Capitolul 3 Metode și tehnici de prevenire a violenței

În contextul informatizării şi digitalizării, fenomenul violenței școlare este mult mai

bine cunoscut în complexitatea și diversitatea lui. Copiii au nevoie de un mediu sigur pentru
dezvoltarea lor atât din punct de vedere psihic, cât și fizic, iar școala se impune a lua măsuri
pentru a preveni actele de agresiune între elevi sau între elevi și profesori, deși a doua situație
este mai puțin probabilă în cazul învățământului primar, care constituie studiul acestei
cercetări.

Pentru a putea preveni este imperios necesar să admitem că aceste fapte există în
realitate și ele trebuie recunoscute de toții actorii implicați în actul educațional. De la început
se cuvine a răspunde la întrebarea : Ce înseamnă a preveni? Conform Dicționarului Explicativ
al Limbii Române a preveni înseamnă a atrage cuiva atenția asupra consecințelor (negative
ale) unor acţiuni; a informa în prealabil; a avertiza, a prevesti. 2. A lua măsuri de precauţie
pentru a înlătura ceva (neplăcut); a preîntâmpina.”1

Violența devine tot mai prezentă în mediul școlar, ceea ce implică luarea unor decizii
și identificarea unor soluții, care se prevină, să reducă și de ce nu să combată acest fenomen.
Găsirea și punerea în aplicare a unor rezolvări presupune o colaborare foarte strânsă între
elevi, profesori, părinți și întreaga comunitate locală. Pe când de diversificați par actorii în
acest context, pe atât sunt și cauzele generatoare de diferite tipuri de violență, care se impun a
fi diminuate.

Școala ocupă un rol important în prevenirea și combaterea actelor de agresiune.

Strategiile și măsurile de prevenție, așa cum se spune, este mai ușor să previi decât să tratezi,
se cer a fi introduse încă de la primele semne, chiar dacă vorbim în unele cazuri de copii mici,
uneori la clasele pregătitoare.

Dorina Sălăvăstru citându-i Pierre-Andre Doudin şi Miriam Erkohen-Markiis afirmă

că există trei tipuri de prevenţie2 pe care le poate asigura şcoala şi care se completează
reciproc:
1
https://dexonline.ro/

2
Dorina Sălăvăstru, Psihologia educatiei, Ed. Polirom, Iași, 2004, p. 270
a) o prevenţie primară, care se poate realiza foarte uşor de către fiecare profesor şi se referă
ladezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea
lui de a reuşi, valorizarea efortului elevului; toate aceste atitudini pot reduce riscurile apariţiei
violenţei;

b) o prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă un post de observaţie

privilegiat al dezvoltării intelectuale şi afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare
atentă a acestuia, poate repera efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara
mediului şcolar; semnalând profesioniştilor (psihologului şcolar, asistentului social) cazul
respectivilor elevi, dar şi autorităţilor competente, pot fi luate măsuri de ajutor şi de protecţie
care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor şi reducerea tulburărilor somatice, psihice şi
comportamentale induse prin violenţă;3

c) o prevenţie terţiară, ce are în vedere sprijinul direct adus elevilor care manifestă
comportament violente; aceasta urmăreşte prevenirea recidivei şi presupune adoptarea unor
măsuri după producerea comportamentului violent; şi în cazul acestor elevi, menţionarea unor
aşteptări pozitive faţă de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenenţă comunitară, exprimarea
preocupării faţă de situaţia lor şi integrarea lor în activităţile grupului sunt factori de protecţie
ce pot fi exercitaţi în cadrul instituţiei şcolare; prin aceste măsuri se poate împiedica
cronicizarea tulburărilor provocate de violenţă şi eventuala transmitere a lor de la o generaţie
la alta4.

Școala, primul și cel mai important decident în cazul violenței școlare trebuie să
elaboreze o strategie care să impună o serie de măsuri și reguli pentru combaterea
agresiunilor, iar primul pas este formarea cadrelor didactice pentru a învăța tehnici și metode
de gestionare a conflictelor, apoi implementarea de activități și încheierea unor parteneriate cu
instituții abilitate ale statului, care pot juca un rol esențial în prevenirea violenței.

