întoarcerea acasă. Au fost menţionate:
feedback şi să poată desfăşura în informarea celor pe care i-au reprezentat la
continuare acţiuni în mijlocul eveniment, informarea unui număr mare de
comunităţilor lor, împreună cu alţi
tineri.
copii în şcoli, cluburi ale copiilor, publicarea
unor articole în presa locală.”
Specificaţi în mod clar, încă de la Sursa: M. Etherton, „Creating a Process Fit for
început, dacă tinerii participanţi Children: An Evaluation of Save the Children’s
vor fi implicaţi într-o eventuală Support to Children and Young People’s
serie de activităţi ulterioare Participation in the National and International
evenimentului consultativ sau. În Preparations for the
primul caz, includeţi ideea de UN Special Session on Children,
continuitate încă de la primele February 2000 – September 2001”, 2003
activităţi cu tinerii participanţi,
făcându-i pe aceştia conştienţi de
implicarea lor într-un proces de „Una dintre lecţiile învăţate din implicarea
durată. copiilor în lucrările Sesiunii Speciale dedicate
Copiilor este aceea că pot fi realizate lucruri
Elaboraţi împreună cu tinerii deosebite de către copii în propriul lor interes
participanţi, un plan de implicare în dacă pentru acest lucru se alocă resursele
şi monitorizare a activităţilor necesare. Impactul nu va întârzia să se
ulterioare procesului consultativ,
încă din timpul acestuia.
producă.”
Sursa: M. Etherton, „Creating a Process Fit for
Acordaţi asistenţă altor actori Children: An Evaluation of Save the Children’s
sociali (reprezentanţi ai societăţii Support to Children and Young People’s
civile, autorităţi guvernamentale, Participation in the National and International
etc.), pentru a-i încuraja să îi Preparations for the
implice pe copii în activităţile lor. UN Special Session on Children,
February 2000 – September 2001”, 2003
Informaţi-i pe tinerii participanţi
asupra stadiului implementării deciziilor luate şi despre includerea în măsurile luate a
recomandărilor, sugestiilor sau planurilor de acţiune propuse de ei.
60
IMPLICAREA COPIILOR
ÎN CERCETAREA
3
PRIMARĂ
3 Traducerea lucrării „So You Want to Involve Children in Research? - A toolkit supporting children’s
meaningful and ethical participation in research relating to violence against children”, publicate de
Salvaţi Copiii Suedia în anul 2004, coordonator: Eva Åhlén
61
62
Implicarea copiilor în cercetarea primară
În această secţiune vom vedea cum anume putem implica copiii în cercetarea
primară. Cercetarea primară presupune colectarea informaţiilor direct de la persoane, în acest
caz - copii şi tineri. În primul capitol se discută despre aspectele etice pe care le ridică
cercetarea participatorie în care sunt implicaţi copii, respectiv despre chestiuni legate de
violenţă. Al doilea capitol discută efectiv despre „cum se face” - abordări, metode şi idei
pentru o mai mare implicare.
Capitolul I: Aspecte etice legate de participarea copiilor în cercetare

Fără îndoială că cercetarea pe tema violenţei la care sunt supuşi copiii, implică
anumite aspecte particulare legate în special de etica cercetării. În acest capitol se urmăreşte
identificarea aspectelor cheie care trebuie avute în vedere în planificarea proiectelor de
cercetare. Multe dintre potenţialele probleme sunt evidente dar asta nu înseamnă întotdeauna
că există şi soluţiile perfecte pentru rezolvarea lor. În orice caz, a continua să evităm
cercetările despre violenţa împotriva copiilor ar fi un lucru la fel de lipsit de etică. Copiii au
semnalat de multe ori problema violenţei în cadrul studiilor efectuate despre nevoile lor şi ca
atare, au dreptul de a se face auziţi.
Probleme de natură etică apar nu doar în zonele de interes tradiţionale cum ar fi
confidenţialitatea sau consimţământul, ci şi pe tot parcursul procesului de cercetare.
Personalul din domeniu trebuie înzestrat cu abilităţile şi cunoştinţele adecvate. Metodele
trebuie să fie adecvate scopului dar şi destul de sensibile şi flexibile astfel încât să îi includă
pe toţi cei care au ceva de spus şi care au nevoie să se facă auziţi. Nu de puţine ori, copiii
aleg să participe tocmai pentru că vor să vadă că se produce o schimbare. De aceea,
promovarea rezultatelor unei cercetări este, de asemenea, esenţială.
Printr-o participare din ce în ce mai intensă în procesul de cercetare este satisfăcut
dreptul copiilor de a-şi exprima opiniile dar, cu toate acestea, este nevoie ca interesele
respondenţilor să fie în continuare protejate. Presupunând că fetele şi băieţii sunt ei înşişi
cercetătorii, au nevoie să fie ajutaţi să se gândească la toate aspectele discutate în această
secţiune. Spre exemplu, la cum ar putea evita să facă presiuni asupra altor copii pentru a-i
determina să participe la cercetare, sau la cum s-ar putea, în mod practic, proteja identitatea
respondenţilor. Şi nu trebuie să uităm că micii cercetători pot fi ei înşişi expuşi unor riscuri
care cer o atenţie specială. Kirby, în 1999, discută problemele etice care pot apărea în
cercetările făcute de copii şi care au ca subiecţi tot copiii.
Legat de toate aspectele etice discutate mai jos, unul din factorii cheie este dat de
inevitabilul dezechilibru de putere dintre un cercetător adult şi un copil. Trebuie să ne
gândim bine cum putem face să remediem acest dezechilibru, de exemplu, informând copilul
cu privire la drepturile pe care le are şi respectând întotdeauna punctele sale de vedere.
Codurile etice existente sunt variate iar în unele ţări există chiar Comitete de
Cercetare Etică la care va fi nevoie să se raporteze cercetarea, dar acest lucru nu poate
înlocui o discuţie aprofundată despre problemele specifice de etică ivite pe parcursul unui
anumit proiect de cercetare, discuţii purtate în cadrul echipei de cercetare, dar şi în afara
acesteia. De asemenea, trebuie discutate şi eventualele riscuri, ideal împreună cu
reprezentanţi ai grupului/grupurilor de copii pe care speraţi să le studiaţi şi, desigur,
împreună cu oamenii care lucrează zi de zi cu cei mici.
În acest tip de cercetare, principala dilemă este cum să păstrezi un echilibru corect
între participare şi protecţie.
63
Următorul exemplu este oferit de Annica Kempe şi Fatoom Nooraldiin, conducători
ai unei echipe de cercetare în cadrul unui studiu desfăşurat în Yemen şi care are drept obiect
identificarea modelelor de mortalitate şi identitate printre fetele de vârstă mică, tipare
observate de-a lungul mai multor generaţii. Ele ne descriu provocările care pot apărea pe
parcursul unei cercetări efectuate în mediul unei culturi în care participarea fetelor la viaţa
socială este restricţionată iar generaţiile mai în vârstă au o mare influenţă asupra dreptului
copiilor de a se exprima.
Cercetare cu privire la abuzurile suferite de copii în Sana’a – dileme legate de gen şi

generaţii în cercetarea participatorie cu copii
Annica Kempe şi Fatoom Nooraldiin
Ideea de a intervieva fetiţele orfane cu privire la condiţiile lor de viaţă din noile lor familii
adoptive s-a desprins ca urmare a unor cercetări mai vechi cu privire la sănătatea mamelor şi
a fetelor care trăiesc în mediul urban din Yemen. Condiţiile în care îşi petrec fetiţele
copilăria, în special cele orfane, au părut destul de relevante pentru a putea face legătura între
aceste condiţii şi rata ridicată a mortalităţii prezentă în capitala Yemenului.
Cu mari speranţe, o echipă formată din trei persoane, am abordat o fetiţă de nouă ani, pe
nume Nawal, care după ce şi-a pierdut mama din cauza unei naşteri, fusese adoptată de
familia unor rude. Înainte de toate, am încercat cu mare grijă să ne facem cunoscuţi familiei
lui Nawal, prin intermediul unui prieten comun care de altfel ne-a însoţit şi la momentul
interviului. A lua un interviu în altă parte decât acasă, nu era o opţiune pentru că fetele de
vârstă mică nu obişnuiesc să iasă din casă decât în situaţii speciale. Iar ca să o putem
intervieva pe Nawal singură, nu era posibil pentru că fetele trăiesc sub stricta supraveghere a
membrilor familiei.
Am fost conduşi într-o cameră mare acoperită cu covoare şi în care se adunaseră laolaltă
frăţiorul de cinci ani al lui Nawal, mătuşa ei şi alţi membri ai familiei pentru a asculta
interviul. Din cauza lipsei de intimitate, am hotărât să punem doar întrebări de ordin general.
Condiţiile de viaţă ale lui Nawal - munca, participarea şcolară - au relevat treptat o
situaţie de mare vulnerabilitate. Devenea din ce în ce mai clar pentru toată lumea prezentă în
încăpere, şi probabil pentru prima dată, că Nawal era de fapt un copil foarte nefericit. Nawal
nu a fost lăsată să vorbească, iar rudele ei au început să intervină pentru a îşi exprima
propriile puncte de vedere, modificând şi chiar încercând să contrazică informaţiile oferite de
Nawal. A intervenit şi frăţiorul lui Nawal, spunându-ne ce sentimente are el vizavi de noul
lui cămin şi cât îi este de dor de mama lui. S-a dovedit în final că ambii copii, chiar dacă în
moduri diferite, îşi doreau să îşi urmeze mama în nefiinţă. Din cauza situaţiei încordate am
hotărât să punem capăt interviului şi am mers să ne jucăm cu copiii, încercând să uşurăm
situaţia, pe cât posibil, înainte de a pleca.
Experienţa ne-a marcat profund şi pentru mult timp dar ne-a determinat totodată să
acordăm o mare atenţie următoarelor aspecte:
Condiţiile de viaţă ale unui copil vor determina dacă interviurile sunt o metodă potrivită
de investigare sau nu.
Într-o gospodărie, dinamica puterii legate de gen şi generaţii este cruciale.
Poate că este mai uşor să presupunem că un copil orfan trăieşte mai bine în mijlocul unei
familii decât oriunde în altă parte, dar nu este obligatoriu să şi fie aşa. Ca şi cercetător e
mai bine sa nu presupui nimic.
Este posibil ca un copil să releve anumite informaţii pentru prima dată chiar dacă se află
în prezenţa celorlalţi membri ai familiei.
64
În acest caz, va fi nevoie de aprofundarea situaţiei în cadrul unor noi întâlniri cu familia,
iar aceasta este o opţiune care trebuie gândită din timp.
În situaţiile în care copiii au păstrat cea mai mare parte a informaţiilor ascunse, este de o
importanţă crucială să stabiliţi vizite ulterioare cu familia şi/sau să oferiţi un alt tip de
sprijin pentru binele copilului.
Copiii nu doar că sunt cea mai bună sursă de informare dar şi singura, cu privire la
propria situaţie – nici unul dintre cei prezenţi în casa lui Nawal nu ar fi fost în măsură să
prezinte imaginea reală.
Evitarea provocării unor suferinţe participanţilor

Este de datoria dumneavoastră să protejaţi copiii cu care lucraţi, atât din punct de
vedere fizic, social, cât şi psihologic iar acest lucru este unul din rolurile esenţiale care îi
revine cercetătorului. Este foarte important să evaluaţi riscurile pe care le comportă
participarea indivizilor şi a grupurilor în cercetarea întreprinsă de dumneavoastră, punând în
balanţă aceste riscuri cu beneficiile pe care speraţi să le obţineţi. În cazul studiilor despre
violenţa la care sunt supuşi copiii este evident că trebuie să vă gândiţi bine dacă participarea
copilului în procesul de cercetare poate creşte gradul de expunere la violenţă. Va fi, de
asemenea, nevoie să evaluaţi contextul în care lucraţi, în sensul că trebuie să cunoaşteţi care
sunt opţiunile existente pentru a sprijini şi ajuta copiii expuşi violenţelor.
Este cel mai bine să îi puneţi chiar pe copii să evalueze, individual, riscurile la care
sunt supuşi şi tocmai din acest motiv, consimţământul dat în cunoştinţă de cauză este foarte
important. Chiar şi aşa, trebuie să luaţi în considerare şi alte implicaţii mai largi. Ca şi
cercetător, se presupune că aveţi cunoştinţă despre posibilele consecinţe ale participării
copiilor în cercetare. O abordare participatorie nu înseamnă derogarea responsabilităţii de a
evita provocarea unor suferinţe participanţilor.
Metodele de cercetare, în care participanţii nu ştiu că se află sub observaţie sau că
sunt înregistraţi când vorbesc, este inacceptabilă. Unul din multele motive ar fi că
dumneavoastră, ca şi cercetător, nu puteţi şti care sunt riscurile la care vă puteţi expune
„subiecţii” dacă nu vă consultaţi cu ei în legătură cu participarea lor.
În alegerea metodelor pe care le veţi folosi în cercetarea dvs, ar trebui să vă gândiţi la
cum să minimalizaţi disconfortul produs copiilor. Deşi intimitatea este valoroasă, copiii se
vor simţi probabil mai în siguranţă dacă sunt intervievaţi în prezenţa unui prieten sau dacă se
lucrează în grupuri.
Evitaţi perpetuarea victimizării. Spre exemplu, nu izolaţi un copil care a fost violat
sau abuzat într-un mod evident. De asemenea, asiguraţi-vă că acei copii care au fost victime
ale violenţei şi abuzului nu sunt intervievaţi în mod repetat (de cercetător, de poliţie, de
personalul medical, psiholog, asistenţii sociali, ziarişti, etc.).
Sprijin
La fel de important ca şi evitarea provocării unor suferinţe respondenţilor este şi
posibilitatea de a face aranjamente pentru a-i ajuta pe participanţi să facă faţă disconfortului
provocat de discuţiile despre experienţele trăite. Deşi copiii sunt dornici să povestească
despre experienţele lor violente, amintirea fiecărui detaliu trăit poate fi dureroasă pentru ei.
65
Cercetătorii trebuie să fie pregătiţi să reacţioneze într-un mod adecvat pe parcursul
interviului, în timpul focus-grupurilor sau cu oricare alte ocazii în care interacţionează cu
copiii. Gândiţi-vă dinainte cum aţi reacţiona dacă vi s-ar povesti experienţe şocante. Poate fi
de mare folos dacă la finalul interviului sau focus-grupului întrebaţi copiii ce au simţit când
au povestit aceste lucruri. Aveţi grijă să vă rezervaţi timp pentru a vă juca cu copilul sau
pentru a discuta despre ceva plăcut la finalul interviului, astfel încât copilul să nu rămână
concentrat pe experienţele violente şi fără să aibă timpul necesar să se readapteze la situaţia
prezentă.
Cercetătorii trebuie, de asemenea, să le faciliteze copiilor mai apoi accesul la servicii
de specialitate, iar acest lucru trebuie negociat cu organizaţiile locale. În absenţa unor servicii
de specialitate destinate copiilor, este de preferat să cereţi ajutorul unor organizaţii care oferă
servicii similare destinate femeilor afectate de violenţă sau celor infectaţi cu HIV/SIDA,
explicându-le amănunţit care este tema cercetării dumneavoastră
Vor fi cazuri în care cercetătorii vor dori să acţioneze pozitiv, asistând în continuare
copiii cu care au lucrat pe parcursul cercetării. Există nişte limite clare cu privire la ce anume
poate realiza un cercetător şi de aceea, este important să nu le daţi copiilor impresia că puteţi
aduce mari schimbări în ceea ce priveşte situaţia lor. Cercetătorul nu trebuie să aibă aşteptări
în ceea ce priveşte ajutorul dat copilului spre vindecare. Însă ceea ce poate face un cercetător
este să confirme şi să valideze experienţele trăite de copil. „Oricine are dreptul de a raporta
la Naţiunile Unite situaţiile de încălcare a drepturilor umane” (Brendler Lindqvist, interviu).
Protecţia copilului
Având în vedere natura evident sensibilă a unei cercetări pe tema violenţei împotriva
copiilor, includem aici un extras din politicile de protecţie a copilului elaborate de Alianţa
Internaţională Salvaţi Copiii. În cele ce urmează este vorba despre un cod simplu de
conduită care ar putea fi discutat în cadrul echipei de cercetare:
Protecţia copilului: cod de conduită
Personalul (şi nu numai) nu trebuie niciodată să:

Lovească sau agreseze în nici un fel sau să abuzeze fizic de un copil
Dezvolte relaţii fizice/sexuale cu un copil
Dezvolte cu copiii relaţii care ar putea fi câtuşi de puţin interpretate drept abuzive sau de
exploatare
Acţioneze într-un mod care ar putea fi considerat abuziv sau care îl plasează pe copil în
situaţia de a risca un abuz
Folosească un limbaj, să facă sugestii sau să ofere sfaturi nepotrivite sau care sunt
provocatoare din punct de vedere sexual
Să invite un copil /copiii cu care lucrează să îşi petreacă noaptea la locuinţa personală,
lăsându-i nesupravegheaţi
Doarmă în aceeaşi cameră sau în acelaşi pat cu un copil cu care lucrează
Să facă pentru copii lucruri de natură personală pe care copiii le pot face şi singuri
Treacă cu vederea sau să încurajeze un comportament al copiilor care este ilegal, îi pune
în pericol sau este abuziv
Acţioneze într-un mod care le provoacă ruşine copiilor, îi umileşte, denigrează sau
degradează pe copii sau, altfel spus, să nu comită nici o formă de abuz emoţional
Discrimineze, să manifeste un tratament diferenţiat sau să favorizeze anumiţi copii, spre
excluderea celorlalţi
66
Această listă nu este nici exhaustivă, nici excluzivă. Principiul este acela că personalul
trebuie să evite acele acţiuni sau comportamente care pot fi interpretate drept neprofesionale
sau ca fiind potenţial abuzive.
Pentru personalul dar şi pentru toţi cei aflaţi în contact cu copiii este important să:
Planifice şi să organizeze lucrul şi locul în care se lucrează cu copiii, astfel încât să
minimalizeze riscurile
Pe cât posibil, să fie vizibili în lucrul cu copiii
Să se asigure că există o cultură a deschiderii care să permită ca orice problemă sau
îngrijorare să fie exprimată şi discutată
Să se asigure că există un simţ al răspunderii printre personalul angajat, astfel încât
comportamentele abuzive sau relele practici să nu rămână neamendate
Vorbească cu copiii despre contactul lor cu personalul sau cu alţii, încurajându-i să îşi
exprime orice preocupare
Ajute copiii să devină puternici – să discute cu ei despre drepturile pe care le au, despre
ce este acceptabil şi ce nu, despre ce pot face ei dacă întâmpină o problemă
În general, este nepotrivit să:

Petreceţi prea mult timp singuri cu copiii şi departe de ceilalţi
Luaţi copiii acasă la dumneavoastră, mai ales dacă vor rămâne singuri cu dumneavoastră
Pentru întreg documentul de politici:

www.savethechildren.net/alliance/publications/main.html
Atunci când planificaţi metodele de cercetare este bine să vă gândiţi la protecţia

copilului. Veţi dori probabil să evitaţi situaţiile în care un copil se va afla singur în aceeaşi
cameră cu un adult - trebuie să vă asiguraţi că există motive temeinice pentru a lucra în acest
mod. Una dintre abordări ar fi lucrul cu perechi de copii; în unele cercetări este indicat să
invitaţi pe unul din părinţi sau un profesor să fie prezent alături de copil. Cercetătorii înşişi
pot lucra în perechi (cu toate că grupurile mai mari de două persoane ar trebui evitate).
În cadrul unui proiect desfăşurat cu copiii din Marea Britanie, în şcoli, pe tema
pălmuirii copiilor, i s-a cerut unui cadru didactic să participe la toate sesiunile proiectului. Se
pare că acest lucru a adus mai multe beneficii – în primul rând, copiii au fost ajutaţi să se
simtă în siguranţă şi confortabil, având în vedere că cercetătorii erau nişte străini pentru ei.
Dacă s-ar fi trezit sentimente puternice în oricare dintre copiii intervievaţi, cadrul didactic
respectiv ar fi putut sta la dispoziţia lor la finalul sesiunii, în cazul în care copiii ar fi dorit să
spună mai mult. În cele din urmă, prezenţa unui cadru didactic al şcolii a oferit şi părinţilor
un sentiment de siguranţă. (Willow and Hyder, 1998) Cu siguranţă că vor exista alte situaţii
în care prezenţa unui cadru didactic nu va fi în interesul copiilor – de exemplu, într-o ţară
unde pedepsele corporale se aplică în mod obişnuit în şcoli, sau în studierea oricăror forme
de abuz care au loc în cadrul instituţiilor.
Recrutarea personalului
În recrutarea personalului de cercetare, ţineţi cont că cercetătorii trebuie trataţi în
acelaşi mod în care este tratat şi restul personalului în ceea ce priveşte protecţia copilului.
Este posibil, şi se cunosc cazuri, ca un adult să se folosească de munca de cercetare pentru a
câştiga încrederea unui copil pentru ca mai apoi să abuzeze de el. În cazul în care cercetătorii
vor avea de petrecut o mare parte de timp singuri cu copiii, ar trebui verificat la poliţie
cazierul candidatului selectat. În plus, atunci când acest lucru nu este posibil, este important
să verificaţi identitatea acestuia, spre exemplu, cerându-i să vă arate certificatul de naştere sau
paşaportul. O măsură simplă este aceea de a îi cere să prezinte exemplarele originale ale
67
diplomelor sau calificărilor primite. Ar trebui cerute, de asemenea, referinţe iar persoanele
care oferă aceste referinţe ar trebui întrebate dacă îl consideră pe candidatul respectiv ca fiind
apt să lucreze cu copiii.
Consimţământul în cunoştinţă de cauză

