Medierea contextuală a disputelor

Prof. Coord. Dr. Loghin Corneliu Masterandă: Tipu Roxana-

Andreea

SCCV. Anul II
Definirea metodei restaurative:

Justiţia restaurativă, deşi sub multe aspecte mult mai eficientă, este văzută ca o
metodă alternativă de rezolvare a conflictelor. Sistemul clasic de justiţie rămâne în prezent
regula de drept comun, întrucât sistemul restaurativ nu poate rezolva toate cazurile de
injustiţie. Pentru ca justiţia restaurativă să funcţioneze într-o comunitate, este nevoie în primul
rând de educarea acelei comunităţi pentru a fi disponibilă să accepte metode alternative de
soluţionare a conflictelor. Nu în ultimul rând, este necesară familiarizarea societăţii cu astfel
de concepte, precum şi permisivitatea dispoziţiilor legale pentru aplicarea acestora.

Justiţia restaurativă, deşi sub multe aspecte mult mai eficientă, este văzută ca o
metodă alternativă de rezolvare a conflictelor. Sistemul clasic de justiţie rămâne în prezent
regula de drept comun, întrucât sistemul restaurativ nu poate rezolva toate cazurile de
injustiţie. Pentru ca justiţia restaurativă să funcţioneze într-o comunitate, este nevoie în primul
rând de educarea acelei comunităţi pentru a fi disponibilă să accepte metode alternative de
soluţionare a conflictelor. Nu în ultimul rând, este necesară familiarizarea societăţii cu astfel
de concepte, precum şi permisivitatea dispoziţiilor legale pentru aplicarea acestora.1

Literatura de specialitate atribuie conceptului de justiție restaurativă o diversitate de

semnificații, fiind folosit în legătură cu multiple înțelesuri, nu doar cel al justiției penale. El
alternative de rezolvare a conflictelor”. 2

Definiția justiției restaurative elaborată de Tony Marshall este una dintre cele mai
cunoscute și folosite în prezent. Acesta consideră că “justiția restaurativă reprezintă un demers
de rezolvare a problemelor generate de infracțiune, prin implicarea tuturor celor afectați de
comiterea ei, și cu participarea activă a instituțiilor abilitate de lege să se ocupe de
infracțiuni”.3

1
Jolien Willemsense, Restorative Justice: a discussion of punishment, 2003, in Lode Walgrave. (Ed)
Repositioning Restorative Justice, Devon, Willan Publishing
2
Balahur, Doina, (2007), Restorative Justice Developments în Romania and Great Britain, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași
3
Marshall, T., F., (1999), Restorative justice: an overview, Home Office, Research Development and Statistics
Directorate.
 Spre deosebire de sistemul clasic de justiţie în perspectiva căruia orice infracţiune
aduce atingere statului, modelul justiţiei restaurative propune o definiţie diferită a
comportamentului criminal: „o infracţiune este, înainte de toate, un conflict între persoane,
care produce prejudicii victimei, colectivităţii şi delincventului”. Această definiţie are drept
consecinţă situarea victimei pe o poziţie activă în procesul de reglare a conflictelor, în
obţinerea reparaţiei şi în prevenirea recidivei comportamentelor criminale. Pentru agresor,
justiţia restaurativă propune un rol nou, acela de asumare a responsabilităţii faptei lui şi
reparare a pagubelor produse. Modelul restaurativ reuşeşte să dea răspuns la un conflict
imediat şi favorizează dezvoltarea relaţiilor bazate pe respect între delincvent, persoanele care
au suferit prejudiciul şi membrii comunităţii.4

Din perspectivă restaurativă, conflictul se realizează între infractor și victimă, văzuți

ca individualități, în responsabilitatea lor stând  procesul de identificare a soluțiilor de
conflict. Un obiectiv al procesului de justiţie restaurativă este acela de a repara prejudiciul
produs victimei, de a răspunde nevoilor acesteia. În acelaşi timp, victima are posibilitatea de
a-şi exprima opinia cu privire la modul de sancţionare a infractorului. La rândul lor, infractorii
sunt trataţi într-o manieră mult mai adecvată nevoilor  lor. Justiţia restaurativă pune accentul
pe responsabilizarea infractorilor şi pe compensarea/ reparaţia pe care aceştia o pot oferi
victimelor. În acelaşi timp, se pune accentul pe reintegrarea socială a acestora atât ca
modalitate mult mai umană de a trata infractorii, cât şi ca modalitate concretă de a se evita
recidiva. Justiţia restaurativă consideră infracţiunea ca daună mai mult decât ca încălcare a
normelor sociale, urmărindu-se, în primul rând, repararea daunelor sau prejudiciilor aduse
victimei de către agresor.5

Partizanii conceptului de Justiție Restaurativă susțin cã aceasta ar cuprinde în

practicile sale o varietate de metode alternative de rezolvare a conflictelor, conflicte pe care le
restituie în primul rând pãrților implicate. Pornind de la aceastã idee, justiția restaurativă este
definită ca fiind un proces ce implică părțile direct interesate pentru a stabili modalitatea cea
mai potrivită de reparație a prejudiciului adus prin delict.

