VIOLENŢA ÎN ȘCOALĂ

Violenţa în şcoală-o problemă insuficient constientizată sau un subiect delicat?

Şcoala- arăta Jean Marc Nollet, ministrul pentru copii ( Comunitatea Franceza din Belgia)- este un
mediu viu , ea nu trebuie să fie nici fortăreaţă, nici sanctuar, ci un loc al emancipării, în contact cu viaţa
reală. De aceea, scoala are ca sarcină să promoveze încrederea in sine şi dezvoltarea personală a tuturor
copiilor, să-i incurajeze in procesul de asimilare a cunoştinţelor şi deprinderilor necesare rolului lor activ în
viata economică, socială şi culturală şi să-i pregăteasca să devină cetateni responsabili, care să contribuie la
dezvoltarea societăţii democratice, pluraliste, deschise altor culturi. Ca atare, şcoala nu este numai un loc al
transmiterii, construirii, reconstruirii cunoştinţelor ci, inainte de toate, un forum al socializării şi deschiderii
către lume.
Şcoala, nemaifiind considerată “nicio fortăreaţă şi niciun sanctuar”, ci un forum al socializării, un
spaţiu deschis lumii exterioare, asimilandu-i tensiunile, trebuie văzută ca un spaţiu de manifestare a
violenţei.
“Cu ce forme de violenţă ne întalnim în şcoală?”, “Care sunt cauzele care determină violenţa
şcolară?”, “De ce unii copii adoptă modalităţi de comportament violent in relaţiile lor cu colegii, cu
prietenii, cu cadrele didactice, cu părinţii?”, “De ce unele cadre didactice instituie relaţii de putere,
exprimate prin violenţă la adresa elevilor?”- sunt doar cateva din întrebările la care trebuie să găsim
răspunsuri pentru a asigura în şcoli un climat pozitiv şi pentru a ţine sub control violenţa interpersonală.
Violenţa în şcoală cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum violenţa
verbală şi psihologică (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire); violenţa fizică; comportamente care intră
sub incidenţa legii, ofensa adusă statului, autorităţii cadrelor didactice; alte tipuri de comportament deviant
în relaţie cu şcoala. Violenţa în şcoli este, se pare, un aspect neglijat, dar într-o crestere de amploare. Astfel
apare nevoia de cunoaştere a dimensiunii acestei probleme, formele de manifestare şi cauzele
apariţiei/intensificării acestui fenomen, precum şi necesitatea elaborării unor strategii de prevenire şi
ameliorare.
Violenţa şcolara nu este un fenomen nou, dar, în trecut, ea s-a manifesata mai degrabă în spatiul
relativ autonom al şcolii; actualmente, lumea şcolii a căpătat permeabilitate crescută, ca şi transparenţă
instituţională, asimiland tensiunile şi dificultăţile cu care se confruntă societatea contemporană. În şcoli a
existat dintotdeauna violenţa, totuşi acest fenomen este acum mai vizibil.
Christ Giftius aduce în discuţie trei definiţii ale violenţei:
1.Definiţia violenţei care se află în dicţionarul Encarta(1999):
a) folosirea forţei fizice pentru a produce răniri cuiva sau a distruge ceva;
b) folosirea ilegala a forţei nejustificate sau efectul creat prin ameninţare.
2.Definiţia folosită de D.Olwens, după care violenţa sau comportamentul violent este
comportamentul agresiv în care un actor sau un infractor foloseşte corpul sau un obiect pentru a lovi sau a
produce disconfort unui individ.
3.Definitia dată de O.M.S.
În conformitate cu diferite studii, violenţa în şcoli este un tip particular de violenţă in instituţii, care
poate lua următoarele forme:
-pedeapsa fizică;
-restricţie fizică;
-constrangere solitară şi orice formă de izolare;
-obligaţia de a purta vestimentaţie distinctivă;
-restricţii alimentare
-restricţii sau refuzul de a avea contacte cu membrii familiei sau cu prietenii;
 -abuzul verbal şi sarcasmul.
