1

Minciuna la școlarii mici

Minciuna e acum, după cum menționează G.
Liiceanu, miez într-un scenariu al răului și punct terminus. 1
1. Argument teoretic
Capacitatea de a minți este observată devreme și aproape universal în dezvoltarea umană. Psihologia
socială și Psihologia dezvoltării sunt îngrijorate din pricina teoriei minții, cu ajutorul căreia oamenii
simulează reacțiile altuia, pentru poveștile lor și determină dacă minciuna va fi suficient de credulă.
Cel mai frecvent, aceasta este cunoscută ca Inteligență Machiavelliană și apare în timpul dezvoltării,
când copiii îndeplinesc vârsta de patru ani sau cinci și sunt capabili să mintă convingător. Înainte de
aceasta, ei, pur și simplu sunt incapabili să ințeleagă de ce alții văd lucrurile diferit —și presupun că
este un singur punct de vedere, al lor.. În funcţie de situaţia şi motivaţia lor, copiii pot minţi: pentru
a evita consecinţele negative sau pedeapsa; pentru a testa răspunsurile si reacţiile adulţilor; pentru a
manipula adulţii în sensul de a obţine ceea ce le este interzis; pentru a atrage atenţia chiar şi atunci
când ei ştiu că adultul ştie adevărul.
Cand se nasc minciunile la copii?
Copiii învaţă să spună minciuni în jurul vârstei de trei ani. Acest fenomen se produce în momentul în
care copilul achiziţionează teoria minţii şi învaţă că adulţii nu pot citi gândurile altor persoane iar
oferirea informaţiilor false le poate fi de folos pentru a depăşi o situaţie dificilă.
Copiii preşcolari mai mari de 4-6 ani îşi rafinează maniera în care mint. Studiile sugerează că copiii
de patru ani spun o minciună la un interval de două ore, iar cei de şase ani la fiecare interval de 90 de
minute.Copiii de vârstă şcolară mint mai des şi fac acest lucru mult mai convingător decât copiii
preşcolari. Minciunile devin mai sofisticate, datorită achiziţiilor în plan lingvistic şi în planul gândirii.
Abia la opt ani copiii pot minţi cu succes fără să fie prinşi .
Prin elaborarea acestei lucrări îmi propun să identific ce anume îi determină pe școlarii mici să apeleze
la minciună. Să găsesc care sunt cauzele ce stau în spatele minciunii urmărind , totodată, să
demonstrez că la aceștia, de cele mai multe ori minciuna nu ține de dorința de a face rău.
Motivele minciunii si semnificatiile ei sunt numeroase. Minciuna copilului apare, in buna masura, ca
rezultat al unei anumite influente familiale si sociale. Astfel, foarte de timpuriu copilul realizeaza ca
adultilor, si deci si parintilor sai, li se permite sa deformeze adevarul din politete, din interes, din
rea vointa etc. Copilul isi da repede seama ca vorbele, gandurile si actiunile adultului sunt departe de
a coincide si ca, de multe ori, minciuna este admisa conventional.
2. Obiectivul cercetarii: Identificarea cauzelor minciunii la școlarii mici;

3. Ipoteza generală : Presupunem că elevii din ciclul primar folosesc minciuna pentru a obține
recompense , din teama de pedeapsă sau pentru a ieși în evidență.
4. Stabilirea lotului de subiecți
Eșantionul de subiecți care va fi supus cercetării este constituit din copiii clasei a III-a, de la Școala
Gimnazială Nr 5 Nicolae Iorga din Pitești . Clasa este compusă din 29 de elevii cu vârstă cuprinsă
între 9 și 10 ani, dintre care 17 fete și 12 băieți. Acest eșantion este capabil să ofere o imagine cât mai
apropiată de realitate deoarece gradul de eterogenitate al clasei se apropie de cel al întregii populații.

1
Cucoș, C.,(1997), ” Minciună, contrafacere, simulare. O abordare psihopedagogică”, Iași, Editura Polirom.
2

Astfel, la nivelul acestui eșantion identificăm copii cu situații financiare mici, medii, ridicate și foarte
ridicate, copii din familii monoparentale (divorț, deces), familii normale, familii cu 3 copiii, copii ai
căror părinți sunt plecați în străinătate, există, de asemenea, un copil fără părinți.

