TENTATIVĂ DE OMOR ŞI SINUCIDERE

-STUDIU GRAFOLOGIC-

Radu Constantin,
Expert criminalist
Membru al Societăţii Franceze De grafologie şi al
Asociaţiei Grafologice Italiene

Capitolul I - istoric

În ziua de 24 septembrie 2005, în jurul orelor 20,00, agentul de poliţie M.G.C., 22 de

ani, necăsătorit, Ajutor Şef de Post de Poliţie, pe fondul unor neînţelegeri, a împuşcat pe
M.C., 23 de ani, după care şi-a tras cu pistolul din dotare, “Carpaţi” model 1974, un glonţ în
cap.
Agentul de poliţie a fost internat la Spitalul Clinic nr.1 cu diagnosticul “comă gradul
III, traumatism cranio-cerebral acut grav deschis, plagă craniană transfiziantă prin
împuşcare”, ulterior a decedat.
M.C. a prezentat diagnosticul “plagă împuşcată transfiziantă hemitoracică stângă,
agresiune individuală, şoc traumatic hemopneumotorax stâng, fractură cervicală stângă,
fractură coastă 1 stângă”, în prezent este în viaţă.
Agentul de poliţie se afla în timpul serviciului şi a părăsit fără aprobare postul.
Incidentul a avut loc la domiciliul numitei M.C.

Capitolul II

Scurtă introducere în Grafologie şi aplicaţiile acesteia în domenii precum

caracterologia şi criminologia.
Grafologia este ştiinţa care are ca obiect studiul scrisului unei persoane pentru a
determina caracterul, temperamentul, în general personalitatea, cu calităţile şi defectele acelei
persoane.
O altă definiţie, la care s-a avut în vedere analiza scrisului în scopul cunoaşterii
personalităţii unui individ în evoluţie (cum este şi cazul nostru), propusă de Lamberto
Torbidoni şi Livio Zanin (1998) este:
“Grafologia este ştiinţa experimentală care, pornind de la expresia grafică naturală
a celui care scrie, dezvăluie personalitatea psihologică cu componentele intelectuale,
tendinţele temperamentale, capacităţile profesionale, constituţia somatică, predispoziţiile
morbide înnăscute şi în curs de concretizare”.
Grafologia, pe lângă valoarea sa intrinsecă şi care constă în acumularea de cunoştinţe
despre această ştiinţă, dar şi despre altele cu care se întrepătrunde (psihologie, psihiatrie,
psihanaliză, sociologie), este valoroasă prin aplicaţiile sale în multe domenii de activitate cum
ar fi : caracterologia, criminologia, criminalistica, medicina, pedagogia, managementul
resurselor umane ş.a.
În caracterologie, grafologia este o metodă valabilă de investigare a personalităţii, de
determinare a caracterului, prin scris.
Caracterologia este studiul caracterului, adică al felului de a fi, de a simţi şi de a
reacţiona al unui individ sau grup .
În diversitatea abordărilor caracterologice, se apelează la mai multe tehnici de
diagnostic psihologic cum ar fi: teste psihologice, grafologice, morfopsihologice etc.
S-a observat că pentru a înţelege oamenii, comportamentul lor, opiniile, credinţele,
reacţiile lor în faţa lucrurilor şi în faţa altora, gusturile şi repulsiile, aptitudinile lor, trebuie să

