1. Definitia criminologiei.

Obiectul de studiu si conceptele

de baza.
Criminologie-stiinta despre crima,care studiaza ansamblul
fenomenului criminal,cauzele savirsirii
infractiunilor,personalitatea infractorului precum si
elaboreaza masuri de protectie si combatere.
CONCEPTELE:-totalitatea infractiunilor savirsite pe un
anumit teritoriu intr-o anumita perioada de timp
-conceptul de crima;-personalitatea infractorului;-
personalitatea victimei;-etiologia criminala;-masurile de
profilaxie si combatere;-conceptul de reactie sociala.
Obiectul de studiu-criminalitatea, care se caracterizează
prin faptul că este un fenomen social ce constă dintr-un
ansamblu de crime săvîrșite, ce au avut loc într-o țară dată
și într-o perioadă de timp dată. Trăsături - criminaliatea nu e
numai un fenomen obiectiv și real, dar și juridic, antisocial
care se pedepsește, unitar, fiindcă infracțiunile care
alcătuiesc criminalitatea au o trăsătură continuă – toate
prezintă un pericol social grav,care poate fi combătut numai
cu sancțiuni penale.
2.Metodele şi funcţiile criminologiei
Metoda clinica – presupune o cercetare a cazului
individual, avand drept scop formularea unui diagnostic si
757f53h prescrierea unui tratament criminalului. Aceasta
metoda se bazeaza in principal pe anamneza, adica pe
istoria fiecarui caz. Pornind de la caz, criminologul poate
recostitui perioada activitatii infractionale, posibilitatea de
reintegrare sociala si poate stabili conditiile in care
persoana infractorului  suporta sau nu consecintele unei
trauma cu efecte antisociale. Se pot stabili factorii
definitorii care au determinat si influentat procesul
antisocial, conditiile concrete de viata la data savarsirii
actului infractional in scopul determinarii procedeelor
specifice reeducarii, resocializarea individului si adoptarea
de masuri antiinfractionale adecvate si opportune.
Metoda tipologica – porneste de la notiunea de “tip”
care reprezinta o combinatie de trasaturi caracteristice
pentru fenomenul studiat. Aceasta metoda il descrie
pe criminal  in contrast cu tipul non-criminal, ii descrie
particularitatile criminalului si incearca sa contureze o
tipologie criminologica a actului criminal.
Metoda de predictie – se refera la
tipul previzional  si la probabilitatile delicventei si evolutiei
sale. Modalitatea adoptata  in scopul prevenirii
fenomenului criminogen urmareste elaborarea unor
previziuni in legatura cu fenomenul infractional si
evaluarea evolutiei acestui fenomen prin stabilirea
sectoarelor in care dellicventa este probabila, identificarea
specificului si a comportamentului in viitor al persoanelor
care au antecedente penale.
Metoda statistica – studiaza fenomenele de masa
societatii si ale statului, clasificandu-le prin retinere
elementelor fundamentale si indepartarea celor
accidentale, mentinand numai ceea ce este reprez
tipic. Criminalitatea este masurata prin
factori principali  de statistica. Orice eveniment cri
este luat in consideratie  prin continutul sau infrac
prin metoda statistica se traduce un fapt intr-un en
abstract care cuprinde relatii de identitate, de egal
de includere in sistemul criminogen.
Metoda sociologica – sociologia cauta regulile gen
evolutie a constiintei sociale in cadrul grupului soc
metoda sociologica se dezvaluie conceptele sociolo
privind cercetarea vietii sociale prin individualizare
prin generalizare. Metoda sociologica reprezinta o
preliminara folosita de criminologie pentru a stabil
tipuri de evolutie criminogena, producerea si evolu
criminalitatii, motivatii criminogene.Funcţia discrip
Această funcţie constă în studierea şi consemnarea
privind volumul criminalităţii într-o anumită ţară, r
oraş.Conceptele de bază cu care operează funcţia
respectivă sunt cele de personalitate a infractorulu
conceptul de mediu.Funcţia explicativă. Cunoaşter
a fenomenului criminal ,în special cunoaşterea cau
acestuia , se realizează prin intermediul funcţiei
respective.Funcţia explicativă are menirea să dezvă
natura fenomenului criminal, astfel operînd cu con
de criminogeneză, criminodinamică şi personalitat
infractorului.Funcţia previzională. Deşi funcţia resp
discutată în criminologie ea răspunde la următoar
întrebări: cum va evolua fenomenul criminal şi care

3.Caracteristica generală a ramurilor criminologiei.
Criminologia generală Este o ramură cu caracter general,
ramură ce îmbrăţişeaza studiul întregului fenomen al
criminalităţii, începând cu criminalitatea – fenomen social
sau de masă (volum, stare, întindere, dinamică), continuând
cu criminalul, crima, mijloacele de luptă, cauzele generale şi
mijloacele principale de combatere etc. Ea cuprinde, de
asemenea, date generale despre criminali, cum este
criminalitatea după vârstă (criminalitatea minorilor,
criminalitatea majorilor), criminalitatea după sex
(criminalitatea bărbaţilor, a femeilor). Privită în felul acesta
criminologia generală este o ramură de sinteză a
criminologiei. Pentru aceasta, criminologia generală ţine
seama şi de cercetările şi concluziile celorlalte ştiinţe despre
criminalitate, cum este statistica penală, sociologia
criminală, psihologia criminală, antropologia sau biologia
criminală.
Criminologia specială (sectorială) Teoretic, această ramură
a criminologiei se ocupă cu studiul
unor părţi din criminalitate, bunăoară: criminalitate contra
persoanei – infracţiuni de omor, de vătămare corporală, viol
etc.; criminalitate contra proprietăţii publice ori private
(infracţiuni de
furt, tâlhărie, distrugere, delapidare, înşelăciune etc.). Tot
de criminologia specială aparţin studiile privind pe criminali,
mai exact cele referitoare la studiul unor anumite categorii
de criminali, bunăoară: criminalitatea minorilor,
criminalitatea majorilor, criminalitatea femeilor sau
criminalitatea recidiviştilor(recidivismul), criminalitatea de
violenţă, criminalitatea organizată.
4.Raportul criminologiei cu alte stiinte.Distincţia dintre
criminologie şi dreptul penal este atât de evidentă, încât a
apărut necesitatea creării a două mari societăţi ştiinţifice
internaţionale: Asociaţia Internaţională de Drept Penal şi
Societatea Internaţională de Criminologie.
Dreptul penal ca disciplină normativă (criminologia nu este
o disciplină normativă) studiază conţinutul abstract al
normei penale, spre deosebire de criminologie care studiază
infracţiunea ca fenomen natural şi social. Criminologia vede
în crimă nu entitatea juridică elaborată de dreptul penal, ci
fenomenul uman şi social pe care îl exprimă.
Criminologia socialistă nu accepta o asemenea deosebire,
considerând că între conţinutul normativ şi conţinutul social
al dreptului penal există o unitate dialectică.
Criminologia – dreptul procesual penal Există o corelaţie
directă între dreptul procesual penal, ca ştiinţă, şi
criminologie. Criminologia aduce contribuţii reale la
înfăptuirea justiţiei penale, prin aceea că datele şi
concluziile despre criminalitate, crimă, criminal etc. sunt
într-o strânsă legătură cu procesul penal în faza aplicării legii
penale. Şi invers, procesul penal are un aport important la
persoane vor recidiva .
Criminologia teoretică este o ramură a criminolog
se confundă cu criminologia generală; ea se caract
prin aceea că studiază teoretic şi mai puţin aplicati
probleme de bază ale criminologiei. În literatura de
specialitate există două lucrări de mare ţinută de m
anume “Criminologia teoretică” a americanului Ge
şi “Criminologia comparativă” a englezului (de orig
german) Hermann Mannheim. În criminologia teor
studiază anumite teorii criminologice ori anumite c
sau şcoli criminologice, cărora li se acordă o analiză
aprofundare deosebite.
Criminologia clinică (aplicativă) Criminologia clini
examinează fenomenul criminal ca fenomen indivi
izolat şi se preocupă cu precădere de acesta. Crimi
clinică, asemănătoare cu medicina clinică, are mis
efectua studii complexe ale criminalului, în urmacă
pune un diagnostic privind cauzele comiterii unei in
şi apoi se face un pronostic asupra condiţiei viitoar
criminalului respectiv. Examenul care se efectueaz
examen complex, în sensul că se face o anchetă so
(condiţiile de familie şi de mediu în care aceasta a
s-a dezvoltat), un examen psihologic (trăsături de
temperament şi caracter, nivel de inteligenţă), un
medical (sănătate fizică şi psihică), antecedente pe
reglementează procesul penal în întreaga sa
complexitate.Întregul proces penal, în cele două fa
bază ale sale: ancheta şi judecata, este interesat în
cunoaşterea modului de acţionare a diferitelor gru
infractori, a împrejurărilor care determină ori favo
săvârşirea faptelor penale. La rândul ei, criminolog
interesată direct în dobândirea şi prelucrarea stati
deţinute de organele judiciare, de culegerea celor
variate date de interes criminologic obţinute din ac
de anchetă şi judecată.Criminologia – dreptul pen
Ştiinţa criminologiei şi ştiinţa dreptului penitenciar
România denumită ştiinţa dreptului execuţional pe
află în raporturi directe, având un domeniu vast de
cercetare, cum e cel al criminalităţii. Desigur că înt
criminologie şi ştiinţa penitenciară există evidente
în special, din amploarea obiectului de studiu al
criminologiei. Cele două ştiinţe se întâlnesc doar p
preocupărilor comune cu privire la infractor, la trat
şi resocializarea acestuia. Dar această zonă de cont
foarte profitabilă pentru ambele discipline. Import
studii au fost efectuate de criminologi la locurile de
progresul criminologiei. Dreptul procesual penal studiază a infractorilor, iar rezultatele obţinute au constitui
principiile, categoriile, instituţiile şi normele care important rezervor de date utile cunoaşterii crimin
5.Conceptul de crima.Caracteristica
criminologica a infractiunilor.
Noţiunea de crimă are mai multe înţelesuri, fapt ce
generează o totală confuzie. Această confuzie derivă din
înţelesul curent ce se dă noţiunii de crimă.Distingem 3
înţelesuri posibile ale noţiunii de crimă:cel utilizat în limbajul
comun;cel folosit în dreptul penal;cel cu care operează
criminologia.
În limbaj comun prin crimă se desemnează, de regulă, una
din infracţiunile înreptate împotriva vieţii persoanei.
În limbaj penal crima desemnează o infracţiune gravă
pentru care legiuitorul stabileşte pedepse diferite şi
proceduri speciale în raport cu celelalte infracţiuni.Acest
sens este dat de împărţirea tripartită a infracţiunii în crime,
delicte şi contravenţii reţinută pentru prima dată de codul
lui Brumar de anul patru.,preluată ulterior de Codul lui
Napolion de la 1810.
În limbaj criminologic noţiunea de crimă este mult mai
largă.După cum vom constata însă, este inexact a pune
semnul de egalitate între noţiunea de crimă utilizată de
criminologie şi drept penal.În sens criminologic noţiunea de
crimă trebuie să pornească de la defeniţia dată de dreptul
penal. Astfel, pentru ca o faptă să fie considerată crimă
aceasta trebuie să întrunească cumulativ 3 condiţii:- să fie
prevăzută de legislaţia penală;- să fie săvîrşită cu vinovăţie;-
să prezinte pericol social

