UNIVERSITATEA ROMÂNO - AMERICANĂ

– Facultatea de Drept –

PROBLEME PRIVIND CRIMINALUL

- Tipuri de criminali -

STUDENT:

GRUPA:

AN: II

București, 2014
CUPRINS
1. PRELIMINARII...........................................................................................................................................2
1.1. Cunoașterea tipologică................................................................................................................2
1.2. Conceptul de tip...........................................................................................................................2
2. CRIMINALUL AGRESIV (VIOLENT).........................................................................................................3
3. CRIMINALUL ACHIZITIV........................................................................................................................4
4. CRIMINALUL CARACTERIAL..................................................................................................................4
5. CRIMINALUL LIPSIT DE FRÂNE SEXUALE..............................................................................................5
6. CRIMINALUL PROFESIONAL.................................................................................................................6
7. CRIMINALUL OCAZIONAL.....................................................................................................................7
8. CRIMINALUL DEBIL MINTAL.................................................................................................................7
9. CRIMINALUL RECIDIVIST......................................................................................................................8
10. CRIMINALUL IDEOLOGIC (POLITIC)......................................................................................................9
11. CRIMINALUL ALIENAT........................................................................................................................10
12. CONCLUZIE.........................................................................................................................................11

2
1. PRELIMINARII
1.1. Cunoașterea tipologică

Practica1 a demonstrat că, în fapt, criminalii constituie o masă de oameni de o mare

diversitate, ceea ce ne face să susținem că fiecare criminal este un caz particular, caracterizat
printr-o serie de trăsături fiziologice, psihologie și atitudini sociale care nu se repetă întocmai
la ceilalți criminali. În aceste condiții, fiind dominat de anumite tendințe și interese materiale
ori de interese de afirmare, cercetarea științifică și cunoașterea criminalilor este dificilă, astfel
încât nu se pot trage concluzii generale privin cauzele și remediile criminalității.

Din această cauză, problematica tipologiei criminale a fost analizată și abordată de

aproape toți cercetătorii2 și criminologii, ținându-se cont de practică dar și de legea penală,
care atestă existența unor tipuri de infractori cum sunt cei minori, majori, primari, recidiviști,
etc.

Criminologia modernă este cea care a recurs la știința tipologiei care se ocupă cu
descrierea tipurilor și metodele prin care aceștia pot fi determinați. Această știință ne indică
existența unor categorii de criminali ce alcătuiesc diferite grupuri și care prezintă trăsături
asemănătoare, constituind astfel un „tip”.

Tipul este un concept, o idee ce îi reprezintă pe toți cei care au asemenea trăsături și fac
parte dintr-o asemenea cateogie, fiind la limita dintre esența persoanelor din grup și concretul
sau cazul singural.

1.2. Conceptul de tip

Prin tip, ca noțiune generală, se înțelege o totalitate de trăsături caracteristice, distincte, ale
unui gruo social, profesional, etc.

În istoria criminologiei s-a încercat și s-au dat definiții ale noțiuni de „tip criminal”. Astfel,
Topinard spune că prin tip criminal se înțelege „un ansamblu de caractere (trăsături) distincte”,
urmând ca autorii mai recenți să definească tipul de criminal ca pe un „complex de mai multe
caracteristici legate între ele și care se găsesc mereu în corelație”.

1
I. Oancea, Probleme de criminologie, ed. All Educational, 1998, București, pag. 98
2
E. Seelig, Traité de criminologie, trad., P.U.F., Paris, 1956

3
 O altă tipologie este tipologia juridică penală, care s-a dovedit a fi utilă, dar nu suficientă,
deoarece este alcătuită după un criteriu unic, anume obiectul infracțiuni săvârșite, care îi împarte
pe cei ce săvârșesc infraciuni în funcție de criteriul exterior (obiectul infracțiunii).

Un exemplu în acest sens este cel al infractorilor care săvârșesc infracțiuni contra vieții,
denumiți generic ucigași, asasini, etc.

Însă din punct de vedere criminologic este necesară o caracterizare a tipologiei criminalului
după criteriul interior (din interior), după datele și trăsăturile caracteristice ale criminalilor care
au săvârșit anumite infracțiuni.

Tot în istoria științei criminologiei s-au înregistrat multe încercări de tipologie criminală, însă
le vom analiza doar pe cele ale lui E. Seelig și ale lui J. Pinatel, deoarece aceste două forme de
tipologie sunt mai complete.

