Violența școlară și formele ei

Prof.

Violența școlară
Violența școlară. Definiții

Jigău, Liiceanu și Preoteasa (2005, 20) propun următoarea definiţie a violenţei din
organizația școlară: „orice formă de manifestare a unor comportamente precum: exprimare
neadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare,
hărţuire; bruscare, împingere, lovire, rănire; comportament care intră sub incidenţa legii (viol,
consum/comercializare de droguri, vandalism - provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă, furt);
ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de
cadrul didactic); comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul
orei, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine regulamentului şcolar în
vigoare”.

Alți autori, precum Cristina Neamțu (2003, 33), consideră că violența în școală există
din cele mai vechi timpuri în toate sistemele de educație și nu este o invenție a
contemporaneității, fiind o problemă suficient de gravă care are, fără îndoială, repercusiuni
considerabile asupra dezvoltării fizice și psihice a copiilor.

Violența școlară cuprinde mai multe tipuri de comportamente, care presupun

amenințarea, dar și anumite efecte nocive ale acestora, atât pe plan fizic, cât și pe plan
emoțional, cum ar fi: atacuri fizice intenționate, agresiuni sexuale, injurii, hărțuire. În general,
violența este o formă specifică de comportament de risc, reprezentată printr-un prejudiciu
intenționat, manifestat sub forma unuei agresiuni fizice sau psihologice, îndreptate asupra
unei persoane ( elev vs elev, elev vs profesor sau profesor vs elev). (Boncu & Ceobanu, 2013,
205).

Unele studii au definit violența în școli ca un caz particular de violență în instituții,

manifestându-se sub diferite forme: pedeapsă fizică, constrângere, orice formă de izolare,
abuzul verbal, restricții de a avea contact cu familia și prietenii.

Violența școlară poate avea un impact asupra bunăstării sociale, psihologice și fizice a
studenților și profesorilor și poate întrerupe procesul de învățare. Această revizuire se
concentrează pe un nou domeniu de cercetare, mecanismele prin care mediul școlar determină
probabilitatea violenței în școală. (Îmbunătățirea mediului școlar pentru reducerea violenței în
școală: o revizuire a literaturii *, accesat la data de 14.03.2019, ora 21:54)
 Violența școlară este un fenomen foarte complex, iar aceasta poate fi: familială,
socială, scolară și culturalã. Formele ei diverse au o dinamicã specificã: violenta
importatã din afara școlii, dar și violenta generatã de sistemul scolar; violenta adultilor
împotriva elevilor dar si violenta elevilor împotriva profesorilor. (Top,.2019)

Autori precum Șoitu si Hăvârneanu (2001, p.33) definesc violența astfel: “un fenomen
extrem de complex , cu o diversitate de forme de manifestare care justifică folosirea
terminologiei specializate, rafinate,; astfel școala este spațiul de manifestare a conflictelor
între copii și între adulți copii, iar raporturile de forță sau planul în care se consumă conduitele
offensive (verbal, acțional, symbolic), sunt variabile importante în înțelegerea fenomenului. ”

Autorii diferențiază violența instituțională de cea non-instituțională. Violența

instituțională rezultă din funcționarea școlii. Deci violența școlară poate fi considerată
violență instituțională deoarece prejudiciul și durerea morală sau fizică se realizează prin
prisma regulamentelor școlare. Pentru acest caz, putem da ca și exemplu, etichetele,
tachinările, injuriile, atitudinile ironice ale unor cadre didactice, caracteristice unor evaluări,
toate acestea reprezentând forme de violență. Principalele surse ale violenței instituționale
sunt: înțelegerea și înfăptuirea legăturii pedagogice în mod exclusiv ca relație de putere,
deoarece profesorul domină elevii, iar copiii se lasă domintați de către aceștia. Această
legătură dintre profesori și elevi creează tensiuni între aceștia, ajungându-se în acest fel la
stări de nervozitate și stres acumulat, iar acestea ajung să reprezinte o formă de violență.
Decalajul dintre valorile sau aspirațiile elevilor și propunerea practică școlară apare în funcție
de atitudinea profesorilor față de elevi, tipul de disciplină studiat, tipul de valori și tipul de
profesori. În ceea ce privește violența non-instituțională, aceasta poate afecta dezvoltarea
violenței instituționale în diferite moduri și anume: intervențiile unor cadre didactice atunci
când există un conflict între elevi, deoarece unul dintre elevi se poate simți discriminat, ceea
ce conduce la o reacție de rezistență a elevului față de profesor, ajungând chiar și la acte de
violență față de cadrul didactic. (Șoitu & Hăvârneanu, 2011, pp.37-41).

