PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

PIPP – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

ROLUL TEMELOR ÎN DEZVOLTAREA

ÎNVĂȚĂRII AUTOREGLATE

Prof. coord. Lucia Coșa

Stud. Mihaela Ioana Moldovan

Tîrgu Mureș

2018-2019
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Rolul temelor în dezvoltarea învățării autoreglate

Abilităţile autoreglatorii reprezintă unele din cele mai importante prerechizite ale
studiului individual. Pe măsura înaintării în şcoală, elevii trebuie să proceseze un volum tot
mai extins de informaţii şi să opereze cu cunoştinţele la niveluri tot mai abstracte.
Managementul defectuos al cunoştinţelor şi a studiului personal, ce caracterizează pe mulţi
dintre elevi, ridică în mod serios problema necesităţii achiziţiei unor strategii de control al
propriului comportament de învăţare. Astfel de strategii vizează, nu doar obţinerea unor
performanţe înalte, ci şi dezvoltarea capacităţii de învăţare autonomă.

Abilităţile autoreglatorii vizează pe de o parte dezvoltarea uneia dintre cele mai

importante calităţi umane, respectiv capacitatea de gestionare şi control a propriilor gânduri,
motive, experienţe emoţionale şi comportamente. Pe de altă parte, reprezintă poate cel mai
importantset de prerechizite necesar ajustării la solicitările pieţei muncii aflată într-o perpetuă
dinamică şi transformare. Zimmerman 1998 afirmă că repertoriul de strategii de învăţare
autoreglată pe care îl deprind elevii în şcoală va fi utilizat în cea mai mare parte ulterior în
domeniul profesional.

Procesul învăţării autoreglate se constituie ca o interacţiune a mai multor factori

personali, motivaţionali, strategici şi de autocontrol, comportamentali şi contextuali cu
impact asupra performanţelor şcolare ale elevilor. Nefiind nici o abilitate mintală, nici o
strategie de obţinere a unor performanţe ridicate, învăţarea autoreglată reprezintă procesul
autodirecţionat prin care elevul converteşte abilităţile mentale în strategii de obţinere a unor
performanţe ridicate. Un astfel de proces se exprimă nu doar prin abilităţi de management
personal al contingenţelor ci şi prin modul în care sunt exploatate aceste abilităţi într-un
context dat.

Învăţarea autoreglată este un proces activ şi constructiv, de monitorizare, reglare şi

ajustare a activităţii cognitive, a resurselor motivaţionale, emoţionale şi a comportamentului
propriu în funcţie de setul de scopuri al unei persoane.

În zilele noastre, temele pentru acasă constituie un lucru obişnuit atât pentru profesor,
cât şi pentru elev, identificate, cel mai adesea, să răspundă la întrebarea: „Ce ai de pregătit
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

pentru ziua de mâine?” Astfel, cei mai mulţi profesori percep temele pentru acasă ca o
continuare şi o completare a activităţii desfăşurate în timpul lecţiei, concentrate pe exersarea
cunoştinţelor dobândite în cadrul organizat al lecţiei. În acelaşi timp, ele sunt văzute ca având
un rol considerabil în formarea tehnicilor de muncă intelectuală, a spiritului de independenţă
şi a responsabilităţii elevilor.

Harris Cooper prezintă efectele temei pentru acasă în felul următor: „Efectul imediat
constă în reţinerea informaţiei de către elev şi înţelegerea materialului mai bine, precum şi în
dezvoltarea gândirii critice şi a gradului de formare a conceptelor. Efectul de durată reiese din
faptul că învăţarea este încurajată în perioada de odihnă”.

Prin ele elevii îşi formează temeinice deprinderi de muncă şi independenţă, deprinderi
care le vor servi în viaţă. Cine nu ştie să muncească în şcoală greu va munci în viaţă. De
altfel, fără capacitatea de autoeducaţie procesul de formare şi modelare continuă a omului
rămâne o ţintă greu de realizat, dacă nu chiar metaforică.

Definite drept sarcini încredinţate elevilor de profesorii de la şcoală, menite a fi

îndeplinite în timpul orelor din afara şcolii, temele pentru acasă îndeplinesc funcţii multiple
ale căror semnificaţii reunesc şcoala şi familia, învăţătorii şi părinţii, timpul pentru şcoală şi
timpul liber, formarea şi autoformarea, cunoştinţele declarative şi cele procedurale, cogniţia
şi metacogniţia.

Deci, alături de formarea deprinderilor de muncă independentă pe care le reclamă

autoinstruirea permanentă, temele pentru acasă mai îndeplinesc şi alte funcţii importante,
funcţii educative cum ar fi dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere și dezvoltarea
sentimentelor şi a trăsăturilor de personalitate.

Nu trebuie pierdut din vedere că temele nu au numai un rol instructiv, ci şi unul

educativ. Multe obiective cu bătaie lungă în formarea personalităţii umane îşi găsesc cadrul
de realizare în continuarea muncii care se dă elevilor după terminarea lecţiilor din clasă.
Astfel, trebuie evitat ca temele date să solicite doar memoria.