2. CRIMINALUL AGRESIV (VIOLENT)

Unul dintre tipurile de criminal, despre care s-a scris și se scrie mult, este criminalul agresiv 3,
autor de crime violente, brutale și cu consecințe individuale și sociale multiple ( de exemplu,
omoruri simple ori calificate, lovituri cauzatoare de moarte, vătămări corporale simple sau grave
etc. ), precum și unele fapte de distrugere de bunuri (incendii).

Acest tip de criminal mai este considerat de unii autori ca fiind tipul de criminal pervers, însă
această abordare nu o însușim deoarece pe de o parte criminalul agresiv s-ar defini prin acte
criminale comise prin agresivitate (atacuri violente, acte brutale), iar pe de altă parte criminalul
pervers s-ar defini prin acte perverse ce au la bază perversiunea ca o consecință de natură
anormală și patologică. Mai mult, criminalul agresiv este oarecum un om normal cu tendințe
agresive violente, iar criminalul pervers se caracterizează prin tulburări caracteriale fiind deseori
autorul unor crime grave sau deosebit de grave.

Instinctele4 joacă un rol important în cunoașterea tipului agresiv. Printre acestea se numără
instinctul conservării de sine denumit de unii psihologi5 instinctul de combatere, ce-l determină
pe om să efectueze acte de respingere, de combatere. S-a dovedit științific că acest instinct este
unul util și contribuie la apărarea și conservarea persoanei în cauză, devenind (combaterea)
agresivitate când nu mai poate fi stăpânită de om.

3
E. Seelig, Traité de criminologie, trad., P.U.F., Paris, 1956, pag. 96
4
Conseil de l’Europe, La violence dans la société, Strasbourg, 1973
5
Al. Roșca, Motivele acțiunilor umane

4
 Seelig a caracterizat tipul criminalului agresiv printr-o emotivitate puternică însoțită de
descărcări reactive, iar din punct de vedere psihic acesta se caracterizează prin lipsă de
sentimente, de simpatie, stări de mâhnie ce nu pot fi stăpânite de voința proprie.

3. CRIMINALUL ACHIZITIV

Criminalii care comit crime contra proprietății, contra bunurilor ocupă un loc important în
știința dreptului penal. Conform legii penale acest tip de criminal comite infracțiuni cum ar fi:
furtul, tâlhăria, înșelăciunea, tulburarea de posesie, delapidarea, etc.

Practica judiciară penală demonstrează faptul că criminalii care comit acest tip de infracțiuni
primesc o denumire după numele crimei săvârșite, anume: hoți (pentru furt), tâlhari (pentru
tâlhărie) și falsificatori (pentru fals), etc. Criminologia vine și completează știința dreptului penal
prin intermediul psihologiei criminale, spunând că unii din acești criminali au și denumiri mai
detaliate, precum hoți de buzunare, hoți de bijuterii, etc.

S-a demonstrat că autorii acestui gen de crime întrunesc anumite trăsături comune, cum ar fi:

 Efectuează acțiuni ce privesc bunurile, valorile materiale;

 Acțiunea lor constau în însușirea, folosirea acestor bunuri;
 Scopul esențial fiind acela de câștig, de apropiere (în cazul furtului, delapidării).

Așa fiind, toți acești criminali trebuie să se caracterizeze nu numai prin obiectul infracțiunii
ci și prin motivele care stau la baza acestor crime. Astfel, criminalul achizitiv se caracterizează
prin tendința de luare de achiziționare de bunuri, valori, tipul criminalului care acționează în scop
personal, de câștig, de întreținere.

Tendința de a aduna bunuri este o tendință biologică, specifică oamenilor normali, cinstiți,
însă în cazul criminalilor ea nu cunoaște o limită admisă de societate și de lege, iar această
necunoaștere a unei limite determină apariția tipului criminalului achizitiv.

4. CRIMINALUL CARACTERIAL

Acest tip de criminal este menționat în criminologia contemporană alături de criminalul

agresiv, nervos și alții. Prin caracter se înțelege o anumită structură a afectivității, o structură a
„tendințelor de natură afectivă, care dirijează reacțiile și afectivitatea individului în condițiile

5
mediului”. Aceasta înseamă că fiecare om are mai întâi un caracter psihologic în funcție de
tendința afectivă dominantă. Așa este și în cazul criminalului caracterial care prezintă structuri și
tulburări ale vieții afective, pe scurt tulburări ale caracterului. Aceștia se numesc criminali
caracteriali.