Există o serie de măsuri de prevenție care pot asigura reusita în combaterea

comportamentelor agresive, precum: observarea comportamentului, activitățile formale și
non-formale, proiectele de parteneriat, colaborarea cu consilierul școlar.

La nivelul învățământului primar observarea comportamentală se realizează mai ușor,

deoarece profesorul intră în contact zilnic cu elevul, observându-l atent în timpul orelor,
pauzelor, activităților extrașcolare, în relațiile cu ceilalți colegi și cu familia. Profesorii trebuie

3
Idem
4
Ibidem
să supravegheze cu atenție elevii și să identifice, apoi să semnaleze o escaladare a
comportamentelor agresive și nu în ultimul rând să intervină. Șansele de reușită în cazul
micilor școlari depind foarte mult de gradul de implicare al profesorilor, de atenta lor
observare, de modul cum abordează diversele situații sau cum interpretează atitudinea unor
copii în diferite contexte. O greșeală foarte mare este etichetarea acestora. Frecvența și
intensitatea actelor de violență în cazul unuia dintre elevi trebuie privită din mai multe
unghiuri: cunoașterea în detaliu a cazului, mediul social și relația cu familia, relația cu colegii.
Ei sunt copiii, care de cele mai multe ori atrag atenția asupra unor aspecte care lipsesc din
viața lor: înțelegere, iubire, acceptare, susținere, nediscriminare.

Fiecare intervenție a profesorului trebuie să țină seama de o serie de principii, printre

care: comunicarea/justificarea sancțiunilor și evaluarea consecințelor produse asupra celor
sanctionați, aplicarea egală, fără excepție, a regulamentului școlar în cazul tuturor elevilor,
inclusiv a celor cu o „imagine” bună în rândul cadrelor didactice, analiza detaliată a situațiilor
de recidivă, în special în cazurile în care incidentele sunt de o gravitate mai ridicată (cauze,
factori agravanți etc.)5

O altă măsură de prevenție este fixarea unui set de reguli, cu recompense şi sancţiuni
pentru respectarea/ nerespectarea acestora, care va favoriza învăţarea comportamentelor
nonagresive.6 În stabilirea unui regulament al clasei este important ca acesta să se realizeze
împreună, ale cărui reguli să fie clare și concise, să conțină recompense și sancțiuni. Acestea
se cuvin a fi respectate de ambele părți, nu doar întâmplător sau când ne aducem aminte.
Pentru o clasă disciplinată cei implicați trebuie să cunoască foarte bine că sancțiunile se pot
aplica și celor mai buni elevi ai clasei, adică să primeze principiul ai greșit esti sancționat.
Fiecare copil trebuie să cunoască și efectele actelor sale. Pedepsele în acestă cauză sunt
măsuri de prevenție și au rolul să stopeze perpetuarea comportamentelor agresive.

Răsplata are rolul de a oferi plăcere copilului în urma efectuării unui comportament
acceptat şi dorit de adulţi. Oferind plăcere copilului, comportamentul este încurajat şi există
şanse mari ca acesta să fi e repetat. Răsplata reprezintă „motivaţia pozitivă” 7 şi este foarte efi
cientă în educarea copilului. Pedeapsa este un instrument la fel de important în procesul
educaţiei. Aceasta produce copilului o stare negativă, care îi va determina un comportament

5
Olaru Adriana Daniela coord., Ghid pentru prevenirea și combaterea violenței în școli, Călărași, 2022, p. 32
6
Stoicescu Daniela, Păcurari Otilia Ștefania, Călineci Marcela Claudia – Valori comportamentale și reducerea
violenței în școală, București, 2009, p. 42;
7
Idem
de evitare a ceea ce a făcut greşit. Pedeapsa reprezintă „motivaţia negativă” 8 şi, statistic, este
mai puţin eficientă decât răsplata. Adică frica de pedeapsă, de exemplu în cazul în care copilul
ia o notă mică, este mai puţin eficientă decât promisiunea unei răsplate pentru obţinerea unei
note bune.