Caracteristici ale justiției restaurative:

-  Soluţie de compromis, mai convenabilă pentru ambele părţi aflate în conflict şi,
bineînţeles, în deplin acord cu legislaţia în vigoare;

4
Jeff Latimer, Steven Kleinknecht, Les effets des programmes des justice reparatrice, 2000
5
Jolien Willemsense, Restorative Justice: a discussion of punishment, 2003, in Lode Walgrave. (Ed)
Repositioning Restorative Justice, Devon, Willan Publishing
 - Accentul este pus pe interesele aflate în joc;
- Aduce un răspuns mai adecvat părţilor implicate în conflict şi un plus de supleţe în
relaţiile sociale şi economice;
- Uşurarea activităţii instanţelor judecătoreşti;
- Reducerea cheltuielilor;
- Economie de timp şi mai puţin stress;
- Proces modern, mai simplu, flexibil, care permite exprimarea liberă a emoţiilor şi
sentimentelor, implicarea celor care au fost afectaţi, direct sau indirect, de infracţiune;
- Activitate de interes public bazată pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului
Rezultate mai constructive şi mai puţin restrictive; se asumă responsabilităţi, sunt
satisfăcute nevoile şi se are în vedere restabilirea relaţiilor dintre victimă, infractor şi
comunitate;
- Reacţia este concentrată asupra consecinţelor comportamentului infracţional şi în
perspectiva comportamentului viitor;6

Dezavantaje ale justiției restaurative:

Deși justiția restaurativă presupune un set de idealuri pentru sprijinirea și susținerea

spiritului uman, oricare dintre aceste elemente ar putea să lipsească, neputând  fi realizate în
practicile restaurative. De exemplu, un proces restaurativ își propune să asiste victimele în
recuperarea de la crimă, dar acest lucru nu poate fi posibil în cazul toturor victimelor. În ceea
ce îi privește pe infractori, se speră că aceștia se vor schimba și vor avea un viitor în care vor
respecta legea. Este adevărat că unii se pot schimba, însă alții nu. De asemenea, se spune că,
în urma unei infracțiuni, ceea ce victimele își  doresc cel mai mult este primirea de scuze.
Poate că pentru unele infracțiuni și unele victime, acest lucru ar putea fi adevărat, dar cele mai
multe victime doresc mai mult decât o scuză. Fundamental, victimele doresc un sentiment de
răzbunare pentru răul care li s-a făcut, și de asemenea, doresc ca infractorul să nu le mai facă
rău lor, sau altor persoane.

6
Balahur, Doina, (2007), Restorative Justice Developments în Romania and Great Britain, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
  Un alt aspect care poate fi considerat un dezavantaj îl reprezintă tocmai mediul în care
se intorc o dată ce și-au ispășit pedeapsa. Majoritatea celor care ies din închisoare nu sunt
suficient de bine pregătiți pentru   a putea face față solicitărilor mediului liber. O parte din ei
se întorc în același mediu criminogen din care au plecat și ajung să comită noi infracțiuni.
Schimbarea devine un proces greoi atunci când mediul și comunitatea nu se implică activ în
reintegrare. Poate găsirea unui loc de muncă i-ar ajuta pe majoritatea indivizilor să nu
recidiveze, însă majoritatea nu au calificările necesare.7

Avantaje ale justiției restaurative:

-un avantaj demn de menţionat al justiţiei restaurative este faptul că ea  considera fiecare
persoană unică iar pentru fiecare persoană cu care lucreziti trebuie un plan diferit, pe
principiul nu exista  boala, exista bolnav.

-medierea reprezintă clar un avantaj al justiţiei moderne, şi deşi nu este cea mai importantă
parte a justiţiei restaurative, ea vine cu o multitudine de lucruri benefice pentru societate, şi
anume rezolvarea conflictelor pe o cale amiabilă, fără a se ajunge în instanţă, Ea încearcă să
restaureze relaţiile dintre anumite persoane care la un anumit moment au ajuns defectuase.Iar
în dacă traducem cuvântul restaurativ, ne vom da seama că principalul scop al justiţiei
restaturative  îl reprezintă restaurarea.

Metodele alternative de rezolvare a disputelor mizează pe restaurarea şi construirea

relaţiilor. În cadrul conferinţelor restaurative, a cercurilor restaurative sau a medierii în grup
familial este încurajată exprimarea sentimentelor şi trăirilor tuturor actorilor implicaţi. Astfel
se urmăreşte crearea unor legături emoţionale între participanţi, ideal fiind ca aceştia să simtă
empatie şi înţelegere unii faţă de alţii. Exprimarea sentimentelor de ruşine, frustrare, furie este
deasemenea o modalitate de înţelegere a propriilor trăiri şi un pas în vindecarea acestora.