Printre explicații biologice sunt amintite cele ale lui Cesare.Lombroso -.reprezentantul
modelului.biologic în ceea ce privește.violența. Acesta a.prezentat.teoria “criminalului
înnăscut’’ prin intermediul căreia a promovat ideea tendinței înnăscute spre crimă, a unor
indivizi, aceștia fiind.caracterizați de anumite.semne.fizice, adică anomalii.sau
deficiențe.anotomo-fiziologice, cum ar fi: asimetria.craniană sau facială,.frunte turtită,.nas
plat,.urechi mari,.etc. (Rădulescu, 1999, pp.48-49).

  Mediul familial reprezintă, după părerea unor autori, cea mai importantă sursă a
agresivității elevilor. Mulți dintre copiii care prezintă un profil agresiv provin din familii
dezorganizate, au experiența separării părinților și trăiesc în familii monoparentale. Echilibrul
familial este perturbat și de criza locurilor de muncă, de șomajul ce-i atinge pe foarte mulți
părinți. Părinții se confruntă cu numeroase dificultăți materiale, dar și psihologice, pentru că
au sentimentul eșecului. În aceste condiții, ei nu mai sunt sau sunt puțin disponibili pentru
copiii lor. Din acest motiv, apar ulterior probleme familiale semnificative care-i afectează
profund pe copii: violența intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijență, la
care se adaugă și importante carențe educaționale – lipsa de dialog, de afecțiune, (treceri de
la o extremă la alta, de la o permisivitate exagerată la restricții foarte dure), utilizarea
mijloacelor violente de sancționare a copilului pe motiv ca “bătaia-i ruptă din rai”. Sunt și
părinți care privilegiază în mod exagerat relația afectivă în detrimentul rolului educativ pe
care ar trebui să-l aibă în raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicții, de
reguli,emit puține exigente și caută să evite conflictele. Această absență cvasitotală a
constrîngerilor (înafară școlii) îl va determina pe elev să adopte în școală comportamente de
refuz a exigențelor  profesorilor. (Sauciuc, 2009, pp.15-16).

În ceea privește mediul social, acesta conține numeroase surse de a induce, de

a stimula și de a întreține violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor de
control social ,inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncționalități
la nivelul factorilor responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a
instituțiilor implicate în educație. (Sauciuc, 2009, 17).

O clasificare aparte a violenței este cea a lui Vettenburg, care distinge între:

- devianţa tolerată sau violenţa juvenilă normală;

- violenţa socială

- violenţa anti-şcoală (distrugerea materialelor și echipamentelor din cadrul

școlii, vandalism, insultă şi agresivitate faţă de cadrele didactice). (Vettenburg,
1999, p.15)
 Violența în școală se manifestă sub mai multe forme și implică mai mulți actori, astfel,
există violență între elevi, violența elevilor asupra cadrelor didactice și violența cadrelor
didactice asupra elevilor. Odată cu democratizarea sistemelor economice, politice și sociale
ale României, și școala a suferit schimbări radicale, cum ar fi: accesul larg la mijloacele de
informare, implicarea părinților în diferite activități, implicarea autorităților, a societății civile,
la deciziile educaționale. Totuși, tensiunile sociale ale perioadelor de schimbare socială, au
adus transformări, uneori negative, cum este răspândirea tot mai mare a fenomenului de
violență. (Sauciuc, 2009).