148
începem să cunoaştem, să definim şi să clasăm caracterele şi că această cunoaştere constituie
fundamentul indispensabil al oricărei psihologii individuale, adică al oricărei tentative de a
“înţelege” un anume individ, acţionând la un moment dat şi într-o situaţie determinativă.
Astfel, Kretschmer şi alţi autori au căutat să arate că tipurile fizico-mentale (somato-
psihice) influenţează asupra frecvenţei, precocităţii criminale şi tendinţei de a recidiva.
Referitor la aceste trei aspecte, ar predomina net leptosomii-schizoizii faţă de picnici, dar
aceştia din urmă prezintă o criminalitate mai tardivă şi un comportament antisocial în
domeniul moravurilor.
Pe de altă parte, după constatarea lui H.J. Eysenck, infractorii, în covârşitoarea lor
majoritate, se recrutează din rândurile extravertiţilor a căror caracteristică fundamentală - pe
plan psihofiziologic - este dificultatea de a fi educaţi şi bineînţeles reeducaţi; a mai remarcat o
incidenţă crescută a nevroticii lor şi a unor anumite categorii de infractori care au
caracteristicile introvertiţilor. Aceştia din urmă provin, de obicei, din familii tarate, a căror
influenţă se exercită cu atât mai uşor cu cât o trăsătură importantă a introvertiţilor este tocmai
uşoara condiţionare, deci marea facilitate de a-şi însuşi deprinderi rele, concepţii imorale etc.,
care domină în mediul respectiv.
Psihologia, din care grafologia este o secţiune, cunoaşte astăzi o dezvoltare
considerabilă datorită apariţiei teoriilor psihanalitice ale lui Freud, Adler, Jung, a
caracterologiei şi progreselor psihologiei aplicate în domeniul psihotehnic şi al testelor. Este o
întreagă lume de noutăţi şi domeniul grafologiei poate să profite de toate descoperirile
recente. Pe de altă parte, metoda grafologică oferă posibilitatea unui diagnostic caracterial
rapid, global şi în lipsa scriptorului, fără a se mai recurge la laborioasele şi lungile investigări
prin teste, ca şi la observaţia în timp a persoanei.
Trăirea interioară a fiecăruia dintre noi se trădează prin această manifestare materială
care este scrisul.
Scrisul trădează unicitatea noastră inconfundabilă. El ne ajută să ne fie relevate nu
numai caracterul, temperamentul, starea emoţională, tulburările psihice sau de personalitate,
dar şi datele constitutive ale individului, cât şi stările de moment. Şi nu ne putem ascunde în
nici un fel.
În criminologie unde criminologul are în vedere şi aspectele care se regăsesc la cei cu
devieri caracteriale şi care au fost denumite vicii morale, caracteriopatii, dizarmonii ale
personalităţii de tip psihopatic.
O largă gamă de însuşiri din acest cadru, dar într-un grad redus, există şi la omul
obişnuit care nu depăşeşte media, dar aceste trăsături nu apar în mod manifest în exterior.
Când aceste trăsături ajung la o anumită intensitate, ele îşi pun amprenta pe personalitatea
omului, iar când se accentuează şi mai mult, ajung să perturbeze structura personalităţii.
Personalităţile-în sensul celor spuse mai sus-, pot fi considerate “accentuate” după
terminologia lui K. Leonhard şi, deşi nu sunt anormale, pot înrâuri relaţiile individuale. Ele au
tendinţa de a aluneca spre patologic, constituind atunci nete caracteriopatii. Devieri de acest
tip putem găsi şi la persoanele cu perturbări psihopatologice ce aparţin domeniului medico-
psihiatric în speţă psihopatici şi psihitici, cu un comportament aberant şi cu nete repercusiuni
sociale. Şi, în fine, modificări psihice în sensul arătat mai sus se pot observa la o serie de inşi
cu un comportament deviant antisocial, la delincvenţi şi criminali. Aceste dizarmonii ale
personalităţii pot fi decelate şi prin examenul grafologic.
În acest sens, unul dintre primele studii a fost făcut încă din 1923 de către Jules
Crepieux-Jamin. El analizează scrierea “canaliilor”, termen sub care-i reuneşte pe toţi acei
subiecţi a căror structură psihologică prezenta tare caracteriale, vicii morale precum
nesinceritatea, orgoliu, la care noi am adăuga agresivitatea, egoismul, nesinceritatea,
minciuna, înşelătoria, imaturitatea afectivă, labilitatea, indiferenţa afectivă. Aici se includ şi
dizarmoniile personalităţii delincvenţilor şi criminalilor.
Studiul lui J.C.Jamin poate să dea cercetărilor o idee mai precisă asupra subiectului în
ceea ce priveşte temperamentul, configuraţia caracterială, comportamentul.