Pe lângă a căuta să obţineţi consimţământul copiilor, individual, este foarte
important să vă asiguraţi şi de suportul comunităţii lărgite şi al instituţiilor de îngrijire a
copilului cum sunt organizaţiile comunitare, şcolile şi liderii tradiţionali.
Va fi necesar să obţineţi consimţământul părinţilor sau al celor care au în îngrijire
copiii, pentru a putea lucra cu aceştia. Acest lucru presupune, de obicei, ca părinţii sau
persoanele abilitate, să răspundă pozitiv, spre exemplu, prin returnarea unui formular
completat. Dar în anumite situaţii, după ce aţi explicat în ce constă cercetarea, pe înţelesul
tuturor, este suficient să le oferiţi părinţilor posibilitatea de a opta pentru participarea sau
neparticiparea copilului în cercetare. Asta înseamnă că, dacă nu există nici o obiecţie,
copilului i se va oferi şansa de a participa în procesul de cercetare. Decizia trebuie cântărită
în funcţie de gradul de sensibilitate al cercetării şi de potenţialele riscuri implicate. În tot
cazul, consimţământul părinţilor nu obligă copilul să participe – este nevoie şi de propriul
său consimţământ. Este posibil ca cei mici să dorească să fie prezenţi şi părinţii lor atunci
când sunt intervievaţi, dar acest lucru trebuie să fie opţiunea copilului şi nu a părinţilor, pe
cât posibil.
O mai mare participare în cercetare presupune o muncă de teren atent planificată în
vederea obţinerii sprijinului comunităţii. Va fi important să explicaţi, atât cum anume se va
desfăşura cercetarea, cât şi la ce foloseşte ea. Va trebui să „vindeţi”, în mod pozitiv,
cercetarea, atât adulţilor cât şi copiilor din cadrul comunităţii. Veţi întâmpina cu siguranţă
rezistenţă în momentul în care veţi vorbi despre problema violenţei împotriva copiilor. Va fi
nevoie să cooperaţi cu organizaţiile locale care doresc să pună pe tapet aceste chestiuni
pentru a fi dezbătute. Acest proces va fi în ambele sensuri iar dumneavoastră va trebui să
căutaţi să obţineţi sfaturi cu privire la modul local de acţiune, la istoricul şi priorităţile
comunităţii. În tot cazul, nu trebuie să uitaţi că vocea celor mici trebuie ascultată şi aceasta
este opozabilă adulţilor.
Oferirea informaţiilor şi obţinerea unui consimţământ în cunoştinţă de cauză al copiilor

Dacă doriţi ca cei mici să-şi dea un consimţământ valabil pentru implicarea lor în
cercetare, atunci ei trebuie să înţeleagă pe deplin despre ce e vorba şi ce anume presupune
această implicare. În tot cazul, în afară de faptul că au nevoie de informaţii consistente,
opţiunea de a participa în cercetare trebuie să fie a lor şi numai a lor. Prea adesea, copiilor li
se spune foarte simplu ce trebuie să facă iar dumneavoastră trebuie să aveţi grijă să
contrabalansaţi această tendinţă. Trebuie să le specificaţi foarte clar că, în cazul în care vor
refuza, nu vor păţi nimic.
Este bine să vă gândiţi că obţinerea consimţământului copiilor este un proces
continuu care are loc pe tot parcursul cercetării. Un copil poate, spre exemplu, să oprească
interviul în orice moment, dacă doreşte. Acest exerciţiu poate fi repetat cu copiii, explicându-
le clar că nu este nevoie să justifice întreruperea interviului cu nimic – este un drept al lor.
Implicaţiile participării lor vor deveni clare doar pe măsură ce procesul de cercetare
înaintează, iar ei trebuie să aibă posibilitatea de a pune capăt implicării lor în orice moment
doresc. S-a sugerat chiar că termenul de „asentiment” ar putea fi mai potrivit decât cel de
„consimţământ”.
68
Este evident că informaţiile trebuie oferite copiilor într-un mod în care aceştia să le
poată înţelege. Ar fi de folos dacă aţi pregăti un document care să conţină aceste informaţii
despre cercetare, descrise într-o modalitate accesibilă copiilor, dar acolo unde cei care ştiu să
citească sunt puţini, acest demers poate folosi mai degrabă cercetătorului, ajutându-l să-şi
clarifice mesajul, şi nu potenţialilor respondenţi. Este important să exersaţi o explicaţie
verbală a ceea ce înseamnă cercetarea în general şi a ceea ce presupune studiul întreprins de
dumneavoastră în particular. Folosiţi termeni pe înţelesul copiilor. Este foarte important să
explicaţi aspectele practice ale cercetării, cum ar fi durata unui interviu, locul unde se va
desfăşura acesta, etc. Copiii trebuie să înţeleagă că participarea lor în cercetare nici nu le va
aduce beneficii dar nici nu le va face rău – de ex. nu va afecta în nici un fel ajutorul pe care îl
primesc de la organizaţia care i-a invitat să participe în cercetare.
Este de mare folos dacă includeţi în documentul explicativ sau în explicaţiile verbale
propoziţii referitoare la drepturile pe care le au participanţii, spre exemplu:
Drepturile tuturor copiilor implicaţi în cercetare
Noi respectăm drepturile voastre:

De a vă rezerva suficient timp pentru a decide dacă ne ajutaţi sau nu;
De a refuza să participaţi, fără ca acest lucru să vă afecteze îngrijirea/educaţia sau orice
altceva;
De a refuza să răspundeţi la anumite întrebări;
De a vă retrage din proiect în orice moment doriţi;
Notiţele şi casetele cu înregistrările grupurilor vor fi păstrate într-un loc sigur;
Când vom vorbi sau scrie despre cercetarea noastră vom schimba întotdeauna numele
celor intervievaţi, astfel încât aceştia vor rămâne anonimi.
(după un original de Priscilla Alderson)
Documentele informative vor trebui, de asemenea, să conţină informaţii de contact

ale echipei de cercetare şi o descriere clară a organizaţiei căreia aceştia îi aparţin.
Va fi important să încurajaţi copiii să pună întrebări despre cercetarea în sine şi să
purtaţi un dialog despre tema cercetării şi modul în care este structurată. Una din întrebările
cele mai frecvente este ce va rezulta din cercetare - va fi cercetarea luată în seamă?
Cercetătorii trebuie să se gândească bine ce vor răspunde la aceste întrebări, oferind un
răspuns onest şi realist dar suficient de optimist.
Consimţământul copiilor cu dificultăţi de comunicare

Maddy Lewis şi Perpetua Kirby
Un proiect comun al Serviciilor Sociale Hammersmith şi Fulham (Londra), în

colaborare cu Salvaţi Copiii a căutat să afle care sunt modalităţile de a consulta copii şi tineri
cu dizabilităţi în ceea ce priveşte serviciile destinate lor (Lewis şi Kirby, 2000). Copiii incluşi
în studiu aveau vârste cuprinse între 4 şi 14 ani şi prezentau anumite dizabilităţi şi nevoi
speciale de comunicare. Cercetătorii îşi puneau problema cum să obţină de la aceşti copii un
consimţământ valabil şi cum să păstreze confidenţialitatea. Faptul că s-a lucrat în strânsă
colaborare cu practicienii din cadrul centrului de zi în care se aflau copiii a fost de mare
folos, încurajând părinţii şi copiii să fie de acord să participe în cercetare, dar oare acest lucru
nu i-a făcut în acelaşi timp să le fie greu să refuze? Cu aşa o largă participare a personalului
din centru a fost greu să se păstreze anonimatul respondenţilor iar confidenţialitatea nu a
mai putut fi păstrată la un moment dat (unul din angajaţii centrului a povestit părinţilor ce a
afirmat copilul).
69
În ceea ce priveşte obţinerea consimţământului, au existat cazuri în care procesul a
fost satisfăcător, aşa cum reiese din relatarea de mai jos:
„Eu am spus: Vrei să-ţi spun câte ceva despre de ce mă aflu eu aici? Ea mi-a făcut semn că „da”.
Atunci am scos fluturaşul şi i-am citit ce scrie, i-am arătat poza, explicându-i că ceea ce va spune ea va fi
scris într-o carte dar fără să scriem şi numele ei. I-am spus că nu trebuie să spună nimic din ceea ce nu
doreşte să spună şi că se poate opri când doreşte. Am întrebat-o dacă este de acord să vorbim despre Centru.
Mi-a făcut semn că „da”.
În alte cazuri, a fost mai puţin clar dacă copiii au înţeles ce li s-a spus, iar din această
cauză aceşti copii nu au fost incluşi în cercetare.
Consimţământul continuu, pe tot parcursul cercetării, a fost considerat ca fiind
important. Unul dintre cercetători a stabilit cu copiii un mijloc prin care aceştia să poată
indica atunci când doresc să se oprească.
„Am scos plăcuţa pe care era semnul ”Stop”, i-am dat-o copilului şi i-am explicat că de câte ori va dori
să se oprească pentru o scurtă perioadă de timp, să bea sau să mănânce, sau pur şi simplu să se odihnească,
sau dacă doreşte să punem capăt interviului pentru ziua respectivă, sau să ne oprim definitiv, mă poate
anunţa prin simpla ridicare a plăcuţei. Apoi l-am întrebat: cum o să faci să mă anunţi dacă vrei să te
opreşti?” iar el a ridicat plăcuţa şi a zâmbit”.
Formulare pentru acordarea consimţământului

În anumite domenii, spre exemplu, în cercetările despre sănătate, se obişnuieşte ca
respondenţilor să li se ceară să semneze un formular prin care consimt să participe la
cercetare. Aceste formulare standard atestă faptul că persoana care semnează a primit şi a
citit informaţii referitoare la participarea sa la cercetare şi a fost de acord să participe. Şi în
cazul cercetărilor în care sunt implicaţi copii, este nevoie de obţinerea consimţământului, atât
al părinţilor, cât şi al copiilor.
Acest lucru conferă procesului de cercetare un grad de formalizare considerabil şi
este posibil să nu ducă de loc la îmbunătăţirea situaţiei reale în ceea ce priveşte
consimţământul acordat pe baza informării prealabile. Mai ales că respondenţi se pot simţi
cumva obligaţi, odată ce au semnat, să răspundă la toate întrebările. Unul din motivele
principale pentru care, în cercetările medicale, există formulare prin care se solicită
consimţământul, este pentru a proteja persoanele din spatele cercetării de orice acţiuni în
instanţă ale participanţilor, dar acest lucru este prea puţin relevant pentru cercetarea socială.
Evident, acolo unde nivelul de alfabetizare este limitat, semnarea unui astfel de formular este
un simplu exerciţiu de suprafaţă. Pe de altă parte, folosirea unui formular indică faptul că
ideea de consimţământ este luată în serios.
Formulare pentru acordarea consimţământului

Avantaje Neajunsuri
Creează un punct de reper formal atunci Nu au nici un sens acolo unde gradul de
când cineva se hotărăşte să participe alfabetizare este foarte scăzut
Se poate asigura că potenţialilor participanţi li Pot crea un sentiment de obligativitate
se pun într-adevăr la dispoziţie informaţii
Împiedică o abordare cazuală a noţiunii de Formalizează participarea într-un mod care
consimţământ i–ar putea îndepărta pe anumiţi respondenţi
Ar putea proteja personalul implicat în Ar putea părea că sunt documente legale
cercetare prin faptul că se lucrează cu grijă în fără însă a fi în realitate
vederea obţinerii consimţământului
70
Confidenţialitatea
Este esenţial ca identitatea respondenţilor să fie protejată. Copiii care au trecut prin
experienţe de violenţă este probabil că vor fi cei mai interesaţi de păstrarea confidenţialităţii.
Încă din primele momente de iniţiere a studiului, cercetătorii ar trebui să aibă deja elaborat
un plan pentru a realiza acest lucru în practică. Trebuie să aveţi grijă să nu scrieţi niciodată
numele respondenţilor pe aceeaşi foaie pe care vă notaţi datele oferite de aceştia şi de
asemenea, aveţi grijă să păstraţi aceste date într-un loc sigur. Ar trebui să puteţi să le arătaţi
potenţialilor respondenţi tipul de formular pe care îl folosiţi, astfel încât să le demonstraţi
practic cum anume va fi protejată identitatea lor. Este de asemenea important să respectaţi
confidenţialitatea şi în cadrul conversaţiilor obişnuite pe care le purtaţi cu cei din jur. Unii
practicieni din domeniul serviciilor de sprijin nu realizează întotdeauna cât este de
importantă confidenţialitatea în cadrul unei cercetări.
Dacă doriţi să filmaţi sau să înregistraţi interviurile dumneavoastră, pentru a vă
asigura că puteţi reda cu acurateţe spusele persoanelor intervievate, gândiţi-vă la ce urmează
să se întâmple cu casetele. Unii cercetători se angajează să distrugă aceste casete după un
timp. Gândiţi-vă cum veţi proceda pentru a cere permisiunea să înregistraţi interviul şi cum
veţi explica cine urmează să asculte aceste casete. Respondenţii sunt adesea reticenţi şi devin
nervoşi dacă sunt înregistraţi, iar în anumite locaţii este chiar total neindicat acest lucru (o
zonă de conflict unde nu puteţi avea încredere că înregistrările se vor putea păstra într-un loc
sigur). Este bine întotdeauna să discutaţi despre confidenţialitate cu toţi cei implicaţi în
cercetare – ei vă vor oferi indicaţii preţioase cu privire la chestiunile de interes pentru ei.
Apoi, la momentul publicării, nu folosiţi adevăratele nume ale participanţilor. Este
posibil ca respondenţii să dorească să-şi aleagă singuri un pseudonim în interesul cercetării.
Atunci când este vorba despre cercetarea calitativă, este posibil să fie nevoie să analizaţi dacă
povestea personală a unui respondent îl poate deconspira. Relatările pot fi uneori alterate cu
scopul de a ascunde detaliile de identitate, dar păstrând integritatea rezultatelor cercetării.
Uneori aceste detalii trebuie omise pur şi simplu. Acolo unde este posibil, cel mai bine este
să le arătaţi respondenţilor, şi desigur, şi celorlalţi participanţi, raportul studiului
dumneavoastră, cerându-le să îl citească cu atenţie pentru a vedea dacă vreunul din
respondenţi poate fi identificat de ceilalţi membri ai comunităţii.
Acolo unde băieţii şi fetele sunt participanţi activi în procesul de cercetare şi nu
numai, nu este ieşit din comun ca ei să dorească să îşi treacă numele lor adevărate alături de
relatările experienţelor prin care au trecut. Unii copiii se văd pe ei înşişi ca fiind deschizători
de drumuri în anumite domenii şi au impresia că ştiu care sunt consecinţele „publicităţii”. A
le refuza permisiunea de a proceda aşa înseamnă oare a-i trata cu superioritate? Dificultatea
constă în evaluarea riscurilor la care se expun aceştia. Copilul poate că se gândeşte la anumiţi
cititori pe care îi cunoaşte, dar - odată publicat - materialul poate ajunge în mass-media, iar
din acel moment cercetătorul nu mai poate garanta că nu vor exista distorsiuni. Copiii (şi
chiar şi adulţii) nu au experienţă şi nu cunosc cât de intruzivă poate fi mass-media. Desigur,
în cazul în care copiii co-cercetători sunt autorii raportului de cercetare şi au furnizat în
acelaşi timp şi date în cercetare, ei ar trebui să semneze cu numele lor la publicare. Dar
rămâne de dorit ca experienţele individuale despre care au relatat, să nu fie identificabile.
Principala grijă este reprezentată de riscul de a provoca daune copilului.
Confidenţialitate şi protecţia copilului

Confidenţialitatea este o valoare importantă dar nu o întrece pe cea a responsabilităţii
şi datoriei de a proteja binele respondenţilor. Aceştia pot profita uneori de ocazia interviului
pentru a relata despre abuzurile şi suferinţele pe care le-au îndurat sau le îndură. Este posibil
ca unii dintre ei să vorbească despre sinucidere sau despre dorinţa de a se manifesta la rândul
71
lor violent faţă de alţii. Acolo unde cercetătorul are bănuiala că respondenţii sau familia lor
riscă o suferinţă serioasă, primul lucru pe care trebui să îl facă este să discute despre situaţia
respectivă cu cel intervievat. Ei trebuie să încurajeze copilul să povestească unei alte
persoane adulte, de încredere, ceea ce a povestit cercetătorului, astfel încât să se poată
planifica măsurile ce trebuie luate. Încercaţi să ajutaţi copilul să-şi menţină, pe cât posibil,
situaţia sub control. În orice caz, dacă copilul nu doreşte să mai povestească şi altcuiva,
cercetătorul este cel care trebuie să ia măsurile necesare. Acest lucru trebuie făcut cunoscut
copilului înainte de sfârşitul interviului. Primul pas este acela de a discuta cu conducătorul
cercetării, cel care poate decide ce este mai bine de făcut.
Echipele de cercetare trebuie să discute ce au de făcut într-o astfel de situaţie şi să se
pună de acord asupra unor planuri adecvate situaţiei pentru a se asigura că primesc sprijin în
toate acţiunile lor. Cercetătorii trebuie să aibă la îndemână informaţii despre toate posibilele
surse de ajutor şi poate deveni un bun obicei acela de a oferi ei înşişi respondenţilor o
broşură care să conţină informaţii relevante.
Pentru că sunt conştiente că, într-o astfel de situaţie, vor încălca confidenţialitatea,
unele institute de cercetare îi avertizează pe copii asupra acestui fapt, încă de la începutul
interviului, dar şi pe parcursul fiecărui interviu, în cazul în care cercetătorul simte că cel mic
urmează să facă o mărturisire.
Din păcate, de cele mai multe ori este imposibil de garantat că tocmai acele sisteme
care sunt menite să protejeze copiii abuzaţi vor funcţiona eficient, astfel încât să
îmbunătăţească situaţia copilului. În orice caz, cercetătorul nu poate nici să ignore ce i se
spune, dar nici să se transforme în „salvatorul” copilului. Tocmai de aceea este atât de
important să se discute amănunţit cu copilul înainte de a întreprinde orice acţiune.
O abordare incluzivă
Violenţa împotriva copiilor îi afectează pe toţii copiii, dar celor care sunt nevoiţi să
facă faţă şi discriminărilor de orice natură, le este cu atât mai greu. Cercetătorii vor trebui să
facă un efort special pentru a include perspective diverse. Trebuie să se gândească bine cum
să plece urechea la cuvântul băieţilor sau al fetelor – lucrul în grupuri separate poate fi o
soluţie potrivită, căci variabila de gen are adesea o mare relevanţă în experienţele de violenţă.
De obicei, este cel mai bine atunci când cercetătorii femei lucrează cu fetele şi
femeile, iar bărbaţii cu băieţii şi adulţii de gen masculin. Cu toate acestea, în anumite culturi,
băieţilor este posibil să le fie mai uşor să se deschidă în faţa unor persoane adulte de gen
feminin.
Comunităţile, pe de altă parte, este posibil să excludă din obişnuinţă grupurile etnice
minoritare, copiii cu dizabilităţi, tinerii homosexuali sau lesbienele precum şi pe toţi cei pe
care îi dezaprobă din diverse alte motive. Toate aceste grupuri de copii sunt cel mai adesea
victime ale celor mai puternici şi este la fel de probabil să fie expuşi violenţelor acasă, la
şcoală, sau în alte instituţii. Este nevoie de eforturi speciale pentru a implica aceşti copii
relativ excluşi, iar pentru a le câştiga încrederea este nevoie de strategii speciale de
comunicare.
Nu este nevoie să fii „expert” pentru a include copiii cu dizabilităţi, dar este posibil
să fie nevoie de ceva eforturi suplimentare. Este posibil să fie nevoie de mai mult timp
pentru a stabili cu aceştia o relaţie bună de comunicare. Poate că merită să luaţi în calculul
bugetului nişte costuri suplimentare, spre exemplu pentru a angaja asistenţi de specialitate
care să îi asiste copiii cu dificultăţi de comunicare pe tot parcursul participării lor în cercetare.
A se vedea Capitolul 2 - idei despre o serie de tehnici de abordare a copiilor pentru a include
categorii cât mai variate de copii.
72
Este indicat ca echipa de cercetare să ia în considerare cum va reacţiona dacă, pe
parcursul colectării datelor, va fi martora unor comentarii răutăcioase. Neutralitatea
tradiţională a cercetătorului poate fi pusă la încercare în cadrul unor grupuri în care unii
consideră că şi tăcerea e un răspuns.
O răsplată pe măsura participării

Nici respondenţii şi nici celelalte persoane angajate în cercetare nu trebuie exploatate.
În cercetarea participatorie, copiii îşi aduc o mare contribuţie în cadrul unui proiect,
petrecându-şi timpul pe care l-ar fi petrecut altfel prestând munci domestice sau chiar plătite
şi care ar fi contribuit poate la starea materială a lor sau a familiei. Deciziile trebuie luate
programatic, deşi este posibil să apară o serie de probleme de natură etică, având în vedere
că orice ofertă financiară poate altera relaţiile. Aşadar, chestiunile de ordin financiar trebuie
gândite cu grijă încă de la început.
Există două tipuri de dileme aici, căci angajarea respondenţilor în cercetare este
diferită de angajarea cercetătorilor de aceeaşi vârstă. Dar cum aceste două dileme se
suprapun la un moment dat, le vom trata împreună în cele ce urmează.
Oferirea unor recompense/stimulente respondenţilor sau tinerilor cercetători

Avantaje Dezavantaje
Stimulente acordate respondenţilor
Pot creşte considerabil nivelul de participare, Costul
în special în comunităţile sărace.
Se poate preveni pierderea de timp a Ar putea crea un sentiment de obligativitate
cercetătorului în căutarea unor eşantioane, şi şi compromite liberul consimţământ.
de aici, economia de resurse.
Se recunoaşte valoarea contribuţiilor aduse Ar putea deforma eşantionul, încurajându-i
de respondenţi şi a timpului petrecut de să participe pe cei care îşi doresc recompensa
aceştia în cadrul cercetării. şi care probabil, vă vor spune lucrurile pe
care ei cred că doriţi să le auziţi.
A nu oferi recompense îi poate împiedica pe Pot crea aşteptări în ceea ce priveşte
cei care ar putea fi tentaţi să participe din recompensarea unor viitoare participări.
nevoi financiare şi care ar constitui astfel
eşantioane deformate.
Recompense acordate tinerilor cercetători
Aceştia pot simţi că sunt mai apreciaţi. Este posibil să creeze presiuni inadecvate
asupra tinerilor cercetători determinându-i
să se comporte ca nişte angajaţi.
Cresc motivaţia. Unii dintre ei ar putea avea o motivaţie pur
financiară.
Îi pot încuraja să ducă la bun sfârşit sarcinile Se schimbă relaţia dintre personalul angajat şi
de cercetare. copii.
Pot recompensa pentru eventualele Există un potenţial de dispută în ceea ce

neajunsuri cauzate de faptul că tinerii priveşte corectitudinea.
cercetători nu au cum să câştige bani din alte
activităţi pe parcursul implicării lor în
cercetare.
În acest fel, profesioniştii şi organizaţiile din Plata poate deveni o formă de control, iar
domeniul cercetării au şansa de a lua mai în tinerii cercetătorii vor avea mai puţin
serios rolul tinerilor cercetători. controlul asupra propriul mod de a participa.
(Extrase din Laws şi colaboratorii 2003; Kirby 1999; Boyden şi Ennew 1997)
73
Puteţi, desigur, oferi şi recompense, altele decât banii. Ca o alternativă a oferirii unor
recompense directe, individuale, vă puteţi gândi să oferiţi sprijin unei organizaţii locale de
copii. Acest lucru însă nu vă poate aduce dumneavoastră nici un beneficiu din punct de
vedere al motivării personale a copiilor şi cu siguranţă nu poate înlocui veniturile pe care le-
ar fi câştigat altfel copiii.
Este clar că trebuie gândite cu mare atenţie aceste decizii. În funcţie de cum
manevraţi chestiunea banilor, veţi influenţa decisiv procesul de cercetare, în bine sau în rău.
În oferirea unor recompense adecvate trebuie luat în discuţie şi contextul local. Ceea ce este
esenţial, este să discutaţi aceste chestiuni într-o fază timpurie şi să nu permiteţi ca omiterea
acestor recompense din calculul bugetului să vă influenţeze deciziile.
Bunăstarea personalului angajat în cercetare

