MANAGEMENTUL

CLASEI/GRUPEI DE ELEVI
VIOLENȚA ȘCOLARA

NUME:ILIE(GHERGHE) ROXANA
GÎRD(ȘALĂU) DANIELA LAURA
IOVAN CARMEN MIRELA
„A lupta contra violenţei şcolare înseamnă a
ameliora calitatea relaţiilor şi a comunicării între
toate persoanele angrenate în actul educaţional.”

Dardel Jaouadi
 Violența școlară reprezintă doar una dintre
formele de manifestare a violenței umane din
societate. În ultima perioadă de timp, violența
școlară s-a extins într-o proporție alarmantă atât
în școlile de la nivel național, cât și de la nivel
internațional. Școala este o instituție
educațională și pătrunderea violenței în acest
mediu trebuie să devină o problemă a întregii
societăți.
 Cercetările asupra fenomenului violenței
școlare s-au axat pe studiul formelor ”tradiționale”
de violență (bătăi, injurii, violenţă sexuală etc.), dar
o dată cu dezvoltarea noilor tehnologii de
comunicare (Internet și telefon mobil) au apărut
forme noi de agresiune, și anume cyberbullying-ul.
 Cyberbullying-ul este termenul englezesc
folosit pentru hărțuirea prin intermediul rețelelor
de internet, iar acesta a început să ia amploare în
spațiul românesc. Cei mai afectați sunt copiii,
iar părinții încearcă în mod repetat să îi
protejeze de acest fenomen.
 Cyberbullying-ul apare mai ales în momentul
în care o persoană primește mesaje răutăcioase pe
internet, unele dintre ele culminând cu injurii și
amenințări. Într-o astfel de situație, copiii nu știu
cum să reacționeze, se panichează și recurg la
gesturi necugetate.
 Un alt gen de violenta este bullying-ul –
agresiune sau intimidare - acte de-a lungul timpului
prin care un copil sau un grup de copii se folosesc
de avantajul puterii fizice si a presiunii psihice
asupra colegilor lor. Hartuirea poate fi verbala si
psihica si deseori agresorii sunt la randul lor
victime, provenind din familii cu probleme. Violenta
nu trebuie tolerata pentru ca genereaza la randul ei
violenta iar schimbarea tine de noi toti.
 Violenţa în şcoala românească –elemente de context

Tensiunile sociale asociate perioadelor de tranziţie –difuzie la

nivelul şcolii
Procesele de schimbare sunt însoţite de tensiuni
Democratizarea şcolii -nevoia unor reevaluări de rol, de
statut, de norme şi valori ale actorilor
Rolul mass-media în informarea publicului
Efecte ale mass-media asupra dezvoltării copiilor
 Obiectivele planului de prevenire și diminuare a violenței

Evaluarea dimensiunilor fenomenului de violenţă în şcoală;

Identificarea situaţiilor de violenţă şcolară şi elaborarea unei tipologii a fenomenului;
Identificarea cauzelor generatoare ale violenţei în şcoală;
Elaborarea unui set de recomandări, destinat cadrelor didactice şi părinţilor, cu scopul de
ameliorare a fenomenului violenţei în şcoală:
Implicarea părinților ca parteneri ai școlii în proiectul de reducere a violenței școlare
 Cele mai frecvente forme de violenţă între elevi

Loviri –agresiune fizică

Injurii, jigniri
Agresiune nonverbală
Atitudini ironice, sarcastice
Refuzul îndeplinirii sarcinilor
Ignorarea mesajelor transmise
Indisciplina
Absenteismul, fuga de la ore
 Tipologia conduitelor de violenţă în şcoală:

- agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;

- agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;
- agresiuni active verbale directe: înjură, ameninţă;
- active verbale indirecte: calomnia;
- agresiuni pasive fizice directe: împiedicarea producerii unui comportament al
victimei;
- agresiuni pasive fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcină, de a da curs unei
rugăminţi;
- agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;
- agresiuni pasive verbale indirecte: negativism.
 Factori de microclimat ai violenţei şcolare

Factori de mediu familial

Surse ale violenţei în mediul şcolar
 Cauzele violenţei şcolare

• Mediul familial: mediul conflictual, familii dezorganizate sau monoparentale, lipsa de comunicare şi
afecţiune, consum de alcool, lipsa unei minime exigenţe parentale;
• Mediul social: situaţia economică precară, inegalităţile sociale;
• Mediul şcolar: managementul defectuos al clasei de elevi şi al situaţiilor de criză, ignorarea sau tratarea
preferenţială a elevilor, abuzul de măsuri disciplinare, programa supraîncărcată;
• Mediul contextual: gaşca de prieteni, schimbarea mediului;
• Mediul individual: trăsăturile de personalitate, impulsivitate, teribilism, căutarea de senzaţii, imaginea de
sine scăzută, opoziţionism, instabilitate emoţională, probleme specifice adolescenţei;
 Cauzele familiale -impact semnificativ asupra comportamentulu violent