149
 Aceste aspecte au fost subliniate de autori, precum eminentul caracterolog şi grafolog
Ludwig Klages, care spunea între altele: “Progrese substanţiale se înregistrează în câmpul
cercetărilor asupra manuscriselor delincvenţilor şi criminalilor, oferindu-ne date care
demonstrează considerabilul aport al grafologiei. Este posibil şi de a decela tendinţele la
crimă; un cercetător bine pregătit în această problemă este astăzi capabil de a remarca în scris
aceste tendinţe care ar putea predispune la o acţiune criminală şi uneori chiar să furnizeze
indicaţii în caracterizarea naturii specifice a delincventului”.
Reţinem deci că din scriere nu se prevedea trecerea la act. În schimb, grafologul poate
fi foarte util pentru a aprecia trăsăturile caracteristice ale personalităţii şi a înţelege resorturile
psihologice ale acţiunii unui individ. În alţi termeni dacă el poate să găsească în scriere semne
de criminalitate, el totuşi poate să descrie temperamental, modalităţile reacţionale specifice,
tipurile de atitudine, preferinţele, predispoziţiile, punctele slabe care pot împinge un individ la
acţiuni blamabile sau condamnabile. Şi deşi grafologul nu ar putea aprecia starea de
“demenţă” în momentul faptei, el poate sugera dacă scrierea corespunde unei structuri
dezechilibrate, psihotice sau psihopatice.
Trăsăturile caracteriale ale delincvenţilor: agresivitate, egoism feroce, imaturitate
afectivă, indiferenţă afectivă, labilitate, nesinceritate …, au fost confirmate prin cercetări
făcute în timp, atât prin studiul scrierii, cât şi prin testul lui Rorschach. Ele se luminează şi se
completează unul pe celălalt, remarcându-se o concordanţă între două teste.
Tot în acest capitol ne putem referi la actul sinuciderii.
Atitudinea faţă de propriul “eu”, devine o problemă “de viaţă şi de moarte” în domenii
care-i interesează pe medic, psiholog, filozof, sociolog, criminolog, criminalist … Sunt foarte
multe lucrări (studii, articole, volume) care abordează sinuciderea sub diferite unghiuri.
Reţinem una dintre definiţii ce aparţine lui Baldwin şi care spune că sinuciderea este o “crimă
intenţionată asupra propriei persoane”. În această definiţie se strecoară, precum se vede, o
judecată de valoare şi/sau o apreciere juridică (“crimă”).
Este dincolo de orice îndoială că frecvenţa sinuciderilor este influenţată de factorii
social-economici (E. Durkheim), dar problematica sinuciderii are numeroase aspecte
biologice, psihologice, şi spirituale. Există dezechilibre caracteriale care favorizează tentative.
Impulsul va avea motive lipsite de valoare, de importanţă, va surprinde prin bruscheţea
actului.
S-a vorbit mult despre sinuciderea tinerilor. Este tragică şi este frecventă (30-32%).
Statisticile arată că, în aceşti ultimi ani, după accidente, suicidul este principala cauză a
mortalităţii tinerilor de la 15 ani la 24 de ani. Un deces din zece la această perioadă de vârstă
îi este atribuit.
Ce se află în spatele tragediei acestor statistici? Pentru ce aceşti tineri vor să moară?
20-30% dintre ei suferă de tulburări mentale grave (stare schizofrenică, sindrom de
depersonalizare, depresiune). Dar ceilalţi? Din cei cu tentative de suicid, au explicat gestul
lor, decepţii sentimentale, eşecuri şcolare, sentiment de abandon provocat de un deces sau
divorţ al părinţilor sau că îndurau fără încetare critici şi presiuni din partea părinţilor, familiei,
prietenilor. Am sublinia în special disputele cu părinţii precum şi divorţul părinţilor. Totuşi un
motiv izolat este rar responsabil de dorinţa de moarte. Suicidul nu este o simplă reacţie la
unele dificultăţi sau circumstanţe; el este mai curând urmarea unui comportament care se
desfăşoară câte puţin şi atrage ansamblul personalităţii.
Problema cea mai angoasantă pentru tineri este solitudinea afectivă. În acest sens am
putea desprinde trei resorturi fundamentale ale riscului de suicid la adolescenţi: sentimentul
de intensă solitudine, de o totală neputinţă de a-şi rezolva problemele şi al unei disperări în
faţa viitorului.
În studiul sinuciderii, de un remarcabil interes este examenul grafologic, întrucât
scrierea revelează pentru cine ştie să o descifreze personalitatea autorului.
Grafologul este rar consultat asupra riscului eventual de sinucidere la un scriptor dat.
Mai adesea i se arată documente scrise de către o persoană care s-a sinucis (cum este în speţa