Aveţi, de asemenea, responsabilitatea de a proteja binele personalului angajat şi
desigur, al copiilor care acţionează ei înşişi pe post de cercetători. Din nou, evaluaţi toate
riscurile posibile şi modalităţile de a le îndepărta. Personalului angajat în cercetare trebuie să i
se spună de la început că propria lor siguranţă este mai presus de ducerea la bun sfârşit a
sarcinilor de cercetare. Evitaţi situaţii în care un cercetător merge singur la o adresă
necunoscută. Asiguraţi-vă că cineva ştie întotdeauna unde se află pe teren angajaţii pe
parcursul unei zile de lucru. Lucrul pe perechi aduce un plus de siguranţă şi aduce, de
asemenea, şi alte beneficii în ceea ce priveşte procesul de învăţare şi sprijin reciproc. Luaţi în
considerare desfăşurarea muncii de teren în locuri publice. Purtaţi la dumneavoastră
documentele necesare care să ateste statutul dumneavoastră de cercetător.
Ţineţi cont şi de starea emoţională a personalului angajat în cercetare. Toţi cei care
fac parte din echipa de cercetare trebuie trataţi cu respect şi trebuie luat în considerare faptul
că ar putea fi la un moment dat expuşi unor informaţii de natură să-i tulbure emoţional. O
supervizare profesională, regulată, le oferă oportunitatea de a discuta despre experienţele
supărătoare şi le permite totodată să se dezvolte profesional.
Este posibil, de asemenea, ca personalul angajat în cercetare să dorească să aibă acces
la servicii de consiliere şi sprijin, în mod confidenţial.
O mai largă asumare a responsabilităţii
Este important să luaţi în considerare responsabilitatea pe care o aveţi faţă de ceilalţi

din cadrul comunităţilor locale sau naţionale şi cu care lucraţi. Este nevoie să vă consultaţi
îndeaproape cu aceştia la momentul conceperii proiectului de cercetare. Atunci când
planificaţi procesul de cercetare, gândiţi-vă cum puteţi face să le dezvoltaţi abilităţi
folositoare, atât participanţilor adulţi sau copii, cât şi respondenţilor. Este esenţial ca la
finalul acestui proces să prezentaţi rezultatele cercetării acelor comunităţi care au participat şi
într-o formă de care acestea să poată beneficia.
Evitaţi să treziţi aşteptări nerealiste. Indiferent cât de greu v-ar părea, nu faceţi
promisiuni pe care nu le puteţi respecta. A nu promite nimic e mai bine decât a nu îndeplini
o promisiune. Onestitatea cu privire la limitele cercetării este un imperativ iar acest lucru nu
poate fi subliniat de două ori. În cazul în care participarea în cercetare nu urmează să aibă un
efect tangibil asupra vieţii copiilor din comunitate, acest lucru trebuie spus de la bun început.
Este însă important să le explicaţi care sunt potenţialele beneficii pe care le vor avea alţi copii
aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi ei. Acest lucru poate încuraja unii copii să participe la cercetare.
74
Câteva consideraţii cheie, de natură etică, pentru cercetarea în care sunt
implicaţi copii
Evaluaţi riscurile de a provoca suferinţe participanţilor prin cercetarea dumneavoastră şi
planificaţi cum să le minimalizaţi.
Asiguraţi-vă că toţi participanţii şi-au dat un consimţământ în cunoştinţă de cauză în ceea
ce priveşte implicarea lor.
Căutaţi să obţineţi consimţământul copiilor, asigurându-vă că au înţeles că îşi pot retrage
acest consimţământ oricând doresc.
Fiţi pregătiţi să trataţi orice disconfort pe care îl pot exprima copiii pe parcursul
procesului de cercetare.
Faceţi aranjamente pentru ca acei copii care au nevoie de ajutor să-l primească în
continuare.
Luaţi în considerare problemele legate de protecţia copilului atât în practica de zi cu zi,
cât şi în recrutarea personalului de cercetare.
Căutaţi să obţineţi consimţământul părinţilor şi al celor care au în îngrijire copiii.
Asiguraţi-vă de sprijinul organizaţiilor comunitare, al persoanelor importante în viaţa
copiilor din comunitate.
Asiguraţi-vă că informaţiile despre cercetare sunt oferite într-un mod atractiv şi pe
măsura înţelegerii copiilor, că sunt incluse informaţii despre drepturile pe care le au ca şi
respondenţi, precum şi despre cum vor fi tratate informaţiile pe care ei le vor furniza.
Luaţi măsuri practice pentru a păstra confidenţialitatea respondenţilor.
Discutaţi despre cum veţi rezolva situaţiile în care se dovedeşte că respondenţii riscă
suferinţe serioase.
Asiguraţi-vă că metodele dumneavoastră maximizează şansele de participare ale băieţilor
şi fetelor, în egală măsură.
Gândiţi-vă cum să includeţi şi opinia acelor copii care sunt supuşi discriminărilor.
Luaţi în considerare dacă este cazul să oferiţi recompense celor care vă ajută în cercetare
şi sub ce formă ar trebui ele oferite.
Evaluaţi posibilele riscuri la care se expune personalul angajat în cercetare şi luaţi măsuri
pentru a le preveni.
Atunci când planificaţi cercetarea nu uitaţi să vă consultaţi cu comunităţile respective şi
să contribuiţi, acolo unde este posibil, la dezvoltarea capacităţii lor.
Oferiţi feed-back respondenţilor din cadrul unei comunităţi cu privire la rezultatele
cercetării, într-o formă accesibilă.
75
CAPITOLUL 2: CUM SE FACE
Capitolul 2 începe prin a enumera câteva idei despre cum se pot implica copiii, pe
parcursul fiecărei etape a procesului de cercetare. Mai departe, se identifică anumite
probleme de care trebuie ţinut cont în luarea deciziilor de implicare a copiilor în cercetare. A
treia secţiune, aruncă o privire asupra metodelor folosite în cercetarea participatorie cu copii.
Se porneşte de la discutarea unor aspecte cheie care trebuie avute în vedere în abordarea
cercetărilor cu copii – cum se stabileşte o bună comunicare.
Apoi sunt analizate anumite probleme specifice pe care le comportă cercetarea pe
tema violenţei împotriva copiilor. Partea următoare ne arată cum se elaborează un proiect de
cercetare participatorie şi care sunt problemele în negocierea accesului la respondenţi. Se
discută unele abordări specifice ale cercetării cu copii: „Învăţare şi Acţiune Participatorie”;
cercetarea în care copiii sunt ei însăşi cercetători (peer research); metode de cercetare în stilul
Firere şi metoda De la Copil la Copil. În cele din urmă, vom analiza o serie de tehnici care s-
au dovedit eficiente, ajutându-ne să înţelegem ce vor să spună fetele şi băieţii şi vom vedea
cum se aleg metodele. În ceea ce priveşte alegerea metodelor este bine să revedeţi şi
Capitolul 1 referitor la chestiunile de etică, având în vedere că în cadrul cercetărilor cu copiii
este imposibil de separat alegerea metodelor de aspectele etice.
Cum pot fi implicaţi copiii? Câteva idei şi sugestii

Această secţiune urmăreşte să sugereze anumite modalităţi prin care copiii pot fi
implicaţi în diverse stadii ale cercetării. Participarea trebuie adaptată în funcţie de fiecare
proiect de cercetare în parte, în funcţie de tema de cercetare, de obiectivele proiectului, de
metodele care se intenţionează a fi folosite şi în special în funcţie de contextul în care se va
desfăşura proiectul. Spre exemplu, acolo unde există o organizaţie care desfăşoară deja cu
succes activităţi participatorii împreună cu unul sau mai multe grupuri de copii, este posibil
să obţineţi un nivel mai înalt de participare într-o perioadă de timp mai scurtă.
Nu există o reţetă perfectă pentru a implica copiii, după cum nu există nici tehnici
ideale care pot fi folosite în cercetarea cu copii. Veţi dori probabil să implicaţi copiii în
fiecare etapă a cercetării dumneavoastră sau veţi dori să îi consultaţi cu privire la probleme
specifice. În mod ideal, cea mai potrivită cale de a implica copiii este aceea de a îi consulta
pentru a afla ce gândesc ei. Va fi important să dezvoltaţi căi adecvate de comunicare deschisă
cu copiii şi trebuie să vă aşteptaţi ca acest lucru să vă ia ceva timp. Deşi o abordare
participatorie este foarte valoroasă, există anumite teme de cercetare, precum şi anumite
contexte în care este de preferat o abordare mai convenţională. Violenţa împotriva copiilor
implică anumite tematici controversate şi este posibil ca ele să nu poată fi investigate (fiind
inacceptabilă pentru adulţii care se situează pe o poziţie de superioritate), sau să presupună
folosirea unor metode care la rândul lor sunt controversate. În cadrul cercetărilor calitative
tradiţionale efectuate de adulţi, unul din obiective este de a spori gradul de angajare activă a
copiilor respondenţi, dar şi de a urmări ca ei să deţină un mai mare control al procesului în
sine.
Pentru copii, este foarte important ca ei să fie corect „auziţi” ca şi respondenţi,
indiferent dacă mai au sau nu şi alte roluri în cadrul cercetării.
Următoarea schemă propune imaginea unui carusel al participării, analizând
participarea copiilor în diversele etape ale procesului de cercetare. Se sugerează, de asemenea,
ideea de mişcare şi de învăţare din experienţele celorlalţi.
76
Un carusel al participării copiilor în cercetare4
Copiii invocă rezultatele Copiii decid care

cercetării pentru a susţine urmează să fie
schimbarea tema de cercetare
Copiii prezintă şi Copiii participă la

altora rezultatele desemnarea
cercetării
Copiii participă la
Copiii redactează managementul
raportul final procesului de
Procesul
de
Copiii participă la cercetare Copiii
analizarea şi elaborează
interpretarea
Copiii desfăşoară Respondenţii participă

muncă de teren, de activ şi îşi pot exprima pe
ex., interviuri deplin opiniile
Respondenţii
lucrează împreună
pentru a-şi formula
opiniile
Există câteva roluri distincte pe care copiii le pot juca în cercetare. Diferite grupuri de băieţi
şi fete pot fi implicaţi în diverse etape ale procesului de cercetare.
Rol de consultanţi:
Membri ai grupurilor de consultanţă
Sunt consultaţi în probleme specifice
Rol de respondenţi:
Completează chestionare calitative
Sunt intervievaţi
Participă la discuţii de tip focus-grup
Participă în cadrul unor grupuri active de lucru care includ activităţi de joacă, desen,
cântece, diverse exerciţii de evaluare
Validează rezultatele ascultând rezumatul cercetării şi confirmând punctele cheie
Ajută la formularea recomandărilor
Rol de co-cercetători:
Planifică cercetarea împreună cu adulţii
Acţionează ca şi cercetători, efectuând muncă de teren
Acţionează ca asistenţi de cercetare
Rol de lucrători în domeniul dezvoltării:

Conduc proiecte de cercetare pe teme care au importanţă pentru ei
Elaborează planuri acţiune în funcţie de rezultatele muncii de cercetare
4 Adaptare după S. Laws, C. Harper şi R. Marcus (2003) „Research for Development: a practical guide”,
Sage/Save the Children, Londra
77
În această secţiune se sugerează mai departe, modalităţi de a spori gradul de implicare a

copiilor, analizându-se posibilele abordări în diverse etape ale procesului de cercetare.
Următorul studiu de caz oferă un exemplu de cum a profitat un cercetător de
oportunitatea de a implica un copil, fapt care a dus la obţinerea unor rezultate valoroase în
cercetare.
Copiii în rol de asistenţi de cercetare în Tanzania

Gillian Mann
Fără Isabelle, cercetarea mea despre copiii refugiaţi şi familiile lor din Dar es Salaam,
în Tanzania, ar fi fost mult mai greu de întreprins şi mai puţin adaptată contextului în care s-
a desfăşurat. Isabelle este o fetiţă de 14 ani din Congo care a lucrat cu mine pe post de
asistent de cercetare cu jumătate de normă, timp de aproape 4 luni în anul 2002. Ca mulţi alţi
copii care au participat la acest studiu, ea s-a arătat interesată atât de procesul de cercetare,
cât şi de rezultatele acesteia.
Isabelle a început să lucreze cu mine la câteva luni după ce începusem să studiez
viaţa cotidiană a copiilor refugiaţi din Tanzania. Ne-am cunoscut prin intermediul unui
prieten al mamei sale. Era o fată inteligentă care nu mai mergea la şcoală şi era obligată să
stea în casă de teamă că, printr-un comportament neadecvat, ar fi putut deconspira statutul
ilegal al familiei sale. De aceea, Isabelle era o tânără timidă şi descurajată al cărei drum în
viaţă se înfundase, trăind împreună cu mama şi sora ei într-un spaţiu înghesuit. După ce mi-
am petrecut câteva zile în casa ei, mi-am dat seama de interesul ei viu pentru problemele pe
care le exploram precum şi de talentul ei de a lucra cu copiii. Am întrebat-o dacă ar dori să
lucreze cu mine dimineaţa, căci acesta era momentul în care vizitam de obicei copiii şi
familiile aflate în diverse părţi ale oraşului. (Mama lui Isabelle a fost foarte încântată de acest
aranjament pentru că simţea că fiica ei avea nevoie de un stimulent, de contacte sociale şi
considera că ar fi mai puţin vulnerabilă de a se deconspira dacă era însoţită de mine.)
Participarea lui Isabelle a adus un suflu nou în multe dintre activităţile cu copiii pe
care le aveam în acel moment. În prima noastră zi de lucru anticipasem că, din pricina
timidităţi ei se vor crea, la început, momente stânjenitoare, dar după numai câteva minute,
Isabelle era deja implicată activ în întreaga acţiune. De câte ori una din activităţile noastre de
teatru scârţiia, ea le sugera în mod spontan copiilor mici adaptări la scenariul prevăzut iniţial
de noi. Rezultatul a fost un interes crescut al copiilor care participau cu plăcere şi obţinerea
unor date calitative mai bune pentru studiu. Cu alte ocazii, a folosit cântece tradiţionale
congoleze pentru a-i întreba pe copii de ce le era dor şi de ce nu le era dor de „acasă”; i-a pus
pe copii să inventeze poveşti despre cum credeau ei că era viaţa copiilor din Tanzania,
despre copiii pe care îi vedeau trecând pe stradă; a adaptat jocuri binecunoscute pentru a ne
ajuta să aflăm mai multe de la copii într-un mod diferit şi foarte nou. De câte ori lucram
împreună, aveam de învăţat noi abilităţi, noi modalităţi de a face lucrurile dar şi lucruri noi de
la copiii participanţi.
Participarea lui Isabelle nu doar că a ajutat la îmbunătăţirea metodelor de cercetare şi
a rezultatelor acesteia. Printre multe alte beneficii, implicarea ei m-a ajutat să stabilesc relaţii
mai puternice cu participanţii, copiii şi familiile acestora: pentru că ea însăşi era o tânără
refugiată, nu era văzută ca o ameninţare la securitatea şi siguranţa familiilor participante.
Fetele şi băieţii erau atraşi de conduita ei blândă, de vocea caldă cu care le vorbea şi de
nenumăratele ei idei pentru jocuri şi distracţie. Pe măsură ce au trecut săptămânile şi lunile, a
devenit din ce în ce mai încrezătoare în propriile forţe; a început să vorbească despre
speranţa ei de a se reînscrie la scoală, de a deveni profesoară, de a se căsători şi de a avea
copii. În tot acest timp, mama lui Isabelle mi-a spus că fiica ei a început să râdă şi să
zâmbească mai des, pentru prima dată de la sosirea lor în Dar es Salaam, cu 3 ani în urmă.
78
Pasul 1: Planificarea timpurie şi elaborarea cercetării

Copiii ar putea fi consultaţi cu privire la cum anume ar dori ei să participe în procesul
planificat al cercetării şi ce anume ar duce la implicarea cât mai multor copii în cercetare.
Porniţi la drum deschişi fiind la orice stil şi metodă de implicare vi se propune.
Gândiţi-vă cum puteţi identifica, dintr-o plajă cât mai largă, copiii care ar putea fi
implicaţi în cercetarea dumneavoastră Aliaţi-vă cu organizaţiile relevante, şcolile şi
colegiile, etc. Folosiţi-vă de contactele neoficiale acolo unde s-a creat deja o relaţie de
încredere. Insistaţi, dacă este nevoie.
Copiii ar putea fi consultaţi cu privire la care ar fi temele potrivite de cercetare. Spre
exemplu, un grup de copii care au interes faţă de domeniul pe care doriţi să-l cercetaţi vă
poate oferi idei pentru proiectul de cercetare; „ce trebuie să ştim?” Aţi putea oferi
descrieri ale unor rezultate ale unor cercetări existente pentru a ajuta copiii să se
concentreze pe ceea ce lipseşte din ceea ce trebuie să ştim.
Copiii pot oferi sfaturi cu privire la direcţia generală în care trebuie să meargă proiectul.
Există diverse moduri pentru a face acest lucru. Copiii ar putea fi reprezentaţi în cadrul
grupului de consultanţă/referinţă format din adulţi sau ar putea fi format un grup de
referinţă alcătuit din copii.
Copiii pot contribui la procesul de clarificare a scopurilor şi obiectivelor cercetării,
precum şi a unor chestiuni specifice cercetării, odată ce a fost stabilită zona generală de
interes.
Sesiuni de instruire pot fi organizate atât pentru cercetătorii adulţi, în ceea ce priveşte
implicarea copiilor, cât şi pentru copii, în ceea ce priveşte metodele de cercetare. Poate fi
eficientă participarea în comun, a adulţilor şi copiilor la aceste sesiuni de instruire.
Atelierele de lucru de instruire destinate copiilor pot fi o bună ocazie de a învăţa de la
copii.
În recrutarea cercetătorilor, copiii pot fi implicaţi în multe moduri. Dacă sunt instruiţi în
prealabil în procesele de recrutare, ei pot participa ca şi membri ai unui panel de
recrutare – cel puţin doi copii ar trebui să participe. O altă opţiune este aceea de a cere
unui grup de băieţi şi fete să se întâlnească cu candidaţii, separat de interviul luat de
adulţi, şi să le evalueze, pe baza a cel mult două criterii, abilitatea de a lucra cu copiii,
abilităţile de comunicare. Cu toate acestea, este posibil ca în final să nu fie desemnat
candidatul favorit al copiilor, pentru că mai sunt şi alţi factori care trebuie luaţi în
considerare.
Pasul 2: Elaborarea detaliată a cercetării

Cu o instruire prealabilă, copiii pot contribui la alegerea metodelor adecvate care
urmează să fie folosite în investigarea unei anumite teme de cercetare. Ei sunt cei care
pot cu siguranţă să comenteze care sunt modalităţile de a-i determina pe copii să aibă
încredere şi să vorbească pe parcursul procesului de cercetare.
Atunci când se propune pentru investigare un subiect, un grup de copii ar putea fi invitat
să participe într-o discuţie de tip focus-grup cu scopul de a identifica ariile de un interes
special pentru copii. Este foarte uşor pentru adulţi să facă asumpţii greşite în legătură cu
ceea ce este cel mai important.
Copiii pot contribui la redactarea întrebărilor care vor fi folosite în instrumentele de
cercetare – a chestionarelor sau a ghidurilor de discuţie pentru focus grupuri. Acesta este
un proces detaliat iar cercetătorii pot oferi îndrumare cu privire la cum se formulează un
set de întrebări obiective.
79
În planificarea acordării de sprijin practic şi emoţional respondenţilor şi probabil şi
copiilor care au rol de cercetători, este bine să consultaţi copiii interesaţi de acest subiect
cu privire la care ar fi cea mai bună abordare.
Copiii sunt adesea foarte sensibili la aspectele legate de etică cum ar fi confidenţialitatea
şi consimţământul, iar o discuţie cu ei poate ajuta la găsirea celor mai bune modalităţi de
a trata aceste aspecte.
Copiii ar putea ajuta la elaborarea unor materiale cum ar fi invitaţiile de participare,
pentru a le face mai atractive pentru ceilalţi băieţi şi fete.
Broşurile care conţin informaţii, precum şi explicaţiile verbale cu privire la ce înseamnă
cercetarea pot fi cel mai bine testate în cadrul unuia sau mai multor grupuri de copii,
înainte de a fi folosite efectiv.
Copiii pot ajuta în testarea tehnicilor şi materialelor de cercetare.
În selectarea eşantioanelor, copiii pot contribui cu opiniile lor despre care ar fi cele mai
bune modalităţi de abordare a copiilor/familiilor/organizaţiilor. Ei pot oferi sfaturi cu
privire la metodele potrivite de căutare a celor la care „se ajunge greu”.
Copiii pot fi consultaţi eficient cu privire la folosirea unor stimulente pentru respondenţi
sau a unor recompense pentru tinerii cercetători.
Pasul 3a: Munca de teren – modalităţi de a creşte gradul de participare activă a copiilor
respondenţi
Asiguraţi-vă că cei mici ştiu care le sunt drepturile şi sunt capabili să facă o alegere liberă
în legătură cu participarea sau neparticiparea lor.
Oferiţi informaţii clare despre cercetare şi despre cum urmează aceasta să fie folosită.
Arătaţi respect pentru părerile copiilor prin modul în care îi abordaţi.
Faceţi-vă timp pentru a construi o relaţie de încredere cu copiii înainte de a le pune
întrebări.
Abordările creative de tipul jocurilor active, poveştilor, cântecelor, îi pot face pe copii să
se simtă mai confortabil şi să fie mai deschişi comunicării.
Acolo unde copiii sunt obişnuiţi să deseneze, o abordare de tipul „Desenează şi scrie” îi
poate ajuta pe aceştia să se exprime mai complet.
Copiilor li se poate oferi posibilitatea de a opta pentru modalităţile în care urmează să fie
intervievaţi – singuri sau cu un prieten; de către un adult sau de către un copil; de o
femeie sau un bărbat, etc. Ar putea fi de asemenea întrebaţi care este locul şi momentul
în care le convine cel mai mult să fie intervievaţi.
Este posibil ca cei mici să considere discuţiile din cadrul focus-grupurilor ca fiind o
modalitate la îndemână pentru a lansa în discuţie aspecte delicate. Probabil că cel mai
indicat este să se lucreze separat cu băieţii şi, respectiv, cu fetele.
Includeţi şi întrebări despre ce anume ar putea duce la îmbunătăţirea situaţiei copiilor
care se confruntă cu problemele pe care le investigaţi; copiii nu sunt doar victime.
La finalul unui interviu, un copil sau un grup de copii ar putea fi rugaţi să verifice
rezumatul a ceea ce au spus, pentru a valida datele.
Copiii care au dificultăţi de comunicare este posibil să aibă nevoie de asistenţa unui
lucrător de specialitate care va participa în cercetare.
80
Pasul 3b: Munca de teren – alte modalităţi de a implica copiii în culegerea informaţiilor
Cu o instruire prealabilă, copiii pot acţiona ca şi cercetători, ducând la îndeplinire o serie
de sarcini legate de munca de teren. Este posibil ca respondenţii să aibă o mai mare
încredere în persoanele apropiate de vârsta lor şi cu experienţe asemănătoare. Copiii pot
să distribuie chestionare, să completeze chestionare simple împreună cu respondenţii, să
realizeze interviuri, să faciliteze discuţii de grup, să realizeze observaţie structurată, să se
joace, să cânte împreună cu ceilalţi copii.
Copiii pot să ia interviuri nu doar copiilor, ci şi profesioniştilor sau altor adulţi.
Pasul 4: Analiză şi redactare