6.Felurile crimelor.Analiza continutului conceptului de
criminalitate.
1.Formele crimei după obiectul social periclitat(crime contra
persoanei, statului etc.)
2. Formele infracționale după latura obiectivă (crime de
acțiune – se fură, se ucide, de rezultat/pericol – ce conțin
pericol de a se produce un rezultat, deținerea substanței
explozive )
3. Formele după latura subiectivă:- cu intenție- din culpă- cu
premeditare-cu scopuri speciale din motive speciale,
4. Formele crimei după unele stări psihice speciale- de
reacție primitivă(explozivă)-din răzbunare, de omor a
întregii familii după acumularea de ură și ostilitate puternică
între soți- crima comisă sub imperiul unei crize-crima
pseudojustițiară – pasională, prin ideologie, profilactică, de
aventură
5 după felul făptuitorului
a) individuală/din participație,
b)în doi- cuplul mandat-mandatar(ex., omorul la comandă);
cuplul de amanţi; cuplul părinte-copil.
c) crima în grup și crima organizată – furturi de buzunare,
furturi prin efracție, escrocheria,
d)crimele mulțimii
După unele stări psihice speciale criminologia stu
următoarele crime:
Crima de reacţie primitivă care, de regulă , apare s
unui “ scurt circuit nervos “ , reprezentînd astfel o
pe care persoana respectivă nu o poate amîna.
Crima comisă sub imperiul unei crize.Acest tip de
este legat de o anumită situaţie critică în care ajun
persoană, situaţie din care nu poate ieşi decît prin
unei crime.Seeleg menţionează următoarele situaţ
anumit stadiu de dezvoltare biologică;-o dezvoltar
exagerată a tendinţei achizitive;-criza femeii nemă
rămase însărcinată;-amorul nenorocit ce duce la om
pasional.
Crimele pseudojudiciare sunt acelea prin care auto
crede că înfăptueşte justiţie.
Crimele mulţimii reprezintă acţiuni în masă comise
impulsul unor antrenări la care participă cei prezen
se degajă forţe, virtualităţi.
7.Cunoasterea descriptiva a criminalitatii.
Criminologia face distincţia dintre indicatorii cantitativi şi
calitativi.
Din categoria celor cantitativi fac parte: nivelul, dinamica şi
volumul criminalităţii.Nivelul criminologiei reprezintă
caracteristica cantitativă exprimată în valoare absolută ca
suma infracţiunilor săvîrşite la persoanele care le-au
săvîrşit.Dinamica criminalităţii reprezintă evoluţia şi variaţia
acesteia în timp şi în spaţiu.Conţinutul statistic al dinamicii
criminalităţii corelează cu următorii factori: cauzele şi
condiţiile criminalităţii, modificarea legislaţiei penale,
eficacitatea activităţii organelor de drept.
Volumul criminalităţii reprezintă o evaluare strict
cantitativă, referindu-se la numărul total de fapte penale
comise pe uu anumit teritoriu într-o anumită perioadă de
timp.Structura criminalității presupune o delimitare a ei în
funcșie de diversele categorii de fapte penale.

8.Dinamica criminalitatii in timp si in spatiu.

În spațiu
Criminalitatea urbană –totalitatea infracțiunilor săvîrșite în
centrele urbane. În comparație cu cea rurală este mai
ridicată, este mai ridicată cu cît orașuleste mai mare ca
populație, criminalitatea nu se produce la fel în diferite
sectoare, natura infracțiunilor care predomină în structura
ei.Criminalitatea rurală – total. infracțiunilor săvîrșite în
mediul rural, cele mai frecvente contra persoanei.
În timp
< mișcarea săptămînală – infracț se comit în orice zi a
săptămînii, iar mai frecvente sînt la sfîrșit de săptămînă
<infracț. lunară – este mai ridicată la mojlocul și la sfîrșitul
lunii
<sezonieră –vara- contra persoanei, iarna – contra
bunurilor.Criminalitatea anuală – totalitatea infracțiunilor
săvîrșite într-o țară timp de un an.

9.Felurile crimelor dupa gradul de descoperire si

cunoastere.
În funcţie de interesul cercetării criminologice distingem:
Criminalitatea reală care reprezintă totalitatea infracţiunilor
săvîrăite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de
timp.
Cifra neagră a criminalităţii reprezintă acele infracţiuni ,
care deşi au fost săvîrşite efectiv nu ajung la cunoştinţa
organelor de cercetare penală.Cifra neagră a criminalităţii
este determinată de ineficienţa organelor de cercetare
penala, pasivitatea victimilor, abilitatea infractorilor.
Criminalitatea aparentă reprezintă totalitatea faptelor cu
aparenţă penală ajunse la cunoştinţa organelor de cercetare
penală
Criminalitatea legală reprezintă faptele penale precăutate
de instanţa judiciară şi pentru care a fost pronunţată o
hotărîre de condamnare rămasă definitivă.
10.Definitii si sensuri ale notiunii de „devianta sociala”.
Ca noţiune larg utilizată în sociologie şi criminologie şi
fundamentînd un întreg sistem teoretic
şi conceptual care a dat naştere sociologiei devianţei şi
criminalităţii , noţiunea de devianţă desemnează
îndepărtarea, abaterea, nonconformismul indivizilor faţă de
normele şi valorile sociale.Asemenea abateri sau
transgresări ale normelor şi regulilor sociale există în
oricesocietate şi ele pot fi mai mult sau mai puţin deviante
în funcţie de standardele valorice şi morale care orientează
acţiunile indivizilor precum şi de conduitele recunoscute de
societate ca medii sau normale.În general , conceptele
utilizate în legătură cu fenomenul de devianţă socială
sunturmătoarele
a)norma, care reprezintă o regulă socială de conduită sau un
model “standard” decomportament , definit prin aşteptările
sau adeziunea unui grup social faţă de un anumit tip de
comportament
.b)devianţa , constînd în non conformitatea cu normele
sociale sau într -un conflict normativ cu standardele
societăţii;
c)conformitatea, definită prin compatibilitatea concretizată
înelaborarea unor răspunsuri “normale” prescrise de
normă.Fiind prioritar un fenomen cu caracter sociologic,
devianţa nu poate fi înţeleasă ca un fenomen sau ca un
comportament detaşat de uncontext social, neputînd fi
explicată doar din punctul de vedere al trăsăturilor
individuale sau a caracteristicilor ereditare.

11.Principalele paradigme teoretice in domeniul deviantei Paradigma interactionismului simbolic -

si criminalitatii.
Paradigma functionalista -  functionalismul cosidera
ca  unitatea fundamentala de analiza a sociologului este
societatea si nu individul, atat structurile, cat si functiile
societale fiind considerate sisteme a caror interdependenta
asigura echilibrul intregului ansamblu social.
Paradigma conflictului  social - ideea ca nu consensul social,
ci conflictul reprezinta principala conditie a ordinei sociale,
punand in competitie grupuri sociale lipsite de resurse
economice cu cele care beneficiaza din plin de acestea,
argumente:
a)     ordinea sociala este emanatia puteri si nu a consensului
social, asa cum sustine Parsons, insa cel mai important
aspect al ordinei sociale, este reprezentat de conservarea
puterii prin intermediul institutiilor de control social
b)     sistemul social trebuie considerat numai in raport cu
situatiile conflictuale existente, de la tranzactile specifice
concurentei de piata pana la violenta manifesta, situatii ce
tind sa produca o societate pluralista,  definita de clasele
sociale ale caror interese explica actiunile membrilor(
c)      conflictele sociale au si un rol pozitiv, contribuind la
Societatea americana a intrat in ultimele decenii in
de dezvoltare care vizeaza o reintoarcere la traditii
europene si, in primul rand, la modelul teoretic we
privire la semnificatiile actiunii umane. Aceasta sch
de perspectiva se poate sintetiza in urmatoarele id
a)     respingerea presupunerilor prealabile si a defi
facute situatiilor sociale prin scheme apriorice;
b)     luarea in considerare a lumii subiectivitatii um
pentru a da actiunii actorului social un sens pe baz
sa se poata interpreta motivatiile actului de condu
comunicat si orientat in raport cu conduitele celorl
c)      considerarea lumii sociale ca o "scena" a inta
dintre experiente si semnificatii particulare si refuz
mai considera aceasta lume un univers cantitativis
de proprietati si legi invariabile;
d)     adoptarea metodei fenomenologice ca fiind s
masura sa evidentieze caracterul volitional al activ
umane in lumea intersubiectiva a vietii cotidiene;
e)     plasarea sociologului in perspectiva actorului
care exercita actiunea, adica convertirea semnifica
reale intr-o lume alternativa celei cotidiene, care c
cresterea ajustarilor intre grupurile sociale, permitand interpretarea interpretarilor subiective ale actiunii
mentinerea lor si prevenirea retragerii unor indivizi din
cadrul lor
12. Caracteristica criminologica a suicidului.