O definiţie operaţională a violenţei în şcoli este orice formă de manifestare a unor comportamente
precum:
-exprimare inadecvată sau jignitoare cum ar fi: tachinare, poreclire, ironizare, imitare, ameninţare,
hărţuire;
-bruscare, împingere, lovire, rănire;
-comportament care intră sub incidenţa legii;
-ofensa adusă statului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de c.d.);
-comportament şcolar neadecvat: întarziere la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală şi
orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare .
Educatorii controlează din ce în ce mai dificil impactul pe care violenţa şcolara o are asupra
climatului şcolar, iar praxisul educativ tradiţional nu mai este suficient pentru practicarea rolului profesional
al educatorilor, constranşi din ce în ce mai mult să asimileze informaţii privind gestionarea conflictelor şi
utilizarea strategiilor de rezolvare a problemelor manifestate în spaţiul scolar.
Un rol important pentru adaptarea/inadaptarea şcolară a copiilor şi pentru succesul sau eşecul lor
scolar, precum şi pentru apariţia sau prevenirea manifestărilor de violenta îl are statutul socioprofesional şi
cultural al familiei, dependent, la randul său, de nivelul de educaţie.” Pe măsură ce distanţa dintre stilul
educativ al şcolii şi cel din familie creşte, rezultatele şcolare devin tot mai slabe”. (B.Berbestein-Langage et
classes sociales, Paris 1990)
Factorii care influenţează comportamentul în mod negativ:
-dezechilibrul între autoritatea exagerată a tatălui şi afecţiunea prea mare din partea mamei;
-nivelul scăzut al autocontrolului;
-un orgoliu exagerat;
-anturajul, teribilismul, o slabă reprezentare a valorilor sociale.
Factorii care influenţează în mod pozitiv comportamentul:
-asumarea responsabilităţii faţă de faptele sale;
-provenienţa dintr-o familie organizată;
-situaţia materială bună;
-disponibilitatea minorului pentru schimbarea în bine.
Putem vorbi despre violenţă între copiii din învăţămantul primar?
Desigur! Mai ales în pauze ! Dacă formele mai uşoare care ţin de domeniul violenţei verbale(ironii,
tachinări) sunt considerate comportamente specifice varstei şi sunt acceptate, ce facem cand diferitele forme
de manifestare a violenţei devin “obişnuinţe”, cand copilul dezvoltă un comportament şcolar neadecvat?
Se impune asigurarea unui climat social mai bun în şcoli prin formarea unor comportamente
nonconflictuale şi dezvoltarea de abilităţi sociale care să evite generarea situaţiilor de violenţă. Elevii trebuie
implicaţi activ în soluţionarea conflictelor (ex: Stabiliţi împreună o parolă pe care să o folosiţi ori de cate ori
intervine o situaţie tensionată între colegi! Notaţi de cate ori este folosită într-o zi/săptămană! S-a schimbat
ceva in comportamentul vostru?). Învăţatorul şi elevii stabilesc împreună reguli de comportare care pun
accentul pe asumarea responsabilităţilor (Respectă ca să fii respectat!, Ascultă-l pe cel care vorbeşte!) iar
părinţii sunt bineveniţi în şcoală oricand.
Întalnirea de dimineaţă, cand elevii pot supune dezbaterii colective situaţii de violenţă
verbală/conflictuale, observate în şcoală/pe strada/în familie, îi poate ajuta să-şi controleze propriul
comportament. Ei au nevoie de sprijin, încurajare, au nevoie să li se amintească şi să fie ajutaţi să respecte
regulile. Trebuie să existe întotdeauna o doză de consecvenţă!
Responsabilizarea elevilor pentru menţinerea în bună stare a claselor şi a locurilor de joacă,
rezolvarea prin mediere a conflictelor dintre elevi, gestionarea eficientă a comportamentelor elevilor,
afişarea unor mesaje sociale legate de violenţa în şcoli sunt cateva din activităţile desfăşurate de către
cadrele didactice.