Atunci când copiii au desfăşurat muncă de teren, ei pot începe procesul de analiză
reflectând împreună la ceea ce au simţit şi au învăţat de la respondenţi, pe măsură ce au
înaintat în cercetare.
Un adult îi poate ajuta să pună cap la cap problemele apărute în urma analizei datelor, să
le dea o formă accesibilă copiilor, cerându-le să răspundă la aceste întrebări.
Copiii pot fi consultaţi mai departe în etapa în care se formulează recomandările –
acestea nu se desprind întotdeauna din simpla analiză a datelor, iar discuţii ulterioare pot
fi de un real folos.
Copiii pot redacta anumite părţi ale raportului.
Copiii pot citi şi comenta rapoartele în stadiu incipient, fiecare dintre ei asumându-şi
responsabilitatea de a citi o scurtă secţiune şi a de a o discuta împreună cu alţii.
Pasul 5: Promovarea rezultatelor cercetării

Copiii pot ţine prezentări despre o parte din rezultatele cercetării sau despre ele în
totalitate. Acest lucru este foarte important.
Copiii se pot folosi în mod activ de rezultatele cercetării pentru a invoca schimbarea, cu
condiţia ca acestea să le fie puse la dispoziţie într-o formă accesibilă lor.
O idee bună ar fi să se tipărească materiale destinate unei audienţe de profesionişti adulţi
şi separat, materialele destinate copiilor. Copiii pot da sfaturi şi pot contribui la
prezentarea acestor materiale într-un mod atractiv pentru copii.
Copiii pot asista în producerea şi altor materiale, în afara rapoartelor, spre exemplu, piese
de teatru, filme video sau afişe care să exprime tematica explorată pe parcursul cercetării,
aducându-le în atenţia unei audienţe mai largi.
Metode folosite în cercetarea participatorie cu copii

În această secţiune aruncăm o privire asupra procesului de realizare efectivă a unei
cercetări participatorii cu copii. Pentru mai multe detalii, vă recomandăm să consultaţi şi alte
manuale care oferă îndrumări complete cu privire la tehnicile de cercetare.
Lecturi recomandate
Boyden, J., Ennew, J., „Children in focus: A manual for participatory research with
children”, Save the Children, Sweden, 1997
81
Un manual de instruire despre cercetarea centrată pe copil destinat personalului din
cadrul ONG-urilor şi al instituţiilor academice. Aici există capitole întregi în care se discută
despre participare, copilărie, metode „convenţionale” de cercetare, metode centrate pe copil,
precum şi despre cercetare şi acţiune participatorie. Manualul oferă numeroase exemple de
cercetări participatorii întreprinse în lumea întreagă, inclusiv numeroase tehnici vizuale.
Manualul are foarte multe puncte forte în ceea ce priveşte aspectele legate de etică.
Kirby, P., „Involving Young Researchers: How To Enable Young People to Design and
Conduct Research”, Fundaţia Joseph Rowntree şi Salvaţi Copiii Marea Britanie, 1999
Un ghid foarte clar structurat pe etape, destinat practicienilor care doresc să efectueze
sau să comisioneze efectuarea unor studii în care sunt implicaţi tineri cercetători (cu vârste
între 14 şi 25 de ani). Cercetările efectuate de către tineri sunt văzute ca o modalitate de a le
conferi acestora mai multă putere. Cartea oferă multe exemple de proiecte desfăşurate de
tineri cercetători din cadrul Salvaţi Copiii Marea Britanie. Lucrarea tratează întreg procesul
de cercetare, discutând deciziile practice care trebuie luate şi include capitole întregi destinate
eticii şi modurilor în care participarea poate avea loc.
Worall, S., „Young People as Researchers: A Learning Resource Pack”, Fundaţia Joseph
Rowntree şi Salvaţi Copiii Marea Britanie, 2000
Aceasta este o lucrare care trebuie să o însoţească pe cea despre Implicarea tinerilor
cercetători (vezi mai sus) şi oferă exerciţii de instruire adaptabile, precum şi fişe de lucru
pentru cei care lucrează în domeniul instruirii tinerilor care doresc să întreprindă studii de
cercetare socială. Tematica include alegerea şi elaborarea metodelor de cercetare, aspecte
legate de etică, participarea la analiza datelor şi redactarea raportului, nevoile celor ce
studiază, sprijinirea şi evaluarea lor.
Laws, S., Harper C., Marcus R., „Research for development: A Practical Guide”, Sage/Save
the Children, Londra, 2003
Destinat să fie un manual de referinţă care poate fi rapid parcurs, precum şi un
instrument de învăţare pentru dezvoltarea practicienilor care doresc să efectueze studii de
cercetare, manualul include capitole despre cercetarea participatorie, etică şi o bună
comunicare cu respondenţii, inclusiv cu copiii. Manualul are puncte forte la capitolul
planificarea şi managementul cercetării, inclusiv paşii care trebuie parcurşi pentru redactarea
unui proiect, dar şi îndrumări detaliate cu privire la o serie de abordări şi tehnici.
Diverse tehnici pot ajuta cercetătorii în munca lor cu copiii – au fost dezvoltate o
serie de abordări noi ale cercetării împreună cu copiii, desprinse din cercetarea tradiţională,
metode educaţionale şi tehnici terapeutice, printre altele. Însă cel mai important lucru de care
aveţi nevoie, nu este o tehnică specifică, ci o abordare care să fie pe placul copiilor. Cel mai
mult veţi avea, probabil, nevoie de multă flexibilitate pentru a renunţa la tehnica
dumneavoastră preferată în cazul în care aceasta nu dă roade într-o zi oarecare, pentru a
utiliza altceva. Nu există o tehnică perfectă, toate au puncte slabe şi inconveniente.
Sunt multe de spus în ceea ce priveşte decizia de a folosi mai mult de o metodă în
cercetarea dumneavoastră Lucrurile sunt privite din perspective diferite, prin aprofundarea
datelor pe care le colectaţi. Se creează, de asemenea, un filtru care împiedică orice
subiectivism care poate apărea ca urmare a tehnicilor specifice pe care le alegeţi. Un alt mod
de a valida rezultatele cercetării dumneavoastră este acela de a crea ocazii pentru a cere
copiilor cu care aţi lucrat să vă confirme ceea ce aţi inclus în rezumatul cercetării.
82
De ce aveţi nevoie atunci când doriţi să întreprindeţi o cercetare cu copii?
În abordarea cercetărilor în care sunt implicaţi copiii este de mare ajutor să vă
gândiţi, separat, la fete şi la băieţi, precum şi la alte eventuale grupuri de indivizi relativ
dezavantajaţi. Eforturile dumneavoastră trebuie să fie direcţionate înspre construirea unei
relaţii de încredere, atât forţele copilului, cât şi în ale dumneavoastră Cel mai potrivit ar fi ca
cei care urmează să ia interviuri sau să întreprindă cercetarea, să fie oameni obişnuiţi să
lucreze cu copiii. Faceţi în aşa fel încât spaţiul în care urmează să vă întâlniţi cu copiii să fie
confortabil şi plăcut, creându-le acestora un sentiment de siguranţă. Evitaţi întreruperile şi
nu vă grăbiţi. Fiţi conştienţi că cei mici, şi mai ales cei care au multă experienţă în ceea ce
priveşte instituţiile, este posibil să fie obişnuiţi să povestească ceea ce cred ei că vor adulţii să
audă.
Respectul pentru copii
A întreprinde o cercetare în care sunt implicaţi copii nu presupune doar folosirea

unei metodologii participatorii. Şi nici nu este vorba doar despre recunoaşterea faptului că
este nevoie de mai mult timp şi mai multe resurse. Mai presus de toate, este vorba despre
respectul arătat fetelor şi băieţilor, ca cetăţeni cu drepturi depline şi mai este vorba despre o
credinţă fundamentală în principiul şanselor egale pentru toate fiinţele umane, în dreptul lor
de a se exprima şi de a participa la viaţa comunităţii. Este important să apreciaţi şi să
respectaţi personalitatea unui copil.
Un mod eficient de a vă pregăti pentru efectuarea unei cercetări împreună cu copiii
este acela de a examina experienţa de viaţă personală şi de a analiza propriile valori pentru a
vedea în ce mod se pot acestea răsfrânge asupra copiilor şi dacă îi vor influenţa sau nu.
Reflectaţi la propria dumneavoastră copilărie şi amintiţi-vă care au fost circumstanţele în care
aţi stabilit relaţii de încredere cu adulţii. Care au fost ingredientele importante care au permis
acele schimburi personale? Când eraţi copil, ce anume vă determina să doriţi să împărtăşiţi şi
altora punctele dumneavoastră de vedere şi ce anume vă împiedica? Ce anume vă determina
să aveţi încredere în cineva şi cine vă ajuta să construiţi acea relaţie de încredere?
Comunicarea non-verbală şi confortul copiilor
Copiii, la fel ca şi adulţii sau poate chiar mai mult decât ei, sunt foarte atenţi la
mijloacele non-verbale de comunicare. Anumite lucruri, cum ar fi limbajul corpului, pot
spune foarte multe, cum ar fi spre exemplu, în ce măsură cercetătorul se simte confortabil
când lucrează cu copiii şi dacă ceea ce face îi face sau nu plăcere cu adevărat. Aceste semnale
ale corpului pot fi neintenţionate iar cercetătorul poate că nu este nici măcar conştient că le
face, dar ele au o mare semnificaţie şi pot influenţa modul în care copiii percep rolul
cercetătorului, precum şi relaţia lor vizavi de procesul de cercetare. Umorul, pe lângă faptul
că este un ingredient important al relaţiilor umane în general, este totodată şi un factor care
joacă un rol major în viaţa copiilor. Este important să aveţi simţul umorului faţă de copii şi
să incorporaţi umorul în procesul de cercetare. Vă face plăcere să vă aflaţi în compania
copiilor?
Flexibilitatea minţii – cheia unei cercetări reuşite cu copii
Una din cerinţele importante în efectuarea unei cercetări în care să fie implicaţi copiii
este aceea de a învăţa să rămâneţi deschis şi de a face cât mai puţin posibile prezumţii. Din
experienţa cercetătorilor adulţi care au studiat diverse probleme legate de copii, reiese că,
83
uneori, aşteptările cercetătorului cu privire la punctele cheie ale cercetării nu sunt
întotdeauna compatibile cu priorităţile copiilor. Adesea cercetătorul are o idee care derivă
dintr-o perspectivă de adult, chiar dacă este cea a unui adult care a crescut în comunitatea
locală respectivă. Perspectivele diferite pot crea tensiuni între cercetător, între dorinţa
acestuia de a se conforma realităţii copiilor şi nevoia reală, sau percepută ca fiind reală, de a
se conforma valorilor locale şi modului preferat de a vedea lucrurile.
Prezentul copiilor
Copiii, mai mult decât cei mai mulţi dintre adulţi, au tendinţa de a trăi în prezent şi
de a fi mai puţin preocupaţi de trecut sau viitor. Pentru a putea împărtăşi realitatea cotidiană
a copiilor, este important să plecaţi urechea la spusele băieţilor şi fetelor atunci când
povestesc despre experienţele lor ancorate în prezent. A vă arăta interesaţi şi a vă face timp
pentru a fi efectiv împreună cu copiii, este foarte important pentru construirea unei relaţii de
încredere, lucru esenţial în orice proces de cercetare.
Discutarea chestiunilor legate de violenţă

Există câteva aspecte de care trebuie să ţineţi cont în cercetarea pe tema violenţei
împotriva copiilor. Multe dintre acestea au fost deja discutate în capitolele de mai sus legate
de etică şi majoritatea se referă, în principal, la starea de bine a participanţilor. Indiferent
dacă violenţa se produce în locuri publice - şcoli sau instituţii - sau acasă, în mediul familial,
principala preocupare a cercetătorilor trebuie să fie aceea de a veghea la binele copilului. La
urma urmei, aceasta va fi una din preocupările copiilor care participă la cercetare! Toate
abordările şi metodele trebuie să ţină cont de acest aspect.
Este probabil ca cercetarea să fie întreprinsă în rândul populaţiei generale, fie doar cu
cei care au trecut prin experienţe de violenţă, dar care acum sunt în siguranţă şi beneficiază
de servicii de specialitate. Atunci când copiii au dezvăluit de puţin timp că au fost abuzaţi,
suprapunerea unui interviu de cercetare peste „procesiunea” profesioniştilor care le-au pus
deja întrebări, poate avea urmări negative.
Desigur, copiii care sunt expuşi în prezent violenţei se găsesc în toate societăţile şi
trebuie să vă gândiţi la acest lucru. Mărturisirea unei experienţe de violenţă aduce cu sine o
stigmatizare, iar metodele trebuie să urmărească să combată acest lucru. De exemplu, ar fi de
folos dacă aţi oferi informaţii despre cum se manifestă violenţa împotriva copiilor pe
mapamond. Copiii pot, de asemenea, să aibă frământări în legătură cu ceea ce pot spune,
pentru că au sentimentul că-şi trădează familia, chiar şi în cazul în care au suferit mari
abuzuri. În multe culturi, a nu face publice chestiunile legate de familie este o valoare care se
învaţă de mic iar acest lucru îi inhibă pe copiii şi femeile care au suferit violenţe. Trebuie să
vă gândiţi, atunci când planificaţi metodele de cercetare, cum puteţi face să depăşiţi această
problemă.
În ceea ce priveşte manifestarea respectului faţă de fetele şi băieţii „victimizaţi”, este
bine să îi întrebaţi care este părerea lor şi ce s-ar putea face pentru a îndrepta lucrurile, ce
schimbări ar dori să se facă – toate acestea pentru a merge dincolo de simpla descriere a
experienţelor prin care au trecut. Copiii acţionează ca agenţi de drept şi trebuie trataţi ca
atare. Nu trebuie să uităm, de asemenea, că cei mici pot fi atât victime, cât şi autori ai actelor
ce violenţă.
Pentru a-i asculta pe copii când povestesc despre experienţe dureroase, este bine să
învăţăm de la terapeuţi, consilieri sau asistenţi sociali care sunt modalităţile potrivite de lucru
cu copiii. Cel care ia interviul trebuie să fie capabil să-şi controleze expresiile feţei, astfel
încât şocul şi mânia pe care le resimte la aflarea poveştilor de abuz, să nu se vadă şi, totodată,
84
să poată transmite empatie copilului. A rămâne calm, ajută copilul să-şi continue relatarea.
Acordaţi o atenţie specială finalului de interviu sau al sesiunii de grup pentru a readuce copiii
înapoi în prezent, prin intermediul unor discuţii sau activităţi pozitive. Evitaţi să îi lăsaţi să
rămână concentraţi pe trecutul plin de suferinţă. Este o idee bună să întrebaţi, către finalul
unui interviu, cum s-au simţit povestind despre aceste lucruri.
Pregătirea proiectului
Relatările despre proiectele ce cercetare participatorie subliniază foarte adesea cât
este de important să alocaţi timp, la începutul unui proiect, pentru a construi o relaţie bună
cu toţi cei implicaţi. Copiii, ca şi adulţii, sunt adesea suspicioşi şi au o atitudine cinică cu
privire la motivele pe care le poate avea un străin, iar încrederea şi optimismul nu vin de la
sine.
Şi chiar înainte de a merge să vă întâlniţi cu copiii, va fi necesar să vă „negociaţi
accesul”, aşa cum obişnuiesc să formuleze cercetătorii. Acest lucru înseamnă că trebuie să
discutaţi cu toate autorităţile relevante care pot fi: şcolile, oamenii locului, părinţii, poate
chiar reprezentanţii autorităţilor, explicându-le despre ce este vorba în cercetarea
dumneavoastră şi cerându-le ajutorul pentru a selecta un eşantion reprezentativ de copii. Va
fi, probabil, nevoie să vă consultaţi atât cu liderii informali ai comunităţii locale, cât şi cu
liderii tradiţionali. Având în vedere aspectele delicate pe care le implică cercetarea despre
violenţa împotriva copiilor, este de aşteptat ca acest proces să dureze timp îndelungat şi să
fie ceva mai delicat. Va fi foarte important să „vindeţi” rezultatele benefice ale cercetării într-
un mod pozitiv. Rachel Kabir descrie, în studiul de caz pe care îl prezentăm mai jos, cum a
pregătit echipa ei de cercetare un studiu despre abuzul de copii din Bangladesh.
Este probabil ca cercetătorii implicaţi în acest caz să fie nevoiţi să coopereze cu
organizaţiile care oferă servicii copiilor şi să încerce să profite de beneficiile unor relaţii de
încredere pe care le-au stabilit deja practicienii din domeniu cu copiii. Aceştia le pot face
cunoştinţă cu copiii cu care lucrează deja sau pot ei înşişi fi solicitaţi să participe la munca de
teren. Având sprijinul unei astfel de organizaţii, este mai probabil ca cercetarea să se
desfăşoare într-un mod care să respecte principiile eticii. Este bine să semnaţi o înţelegere
scrisă, explicită, cu privire la ce se aşteaptă de la fiecare din părţile implicate în ceea ce
priveşte cooperarea.
Studiu despre abuzul împotriva copiilor în Bangladesh

De Rachel Kabir, Conducătorul echipei de cercetare
Guvernul din Bangladesh, Alianţa Salvaţi Copiii şi UNICEF cooperează la efectuarea

unui studiu despre abuzul asupra copiilor, prima cercetare de acest fel din ţară axată exclusiv
pe această problemă (Kabir, 2002). Obiectivele principale ale studiului sunt aflarea opiniei
copiilor şi a unor adulţi importanţi (din viaţa copiilor) cu privire la abuzurile care sunt supuşi
copiii (abuzul fizic, emoţional, sexual sau prin neglijare) şi documentarea în vederea
elaborării unor politici şi intervenţii viitoare menite să reducă incidenţa abuzurilor.
Eşantionare, metode utilizate în cercetare
Cercetarea este efectuată de către 8 cercetători de teren (4 bărbaţi şi 4 femei) într-o

localitate urbană şi una rurală, sub supravegherea unui lider de echipă. În acest studiu
participă băieţi şi fete, cu vârste între 6 şi 9 ani şi între 10 şi 14 ani (atât cei care frecventează
şcoala, cât şi cei care au abandonat), provenind din familii sărace şi mai puţin sărace.
Procesul de cercetare este monitorizat de cei trei parteneri implicaţi în studiu, precum şi de
85
un grup de consultanţă alcătuit din persoane adulte. A fost, de asemenea, înfiinţat şi un grup
de consultanţă alcătuit din copii5 care vor oferi un feed-back continuu asupra studiului,
pentru a asigura un maximum de eficienţă şi a minimaliza eventualele daune produse copiilor
participanţi.
Cercetătorii din teren au fost intensiv instruiţi în probleme cum sunt drepturile
copilului, dezvoltarea copilului, abuzurile suferite de copii şi tehnicile folosite în cercetarea
centrată pe copil. După selectarea locaţiilor în care urmează să se desfăşoare cercetarea, au
fost selectaţi participanţii, în urma studierii gospodăriilor şi pe baza datelor provenind de la
alte studii existente. Accesul a fost permis şi s-a obţinut consimţământul în cunoştinţă de
cauză prin: a) întâlniri cu liderii comunităţii, b) discuţii individuale cu părinţii copiilor
selectaţi şi c) întâlniri cu aceşti copii. Au fost elaborate o metodologie detaliată precum şi
instrumentele cercetării. Acestea sunt în prezent testate.
Datele vor fi colectate prin intermediul discuţiilor de grup urmate de interviuri
individuale cu câte doi copii din fiecare grup, respectiv acei copii care au o perspectivă
interesantă şi importantă cu privire la abuz.
Ţinând cont de cât este de delicat subiectul cercetării, cercetătorii femei vor lucra cu
fetele iar bărbaţii, cu băieţii (o abordare care a fost deja adoptată în discuţiile cu părinţii
copiilor).
Lecţii învăţate până în acest moment ...

Importanţa unei bune comunicări cu liderii şi alţi membri ai comunităţii locale
Beneficiile aduse de faptul că cercetătorii femei lucrează cu fetele/mamele iar bărbaţii cu
băieţii/taţii
Efectele pozitive derivate din faptul că sediul general a fost stabilit la locaţia investigată
sau în apropiere
Nevoia ca cercetătorii de teren să manifeste sensibilitate în toate aspectele muncii lor
Schimbarea petrecută în percepţia cercetătorilor de teren cu privire la copii, precum şi a
modului de a interacţiona cu aceştia şi efectele pozitive care decurg de aici.
Provocări întâlnite până în acest moment...