Întâlnirile comune părinți – elevi- profesor, care au scopul de a participa împreună la

activități, care au ca teme fenomenul violenței. Rolul părinților este esențial pentru că modul
de abordare al agresivității din partea acestora, poate schimba comportamentul copiilor. De
cele mai multe ori ei nu știu cum să reacționeze și să acționeze în cazul unor fapte violente ale
propriilor copii. Spre exemplu ei apelează la violență pentru a rezolva problema, însă nu este
soluția ideală. Aceste ateliere pot fi exemple de bune practici, pentru că se pot identifica
soluții posibile pentru rezolvarea conflictelor.

Exemplu de activitate cu părinții: Cum se poate elimina violenţa?

1. Oferiţi un exemplu bun, deoarece copiii învaţă cum să se comporte urmărindu-i pe

adulţi. Între vorbe şi fapte nu trebuie să existe diferenţe. Fapta va avea întotdeauna întâietate,
deci copiii reţin ceea ce faceţi şi nu neapărat ceea ce spuneţi.

2. Folosiţi metode de disciplinare non-violente. Dacă vă pedepsiţi copiii lovindu-i,

atunci şi ei vor învăţa că aşa se rezolvă lucrurile în orice situaţie. Pentru a preveni greşelile,
încercaţi să răsplătiţi comportamentele pozitive şi copiii se vor strădui să le repete pe acestea.

3. Limitaţi expunerea la violenţă. Acordaţi atenţie programelor de la televizor,

casetelor video şi programelor de pe Internet pe care copiii le urmăresc şi limitaţi expunerea
acestora la temele violente. De ...un rol foarte important în modelarea morală și
comportamentală a copiilor este deţinut de folosirea răsplatei și a pedepsei. Ştiaţi că...

4 Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activităţi de mentorat asemenea,

jucăriile şi jocurile ce promoveaza violenţa şi agresiunea trebuie monitorizate.9

Activitățile formale sunt alături de măsurile menționate mai sus o altă propunere de
prevenție a comportamentelor violente. Tema agresivității sau comportamentelor violente pot
fi abordate de profesori în cadrul diferitelor discipline, cum ar fi : limba română, educație
civică, dezvoltare personală sau în activitățile integrate. Textele și temele care vizează

8
Idem, p. 43
9
Ibidem, p.43
formarea comportamentelor sau respectarea drepturilor copiilor, fabulele, poveștile
moralizatoare, toate acestea contribuie la combaterea violenței.

Profesorul poate recurge la o serie de metode activ participative cu rolul de a-i implica
pe toți elevii în activități, de a-i provoca să explice, să argumenteze sau să găsească soluții
pentru diverse situații. Acesta poate folosi în activitățile sale povești moralizatoare, exemplul,
exercițiul, convorbirea, jocul de rol, braimstorming, explozia stelară, turul galerie, atelierul de
scriere, cubul, cvintetul.

Povestirea morală constă în relatarea şi prezentarea, într-o formă atractivă, a unor

întâmplări, fapte reale sau imaginare, cu semnificaţii morale, oferind copiilor prilejul de a
desprinde anumite concluzii în legătură cu comportarea lor.

Pentru desfăşurarea ei, profesorul apelează uneori la scurte povestiri literare,

istorioare, cu învăţăminte privitoare la diverse norme morale. Ea se deosebeşte de celelalte
metode prin forma expunerii. Eficienţa ei depinde de modul în care profesorul reuşeşte să-l
determine să-şi imagineze întâmplările relatate şi să se transpună în desfăşurarea lor.

Folosirea unui limbaj expresiv presărat cu figuri de stil, a unui material adecvat,
precum şi unor procedee retorice sau dramatice, sunt doar câteva cerinţe pe care le solicită
această metodă.