Asocieri semnificative între comportamentul violent al elevilor şi o serie de factori familiali:

climatul socio-afectiv (relaţii tensionate între părinţi, atitudini violente ale părinţilor faţă de copil,
mediu lipsit de securitate afectivă);
tipul familiei (provenienţa elevilor din familii dezorganizate); condiţiile economice ale familiei
(venituri insuficiente);
dimensiunea familiei (număr mare de copii în familie, situaţie care implică, de multe ori,
accentuarea fenomenului sărăciei);
nivelul scăzut de educaţie a părinţilor.
 Surse ale violenţei în mediul şcolar

dificultăţile de comunicare elevi-profesori

subiectivitatea în evaluare
ironia, sancţiunile, notarea şi stilul autoritar -soluţii în prevenirea şi atenuarea manifestărilor
violente(?)
vârsta şi experienţa didactică a profesorilor
programele şcolare prea încărcate şi programul şcolar supraaglomerat;
• metode pedagogice tradiţionale versus metode moderne
 Metode recente de evaluare, prevenire, intervenție în
violența școlară la copii

Strategiile de prevenire si combaterea violenţei includ:

• Cadrele didactice trebuie sa observe comportamentul elevilor

• Rolul învatatorului este acela de a omogeniza colectivul, de a-i determina sa-si respecte colegii si
cadrele didactice.
• La nivelul clasei este indicata elaborarea unui regulament intern.
• În conditiile în care situatiile de violenta scolara nu pot fi rezolvate în mod
direct prin actiunea efectiva si imediata a cadrului didactic se impune
formarea unei echipe (în cadrul careia sa fie incluse atât cadrele didactice
cât si psihologul scolii, medicul, reprezentanti ai politiei, pompierilor,
primariei).
• O alta metoda de prevenire si combatere a violentei este elaborarea R.O.I.,
aducerea acestuia la cunostinta atât elevilor cât si parintilor si respectarea sa
stricta.
• La nivelul scolii se pot înfiinta grupuri de dezbateri în care sa se puna în
discutie dificultatile muncii de formare a comportamentului prosocial al
elevilor.
• Înfiintarea în cadrul scolii a unui centru de consultanta cu parintii si elevii
unde sa se poata depista, mediatiza, si dezbate acte de violenta scolara.
• Ca masura de constatare a gradului de violenta în scoala este indicata
supravegherea elevilor cu ajutorul sistemelor video.
• Pentru a evita evolutia si perpetuarea violentei în mediul scolar, este
necesar ca M.E.C sa aiba o buna colaborare cu Mass-Media (C.N.A) si sa
semnaleze parintilor impactul pe care vizualizarea emisiunilor
necorespunzatoare vârstei îl are asupra copilului, caci sprijinul familiei
este hotarâtor.
A elabora strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare
implica a tine cont de toti factorii (temperamentali, sociali,
familiali) care pot determina comportamentul violent al
copilului. Scoala are un rol important în prevenirea violentei
si asta nu numai în conditiile în care sursele agresivitatii sunt
în mediul scolar ci si în situatia în care sursele se afla în
exteriorul granitelor şcolii.
 Concluzia pare să fie una clară: elevii se poartă
ca şi cum nu mai ştiu de frica nimănui şi cred că totul
este permis.
Învăţământul românesc devine o imensă
închisoare cu program prestabilit, pentru delincvenţii
juvenili. Este aceasta soluţia? Dar cine sunt
vinovaţii?
 BIBLIOGRAFIE
Balica, M., Fartușnic, C., Iorga, I., Jigău, M., Voinea, L. (ed) (2004). Perspective ale dimensiunii de gen în
educație. Institutul de Științe ale Educației, UNICEF, București
Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D. (1997). Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
Casey, J. (2007). Curricula şcolară, un instrument de luptă împotriva violenţei. În Gittins, J.(ed). Reducerea
violenţei în şcoală –Un ghid al schimbării. Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti.
Cârneci, D. (2003). Metode şi tehnici de evaluare a copiilor cu CES – suport de curs, U.B.B., Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.
Esterle- Hedibel, M. (2003). Violenţa în şcoală: noi date, noi întrebări. În Ferréol, G., Neculau, A. (ed).,
Violenţa – aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi.
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Şcoala violenţei - modalităţi de prevenire a violenţei în
şcoală.