Prezentarea subiectelor cercetării într-un mod care să permită liderilor
comunităţii/părinţilor/copiilor să îşi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză, dar fără
a periclita participarea lor
Este nevoie de resurse extensive de timp pentru a crea un mediu de lucru favorabil
cercetării în zone în care nu s-a mai lucrat în trecut
Lucrul cu copiii de vârste foarte mici – factorul timp şi cerinţele impuse de lucrul în grup
Găsirea unui echilibru între nevoile cercetării şi obligaţiile etice de a oferi îngrijiri
psihologice/protecţia copiilor participanţi
Următorul studiu de caz ne arată cum se raportează „negocierea accesului” la

„autorităţile” informale, precum şi la cele oficiale.
Nopţi în Favela: intervievarea copiilor care lucrează

pentru facţiuni care vând droguri în Rio de Janeiro
Luke Dowdney
Implicarea din ce în ce mai mare a copiilor în disputele armate dintre bandele rivale
pentru controlul comunităţilor de tip „favela”6 unde se vând droguri ca marijuana sau
cocaină, atât celor bogaţi cât şi celor săraci, a făcut ca principala cauză a deceselor copiilor
5 11 băieţi şi fete (aleşi de un număr mare de copii), din zone rurale şi urbane provenind din medii sociale
diverse, 1 copil cu dizabilităţi şi unul indigen.
6 suburbie săracă
86
sub 18 ani din Rio de Janeiro să fie cea prin împuşcare cu arme de foc. Cele mai recente date
cu privire la ratele mortalităţii cauzate de arme de foc demonstrează că în Rio de Janeiro, în
perioada dintre noiembrie 1999 şi decembrie 2001, au fost ucişi prin împuşcare cu arme de
calibru mic 612 copii cu vârste sub şaisprezece ani7. Majoritatea acestor decese au legătură cu
participarea copiilor şi adolescenţilor în disputele teritoriale ale facţiunilor care se ocupă de
comercializarea drogurilor şi cu implicarea lor în confruntările armate cu poliţia.
Şi totuşi, astfel de statistici nu povestesc decât pe jumătate adevărul. Am avut
posibilitatea să petrec aproximativ 14 luni în perioada 2001-2002, coordonând un proiect de
cercetare care urmărea să înţeleagă de ce a crescut gradul de implicare a copiilor în aceste
dispute din ce în ce mai violente. Eram o echipă de 4 cercetători şi principalul nostru
obiectiv era acela de a intervieva copiii care lucrau în cadrul acestor facţiuni armate chiar în
timpul orelor de lucru şi în comunităţile în care aceştia lucrau. După multe luni de negociere
am fost, în sfârşit, în măsură să luăm aceste interviuri, iar lecţiile pe care le-am învăţat pe
parcursul acestei experienţe au fost numeroase, cruciale pentru înţelegerea profundă a
situaţiei şi fundamentale pentru găsirea unor soluţii de rezolvare a acestei probleme.
A fost foarte important să apelăm la intermediari de încredere care să ne faciliteze
interviurile şi să ne ofere accesul în siguranţă la copiii şi adolescenţii care lucrau în cadrul
acestor facţiuni. Desigur, siguranţa „informatorilor” era mai presus de orice şi, având în
vedere că discutam prin intermediul unei a treia persoane, membru cu funcţie înaltă în cadrul
facţiunii, ne-am asigurat că nici un copil nu era abordat fără ştirea şi acordul prealabil al
superiorilor. Datorită faptului că ne axam pe „protecţia copilului” şi pe găsirea unor soluţii la
problema implicării copiilor în disputele teritoriale armate, eram percepuţi de toată lumea ca
fiind „neutri” şi mânaţi doar de dorinţa de a căuta să înţelegem problema pentru a putea
preveni implicarea unor generaţii viitoare dar şi de a dezvolta metode pentru a-i reabilita pe
cei care lucrau deja în cadrul acestor facţiuni. În ciuda unor zvonuri care susţineau contrariul,
am aflat că cei mici intră în aceste grupări „voluntar”8, nefiind forţaţi de nici un alt membru
al facţiunii. Acesta a fost un pas important pentru înţelegerea procesului de recrutare şi
pentru a propune în consecinţă politicile şi programele care ar contracara oferta făcută de
traficanţii de droguri tinerilor care au foarte puţine şanse de a-şi satisface nişte necesităţi
socio-economice total legitime.
Interviurile cu adolescenţi blindaţi de arme în mijlocul nopţii au constituit de multe
ori o experienţă intensă pentru toţi cei implicaţi şi nu mai puţin pentru unii dintre
intervievaţi, care s-au arătat puţin sceptici cu privire la motivul pentru care eram atât de
interesaţi de viaţa lor. Cu toate acestea, ei au învăţat cu timpul să se relaxeze şi au început să
dorească să se deschidă şi să povestească despre sarcinile de lucru pe care le aveau, despre
familia din care proveneau şi despre motivele care i-au determinat să se implice într-o
întreprindere atât de periculoasă. La acest lucru a contribuit şi faptul că ştiau că numele şi
identitatea lor, precum şi celor despre care povesteau şi care făceau parte din comunitatea în
care lucrau, vor rămâne confidenţiale. Interviurile au fost înregistrate pe casetă pentru a face
mai târziu referinţă la ele dar şi pentru analiză, iar în unele cazuri am fost lăsaţi chiar să
facem poze unor adolescenţi şi copii care purtau arme (cu faţa acoperită). Aceste imagini au
devenit mai apoi o mărturie importantă şi şocantă a realităţii, rareori surprinsă pe peliculă, a
vieţii copiilor care lucrează în cadrul unor facţiuni care se ocupă de droguri în Rio.
Fotografiile au fost de asemenea de mare folos pentru creşterea gradului de conştientizare
asupra acestei probleme. Au contribuit, totodată, la eforturile depuse pentru a se investi,
social şi economic în aceste comunităţi afectate din Rio de Janeiro, altfel încât, copiilor şi
adolescenţilor din aceste „favelas” să le fie garantate drepturile stipulate prin Convenţia cu
7Ministerul Sănătăţii din Brazilia – DATASUS-RJ

8înţelegând că un copil poate opta să se angajeze în cadrul unei facţiuni implicate în comercializarea drogurilor
din necesitate sau din cauza lipsei unor alternative, am folosit termenul de „voluntar” cu precauţie în acest caz,
cu menţiunea că nici un copil nu ar alege să se angajeze în astfel de condiţii extreme şi periculoase dacă ar avea
o alternativă reală de angajare.
87
privire la Drepturile Copilului (pe care Brazilia a ratificat-o) şi să ajungă, astfel, în poziţia de a
opta pentru un drum mai bun în viaţă.
În planificarea cercetării dumneavoastră, este important să vă gândiţi să lucraţi şi cu

adulţii, nu doar cu copiii, având în vedere că cei mici nu sunt capabili să realizeze schimbarea
singuri. Cum veţi angaja adulţii în aceste probleme, astfel încât să maximizaţi şansele de a
schimba în bine viaţa copiilor? Cum veţi reuşi să încurajaţi adulţii să plece mai atent urechea
la spusele copiilor?
Pedepsele corporale aplicate în şcolile din Bangladesh - să învăţăm de la copii

Rachel Kabir
Pedeapsa corporală a copiilor este foarte uzuală în şcoli dar şi acasă, la locul de
muncă sau în instituţiile din Bangladesh. Aceasta este temă foarte controversată în care
părerile sunt împărţite. Obişnuit fiind cu modul de gândire occidental, unde pedepsele
corporale sunt aplicate copiilor când sunt neastâmpăraţi, neascultători sau nu se comportă
cum trebuie, în momentul în care am stat de vorbă cu copiii din Bangladesh, mi-am
schimbat complet părerea şi am realizat că aceste chestiuni trebuie tratate din punct de
vedere cultural şi holistic.
Copiii sunt bătuţi în şcoli nu din pricină că nu se comportă cum trebuie – căci rareori
îndrăznesc să nu se comporte frumos, având în vedere că sistemul este foarte strict în ceea
ce priveşte disciplina, iar majoritatea copiilor rămân tăcuţi şi pasivi de teama profesorilor.
Copiii sunt pedepsiţi pentru că nu cunosc răspunsul corect la o întrebare, pentru greşeli în
temele care li se dau, pentru că întârzie la ore şi pentru că nu şi-au făcut tema pentru acasă.
Mai mult, anumiţi copii sunt pedepsiţi mai tare decât alţii din cauza caracteristicilor socio-
economice ale familiei din care provin sau din pricina altor diferenţe care duc la excluziune
socială (copii cu dizabilităţi, copii provenind din rândul unor minorităţi etnice sau copiii
celor care lucrează în industria sexului). Aceştia sunt ridiculizaţi şi sunt întotdeauna scoşi ţapi
ispăşitori.
În ultimele 12 luni am văzut 4 decese în Bangladesh, cauzate de pedepsele fizice
aplicate în şcoli, iar aceste incidente, de care mass-media a aflat, ar putea fi doar vârful
aisbergului.
Băieţi şi fete în vârstă de 8 ani ne-au spus că una din problemele principale este aceea
că profesorii nu ştiu cum să explice noile concepte în moduri diferite, pentru a-i ajuta pe
copii să înţeleagă şi să înveţe. Dacă un copil nu înţelege un concept după ce profesorul i l-a
explicat, copilul va fi făcut vinovat şi pedepsit.
Copiii ne-au mai spus că majoritatea profesorilor nu sunt interesaţi sau conştienţi de
condiţiile de viaţă şi dificultăţile pe care le au copiii. Mulţi copii mai au responsabilităţi
adiţionale acasă, rămânându-le foarte puţin timp pentru teme la care oricum nu-i ajută
nimeni. Copiii au mai subliniat nevoia de respect reciproc – copiii să îi respecte adulţii, iar
aceştia, la rândul lor, să îi respecte pe copii, dar şi ideea că respectul trebuie câştigat!
În ideea de a deschide discuţia despre disciplina coercitivă, despre pedepsele fizice,
una dintre organizaţiile partenere ale Salvaţi Copiii a iniţiat un program prin care se
urmăreşte dezbaterea în şcoli a problemei pedepselor corporale (dar şi a altor probleme care
au fost identificate de copii ca fiind importante în viaţa lor). Elevii cu vârste între 12 şi 16
ani, profesorii şi uneori şi părinţii şi alţi membri ai comunităţii au reflectat la motivele pentru
care se folosesc pedepsele corporale, dar şi la cum se poate dezvolta un mediu mai favorabil,
atât pentru profesori, cât şi pentru elevi în şcoli. Profesorilor şi celorlalţi adulţi li s-a cerut să
îşi amintească de propria copilărie şi de cum percepeau ei atunci pedepsele fizice. Împreună,
elevii şi profesorii au identificat mijloacele şi modalităţile de a crea medii de învăţare mai
88
puţin abuzive, cu excluderea pedepselor corporale în şcoli. Ei şi-au asumat rolul de şcoală
model pentru alte instituţii de învăţământ şi au militat, de asemenea, pentru schimbări în
politicile ministerului educaţiei.
Eşantionare/selecţia respondenţilor
În recrutarea copiilor care urmează să participe în cercetare este de obicei nevoie să

gândiţi altfel decât o face un cercetător tradiţional atunci când alege un eşantion de pe o listă
verificată cu atenţie. Copiii pot decide într-o mai mare măsură decât dumneavoastră cine va
participa şi cine nu – aveţi nevoie mai degrabă de voluntari entuziaşti şi nu de copii cu
anumite caracteristici demografice specifice.
Găsirea copiilor cu care urmează să lucraţi se poate face cu ajutorul unor contacte
informale deja formate pe măsură ce exploraţi, la modul general, problemele de interes
pentru cercetarea dumneavoastră Este posibil să găsiţi utilă cooperarea cu o organizaţie care
oferă servicii destinate copiilor şi familiilor lor.
Atunci când adunaţi laolaltă copiii pentru a lucra, este important să vă gândiţi şi la cei
care sunt adesea excluşi (copiii instituţionalizaţi, copiii străzii, copiii cu dizabilităţi - a se
vedea capitolul „O Abordare Incluzivă”). Veţi dori, de asemenea, să luaţi în considerare
aspectele legate de egalitatea între cei cu care veţi lucra, asigurându-vă că băieţii şi fetele sunt
implicaţi în egală măsură. Acest lucru nu înseamnă neapărat un număr egal de băieţi şi fete;
trebuie să vă gândiţi pe cine includeţi şi pe cine nu, făcând eforturi speciale pentru a include
grupurile mai puţin vizibile social.
Dacă aveţi planificat un proiect de cercetare în care investigaţiile sunt făcute de copii
(„peer research”) iar aceştia vor avea de efectuat un volum semnificativ de muncă, va trebui să
treceţi printr-un proces de selecţie destul de formal, cu descrierea sarcinilor care urmează a fi
îndeplinite şi aşa mai departe. Acest proces va fi cu atât mai necesar, cu cât veţi dori,
probabil, să îi recompensaţi pe tinerii cercetători. O altă abordare ar fi aceea de a permite
tuturor voluntarilor să înceapă să lucreze cu dvs, dar specificându-le clar că, la un moment
dat veţi decide dumneavoastră dacă toţi au pregătirea necesară pentru a efectua cercetări cu
alţi copii.
Instruire şi supraveghere
Este foarte posibil ca, atât personalul angajat de dumneavoastră, spre exemplu cei
din agenţiile de la care speraţi să obţineţi ajutor în recrutarea copiilor, cât şi copiii înşişi, să
aibă nevoie de instruire în domeniul cercetării participatorii cu copii. S-a constatat că
atitudinea adulţilor este de multe ori o barieră în calea unei mai largi participări a copiilor.
Este posibil, de asemenea, să fie nevoie de instruire şi în alte domenii legate de problemele
ce urmează a fi investigate, de metodele de cercetare şi de aspectele etice ale cercetării.
Este important ca instruirea să reflecte întocmai genul de abordare pe care doriţi să o
aplicaţi şi în cercetare – utilizarea metodelor participatorii, luarea în considerare a punctelor
de vedere ale participanţilor şi crearea unei atmosfere destinse, distractive. Worall (2000)
oferă îndrumări detaliate cu privire la instruirea în domeniul cercetării participatorii cu copii.
Unele abordări specifice oferă instruire prin înseşi metodele lor, spre exemplu, organizarea
de tip „De la Copil la Copil”. Puteţi, de asemenea, combina procesele de instruire cu
începerea efectivă a lucrului cu copiii, folosind exemple reale.
În afara unei formări iniţiale, este important să recunoaştem faptul că oamenii învaţă
din mers şi de aceea este necesar să supervizaţi procesul de cercetare. Cercetătorii, inclusiv
cei mici, ar trebui să aibă întâlniri regulate cu managerii lor, întâlniri în care să-şi poată
89
exprima orice preocupare în legătură cu cercetarea. Aceste întâlniri sunt mai cu seamă
necesare în cercetările pe tema violenţei împotriva copiilor, din pricina unor probleme
delicate pe care le ridică astfel de cercetări. În cazul în care coordonatorii nu sunt cercetători
cu experienţă, luaţi în calcul varianta de a acorda responsabilitatea supravegherii procesului
de cercetare unei persoane cu o mai mare experienţă în activitatea de cercetare cu implicarea
copiilor.
Testarea instrumentelor de cercetare
Nu uitaţi să testaţi materialele pe care le veţi folosi în cercetare. Timpul pe care îl

aveţi de petrecut cu copiii este foarte preţios şi ar trebui să vă pregătiţi cât se poate de bine
pentru aceasta. Dacă veţi reciti desfăşurătorul unui interviu, întotdeauna veţi vedea că este
loc pentru îmbunătăţiri, iar a-l testa înainte cu altcineva, chiar şi cu sora sau cu prietenul dvs,
vă va revela multe elemente interesante. Imaginile sau poveştile care dumneavoastră vi se par
semnificative, pentru alţii pot fi de neînţeles. Acolo unde copiii sunt implicaţi în rol de co-
cercetători este normal să încercaţi să grupaţi tehnicile cu care dumneavoastră credeţi că vor
putea lucra bine şi să le testaţi înainte de a fi folosite efectiv cu respondenţii. Nu uitaţi că
aceşti copii cunosc deja mult mai bine decât respondenţii limbajul profesional.
Abordări participatorii
În această secţiune vom lua în considerare patru „pachete de metode”- abordări în
cercetarea participatorie cu copiii. Acestea nu sunt tehnici, aşa cum sunt interviurile,
desenele, după cum veţi vedea în secţiunea următoare, ele sunt abordări desprinse din
diverse moduri tradiţionale de a lucra cu persoanele din categorii sociale dezavantajate. Vom
analiza Învăţarea şi Acţiunea Participatorie (IAP); cercetarea în care copiii sunt co-cercetători
(peer research); cercetarea activă care porneşte de la lucrările lui Paolo Friere şi abordarea de tip
De la Copil la Copil.
Învăţarea şi Acţiunea Participatorie (IAP)
Acesta este un termen larg care desemnează un grup de abordări similare şi care
includ: Cercetarea Participatorie a Acţiunii (CPA), Evaluarea Participatorie Rurală (EPR) şi
Evaluarea Rapidă Rurală (ERR). IAP foloseşte o gamă largă de metode cum sunt:
cartografierea (mapping), construirea de modele, jocul de rol, exerciţii de evaluare şi notare.
Astfel de metode se folosesc pentru a-i ajuta pe oameni să-şi exprime şi să evalueze realităţile
din viaţa lor. Ele sunt menite, în special, să încurajeze implicarea celor care nu ştiu să scrie şi
să citească. IAP este în general deschisă şi nestructurată şi presupune o abordare şi o
atitudine generală de tip: conştiinţă de sine critică, atitudini şi comportamente schimbătoare,
o cultură a partajului şi angajamentul de a respecta egalitatea.
Cercetătorii care lucrează cu copiii s-au inspirat din tradiţia IAP în diverse moduri,
având în vedere că tehnicile sale sunt destinate celor care au un nivel mai redus de educaţie
formală. IAP are tendinţa de a pune accentul pe lucrul cu grupuri şi a fost din această cauză
criticată căci, uneori, s-a lucrat cu comunităţile, ignorându-se importanţa inechităţilor din
interiorul acestora. Este clar că în cercetarea despre violenţa împotriva copiilor, metodele
trebuie să ţină cont de eventualele perspective conflictuale ale oamenilor.
Cercetarea în care copiii sunt cercetători (peer research)
În acest tip de cercetare, copiii, de obicei băieţi şi fete care au experienţă în domeniul
investigat, au rolul de cercetători, alături de adulţi. Copiii pot decide în ceea ce priveşte
întrebările care urmează a fi puse, pot alege tipul de abordare şi tehnicile şi pot efectua ei
90
înşişi munca de teren. Pot fi, de asemenea, implicaţi în redactare şi analiză. Desigur, este
nevoie ca cei mici să fie instruiţi şi sprijiniţi pentru a putea duce corect la îndeplinire sarcinile
de lucru.
Folosind o abordare de tip „peer research”, în care copiii au rol de cercetători, vă
asiguraţi că vă veţi concentra pe acele chestiuni care au importanţă pentru copii. În anumite
privinţe, copiii se vor încrede mai degrabă în alţi copii şi nu în adulţi. Iar acolo unde există
un stigmat care însoţeşte o anumită experienţă, poate fi de mare ajutor pentru respondenţi să
discute cu alţi copii, pe care îi percep ca fiind asemenea lor.
În ultimii ani s-au desfăşurat multe cercetări de acest tip, ele fiind foarte eficiente. În
orice caz, a realiza o astfel de cercetare presupune înţelegere şi desfăşurarea unei cercetări
calitative foarte sensibilă şi, de aceea, acest lucru este mai dificil pentru copii, comparativ cu
adulţii. Instruirea este necesară, precum şi supravegherea, sprijinirea şi îndrumarea copiilor,
în funcţie de cât de bine reuşesc tinerii cercetători să-şi îndeplinească sarcinile de cercetare.
Nevoia de a dezvolta abilităţi de cercetare empatice

Perpetua Kirby
1. În cadrul unui proiect, unul din membrii echipei de cercetare era îngrijorat de atitudinea
unui tânăr cercetător faţă de interviu, căci acesta din urmă considera interviul ca fiind un
mijloc de control şi o oportunitate de a-i interoga pe alţii. Într-o astfel de situaţie, tânărul
a renunţat la proiect încă înainte de a începe munca de teren.
2. Într-un alt proiect, un cercetător era îngrijorat de părerile adânc înrădăcinate, sexiste ale
unui mai tânăr coleg, păreri care răzbăteau flagrant din limbajul şi comentariile sale. Nu
mai era timp pentru cursuri de instruire pe tema egalităţii şi atunci cercetătorul a stat de
vorbă cu colegul său şi i-a explicat îngrijorarea sa. Tânărul a fost apoi pus să lucreze în
tandem cu o tânără cercetătoare, fiind însoţiţi la toate interviurile lor.
3. În cadrul unui proiect de cercetare din Tadjikistan, membrii echipei de cercetare au fost
practic şocaţi să constate că tinerii cercetători, care aveau vârste între 12 şi 16 ani nu
manifestau empatie faţă de copiii intervievaţi. Ei au avut nevoie de clarificări şi discuţii
cu privire la rolul lor de intervievatori, precum şi de exerciţii de joc de rol pentru a-i
determina să adopte o atitudine mai atentă şi mai sensibilă faţă de cei intervievaţi, pentru
că altfel puteau face mai mult rău decât bine. După faza de testare, tinerilor cercetători li
s-a spus că de aici încolo începea adevărata muncă şi că va fi greu: această avertizare era
menită să le ofere scuza necesară pentru a abandona proiectul dacă doreau. (Parry-
Williams, 1998)
4. Într-un alt proiect, unii dintre tinerii cercetători le-au spus foarte clar respondenţilor – în
special celor pe care îi cunoşteau - ce răspunsuri se aşteptau să audă de la ei. Unul dintre
tinerii cercetători a exclamat „nu poţi să spui asta”, atunci când nu a fost de acord cu
răspunsul unuia dintre intervievaţi. Oricum, membrii echipei au apreciat că respondentul
respectiv nu a fost la fel de copleşit de faptul că tânărul cercetător i-a vorbit astfel, cum
ar fi fost în cazul în care vorbele ar fi venit de la un adult.
Extras din Kirby, „Involving Young Researchers”, 1999
Punctul cheie constă în aceea că, în cercetarea unor subiecte sensibile, standardele de
instruire trebuie să fie suficient de ridicate pentru a garanta un standard etic în interacţiunea
dintre cercetător şi respondenţi sau potenţiali respondenţi. Această instruire presupune
alocarea unor importante resurse de timp, dar rezultatele pot avea o mare valoare.
91
Cercetare despre abuzul de copii în Ottawa