Exemplul se bazează pe intuirea sau imaginarea unor modele ce întruchipează fapte

şiacţiuni morale. Dacă prin celelalte metode urmărim să-i lămurim pe copii cum trebuie să se
comporte, prin exemple le oferim metode de comportare. Vom distinge, în cadrul acestei
metode diverse procedee. Vom avea astfel exemplele directe (personale) şi cele indirecte (sau
exemplificări). Exemplele directe sunt oferite de persoanele din prejma copiilor: părinţi,
învăţător, colegi, adulţi. Copilul intră în contact şi cu exemple negative. Atenţia învăţătorului
trebuie orientată în direcţia prevenirii influenţei negative şi a opunerii celor două categorii de
exemple cu scopul sublinierii celor pozitive. Metodica folosirii exemplului în procesul educaţiei
morale cuprinde trei momente:

-prezentarea exemplului pentru a fi intuit sau cunoscut;

-analiza exemplului cu ajutorul elevilor;
-formularea unei concluzii cu caracter normativ.

Exerciţiul moral constă în executarea sistematică a unor fapte şi acţiuni, în condiţii

relativ identice, cu scopul formării deprinderii şi obişnuinţelor de comportare morală, al elaborării
şi sistematizării trăsăturilor de voinţă şi caracter implicate în atitudinea şi conduită morală a
copilului. Această metodă presupune două momente principale: formularea cerinţelor şi
exersarea propiu-zisă.

Problematizarea, o metodă activă ce accentuează dialogul şi trezeşte curiozitatea

elevilor. Este o metoda didactică interogativă 10 , ce urmăreşte, în contextul unei neconcordanţe,
soluţia problemă, în care se implică identificarea, comparaţia, explicarea, anticiparea, un demers
al elevilor, care, prin efort propriu, soluţionează o sarcină cu caracter de noutate. Ca procedee ale
problematizării se utilizează: informaţia dată de profesor, în care există o contradicţie aparentă,
cerându-se elevilor soluţia pentru a înlătura această contradicţie.

Evocarea prin brainstorming, ce implică ca metodă interogativă întrebări cauzale,

folosindu-se îndeosebi, în evaluarea cunoştinţelor despre un conţinut dat.11. În orice lecţie se
poate crea un moment ce implică sarcini pentru fiecare elev, scopul fiind ca fiecare idee scrisă
de elev să exprime o opinie personală, care nu implică discuţii, iar după emiterea ideii, fiecare
va comenta, optând pentru ideile cele mai bune. Această metodă, presupune o antrenare
rapidă, contribuie la manifestarea liberă a elevului, activitatea fiind canalizată spre cultivarea
de convingere şi încredere. De asemenea, încurajează emiterea de opinii şi judecăţi de valori,
profesorul prin întrebări de încurajare urmărind să canalizeze formularea altor idei, evitând,
astfel, blocajele intelectuale.

Aplicație : Ce este violența?

Turul galeriei reprezintă o tehnică de colaborare şi învăţare în cadrul căreia elevii sunt
împărţiţi în grupuri, profesorul prezintă problema elevilor pe care trebuie să o soluţioneze.
Fiecare grup îşi prezintă produsul şi răspunde întrebărilor adresate de membrii celorlalte
grupuri.

Etapele metodei: constituirea grupurilor, prezentarea sarcinilor, cooperarea pentru

realizarea sarcinilor, expunerea produselor, turul galeriei şi reexaminarea produselor.

Exemplu: Prezentați personajul principal dintr-o poveste preferată, având în vedere

comportamentul acestuia și descrieți evenimentele la care ia parte.

Metoda cubului

10
Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, p. 280
11
Idem ,op. cit.
 Cubul este metoda care dezvoltă competențele necesare explorării și abordării unui
eveniment istoric din mai multe perspective, valorizând activitățile de gândire implicate în
învățarea unui conținut.

Etapele metodei :

1. propunerea temei de activitate

2. pe fețele unui cub se notează cuvintele: Descrie, Compară, Analizează, Asociază,

Aplică, Argumentează

3. elevii sunt împărțiți în 6 grupuri

4. fiecare grup va trata tema propusă de profesor dint-o anumită perspectivă

5. fiecare grup își prezintă subiectul pe care l-a abordat

Aplicație: Pornind de la textul Povestea lui Luka , răspundeți la următoarele întrebări:

 Descrie familia lui Luka

 Compară povestea lui Luka cu o altă poveste pe care ai citit-o
 Analizează comportamentul lui Mihai
 Asociază imaginile cu momentele poveștii
 Aplică ce ai învățat în redactarea a 3 reguli
 Argumentează atitudinea lui Albert

Atelierul de scriere

Metodă de învățare care stimulează creativitatea și imaginația elevilor, dezvoltă

gândirea critică și vizează formarea unor competențe specifice precum înțelegerea unor fapte,
atitudini, comportament, exprimarea opiniilor față de personaje, formularea de concluzii
privind textul.