Suicid- orice act în care moartea rezultă direct sau indirect

prin act pozitiv sau negativ făcut de victima însăși, care știe
că trebuie să producă asemenea rezultat. suicid în depresie,
în schizofrenie,în epilepsie.în întîrzierea mintală.în
demenție.în alcoolism și toxicomanii.în nevroze.în tulburări
de personalitate.Factori de risc: evenimente din viață
defavorabile, rupturi afective recente, șomaj, schimbări sau
conflict profesional, pierderea unei persoane apropiate,
afecțiuni somatice cronice, abuz de alcool, izolare
socială.Suicidul marital – rata printre celibatari este dublă
față de rata generală,suicidul în funcție de sex – tentative
femei mai mare, suicid bărbați mai mare 1:3.Habitatul – mai
frecvent în aglomerările urbane. statutul profesional.factori
meteorologici și cosmici – mai frecvent primăvara și
toamna.factori somatici – riscul crește în caz de durere
cronică,ereditate

13.Narcomania in sistemul de devieri sociale. 20.Scoala sociologica.

Narcocis-somn, amorțire, mania – patimă.Narcomania –
stare de intoxicare periodică sau cronică, dăunătoare
individului și societății, provocată de consumul repetat al
unui drog. Drog-orice substanță utilizată în terapeutică
datoirtă unor proprietăți curative, dar al cărei efect este
incert și nociv pt organismul uman. Pot fi: naturale –
obținute direct din plante și arbuști, semisintetice – prin
procedee chimice de la o substanță naturală, sintetice –
eleborate în intregime prin sinteze chimice. Motivele ce
conduc la consum – curiozitatea, teribilism(unii snt tentați
să înfrunte riscurile implicate), presiunea grupului,
probleme în familie, școală, neintegrarea în colectivitate și
societate. Droguri de consum oral, prin injectare, care se
fumează, care se prizează.
Principalul reprezentant al acestei şcoli este considerat
sociologul francez Emile Durkeim. Fiind considerat unu
fondatorii sociologiei, el se remarcă prin aceea că redu
morale la fapte sociale, pe care le considera independen
conştiinţa individuală.Pentru Durkeim crima este nu num
element inerent oricării societăţi sănătoase, ci chiar un
sănătate publică”.În explicarea criminalităţii, E.Durkeim
şi termenul de anomie pe care îl înţelege în sensul de „s
rolului normelor sociale”. Această anomie apare ca urm
tendinţelor crescinde ale individului spre satisfacerea un
de confort material şi prestigiu social.Imposibilitatea rea
cale legală a idealurilor propuse de individ poate duce l
încălcarea normei.Explicaţiile durkeimiene cu privire la
mecanismele sociale au reprezentat repere importante
sociologie în general, dar şi pentru criminologia sociolog

14.Prostitutia in sistemul de devieri sociale. distinge în două categorii: prostituție benevolă