Detaliat, tipurile de violență în școală fac referire la:

1. Violența între elevi – “este un fenomen generalizat în școli, unele violențe, mai ușoare,
care au loc între elevi, fiind asemeni vârstei școlare. În cea mai mare parte, elevii sunt
violenți unii față de ceilalți, deoarece societatea este agresivă, modelele de relaționare
la care sunt expuși copiii sunt de natură violentă, iar în acest mod, copiii adoptă
aceeași atitudine observată pe stradă, acasă, la televizor, în diferite emisiuni,etc. Cea
mai răspândită formă de violență din rândul copiilor este violența verbală: certuri,
injurii, umilințe, amenințări, intimidare, batjocoră, conflicte.”
2. Violența elevilor față de profesori. „Acest fenomen există și se manifestă prin
comportamente neadecvate ale copiilor față de cadrele didactice, agresiune varbală și
nonverbală, și chiar violență gravă.”
3. Violența profesorilor față de elevi – „este un fenomen prezent în școală, însă este
foarte greu recunoscut de către cadrele didactice. Acest fenomen se manifestă sub
diferite forme și anume: ironie, dispreț, sarcasm, jigniri, excludere, în unele cazuri,
chiar violență fizică.”
4. Violența părinților în incinta școlii. „Acestea pot fi reprezentate de unele
comportamente neadecvate ale părinților față de cadrele didactice, cum ar fi: injuriile,
bruscările, violența verbală.” (Sauciuc, 2009, 22-23).

În timpul anului școlar, majoritatea elevilor petrec aproape jumătate din timpul lor, în
cadrul instituției de învățământ. Deci, este adecvat ca mediul școlar să aibă în vedere
siguranța tuturor elevilor, astfel încât să le fie garantat în orice moment dreptul lor la o
copilărie fericită.

Victimele unor acte de violență, resimt deseori sentimente de furie, frustrare, se

izolează, ajung la disperare, mai ales când actele de violență sunt sistematice și repetate. De
asemenea, victimele riscă uneori să ajungă să clacheze, să-și piardă încrederea în sine, ia în
cel mai rău caz, pot ajunge chiar și la suicid.

În funcție de poziția pe care se clasează gradul de manifestare al violenței, aceasta

poate fi: fizică, economică, psihologică, politică și poate apărea ca urmare a unei acțiuni.
(Loghin, 2016, 55).

Este de reţinut legătura pe care o face unul dintre autori (L. Șoitu) între combaterea
violenţei şi promovarea educaţiei pentru drepturile omului: “Copilul creşte în medii la nivelul
cărora indiferenţa este cel mai mare duşman al educaţiei pentru toleranţă, pentru respectul de
sine şi de celălalt, al educaţiei pentru drepturile omului şi mediului” (2001, p. 5) .
Argumentele pentru care e ducaţia civică poate reprezenta o formă a
educaţiei pentru toleranţă sunt pentru că ea favorizează identificarea şi respectarea alterităţii şi
diversităţii; formează deprinderi cotidienede respectare a drepturilor omului; armonizează
individualitatea cu grupul; încurajează asumarea de responsabilităţi în comunitate; încurajează
toleranţa activă orientată spre cunoaşterea celuilalt, a celorlalte culturi.

Cauzele violenței în rândul elevilor

Există diferite motive pentru care elevii recurg la acest fenomen numit violență și
anumiți factori care marchează dezvoltarea psihosocială a elevului. Un prim factor este
mediul familial, deoarece familia este cea care ințiază copilul în stabilirea intercțiunilor cu
persoanele din jur. Un alt factor este instituția educațională, copilul intrând într-un alt mediu
cultural al socializării cu valori, norme și practici specifice, și cu o relaționare mult mai
diversă decât cea din cadrul familial. Adolescenții, ‘’trec’’ la un alt nivel, ‘’gasca’’ si ‘’cercul
de prieteni’’, devenind mult mai important în viața lor. ( DePino C., 2010, 23).