Tipuri de familii Nr. fete/băieți

30

20
Familie cu 3 copii 12

Familie normală 17
10
Familie divortată

Familie deces

Familie parinti plecati Fete Băieți

0
Copii

Graficul nr. 1 : Tipurile de familii din care fac parte copiii. Graficul nr 2.: Repartizarea copiilor în funcție de sex

5. Metodologia cercetarii
Instrumentul de colectare a datelor este în acest caz : Chestionarul
Chestionarul este unul calitativ în care voi folosi în principal întrebări deschise. Acesta cere
exprimarea părerilor în răspunsuri libere mai degrabă decât răspunsuri prin bifarea unei căsuţe. De
asemenea, solicită comentarii, opinii, feedback şi alte tipuri de răspunsuri. Este util pentru că pot
chestiona mai puţini oameni, în cazul acesta, şi voi obţine informaţii substanţiale şi personale.
Întrebările sunt neutre deoarece urmăresc ca oamenii să fie sinceri și se bazează pe obiectivul de
cercetare, care este definit de la început, identificarea cauzelor minciunii la preșcolarii mici.
Am considerat o opţiune bună pentru chestionarul calitativ ca întrebările să solicite răspunsurile
variate și deschise chiar dacă acestea necesită o mai mare testare şi analiză a datelor.
În faza de testare, adică în momentul în care am realizat o schiţă a întrebărilor, chiar dacă acestea
nu au fost complete, am testat chestionarul. Adică:
- am cerut feedback colegilor cu copii școlari mici,
- am rugat să mi se adreseze cel puţin o întrebare care să clarifice fiecare întrebare din
chestionarul, în felul acesta să o pot reformula, dacă nu este suficient de clară,
- am facut o dezbatere pe acest subiect, cu idei pro şi contra.
Variabilitatea răspunsurilor deschise m-au ajutat să decid dacă în varianta finală a chestionarului
tău, o întrebarea trebuie modificată, în funcţie de cum reacţionează audienţa.
Astfel am realizat un chestionar care a fost adresat părinților sau tutorelui, după caz, precum și
cadrului didactic, și un chestionar care a fost adresat școlarului mic. Prin intermediul lor s-au
colectat datele privind comportamentul ”mincinos” al copilului, în încercarea de a identifica
cauzele minciunii.
3

Așadar, încercăm să cunoaștem cum se manifestă minciuna, ce se ascunde în spatele ei și ce

cauze/comportamente o determină . Aceste date, după colectare, au fost analizate și interpretate.

Chestionar pentru părinți

1. Numele și Prenumele copilului .................................................................................................

2. Nivelul de studii al mamei : a) gimnaziale b) liceale c) universitare d) postuniversitare;
3. Nivelul de studii al tatalui : a) gimnaziale b) liceale c) universitare d) postuniversitare;
Nivelul de studii al tutorelui : a) gimnaziale b) liceale c) universitare d) postuniversitare;
4. Nivelul venitului lunar al familiei:
a) sub 1000 lei b)1000-2000 lei, c) 2000-3000, d) peste 3000 lei;
5. Felul familiei elevului:
a) normală (tată, mamă , copil)
b) un singur părinte divort/deces,
c) mai mult de 2 copii în familie,
d) copilul locuiește cu bunicii/alte rude- parinții sunt plecați în străinătate;
e) alte cazuri..........................................................................................................................
6. Copilul copiii dumneavoastră mint?
....................................................................................................................................................
7. Ce părere aveți despre minciună?
....................................................................................................................................................
8. Puteți preciza când și în ce împrejurări ați constatat acest lucru?
....................................................................................................................................................
9. Care credeți că sunt cauzele care au dus la formarea acestui rău obicei?
....................................................................................................................................................
10. Ce ați constatat că vă ascunde copilul de obicei?
....................................................................................................................................................
11. Dumneavoastră sau alți membri din familie ați mințit față de copil/copii?
....................................................................................................................................................
12. Ce cauze considerați că stau în spatele minciunii?
a) nevoia copiilor de a scunde faptele rele,
b) insuccesele, din
c) teama de pedepse
d) severitatea excesivă a unor părinți
e) anturajul necorespunzător al copiilor (la joacă sau la școală)
f) exemplul personal al părinților,
g) lipsa de unitate de cerințe în educație,
h) neînțelegerile diverse între părinți care se traduc în imposibilitatea de a exercita un control
adecvat;
i) indulgență și la slaba și ineficientă supraveghere a copiilor.

