criminologia - spre deosebire de alte discipline umaniste - abordeaza personalitatea umana din

perspectiva implicarii acesteia in problematica etiologiei si profilaxiei manifestarilor infractionale,

cautand sa dea raspuns la intrebari atat de dificile ca : cine e infractorul? cum apare si spre deosebire de
altii adopta modelul comportamentului criminal? Conceptul de personalitate a infractorului a suferit, in
evolutia criminologiei, interpretari diferite, aproape fiecare autor avand propria sa definitie, propriul lui
punct de vedere asupra personalitatii.

Din multiplele cercetari asupra criminalului, atat cele de criminologie generala, cat si cele de criminologie
speciala (psihologie criminala) ori, mai ales, cele de criminologie clinica rezulta ca intre criminal si
noncriminal nu sunt deosebiri de natura, ci de grad. Potrivit acesteia, si unul si altul sunt impinsi la
actiuni si activitati de anumite nevoi, mobilul, si unul si altul sunt ajutati sau neajutati de anumite
capacitati, de anumite acte de vointa etc. Aceste elemente psihice, fizice si altele la criminali sunt uneori
mai puternice, de exemplu impulsurile, mobilurile - agresivitatea, sexualitate - si altele mai slabe - de
exemplu vointa, stapanirea de sine si altele.