Practicarea prostituţiei
  (1) Practicarea prostituţiei  este discutabilă prin faptul că și în prostituția b
    se sancţionează cu amendă de la 40 la 60 de unităţi
convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii de la 20 la 40 de ore. Prostituția este un
fenomen ilegal în foarte multe țări și constituie un subiect
social intens dezbătut.
Este foarte comună prostituția în stradă, în care
exercitantul își oferă serviciile în stradă, așteptând
eventuali clienți și folosindu-se de ținute „atractive”.
Prestația sexuală este consumată de obicei în
autoturismul clientului sau în camerele unui hotel.
prostituție forțată. Diferențierea celor două cate
se poate vorbi de o constrângere (economică, s
culturală), la fel cum și în prostituția forțată est
detectabil, uneori, un element de "aventură asu
într-o lume cu foarte multe necunoscute. Dacă
prostituția, în general, este asemuită unei relați
contractuale (C. Pateman, 1988), cele două tipu
prostituție diferă esențial prin faptul că în prost
benevolă persoana care se prostituează poate să
pronunțe asupra "clauzelor contractuale” (poate
relația între servicii și plată), pe când în prostit
Prostituatele din stradă mai sunt numite ironic forțată persoana care se prostituează este obiec
„lucrătoarele stradale”. Oferirea unor plăceri sexuale în contract între alte părți
schimbul unor avantaje materiale este înțelesul cel mai
comun pe care îl dăm prostituției. În funcție de faptul că
angajarea poate fi consimțită sau nu, prostituția se
. O situație intermediară între cele două este cea în care
interesele persoanei care se prostituează sunt
"reprezentate” de către un intermediar, un proxenet. Dacă
exersarea "meseriei” de prostituat este accesibilă și
bărbaților, statisticele arată că într-o proporție de 95%
prostituția benevolă este practicată de femei, iar cazuri de
prostituție forțată a bărbaților nu se cunosc. Această
realitate este considerată "produsul unei societăți
patriarhale” în care prostituția nu este altceva decât reflexul
dominației masculine "prostituatele sunt aservite unor
clienți, tot așa cum nevestele sunt aservite soților",
Prostituția forțată este cunoscută și sub numele de trafic de
femei, comerț cu sex, trafic de carne vie, proxenetism.
Termenii care denumesc această realitate dau seamă nu numai
de felul în care ea se desfășoară, dar și de felul în care ea se
încadrează juridic.
Este numită prostituție pentru că din exercițiul actului
sexual se câștigă bani, este o prostituție forțată pentru că
persoanele, de obicei de sex femeiesc, care se prostituează
sunt sechestrate și obligate prin acte de violență să aibe
raporturi sexuale.  criminalului,b)raportul între degenerescenţă şi
15.Legea termica a criminalitatii.
Continutul acestei legi este urmator: criminalitatea se
repeta cu constanta si regularitate de la an la an, iar aceasta
se face sub influenta unor factori fizici cum sunt
latitudinea,clima, temperatura, etc sustind de exemplu ca
infractiunile de violenta predomina in sezonul cald sau in
sud, iar infractiunile impotriva proprietatii predomina la
nord sau in sezonul rece
16.Scoala geografica (cartografica).
Reprezentanţii acestei şcoli au fost belgianul Quetelet şi francezul
Guerry. O „opinie separată” exprimată de către Quetelet este
aceea conform căreia nu sărăcia generează criminalitatea, ci mai
degrabă „discrepanţa între posibilităţile materiale şi nevoile,
aspiraţiile oamenilor”.Asemănător lui Quetelet, dar contrar a ceea
ce se credea în epocă, Guerry constată că, nici sărăcia şi nici
instrucţia şcolară, nu au influienţă directă asupra cifrei
criminalităţii.Cercetările ambilor reprezentanţi ai şcolii geografice
s-au bazat în cea mai mare măsură, pe primele statistici criminale
europene, respectiv cele realizate în Franţa.În doctrina
criminologică se reţine că, din studierea datelor statistice
21.Teoria anormalitatii biologice.
Fondatorul acestei teorii este medicul legist,psihia
Cesare Lombroso, care a descoperit la craniul unu
în zona occipitală medie o fosetă accentuată trăsăt
regăsea la unele cranii primitive.Această descoperi
sugerat ipoteza atavismului.Pentru verificarea aces
ipoteze cercetătorul italian circa 393 cranii, lucru m
în primul volum al “Omului criminal”.Recurgînd la
complex şi riguros de măsurări ,Lombroso a reuşit
destingă unele trăsături craniene ce se regăseau în
proporţie sporită la infractori, aşa zisele stigmate
criminale:faţa asimetrică, urechile foarte mari sau
mici, fruntea retrasă şi îngustă, sprîncene
proeminente.Concluziile cu privire la stigmatele cr
fost confirmate în epocă şi de cercetările altir
antropologi.Un lucru mai puţin amintit în literatura
specialitate e şi faptul că C.Lombroso a studiat şi an
organelor interne încercînd să determine legătura
cu criminalitatea.Astfel, teoria lombrosiană parcur
etape de dezvoltare:a)natura atavică a
criminalitate,c)criminalitatea ca formă a epilepsiei.
poate conchide că în teoria lombrosiană criminalit
reprezintă o anormalitate biologică bazată pe atav
organic şi psihic şi pe opatologie epileptică.
17.Scoala lyoneza.
Alexandre Lacassagne a fost principalul exponent a
şcoli. El şi discipolii săi au pus accentul pe factorii s
stabilirea etiologiei criminale.Teoria lui Lacassagne
rezuma în cîteva aforizme. Există patru asemenea
ce au fost reţinute de doctrină:a) „Orice act dăună
existenţei unei colectivităţi este o crimă”;b) „Orice
este un obstacol în calea progresului”;c) „Societăţi
criminalii pe care îi merită”;d) „Mediul social este „
cultură” a criminalităţii; microbul este criminalul, u
element care nu are importanţă decît în ziua în car
franceze, cei doi cercetători au desprins următoarea concluzie:
infracţiunile împotriva persoanelor predomină în regiunile sudice
şi în timpul cald, iar infracţiunile patrimoniale predomină în
regiunile nordice şi în timpul rece. Această constatare a fost
denumită „Legea termică a criminalităţii”.
18.Scoala socialista.
Explicaţiile fenomenului criminal reunite în jurul şcolii
socialiste au ca fundament opiniile formulate de Marx şi
Enghels. Potrivit concepţiei marxiste, criminalitatea depinde
de condiţiile economice, în sensul că inegalitatea economică
generează criminalitatea.Din considerente ideologice,
şcoala socialistă prezintă o variantă extremă, transformînd
aceste explicaţii parţiale în explicaţii cu caracter general,
valabile pentru fenomenul criminal în ansamblu. Se comite
astfel o eroare de ordin ştiinţific, sesizat chiar în epoca lui
Garofalo. Acesta, apelînd atît la procedee polemice, cît şi la
argumente ştiinţifice, reuşeşte să desfiinţeze teoriile
socialiste.În ciuda argumentelor de ordin ştiinţific ce s-au
formulat împotriva sa, orientarea şcolii socialiste s-a
perpetuat de-a lungul timpului, bucurîndu-se de un sprijin
de ordin politic. În perioada contemporană, această
orientare se transformase într-o adevărată „nouă
criminologie”, denumită marxistă.
22.Teoria anormalitatii morale.
Fondator este considerat baronul R.Garofalo, magistrat de
carieră, Preşedinte de Cameră la Curtea de Apel din
Neapole.Principala lucrare a lui Garofalo ”Criminologia” a
fost publicată pentru prima dată în 1885. Ulterior , lucrarea
a revizuită şi publicată în limbile franceză, engleză,
spaniolă etc.În lucrarea sa fundamentală Garofalo face o
evaluare competentă a numeroaselor cercetări efectuate în
epocă şi reuşeşte să formuleze o teorie proprie cu privire la
fenomenul criminal.Întreaga construcţie elaborată de
Garofalo se întemeiază pe noţiunea de delict natural.Deşi
magistrat de carieră , Garofalo porneşte de la premisa că
noţiunea de crimă trebuie privită din punct de vedere
sociologic şi nu juridic.Pentru a stabili noţiunea de crimă în
sens sociologic , este necesară realizarea distincţiei între
delict natural şi convenţional.În opinia lui Garofalo
criminalul este un “monstru în plan moral”.De asemenea
autorul clasifică infractorii în asasini, necinstiţi şi
cinici.Astfel, din consrucţia elaborată de Garofalo se
conturează doar tipul general al infractorului , anormalul
moral, lipsit de altruism, caracterizat în primul rînd prin
indiferenţă afectivă.
„supa” care îl face să fermenteze”.Opiniile sus men
au reuşit să inducă în eroare pe majoritatea istoric
criminologiei.Expresia şcoala franceză (sau lyoneză
mediului social pe care ei înşişi au impus-o, era o d
de luptă, o justificare, o revendicare ce nu avea sen
măsura în care permitea demarcarea de un advers
proclamat
19.Scoala interpsihologica.
Fondatorul acestei orientări a fost criminologul fra
Gabriel Tarde, cel care a pus bazele psihosociologie
criminologiei franceze.În cursul analizei statistice, T
pune în discuţii problema progresului social şi cea
moralităţii, care pot contribui la explicarea fenome
criminal. Cu această ocazie, autorul îţi exprimă poz
privind rolul imitaţiei în formarea comportamentu
criminali.Aşa dar, teoria lui Tarde se fondează pe
constatarea potrivit căruia raporturile interumane
guvernate de un fapt social fundamental: imitaţia.
logică, explicarea fenomelului criminal are la bază
esenţială” că fiecare individ „se comportă potrivit c
acceptate de către mediul său” şi în consecinţă
comportamentul criminalului este şi el un comport
imitat.Teoriile psihologice moderne consideră
comportamentul ca fiind esenţialmente o funcţie d
În cadrul acestei funcţii relaţionale, factorul dinam
reprezentat de motivaţie, iar în procesul motivaţio
imitaţia joacă un rol ce nu poate fi neglijat.
23.Teoria anormalitatii bio-psiho-sociale.
Fondatorul acestei teorii este cercetătorul italian E
Ferri. Principala sa lucrare ce interesează criminolo
apărut pentru prima dată în 1881 sub denumirea.
orizonturi ale dreptului penal “ şi a fost ulterior pu
titlul “ Sociologia criminală”.Reluînd într-un tablou
explicaţiile contemporane cu privire la originea del
Ferri constată că acesta a fost considerat un fenom
normalitate biologică sau socială;b-anormalitate b
constituirea teoriei sale , Ferri pleacă de la o clasifi
criminalului în 5 categorii:criminalii nebuni ;crimina
născuţi;criminalii obişnuiti;criminalii de ocazie;crim
pasiune.
24.Concepţia personalitatii criminale. valori, norme cu caracter deviant de la cele ale soc
Personalitatea infractorului este studiată din perspectivă care determină un comportament antisocial.
sinergetică implicînd:cercetarea clinică,examinările
paraclinice,investigările biogenetice,interpretarea
neurofiziopatologică,cercetarea sociologică, rezolvarea
medico-legală.Personalitatea infractorului reprezintă o
sumă de componente personale (biologice, psihice şi
sociale), integrate într-un sistem neadecvat celui social, de
25.Aspecte psihosociale vizind formarea personalitatii
criminale.
Criminologii Pinatel, Di Tullio, Kinberg, De Grecff şi alţii au
cercetat şi au formulat, pe baza acestor trăsături, teoria
personalităţii criminale. S-au menţionat trăsături psihologice
caracteristice la criminali, cum sunt: agresivitatea,
egocentrismul, indiferenţa afectivă, lipsa de inhibiţie şi
altele.Egocentrismul, ca o trăsătură a persoanei se
caracterizează prin tendinţa de a raporta totul la propria
persoană, atît din punct de vedere afectiv, cît şi
cognitiv.Labilitatea. Este vorba de o structură psihică şi
morală, care este opusă structurii stabile. Structura labilă
este o structură slabă, schimbătoare, cu voinţă slabă, cu
putere de stăpînire de sine slabă şi
nestatornică.Agresivitatea. După teoria criminală,
agresivitatea este de mai multe feluri: autoagresivitatea,
agresivitatea fiziologică, agresivitate patologică, agresivitate
patologică.Agresivitatea se dezvoltă în cazul împiedicării
satisfacerii unor trebuinţe, dorinţe.Indiferenţa afectivă,
reprezintă o stare fizico-psihică ce devine o trăsătură
caracteristică a unor criminali, stare care favorizează
trecerea la săvîrşirea unei crime. Ea constă în absenţa unor
emoţii şi sentimente de omenie ce privesc relaţiile dintre
oameni.Indiferenţa morală. Un aspect important, strîns
legat de indiferenţa afectivă, este indiferenţa sau
insesibilitatea morală a criminalului.

26.Factorii individuali si de mediu ce contribuie la Considerăm că în formarea şi dezvoltarea criminalu