13. Ce metode folosiți sau recomandați pentru combaterea și înlăturarea obiceiului de a minți?
....................................................................................................................................................
4

6. Analiza și interpretarea datelor

Deși foarte mulți părinți reușesc să ofere copiilor lor modele demne de urmat, unii dintre ei par să
înțeleagă unilateral educația. Ei supraveghează pregătirea lecțiilor,angajează profesori pentru limbi
străine, sport sau muzică, le asigură copiilor condiții materiale excelente , dar nu se ocupă la fel de
temeinic și de formarea trăsăturilor morale , având parcă impresia că acestea se formează spontan,
de la sine.Iată de exemplu, la întrebarea ”Copii dumneavoastră mint?” din chestionar, nu puțini
părinți au rămas cam surprinși , întrebarea îi contraria, a părut neașteptată.
Astfel că după acest prim șoc, o parte dintre ei a răspuns fără ezitare : ”Copilul meu nu minte”, ca și
cum întrebarea ar fi fost inutilă, ca și cum lucrurile nici n-ar fi putut sta altfel.
O altă parte dintre ei a răspuns însă că nu și-au pus în mod expres o asemenea întrebare . Aceștia s-
au arătat foarte interesați de discuție, iar de la ei am reușit să aflăm păreri interesante.
Continuând cu cei din prima categorie, care au răspuns negativ la întrebarea noastră, am constatat
că și aceia simțeau nevoia să recunoască în ultimă instanță, că răspunsul lor inițial fusese o reacție
orgolioasă la o întrebare prea brutal formulată.
Majoritatea părinților au recunoscut că au sesizat în anumite împrejurări unele manifestări de
nesinceritate și de minciună la copiii lor.
Răspunsurile arată că un procent destul de mare dintre părinți au privit cu seriozitate , nu atât
problemele chestionarului în sine , ci însuși conținutul temei puse în discuție, analizând cauzele și
recomandând metode, în general, adecvate.
Lucrurile nu se pot pune la un mod absolut: ”Copiii dumneavoastră mint sau nu?” pentru că nici nu
se poate da un răspuns net. Unii copii au spus în anumite împrejurări câte o minciună , dar nu putem
conchide că ai eu obiceiul să mintă.
Ca să înlesnim înțelegerea acestei prime întrebări în continuare erau formulate și altele :
Foarte puțini părinți au făcut referiri, măcar aproximative la perioada și împrejurările când au
constatat primele minciuni la copiii lor. Ceea ce ne îndeamnă să deducem că, deși dorința fiecăruia
este de a educa în mod corespunzător nu toți părinții se preocupă în mod special de acest subiect. Or
de la o minciună neobservată se poate trece la alta , și astfel obijnuința rea se instaurează ,
constatările și reacțiile tardive ale părinților fiind mai puțin eficiente.
Dar să exemplificăm prin câteva răspunsuri:
R 1. ”Am doi copii care, deși sunt crescuți în același mediu au trăsături morale diferite. Băiatul în
anii copilăriei mințea ca să scape de pedeapsă. Constatând cauza am înlăturat-o, determinându-l
astfel să spună adevărul, lăudându-l pentru curajul lui de a-și recunoaște greșelile, exprimându-mi
încrederea în cinstea lui. Greșeala ce o făcusem cu băiatul nu am mai repetat-o cu fetița. Fetița a
mințit mai rar.Ea avea curajul răspunderii pentru faptele ei. Mințea însă în alte împrejurări :
inventa anumite întâmplări la care susținea că a fost martoră sau copia desene ale fratelui ei , pe
care mi le arăta ca propriile ei lucrări.”
R2 : De multeori îi spuneam copilului că nu trebuie să se joace pentru că transpiră sau pentru că
își murdărește hainele, ori să nu se dea pe gheață că-și rupe ghetele. Constatarea încălcării
ordinului era însoțită de pedepse. Bineînțeles că atunci când a încălcat aceste interdicții teama de
sancțiuni l-a determinat să mintă. Dacă a venit cu hainele murdare și cu genunchii zgâriați, a
mințit că , fără să fi fost vinovat de ceva, un coleg neastâmpărat l-a îmbrâncit.
5