Fiecare dintre aceste trei medii, exercită asupra copilului, în funcție de personalitatea
lui, anumite influențe.

Contextul social și factorii de ordin familial

1. Reducerea autorității părinților - este una dintre cauzele principale desemnate de

către diriginți care determină apariția fenomenului de violență printre elevi.
 Timpul insuficient acordat de către părinți copiilor - Acest lucru s-a considerat a fi
printre principalele cauze care au dus la apariția violenței în rândul copiilor, deoarece părinții
nu petrec timp suficient cu copiii, astfel, aceștia sunt în majoritatea timpului nesupravegheați,
iar părinții nu știu întotdeauna ce activități desfășoară copiii în afara programului școlar-acasă,
în fața televizorului/calculatorului sau în timpul liber, cu prietenii. Statutul.socio-economic al
familiei - (sărăcia) ocupă al doilea loc în ierarhia cauzelor care au condus la apariția acestui
fenomen. (Sauciuc & Viusenco, 2009, 46).

Efectele violenței școlare

Acest fenomen are efecte negative în ceea ce privește sănătatea fizică, psihică, dar
afectează în același timp și dezvoltarea elevilor. Faptul că violența are legătură cu unele
traume psihice ale elevului, nivelul scăzut al stimei de sine și alți factori de natură psihică,
cauzează imposibilitatea elevilor de a avea relații interpersonale. Din păcate elevii care sunt
victime ale violenței școlare, se confruntă cu o neputință pe care au dobândit-o în urma
violenței, prezintă stări de anxietate. Se consideră că aceste riscuri conduc totodată
absenteismul școlar, chiar și exmatricularea, ajungând uneori să întrețină relații intime
timpuriu, iar din cauza afectării lor psihice, pot să ajungă și la suicid. De asemenea, elevii
agresați devin foarte retrași, având un grup restrâns de prieteni și uneori încep să aibă
sentimente de izolare. Toate aceste situații sunt riscante pentru copil, punându-l în situația de
a se confrunta cu propria persoană, dar și cu ceilalți. În acest fel, nu poate avea loc o educație
eficientă, pentru că de obicei, elevul agresat are tendința de a absenta de la școală, pentru că îi
este teamă de amenințările agresorului, uneori ajungând să poarte la ei diferite obiecte
interzise pentru a se apăra de agresor. (Roșan, 2006, 25-26).

Conform unui studiu realizat de Ioana Șandru, în cazul tezei sale de doctorat, s-a
constatat că:

7% dintre copii spun că sunt abuzați (bătuţi) în şcoală de profesorii lor,violenţa fizică având
valori duble în zonele rurale în comparaţie cu cele urbane, de 2,3 ori mai mare în rândul
copiilor romi (14% dintre copii de etnie romă, afirmă că sunt bătuţi de profesori, comparativ
cu 6% dintre cei de etnie română).•86% dintre copii se plâng că sunti certați de profesori
atunci când ei greşesc, iar 33% sunt jigniți şi etichetați la şcoală de către profesori. Mai mult,
75% dintre şcoli au probleme cu violenţă.
 Concluzii: frecvenţa de abuz emoţional şi verbal comis de
profesori în numele de "metodei de învăţământ" este încă extrem de mare chiar dacă este în
scădere.

Bibliografie:
1. Low D., Abuzul emoțional și devianța școlară în rândul elevilor de gimnaziu,
Universul Școlii, Alba Iulia, 2010

2. Neamţu C., Devianța școlară, Editura Polirom, Iași, 2003

3. Palaghia C., Dimensiuni ale devianței școlare. De la identificare la prevenție, Pro
Universitaria, București, 2016

4. Jigău, ..Liiceanu si Preoteasa, Violența în școală, Unicef, 2005

5. Stanef M., Sistemul educaţional din România, disparităţi dintre mediul urban şi cel
rural, 2013
6. Holt România, Ghiduri de bună practică în asistența socială, Editura Lumen, 2002,
340-341
7. Rădulescu, Revista calitatea vieţii, XVII, nr. 3–4, București, 2006