Prevenirea violenței în mediul școlar

Prof.înv primar Lăutaru Elena Margareta

Actualmente violenţa umană are o varietate de forme de manifestare. Securitatea

personală a oricărui om este ameninţată cotidian în nenumărate locuri şi diverse circumstanţe:
acasă, la şcoală, la locul de muncă, pe parcursul desfăşurării unor activităţi în timpul liber sau pe
stradă. Violenţa şi frica continuă a diverselor acte de violenţă de a fi victimizat afectează enorm
calitatea vieţii oricărui individ. În prezent este evidenţiat fenomenul că diverse manifestări ale
violenţei se întâlnesc şi în mediul şcolar.

Problema violenţei în rândul elevilor este din ce în ce menţionată nu numai de atenţia

profesorilor din şcoală, dar şi de celelalte instituţii ale statului, care necesită o luare de poziţie la
nivelul întregului corp social în scopul dezvoltării unor strategii comune de investigaţie,
prevenire şi control.

Violenţa în şcoală este fenomenul cel mai răspândit nu numai la noi în ţară, dar şi peste
hotarele ei. Formele de manifestare a violenţei şcolare fiind diverse au un impact negativ asupra
dezvoltării psihice a tinerei generaţii. Este cunoscut fenomenul că în fiecare şcoală din ţară există
cel puţin o clasă în care se observă la unii elevi comportamente agresive sau violente de
relaţionare cu colegii săi.

O problemă reală a societăţii moderne cu care se confruntă şi e destul de răspândită este

fenomenul bulling-ului şcolar, unde unii discipoli îşi doresc să domine asupra altora prin
comportamentul său deviant, folosind un vocabular cu cuvinte degradate, injurii, insulte,
tachinări, amenințări.

Conform viziunii specialiştilor din domeniul dat am evidenţiat următoarele metode şi

recomandări în scopul prevenirii acestui fenomen:

1.Transformarea regulamentului şcolar din instrument formal în mijloc real de prevenţie

şi intervenţie. Regulamentul şcolar reprezintă un document de bază, utilizat în activitatea tuturor
unităţilor de învăţământ preuniversitar. Acesta are funcţionalităţi multiple, reprezentând – aşa
cum consideră savanții psihologi – un mijloc de prevenire a violenţei.

Pe lângă acest document obligatoriu, unele instituţii şcolare au elaborat regulamente

specifice: regulamente de ordine internă, regulamentul profesorului de serviciu sau al elevului de
serviciu. Specializarea regulamentelor, în funcţie de nevoile concrete ale şcolii, poate fi
considerată o măsură binevenită, mai ales că unele dintre acestea aduc clarificări cu privire la
rolul dirigintelui, al profesorului de serviciu sau al elevului de serviciu, dar este uneori
considerată ca mijloc formal, „acoperitor” pentru prevenirea violenţei.
 Transformarea regulamentului de ordine internă, specific fiecărei şcoli, din instrument
formal în mijloc real de prevenire, prin:

 definirea clară şi funcţională a criteriilor de disciplină şcolară şi de conduită în şcoală a

tuturor actorilor şcolari (elevi, profesori, părinţi);

 adaptarea prevederilor la contextul specific în care funcţionează instituţia;

 consultarea tuturor actorilor de la nivelul şcolii (elevi, cadre didactice, părinţi) în

definirea şi aplicarea prevederilor acestuia.

2. Operaţionalizarea conţinutului la nivelul activităţii didactice concrete, prin negocieri

directe între profesor şi elevi

. 3. Crearea unor structuri cu rol de consiliere şi mediere (ex: psihologul şcolar) la nivelul
instituţiei de învăţământ preuniversitar. Psihologii din şcoli şi din Centrele de Asistenţă
Psihopedagogică acordă părinţilor, elevilor, cadrelor didactice diverse consilieri vizavi de
prevenirea violenţei în mediul şcolar, în scopul diminuării oricărui fenomen de violenţă şcolară
întâlnit. Deseori deţin rolul de mediator în dialogul uneori dificil dintre profesori şi elevi. Mai
mult chiar, profesorii văd în aceşti actori un sprijin pentru dezvoltarea unor competenţe
profesionale în domeniul educaţiei pentru non-violenţă.

4. Programe de informare a elevilor privind modalităţile adecvate de gestionare a unor

situaţii concrete de violenţă (auto-control, negocierea conflictelor, comunicare, autoapărare).

5. Stimularea implicării inter-instituţionale şi implicarea societăţii civile.

6. Includerea în orar a disciplinelor opţionale centrate pe prevenţia violenţei.

7. Stimularea cercetării privind acest fenomen

8. Identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent.

9. Implicarea activă a elevilor cu potenţial violent şi valorificarea intereselor,

aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis acte de violenţă.