R3: ”....cauzele care ar duce la minciună sunt însuși felul de comportare al părinților în viața de
toate zilele, atât în fața copilului cât și în societate, felul cum duci munca ta cinstită în casă și cum
te porți cu cei din jur.
R 4:”Nu , niciodata!Nimic!”
R 6: ”Pot spune că fetița mea nu minte și nu ne va ascunde nimic.”
R 8: ”Copilul meu nu m-a mințit niciodată șinu mi-a ascuns nimic, nici chiar nota mică luată anul
trecut la matematică ..”
R9 : ”Copilul meu minte mai întotdeauna; aproape nu știu când spune adevărul. Am constatat că
minte mai ales când îmi spune că nu are nimic de scris și de învățat și că li s-a spus să repete lecția
veche.”
R10: Nu știu dacă este o minciună, dar copilul meu uneori omite informațiile De exemplu,când îl
întreb „Unde ai fost?” răspunsul este de multe ori ” Nicăieri".
R 13: ”Copiii prin excelență sunt mincinoși . și copilul meu minte. În anumite ”dispute” cu alți
copii, de regulă, nu recunoaște faptul că este primul vinovat(când a fost cazul); unele note proaste
nu mi le-a adus la cunoștință , afirmând că nu a fost ascultat etc .”
R 14: ”Cât a fost mic nu a cunoscut ce este minciuna, pe măsură ce s-a mărit și a luat contact cu
colegii care o practicau în mod curent, a început să mai ascundă din când în când adevărul”.
R17: ” Copilul meu... n-a spus minciuni până a început să i se dezvolte imaginația . Atunci a
început să spună lucruri fabuloase și să-și atribuie diferite fapte, câteodată referitoare la ”curajul”
și ”eroismul ”său. Mai târziu a folosit minciuna ascunzând unele fapte de conduită
necorespunzătoare , ca de exemplu o notă mai mică în speranța că și-o va îndrepta.
R 23: ”Nu pot spune un ”Nu” categoric , dar după câte am constatat eu , fetița mea nu minte ...( În
continuare, mama explică de ce crede că nu poate răspunde categoric) Însă eu înclin să cred că
fetița mea nu minte nici atunci cand e în mijlocul copiilor, pentru că, după câte știm cu toții ,
minciuna devine obijnuință și m-ar minți și pe mine. Iar când era mai mică se întâmpla, din
neatenție, să strice ceva prin casă , știind că mă supăr, îmi ascundea uneori că ea era făptașul.
R 24: Da,mai minte! Copilul meu minte aiurea. Atenția insuficient dezvoltată sau uitarea cred că
pot fi cauze ale unor neadevăruri pe care Marius le comunică cu seninătate pentru că ori nu a
observat, ori a uitat anumite amănunte. Dar sunt și cazuri când simulează uitarea:

”- Te-ai spălat pe mâini?întreabă mama

- Am uitat, răspunde copilul, dar se vede că nu este vorba de uitarea, ci de lene.”
R25: ”Fetița mea are obiceiul de a aruncă vina, pentru toate faptele rele comise, pe alții. Acasă,
aruncă vina pe fratele mai mic. Firește, că însuși faptul de a nu recunoaște că este autorul unei
isprăvi, este grav, dar dacă mai indică un altul ca ”vinovat” pentru fapta comisă de tine, este și
mai grav.”
R 26:”Pot afirma cu tărie și sunt mândră de acest lucru : copilul meu nu m-a mințit niciodată până
în prezent . Chiar când este vorba de o notă mai slabă sau de o faptă mai puțin bună, fiica mea îmi
povestește despre acest lucru neascunzând nimic.”
R 27: Mai minte, dar rareori. De câte ori m-am îndoit de afirmațiile lui am stăruit până am aflat
adevărul. Am cercetat la fața locului, am redeschis discuția și, în celedin urmă l-am făcut să
6