O astfel de instabilitate se regăsește în comportamentul omului încăpățânat, ale omului

stăpânit de anumite temeri pe care acesta nu le poate controla. În aceste condiții prima
caracteristică a acestui tip de criminal, constă în aceea că o anumită tendință se dezvoltă în mod
pronunțat și domină întreaga persoană a omului, pe care voința și controlul de sine nu le pot
stăpâni.

O altă trăsătură poate consta într-o tulburare parțială a psihicului persoanei, fapt ce denotă o
anumită doză de luciditate sau resposabilitate făcând astfel deosebire între criminalul caracterial
și criminalul bolnav mintal.

În literatura de specialitate și în doctrină criminalii caracteriali sunt de mai multe feluri:

1. Criminalii psihopatici care se împart în: tipul orgolios (caracterizat prin orgoliu, vanitate,
etc.), tipul pervers (caracterizat prin lipsă de afectivitate, de milă, etc.), tipul nervos
(caracterizat prin excitabilitate, iritabilitate), tipul oscilant (caracterizat prin agitație,
neîncredere), tipul schizoid (retras și pasiv);

2. Criminalii psihonevrotici care se împart în: tipul psihastenic (caracterizat prin stări de
îndoială, teamă), tipul neurastenic (cunoscut ca om sensibil la oboseală), tipul isteric
(care este bolnăvicios, are crize nervoase, etc.)

5. CRIMINALUL LIPSIT DE FRÂNE SEXUALE

Viața sexuală6 este una dintre cele mai periculoase și mai expuse acțiunilor criminale din
zona penală. Violul adică raportul sexual prin constrângerea unei persoane ori aflată în
imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, este astăzi subiectul unor proteste
sociale indirecte la nivel internațional.

S-a demonstrat că persoanele care comit astfel de fapte sunt lipsite de simț moral și
caracterizate printr-o brutalitate și o lipsă de putere de stăpânire a impulsului sexual. Astfel,
Seelig a denumit această categorie criminală ca fiind una lipsită de frâne sexuale. Trebuie
menționat faptul că în această categorie nu intră decât cei care comit acte legate de viața sexuală,
ca de exemplu un act de viol, de incest.

6
I. Oancea, Probleme de criminologie, ed. All Educational, 1998, București, pag. 105

6
 Viața sexuală s-a dovedit a fi o necesitate firească și permisă într-un o societate civilizată. Ea
este permisă pe baza liberului consimțământ și interzisă de lege în cazul raporturilor sexuale față
de o minoră ori față de rude și chiar acesta este efectuat prin acte nefirești ori prin mijloace
brutale.

Acești criminali sunt de mai multe feluri și se caracterizează prin anumite trăsături biologice și
psihologice specifice:

 Cei care săvârșesc fapta față de minore (persoane de până la 14 ani) – În acest caz,
criminalul lipsit de frâne sexuale se caracterizează printr-o lipsă de afectivitate și de
milă și am putea considera că această decizie se datorează unei tulburări caracteriale,
a unei stări patologice în persoana violatorului.
 Cei care săvârșesc fapta față de persoane care se află în imposibilitatea de a se apăra
ori de a-și exprima voința
 Cei care săvârșesc fapta față de rudele apropiate – În acest caz s-a demonstrat că
există o lipsă de educație care i-a apropiat pe parteneri la actul sexual. Bineînțeles nu
excludem existența unei anomalii sau a unor tulburări psihice, chiar și patogene.
 Cei ce săvârșesc fapta față de un partener de același sex – Aici este vorba de o deviere
anormală a instinctului sexual.
 Cei ce săvârșesc crime contra vieții sexuale prin acte de cruzime, cum ar fi: sadicul
(cel care își satisface impulsul sexual prin suferința partenerului său), masochistul
( care îți satisface impulsul sexual dacă este chinuit, torturat, etc.)

6. CRIMINALUL PROFESIONAL

Acesta este considerat de teoria și practica dreptului penal ca o persoană care face din
infracțiune un mijloc de existență, o îndeletnicire (excrocul profesional, prostituția, etc.) În zilele
noastre această accepțiune a fost preluată și de știința criminologiei datorită faptului că numărul
acestui tip de criminal a luat amploare.

Unii autori îl consideră pe crimnalul profesional ca fiind un criminal refractar muncii, adică o
persoană care refuză munca cinstită și legală, iar acest lucru denotă o trăsătură esențială a
acestui tip de criminal.