10. Evitarea centrării exclusiv pe sancţiune.

11. O cunoaştere mai bună a formelor şi surselor de violenţă a tuturor actorilor implicaţi
în actul educaţional.

12. Sensibilizarea profesorilor faţă de problematica violenţei (forme de violenţă, cauze

generatoare, mecanisme de prevenire, strategii de ameliorare, cadru legislativ şi instituţional) 253
prin activităţi de formare derulate la nivel local: cursuri de formare incluse în planurile de
dezvoltare, cercuri pedagogice tematice, comisii metodice, schimburi de experienţă. Creşterea
transparenţei evaluării rezultatelor elevilor (criterii, metode), în scopul diminuării tensiunilor
care conduc la apariţia unor situaţii de violenţă (elevi-profesori sau elevi-elevi); monitorizarea la
nivel instituţional a cadrelor didactice care utilizează notarea ca mijloc de sancţionare a
comportamentelor sau atitudinilor elevilor, în scopul corectării acestor situaţii.

13. Implicarea elevilor în prevenirea violenţei. Un alt aspect luat în considerare de studiul
nostru a fost gradul de implicare a elevilor în acţiuni pe care şcoala le organizează pentru
prevenirea sau controlul cazurilor de violenţă. În unele instituţii se practică activități de prevenire
a violenţei şcolare la orele de dirigenţie desfăşurate de elevii din clasele liceale (X-XII) la elevii
din treapta gimnazială.

14. Implicarea Poliţiei sau desfăşurarea parteneriatului dintre şcoală – specialiştii MAI
Prezenţa poliţiştilor de proximitate în şcoală se manifestă prin următoarele activităţi:

 desfăşurarea de activităţii de prevenire a violenţei în şcoală şi vecinătatea acesteia;

 participare la şedinţele cu părinţii şi la şedinţe cu elevii;

 discuţii cu profesorii, diriginţii şi directorii şcolilor;

 participare la dezbateri cu mai multe clase de elevi asupra unor teme, conform
programelor educaţionale stabilite în parteneriatul între Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării
cu Ministerul Afacerilor Interne;

 patrularea în jurul şcolii şi supravegherea spaţiului proxim şcolii la orele la care elevii
se îndreaptă spre locuinţele lor.

15. Activităţi şi măsuri de prevenire iniţiate sau organizate de şcoală. Principalele tipuri
de activităţi de prevenire a fenomenelor de violenţă organizate la nivelul unităţii de învăţământ
sunt următoarele:

 acţiuni de conştientizare de către elevi a efectelor negative ale violenţei organizate în

majoritatea instituţiilor;

 organizarea unor întâlniri şi discuţii cu autorităţi din poliţie;

 organizarea cu părinţii a unor activităţi pe tema prevenirii violenţei şcolare;

 dezvoltarea unor programe de formare a cadrelor didactice privind managementul

clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte. Au mai fost menţionate, cu
o frecvenţă mai redusă, programe de formare sau proiecte special destinate prevenirii violenţei
elevilor:

 introducerea în curriculumul la decizia şcolii a unor teme privind: dezvoltarea

abilităţilor de comunicare, rezolvarea de conflicte, promovarea cooperării;
  participarea/implicarea elevilor în proiecte care vizează reducerea violenţei şcolare.
Alte iniţiative în organizarea unor activităţi de prevenire în instituţiile preuniversitare sunt
următoarele:

 organizarea de lectorate cu părinţii;

 organizarea de activităţi culturale cu implicarea copiilor de etnii şi vârste diferite, la

care au participat, alături de elevi, părinţi şi profesori;

 schimburi de experienţă între şcoli pe tematica prevenirii violenţei;

 activităţi extraşcolare în care au fost observate şi analizate fenomene de violenţă

şcolară; concursuri între clase („clasa cea mai cuminte”), organizarea de spectacole, scenete
vizând prevenirea violenţei;

 implicarea comitetului de părinţi în angajarea unui gardian al şcolii;

 colaborarea cu organizaţii non-guvernamentale pentru prevenirea violenţei; întâlniri cu

reprezentanţi ai societăţii civile sau ai comunităţii; implicarea bisericii;

 dezbateri tematice organizate cu elevii, organizarea „săptămânii toleranţei” în şcoală.

Bibliografie:

1. Anghel F. ş.a. Violenţa în şcoală. Bucureşti: UNICEF, 2005.

2. Bologa L. Factori determinanţi ai formelor actuale de manifestare a violenţei şcolare.

Strategii de prevenţie şi intervenţie. Cluj-Napoca, 2010, p. 35-71.

3. Ciobanu I. Criminologie. Chişinău: S.n. Tipogr. Centrală, 2011.

4. Dimensiuni contemporane în formarea personalităţii copilului şi adolescentului: a X-a

conf. naţ. cu participare intern. şt.-practică a psihologilor. Chişinău: S. n., 2014, Tipogr.
Reclama, p. 146-152.

5. Ordinul MECC din 27.04.2018 cu privire la Prevenirea Violenţei şcolare, în baza

sesizării Procuraturii Generale a Republicii Moldova, nr. 25-2d/18-86 din 22.03.2018.

6. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/249-254_8.pdf