recunoască. Pedeapsa nu a fost însă niciodată exagerată... în felul acesta s-a convins că nu ne
poate minți și nici nu are de ce ”
R 28: ”Colindând toată ziua pe malul râului , dorea să prindă cu orice chip un pește și să-l aducă
acasă . Într-o zi a adus câțiva pești , spunând bunicilor că i-a prins singur. A folosit acest prilej să
le dovedească talentul său de pescar, deși el îi primise de la un pescar autentic.”
R29: ” Ovidiu, în vacanța de vara stă la bunici. La întoarcere, printre altele a spus că a învățat să
înnoate . Cu primul prilej cu care am ieșit toți la ștrand , s-a dovedit că îi era frică să intre până și
în bazinul de copii.”

Se observă din răspunsurile date mai sus, ca și din

Copiii dumneavoastra mint? toate celelalte, de altfel, că unii părinți au
35 certitudinea că nu sunt mințiți de copii, dar că
30 aproape toți au constatat la diferite vârste prezența
25 fenomenului. La unii copii minciuna a devenit
20 obijnuință, la alții a dispărut. Presupunerea unui
15
părinte (R 13) care spune că ”prin excelență” copiii
10
ar fi mincinoși nu o consider întemeiată. A reieșit
5
din foarte multe exemple că în mediile în care
0
Cum mint sinceritatea stă la temelia relațiilor din familie,
copiii clasei copiii nu simt tentația să mintă. Acolo unde apar
a-III-a B cazuri izolate, dacă sunt observate din vreme și
Copilul meu nu minte Minte, dar foarte rar combătute, pericolul instalării acestei obijnuințe
De obicei minte rele este înlăturat.
Graficul nr.3 ” Copiii dumneavoastră mint?”

Într-unul din răspunsuri (R 17) părintele relata pe bună dreptate că în jurul vârstei de 3-4 ani,
imaginația, fantezia sunt foarte active la copii. Faptul nu trebuie însă să ne îngrijoreze. Ceea ce
fabulează ei la această vârstă sub impulsul imaginației nu trebuie să se confunde cu minciuna. Ei nu
urmăresc în mod conștient nimic rău împotriva vreunei persoane, nu ascund voit fapte sau gânduri
nedemne, greșeli, etc. Nu disting însă imaginarul de realitate și de aceea îmbină întâmplări trăite ,
cu detalii imaginate. Cu toate acestea părinții trebuie să intervină , ajutându-l pe copil să discearnă
ceea ce aparține realității.
Ar fi ideal să ajungem cândva ca părinții să declare sută la sută ca R 26, și desigur, este posibil cu o
condiție : să descoperim la timp tentativele de acest fel și să le împiedicăm să devină obijnuință.
La întrebarea numărul 7 ”Ce părere aveți despre minciună?”, foarte mulți, pe lângă părerile din care
rezultă atitudinea de condamnare, sunt convinși că trebuie luate măsuri împotriva practicării
minciunii în familie, în colective în general, în societate. Toți sau aproape toți au recunoscut și
faptul că în condițiile societății noastre ttrebuie ridicate la cel mai înalt grad sinceritatea, cinstea, în
raporturile dintre oameni.
Minciuna nu dispare însă printr-o hotărâre și nici în urma unor rugăminți și apeluri. Nu va dispărea
atât cât cauzele care au favorizat-o nu sunt cunoscute și înlăturate.
7

Puși în situația să analizeze minciuna copiilor lor, părinții sesizează (în marea majoritate)
următoarele cauze : nevoia copiilor de a scunde faptele rele, insuccesele, din teama de pedepse și de
severitatea excesivă a unor părinți (65 din 100 răspunsuri). Un număr la fel de mare de părinți au
citat între cauze anturajul necorespunzător al copiilor (la joacă sau la școală), exemplul personal al
părinților, lipsa de unitate de cerințe în educație, neînțelegerile diverse între părinți care se traduc în
imposibilitatea de a exercita un control adecvat. 23% dintre părinți s-au referit , pe bună dreptate, la
indulgență și la slaba și ineficientă supraveghere a copiilor.

Cauzele minciunii identificate de părinți

la școlarii mici
12 10
10 8
8 6
6
4 2 2
2 1
0
Minciuna

Ascunderea faptelor rele Insucces Teama de pedeapsă

severitatea excesivă Anturajul Exemplul părinților

Graficul nr. 4 Cauzele minciunii identificate de părinți la copiii lor.