formarea personalitatii criminale.
În formarea personalităţii o contribuţie esenţială o are
educaţia în familie, educaţia şcolară primită în activitatea
practică, micromediul specific al fiecărui individ, precum şi
întreaga societate în ansamblul ei, care, prin mii şi mii de căi
directe sau indirecte, exercită asupra individului o influenţă
formativă neîntreruptă, covîrşitoare de-a lungul întregii sale
vieţi. Personalitatea infractorului este produsul unei
îmbinări relativ neizbutite, necesare sau întîmplătoare,
permanente sau temporare a factorilor care concură la
formarea sa, îmbinare care dă naştere unei personalităţi
temporar imperfecte, dizarmonice, care întîmpină greutăţi
de diferite grade, în procesul de adaptare la cerinţele vieţii
în societate.
Ereditatea ori mediul social?
Datorită interacţiunilor permanente care au loc între
factorii endogeni şi cei exogeni, personalitatea nu este
lîngă factorii ereditari, un rol important îl joacă şi f
mediu, începînd cu familia, mediul de muncă şi ter
întreaga ambianţă în care trăieşte omul. Omul, fiin
produsul eredităţii şi mediului, tot ceea ce este el,
este el, tot felul său de manifestare şi acţiune este
funcţiune, este determinat de aceşti factori. Caract
personalitatea sa, sunt formate de acestea. Influen
eredităţii precede influenţa mediului. Mai întîi omu
primeşte diferite predispoziţii prin naştere, şi apoi
influenţa ce-o exercită asupra lui mediul, şi îndeose
educaţia ce i-o dă familia, şcoala, societatea. Copiii
părinţi viciaţi, prin educaţie şi celelalte împrejurăr
putea deveni nevicioşi. Dar şi invers, educaţiunea n
îi corupe chiar şi pe indivizii cu cele mai bune înclin
Deci, în fine, putem spune că, persoana criminalulu
de înzestrarea ereditară dar, într-o măsură conside
depinde şi de condiţiile de formare (creştere – mat
de dezvoltare socială ( învăţare – educare), pe scur
 o structură statică, ci una dinamică, despre care se ştie
că se formează pînă în jurul vîrstei de 25 ani şi continuă
se evolueze în timp, într-un ritm care depinde de
relevanţa factorilor exogeni
28.Masuri de profilaxie si combatere a delincventei
juvenile la nivel national si international.
Măsuri psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – acestea
urmăresc, în urma depistării şi înlăturării timpurii a unor
factori negativi, cultivarea unor relaţii interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserţii socio-familiale
pozitive:
a) socioterapia şi psihoterapia familiei;
b) testarea şi depistarea copiilor care prezintă probleme de
adaptare şi integrare şcolară;
c) orientarea şcolară şi profesională;
d) formarea noţiunilor şi judecăţilor morale, a sentimentelor
şi obişnuinţelor morale, a
trăsăturilor pozitive de caracter;
e) evitarea erorilor de autoritate morală, de atitudine sau de
competenţă profesională din
partea educatorilor.
2) Măsuri socio-profesionale – acestea decurg din măsurile
psiho-pedagogice şi psihosociale,
urmărind prevenirea riscurilor de eşec adaptativ prin: a)
consilierea în vederea alegerii unei profesiuni în acord cu
aptitudinile subiectului;
b) sprijinirea plasării tânărului într-o profesiune potrivită cu
interesele, aspiraţiile şi
capacităţile sale;
c) realizarea unei reale maturizări sociale şi a unei eficiente
integrări sociale şi
profesionale;
d) prevenirea oricăror acte de indisciplină în cadrul sau în
afara locului de muncă;
e) împiedicarea abandonării activităţii utile prestate de
tineri, prin măsuri luate la locul
angajării.
Secţiunea a 2-a
Metode şi tehnici de prevenire a delincvenţei
6. Prevenirea delincvenţei reprezintă ansamblul de politici,
1
condiţiile de mediu.1
3) Măsurile medico-psihologice şi psihiatrice pres
a) depistarea precoce a minorilor cu diferite catego
tulburări (caracteriale,comportamentale, emoţion
tendinţe agresive, tendinţe spre psihopatie sau alt
psihice),incriminate în delincvenţa juvenilă;
b) măsuri psiho-pedagogice şi diferite forme de tra
medicopsihiatric/psihoterapeutic
în vederea prevenirii unor evoluţii dizarmonice, an
ale personalităţii minorilor;
c) măsuri de educaţie sanitară şi psiho-pedagogice
familia este consiliată asupra
modului de reacţie în raport cu anumite tulburări d
conduită ale copiilor;
d) internarea cazurilor dificile în vederea diagnozei
punct de psihiatric,
endocrinologic, psihologic etc.
4) Măsuri juridico-sociale – aceste măsuri permit
gradului de influenţare
socială prin popularizarea legilor şi prin propagan
juridică, în general. În domeniul juridic,
prevenirea infracţiunilor constituie scopul sancţiu
pedepsei şi unul din obiectivele
procesului penal:
a) Prevenirea generală se realizează prin stabilirea
faptelor care constituie
infracţiuni, membrii societăţii fiind informaţi asupr
consecinţelor săvârşirii unor astfel de fapte,
precum şi a limitelor legale de sancţionare a acesto
(referitor la prevenirea generală, scopul
sancţiunii de probaţiune se realizează, în mod excl
intermediul acţiunii de intimidare);
b) Prevenirea specială se realizează prin corecta în
juridică şi prin sancţionarea
infracţiunii concrete săvârşite de o persoană (în ca
prevenirii speciale, scopul probaţiunii este
atins prin reeducarea şi intimidarea unei persoane
concrete).
măsuri şi tehnici care, în afara
cadrului justiţiei penale, vizează reducerea
comportamentelor care antrenează prejudicii
considerate ca fiind ilicite.
7. Prevenirea se poate realiza la 3 niveluri:
a) prevenirea primară – vizează publicul larg sau o populaţie
care nu a fost identificată
pe baza unui criteriu legat de risc. Un program de prevenire
primară se poate adresa unui grup
foarte larg, de exemplu populaţia şcolară la nivelul unei ţări
sau unui grup de copii de o anumită
vârstă sau identificaţi după criterii care nu au legătură cu
factorii de risc;
b) prevenirea secundară (selectivă) – vizează indivizi sau
subgrupuri formate pe baza
unor factori de risc, al căror potenţial de a dezvolta anumite
probleme este peste medie, prezintă
un risc sporit de delincvenţă (de exemplu: se pot organiza
programe pentru copii din cartiere
sărace);
c) prevenirea terţiară (intervenţia) – vizează prevenirea
recidivei şi cuprinde toate
acţiunile de reintegrare pentru copii şi adolescenţi care deja
sunt identificaţi ca fiind delincvenţi
(de exemplu: minorilor cu comportament delincvent
persistent).
8. Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective
necoercitive asupra cauzelor
infracţiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau
gravitatea
9. Modalităţile prevenirii delincvenţei juvenile:
a) prevenirea socială, care, apelând la educaţie, prin
intermediul instituţiilor şi
specialiştilor, împiedică evoluţia indivizilor spre inadaptare
şi antisocialitate;
b) prevenirea situaţională, care urmăreşte protejarea
persoanelor şi bunurilor cu ajutorul
poliţiştilor şi experţilor în domeniu care stabilesc măsuri
eficace în teren, instruiesc cetăţenii,
instalează dispozitive.
29.Criminogeneza si criminodinamica traficului de fiinte
umane.
Traficul de fiinţe umane este exploatarea altei persoane sau
muncii acesteia prin înşelăciune, constrîngere, deseori în
medii necunoscute persoanei exploatate.  Traficanţii se
bazează pe o varietate largă de metode, deseori profitînd de
oameni aflaţi în poziţie vulnerabilă, cum ar fi migranţii
ilegali. lucrul şi experienţa OIM Moldova arată că
majoritatea victimelor din Republica Moldova sunt femei şi
10. Prevenirea socială este concepută astfel încât
provoace schimbări durabile la tinerii
care sunt în pericol să comite infracţiuni.
11. Ţinta principală este evitarea inadaptării prin
dezvoltarea aptitudinilor pozitive,
creşterea rezistenţei la seducţiile delincvenţei, int
la nivelul familiei, a şcolii, a grupului
de prieteni sau a cartierului.
12. Prevenirea socială are două forme principale:
a) prevenirea prin dezvoltare mintală, orientată în
special spre individ şi familia
sa, şi
b) prevenirea comunitară, prin acţiuni la nivelul ca
sau localităţii, dar a căror
finalitate să fie tot individul.
13. Prevenirea situaţională stabileşte soluţii efica
drept scop amenajarea
locurilor vulnerabile în care riscul de a atrage min
săvâr irea de infracţiuni este mai mare:
a) controlul accesului prin posturi de pază sau cart
magnetică la intrare;
b) controlul facilitatorilor prin reglementarea vânz
armelor sau instrumentelor ce pot
servi unui atac (vaporizatoare);
c) deturnarea (împiedicarea contactului cu ţintă)
interzicerea barurilor şi centrelor
comerciale în apropierea şcolilor, etc.;
.  Bărbaţii şi băieţii au fost şi ei traficaţi pentru cerş
forţată şi muncă forţată în domeniul construcţiilor,
agricultură, şi sectorul serviciilor.  Copiii sunt de ob
traficaţi pentru exploatare sexuală, cerşetorie forţa
alte activităţi criminale. .
fete traficate în scop de exploatare sexuală şi/sau prin
muncă. Ofertele de lucru este momeala cea mai frecventă
folosită de recrutori.  Multe fete şi femei cred în faptul că
vor lucra în calitate de asistenţi în magazin, menajeră sau în
profesii similare, însă în schimb sunt forţate prin
constrîngere, violenţă şi ameninţări să lucreze în industria
sexului
30.Coraporul aspectelor biologice si sociale ale formarii
personalitatii criminalului minor.
Eficacitatea preîntâmpinării anumitor infracţiuni depinde de
cunoaş- terea optimă a personalităţii criminalului, deoarece
personalitatea reprezintă catalizatorul cauzelor săvârşirii
infracţiunilor.106Personalitatea criminalului minor, fiind una
dintre problemele de bază ale criminologiei, reprezintă în acelaşi
timp una dintre cele mai complicate probleme ale acestei ştiinţe.
Astfel, soluţionarea întrebării privind personalitatea infractorului
minor, specificul ei şi rolul ei în săvârşirea infracţiunii este în
funcţie de condiţiile socioistorice, de cerinţele practicii sociale şi
de nivelul dezvoltării ştiinţei. Din multiple izvoare privind natura
criminalului, atât cele de criminologie generală, cât şi cele de
criminologie specială (psihologie criminală), mai ales cele de
criminologie clinică, rezultă că între criminal şi necriminal nu sunt
deosebiri de natură, ci deosebiri de grad. Potrivit acestora, şi unul,
şi altul sunt impuşi la acţiuni şi activităţi de anumite nevoi,
mobiluri; şi unul, şi altul sunt ajutaţi sau neajutaţi de anumite
capacităţi (inteligenţa etc.), de anumite acte de voinţă etc.107
Aceste elemente psihice, fizice etc. la criminali sunt uneori mai
puternice, de exemplu, impulsurile, mobilurile (agresivitatea,
sexualitatea), iar alteori mai slabe (de exemplu, voinţa, stăpânirea
de sine etc.).108 Crima este un act omenesc, iar criminalii se
disting de ceilalţi oameni deoarece comiterea crimei este expresia
unei diferenţe de grad, deci diferenţă cantitativă şi nu calitativă;
există o diferenţă de grad între psihismul criminalilor şi acela al
necriminalilor.
Cercetarea criminologică trebuie să scoată în evidenţă tocmai
aceste deosebiri de grad, care-1 caracterizează pe criminal, în felul
acesta, criminalul este o persoană care se deosebeşte totuşi de
necriminal, fiind o personalitate înclinată spre crimă, adică o
personalitate criminală.
31.Conditiile prenatale si calitatea mediului familial ca
factori de risc ai delincventei juvenile.
Familia reprezinta prima si cea mai importanta institutie sociala cu
rol deosebit in educarea copilului. Rolul ei ca factor socializator a
fost pe larg analizat in literatura de specialitate, dar aici vom
prezenta cateva concluzii recente, oferite de cercetarile
sociologice si pedagogice romanesti in legatura cu factorii de risc
familial care determina aparitia si structurarea devierilor
comportamentale la copii. Actiunea acestor factori impune astazi,
mai mult ca oricand, cresterea responsabilitatii familiei in
activitatea educativa in vederea integrarii eficiente a copilului in
viata sociala si cooperarea familiei cu scoala si cu celelalte
institutii sociale educative pentru reusita acestei activitati. Familia
ofera copilului sentimentul de siguranta si securitate sociala
necesar formarii si emanciparii personalitati acestuia. Dobandirea
lui, se realizeaza in anumite conditii: protectia impotriva
agresiunilor venite din afara, satisfacerea trebuintelor elementare
ale copilului, coerenta si stabilitatea cadrului de dezvoltare
- Personalitatea infractorului este studiată din pe
sinergetică implicând:
- cercetarea clinică pentru reconstituirea antecede
personale şi patologice ale subiectului (aici intră şi
excluderea simulării prin testul de biodetecţie);
- examinările paraclinice în scopul probării şi obiec
diagnosticului clinic, precum şi al aprofundării
etiopatogeniei unor tulburări (aici intră ample inve
laborator, radiologice, electroencefalografice etc.)
- investigările biogenetice care au ca premisă rolul
ereditari în structurarea personalităţii, iar ca scop
identificarea concretă a factorilor de ereditate;
- interpretarea neurofiziopatologică pentru explica
cauzalităţii manifestărilor agresive de comportame
răsunet antisocial, legate de condiţiile biopsihologi
exacerbează sau declanşează;
- cercetarea sociologică care are două obiective: în
rând, reconstituirea structurii personalităţii delincv
a modului în care s-a încadrat în mediul social, a in
conflictuale şi modul în care au fost soluţionate şi,
doilea rând, orientarea asupra posibilităţilor de ree
şi reintegrare (reinsecţie) socială;
- rezolvarea medico-legală, adică furnizarea datelo
medicale obiective pe baza cărora se concluzionea
stării de imputabilitate, con- ştiinţă, discernământ
Toate acestea sunt imposibil de realizat in afara un
familial echilibrat si cald, care sa asigure functia de
securizare afectiva si de socializare individualizata
copilului. Experienta pedagogica ne indeamna sa a
nu intotdeauna familiile constientizeaza rolul educ
care il au in asigurarea sentimentului de securitate
si sociala necesar dezvoltarii normale a copiilor, in
si a adolescentilor, in special. Acesta reprezinta un
principalii factori de risc familial care favorizeaza a
devierilor comportamentale la elevi.
1. factori care privesc ansamblul si principalele ten
evolutie a conditiilor economice si sociale;
2. factori care tin de structura familiei;
3. factori care privesc deficitul educativ al
familiei(disfunctii,greseli ale parintilor).
familiala, sentimentul de a fi acceptat de ai sai ca membru al
familiei, nevoia de a fi iubit sau de i se accepta caracteristicile
individuale, de a avea posibilitatea de actiune si afirmare libera a
personalitatii in vederea dobandirii experientei personale.
32.Modelul represiv si cel preventiv in contextul reactiei
sociale antiinfractionale.
Modelul represiv- Foarte mult timp, reacţia socială
antiinfracţională a avut un caracter strict represiv. Cutumele
justiţiei private consideră că ofensa adusă unui grup, trebuie să se
repercuteze automat asupra clanului din care face parte,
responsabilitatea ripostei aparţinând întregului grup.
Sub imperiul „răzbunării divine”, conducătorul (mai târziu,
judecătorul) putea impune aplicarea legii. În acest sens, edificator
a fost „Codul lui Hammurabi”, cod preluat şi de alte legislaţii
penale orientale (egiptene şi ebraice). În Europa, civilizaţia antică
a avut mari influenţe asupra sistemelor de justiţie penală din
Grecia şi peninsula romană. Ultima formă a reacţiei represive: a
fost represiunea etatizată, ce s-a bazat pe „ideea retributivă”.
Caesario Beccaria vizează următoarele aspecte asupra modelului
represiv:
§ Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor, necesitatea
elaborării unui corp de legi scrise, clare şi accesibile;
§ Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant
şi, prin urmare, util pentru conservarea ordinii sociale;
§ Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure şi
prompte;
§ Desfiinţarea pedepsei cu moartea;
§ Introducerea sistemului acuzator în procedura penală;
necesitatea ca judecata şi probele să fie publice;
§ Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de
obţinere a probelor;
§ Necesitatea prevenirii delictelor.
33.Modelul clasic,social si cel situational (tehnologic) al
prevenirii criminalitatii.
Modelul Clasic . După cum s-a arătat în analizele precedente, o
lungă perioadă de timp reacţia socială antiinfracţională a avut o
esenţă eminamente represivă, popoarele antice dezvoltând
sistemelegislative şi instituţionale care răspundeau în bună
măsură, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care
fuseseră create. Deci, prima modalitate de a preîntâmpina
săvârşirea faptelor antisociale a fost constituită de efectul de
inhibare psihică al normei penale şi al pedepsei potenţiale.
Modelul social - În ultimele două decenii, creşterea explozivă a
criminalităţii pe plan mondial a determinat o adevărată criză a
sistemelor justiţiei penale şi a organismelor clasice de control
social, mai ales în ţările vest-europene. Atât numărul infractorilor
primari, cât şi rata recidivismului au crescut de la an la an.. Noul
model presupune, în mod esenţial, implicarea comunităţii în
efortul de prevenire a criminalităţii, fără a însemna, însă, o trecere
a responsabilităţii din sarcina sistemului justiţiei penale către
masele eterogene ale populaţiei. Principala carenţă a modelului
social se datorează faptului că acest model presupune o foarte
bună coeziune socială, o serioasă integrare culturală şi o
Modelul preventiv - Acest model aparţine doctrine
pozitiviste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Fonda
acesteia a fost juristul şi sociologul Enrico Ferri, car
contestă sistemul represiv conceput de şcoala clas
susţinute de şcoala pozitivistă erau:
§ importanţa comportamentului infracţional pen
instanţa de judecată;
§ relevarea factorilor ereditari şi de mediu care a
determinat evoluţia comportamentului infractorul
§ ştergerea imaginii clasice a omului rezonabil, st
actele sale şi liber întotdeauna să aleagă între bine
§ infractorul nu este întotdeauna liber să aleagă,
determinat de legile naturale (descoperite doar de
§ individualizarea pedepsei să se realizeze ţinând
seama de personalitatea infractorului şi de condiţi