7
 Există două feluri de criminali profesionali:

1. Criminalul profesional pasiv (parazit social) – persoana care nu muncește și care își
câștigă existența prin intermediul unei activități parazitare precum cerșetoria,
prostituția, etc. Acesta se caracterizează printr-un nivel de inteligență scăzut, o lipsă
de instruire școlară și care are tendința de a se supune altor persoane.
2. Criminalul profesional activ și organizat – își câștigă existența tot din săvârșirea unor
infracțiuni, însă de această dată prin intermediul unor infracțiuni complexe (traficul
de femei, falsificarea de bani). Aceștia comit infracțiuni în mod organizat, în bandă,
fiind caracterizați printr-un nivel de inteligență normal sau chiar ridicat, însă sunt
insensibili și lipsiți de simpatie și milă pentru alții. Totodată, denotă o pregătire bună
în acest domeniu de activitate și care îi face să își ducă la bun sfârșit planurile.
Abilitatea, aptitudinile, îndrăzneala sunt caracteristice personalității criminalului
profesional activ coroborate cu educația primită, de regulă într-un mediu infracțional
sau antisocial în care a trăit.

7. CRIMINALUL OCAZIONAL

Criminalul ocazional este definit în literatura de specialitate ca fiind cel care, fără a prezenta
o tendință înnăscută spre delict, comite crime sub influența tentațiilor provocate de factorii
profesionali sau de mediul exterior. Astfel, acesta comite o faptă criminală împins fiind de
factorii externi, cum ar fi situația în care lăsându-se antrenat de alții comite un furt. Așa cum
toate celelalte tipuri de criminali, criminalul ocazional prezintă anumite trăsături specifice:

 Conduită bună până la momentul comiterii unei crime;

 Crima comisă se datorează unor factori externi, ocazionali;
 Acesta se deosebește de alți criminali prin faptul că nu recidivează;
 Prezintă cel mai mare procent între criminali și sunt denumiți de Seelig ca fiind
„arma de rezervă” a criminalității.

În doctrină a fost ridicată o problemă legată de faptul că fapta comisă se datorează unor
situații exterioare, iar unii autori au afirmat că există și factori interni care îl determină pe
făptuitor să săvârșească o faptă criminală, însă factorii externi sunt predominanți.

Există o varietate de criminali ocazionali determinați de felul ocaziilor, de felul crimelor

săvârșite și altele. Au existat câteva încercări de a face o clasificare a criminalilor ocazionali, dar
acestea nu s-au dovedit relevante datorită existenței unei game întinse de criminali ocazionali.

8
8. CRIMINALUL DEBIL MINTAL

Știința psihologiei a jucat un rol important în măsurarea nivelului de dezvoltare al inteligenței

sau al capacității mintale a unei persoane. Criminologia a completat prin studiile sale, spunând că
există un procent mare de debili mintali în rândul populației penale fapt ce determină creșterea
procentului criminalității și apariția unui nou tip criminal și anume criminalul debil mintal.

Debilitatea mintală7 este de mai multe feluri sau grade:

1. Debilitatea mintală gravă – caracterizată printr-un nivel de inteligență foarte scăzut;

2. Debilitatea mintală ușoară – care se află undeva între nivelul de inteligență normal și
nivelul de inteligență scăzut.

În urma numeroaselor studii efectuate s-a demonstrat că criminalii suferă de anumite scăderi
ale coeficientului de inteligență, adică debilul mintal este mai frecvent printre delicvenți.

O corelație interesantă studiată de către cercetători este aceea dintre nivelul de inteligență și
natura infracțiunilor comise, astfel s-a demonstrat că debilii mintali comit multe incendii, delicte
sexuale și dimpotrivă mai puține infracțiuni de furt și omor.

O trăsătură specifică debilului constă în limitele restrânse de a ține seama de alți oameni și
reacțiile acestora. Acesta nu își să seama că oamenii din jurul său înțeleg mai mult, că pot gândi
mai bine, el judecând lumea după nivelul lui de înțelegere, la fel cum omul normal o judecă după
nivelul lui mai ridicat.

O altă caracteristică este aceea a lipsei capacității de prevedere a debilului asupra săvârșirii
și urmărilor săvârșirilor crimei. S-a demonstrat că acesta are un orizont temporal restrâns și din
aceste cauze el nu prevede exact consecințele faptelor sale.