În ansamblu s-au desprins următoarele cauze în ordinea frecvenței citării lor:

1.Ascunderea faptelor rele.
2. Ascunderea insucceselor.
3 Ascunderea anumitor aspecte legate de persoana sa sau a altora dintr-o proastă concepție despre
prietenie și solidaritate.
4. Ascunderea adevărului (neplăcut) din timiditate, rușine, lipsă de curaj, lașitate ori din dorința de a
menaja sensibilitatea părinților.
5. Severitatea excesivă a părinților.
6. Severitatea excesivă a adulților.
7. Restricțiile absurde.
8. Anturajul.
9. Exemplul negativ al părinților(părinții înșiși au mințit copiii sau pe alții de față cu aceștia).
10. Lipsa de unitate în cerințe.
11. Fantezie, curiozitate, mister.
12. Inconștiență.
13. Dorința de a obține favoruri, de a-și satisface anumite plăceri.
14. Lăcomie, egoism.
8

15. Dorința de afirmare, de laudă, vedetism.

16. Greutăți familiale.
17. Lipsa de bun simț, lipsa de respect.
18. Răzbunare.
19. Plăcerea de a păcăli.
20. Comoditate.
21. Lene.

Cauzele minciunii identificate de părinți la școlarii mici în

ordinea frecvenței

21
20
19
18
17
16
15
14
13
12
11 Ascunderea faptelor rele
10
9 Ascunderea insucceselor
8
7 Ascunderea unor lucruri legate de persoană
6
54321 Timiditate, rusine, lipsa de curaj
Severitatea părinților
FRECVENTA Severitatea adulților
Restricțiiabsurde
Anturaj
Exemplu negativ al părinților
Lipsa de cerințe
Fantezie, curiozitate, mister
Inconștiență
Dorința de a obține favoruri
Lăcomie, egoism
Dorință de afirmare, laudă, vedetism

Graficul nr. 5 Cauzele minciunii identificate de părinți la copiii lor în ordinea frecvenței.

La o analiză mai atentă putem să spunem că:

Fantezia le place copiilor, este o condiție a creației și nu urmărește un scop necinstit , dar îngăduite
și mai ales încurajate, pot duce ușor la minciună.( R 28)
Sentimentul de inferioritate față de cei cu care intră într-o relație sau alta poate constitui uneori
cauza care să-l determine pe copil să mintă.
” Ex: Mama unui băiat știa că fiul ei era adesea ” atins” de niște fete mai mari din școală, dar nu a
aflat aceasta de la el, ci de la alți copii. Lui i-a fost rușine să recunoască faptul că-l băteau fetele.”
Unii copii ascund de obicei insuccesele, insatisfcațiile. Unii copii ascund faptul că la joacă erau
întrecuți de alți copii, unii își ascund insuccesele într-un domeniu sau altul, că au fost pedepsiți de
părinți sau că profesorul le-a făcut o observație mai aspră. Ei nu vor să fie priviți cu compătimire,
vor să treacă în fața celorlați drept persoane care merită și se bucură de respect.
A existat răspunsul ”exemplul personal al părinților” .De multe ori, în mod inconştient, părinţii îşi
învaţă proprii copii să mintă, prin promisiunile zilnice care nu sunt îndeplinite.Un părinte a detaliat
9

cum a pus copilul să mintă că tatăl lui nu este acasă, atunci când a fost căutat de o persoană nedorită.
Această greşeala este dublă, învăţă copilul să folosească minciuna şi în același timp este învăţat că
poate trece peste obligaţiile sociale, recurgând la minciună. In relatiile parinte-copil trebuie sa existe
o reciprocitate si in privinta comunicarii adevarului, caci minciuna adultului conduce inevitabil la
minciuna copilului. Nu exista doua feluri de adevar: unul obligatoriu pentru copil si altul relativ
pentru adult.
Lipsa de afecțiune o altă cauză care a luat multe puncte. În principal în cazul școlarilor cu frați
mai mici. Un părinte povestește cum de multe ori a surprins cum băiatul cel mare acuza dureri de
burtă și de cap numai pentru ca să le atragă atenția de la fratele mai mic, cu care petreceau mai mult
timp. Dacă unii copii au impresia că tatăl sau mama, la un moment dat nu prea le acordă atenție, ei
simulează anumite dureri sau necazuri contând pe faptul că atunci ei vor înlătura indiferența și li se
va acorda mai multă atenție/ afecțiune.

