Mara – de Ioan Slavici

- un fir de lectură
 Capitolul VIII - DATORIA
• (Persida îi destăinuie, cu vinovăție, mamei sale că Națl s-a îndrăgostit de ea. Târziu,
precupeața încearcă să poarte o discuție cu fiica ei.)
• -Eu – zise Mara umilită în ea – sunt femeie proastă și nu știu ce să-ți fac, nici cum să
te povățuiesc. Am făcut ce am putut și după cum mi-a fost priceperea; acum însă mi-
a venit rândul să mă uit în gura ta. Am și eu gândurile mele; dar tu n-ai să cauți
mulțumirea mea, ci fericirea ta, care mie-mi este mai dorită.
• (Persida) Ar fi voit să se apropie de dânsa, ca să-i sărute mâinile, să o îmbrățișeze și
să-i sărute tâmplele, dar nu era obicinuită să facă asemenea lucruri.
• Era muma ei femeia aceasta, și parcă abia acum ajunsese să-și dea seama că nu-i
este străină (…)
• Mara începu să râdă. Degeaba: Persida era tot ca în copilăria ei; avea cu cine să
semene.
• Ce va să zică întâmplarea! Vine așa câteodată de nici n-o bagi de seamă, și abia
târziu te pomenești că e lucru mare.
• (…) Dacă te-aș vedea moartă, ar fi pierdută toată bucuria vieții mele, dar aș zice c-au
mai pățit-o și alte mame ca mine și m-aș mângâia în cele din urmă. (…)
• Iartă-mă, mamă, mama mea cea dragă, și scumpă, și bună, iartă-mă – (…) și spune-
mi tu ce să fac. (Încheierea capitolului)
 Capitolul XI – ALTĂ LUME
• (Serile de la via domnului Andrei Corbu,
nobil de Cărpeniș. După un excurs liric…)

• Mara era de părerea lui

Burdea, dar și fata ei avea
dreptate. Da! Noaptea e, așa
cum zicea și dânsa, mai
plăcută: ea noaptea și-a
născut copiii. Dar ziua e și ea
binecuvântată: ea ziua și-a
agonisit puțintica avere.
 Capitolul XVI – GREUL VIEȚII
• -Tu fă ce știi, mergi cum te mână inima și cum te povățuiește mintea ta, întâmpină
Mara. Eu nu te pot silui, iar sfaturi nu sunt în stare să-ți dau. Tu știi mai bine cum te
simți și cum te mână gândul; orișice ți-aș zice eu, tu tot nu faci decât ceea ce tu însăți
ești pornită a face. De ce să-mi mai dau silința de a te opri, când știu c-ai fi mâhnită
când ai vedea că nu mă poți asculta? De ce să intru în voile tale când simt că bine n-
au să-ți iasă lucrurile? Nu, eu la rău nu am să te împing! Fă cum ți-e ursita și cum
vrea Dumnezeu, care știe mai bine unde are să te scoată și cum are să ne
ispitească!
• Grăind vorbele aceste, ea se ridică înaltă și greoaie și ieși din casă.
• (…) „Orișicum ar fi ispitită, orișicare i-ar fi hotărârile – își zicea muma – ea nu e în
stare să facă ceea ce prea bine știe că eu nu voiesc, ci va sta pe gânduri și se va
zbuciuma până ce-i va trece.”
• SE ÎNȘELA ÎNSĂ MARA. (Parafrazând: Persida, neputând să-și schimbe hotărârea,
își schimbase vederile, spre a fi împăcată cu sine.)
• S-a dus, dusă să fie!
• Să-i scrii… ( scrisoarea otrăvită)
 …scrisoarea:

• -Să-i scrii – zise Mara ștergându-și

lacrămile – că n-o învinovățesc, ci o
plâng și mă rog mereu lui Dumnezeu
s-o aibă în paza lui și să-i deie tărie;
să-i scrii că n-are să-i pese de gura
lumii și c-o aștept să vie când îi va fi
prea greu; să-i scrii – urmă înecată de
lacrămi – că tot mumă îi sunt și că
nimeni în lumea aceasta nu poate să
aibă pentru dânsa atâta durere ca
mine.
• Așa i-a și scris Trică - și rău i-a făcut.
• Persida își amplifică starea de culpabilitate.
• Vorbele din scrisoarea lui Trică îi
răsunau în urechi, și ea vedea parcă
pe muma ei chemând-o la sine.
 Capitolul XVII – Birtul de la Sărărie
• (…) să-i spui că nu vreau să știu că mi-e fată câtă vreme
trăiește cu dânsul: ori eu, ori el!
• Persida eșuează (transformându-se) în Mara, destinul ei se închide:
• Femeie greu muncită, se perduse încetul cu încetul
înfățișarea ei aleasă și gingașă; ridicând ciuberele de apă și
oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul (…) călca
mai iute, mai lat și mai apăsat, prindea cu mâna întreagă când
lua câte ceva și se-nvârtea în călcâie când se întorcea dintr-o
parte într-alta.
• (…) Trăind mereu cu slugi proaste și cu lume adunată în
cârciumă, ea perduse încetul cu încetul și gingășia sufletului .
• După certuri violente, Persida pierde sarcina. Abia în aceste momente
dramatice sosește Mara să o ajute, dar…
• -Vai de mine! Vai de mine! Ușile casei au rămas
deschise și tainița din perete nu-i acoperită! strigă
ea și ieși ca dusă de frica morții.
 un posibil „happy-end”…
Muzica! Să cânte muzica! strigă Mara ca ieșită din fire, și începu să bată din -
.palme
Tot n-avea nimeni fecior ca dânsa! Și pornit alaiul înainte, ea mergea în frunte
alăturea cu feciorul ei, sărind mereu ca în joc, chiuind din răsputeri și bătând
.mereu în palme, luată de vârtejul din care nu putea să-și scoată feciorul
Iar Persida cea înaltă și frumoasă, femeie asupra căreia se opreau toate privirile,
.mergea perdută și plângând după dânșii
Căprarul cel bun de gură a mers cât a mers sfiicios alături de dânsa. Luat însă în
.cele din urmă și el de vârtej, o cuprinse cu brațul și începuse să joace cu ea
.Ce păcat că nu pot să merg și eu cu voi! grăi dânsa și-l dete încet la o parte - -

?soluția va fi BANUL…