Gillian Man
La sfârşitul anilor 90, copiilor dintr-o suburbie săracă a oraşului Ottawa, Canada, li s-
a cerut să-şi împărtăşească ideile cu privire la ce le place şi ce nu le place în comunitatea în
care trăiesc. Această întrebare a fost punctul de plecare pentru mai multe discuţii cu copiii în
care aceştia au identificat şi prioritizat probleme de mare interes pentru ei, legate de cartierul
în care locuiau. Aşa a apărut o lungă listă de probleme între care se găseau: poluarea,
rasismul, intimidarea şi abuzul de droguri. Atât fetele cât şi băieţii au subliniat problema
abuzului împotriva copiilor şi au decis să facă ceva în acest sens.
Primul pas în a ajuta copiii să abordeze problema a fost acela de a afla cât mai multe
despre ea. Un lucrător social adult şi un băiat de 17 ani au lucrat împreună cu o echipă de
aproximativ 15 copii cu vârste între 7 şi 11 ani, pentru a afla ce ştiau aceştia despre această
problemă şi pentru a identifica lipsurile din cunoştinţele lor. În urma acestor sesiuni a reieşit
că atât băieţii, cât şi fetele cunoşteau deja foarte multe lucruri despre abuzul împotriva
copiilor. Ei au putut, de exemplu, să enumere câteva dintre motivele pentru care adulţii
abuzează de copii, au spus care sunt persoanele cele mai predispuse să comită abuzul, cum se
simte cineva când este abuzat, dar şi cum s-ar putea simţi cel aflat în postura de abuzator. A
mai reieşit însă, la fel de clar pentru membrii echipei, că existau şi lucruri despre care nu
aveau prea multe cunoştinţe, cum ar fi, de exemplu, la cine trebuie să meargă un copil dacă
este abuzat? Cum se pot ajuta prietenii între ei în astfel de situaţii? Care sunt posibilele
strategii care ar putea stopa abuzul înainte ca acesta să aibă loc?
Moderatorii proiectului au lucrat cu copiii pentru a identifica şi a face un plan despre
cum se pot afla răspunsurile la aceste întrebări. Bibliotecile, siturile de internet, organizaţiile
comunitare, Departamentul Serviciilor Sociale, profesorii, asistentele medicale şi părinţii au
fost cu toţii menţionaţi drept posibile surse de informare. În ciuda tuturor acestor potenţiale
piste de cercetare, cercetătorii au decis în cele din urmă că doreau să afle răspunsurile direct
de la cei care au experimentat abuzul, respectiv copiii înşişi. Au decis, aşadar să intervieveze
băieţii şi fetele de la şcoala de cartier.
Înainte de a concepe întrebările interviului, tinerii cercetători au stat mai întâi de
vorbă cu părinţii, bunicii, prietenii şi fraţii sau surorile copiilor despre problema abuzului şi
au pus întrebările la care doreau să afle răspuns. Au revenit apoi, o săptămână mai târziu, în
cadrul unui grup lărgit pentru a redacta întrebările interviului. Unul dintre copii a menţionat
că este posibil ca celor asemenea lor să le fie greu să vorbească cu ei despre o problemă atât
de sensibilă iar această observaţie a dus la o adevărată dezbatere despre cum s-ar putea face
ca toată lumea să se simtă confortabil pe parcursul interviului. Echipa de copii a hotărât ca
înainte şi în timpul interviului să joace anumite jocuri cu respondenţii, astfel încât să le ofere
numeroase ocazii de a râde şi de a se juca, dar şi de a discuta despre lucruri serioase. Au mai
decis, de asemenea, să se lucreze în echipe mici pentru a intervieva copiii şi să fie realizate
interviuri de grup şi nu individuale. În acest fel, toată lumea s-ar simţi mai confortabil şi mai
puţin izolat.
Odată ce au fost stabilite întrebările şi determinate metodele, moderatorii au lucrat
cu copiii pentru a exersa cum vor conduce sesiunile de interviuri, cum vor pune întrebările,
ce vor răspunde şi cum vor înregistra răspunsurile, etc. Tinerii cercetători au petrecut apoi
trei după-amieze, pe parcursul a două săptămâni, colectând date de la copii. Grupul s-a
reunit de două ori pentru a discuta despre problemele întâlnite, despre noi idei şi lucrurile
interesante pe care le-au aflat. Când interviurile au luat sfârşit, grupul s-a reunit pentru a
explora şi discuta rezultatele. Împreună, au prioritizat cele mai importante trei mesaje, legate
de abuzul împotriva copiilor, pe care doreau să le transmită celorlalţi. Apoi, au lucrat
împreună pentru a concepe o scurtă piesă de teatru în care era vorba despre o zi din viaţa a
92
trei copii diferiţi, caractere fictive, care trăiau în cartierul lor. În această piesă de teatru, ei au
încorporat rezultatele cercetării lor.
În momentul în care copiii au ştiut că sunt capabili să joace această piesă, au stabilit
data şi locaţia spectacolului împreună cu personalul angajat la centrul de tineret care fusese în
prealabil de acord să găzduiască evenimentul. La spectacol au venit părinţii, profesorii,
asistenţii sociali pe probleme de tineret dar şi mulţi copii. După terminarea spectacolului,
tânărul şef de proiect a descris procesul de cercetare şi a purtat o discuţie cu publicul pe
marginea piesei şi a mesajelor transmise de aceasta. Copiii au primit aplauze îndelungate din
partea publicului.
Unul dintre neajunsurile recunoscute ale cercetării efectuate de copii este acela că
cercetarea le poate părea respondenţilor - şi poate chiar aşa este - mai puţin confidenţială
decât cea efectuată de adulţi. În cercetările despre violenţă, acest lucru este cu atât mai
important. Una dintre abordări ar fi aceea de a oferi copilului posibilitatea de alege cine
doreşte să-l intervieveze: un copil sau un adult, un bărbat sau o femeie.
Combinând pedagogia cu cercetarea
Bazându-se pe abordările din cercetarea participatorie pentru schimbarea socială

dezvoltate de Paolo Friere, următorul studiu de caz descrie o metodă prin care pedagogia se
combină cu cercetarea, în scopul de a înţelege experienţele de violenţă ale tinerilor care
trăiesc în comunităţile urbane din Brazilia.
Reţeaua de Observatori pentru Drepturile Omului, înfiinţată în Brazilia, urmăreşte
colectarea unor informaţii calitative despre drepturile omului în comunităţile afectate de
violenţă şi sărăcie, din perspectiva tinerilor care trăiesc în aceste comunităţi. În acest scop, au
fost formate şi instruite grupuri sub îndrumarea unor activişti şi cercetători din domeniul
drepturilor omului, grupuri care desfăşoară cercetarea, comunicând rezultatele celorlalţi
locuitori ai comunităţii, precum şi publicului larg. Principala preocupare care motivează
această metodologie este aceea de a combina activităţile de colectare a informaţiei cu
procesul de instruire pentru a obţine un înalt nivel de implicare locală, dar şi coordonarea
muncii depuse de diverşii participanţi din cadrul reţelei. Marcelo Daher este directorul
Reţelei de Observatori pentru Drepturile Omului de la Institutul din Sao Paolo, Brazilia.
Reţeaua de Observatori pentru Drepturile Omului -

- O abordare pedagogică a cercetării practice desfăşurată cu tinerii
Marcelo Daher
Proiectul urmăreşte să le confere tinerilor puterea de a acţiona, implicându-i în

asociaţiile comunitare şi determinându-i să se angajeze în evaluarea calitativă a situaţiilor de
încălcare a drepturilor omului din comunitatea lor. Această evaluare urmăreşte scoaterea la
lumină a încălcărilor acestor drepturi care au loc zi de zi, evaluarea impactului local pe care îl
au politicile publice şi identificarea unor posibile măsuri locale de rezolvare a problemelor
din perspectiva tinerilor.
Reţeaua este alcătuită în parteneriat cu centrele de cercetare, asociaţiile comunitare şi
alte organizaţii ale societăţii civile, altfel încât să existe un schimb de informaţii şi de
experienţă între organizaţiile şi comunităţile participante. În faza finală, toate părţile sunt
implicate în redactarea unui raport (Raportul Cetăţenilor) şi al unui buletin informativ
93
(„LUPA”- ceea ce în portugheză înseamnă „lupă”), înregistrând şi făcând publice rezultatele
cercetării.
Buletinul informativ este conceput chiar de tinerii implicaţi. În timp ce Raportul este
mult mai formal, LUPA este mai puţin oficială şi se adresează tinerilor din comunităţile
implicate. Una din principalele sale funcţii este aceea de a disemina rezultatele muncii către
alţi actori locali implicaţi.
Grupurile de observatori sunt alcătuite în urma unui proces de selecţie care are loc în
fiecare cartier ce urmează a fi studiat. Fiecare grup urmăreşte propria comunitate, dar face
schimb de informaţii cu celelalte grupuri, creând o reţea în care ajung să fie implicate diverse
oraşe sau ţări. Aceste grupuri lucrează zilnic în cadrul unei asociaţii comunitare sau a unei
instituţii publice care acceptă să-i găzduiască şi primesc o bursă în schimbul muncii lor. Pe
parcursul acestui proces, ei comunică şi fac schimb de experienţă şi cu alte grupuri sau
asociaţii de tineret care activează în cadrul comunităţii. Cercetarea şi procesul pedagogic au
loc simultan şi sunt combinate încă de la începutul fiecărei activităţi.
Metodologia pentru crearea observatorilor a fost cuprinsă în „Manualele de Sprijin”, în
care sunt detaliate funcţiile fiecărui membru al echipei, precum şi diversele etape de lucru şi
principalele activităţi. Datorită acestei metodologii, experienţa a fost replicată în diverse
locaţii şi a fost posibil schimbul de informaţii colectate de diversele grupuri din Reţeaua de
Observatori, în timp real, în ciuda distanţelor fizice mari.
Pentru a aborda problema drepturilor omului în viaţa de zi cu zi, există şase teme
recomandate pentru a fi studiate în mod particular iar una dintre acestea este violenţa. După
o discuţie aprofundată între toate grupurile, fiecare grup explorează în detaliu una din aceste
teme. În termeni generali, aspectele care trebuie urmărite în fiecare zonă tematică sunt:
Cazurile de încălcare a drepturilor, experimentate de rezidenţii locali
Exemple pozitive sau de bune practici în promovarea drepturilor omului
Impactul local pe care îl au politicile publice în promovarea drepturilor în discuţie
Faza de observare include descrierea unor experienţe personale, interviuri, vizite la

diverse instituţii, fotografii, filmări, etc. Primul set de activităţi, respectiv descrierea generală
a comunităţii şi a situaţiilor întâlnite aici, este efectuat simultan şi în acelaşi mod de toate
grupurile implicate. După alegerea unei zone specifice de interes, fiecare grup îşi dezvoltă
propriile strategii de cercetare. După încheierea etapei de observare, informaţiile colectate
sunt folosite pentru redactarea Raportului Cetăţenilor şi a buletinului LUPA.
În primii doi ani s-a lucrat doar cu patru comunităţi din oraşul Sao Paolo.
Consolidarea metodologiei a făcut posibilă replicarea experienţei Observatorilor din Sao
Paolo în alte 27 de comunităţi de pe teritoriul Braziliei, lărgind aria participanţilor în Reţea.
Experienţa dobândită a fost replicată şi în Caracas şi Venezuela.
De la Copil la Copil
Aceasta este o abordare având ca scop promovarea sănătăţii şi dezvoltarea

comunităţii condusă de copii (SCUK 2003; Gibbs 2002). Proiectele „De la Copil la Copil”
presupun implicarea copiilor în activităţi care sunt de interes pentru ei, care constituie o
provocare şi care le conferă totodată puterea de a acţiona. Aceste proiecte urmăresc să
realizeze schimbări pozitive pe trei nivele:
Impactul comunitar asupra familiilor, copiilor, profesioniştilor la nivel local, inclusiv
creşterea nivelului de cunoştinţe şi obţinerea unor schimbări pozitive în atitudinea şi
comportamentul faţă de sănătate.
94
Impactul personal asupra copiilor implicaţi în proiect, inclusiv creşterea nivelului de
cunoştinţe şi abilităţi, creşterea încrederii în sine şi dezvoltarea şi întărirea legăturilor de
prietenie sau a altor tipuri de relaţii.
Impactul profesional asupra moderatorilor, inclusiv creşterea respectului pentru ideile
copiilor şi folosirea pe scară largă a materialelor de predare-învăţare centrate pe copil.
Deşi majoritatea proceselor „De la Copil la Copil” au fost lucrate cu grupuri de vârste
mici (în majoritate între 9 şi 13 ani), această abordare a fost folosită cu succes şi cu copiii de
vârste mai mari.
Este o abordare care urmăreşte şase paşi:
1. Identificarea unei probleme locale şi înţelegerea ei în profunzime
2. Aflarea mai multor informaţii despre această problemă
3. Discutarea informaţiilor obţinute şi planificarea acţiunii
4. Trecerea la acţiune
5. Evaluarea şi discutarea rezultatelor
6. Discuţie despre cum se poate susţine şi creşte în viitor eficienţa acţiunii
Procesul are loc de obicei pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 12 săptămâni, în sesiuni

de câte două ore, în funcţie de motivaţia grupului şi de problemele pe care doresc să le
discute. Procesul poate avea loc în timpul orelor de şcoală sau în cadrul activităţilor de după
orele de curs, în cluburi sau alte locuri frecventate de tineri.
Câteva tehnici de cercetare

Această secţiune ia în discuţie câteva dintre tehnicile de cercetare care au fost folosite
cu succes în lucrul cu copiii. În ultimii ani, cercetătorii au devenit foarte creativi în
dezvoltarea unor metode care să încurajeze copiii să vorbească despre o varietate de
probleme. Un grup de cercetători care a studiat nevoile copiilor din Kabul a rezumat
principalele descoperiri făcute în acest domeniu:
Copiii sunt ajutaţi să vorbească mai uşor despre ideile lor dacă sunt implicaţi în anumite
activităţi. De exemplu, ei îşi pot exprima ideile prin desen, actorie, povestire sau modelaj.
Dacă cei mici se distrează în timpul acestor activităţi, acest lucru indică faptul că se simt
în largul lor cu metodele folosite.
Copiii sunt ajutaţi să vorbească dacă moderatorii încep prin a le pune întrebări uşoare şi
prin a-i implica în activităţi simple, ajutându-i astfel să se relaxeze, ca apoi să treacă la
subiectele mai delicate şi mai personale.
Copiii sunt ajutaţi să vorbească mai uşor dacă moderatorii se poartă cu blândeţe şi au
bune abilităţi de ascultare.
Copiii sunt ajutaţi să vorbească mai uşor dacă nu simt că trebuie să dea un anumit
răspuns corect, ci mai degrabă că toate ideile şi părerile lor sunt respectate. (De Berry at
al, 2003)
Interviul faţă-în-faţă
Una din principalele tehnici de cercetare este interviul dintre un cercetător (sau poate
doi) şi un copil. Cercetătorul poate fi profesionist (un adult) sau un alt copil. Un interviu
„profund” poate fi făcut să sune mai degrabă ca o conversaţie iar cercetătorii care
intervievează copiii trebuie să fi pregătiţi să preia conducerea conversaţiei, pe cât posibil,
doar în ceea ce priveşte ordinea subiectelor discutate, timpul acordat fiecărui subiect şi aşa
mai departe. Într-un interviu semi-structurat există anumite întrebări prestabilite dar şi un
anumit spaţiu acordat pentru discuţii libere. În oricare din aceste cazuri, cercetătorul poate
nota răspunsurile sau poate înregistra conversaţia (desigur, cu permisiunea copilului) sau se
95
poate baza pe memoria sa pentru a nota apoi imediat după finalizarea interviului. Luaţi atent
în considerare cât de practică este metoda de înregistrare.
A lua un interviu este o abilitate complexă care se învaţă, în mare măsură, din
experienţă. Cei care sunt mai puţin experimentaţi ar trebui însoţiţi de o persoană cu mai
multă experienţă, care să-i înveţe să fie mai eficienţi în viitor dar care să-i şi ajute la faţa
locului. Este esenţial să fiţi foarte bine pregătiţi şi să exersaţi părţile dificile ale interviului
prin intermediul jocului de rol, mai ales atunci când lucraţi cu subiecte atât de delicate cum
este violenţa.
Există, desigur, multe avantaje ale metodei în care un cercetător intervievează un
singur copil. Dar din pricina unui inerent dezechilibru de forţe, în această situaţie copiii se
pot simţi mai încrezători dacă sunt intervievaţi împreună cu un prieten. Şi cu grupurile mai
mari se poate lucra bine. Nu veţi reuşi să pătrundeţi în profunzimea experienţei individuale
dar grupurile au darul de a dezvolta mai uşor ideile de schimbare. Copiii pot deveni mai
încrezători datorită „forţei celor mulţi”.
Focus-grupurile au fost folosite cu succes pentru a discuta subiecte delicate cu copiii.
Din nou, moderarea focus-grupurilor poate fi o mare provocare şi este nevoie de o pregătire
temeinică. În cadrul unui focus-grup se foloseşte un ghid de tematici care conţine domenii
largi de discuţie şi nu un chestionar, iar scopul este acela de a încuraja discuţiile între
membrii grupului, moderatorului acordându-i-se cât mai puţină atenţie posibil. Este de mare
ajutor dacă aveţi lângă dumneavoastră un al doilea cercetător care acţionează ca observator şi
care poate, de asemenea, oferi asistenţă în cazul în care unul din participanţi simte disconfort
în timpul discuţiei.
Metodele discuţiei de grup sunt mai potrivite în culturile care promovează
deschiderea pentru discuţia liberă. Este evident că o discuţie de grup nu poate oferi fiecărui
individ ocazia de a-şi exprima părerile în totalitate iar informaţiile primite se raportează
întotdeauna la grup şi nu la participanţii individuali. Un individ mai puternic poate deveni
conducătorul grupului şi din această cauză, nu ar trebui să ne bazăm prea mult pe datele
provenind doar de la un grup sau două. Interviurile şi focus-grupurile pot fi combinate şi cu
alte tehnici care vor fi discutate în cele ce urmează.
Cei care lucrează cu copiii ca şi consilieri, asistenţi sociali sau asistenţi comunitari pot
fi solicitaţi să efectueze interviuri de cercetare. Cei care au pregătire în domeniul interviurilor
terapeutice dar nu şi al celor de cercetare, trebuie să se gândească bine la abordările diferite
pe care le presupune interviul de cercetare cu indivizii sau grupurile. Scopul nu este acela de
a obţine răspunsuri emoţionale de la copii şi nici de a face vreo intervenţie, ci de a
determina copilul sau copiii să spună ceea ce vor ei să spună, fără a fi intruzivi, manifestând
totuşi căldură şi empatie. În aceeaşi măsură, asistenţi comunitari trebuie să ţină minte să nu le
explice copiilor în timpul interviului care le sunt drepturile! Este destul timp pentru asta în
zilele care urmează – cheia este de a-i asculta pe copii, nu de a le transmite informaţii.
Jocul
Capacitatea copiilor de a combina munca cu joaca constituie o contribuţie

importantă la calitatea cercetării. Bazându-se pe experienţa sa vastă de lucru cu copiii,
efectuând cercetări în multe locaţii, Priscilla Anderson (2001) ne arată cum pot cei mici să se
ajute unul pe altul să devină mai încrezători şi să aibă curaj în a-şi spune punctul de vedere,
prin simplul fapt că se bucură să fie împreună unii cu alţii. Jocul poate oferi acelor copii care
rămân de obicei tăcuţi, ocazia de a participa şi de a îşi exprima ideile.
„Un aspect izbitor al cercetării copiilor este combinarea muncii cu jocul. Ei folosesc sesiuni de „spart
gheaţa” pentru a se ajuta unul pe altul să fie mai relaxaţi şi mai încrezători, mai dispuşi să asculte şi să
rişte să-şi împărtăşească ideile, să nu le mai fie teamă că ar putea fi respinşi. Bucuria de a fi împreună,
96
precum şi aceea de a lucra şi de a se juca împreună, contribuie la creşterea entuziasmului acelor copii care
sunt voluntari. „Hai să ne prefacem că” poate ajuta la implicarea copiilor în planificarea unor îmbunătăţiri
ce pot fi aduse la locul de joacă sau în grădiniţe (Miller, 1997).
Subiectele de discuţie şi ideile sunt scrise sau desenate pe foi mari şi toţi copiii au la îndemână
bulinuţe colorate pentru a le lipi lângă subiectele preferate. Este una dintre multele modalităţi transparente şi
distractive de a evalua opiniile. Copiii foarte mici sau preşcolarii pot furniza date detaliate prin cântecele şi
visele lor, prin modelaj, desenând hărţi despre rutinele şi obiceiurile lor zilnice.
Folosirea unui material stimulator
Mulţi cercetători au constat că este bine să folosească un anumit tip de material

stimulator care să permită copilului să se concentreze asupra unui lucru diferit de cel asupra
căruia se concentrează cercetătorul. Pot fi folosite o mulţime de lucruri:
Scurte scenarii/povestiri pe o temă relevantă
Obiecte
Fotografii
Desene sau desene animate
Un articol de ziar
O păpuşă, ca în exemplul de mai jos
Copii ar putea lucra la o problemă dată iar dumneavoastră puteţi proba care sunt
motivele pentru care au adoptat o anumită opinie. În orice caz, trebuie să vă asiguraţi că
obţineţi informaţiile pe care le doriţi şi că păstraţi în permanenţă controlul asupra
materialelor folosite.
Puteţi afla mai multe despre folosirea imaginilor pentru a ilustra diverse tipuri de
pedepse fizice, citind lucrarea „Copiii în centrul atenţiei”, pagina 121 (Boyden şi Ennew,
1997).
Copiii vorbesc despre pedepsele corporale