Chestionar pentru copii

1. Din ce motiv ați spus sau ați recurge la o minciună?
a) nevoia de afecţiune,
b) dorinţa de a fi lăudat şi admirat,
c) intenţia de a obţine anumite favoruri
d) nevoia de bani
e) dorinţa de a ieşi de sub controlul şi autoritatea părinţilor
f) d) teama de pedeapsa
g) unele confuzii- nu știu cum vor reacționa părinții
h) anturajul.

Se observă din chestionarul adresat copiilor că toți copiii supuși chestionarului au mințit mai mult de
o dată si folosesc minciuna ca o armă rapidă de a scăpa de pedepse,certuri, încurcături ori din dorința
de a fi lăudați, admirați etc.

Din ce motiv spun școlarii mici că recurg la minciună

3%
17%
Teama de pedeapsă

14% Dorința de a fi admirați, lăudați

66%

Nevoia de afecțiune

Graficul nr.6 ” Din ce motiv recurge un copil la minciună?”

10

Am extras 2 răspunsuri interesante, ale unor copii care nu mint, la întrebarea 5:

R2:Am încercat de mai multe ori să povestesc tatălui cum s-au întâmplat de fapt certurile în care
eram implicat , dar răspunsul lui a fost ”Nu mă mai plictisi cu povești!” Vezi-ti de treburile tale!”,
”Oricum nu mai contează, lasă-mă-n pace, am treabă!”.
R4: Eu când am spus părinților greșeala pe care am comis-o, nu au apreciat lucrul acesta, mi-au
spus:” Foarte bine ți-a făcut! Cine te-a pus să te joci cu el ?”
Acesti copii nu mint, dar este o posibilitate mare ca ei să înceapă să-și formeze acest obicei tocmai
din vina și comportamentul părinților.
Cadrul didactic spune:” Am avut cazuri de școlari, care de teama de a nu fi pedepsiți, au spus că nu
au carnetul cu ei să le trec notele, sau mai rău, au falsificat note le în carnet. La fel cum au fost
ședințe cu părinții la care, dacă am întrebat subtil un părinte cu privire la o notă mai mică , reacția
acestuia a fost: ”dacă mai vine acasă cu o notă mică, îl bat de-l omor/îl schilodesc!”
Merită o atenție deosebită minciuna pe care copiii o folosesc pentru a-și salva un coleg, un
prieten, sau alte persoane de vreo consecință neplăcută.

- ”Știe cineva cine spart geamul?

-Elevii, deși toți știu , tac. Sunt solidari cu cel care l-a spart, nu vor să-l pârască!”
În acest caz trebuie să ajutăm copiii să înțeleagă că poți fi solidar cu cineva)și e frumos să fii
solidar) , dar în acțiuni de curaj, de răspundere, în situații dificile, nu în apărarea unor fapte rele,
care aduc pagube colectivului, instituției, familiei sau chiar făptașului.

7. Concluzii

”Cu adevărat, a minți este un viciu blestemat.....

Dacă am cunoaște grozăvia și pacostea minciunii, am osândio mai crunt decât alte
nelgiuiri”.

Montaigne

Putem concluziona că în spatele minciunii școlarilor mici stau o mulțime de cauze, de la cele mai
infantile la cele mai serioase și demne de luat în seamă, de la cele mai îndreptățite, la cele mai
negândite. Dar orice cauză are un fond, iar un copil care folosește o minciună, posibil ascunde o
problemă și este de datoria noastră a părinților să avem grijă de sănătatea psihică a celor mici, să o
identificăm și să o înlăturăm.
Consider că, drept cauze frecvente ale minciunilor școlarilor mici, pe lânga teama de pedeapsă, care
se pare, ca este în vârful lancei, severitatea părinților, dorința de a fi lăudat, nevoia de afecțiune,
imaginația, anturajul, foarte importante și de luat în seamă sunt : exempul părinților, confuzia pe care
aceștia o provoacă copiilor, slaba supraveghere a copiilor(lipsa atenției,subestimarea capicităților lor)
și solidaritatea față de colegi.
Pe de altă parte, părerea mea este că, minciuna școlarilor mici poate apărea ori de câte ori vor să ne
atragă atenția că sunt într-o situație de criză. De pildă, o minciună prin omisiune referitoare la fapte
grave (cum ar fi faptul că au primit sancțiuni de la școală etc.) poate ascunde o încercare de a ne
atrage atenția că există o suferință profundă în special divorțurile și separarea de unul dintre părinți,
părinți plecați în străinătate, ori cei care au mai multi copii.
11