Cele mai comune dintre acestea sunt negocierea, medierea şi arbitrajul. Oricare
dintre aceste alternative oferă părţilor posibilitatea de a-şi rezolva neînţelegerile mult mai

7
Sorin Rădulescu, Justiţia Restaurativă. Tendinţe şi perspective în Lumea contemporană, Editura Lumex,
2006
repede şi mai eficient decât în cazul unui proces tradiţional. De cele multe ori, oamenii pot
ajunge la un compromis fără intervenţia unui judecător sau, în cazuri mai rare, chiar fără
implicarea unui avocat.

Medierea este cea mai întâlnită practică a justiției restaurative ce reprezintă un proces
privat de soluționare a disputelor, utilizând metode alternative demersului adversial, relativ
informal și structurat, bazat pe comunicarea interpersonală eficientă, în care unul sau mai
mulți profesioniști special pregătiți și acreditați, asistă părțile în soluționarea disputelor, având
în vedere nevoile, interesele și limitările acestora. Mediatorii nu impun soluții iar participarea
la proces este, cu puține excepții, voluntară.8

Negocierea este metoda de soluționare a disputelor din care părțile angajate în conflict
încearcă să ajungă la un acord de rezolvare a neînțelegerilor, utilizând tehnici de comunicare,
aplicate într-un dialog direct. Părțile negociatoare au nevoie de implicare reciprocă pentru a-și
atinge rezultatul dorit. Negocierea are sens dacă partea adversă are ceva ce tu vrei și tu ai ceva
de oferit în schimb. Negocierea este un proces de întâlnire a diferentelor. În cazul în care
ajungi la o completă înțelegere cu cealaltă parte, atunci nu mai este nimic de negociat.
Fiecare parte trebuie sa creada ca exista o posibilitate de a o convinge pe cealalta sa-si
modifice poziția inițială și să agreeze un compromis acceptat de ambele părți.9

Arbitrajul este procesul privat de soluționare a disputelor prin motode alternative,

care implică participarea unei a treia părți ce conduce procesul, audiază părțile, administrează
probele / dovezile în cauza și evaluează faptele și datele problemei aflate în dispută, în finalul
procesului pronunțând o hotărâre finală și de obicei obligatorie pentru părți.
Arbitrajul presupune existența unui acord între părți, fie sub forma unei clauze inserate în
contractul dintre acestea, fie sub forma unei convenții separate, pentru ca disputele dintre ele
cu privire la un anumit raport, contract, etc. să fie soluționate pe calea arbitrajului, pe baza
unei proceduri în general prestabilite, similare procedurii de judecată, de către unul sau mai
multe persoane având calitatea de arbitri, care funcționează în capacitate quasi-judiciară și
care de obicei sunt profesioniști recunoscuți într-un anumit domeniu.10

8
Boncu, Șt., (2006), Negocierea și medierea – perspective psihologice, Institutul European, Iași.
9
Boncu, Șt., (2006), Negocierea și medierea – perspective psihologice, Institutul European, Iași.

Țăranu, O., (2012), Medierea internaţională şi eficacitatea mijloacelor paşnice de soluţionare a conflictelor,

10

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Avantaje ale metodelor de soluționare a disputelor: decongestionează tribunalele, ușurând
munca judecătorilor; facilitează accesul la sistemul de justiție chiar și pentru persoanele cu un
venit modest; costurile sunt reduse pentru toți utilizatorii; păstrează, îmbunătățește și reface
relațiile dintre cele două părți aflate în impas; crește satisfacția celor care sunt suficient de
deschiși pentru a apela la aceste metode alternative ale sistemului judiciar tradițional.

Bibliografie:

1. Jolien Willemsense, Restorative Justice: a discussion of punishment, 2003, in Lode

Walgrave. (Ed) Repositioning Restorative Justice, Devon, Willan Publishing
2. Theodor Mrejeru, Reforma justiției românești, Editura Universitară, București, 2012,
pp. 27-31
3. Theodor Mrejeru, Reforma justiției românești, Editura Universitară, București, 2012,
p. 87
4. Boncu, Șt., Negocierea și medierea – perspective psihologice, Institutul European,
Iași, 2006
5. Țăranu, O., Medierea internaţională şi eficacitatea mijloacelor paşnice de soluţionare
a conflictelor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2012
6. https://arbitrajsimediere.ro/definirea-medierii/ , accesat pe 10.12.2020, ora 19:23
7. Balahur, Doina, (2007), Restorative Justice Developments în Romania and Great
Britain, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.