Alături de scopurile îndepărtate menţionate mai sus, prin temele de acasă se urmăresc
şi scopuri apropiate: consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor recent dobândite, prin faptul
că-şi aduc contribuţia prin forme specifice la întărirea celor învăţate în clasă. Împreună cu
ceea ce au învăţat în clasă, temele pentru acasă se constituie într-un tot unitar.
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Temele pentru acasă trebuie să fie bine dozate, deoarece elevii primesc teme la
diferite obiecte de învăţământ se cere ca durata acestora să fie armonizată cu alte obligaţii ale
elevilor. Timpul instituţionalizat de învăţare să se încadreze în limita maximă a celor 8 ore pe
zi şi a celor 5 zile lucrătoare pe săptămână stabilite pentru timpul de muncă instituţionalizat.
La vârstele mici ar trebui ca această limită să coboare la 6 ore pe zi sau chiar mai puţin.
Trebuie avut în vedere acest lucru deoarece un program impus de şcoală care depăşeşte acest
acest timp riscă să fie realizat parţial sau deloc, mai ales în ceea ce priveşte a doua parte a
programului. Elevii îşi alcătuiesc propriul program aducându-l la „normalitate” sau
reducându-l. Ori dacă cadrul didactic realizează în procesul predării o învăţare parţială ce ar
trebui completată prin studiu individual şi muncă independentă, rămâne definitiv o învăţare
parţială. Dar nu trebuie trecut nici în cealaltă extremă, a unui program redus, simplu şi
nesolicitant, prea liberal care ar avea de asemenea consecinţe negative asupra elevilor. În
ceea ce priveşte timpul acordat temelor psihologii recomandă ca durata efectuării temelor să
nu depăşească 20 – 30 minute pentru elevii din clasa I –âi în perioada postalfabetară, 30 – 40
minute pentru şcolarii de clasa a II-a, o oră pentru cei din clasa a III-a şi o oră şi jumătate
pentru cei de clasa a IV-a.
Diferenţierea şi individualizarea temelor constituie o altă importantă condiţie ce
trebuie respectată. Este o eroare să egalizăm potenţialităţile de muncă şi de dezvoltare ale
elevilor. Pentru elevii mai slabi, sau, după un număr mare de absenţe, temele individualizate
contribuie la înlăturarea rămânerilor în urmă la învăţătură. De altfel, temele prea dificile
determină atitudine de descurajare, indiferenţă, iar cele prea uşoare determină lipsă de interes
şi nu oferă satisfacţie.
Profesorii, elevii și părinții se raportează diferit la temele pentru acasă, atât în ceea ce
privește rolul temelor în învățare, cât și în ceea ce privește conținutul și durata acestora.
Cadrele didactice susțin cu prioritate efectele pozitive ale acestora, în timp ce elevii și părinții
menționează, în ponderi mai mari, riscuri sau chiar efecte negative ale temelor pentru acasă.
Profesorii dau teme pentru consolidarea și aprofundarea celor învățate în clasă, în
timp ce elevii și părinții își doresc teme diferențiate, creative, care să îi provoace și care să
presupună muncă de echipă.
Cele mai importante roluri acordate temelor pentru acasă de către cadrele didactice
sunt acelea de consolidare a activității derulate la clasă , de aprofundare a celor învățate în
clasă. Încurajarea învățării în timpul liber, dezvoltarea abilităților de a căuta, a selecta și a
organiza informații relevante și promovarea competențelor de lucru în echipă prin sarcini de
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

grup par a fi însă aspecte mai puțin importante în realizarea temelor pentru acasă, în viziunea
profesorilor.
Elevii şi părinții investigați consideră că temele sunt adesea prea obositoare și prea
multe și că acesta consumă o mare parte din timpul liber. Un alt efect negativ al temelor
pentru acasă face referire la faptul că acestea conduc la neliniște, îngrijorare, stres.
Toate categoriile de actori școlari investigați sunt de acord, în mare măsură, că temele
ajută la o mai buna înțelegere a ceea ce se predă la şcoală și că rezolvarea acestora reprezintă
o condiție pentru a lua note bune.
Elevii și părinții sunt de acord că temele sunt adesea prea dificile, raportat la
explicațiile primite în clasă şi la contextele de exersare realizate cu sprijinul profesorilor.
Aproape 80% dintre părinți afirmă că elevii au nevoie de sprijin în rezolvarea temelor.
Profesorii se declară mai degrabă în dezacord cu această opinie.
Diferențele cele mai ample între răspunsurile cadrelor didactice și cele ale elevilor și
părinților se remarcă cu privire la aprecierea măsurii în care temele sunt inovative sau mai
degrabă repetitive.
Folosind toate aceste informații putem deduce cu ușurință legătura dintre învățarea
autoreglată și temele pentru acasă. Teoretic, prin realizarea temelor, elevul reușește să își
dezvolte un comportament propiu de învățare. Cu cât lucrează mai mult, cu cât gândește
fiecare temă pe care o realizează, elevul își va dezvolta un comportament de învățare bine
organizat și eficient.
 PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Bibliografie:

 http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/33.-p.158-161.pdf
 http://www.ise.ro/wp-content/uploads/2017/12/Raport_Teme-acasa_final.pdf
 https://www.romedic.ro/importanta-temei-pentru-acasa-in-evolutia-elevului-0P29909