Este esential sa recunoastem ca minciuna poate fi un indicator timpuriu a unei probleme mai severe.
Mintitul compulsiv a fost frecvent indicat in stadiile timpurii ale copiilor suferind de tulburari
comportamentale sociale, mai ales ADHD si tulburarea de conduita. In astfel de cazuri minciuna
complsiva acompaniaza alta problema comportamentala, cum este furatul, inselatul, agresiunea,
violenta, absenteismul de la scoala, pierderea constanta de obiecte si comportamentul anormal in
grupuri, situatii sociale sau fata de figurile autoritare.
Deși cu o pondere foarte mică ”confuzia” este și ea una din cauzele minciunii. Neîncrederea când
se instalează între copil și ceilalți din jur dintr-un motiv sau altul, duce inevitabil la practicarea
minciunii. Firește că nici în acest caz nu se urmărește un scop necinstit, dar obiceiul se instalează.
Unii părinți dovedesc o totală inconsecvență în formularea cerințelor față de copii. Azi cer una,
mâine alta, azi sunt morocănoși și interzic orice, mâine permit copiilor orice. Aceste atitudini
creează o stare de derută și neîncredere. Copilul nu mai știe cum e bină să procedeze, nu știe cum e
bine să răspundă. Până intuiește” în ce ape se scaldă cei mari”, spune ce-i vine la îndemână, o
minciună sau alta ca să treacă momentul critic.
În opinia mea, neîncrederea împletită cu teama duce la situații deosebit de grele. Copilul ascunde
mai întâi insuccesele și apoi nu recunoaște faptele rele comise, minte. Teama de pedepse, de
represalii îl determină să se închidă în sine. Din greșeală în greșeală, de la o faptă rea la alte fapte și
mai rele-neîncrederea și teama sunt cei mai mari dușmani ai sincerității.
Am sesizat că , o creștere a minciunilor pe care le spune un copil se poate lega de faptul că în familia
respectivă se întâmplă lucruri rele: divorț, deces, abandon, lipsa banilor, a lucrurilor materiale etc.
Putem conchide că, minciuna școlarilor mici nu este de rea credință, nu este spusă cu scopul de a
face rău cuiva și deci nu afectează mai multe persoane din familie, din colectivitate ori din societate,
ele sunt minciuni nevinovate. Nu întotdeauna o minciună ascunde o faptă nedemnă, necinstită, nu
întotdeauna un copil care a mințit poate fi catalogat necinstit sau nesincer. și nu orice neadevăr poate fi
socotit minciună.

Cu evoluții complexe, minciuna rămâne totuși o problemă de alegere, de creație a educației și

rostului culturii în viața umanității, a destinului omului și umanității

”Sinceritatea este o parte esențială a caracterului omului. Făurirea sincerității este un

punct capital al educației. KANT”
12

Bibliografie:

1. Cucoș, C.,(1997), ”Minciună, contrafacere, simulare. O abordare

psihopedagogică”, Iași, Editura Polirom.
2. Ezechil, L., Lăzărescu, Păiși, M., (2017), ”Laborator preșcolar”, Editura
Miniped, București.
3. Lăzărescu, Păiși, M., Stan, M., M., Tudor, S., L., (2018) , ”Mentorat în
didactica învățământului preșcolar și primar”, Editura Sitech, Craiova.
4. Marin, Gheorghe, 1969, ”Minciuna la copil”, Editura didactică și pedagogică,
București.
5. Vrăsmaș, E., (2014), ”Educație Timpurie”, Editura Arlequin, București.
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Minciună