Gândirea infantilă și nevoia de sprijin se poate observa cu ușurință la o persoană care suferă
de o astfel de afecțiune. Există o instabilitate emotivă demonstrată care adaugă la aceste
deficiențe mintale anumite deficiențe caracteriale, cum ar fi slaba stăpânire de sine, devenind
astfel mai ușor un infractor.

7
Mariana Roșca, Psihologia deficienților mintali, Ed. did. și ped. București, 1967, pag. 7

9
9. CRIMINALUL RECIDIVIST

O caracteristică generală a acestui tip de criminal este aceea că el comite în mod repetat
crime, chiar dacă a fost descoperit și pedepsit pentru vreuna din ele, devenind astfel un fel de
profesionist în criminalitate.

Criminalitatea generală ne arată că recidivismul constituie partea cea mai periculoasă a

criminalității, iar recidiviștii reprezintă partea cea mai periculoasă a criminalilor.

Legea penală este cea care prevedea două feluri de recidiviști:

1. Recidiviștii postcondamnatorii – cei care săvârșesc noi infracțiuni după ce au fost

condamnați pentru primele infracțiuni.
2. Recidiviștii postexecutorii – cei care comit din nou alte infracțiuni după ce și-au executat
pedepsele pentru primele infracțiuni.

În materia recidivei, orevăzută în NCP, există anumite schimbări privind termenele și

condițiile fiecărui tip de recidivă în parte, însă acest lucru nu face întocmai obiectul studiului
nostru.

O trăsătură pe care o putem intui în legătură cu criminalul recidivist, este aceea că el este o
persoană care a mai comis infracțiuni, care se pot foveni cu actul de condamnare, cu înscrierea în
registrul de cazier judiciar sau cu deținerea la penitenciar. Mai mult, criminologia vine și
completează caracteristica de mai sus, spunând că și la recidivist există anumite cauze personale
ereditate ori dobândite.

Crima din obișnuință este coreată în doctrină cu recidiva, iar Laignel – Levastine susține că
„în recidivă, obișnuința este decisivă”. Teoretic și practica 8 criminologică recunoaște că unii
oameni ajung să comită infracțiuni prin formarea unei asemenea obișnuințe.

În psihologie, obișnuința este definită ca fiind „o formă de activitate mai complexă, ea

cuprinzând zone psihofizice mai largi și mai profunde, însă este o formă ce nu se confundă cu
deprinderea (exemplu, obiceiul de a fura).

În cazul recidiviștilor, această obișnuință capată o anumită stabilitate și durată, fapt ce ne

determină să spunem că tipul criminalului recidivist are o exstență la care trebuie să se țină
seama și de obișnuință.

8
V. Cioclei, Manual de criminologie, Ed. C.H. Beck, 2011

10
10. CRIMINALUL IDEOLOGIC (POLITIC)

Un tip aparte de criminal este reprezentat de tipul criminalului ideologic (politic). Am

spus „aparte”, deoarece el se deosebește de toate celelalte categorii, prin faptul că nu este un
criminal de drept comun.

Criminalul politic este persoana care comite anumite fapte datorită ideilor și
convingerilor politice, ajungând astfel să aducă atingere legilor existente într-un stat.

Dreptul penal accidentar recunoaște acest tip de criminal pentru următoarele argumente:

 El nu este determinat de un motiv personal ci de unul general, cum este dorința de

schimbare în bine a unui regim politic
 Acesta socotește că este o datorie de-a lui să lupte pentru aceaea idee politică.

Există și excepții de la argumentul al doilea. Este cazul luptelor politice însoțite de acte de
asasinat, iar cei ce săvârșesc asemenea fapte răspund penal și nu sunt considerați criminali
politici.

11. CRIMINALUL ALIENAT

În această categorie de criminali intră oamenii care nu sunt normali din punc de vedere
mintal, adică oamenii anormali sau bolnavi deveniți în doctrină oameni alienați 9 sau demenți.
Aceștia pot comite infrațiuni de la cele mai simple și până la cele mai grave (omorul).

După cum știm, dreptul penal îi exonerează de răspundere pe cei ce intră în această categorie,
ei fiind supuși doar unor măsuri de siguranță prevăzute de lege.

Criminologia s-a ocupat și cu studiul acestui tip de criminal în scopul de a identifica

trăsăturile caracteristice și categoriile alienaților, precum și unele informații privind cauzele care
determină alienarea, felul infracțiunilor pe care aceștia le comit și cauzele acestora.