 Un singur cuvant, poate salva o prietenie!
Copiii învată bunatatea de la natură, iar răutatea de la oameni! (N.Iorga)
Cand iţi ceri scuze dovedeşti putere şi înţelepciune!
Orice copil are dreptul de a fi protejat împotriva violenţei!
Programele de consiliere de familie trebuie să reliefeze faptul că comportamentul copilului la şcoală
este o extensie a disciplinei pe care a învăţat-o acasă. Ca palmele sau orice altă formă de violenţă să nu
devină principala modalitate de rezolvare a conflictelor pentru un copil, nici părintele nu trebuie să aplice
pedepse fizice.
Încurajaţi buna purtare a copilului, fiţi pozitivi şi oferiţi idei!
Explicaţi copilului de ce trebuie să respecte regulile şi pe cei din jur!
Luand ca reper începuturile institutionale ale şcolii publice în spaţiul romanesc, atat violenţa fizică,
cat si cea verbală îşi găsesc ilustraţii literare celebre. Numai rememorand amintirile din anii de învăţătura a
lui Ion Creanga cu ai săi nelipsiţi ”Calul Balan” şi “Sfantul Nicolai” sau renumitele metode pedagogice aşa
zis intuitive şi formele de adresare deloc ortodoxe (“măi, prostovane!”) ale “Unui pedagog de şcoală nouă”,
a lui I. L.Caragiale, putem constata că pedepsele fizice, cele verbale sau umilinţele nu i-au ocolit pe elevii
care nu prea aveau drag de învăţatură sau pur şi simplu pe cei neastampăraţi.
Dacă ne gandim mai bine, spunem mereu că binele învinge totdeauna răul, dar oare în basmele
copilăriei lupul cel rău care a comis “ fapte de violenţă” la adresa iezilor nu a fost pedepsit tot violent? Cum
putem învăţa să fim toleranţi? Se spune: bine faci, bine găseşti! Dar de multe ori “binele” îl găseşti nu la cel
căruia i-ai făcut bine, ci la cine nu te aştepţi! Cred că cel mai corect ar fi ca elevul să fie pus cat mai des în
situaţia de a expune propria soluţie de rezolvare a situaţiilor de violenţă, de a conştientiza urmările unei
astfel de situaţii .
“Esenţa problemei nu este ce fel de plan şcolar faci, ci ce fel de persoană eşti!” (Rudolf Steiner)
Învăţătorul timpurilor moderne este partenerul elevilor, se comporta într-o manieră interactivă, fiind
un mediator al procesului de învăţare şi formare a viitorului “om” (elevii sunt ganditori care elaborează
teorii asupra lumii), caută punctul de vedere al elevului cu scopul de a înţelege percepţiile sale curente şi a le
folosi în acumularea cunoştinţelor viitoare. Concentraţi-ăa asupra unicităţii fiecărui elev! Lăudaţi aspectele
positive şi ignoraţi-le pe cele negative!
Iniţierea de concursuri între clase, spectacole, scenete, vizand prevenirea violenţei, precum sş
activităţi de tipul “săptămana toleranţei în şcoală” sau crearea unor situaţii care au drept scop dezvoltarea
abilităţilor de comunicare în rezolvarea de conficte, pot fi doar cateva din activităţile propuse pentru
anihilarea violenţei de orice gen.
Să nu uităm!Omu-i precum copacul: cand de mic se strambă, anevoie se mai îndreaptă!

BIBLIOGRAFIE:
1. Neamţu Cristina-Conduite agresive în şcoală în Soitu L., Hovarneanu C. –Agresivitatea în şcoală,
Iaşi, Institutul European 2001.
2. M.Balica –Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei,
Unicef Bucureşti 2004.
3. Neamţu Cristina –Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament
ale elevilor, Iaşi, Editura Polirom 2003.
4. Ferrol G. ; Neculau A. – Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom 2003.