Aplicație: Scrie o scrisoare doamnei învățătoare în care să-i explici ce s-a întâmplat
astăzi.

Activtățile extracurriculare

Scopul activităţilor extraşcolare reprezintă dezvoltarea aptitudinilor civice, cultivarea

talentelor, încurajarea studierii din altă perspectivă, stimularea creativităţii, antrenarea unui
număr mai mare de elevi în acțiuni cât mai variate, inclusiv a celor cu dificultăţi de afirmare
în mediul şcolar. Prin intermediul acestora îi readucem pe copii în lumea jocurilor, a
activităților practice, al descoperiri unor abilități și comportamente, care nu pot fi cunoscute
în predrea unor conținuturi școlare.

Activitățile non-formale au rolul de a readuce copiilor motivația de a învăța. Ei se

simt mult mai liberi în exprimare, pot să se manifeste nestingherit, nu sunt sub presiunea
notelor și poate fi observat cu ușurință comportamentul lor în relațiile cu colegi, cu profesorul
coordonator, dar și cu părinții în cazul excursiilor. Putem adapta metode nonformale și în
cadrul orelor de curs, la orele de civică, consiliere și dezvoltare personală, dar și la limba
română prin puterea exemplului sau joc de rol.

Organizarea la nivelul clasei, școlii a unor activități pe tema violenței, cum ar fi:
Săptămâna violenței, expoziții de desene, postere, cunoașterea drepturilor copiilor, ateliere de
lucru, invitarea unor specialiști, la care să perticipe și elevi și părinți alături de cadrele
didactice.

Un alt procedeu îl poate reprezenta implementarea unor proiecte sau programe

educaționale, pe tema violenței sau non – violenței, în colaborare cu diferite O.N.G.-uri, dar
și redactarea unor discipline opționale, mai ales la clasele mici având ca subiect educația
morală, dezvoltarea abilităților de comunicare, rezolvarea de conflicte, promovarea
cooperării, dezvoltarea unor comportamente pozitive și creșterea încrederii.

Consilierul școlii colaborează permanent cu profesorul clasei pentru ameliorarea

unor comportamente deviante ale copiilor, cu părinții acestora prin proiectarea unor activități
menite să reducă agresivitatea școlară și nu numai, pentru că mediul familial, internetul,
jocurile video, grupul de prieteni, deși mai puțin la vârsta elevilor din primar, au o influență
tot mai mare în rândul copiilor. Acesta poate propune atât consilierea inviduală, cât și de grup.
Ei sunt întotdeauna un sprijin pentru cadrele didactice. 12

Dintre activitățile pe care le desfășoară consilierul școlar cu clasă sau individual,

pentru prevenirea și reducerea violenței, putem menționa: consilierea individuală, elaborarea
sau susținrea unor lecții pe tema violenței, asistență acordată familiilor acestor copii,
prezentarea unor cazuri concrete sau diferite jocuri. Jocurile au un impact mare în rândul
elevilor din ciclul primar, pentru că percep această metodă ca un mijloc mai activ, mai liber de
exprimare a opiniei. Pentru profesori poate fi un mijloc de observare comportamentală pentru
că, în cadrul acestora elevul este transpus în diferite situații, el trebuie să învețe să-și

12
Jigău M. (coord), Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală: Ghid practic pentru directori şi cadre didactice,
Institutul de Științe ale Educației, Buzău, Editura Alpha, 2006, p. 187;
gestioneze emoțiile, stările. Trebuie avut în vedere să nu alegem jocuri cu teme violente,
pentru combaterea acestui fenomen agresiv, care devine din ce în ce mai răspândit în mediul
școlar, ci subiecte care să-i determine să-și însușească valorile morale, care sunt generatoare
de comportamente pozitive atât în școală cât și în afara ei.