Carolyne Willow şi Tina Hyder
În anul 1997, guvernul britanic a emis un document consultativ cu privire la

pedepsele corporale aplicate copiilor în familie. Ţinând cont că cei mici sunt de departe mai
expuşi pedepselor corporale decât copiii de vârste mai mari, Salvaţi Copiii Marea Britanie şi
Biroul Naţional al Copiilor au considerat că este esenţial să surprindă părerile celor mai
afectaţi, respectiv copiii mici. Un număr de şaisprezece discuţii de grup au fost purtate cu
grupuri formate din 3 – 6 copii. Copiii cu vârsta de 5 – 7 ani au fost ascultaţi separat.
Pentru copii, pedepsele corporale reprezintă un subiect greu de discutat, iar
problema trebuie abordată cu precauţie şi delicateţe. Punctul nostru de plecare a fost acela că
şi copiii au dreptul fundamental de a fi ascultaţi în chestiuni care îi afectează în mod direct,
fiind la latitudinea adulţilor să aibă cu copiii o relaţie eficientă şi plăcută. Adoptând o
abordare centrată pe copil, am considerat că cei mici ar putea fi mai interesaţi şi s-ar putea
simţi mai în siguranţă şi mai dispuşi să-şi exprime părerile şi gândurile.
A fost concepută, în consultare cu un artist, o cărticică de poveşti în care personajul
principal se numea Splodge. Splodge este un extraterestru care vine de pe altă planetă şi care
este curios să afle cum e viaţa pe Pământ. Copiii cu care am discutat noi, cu vârste între 5 şi
7 ani (dar şi unul în vârstă de patru ani) s-au arătat extrem de interesaţi de personajul
respectiv. Când le-a fost prezentat prima dată, copiii au petrecut ceva timp discutând dacă
97
Splodge era fată sau băiat, făcând speculaţii despre cum a călătorit acesta spre Pământ şi
făcând remarci asupra straniei sale înfăţişări.
Aceste prime discuţii au relevat faptul că cei mici au stabilit rapid o relaţie cu
personajul. Un alt punct important a fost acela că, deşi toate părţile implicate erau conştiente
de realitatea situaţiei (adulţii puneau întrebări prin intermediul unei poveşti), copiii au
renunţat imediat la suspiciuni şi au răspuns la întrebările puse de Splodge şi adresându-i
acestuia răspunsurile şi nu adulţilor.
Au existat câteva momente impresionante, când copiii au ieşit în faţă pentru a
demonstra ce înseamnă pedeapsa corporală – unul dintre băieţi s-a lovit singur peste picior
spunându-i lui Splodge: „Uite aşa e, numai că mai tare.”.
O serie de zece întrebări le-au fost puse copiilor de către Splodge cum ar fi: „Cine
ştie ce este aceea o palmă?” „Cum te simţi când eşti pălmuit?” „De ce credeţi voi că primesc
copiii palme?”
Există un număr de factori care au contribuit la succesul lui Splodge în a-i determina
pe copii să-şi spună părerile despre pedeapsa corporală. Unul dintre aceştia a fost modul în
care au fost formulate întrebările. Splodge nu a întrebat „ce se întâmplă cu tine?”, ci „ce se
întâmplă cu copiii în general”. De exemplu, „De ce credeţi că sunt pălmuiţi copiii?”. Acest lucru a
permis copiilor participanţi să generalizeze sau să dea exemple de experienţe personale, după
caz. Acest lucru a fost de mare ajutor, în special pentru acei copii care au trecut prin
experienţe dificile şi cărora le venea greu să le povestească.
Povestea în sine a fost concepută ca o carte. Acest lucru a făcut din sesiunea de
consultare un eveniment important, ceva ieşit din comun şi astfel a fost captată atenţia
copiilor. În următoarele consultări cu copiii dar pe alte probleme, cum ar fi experienţele lor
de sărăcie, personajul lui Splodge a fost transformat într-o marionetă de mână. Păpuşa a fost
prezentată copiilor la finalul fiecărei sesiuni. Într-unul din grupuri, atunci când copiilor li s-a
spus: „Acum avem o surpriză pentru voi. Ghiciţi pe cine avem aici?”, unii copii s-au uitat
nerăbdători la uşa de la intrare şi au întrebat dacă Splodge venea să-i vadă. Au fost foarte
încântaţi de păpuşă dar nerăbdarea şi speranţa lor de a îl vedea din nou pe Splodge, arată cât
de mult credeau ei în acest personaj.
Această metodă de a folosi personaje de desene animate sau păpuşi are multe
avantaje şi este abordarea potrivită pentru a afla ce gândesc copiii. Copiii par să se bucure de
această experienţă, indiferent care este subiectul în discuţie şi sunt dispuşi să-şi exprime
părerile şi gândurile de bună voie. Din punctul nostru de vedere, din postura unor adulţi care
nu le eram cunoscuţi copiilor, Splodge a fost un intermediar binevenit, iar copiii s-au relaxat
imediat în prezenţa noastră şi s-au concentrat pe interacţiunea cu personajul respectiv.
În ciuda succesului de care s-a bucurat această abordare, câţiva dintre colegii noştri
au avut dubii dacă cei mici au povestit despre propriile experienţe sau pur şi simplu relatau
despre situaţii în care doar au asistat, fie direct, fie prin intermediul televiziunii. Este foarte
adevărat că nu am putut fi absolut siguri dacă cei mici au făcut tot timpul referire la propriile
experienţe, din cauză că nu i-am încurajat să vorbească la persoana întâi (deşi mulţi au făcut-
o, oricum). Unii dintre copii ne-au spus că nu au primit niciodată o palmă. În general,
pasiunea cu care au povestit şi detaliile oferite ne-au făcut să tragem concluzia că majoritatea
vorbeau din experienţă.
Tehnici vizuale
Tehnicile care folosesc o abordare vizuală au fost dezvoltate în cadrul mai multor
direcţii de cercetare. În cadrul IAP (Învăţarea şi Acţiunea Participatorie, despre care s-a discutat
anterior), intenţia este aceea de a permite celor care nu ştiu bine să scrie şi să citească să se
98
axeze pe acele chestiuni de importanţă pentru ei. Aşa cum am văzut deja, cartografierea
(mapping), modelajul (construirea unei machete a localităţii folosind materiale locale),
activităţile de tip evaluare şi notare pot fi cu folos adaptate la situaţiile copiilor. Practicienii
IAP subliniază importanţa folosirii acelor materiale care sunt la îndemână în locul respectiv,
astfel încât, spre exemplu, un exerciţiu de evaluare ar putea fi desenat pe nisip cu ajutorul
unor pietricele, iar beţe ar putea fi folosite pentru „votare”.
„Desenaţi şi scrieţi” este un concept larg folosit cu copiii mici în probleme legate de
educaţia pentru sănătate. Copiilor li se cere să deseneze ceva şi apoi să scrie despre desenul
lor. Acest lucru se poate repeta de câteva ori, dezvoltându-se o temă. Desigur, acest tip de
activitate este potrivit doar acolo unde copiii sunt familiarizaţi cu el.9
Fotografiile pot fi folosite în moduri diverse – de exemplu, copiilor le pot fi puse la
dispoziţie aparate foto pentru a face fotografii pe o anumită temă. Sau un grup ar putea lucra
împreună pentru a planifica ce fotografii ar trebui făcute.
Metode creative
Copiii ar putea lucra împreună pentru a produce o piesă de teatru sau un film. Ei pot
decide care sunt temele care ar trebui explorate şi pot improviza cum ar putea acestea lua
forma unei piese de teatru.
Teatrul pentru dezvoltare este o metodologie importantă folosită pentru a explora
problemele împreună cu un grup de oameni care apoi interacţionează cu audienţa din jur în
ceea ce priveşte ideile lor.
Arta poate fi folosită pentru a explora sentimentele. Spre exemplu, într-un studiu
despre intimidare li s-a cerut copiilor să decoreze cutii de carton care să-i reprezinte atât pe
intimidatori cât şi pe cei intimidaţi, gândindu-se la ce se întâmplă înăuntrul cutiei şi ce se
întâmplă în afară. Grupurilor de copii le-au fost oferite materiale şi aceştia au petrecut câteva
ore lucrând la cutiile lor, iar apoi au explicat care era semnificaţia acestora în faţa celorlalţi
membri ai grupului. (Sanner 2003)
Copiii – consilieri de cercetare în Dar es Salaam

Gillian Mann
Privind înapoi, constat că ziua în care i-am întâlnit pe Jean, Deo şi Desmond, a fost
prima zi în care cercetarea pe care doream să o realizez a devenit din „proiectul meu” ,
”proiectul nostru”. Până în acel moment lucrasem la acest proiect aproape în exclusivitate de
una singură, rătăcind prin Dar es Salaam din dorinţa de a cunoaşte refugiaţi care au venit aici
căutând îngrijiri medicale, azil în campusurile de refugiaţi sau o viaţă mai bună în marele şi
tumultosul oraş. Căutam încet, încet să-mi găsesc drumul, întâlnindu-mă cu indivizi, cupluri
şi familii, încercând să le explic scopul şi natura proiectului mei de cercetare. În mod
remarcabil, oamenii mă suportau, pe mine şi întrebările mele, punându-mi la rândul lor multe
întrebări. Iar la intervale diferite de timp, cei care împărtăşeau interesul meu despre situaţia
copiilor refugiaţi din Dar es Salam, mă invitau să mă întâlnesc cu copiii lor.
Aşa i-am cunoscut pe Jean şi Deo, doi fraţi din Burundi care au petrecut câţiva ani
pendulând între Dar es Salaam şi taberele de refugiaţi din Congo şi Tanzania. Mama lor,
Adele, este o femeie puternică şi inteligentă care rămăsese văduvă cu câţiva ani înainte ca
întâlnirea noastră să aibă loc. Când am ajuns la locuinţa lor, compusă dintr-o singură cameră
9 Este foarte important să notaţi pe hârtie ce spun copiii despre desenele lor. Pt exemple, consultaţi „Children
in Focus”, pagina 126 (Boyden şi Ennew, 1997)
99
de mici dimensiuni, situată într-o zonă foarte populată a oraşului, Adele mi-a ieşit în
întâmpinare pentru a mă conduce la locuinţa lor. Acolo i-am cunoscut pe trei dintre copiii
acestei familii, respectiv pe Jean, Deo şi pe sora lor de 11 ani, Elisabeth. Mai era prezent
acolo şi Desmond, un tânăr din Rwanda, prieten cu băieţii. După ce au fost făcute
prezentările şi am discutat ceva timp în grup, Adele s-a ridicat să plece – a spus că simţea că
este important pentru copiii lor să poată discuta singuri cu mine.
După ce Adele şi Elisabeth au plecat, eu şi cei trei băieţi am început să vorbim
despre cercetarea pe care încercam s-o fac. Le-am spus de ce doream să fac această cercetare
şi le-am explicat, pe larg, problemele pe care încercam să le explorez. Am discutat în
profunzime despre nevoile şi condiţia copiilor refugiaţi în Dar es Salaam, prin ce se
deosebeau sau se asemănau acestea de cele ale băieţilor şi fetelor care trăiau în campusurile
de refugiaţi. I-am întrebat pe băieţi ce probleme considerau ei că trebuie explorate şi de ce.
Unele dintre aceste probleme corespundeau cu cele pe care intenţionam eu să le
explorez; altele erau diferite. Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că aveau atât
de multe întrebări care credeau ei că sunt importante: Cât de diferită este viaţa copiilor
refugiaţi în comparaţie cu cea a copiilor din Tanzania? Le este dor copiilor refugiaţi de ţara
lor? Le permit părinţii să vorbească despre „acasă”? Ce strategii folosesc aceşti copii pentru
a-şi ascunde identitatea? Cât timp le lua până reuşeau să se dezveţe de a mai folosi în
vocabularul lor cuvinte franţuzeşti? Erau nevoiţi să-şi schimbe numele? Întrebările lor nu se
mai sfârşeau, iar interesul băieţilor părea să fie foarte intens.
Cu ocazia acestei prime întâlniri, interesantă şi de mare inspiraţie, „consilierii mei de
cercetare” şi-au început munca. Cu timpul, li s-au alăturat şi două fete congoleze în vârstă de
13 şi, respectiv, 14 ani. În decursul următoarelor 10 luni, am lucrat împreună pentru a
delimita problemele specifice care urmau să fie cercetate cu grupuri de copii, pentru a
dezvolta metode creative de colectare a datelor pentru copiii cu vârste între 7 şi 11 ani,
pentru a planifica şi desfăşura discuţii de grup cu adolescenţii refugiaţi şi pentru a concepe şi
implementa ateliere de lucru pentru băieţii şi fetele de vârstă mică la care ei au participat
printr-o serie de activităţi care au presupus scrierea unor cântece, activităţi de dans, teatru şi
desene.
În afara faptului că au efectuat propria lor cercetare, în mod independent de mine,
„cercetătorul adult”, consilierii mei m-au ajutat să contactez copiii şi familiile care ar fi putut
fi interesaţi să participe şi să analizez datele pe care le colectam în context specific Mai
important decât atât, ei m-au învăţat să fiu un bun ascultător, să fiu deschisă aventurii, să
încerc întotdeauna să văd partea bună a lucrurilor în mijlocul unor situaţii foarte rele şi să râd
şi să mă bucur într-un mediu de lucru dur şi în care problemele explorate sunt la fel de dure.
Scrierile copiilor
Acolo unde copiii ştiu să scrie, este posibil să se profite de aceste abilităţi ale lor.
Copiilor li se poate cere să scrie un eseu pe o anumită temă – acest lucru le conferă un mare
control, atâta vreme cât li se explică foarte clar că nu există „un răspuns corect”. Această
metodă face posibilă colectarea unor informaţii preţioase într-un timp foarte scurt. Jurnalele
ar putea fi folosite de asemenea, pentru a permite copiilor să se exprime pe o anumită
perioadă de timp. Dacă abilităţile lor literare sunt mai limitate, copiilor li se poate cere să
întocmească liste sau să completeze un chestionar simplu, bine structurat.
Interviuri prin e-mail, chestionare prin internet
În ţările bogate, copiii consideră forumurile de discuţii de pe internet ca fiind o

modalitate confortabilă de a comunica. Există un potenţial în folosirea în diverse moduri a
internetului pentru cercetare. Va fi necesar să vă preocupaţi în mod special de aspectele etice
100
pe care le implică cercetarea despre violenţa împotriva copiilor cu ajutorul acestui instrument
mediatic. Fără a avea un contact direct cu copilul, este greu de evaluat răspunsul unui copil la
întrebările puse prin intermediul internetului. La fel ca în cercetarea tradiţională, evitarea unei
abordări intruzive şi păstrarea anonimatului, rămân esenţiale. Cercetătorii trebuie să se
informeze care sunt ultimele noutăţi în materie de bune practici pentru protejarea intereselor
copiilor. (de ex., Murray şi Sixsmith 1998, Fox et al 2003)
Alegerea metodelor – câteva aspecte de luat în considerare

Cercetarea cu copiii de vârste mici
Atunci când lucraţi cu copii de vârste mici, este bine să folosiţi un tip de abordare
indirectă. Desigur, preocuparea pentru a vă asigura că cei mici au abilitatea de a înţelege ce se
doreşte a fi cercetarea, este ceva mai ridicată decât în cazul copiilor cu vârste mai mari. Dar,
aşa cum am văzut mai sus („Copiii vorbesc despre pălmuire”), cercetătorii au succes în
colectarea informaţiilor de la copiii mici, ale căror competenţe sunt adesea subestimate.
O abordare ar fi aceea de a discuta cu cei care au în îngrijire aceşti copii, întrebând-i
ce cred ei că le este comunicat de copil. În plus, aceştia pot fi chiar direct implicaţi, aşa cum
vom vedea în studiul de caz de mai jos
Studiu de caz: Implicarea copiilor de vârstă mică

Salvaţi Copiii şi Societatea Copiilor au efectuat acţiuni de consultare cu copii cu vârste între 2
şi 4 ani, pentru Marea Autoritate Londoneză (The Greater London Authority).
Două autorităţi locale au fost rugate să nominalizeze grădiniţele care urmau să participe la
consultări. Copiii urmau să-şi exprime opiniile şi percepţia lor despre Londra iar pentru a
putea face asta, au fost luaţi la o plimbare „senzorială” prin oraş. Copiii au fost încurajaţi să
vorbească despre ceea ce au văzut, mirosit, atins gustat şi auzit în timpul acestei plimbări.
Unii dintre copii au făcut fotografii şi desene care înfăţişau lucrurile din perspectiva lor.
Comentariile lor despre trafic, gunoi, gălăgie, facilităţi au fost înregistrate, demonstrând că
până şi copiii foarte mici pot avea o părere pertinentă despre, şi înţeleg în mare măsură, care
sunt serviciile oferite de guvernarea locală şi centrală („Este bine să traversezi pe la stop”) şi
că ei gândesc că este loc de mai bine (am văzut o grămadă de gunoi pe jos). Părerile copiilor
sunt acum incluse în strategia autorităţilor Londoneze.
(Uniunea Copiilor şi Tinerilor, 2001).
Cercetarea cu copiii de vârste mai mari
Ţineţi minte că, uneori, cei cu vârste mai mari se pot simţi ofensaţi şi se supără dacă
folosiţi cu ei o abordare şi tehnici destinate copiilor foarte mici pentru că le vor considera
„pentru bebeluşi”. Indiferent despre ce grup de copii este vorba, petreceţi un anumit timp
pentru a observa ce fac ei în viaţa de zi cu zi, înainte de a începe lucrul efectiv cu ei.
Combinarea distracţiei cu colectarea datelor
A te distra cu cei mici este o parte esenţială a cercetării cu copii dar în acelaşi timp,
trebuie să ne asigurăm că ceea ce spun ei este înregistrat în mod riguros. Abordările creative
sunt un mod excelent pentru a deschide discuţiile dar dacă audienţa este alcătuită şi din alte
persoane din afara grupului sau comunităţii imediate, trebuie să vă gândiţi cum veţi face să
notaţi tot ce se spune. Dacă cei mici execută sculpturi pline de înţeles, asiguraţi-vă că le
101
fotografiaţi înainte ca ele să fie distruse. Notaţi-vă ce spun ei despre propriile creaţii.
Semnificaţia acestor creaţii pentru copii nu poate fi şi nu va fi imediat înţeleasă de ceilalţi.
În ceea ce priveşte metodele verbale, asiguraţi-vă că ceea ce notaţi înseamnă mai
mult decât un cuvânt ciudat scris pe tablă – găsiţi o cale de a păstra ceva din profunzimea
materialelor produse de copii.
Tehnici structurate
O formulare care vine în apărarea metodelor cercetării tradiţionale. Acolo unde

nivelul de alfabetizare este ridicat, completarea unui chestionar conferă intimitate,
confidenţialitate şi totodată un oarecare control copiilor. Interviurile calitative, faţă în faţă, cu
un cercetător bine pregătit, permit colectarea unor informaţii foarte detaliate, oferindu-le şi
copiilor posibilitatea de a deţine în mare măsură controlul interacţiunii cu cercetătorul.
Metode multiple şi evaluare multiplă
Având în vedere că toate tehnicile prezintă atât puncte forte, dar şi slăbiciuni, cel mai
bine este să planificaţi folosirea mai multor tehnici. În acest fel, puteţi obţine ceva atât din
beneficiile lucrului individual detaliat, dar şi din energia generată de lucrul în grup. Acei
respondenţi care preferă fie metodele verbale, fie cele vizuale, au cu toţii şansa de a participa.
Este, de asemenea, bine să colectaţi informaţii nu doar de la un singur grup. Puteţi spre
exemplu, să intervievaţi atât profesorii, cât şi elevii unei şcoli. Includeţi în cercetarea
dumneavoastră evaluarea participatorie ca să puteţi obţine un feed-back imediat cu privire la
ce metode funcţionează cel mai bine. Pe termen lung, acest lucru poate contribui la o mai
bună înţelegere a modului în care trebuie abordată cercetarea participatorie cu copiii, pe tema
violenţei.
Câteva recomandări generale şi puncte de reper
Nu există o cale „perfectă” sau „corectă” pentru a implica copiii în cercetare. Faceţi ceea
ce se poate face în contextul cercetării şi cu resursele pe care le aveţi la îndemână,
încadrându-vă în timpul pe care l-aţi alocat pentru studiul dumneavoastră A face ceva
este mai bine decât a nu face nimic.
Fiţi oneşti şi realişti atunci când apreciaţi ce trebuie să facă cercetătorul adult şi ce sarcini
pot fi atribuite copiilor.
Oricât de des este nevoie, încercaţi să vă gândiţi care sunt riscurile şi costurile pe care
este posibil să le suporte copiii datorită participării lor: timpul, inconvenientele, ruşinea,
sentimentul eşecului sau al coerciţiei, teama de a recunoaşte anxietatea, presiunea de a
îndeplini sarcini peste puterea lor. Procedaţi întotdeauna în interesul suprem al copiilor.
Încercaţi să aduceţi beneficii pentru copiii care optează să se implice în cercetare:
satisfacţii, încredere în sine sporită, dezvoltarea abilităţilor, oportunitatea de a discuta cu
un ascultător atent, o mai mare atenţie şi îngrijire pe care le-o acordă adulţii şi un mai
mare acces la organizaţiile de specialitate.
Gândiţi-vă cum veţi recruta copiii care urmează să se implice în proiect şi la ce implicaţii
au diversele metode de selecţie în ceea ce priveşte participarea. Luaţi în considerare
posibilitatea reprezentării.
Exploraţi împreună cu copiii rolurile pe care ar trebui să le aibă adulţii şi, respectiv,
copiii. Discutaţi cu ei ce obiective şi aşteptări are fiecare, astfel încât toată lumea să
înţeleagă care sunt nevoile, interesele şi responsabilităţile fiecărui membru al echipei în
102
parte, indiferent că este adult sau copil. Concepeţi un contract sau un set de reguli de
bază pentru a pregăti cadrul în care urmează să lucraţi împreună.
Trebuie să admiteţi că este posibil ca fetele şi băieţii să nu dorească să se implice chiar în
toate etapele proiectului. A alege să nu participe, este tot o formă de participare.
Admiteţi că, într-un grup de copii, pot exista răsturnări de situaţie şi pregătiţi un plan
pentru eventualitatea în care copiii decid să se retragă. Încercaţi să creaţi oportunităţi
pentru o implicare continuă şi pentru o participare „din umbră”.
Încercaţi să faceţi astfel încât copii cu vârste, abilităţi şi capacităţi diferite să se
acomodeze unii cu alţii. Gândiţi-vă la un plan prin care să puteţi implica acei copii de
vârste diferite şi care au dificultăţi fizice, de limbă şi învăţare.
Cereţi copiilor să dea exemple de implicare „bună” sau „rea” (de x: Ce e mai bine: să li se
ceară să-şi prezinte ideile, sau să li se dea un teanc de hârtii pe care să le fotocopieze?).
Creaţi în mod continuu, oportunităţi pentru schimbul de opinii şi experienţă cu privire la
mersul procesului, la ce anume merge bine şi ce ar trebui modificat sau unde ar trebui
insistat.
Fiţi reflectivi. Examinaţi-vă critic asumpţiile şi prejudecăţile proprii cu privire la
capacitatea copiilor, la vulnerabilitatea lor şi la calitatea ideilor şi introspecţiilor oferite de
ei.
Discutaţi cu copiii care sunt aşteptările lor pe mai departe şi spuneţi-le clar ce puteţi şi ce
nu puteţi face. Oferiţi-le feed-back despre cercetarea la care au participat.
Consecvenţa, constanţa şi continuitatea sunt foarte importante pentru relaţia dintre
adulţi şi copii dar şi in relaţiile dintre adulţi sau dintre copii. Luaţi-vă angajamentul de a
vă ţine promisiunile, de a vă prezenta regulat şi la timp la întâlnirile care au loc pe
parcursul întregului proces.
103
Surse de informare
Alte surse de informare
Îndrumări practice şi resurse pentru consultările cu copiii