150
noastră) sau care a făcut o tentativă, cerându-i-se dacă este posibil, să regăsească a posteriori
indicii care ar fi putut atrage atenţia.
Desigur nu se pot trage concluzii categorice din punct de vedere grafologic într-o
problemă atât de vastă întrucât sinuciderile repetate au loc la orice vârstă şi dintr-o infinitate
de motive.
Studiul scrierii permite de a se vedea unde dinamismul psihic a fost perturbat-în cazul
tulburărilor psihologice, dar nu se poate prevedea trecerea la act. Scrierea sinucigaşilor nu
este obligatoriu patologică (doar în anumite cazuri), dar ea este expresia unui dezechilibru,
unei lupte inegale între energia vitală şi obstacolele sau agresiunile lumii înconjurătoare,
existând o corelaţie între dezadaptare şi riscul de autodistrucţie.

Capitolul III

Pentru efectuarea acestui studiu grafologic, ni s-a pus la dispoziţie o scrisoare (în
xerocopie) adresată părinţilor care a fost găsită în buzunarul de la piept al jachetei aparţinând
lui M.G.C.
Scrisoarea este intitulată: “Scumpi părinţi Sper ca măcar voi, să mă puteţi ierta,…” şi a
fost redactată cursiv pe o filă liniată, format A4, din depozitul de imprimare al Postului de
Poliţie, coală care se foloseşte de organul de poliţie la luarea declaraţiilor, după caz,
învinuiţilor, inculpaţilor sau martorilor.
Scrisoarea este semnată în partea dreaptă, pe acelaşi nivel cu ultimul rând al scrisorii.
În urma efectuării studiului scrierii intitulate mai sus a rezultat PORTRETUL
GRAFOLOGIC pe care-l prezentăm în continuare.

PORTRET GRAFOLOGIC
asupra scrierii numitului M.G.C.,22 de ani, ajutor şef de post de poliţie.

151
 Scrierea arcadată (1), dar şi colţuroasă (2), supraînălţată (3), înclinată inegal
înclinată moderat(4) şi foarte înclinată(5), regresivă (sinistrogiră)(6), continuitate
perturbată în sens de ruptură-mişcare tocată (juxtapusă) (7), dar şi cu situaţii de grupată
(8), inhibată (9), retuşată (10), spaţiată (11), marginea stângă neregulată (12), marginea
superioară mică(13), cu torsionări (14), bare ale lui „t” îndreptate în jos (15), semnătură
care contrastează prin dimensiune cu textul (16).