Criminalul alienat se caracterizează10 în general prin tulburări grave, temere ori mânie
pronunțată, de gândire haotică, precum și de impulsuri și acțiuni străine de realitatea în care
trăiește. Așadat, infractorul alienat nu este săpân pe dorințele și emoțiile sale, nu este conștient și
lucid despre starea lui și despre ceea ce face, nu are control de sine și nici conștiința stării sale.
Pentru aceasta el este un iresponsabil și nu răspune penal.

9
P. Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1978, pag. 39
10
I.C. Parhon, Raportul dintre psihiatrie și criminologie, 1936

11
 Criminalul alienat este de mai multe feluri11:

 Criminal paranoic – are la bază psihoza paranoică

 Criminalul schizofrenic – deterinat de boala schizofrenică
 Criminalul maniaco – depresiv – urmare a psihozei maniaco – depresive
 Criminalul epileptic – bolnav de epilepsie
 Criminalul grav alcoolic ori toxicoman
 Criminalul infectat – cum ar fi cel infectat (atins) de sifilis
 Criminalul senil – urmare a unei arterioscleroze senile

Chiar dacă fiecare criminal alienat prezintă trăsături caracteristice proprii bolii respective,
există și unele trăsături caracteristice comune ce privesc laturile principale ale personalității
umane (anatomică, fiziologică, psihologică, etc.).

Sub aspect corporal, alienatul, în funcție de cauzele alienării lui prezintă schimbări,
deteriorări în sistemul nervos, motric, etc., datorită cărora mișcarea și activitatea devin anormale.

Sub raport emotiv – activ se manifestă tendințe ori dorințe care nu concordă cu realitatea
(frică, mânie, fără cauză reală) ori care vin în contradicție cu aceasta.

Studiile au demonstrat că, cea mai frapantă trăsătură a criminalului alienat constă în aceea că
el comite crime care sunt absurde și de neînțeles.

12. CONCLUZIE

Alegerea unei astfel de teme a fost dificilă în primul rând datorită abundenței de teorii, unele
îndoielnice, altele ultra criticate, majoritatea confuze, legate de tipologia criminalului.

Spre deosebire de ţara noastră, în Statele Unite ale Americii şi unele state vest europene,
profilul psihologic al autorului unei crime a fost adoptat ca o metodă ştiinţifică în cadrul
investigaţiilor penale, fiind astăzi de un real şi incontestabil ajutor în identificarea autorilor
necunoscuţi.

Cunoașterea tipurilor de criminal nu ajută numai la înțelegerea mecanismelor declanșatoare a

actului infracțional ci poate contribui și la rezolvarea unor crime în a căror investigare s-a ajuns
într-un impas.

Cauzele pentru care nu se insista si in tara noastra in acest domeniu pot fi multiple,
importante fiind însă rigiditatea structurilor poliţieneşti de la noi cât şi absenţa specialiştilor, un
11
Nicolae Mărgineanu, Psihologia persoanei, Ed. Universității din Cluj la Sibiu, 1944, pag. 464-539

12
bun profiler „necesitând, pe lângă un extraordinar fler, ani buni de experienţă în investigaţiile
criminale, studii de psihologie, sociologie, criminologie, psihiatrie, medicină legală etc” .

Am observat că există diferite opinii în ceea ce privește tipurile de criminali, de aceea le-am
ales pe cele care sunt considerate a fi general acceptate.

Așadar, acest studiu s-a dovedit a fi util pentru mine, deoarece, după cum spunea și Pinatel,
„aceste clasificări este bine să le cunoască atât criminologii, cât și juriștii”.

13
13. BIBLIOGRAFIE
1. I. Oancea, Probleme de criminologie, ed. All Educational, 1998, București
2. E. Seelig, Traité de criminologie, trad., P.U.F., Paris, 1956
3. Conseil de l’Europe, La violence dans la société, Strasbourg, 1973
4. Al. Roșca, Motivele acțiunilor umane
5. Mariana Roșca, Psihologia deficienților mintali, Ed. did. și ped. București, 1967
6. V. Cioclei, Manual de criminologie, Ed. C.H. Beck, 2011
7. P. Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1978
8. I.C. Parhon, Raportul dintre psihiatrie și criminologie, 1936
9. Nicolae Mărgineanu, Psihologia persoanei, Ed. Universității din Cluj la Sibiu, 1944

14