concrete care au determinat producerea activităţii
infracţionale.
În conformitate cu aceste opinii, pedeapsa constitu
mijloc de apărare socială cu caracter curativ, prin c
urmăreşte vindecarea infractorului. E. Ferri afirma
infracţiunea este mai întâi un fenomen natural şi s
trebuie prevenit şi apoi este o entitate juridică.
E. Ferri susţine necesitatea luării unor măsuri de or
şi economic, care să elimine, eventual să limiteze,
factorilor criminogeni. Măsurile propuse le-a numi
substitutive penale, sens în care autorul enumera c
iluminatul străzilor, descentralizarea administrativ
reducerea consumului de alcool etc.
Modelul social necesită, în plus, atragerea comunităţii în
specifice şi în acţiunile concrete de prevenire, presupun
bună coeziune socială. Modelul situaţional (tehnologic
situaţional de prevenire reprezintă o cale pragmatică de
a oportunităţilor de săvârşire a faptelor antisociale, prin
realiste, relativ simple şi cu costuri reduse. Dacă modelu
prevenire se adresează infractorilor potenţiali, urmărind
reducerea disponibilităţii acestora la săvârşirea de fapte
antisociale, modelul situaţional are în vedere potenţiale
încercând să le determine să utilizeze variate precauţiun
reduc riscul victimizării. Fără îndoială că anumite aspect
acestui model de prevenire a criminalităţii se adresează
infractorilor, în ideea producerii unui anumit impact psi
asupra acestora (prin creşterea riscurilor la care se expu
determina să renunţe la "trecerea la act". Există două ca
principale de măsuri de prevenire situaţională: - măsuri
securitate care fac dificilă comiterea infracţiunilor; - mă
influenţează costurile şi beneficiile celor care săvârşesc
Modelul situaţional de prevenire nu reprezintă o noutat
Utilizarea sa, inclusiv în cadru teoretic, conduce la concl
celelalte modele de prevenire dau rezultate nesatisfăcă
conştientizare comunitară care să genereze un spirit civic
pronunţat.Modelul social vizează mai ales prevenirea criminalităţii
prin reducerea necesităţii de a săvârşi fapte penale. El este un
model generos, dar care presupune mari eforturi materiale şi
umane, deci o anumită bunăstare a societăţii în care se aplică.
34.Psihoterapiile individuale si colective utilizate de
criminologia clinica in vederea resocializarii infractorului.
    Psihanaliza - Vizează identificarea motivelor inconştiente ale
diverselor tulburări,dezechilibre sau comportamente specifice
infractorilor, în scopul înlăturării lor, ori a dezvoltăriişi anihilării
acestora prin conştientizare. Aplicarea psihanalizei în criminologie
întâmpină dificultăţi determinate de condiţiile speciale de timp
(durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecvenţă de 4-5 ori pe
săptămână), de loc şi de înalta calificare a psihanalistului. La
aceste dificultăţi se adaugă cele determinate de personalitatea
dificilă specifică infractorilor, precum şi de discrepanţa ce există
între ideile propagate de analist şi atmosfera bazată pe coerciţie,
specifică mediului închis. Aceste considerente determină ca
psihanaliza să poată fi aplicată numai unui grup restrâns de
infractori, aflaţi în penitenciar sau în mediu liber, care se supun
acestui gen de tratament, acceptând regula colaborării la
transfonnarea propriei personalităţi. Odată acceptată această
colaborare, analistul va încerca să-l influenţeze pe infractor, sâ-i
schimbe concepţiile, să-i formeze o nouă optică deviaţă care să-l
ajute să se integreze în societate.
    Psihoterapia raţională - Se bazează pe represiunea
psihologică, vizând conştientizarea pacientului în legătură cu
trăsăturile pozitive şi negative ale caracterului său şi
determinareaacestuia să se autoconcentreze şi să-şi cenzureze
comportamentul, să nu se lase influenţat şi intimidat de partenerii
săi, să ia decizii proprii etc.Utilizând persuasiunea psihologică,
această terapie are avantajul de a putea fi aplicatăîn criminologie,
atât în libertate şi semi-libertate, precum şi în penitenciar.
35.Analiza tipurilor criminale.
1.Criminalul agresiv. Un tip de criminal, des întîlnit în literatura de
specialitate o reprezintă criminalul agresiv, autor de crime
violente, brutale şi cu consecinţe individuale şi sociale multiple.
Criminalul agresiv, după Scelig, este criminalul caracterizat prin
emotivitate puternică, însoţită de descărcări reactive, prin acte de
violenţă, vătămări corporale şi altele de acelaşi fel.
2.Criminalul achizitiv. În dreptul penal, în legătură cu comiterea
diferitelor tipuri de infracţiuni, un rol important îl deţin criminalii
care comit infracţiuni contra proprietăţii, contra bunurilor,
valorilor băneşti etc. Toţi aceşti criminali se aseamănă şi formează
un tip de criminal, caracterizat prin tendinţa de luare, de
achiziţionare de bunuri, valori în scop de întreţinere, îmbogăţire
etc. Acest tip de criminal poartă denumirea de criminal achizitiv.
3.Criminalul caracterial. Discutînd criminalii caracteriali, ne
referim în primul rînd, la caracterul psihologic şi apoi la caracterul
moral; în al doilea rînd ne interesează acei criminali care prezintă
structuri şi tulburări ale vieţii afective şi active, adică tulburări ale
caracterului şi care se numeşte criminal caracteriali.
4.Criminalul lipsit de frîne sexuale. Este un tip special de criminali.
În această categorie fac parte numai aceia care comit acte legate
de viaţa sexuală.
5.Criminalul profesional – este persoana care este refractată
conform celebrei expresii americane "nothing works" (n
merge)12. În consecinţă, se consideră că este corect să
cetăţenilor situaţia cât mai exact cu putinţă, pentru ca e
măsuri suplimentare de autoprotecţie.
    Psihoterapii collective - Au la bază interacţiunile ca
nivelul grupului în scopul depăşirii dificultăţilor relaţiona
emoţionale ale membrilor grupului.în cadrul psihoterap
grup, analizatul foloseşte inter-relaţiile care apar în grup
examina problemele de ordin personal pe care le ridică
participanţii.Terapia se bazează pe discuţia liberă între m
grupului, în cadrul căruia subiecţii îşi expun propriile pro
încearcă să se „elibereze” de tendinţele negative. Terap
ajută să conştientizeze etiologiaacestor tendinţe reacţio
comportamentale, demonstrându-le că în situaţii identi
sausimilare se pot lua decizii care să nu afecteze societa
O altă metodă de resocializare este metoda relaţiilor de
se bazează pe teoriaasociaţiilor diferenţiale şi constă în
irrfractorului în contact cu grupuri sociale carerespectă
Această metodă se aplică în general în perioada de prob
de eliberarecondiţională şi succesul ei depinde de respe
unor reguli, între care menţionăm:
a)    grupul va fi constituit în aşa fel încât infractorul să s
de o anumităconsideraţie;-cu cât infractorul va fi atras m
de către grup, cu atât mai mare va fi influenţa pe care g
exercita asupra acestuia;b)    atracţia exercitată de grup
se bazeze pe interesele majore ale delincventuluişi nu p
marginale;c)    grupul constituit trebuie să fie predomin
anticriminal, astfel încât orice abatere deIa normele gru
considerată o apropiere de calea infracţională;d)    grup
acela care trebuie să-şi exercite presiunea asupra infrac
să nuaştepte ca schimbările comportamentale să se ive
sine.Astfel de metode au avut şi au mare audienţă în ţăr
dezvoltate, mai ales în S.U.A.
6.Criminalul ocazional. Unii autori spun că crimina
ocazional este cel care, fără a prezenta o tendinţă
spre delict, comite crime sub influenţa tendinţelor
provocate de factori profesionali sau de mediu ext
spun că criminalul ocazional este un om adoptat so
conduită conformistă, dar care comite o infracţiun
urmare a unui concurs particular de circumstanţe”
7.Criminalul debil mintal. Debilitatea mintală este
multe feluri sau grade: debilitate gravă, debilitatea
uşoară etc.
8.Criminalul recidivist este caracterizat prin aceea
în mod repetat crime. Recidiviştii sunt de 2 feluri:
postcondamnatorii şi postexecutorii.
9.Criminalul ideologic este persoana, care avînd an
idei şi convingeri politici, ştiinţifice ori religioase, co
fapte care aduc atingere legilor existente într-un st
inclusiv legilor penale şi i se aplică pedeapsa penal
10.Criminalul alienat. Se caracterizează în general
tulburări grave, care cuprind întreaga lor viaţă psih
începînd cu viaţa lor emotiv-activă, continuînd cu f
muncii într-un cadru legal, care săvîrşeşte infracţiunea în mod
sistematic în scopul cîştigării resurselor de trai.
36.Concepţia criminalului antropologic.
Concepţia criminalului antropologic. Teoria lui Lombroso a
stîrnit un mare ecou în lumea juriştilor, dar mai ales în
lumea medicilor şi a psihiatrilor. Este pentru prima dată cînd
de la studiul juridico-penal al criminalului se trece la studiul
ştiinţific pozitiv şi criminologic al criminalului.Obiecțiile
acestora se sprijină pe argumente:nu există criminal
înnăscut, ci există oameni născuți cu anumite
predispoziții;stgmatele criminale nu sunt proprii numai
criminalilor ci și multor necriminali,studiile asupra eredității
au dovedit că există legi ale transmiterii ereditare de la
înaintașii apropiați, dar nu de la înaintași
sălbatici,predispozițiile criminale pot acționa doar într-un
mediu social nefavorabil,malformațiile, stigmatele pot
acționa la comiterea de crime numai indirect, prin
dezvlotarea unor complexe de inferioritate
39.Criminalul,personalitate psihopatica.
În criminologie, se referă la o categorie de oameni care, sub
raportul sănătăţii lor psihice, au unele tulburări psihice
uşoare şi care face trecerea între oameni normali şi oameni
bolnavi, ei prezintă grade diferite de tulburări psihice, dar
care în principiu, au răspundere penală. Criminalii
psihopatici sunt de mai multe feluri: criminal paranoid (are
tendința psihică puternică, a afirmării de sine, în lupta pt
viață și adaptare socială ), criminalul pervers(are tendința
combativă, ca mijloc de apărare și adaptare), criminalul
hiperemotiv(constituție emotivă normală, pe trări
emoționale firești, în stare de dezvlotare exagerată , se
ajunge la sensibilitate excesivă).Criminali psihonevrotici –
neuroastenic (suferă eronic de oboseală, insomnie, dureri
de cap, surmenaj), psihastenic (îdoieli, obsesii, neîncredere),
isteroid (stări de criză nervoasă, tulburări psihice)
41.Definirea conceptului de crima
organizata.Caracteristicile crimei organizate.
Prin crima organizata sa are in vedere- orice intreprindere sau
grup de persoane, angajare intr-o activitate ilegala continua, care
are drept scop principal obtinerea de profituri, indifferent de
frontierele nationale.
Acest fenomen poate fi caracterizat prin urmatoarele aspecte;
- orgaizarea de grupuri in scopul unor activitati criminale.
- legaturi ierarhice sau legaturi personale care permit anumitor
indivizi sa conduca grupul prin santiuni interne stricte.
- recurgerea la violeta, la intimidare si la coruptie in vederea
realizarii unor profituri sau obtinerii controlului asupra unor
teritorii sau pietii.
- reciclarea profiturilor ilicite, atit in folosul unei activitati
criminale, cit si pentru penetrarea economiei legale si dincolo de
frontierele nationale. Prin crima organizata se inteleg activitatile
desfasurate de o organizatie sau asociatie ori de un grup constitut
de cunoaştere – memorie, gîndire etc. – şi terminîn
acţiunile, activitatea şi conduita socială.
37.Concepţia biotipologica.
Cercetătorii în materie arată că săvîrşirea de crime
şi de constituţia anatomică a omului. După Kretsch
tipurile biotipologice principale sunt: tipul picnic, a
astenic.
38.Criminalul,un inadaptat social.
Potrivit teoriei inadaptării sociale, orice persoană e
creditate cu o serie de dispoziţii biopsihice, care în
unor factori psihici deficitari şi condiţii de mediu sl
conduc la inadaptarea socială. Factorii biopsihici su
factorii bioconstituţionali, factorii patologici, factor
40.Conceptia caracterologica a criminalului.
Caracterologia criminală are ca obiect de studiu tră
psihică a criminalului, adică caracterul. Caracterul,
caracterologiei criminale, este un concept complex
din mai multe părţi constitutive, şi anume emotivit
activitate şi reconstituirea sau puterea de refacere
energiei psihice cheltuite în timpul activităţii.
zone, pieti ori asupra unor sectoare economice, prin fol
violentei, intimidarii, coruperii, santajului sau prin alte a
mijloace frauduloase.
Formele organizatiei criminale;
Familiile Mafiei. Constituite pe structure ierarhic stricte
interna de disciplina, un cod de conduita si o mare diver
activitati ilicite.
Organizatiile profesionale. Ale caror membrii, spre deo
familiile Mafiei, se specializeaza in una sau doua tipuri d
criminale.
Organizatii criminale. Constituite pe criterii entice, cre s
regula, rezultatul unor imprejurari specifice precum inch
granitelor ori circulatia dificila peste frontiere, severitat
a procedurelor de emigrari s. a.
Organizatiile teroriste internationale.Care practica asa
deturnarea de avioane, rapirea de persoane etc. sub dif
motivatii de regula politice, militare, religioase si rasiale
 cel putin 3 persoane cu o sructura determinate, in scopul realizarii
de benificii matereale sau obtinerea altor foloase, ca urmare a
dobindirii si exercitarii controlului asupra unor localitati, cartiere,
42.Evolutia istorica a organizatiilor criminale.
organizaţie(asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale
organizate într-o comunitate stabilă,a cărei activitate se
întemeiază pe diviziunea,între membrii organizaţiei şi structurile
ei,a funcţiilor de administrare,asigurare şi executare a intenţiilor
criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea
economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a
controla sub alte forme,în vederea obţinerii de avantaje şi a
realizării de interese economice.
Trăsăturile caracteristice organizaţiei criminale sunt:
1) organizaţia criminală reprezintă o reuniune de grupuri
criminale;
2) consolidarea grupurilor criminale într-o comunitate stabilă;
3) divizarea activităţilor organizaţiei între membrii organizaţiei şi
structurile ei;
4) scopul organizaţiei criminale este de a influenţa activitatea
economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a
controla,în alte forme în vederea obţinerii de avantaje şi a
realizării de interese economice,financiare sau politice.
Într-o organizaţie criminală de regulă sunt lideri organizatorii sau
conducătorii ce pot oferi un program de comportare ilegală
pentru toţi membrii organizaţiei sau organizatorii predispuşi doar
la organizarea unei activităţi concrete, a unei infracţiuni concrete.
43.Traficul de droguri ca forma a crimei organizate.
Puterea economică şi influenţa pe toate planurile a
cartelurilor drogurilor sunt în continuă creştere, iar odată cu
globalizarea consumului de droguri se realizează şi o
cooperare tot mai strînsă şi complexă între organizaţiile
criminale2. Se evidenţiază pe de oparte, o specializare a
cartelorilor pe diferite tipuri de droguri, iar pe de altă parte,
organizaţiile criminale implicate în traficul de droguri sunt
angrenate tot mai mult şi în alte forme de activităţi
infracţionale, din ce în ce mai organizate şi violente, folosind
mijloace tehnice tot mai sophisticate şi sisteme de
comunicare, de transmisiuni, în felul acesta ele controlînd
întregul circuit al drogurilor, de la producţie pînă la
desfacerea cu amănuntul.
44.Traficul de arme,munitii,materiale explozive si radioactive in
contextul crimei organizate.
Crima organizată se manifestă tot mai mult prin creşterea
numărului infracţiunilor săvârşite cu violenţă, ajungându-se ca pe
lângă traficul şi consumul de droguri, a traficului de persoane să se
extindă traficul cu arme şi muniţii, cu materii explozive şi
radioactive, multe din omoruri fiind săvârşite cu ajutorul armelor
de foc, nu de puţine ori la comandă, ceea ce demonstrează că
infractorii au devenit mult mai curajoşi, au împrumutat şi aplică
metode specifice mafiei, fiind de cele mai multe ori cu un pas
înaintea organelor judiciare. Unul din factorii cheie, responsabil
pentru creşterea tranzacţiilor de armament este faptul că
guvernanţii şi elitele politice ale „Lumii a treia” care au venit la
putere, au început să-şi construiască propria maşinărie militară,
caracterizată prin introducerea tehnologiei de război sofisticată şi
adaptarea unui sistem de securitate cît mai bine pus la punct.
Cu cît este mai puternică dependenţa membrilor organi
de normele din cadrul acesteia,cu atît este mai mare au
organizatorilor sau conducătorilor,cu atît este mai înalt
de coeziune,cu atît organizaţia criminală este mai conso
stabilă şi mai eficientă.
Organizaţia criminală presupune o subordonare
strictă,obligatorie faţă de conducerea acesteia,dar poat
cuprindă şi structuri autonome,relativ libere în acţiuni c
traduc în viaţă” poziţiile organizaţiei. De regulă,organiza
criminala îşi răsfrînge asupra unei regiuni teritoriale det
sau asupra unei sfere de activitate,posedînd o anumită
specializare (contraband,trafic de arme,de droguri,ope
financiare şi altele). De cele mai dese ori,organizaţia crim
legături interregional şi chiar internaţionale.
Consolidare organizaţiei criminale presupune şi o stab
timp a acesteia.Perioada sa de activitate poate fi diferit
regulă ea este îndelungată,timp care este posibilă conso
relaţiilor dintre înşişi membrii organizaţiei sau membrii
organizaţiei şi structurile ei.
Organizaţia criminală are o structură ierarhizată.În fru
ierarhiei se află organizatorii ei sau un consiliu al condu
Se deţin date ca organizaţiile criminale implicate în
cu droguri depozitează mari cantităţi în ţările al căr
legislative este slab, sau pedepsele prevăzute sunt
pentru tranzit sau trafic folosesc cu predilecţie teri
statelor care nu sunt semnatare ale tratatelor inte
privitoare la droguri, ori dacă le-au ratificat, nu au
măsuri de aplicare ale acestora. De asemenea sunt
preferate teritoriile care se confruntă cu războaie c
activităţi teroriste, instabilitatea politică, conflicte
cele care nu pot asigura controlul guvernamental a
unor părţi din teritoriul naţional ori în care sisteme
control vamal, financiar şi judiciar nu funcţionează
eficienţă corespunzătoare.