Această scriere ne trimite către o persoană care manifestă reţinere (subiectul îşi reţine
întreaga spontaneitate ca şi cum s-ar teme de a-şi exterioriza gestul, de a se exprima într-o
relaţie sau într-un act, de a se angaja în ceva), comunicare redusă şi atunci nu spune tot ce
gândeşte (tendinţă de a ascunde), lipsă de sinceritate.
Atitudine puţin adaptată la planul social (contacte sociale defectuoase). Scriere proprie
subiecţilor schizoizi1, ca şi caracterelor individualiste şi nesatisfăcute.
Scrierea (colţuroasă) presupune o schimbare bruscă în direcţia tendinţelor, ceea ce ar
indica un dezacord între „eu” şi lume şi se traduce în atitudinea exterioară printr-o lipsă de
supleţe, printr-un fel de „rezistenţă” sau opunere faţă de normele recunoscute pentru
colectivitate.
Marchesan interpretează această scriere ca „fuga dinaintea sacrificiului” (tendinţă de a
se descotorisi de partea de sacrificiu care le revine şi a o trece altora), el manifestă o atitudine
refractară la orice idee de sacrificiu, opoziţie la eforturi şi de asemenea manifestă dispreţ faţă
de valoarea, meritele şi opiniile altora, lipsă de consideraţie pentru ceilalţi.
La el atenţia este orientată de preferinţă către problemele personale şi nepăsare, lipsă
de interes pentru problemele altora (egoism egocentrism).
Selecţia obiectelor, ideilor, persoanelor o face fără a da atenţie opiniei favorabile sau
defavorabile a mediului.
Subiectul nu se conduce decât după propriile sale reguli şi gesturi.
Individualitate care se supără, inconsecvenţă în comportare. La subiectul nostru „Eul”
este foarte „sensibilizat”şi reacţionează agresiv faţă de orice opoziţie sau contrarietate venite
din exterior.
Are momente de dezgust de viaţă.
Amor-propriu şi orgoliu susceptibil - „complex de inferioritate supracompesat de un
orgoliu fără măsură” (Teillard).
Individ anxios, scrupulos şi nesigur (perturbare a funcţiei autoestimative: complexe de
inferioritate).
Scrierea studiată ne revelează în comportamentul persoanei, stări de depresie, ezitare,
teamă, suferinţă interioară (dr. Resten la o asemenea scriere unde se observă torsionări-notate
cu cifra 14 pe scriere-spune că acestea constituie principala manifestare a suferinţei şi semn al
unei boli), instabilitate, caracter insinuant, care pe plan psihologic se traduc prin nelinişte,
angoasă, emotivitate.
Bara lui „t” coborâtoare ne arată că subiectul trăieşte sentimente de neputinţă şi
nesiguranţă pentru viitor.

1
Activitatea schizoidului nu este unitară (coexistă tendinţe diverse şi chiar antagoniste, ambivalente);
ei sunt (sau par) închişi şi enigmatici,reci, indiferenţi la lumea din jur sau chiar ostili faţă de mediu-
aşadar nesociabili. Conduita lor este frecvent neadecvată, bizară. Gândirea lor este abstractă,cu
capacitatea de a sesiza detaliile; există o predilecţie pentru neobişnuit.
Viaţa sufletească a schizoizilor este complexă, profundă, spasmodică, proporţia de „elemente
contrarii”schimbându-se prin crize şi sacade (şi nu lin prin ondulaţii). Oscilaţiile se fac între polul
obtuz şi cel iritabil, între insensibilitate, între apatie şi afectuozitate. (Din A.Athanasiu şi Radu
Constantin, „CARACTEROLOGIE şi GRAFOLOGIE. Eseuri”,Editura Tehnică, Bucureşti,2000,
pag.21
152
 Pierderea stăpânirii nervilor şi a impulsurilor afective-instinctive. Imaturitate afectivă 2.
Tendinţa exagerată de a valoriza fapte, persoane sau lucruri după gradul de simpatie sau de
repulsie pe care acesta îl inspiră subiectului (subiectivism exagerat).
Tendinţă de a exagera aspectul dramatic al sentimentelor.
Nevoie de a acapara pentru sine tandreţea, atenţiile, mângâierile persoanelor de care
subiectul se simte atras (egoism afectiv şi instinctiv, gelozie).
Scrierea regresivă (sinistrogiră) prezentă ne trimite de asemenea către o persoană ale
cărei trăiri şi trăsături aparţin introvertiţilor şi de aici întregul cortegiu al introversiuni.
Această atitudine generală îndreptată, în principal spre interior, are ca elemente: închis
în sine (puţin comunicativ), atribuie o valoare fundamentală lumii interioare, fiind absorbit în
sine, reţine expresia liberă a emoţiilor, fără a le putea stăpâni până la capăt, ajunge foarte rar
(chiar deloc) să se simtă un participant „bona fide” la grupul înconjurător, poate să accepte
sau să se acomodeze întrucâtva, dar în intimitatea lui rămâne separat, izolat, neadaptabil, este
cel mai adesea radical în sentimentele sale, în punctul său de vedere, aderând numai la
credinţele sale fundamentale, vădind îndărătnicie, obstinaţie, eventual dominat de idei
obsesive, refractar la sugestii.
La această configuraţie a personalităţii de tip introvertit, trebuie să subliniem prezenţa
unor trăsături care se regăsesc foarte frecvent la delincvenţi şi criminali ca: egocentrism,
imaturitate şi indiferenţă afectivă, ş.a. Toate acestea într-un moment de provocare şi nefast,
fac posibilă apariţia unui puseu acut care se manifestă printr-un episod delirant sau
incomprehensibil precum omuciderea sau/şi sinucidere. În acest fel poate fi explicată
„decompensarea”, dezintegrarea personalităţii subiectului nostru.