Aceste teme trebuie să răspundă în primul rând nevoilor lor, dar și factorilor
declanșatori de conflict, spre exemplu: prietenia, toleranța, nediscriminarea, iubirea
aproapelui, etc. Spre exemplificare putem folosi jocuri aplicate de alte cadre didactice și care
au avut reușite, dar în același timp putem adapta în funcție de nivelul de dezvoltare
comportamentală al clasei.

Un model poate fi : Pierzi, dacă ȋmpingi!

Desfăşurare Doi copii stau faţă în faţă, de o parte şi de alta unei linii trase pe
pământ. Ei se ȋmping unul pe celălalt cu mâinile palmă pe palmă fără a intimida adversarul
prin alte mijloace. Ei nu au voie să treacă cu picioarele peste linie. Cel care calcă pe linie sau
trece peste ea este descalificat.
Sarcina este de dezechilibrarea partenerului prin menţinerea calmului şi a forţei.
Sarcina pedagogică este formarea propriului spaţiu şi respectarea spaţiului personal
al partenerului de joc, controlul şi autocontrolul mişcărilor şi forţei pentru a atinge
obiectivul.13
Citându-l pe Walker et al., coordonatorii lucrării Strategii de prevenire a violenței în
școală, Program pentru reducerea comportamentelor agresive în mediul școlar 14 descriu o
serie de strategii pe care profesorii le pot folosi în gestionarea și rezolvarea conflictelor:
 Vorbiţi cu elevul în privat şi folosiţi un ton calm. Mergeţi cu elevul într-un loc
în afara clasei unde puteţi să aveţi o discuţie calmă şi în privat. Evitaţi admonestările publice
şi ameninţările. Adresaţi-vă elevului cu respect. Evitaţi tonul rece şi autoritar. Discuţiile ,
ameninţările, certurile în faţa clasei au rolul de a intensifica comportamentele agresive.
• Evitaţi utilizarea unui limbaj corporal negativ (arătarea cu degetul, fixarea cu
privirea)
• Evitaţi luptele de putere. Nu este recomandată intrarea în discuţii de genul „nu
vreau eu, sau vei face aşa cum vreau eu”
• Fiţi scurt şi la obiect

13
Carte ptr jocuri
14
Constandache Petrică Sorina, Alexandrescu Elvira, Petrovai Domnica – Strategii de prevenire a violenței în
școală, Program pentru reducerea comportamentelor agresive în mediul școlar, p. 79
 • Stabiliţi un contact vizual cu copilul când vorbiţi cu el. Dacă copilul stă jos asezaţi-
vă lângă el să fiţi la acelaşi nivel. Evitaţi să vorbiţi de deasupra lui sau peste el. Ar putea să se
simtă intimidat.
• Finalizaţi discuţia dacă problemele încep să se intensifice. Plecaţi de lîngă copil şi
folosiţi regulamentul şi procedurile şcolare de urgenţă.
• Nu permiteţi şi nu încurajaţi elevul să îşi descarce agresivitatea pe obiectele din jur.
Practica ne arată că această strategie încurajează agresivitatea.15
Cert este că pentru prevenirea și combaterea violenței profesorul este esențial să se
implice, să observe atent comportamentul elevilor, să fie consecvent în deciziile sale, să aplice
sancțiuni, dar să ofere și recompense, să ceară intervenția consilierul școlar, să comunice cu
părinții, să acționeze oride câte ori este nevoie.
În concluzie, școala nu trebuie să reprezinte un spațiu de confruntare între elevi sau
elevi – profesori, ci un mediu de învățare, de dezvoltare a personalității, de formare a
caracterelor, în centrul căruia profesorul trebuie să adopte diferite strategii, unde negocierea
reprezintă punctul central în comunicarea cu copii. Este adevărat, că nu întotdeauna
profesorul poate rezolva problemele de comportament ale elevilor prin intermediul
mijloacelor prezentate, dar există mereu o soluție și aceasta trebuie să fie confortabilă pentru
amândouă părțile.

15
Idem, p.80;