2
45.Unele aspecte criminologice privind autorii actelor
teroriste.
Terosrismul este o tactica de lupta neconventionala folosita
pentru atingerea unor obiective polotice. El se bazeaza pe acte de
violenta spectaculara, actionate asupra unor populatii neimplicate
in mod direct in conflict, dar cu potential de presiune asupra
conducerii ( stat, organizatii, categorii sociale sau, impotriva unui
grup de persoane civile in sesnsul psontan de teroritati-
producerea unui effect psihologic generalizat de panica si
intimidari, argumentat de folosirea manipulative a mediei, cu
scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat, prin mijloace
democratice sau conventionale.
Sunt mai multe forne de terrorism;
Terorism individual; este un caz foarte rar in care indivizii izolati
comit acte de terrorism.In general numarul de victime si pagubele
materiale produse de acesti teroristi sunt redurse, dar efectul de
frica si psihoza produsa pot fi serios.
Grup terrorist izolat; este format dintr-un grup mic de persoane
care, fiind rude sau prieteni, se cunosc personal inainte de
inceperea activitatilor teroriste si decid in mod spontan sa treaca
la acte teroriste. Este un caz rar si dificil de detectat, combatut si
anihilat.
Grup terrorist de franciza; initial acest concept de organzare
apartine celulelor anarhiste de la inceputul secolului, dar a revenit
in actualitate datorita actiunilor grupului terrorist AL Qaeda. In
esenta este vorba de incercarea de a oferi o umbrella
idiologica,politici si religioasa comuna, pentru a fovariza aparitia
spontana a unui numar mare de grupuri teroriste isolate, care sa
actioneze pentru atingerea unor obiective asemaatoare fara a
avea legaturi clare de comanda, control sau sustinere logistica.
Grup terrorist cu sustinere externa; In general oric
terorist a primit sau va primi in timpul existentei sa
sustinere de la un stat interesat.
Inca din timpul “razboiului rece” au existat grupuri
care nu aveau baza de sustinere proprie, fiind de fa
grupuri teroriste organizate si dependente de un s
un grup de state.
Grupurile teroriste cu sustinere externa sunt comp
pina la 20 de membri care sunt totii implicate direc
planificarea si executarea actelor teroriste
Modele de prevenire ale terorismului;
In primul rind, educatia si instruire bazata pe analiz
rationala, adica odata ce societatea civila invata ce
inseamna terorismul, caracteristicile si metodele a
odata ce acestea stim cum gindesc teroristii si de c
ce fac, ei vor sti mai bines a invinga teama si nelini
fata terorismului si nu vor fi ei insisi un instrument
miinele teroristilor.
In al doilea rind, publicarea unor pliante, reviste lu
anunturi si materiale informative la scara larga poa
schimba modul de opinie si intentiile a celor ce dos
atinga scopurile criminale.
In al treilea rind, seminariile, atelierele de lucru si
conferintele cu scop informative au un rol predom
prevenire si a impiedica terorismul.