2
Deficienţa de dezvoltare psihologică a persoanei care se traduce printr-o perturbare a vieţii afective
antrenând dezordini relaţionale.
Este un decalaj persistent între predominarea reacţiilor afective de tip infantil şi aspectele maturităţii
fizice şi intelectuale, care sunt, în genere, normale la un ins care nu a ajuns la o integrare şi
convergenţă a funcţiilor psihice.
Această imaturitate comportă o constelaţie de trăsături considerate caracteristice: dependenţă, lipsă
de autonomie, incertitudine comportamentală, sugestibilitate, instabilitate dispoziţională,
imposibilitate de a-şi controla emoţiile, imposibilitate de inserare în real şi în comunitate. De aici
caracterul slab, influenţabil, şovăielnic, ambiant (antinomie de comportări contrastante) depinzând
excesiv de alţii, sau fixat de o figură autoritară ca sursă de protecţie.
Persoana trăieşte în imediat, este incapabilă să reziste impulsurilor sau să-şi derive tendinţele către
activităţi sociale valorizante şi compensatorii.
Această imaturitate este la baza regresiunilor nevrotice,a revenirii la dorinţele inconştiente şi
infantile.
Imaturitatea afectivă o găsim foarte adesea la delincvenţi.
Dezvoltarea afectivă depinde în acelaşi timp de dispoziţiile congenitale ale insului şi de experienţele
pe care le-a putut avea în mediul familial sau ambiental.
Dincolo de dispute dintre înnăscut şi câştigat în formarea personalităţii, scrierea este o activitate de
sinteză care exprimă tendinţele profunde ale personalităţii, nivelul maturităţii afective şi al
echilibrului.
Afectivitatea se plasează la răspântia motricităţii şi caracterului şi la joncţiunea individualului şi
colectivului.
Delincventul prezintă adesea o regresiune de tip infantil într-o scriere revelatoare de egocentrism şi
perturbare afectivă (Din A.Athanasiu şi Radu Constantin, op.cit., pag.102-103).
Se ştie că C.G.Jung împarte umanitatea în două grupuri fundamentale: grupul acelora a căror
atitudine generală, interes şi energie sunt dirijate în principal spre exterior (introvertiţii).
Aceste două tipuri de atitudine sunt tot la fel de vechi ca şi civilizaţia însăşi. Firea deschisă şi firea
închisă se regăsesc în toate epocile istoriei şi la toate gradele de evoluţie ale fiinţei umane.
Cele două tipuri - spune Jung - nu sunt entităţi metafizice care se exclud, ci două contrarietăţii,care
se întregesc reciproc. În această întregire, balanţa este în cele mai multe cazuri egală. Într-o treime din
cazuri, însă, ea se apleacă spre un pol sau altul. Descrierea celor două tipuri şi precizările făcute în
timp au avut un foarte mare răsunet, devenind noţiuni excepţional de răspândite şi populare.
153