Chambers, R. (2002) Participatory Workshops: a sourcebook of 21 sets of ideas and
activities, Earthscan, London.
Clark, A. and Moss, P. (2001) Listening to Young Children: The Mosaic Approach, National
Children’s Bureau, London.
Cohen, J. and Emanuel, J. (1998) Positive Participation, Consulting with Children and
Young People in Health-related work: A Planning and Training Resource. Health Education
Authority, London.
CROA and Department of Health (2000) Total Respect: Training Pack, Child Rights
Officers and Advocates, London.
Dynamix Ltd (2002) Participation: Spice it Up! Practical Tools for Engaging Children and
Young People in Planning and Consultations. Save the Children UK.
Fajerman, L., Jarrett, M., Sutton, F. (2000) Children as Partners in Planning, Save the
Children UK, London.
Hurley, N. (1998) Straight Talk – Working with Children and Young People in Groups.
Joseph Rowntree Foundation, York.
International Save the Children Alliance (1997) UN Convention on the Rights of the Child:
An International Save the Children Alliance Training Kit,
London (updated CD ROM version forthcoming 2003) International Save the Children
Alliance South Asia (2001) Training of Facilitators on Children, Citizenship and Governance
(30th November – 9th December 2000). Save the Children Office of South and Central
Asia, Kathmandhu.
International Save the Children Alliance (2002) A Summary Guide for Governments to
Support Children and Young People’s Participation in National Plans of Action (see
www.savethechildren.net).
International Save the Children Alliance (2002) A Summary Guide for Civil Society to
Support Children and Young People’s Participation in National Plans of Action (see
www.savethechildren.net).
Karkara, R. (2002) CD Resource Book on Facilitating Children’s Organisation and

Children’s Citizenship and Governance International Save the Children Alliance, South and
Central Asia, Kathmandhu.
McCrum, S. (1998) Interviewing Children – A Guide for Journalists and Others. Booklet
and Audio Tape. 2nd edition. Save the Children UK, London.
Miller, J. (1996) Never Too Young: How Children Can Take Responsibility and Make
Decisions. National Early Years Network and Save the Children UK, London.
104
Surse de informare
Plan International (2001) Childpro Training Manual: the practice of children's participation
in development, Guatemala.
Plan International (2001) Facilitator’s Guide for the Promotion of Child’s Rights and
Responsibilities and Children’s Participation in Development. Plan International,
Philippines.
Pretty, Jules, Irene Gujit, John Thompson, Ian Scoones (1995): Participatory Learning and
Action: ATrainer’s Guide. IIED, London.
Regional Working Group on Child Labour (2002) Facilitating working children’s

participation in programs to eliminate the worst forms of child labour in Southeast Asia. A
handbook for Program Managers. Regional Working Group on Child Labour (RWG-CL),
Bangkok.
Richman, N. (1993) Communicating with Children. Development Manual 2. Save the

Children UK, London.
Save the Children Norway (2002) «Mirrors of Ourselves»: Tools of Democratic Reflection
for Groups of Children and Youth.Video. Save the Children Norway, Nepal.
(contact: administrator@savechildrennorway.org.np)
Save the Children UK (1996) Children's Participation Pack: a practical guide for
playworkers. Save the Children UK, the Children's Participation Project and Kirklees
Metropolitan Council, London
Save the Children UK (2001) Re:action Consultation Toolkit: a practical toolkit for
consulting with children and young people on policy issues, Save the Children UK Scotland
Programme, Edinburgh.
Save the Children/Young Peoples Press (2002) Mastering the Media. Available at
www.unicef.org/sowc03/childrenskit/pdf/media-tips-eng.pdf Thomas, N., O’Kane, C.,
Phillipson, J. and Davies, E. (1998) Children and Decision-Making Toolbox and Training
Pack. Available from Children in Wales, Cardiff, Wales, UK.
Treseder, P. (1997) Empowering Children and Young People: a Training Manual. Children’s
Rights Office/ Save the Children UK, London.
United Nations Association in Canada (2002) Navigating International Meetings – A

Pocketbook Guide to Effective Youth Participation at International Meetings. Available at
http://www.unac.org/en/pocketbook/index.asp
White, P. (1999) Local and Vocal: promoting young people's involvement in local decision-
making, National Youth Agency/Save the Children UK, London and Leicester.
Implicarea grupurilor discriminate de copii

Griffiths, J., Cunningham, G., and Dick, S. (1999) Onwards and Upwards, Involving
Disabled Children and Young People in Decision-Making: A Training Manuel for
Professionals. Children in Scotland, Edinburgh.
105
Surse de informare
Jones, H. (1999) Including Disabled Children in Everyday Life: A Practical Approach. Save
the Children UK, London.
Joseph Rowntree Foundation (2001) Consulting with Disabled Children and Young People.
Research Findings No. 741.
Laws, S. (1998) Hear Me! Consulting with Young People on Mental Health Services,Mental
Health Foundation, London.
Save the Children UK (2001) Learning to Listen: consulting children and young people with
disabilities, Save the Children UK and the London Borough of Hammersmith & Fulham,
London.
Ward, L. (1997) Seen and Heard: involving disabled children and young people in research
and development projects, Joseph Rowntree Foundation, York.
Whittles, S. (1998) Can You Hear Us? Including the Views of Disabled Children and Young
People in Decision Making, Save the Children UK, London.
Copiii şi activitatea de cercetare

Boyden, J. and Ennew, J. (eds.), (1997) Children in Focus – A Manual for Participatory
Research with Children. Save the Children Sweden, Stockholm.
Christensen, P. and James, A. (Eds) Research With Children: Perspectives and Practices.
Falmer Press: London.
Graue, M. and Walsh, D. (1998) Studying Children in Context. Theories, Methods and
Ethics, Sage Publications, London.
Greig, A. and Taylor, J. (1999) Doing Research with Children, Sage Publications., London
Kirby, P. (1999) Involving Young Researchers: How to Enable Young People to Design and
Conduct Research. Joseph Rowntree Foundation/Save the Children UK, Joseph Rowntree
Foundation, York
Lewis, A. and Lindsay, G. (2001) Researching Children's Perspectives, Open University

Press, Milton Keynes.
Morrow, V. and Richards, M. (1996) ‘The Ethics of Social Research with Children: An
Overview.’ Children and Society, Vol.10, No.2, pp. 90- 105. National Youth Agency (2001)
Young People as Researchers: possibilities, problems and politics,Youth Work Press,
Leicester.
O’Kane, C. (2000) ‘The Development of Participatory Techniques: Facilitating Children’s

Views about Decisions Which Affect Them’ in Christensen, P. and James, A. (Eds) Research
With Children: Perspectives and Practice. Falmer Press: London and New York.
Save the Children UK (1998) AGuide for Young Researchers Working with Children for
Needs Assessment in the Community. Save the Children UK, Ho Chi Minh City
Programme,Vietnam.
106
Surse de informare
Save the Children and UNICEF (2001) Conversations with Families To Prepare for Early
Childhood Programming: Participatory Research Handbook. Save the Children and
UNICEF/ROSA, South Asia.
Wilkinson, J. (2000) Children and Participation – Research, Monitoring and Evaluation with
Children and Young People. Save the Children UK, London.
Worrall, S. (2000) Young People as Researchers, a Learning Resource Pack. Save the
Children UK and Joseph Rowntree Foundation, London.
Consultările cu copiii: Studii de caz şi evaluări

Cockburn, G (2001) Meaningful Youth Participation in International Conferences: a case
study of the International Conference on War-affected Children, Canadian International
Development Agency, Quebec.
Etherton, M. (2003) Creating a Process Fit for Children: An Evaluation of Save the
Children’s support to Children and Young People’s Participation in the National and
International Preparations for the UN Special Session on Children (February 2000 to
September 2001). Save the Children.
Fewkes, J. H., and Bhat, M. S. (2002) Our Voices.... Are you Listening? Children’s
Committee for Village Development Save the Children UK, India.
Fitzpatrick, S., Hastings, A. and Kintrea, K. (1998) Including Young People in Urban
Regeneration: ALot to Learn? The Policy Press, London.
International Save the Children Alliance [Bangladesh] (2001) Review of In-Country

Processes Leading up to the Special Session: Key Issues and Learnings. Save the Children
Bangladesh.
International Save the Children Alliance [Pakistan] (2002) Pakistan’s Most Vulnerable
Children: Speak to the UN Special Session, Save the Children, Pakistan.
International Save the Children Alliance [Pakistan/Afghanistan] (2002) Afghanistan’s

Children: Speak to the UN Special Session, Save the Children Pakistan/ Afghanistan.
International Save the Children Alliance (2002) Change Makers for South Asia: Building
New Partnerships: Lessons Learnt from the Consultations with Children, Corporate Leaders
and Governments of South Asia Kathmandhu
International Save the Children Alliance [Sri Lanka] (2002) The Sri Lankan Children’s
Challenge, Save the Children, Sri Lanka.
Johnson, V., Hill, J. and Ivan-Smith, E. (1995) Listening to Smaller Voices: Children in an
Environment of Change, Actionaid, Somerset.
Johnson, V., et al. (Eds) (1999) Stepping Forward: Children and Young People's
Participation in the Development Process. Intermediate Technology Publication, London.
107
Surse de informare
Kabir, R. (2002) Consultations with Children on the Implementation of the NPAagainst
Sexual Abuse and Exploitation of Children in Trafficking, Bangladesh Ministry of Women
and Children’s Affairs/ UNICEF/ International Save the Children Alliance.
Kan, I. (2000) Children's Response to the Aral Sea Crisis: Children, Citizenship and
Environmental Conference. Conference Report. Save the Children UK.
Kirby, P. with Bryson, S. (2002) Measuring the Magic? Evaluating and researching young
people’s participation in public decision making. Carnegie Young People Initiative/The
Carnegie United Kingdom Trust, London.
Lansdown, G. (2001) Promoting Children’s Participation in Democratic Decision-Making.

UNICEF Innocenti Insight, Florence.
O’Kane, C. (2002) Report on Participatory Review of YIP Project involving Child

Reviewers, Save the Children UK India Southzone office.
Rajbhandary, J., Hart, R. and Kathiwda, C., (1999) The Children's Clubs of Nepal: A
Democratic Experiment. Save the Children Norway and Save the Children US.
Save the Children Sweden (2002) ‘Everybody Has the Right to Be Listened To’: Voices on
Pupil Participation in Schools, Stockholm.
Save the Children Sweden (2002) Mobilisation for Self-help and Children’s Rights: Lessons
Learned in Afghan Refugee Camps 1983-2002, Save the Children Sweden, Pakistan.
Thomas, N. and O'Kane, C. (1998) Children and Decision-Making: A Summary Report.

University of Wales, Swansea.
Thomas, N. and O’Kane, C. (1999) ‘Children’s Participation in Reviews and Planning

Meetings when they are «Looked after» in Middle Childhood’. Child and Family Social Work
4, 221-230.
Thomas, N. and O’Kane, C. (1999) ‘Experiences of Decision-Making in Middle Childhood:

The Example of Children «looked after» by local authorities’. Childhood, Vol. 6 (3): 369-387.
Treseder, P. and Crowley, A. (2001) Taking the Initiative – Promoting Young People's
Participation in Decision Making in Wales. Save the Children UK, Cardiff.
Van Beers, H. (2002) Children’s Participation: Experiences in Capacity Building and

Training, Save the Children Sweden, Stockholm.
Williams, J. (2000) Think Country Child! The Councilor's Guide to Planning Services for
Children and Young People in Rural Areas. NCVCCO/CA/LGA, London.
Willow, C. (1997) Hear! Hear! Promoting children and young people’s democratic
participation in local government. Local Government Information Unit, London
Participarea copilului
Adams, E. and Ingham, S. (1998) Changing Places: Children’s Participation in
Environmental Planning. The Children’s Society, London.
108
Surse de informare
Alderson, P. (1995) Listening to Children: Children, Ethics and Social Research, Barnardos,
Essex.
Barn, G. and Franklin, A. (1996) ‘Article 12 – Issues in developing children’s participation

rights’ in Verhellen, E. (ed.) Monitoring Children’s Rights, Martinus Nijhoff, the Hague
(summary of these findings also in Shier, H. ed. 1996)
Butler, I. and Williamson, H. (1994) Children Speak: Children, Trauma and Social Work.
NSPCC/ Longman: Exeter.
CRIN (2002) Children and Young People’s Participation, Child Rights Information Network
[CRIN] Newsletter No. 16.
CROA and Local Government Association (1999) On the Rights Track: Guidance for Local
Authorities on Developing Children's Rights and Advocacy Services. CROA.
Cussianovich, A. and Marquez, A. M. (2002) Toward a Protagonist Participation of Boys,

Girls and Teenagers. Save the Children Sweden, Regional Office of South America, Lima.
ECPAT – International Young People’s Action Against Sexual Exploitation of Children

(1999) Standing Up For Ourselves – AStudy on the Concepts and Practices of Young
People’s Participation. UNICEF, Manila, Philippines.
Ennew, J. (2002) Children's Participation: Experiences And Reflection. Keynote Address In

International Workshop On Child Participation Action. Beijing, China, 24-27 October, 2002
Fuglesang, A. and Chandler, D. (1997) Children’s Participation: A Case for a Strategy of

Empowerment in Early Childhood. Save the Children Norway.
Hart, R. (1992) Children’s Participation: From Tokenism To Citizenship. Florence:

UNICEF.
Hart, R. (1997) Children’s Participation: The Theory and Practice of Involving Young
People in Community Development and Environmental Care. Earthscan, London.
Lansdown, G. (1995) Taking Part: Children’s Participation in Decision-Making. IPPR:

London.
Milner, P. and Carolin, B. eds. (1999) Time to listen to children. Routledge, London.
O’Kane, C. and Sen, I. (2001) ‘In Search of Fair Play: Street and Working Children Speak
about Their Rights’. Butterflies and Mosaic: India.
O’Kane, C. (forthcoming) Children and Young People as Citizens: Partners for Social
Change. International Save the Children Alliance, South and Central Asia, Kathmandhu.
Petren, A. and Hammarberg, T. (2000) ‘The Political Influence of Children’ in Children’s

Rights: Turning Principles into Practice, Save the Children Sweden and UNICEF/ROSA.
PLANotes (1996) Special Issue on Children’s Participation Number 25, IIED: London.
109
Surse de informare
PressWise (2000) The Media and Children's Rights: A Practical Introduction for Media
Professionals, Devised for UNICEF by PressWise.
Ranjani, R.(2001) The Participation Rights of Adolescents: a strategic approach UNICEF

Working Paper, New York.
Reddy, N. and Ratna, K. (2002) A Journey in Children’s Participation. The Concerned for
Working Children, India.
Reddy, N. (2000) Children As Partners In Change: Children, Citizenship And Governance,

Keynote Address In The Baspcan Congress, York, September 2000.
Save the Children Sweden (2002) Proud to Work and Happy to be Organised: Working
children in West Africa and their participation in their own Movement, Save the Children
Sweden Regional Office, West Africa.
Save the Children UK (1997) Working for Children’s Right to Participation, Spring 1997,
South and Central Asia’s Children No. 8, Save the Children UK, Kathmandu, Nepal.
Save the Children UK [Nepal] (1998) Children's Potentials and Participation Save the
Children UK, Nepal.
Save the Children UK [Pakistan] (2002) Child Protection: The Kotkai Experience Save the
Children UK, Pakistan.
Save the Children UK Child Protection: Children Take Action. Save the Children UK,
Pakistan.
Save the Children UK (1995) Towards a Children’s Agenda: New challenges for social
development. Save the Children UK, London.
Save the Children UK (1999) Child Protection Policy: Protecting Children, Preventing
Abuse, Save the Children UK, London.
Save the Children UK (2001) Working Better with Children: Children Having a Greater
Voice in Save the Children UK. CD Rom, Save the Children UK, London.
Save the Children UK (2002) ‘Training Tool for Facilitators on Child Participation’. CD
ROM, Save the Children UK India Southzone. [available on CD]
Shier, H. (1998) ‘Can young children have a say in national policy-making?’ Let’s Play, 7, 7-9
Shier, H. (1999) ‘Consulting Children’ Arts Business, 28, 5-6 Singh, N. and Trivedy, R. ,
(1996). Approaches to Child Participation. SARO Discussion Paper Briefing Paper 5,
Kathmandhu.
Swift, A. (1999) Working Children Get Organised: An Introduction to Working Children's

Organisations. Save the Children.
Sutton, F. et al. (1999) The School Council: A Children’s Guide. Save the Children UK,
London.
110
Surse de informare
Theis, J. (2001) Promoting Children’s Participation: A Discussion Paper. Save the Children
South East Asia and Pacific.
Thomas, N. and O’Kane, C. (1998) ‘When Children’s Wishes and Feelings Clash with their
«Best Interests»’. International Journal of Children’s Rights 6(2): 137-54.
Thomas, N. and O’Kane, C. (2000) ‘Discovering What Children Think: Connections

Between Research and Practice’. British Journal of Social Work, 30, 819-835.
Wellard, S. (Eds)All Together Now. Community Participation for Children and Young
People, Save the Children UK, London.
Woodhead, M. (1998) Children's Perspectives on their Working Lives. A Participatory Study

in Bangladesh, Ethiopia, The Philippines, Guatemala, El Salvador and Nicaragua. Rädda
Barnen.
UNICEF (2002) State of the World's Children: Participation. UNICEF, New York.
Van Beers, H. (2002) Assessment on understanding and practice of children's participation

in Save the Children Sweden Bangladesh and amongst its partner organisations and Save the
Children Alliance members. Save the Children, Bangladesh.
White, S (2001) Child Brigade: An Organisation of Street Working Children in Bangladesh.

Save the Children Sweden, Dhaka/University of Bath, UK.
Willow, C (2002) Participation in Practice: children and young people as partners in change,
The Children's Society, London.
Youniss, J., Silbereisen, R., Christmas-Best, V., Diversi, M., Bales, S., and McLaughlin,
(2002) 'Youth Civic Engagement in the 21st Century' Journal of Research on Adolescence
volume 12, issue 1.
Lecturi recomandate despre etică

Alderson, P., 1995 „Listening to children: children, ethics, and social research”, Barkingside,
UK
Boyden, J., Ennew, J., Eds. 1997, „Children in focus: A manual for participatory research
with children”, Save the Children, Sweden
McIntyre, P., 2002 „Putting children in the Right: child rights and the media. Guidelines for
journalists and media professionals”, International federation of Journalists: Brussels,
www.ifj.org
Morrow, V., Richards, M., 1996, „The Ethics Of Social Research with Children: An
Overview”, Children and Society, Vol 10, 90-105
Site-uri relevante
The Carnegie United Kingdom Trust ttp://carnegie.peasy.com
Child Rights Information Network (CRIN) www.crin.org

111
Surse de informare
ELDIS development guide and participation sources www.ids.ac.uk/eldis.html
Institute of Development Studies (IDS) Participation group www.ids.ac.uk/ids/participation
National Children’s Bureau www.ncb.org.uk/projects/projpart.htm
Resource Centres for Participatory Learning and Action Network (RCPLA)

www.nur.edu/rcpla/
Save the Children UK Development website www.savethechildren.org.uk
International Save the Children Alliance website: www.savethechildren.net
Grupuri de discuţii
http://groups.yahoo.com/group/ChildParticipationInSouthAsia
ChildParticipationInSouthAsia-subscribe@yahoogroups.com
112

Ghid Important!!!!Participarea Copiilor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Important!!!!Participarea Copiilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PARTICIPAREA

- CULEGERE DE BUNE PRACTICI -

Traducere: Raluca Nicolae

Participarea este un proces complex ce urmăreşte influenţarea deciziilor şi

Prezenta culegere de materiale se doreşte a veni în sprijinul celor care lucrează

Sperăm ca informaţiile referitoare la standardele minime ale participării copiilor,

Capitolul I: Aspecte etice legate de participarea copiilor în

Capitolul 2: Cum se face 76

Alte surse de informare 104

Ce se înţelege prin “standarde minime?

De ce avem nevoie de standarde minime?

Copiii au dreptul de a fi ascultaţi, de a-şi exprima în mod liber opiniile în legătură cu

Standardele minime au fost elaborate cu scopul de a asigura o participare de calitate a

Cui se adresează standardele minime?

Câteva cuvinte referitoare la standarde

Standardele sunt structurate de o manieră progresivă, fiind evidenţiate standardele care

Cum vor fi implementate aceste standarde minime?

Aceste standarde urmează a fi implementate de două grupuri principale: Comitetul Director

Participarea copiilor la dezvoltarea standardelor minime

Participarea copiilor trebuie să fie una de calitate

Participarea copiilor - principii

1. O abordare etică: transparenţă, onestitate, responsabilitate

Ce înţelegem prin aceasta?

De ce este important acest lucru?

2. Un mediu prietenos pentru copii

Ce înţelegem prin aceasta?

De ce este important acest lucru?

Ce înţelegem prin aceasta?

De ce este acest lucru important?

4. Participarea promovează siguranţa şi protecţia copiilor

Ce înţelegem prin aceasta?

De ce este acest lucru important?

Agenţie Naţională de Contact (ANC):

Persoană responsabilă cu protecţia copiilor:

Anterior procesului consultativ

1. Trebuie întocmit un buget realist, care să Ghid detaliat

17. Facilitatorii sunt persoane experimentate în

Pe parcursul procesului consultativ

18. Există o persoană responsabilă pentru toate Descrierea atribuţiilor

Ulterior procesului consultativ

25. Copiilor participanţi le este oferită ocazia de a- Recomandări de

27. Organizaţiile partenere, coordonatoare la nivel

„Cum pot fi implicaţi copiii în discuţii referitoare la ce pot face

„Cum putem asigura copiilor participanţi sentimentul că opiniile

„Cum ne putem asigura că atât adulţii cât şi copiii sunt pregătiţi

„Ce trebuie să facem pentru ca participanţii copii să se simtă în

„Cum pot fi copiii şi adulţii parteneri cu drepturi egale, în calitatea

Sesiunea Specială i-a pus pe cei implicaţi în

Ce tipuri de procese consultative sunt avute în vedere în acest ghid?

Mai multe informaţii despre tipurile de

În schimb, ghidul pune accent pe cerinţele care trebuie îndeplinite pentru ca

DORIŢI SĂ IMPLICAŢI COPIII ÎN ACŢIUNILE

Capitolul "Primii paşi" Cum altfel vă puteţi consulta cu copiii?

Este o întâlnire a copiilor

Copii - adulţi Participă numai copii

Este nevoie de o întâlnire

Capitolul "Planificarea unei Este întâlnirea dvs. sau a unei

În delegaţie for fi şi copii Capitolul "Orgnizarea unei

Capitolul "Prezenţa copiilor în Sunt copiii implicaţi în

Participarea copiilor trebuie să fie semnificativă

„Participarea semnificativă” definită în termenii de mai sus nu este un rezultat întâmplător, ci

Comportamentul civic al copiilor

Comportamentul civic al copiilor presupune participarea activă a copiilor şi tinerilor

Comportamentului civic oferă copiilor şi tinerilor ocazia de a-şi exercita drepturile şi