46.Felurile si modalitatile terorismului aerian.Incursiune

istorica.
Deturnarile de avioane sunt oricand o metoda care poate fi
uzitata de teroristi, in pofida masurilor de securitate care se
iau pe aeroporturi in ultimul timp si al masurilor de
siguranta privind transportul aerian.

47.Portetul criminologic al teroristului religios.Masuri de

profilaxie si combatere.
Căile cele mai eficiente de combatere a terorismului religios
nu sunt cele militare, ci cele active şi chiar ofensive, politice
şi culturale. Fiind un fenomen politico-religios, o expresie a
disfuncţionalităţii sociale, terorismul acţionează în acest
spaţiu, lovind în tot ce înseamnă ordine, organizare,
autoritate şi valori democratice. Terorismul nu este doar un
fenomen cu cauze aleatoare, cum s-a crezut multă vreme.
Terorismul religios este poate cea mai periculoasă formă de
terorism şi, cu siguranţă, cea mai dificil de combătut
datorită fanatismului cu care acţionează adepţii ei
(terorismul de tip Ben Laden). Majoritatea sunt dispuşi să-şi
dea viaţa pentru cauza lor, fără a avea resentimente.

49.Impactul psiho-social al violentei domestice.Tipuri si

forme.
 Violenţa domestică - este o ameninţare sau o provocare,
petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fzice
în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de
statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fzic sau sexual
poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale;
distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de
prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin;
ameninţări făcute la adresa altor persoane semnifcative
pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul
asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei.
Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme:
-abuzul verbal
- refuzul accesului la resurse financiare
- izolarea de prieteni şi familie
- ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la
moartea unuia dintre parteneri

27.Notiuni generale vizind implicarea minorilor in activitatea criminala.

48.Indicatorii cantitativ-calitativi ai victimizarii la nivel national si international.

50.Organele specializate in prevenirea si represiunea infractiunilor economice.

51.Structura mecanismului comportamentului

infractional:notiuni,sensuri,definitii.

52.Etiologia comportamentului infractional prin prisma psihanalizei si a

criminologiei clinice.